Pretenţii. Decizia nr. 3/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 6494/233/2012
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr. 3/2015
Ședința publică din data de 13.01.2015
Completul constituit din:
Președinte: N. D. B.
Judecător: A. P.
Judecător: R. N.
Grefier: I. A. T.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către recurenta – pârâtă C. E., cu domiciliul în G., .. 9, ., ., în contradictoriu cu intimata - reclamantă ASOCIAȚIA DE P. NR. 250, cu sediul în G., ., ., jud. G. împotriva sentinței civile nr 1419/18.02.2013, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin av. L. S., lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care învederează instanței faptul că prezenta cauză a fost amânată pentru a se comunica recurentei întâmpinarea formulată de intimat, aceasta fiind comunicată conform dovezii de la fila 63 dosar, după care;
Instanța pune în discuție excepția tardivității recursului, precum și cererea de repunere în termen.
Avocatul intimatei apreciază că recursul este tardiv formulat, solicitând respingerea cererii de repunere în termen, ca fiind nefondată. Astfel, precizează că, potrivit dovezii de citare aflată la dosarul de fond, recurenta a fost în mod legal citată, iar procesul verbal întocmit de agentul procedural face dovada până la înscrierea în fals. Cu toate acestea, recurenta nu s-a înscris în fals cu privire la modalitatea de comunicare a actelor procedurale.
Apărătorul intimatei solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 250, prin reprezentant legal, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul C. E., să pronunțe o hotărâre prin care să-i oblige să plătească suma de 3890,15 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere pentru perioada martie 2009-ianuarie 2012, și suma de 3185,81 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente.
În drept, a invocat dispozițiile art. 47-50 din legea 230/2007.
În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar copie după fișa de cont, fișă penalități, listele de plată și notificare de plată.
Legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare.
Potrivit art. 50 alin. 2 Legea nr. 230/2007, acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La termenul din data de 14.01.2013 reclamanta a formulat cerere de majorare a câtimii pretențiilor solicitând 5775,81 lei cheltuieli de întreținere pentru perioada martie 2009-noiembrie 2012 și 4728,4 lei reprezentând majorări de întârziere calculate pentru perioada martie 2009-noiembrie 2012.
Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1419/18.02.2013 pronunțată de Judecătoria G. a fost admisă așa cum a fost modificată, cererea formulată de reclamant ASOCIAȚIA DE P. NR. 250 în contradictoriu cu pârâta C. E., și a fost obligată pârâta să plătească către reclamantă suma de 5775,81 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada martie 2009 - noiembrie 2012 și 4728,4 lei reprezentând majorări de întârziere calculate pentru perioada martie 2009-noiembrie 2012.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că din fișele de evidență a repartizării cheltuielilor de întreținere aflate la dosar se constată că pârâta a beneficiat de utilități (apă, gaze, canal etc.) în perioada pentru care s-au solicitat sumele. Ca urmare a neplății cheltuielilor s-au acumulat datorii totale de 5789,58 lei (f.57) și penalizări de 4728,4 lei (f.57).
Potrivit art. 1073 C.civ.vechi și art. 1516 alin. 1 Noul Cod Civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.
În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.
Potrivit art. 379 alin. 2 C.pr.civ., „creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”.
Conform art. 379 alin. 3 C.pr.civ., „creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o osebită socoteală”.
Ca urmare a neplății la termen a cheltuielilor de întreținere, s-au calculat penalități de întârziere pentru perioada în discuție în sumă totală de 7104,67 lei(f.57 La calculul penalităților s-a ținut cont de procentul stabilit prin hotărâre a Adunării Generale a Asociației de proprietari (f. 70).
Instanța a constatat că reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei.
În consecință, instanța a admis cererea și a obligat pârâta să plătească către reclamantă suma de 5775,81 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada martie 2009-noiembrie 2012 și 4728,4 lei reprezentând majorări de întârziere calculate pentru perioada martie 2009-noiembrie 2012.
