Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 30/2015. Tribunalul GALAŢI

Decizia nr. 30/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 3974/324/2014

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIE I CIVILA

DECIZIA CIVILĂ NR. 30

Ședința Camerei de Consiliu din data de 15.01.2015

Completul constituit din:

Președinte: A. M.

Judecător: R. G. F.

Grefier B. V.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta-creditoare DIRECȚIA R. DE DRUMURI ȘI PODURI IAȘI, împotriva Încheierii pronunțată de Judecătoria T., la data de 29.10.2014 în dosarul nr._, având ca obiect „încuviințare executare silită”.

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care învederează prim termen de judecată, apel motivat, apel timbrat, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T. sub nr._ la data de22.10.2014, B. E. Judecătoresc Asociați B. Firel și B. Vicuta-M. a solicitat, în cadrul dosarului de executare nr. 2700/2014 încuviințarea executării silite pentru creditoarea . Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA cu privire la debitorul D. I. C..

În motivarea cererii s-a arătat că debitorul D. I. C. nu a executat de bunăvoie obligațiile stabilite în titlu executoriu constând în procesul verbal de contravenție . nr._/14.11.2011 și că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru încuviințarea executării silite.

În drept, au fost invocate dispozițiile potrivit art. 665 C.pr.civ.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

Prin încheierea din data de 29.10.2014 Judecătoria T. a respins cererea de încuviințare executare silită ca fiind neîntemeiată.

S-a reținut în motivare că prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/14.11.2011 încheiat de intimată, numitul D. I. C. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 și 2 din OG nr. 15/2002.

Prin același proces-verbal, numitul D. I. C. a fost obligat să achite și tariful de despăgubire în cuantum de 28 de euro, potrivit art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, în vigoare la acel moment.

Prin Legea nr. 144/23.07.2012, a fost abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG nr. 15/2002, dispoziție legală care a constituit temei de drept pentru obligarea contravenientului la plata despăgubirilor de 28 de euro, creanță a cărei executare se solicită a fi încuviințată.

Potrivit art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

În drept, au fost reținute dispozițiile art. 665 alin. 5 pct. 7 C.pr.civ., potrivit cărora instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite dacă există alte impedimente prevăzute de lege.

Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Instanța a apreciat că Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care a abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului D. I. C., astfel încât ea se va aplica retroactiv și contravenției săvârșite de debitor, chiar dacă această faptă a fost săvârșită înainte de . legii menționate.

În aceste condiții, dând eficiență principiului cu valoare constituțională al retroactivității legii contravenționale, instanța a apreciat că numitul D. I. C. a nu mai poate fi tras la răspundere contravențională sau la o altă răspundere juridică derivată din săvârșirea contravenției respective, obligația acestuia de a plăti suma de 28 de euro nemaiavând nici un suport legal în prezent.

În cauza D. P. contra României din 26.04.2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.

Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevede că "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație."

În aceste condiții, instanța a apreciat că art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care distinge intervenția anulării obligațiilor de plată a despăgubirilor în funcție contestarea sau necontestarea în instanță a proceselor-verbale până la . respectivei legi, introduce un tratament diferit în situații comparabile bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor verbale într-o anumită perioadă, o astfel de măsură nefiind justificată în niciun fel de motive obiective.

Astfel, în acord cu jurisprudența CEDO menționată și având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, constatând o aplicare discriminatorie a principiului retroactivități legii contravenționale mai favorabile, instanța a înlăturat de la aplicarea în cauză a prevederilor art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, întrucât aceste dispoziții sunt incompatibile cu Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel creditoarea CNADNR SA-Direcția R. Drumuri și Poduri Iași, susținând că executarea silită a sumei datorată de debitor cu titlu de tarif de despăgubire este datorată în temeiul art. 3 din OG nr. 15/2002 potrivit anexei 4, iar modificarea intervenită prin Legea nr. 144/2012 nu este aplicabilă speței, întrucât debitorul nu a atacat procesul verbal de contravenție.

Mai mult, arată că în cauză nu-și găsește aplicabilitatea principiul retroactivității legii contravenționale mai favorabile, suma executată în cauză având titlu de tarif de despăgubire, o consecință a răspunderii civile delictuale ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite. În acest sens, Curtea Constituțională a stabilit prin decizia nr. 57/2012 că posibilitatea cumulării răspunderii contravenționale cu răspunderea civilă delictuală și implicit impunerea achitării concomitente a amenzii contravenționale și a unui tarif de despăgubire se justifică prin diferența esențială între fundamentele fiecărui tip de răspundere.