La data de 17.07.2014 pârâta C. E. a formulat cerere de repunere în termenul de recurs în dosarul cu nr._ . În motivarea cererii de repunere în termen a arătat că datorită stării precare de sănătate și a veniturilor modeste a fost nevoită să locuiască la București, la domiciliul copiilor săi. Deși reclamanta cunoștea acest lucru, cu rea credință, în cursul anului 2012 a promovat o acțiune în pretenții cunoscând faptul că pârâta nu putea lua cunoștință de existența acestui litigiu, arătând că în perioada lipsei din localitate cheltuielile de întreținere au continuat să fie calculate ceea ce a dus la majorarea cuantumului acestora și la calcularea penalităților de întârziere. A arătat că anterior plecării din G. și-a luat angajamentul de a plăti suma restantă, fiind de acord să i se rețină direct din pensie lunar cel puțin ½ din valoarea acesteia.
A arătat că și fiica sa a plătit suma de 2.000 lei în contul datoriei.
A precizat că cu puțin timp în urmă fiica sa a fost sunată de un executor judecătoresc care i-a adus la cunoștință faptul că a fost pronunțată sentința civilă nr. 1419/2013 prin care a fost obligată la plata sumei de 16.400 lei.
Ca urmare a acestui fapt la 07.07.2014 a revenit în G. și a aflat de existența acestui litigiu care s-a finalizat fără ca pârâta să fi cunoscut.
A precizat că a aflat că a fost citată la domiciliu deși reclamanta cunoștea că nu locuiește la acea adresă. A arătat că nu a avut cunoștință de conținutul sentinței și de actele existente la dosar, că nu a fost prezentă la nici un termen de judecată, ceea ce i-a încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil. A arătat că poate dovedi faptul că nu a locuit la adresa de domiciliu prin faptul că o perioadă lungă de timp nu s-a înregistrat consum de apă la domiciliul său, nu s-au efectuat convorbiri telefonice și din extrasul bancar se poate dovedi că în fiecare lună restul de pensie a fost retras de la ATM uri din mun. București.
A arătat că mai venit în G. pentru o zi sau două la perioade lungi de timp pentru a-și verifica proprietatea dar nu a găsit nici un act de la instanță în cutiile poștale și nici președintele asociației nu i-a comunicat despre existența litigiului, arătând că poate dovedi faptul că nu a primit nici un act prin declarația persoanei care i-a ridicat corespondența.
În drept au fost invocate disp. art. 103 al. 1 și 2 din Codul de proc. civilă.
Intimata ASOCIAȚIA DE P. NR. 250 G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de repunere în termen și să fie constatat recursul ca fiind nul. A solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării intimata a arătat că deși recurenta a fost înștiințată atât înainte de promovarea acțiunii, cât și pe parcursul derulării procesului, despre debitele datorate, aceasta a susținut cu rea credință că nu a fost înștiințată.
A arătat că odată cu cererea de repunere în termen nu s-au depus și motivele de recurs și că a recunoscut recurenta că a venit în G., intima precizând că a fost înștiințată despre debitele existente.
A arătat că și în prezenta cale de atac recurenta indică aceeași adresă la care a fost citată și în fața instanței de fond iar procedura de comunicare a actelor de procedură a fost realizată conform dispozițiilor legale.
A apreciat că recurenta nu s-a aflat într-o împrejurare mai presus de voința sa care să o împiedice să formuleze în termen legal calea de atac.
A depus înscrisuri.
La termenul de judecată din 13.01.2015 instanța de recurs a pus în discuție excepția tardivității formulării recursului precum și cererea de repunere în termen.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține următoarele:
Sentința civilă nr. 1419/18.02.2013 a fost comunicată recurentei la data de 04.04.2013 (f. 82 dos fond), procedura de comunicare fiind realizată prin afișare pe ușa principală a locuinței destinatarului, întrucât nici o persoană nu a fost găsită, această modalitate de comunicare fiind conformă dispozițiilor art. 92 cod proc. civilă. Comunicarea hotărârii a fost realizată la aceeași adresă indicată și în cererea de repunere în termenul de exercitare a recursului, respectiv în G., .. 9, .. 39.
Instituția repunerii în termen este reglementată de disp. art. 103 cod proc.civilă. Potrivit acestui text legal: „ Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării.”
Decăderea este o sancțiune legala pentru nerespectarea termenelor de procedura, rațiunea si importanta decăderii fiind determinata tocmai de imperativul stabilirii unor termene imperative de natura a disciplina activitatea procesuala.
Dispozițiile art. 103 alin.(1) teza a II-a C.proc.civila, reglementează o repunere în termen sui generis, respectiv în condiții restrictive, când partea dovedește ca „a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de voința ei” sa acționeze înăuntrul termenului stabilit de lege, în speță înăuntrul termenului de recurs de 15 zile care curge de la data comunicării sentinței civile nr. 1419/18.02.2013 a judecătoriei G..
Existenta unei împrejurări mai presus de voința partii nu constituie singura conditie necesara pentru a acorda beneficiul repunerii în termen, fiind necesar ca împrejurarea mai presus de vointa partii sa intervina înauntrul termenului legal.
Pentru acordarea beneficiului repunerii în termen mai este necesara o dubla conditie: partea sa indice motivele împiedicarii în termen de 15 zile de la încetarea acesteia si actul de procedura sa fie îndeplinit înauntrul aceluiasi termen.
Deși recurenta susține că a lipsit din localitate o perioadă lungă de timp, fiind mutată la fiica sa în mun. București, această împrejurare nu constituie o împrejurare mai presus de voința sa care să o împiedice să exercite calea de atac. De altfel recurenta a indicat și în cererea formulată aceeași adresă la care susține că nu mai locuiește în fapt.
Recurenta nu a dovedit faptul că a înștiințat în scris intimata reclamantă despre modificarea adresei sale sau că și-a înregistrat adresa din București ca reprezentând reședința sa, pentru a se considera că citarea și comunicarea actelor de procedură nu au fost legal realizate în fața primei instanțe, cu atât mai mult cu cât anterior existaseră și alte litigii civile între părți, soluționate prin pronunțarea sentinței civile nr. 3938/2010 (f. 75 dos.fond).
Așa cum rezultă din înscrisurile depuse de către intimata Asociația de proprietari nr. 250 G. în baza sentinței civile nr. 1419/2013 a judecătoriei G. a fost înființată poprirea asupra veniturilor recurentei (f. 29), la data de 08.11.2013. Așa cum rezultă din înscrisurile dosarului (f. 55 dos. fond), la data de 24.01.2014 ca urmare a realizării executării silite a fost eliberată suma consemnată de 111 lei, această încheiere din dosarul de executare silită nr. 893/2013 al B. M. C. și B. F. fiind urmate și de alte asemenea încheieri, pentru alte sume consemnate.
Recurenta, deși a susținut că din cauza absenței îndelungate din localitate nu a putut exercita calea de atac în termenul legal, nu a dovedit în nici un fel această împrejurare, iar această împrejurare, singură, nu poate reprezenta o împrejurare mai presus de voința sa care să o împiedice la exercitarea căii de atac în termenul legal. De altfel, executarea silită împotriva sa a început în anul 2013 iar în luna ianuarie 2014 a fost eliberată prima sumă de bani executată silit. Cel mai târziu la acest moment (ianuarie 2014) se poate considera că recurenta a aflat despre sentința civilă, care fusese pusă în executare silită împotriva sa. Ori, recursul a fost declarat la data de 17.07.2014, cu mult peste termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii, chiar dacă s-ar considera că recurenta a aflat de existența hotărârii la data realizării primelor acte de executare silită realizate împotriva sa în luna ianuarie 2014.
Pentru aceste considerente urmează să fie respinsă cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a recursului ca nefondată, și, în temeiul disp. art. 301 cod procedură civilă, văzând și disp. art. 312 al. 1 cod proc. civilă, va admite excepția tardivității formulării recursului și pe cale de consecință va respinge recursul ca tardiv formulat.
În temeiul disp. art. 274 al. 1 cod proc. civilă, ca parte căzută în pretenții, urmează să fie obligată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata reclamantă (chitanță onorariu avocat f. 20 dos).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de repunere în termenul de recurs, ca nefondată.
Admite excepția tardivității recursului.
Respinge cererea de recurs, promovată de către recurenta – pârâtă C. E., cu domiciliul în G., .. 9, ., ., în contradictoriu cu intimata - reclamantă ASOCIAȚIA DE P. NR. 250, cu sediul în G., ., ., jud. G. împotriva sentinței civile nr 1419/18.02.2013, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, ca fiind tardiv formulată.
Obligă pe recurenta - pârâtă la plata către intimata - reclamantă a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.01.2015.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
N. D. B. A. P. R. N. I. A. T.
Red. B.N.D./Tehnored. I.A.T./ 2 ex./11.05.2015.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 70/2015. Tribunalul GALAŢI | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 57/2015.... → |
|---|