În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr. 152/2002, OG nr. 2/2001 și Codul de procedură civilă.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate din prisma motivelor de apel invocate constată că apelul este fondat și va fi admis ca atare întrucât:

La data săvârșirii contravenției, art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002 prevedea obligația contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit pentru a deține rovinieta valabilă, sumele prevăzute potrivit anexei nr. 4. Mai mult, potrivit art. 8 alin. 3 ind. 1 agentul constatator avea obligația legală de a face mențiune în procesul-verbal de constatare a contravenției și despre contravaloarea despăgubirii și modul de achitare a acesteia.

În procesul-verbal . nr._/14.11.2011, în baza căruia s-a solicitat încuviințarea executării silite, s-a menționat obligația debitorului de a achita, în afară de amenda contravențională și tariful de despăgubire.

Se reține în primul rând că toate aceste aspecte considerate de către instanța de fond ca fiind un impediment la executare în sensul dispozițiilor art. 665 alin.5 din noul C.pr.civ. sunt în realitate aspecte care pot fi analizate doar în cadrul unei eventuale contestații la executare cu respectarea principiului contradictorialității, nu în cadrul unei cereri de încuviințare a executării silite în cadrul unei proceduri necontencioase. În acest sens, se reține că astfel de impedimente în sensul dispozițiilor legale menționate anterior trebuie să fie stricte și prevăzute de lege(ca de exemplu aspecte privitoare la timbraj, dispoziții legale speciale care suspendă temporar dreptul de a cere sau continua executarea silită a unor titluri executorii etc).

Se reține că dispozițiile art. 37 din OG nr. 2/2001 conferă caracter de titlu executoriu exclusiv procesul-verbal prin care se aplică sancțiunea, procesul-verbal în întregul său putând dobândi caracter de titlu executoriu – dacă contravenientul nu îl contestă în instanță sau dacă plângerea este respinsă prin hotărâre irevocabilă – iar sumele datorate cu titlu de amendă contravențională, respectiv tarif de despăgubire sunt creanțe certe, lichide și exigibile și pot fi executate silit. Se constată astfel că temeiul răspunderii este diferit, respectiv răspundere contravențională în ceea ce privește amenda și răspundere civilă delictuală în ceea ce privește tariful de despăgubire.

De asemenea, greșit instanța de fond a reținut că prin modificarea OG nr.15/2002 prin Legea nr. 144/2002 tariful de despăgubire prev. de art. 8 al. 3 din ordonanță nu mai are bază legală, întrucât textul menționat vizează tarifele de despăgubire aplicate până la data intrării în vigoare a legii și contestate în instanță până la momentul intrării în vigoare a legii, iar în prezenta cauză procesul-verbal de contravenție nu a fost contestat. Însă, cum s-a reținut anterior toate aceste aspecte pot fi invocate și analizate eventual în cadrul unei contestații la executare.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 480 alin. 2 în referire la art. 662 și urm. din noul C.pr.civ., va admite apelul, va schimba în tot încheierea apelată, va admite cererea și va încuviința executarea silită pornită în baza titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare . nr._/14.11.2011 pentru suma de 28 euro reprezentând tarif de despăgubire și a cheltuielilor de executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta-creditoare DIRECȚIA R. DE DRUMURI ȘI PODURI IAȘI, cu sediul în Iași, .. 19, împotriva încheierii din data de 29.10.2014 pronunțată de Judecătoria T..

Schimbă în tot încheierea apelată și în consecință:

Admite cererea de încuviințare executare silită.

Încuviințează executarea silită a debitorului D. I. C., în temeiul titlului executoriu – proces verbal de constatare a contravenție . nr._/14.11.2011, pentru contravaloarea sumei de 28 euro, calculată conform cursului de schimb comunicat de BNR, valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării, precum și pentru cheltuielile de executare.

Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu menționat.

Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

A. M. R. G. F. B. V.

Red. Jud. A.M./15.01.2015

Tehnored. B.V./ 16.01.2015/4ex

Comunicat 2ex..

Jud. fond. Ș. (L.) V. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 30/2015. Tribunalul GALAŢI