Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 31/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 31/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 3582/324/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 31
Ședința din Camera de Consiliu de la 16 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G. N.
Judecător L. B.
Grefier C. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului formulat de apelant . IFN SA, cu sediul în București, sector 2, ., . din 09.10.2014 pronunțate de Judecătoria T. în dosarul nr._, având ca obiect „încuviințare executare silită”.
Dezbaterile au avut loc în ședința din Camera de Consiliu din data de 14.01.2015, când Instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la 16.01.2015.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T., la data de 02.10.2014, sub nr._, Biroul Executorului Judecătoresc „P. A. M.” a solicitat la cererea creditoarei IMPULS L. ROMANIA IFN SA, prin ..R.L., în cadrul dosarului de executare nr. 7237/2014 privind pe debitoarea G. M., încuviințarea executării silite pentru suma de 159.948,19 lei, potrivit art. 665 NCPC.
În drept și-a întemeiat cererea pe disp. art. 665 coroborat cu art. 650 C.p.civ., modificat prin OUG nr. 4/30.01.2013.
În motivarea cererii s-a arătat că la data de 03.09.2007 a fost încheiat contractul de leasing financiar nr._/2007 încheiat între . IFN SA și G. M. - în calitate de împrumutat, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru încuviințarea executării silite.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Cererea a fost apreciată ca fiind de competența Judecătoriei T. în baza regulii generale stabilită de art. 107 alin. 1 NCPC, text de lege aplicabil ca urmare a Deciziei nr. 348/2014 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 650 alin. (1) și art. 713 alin. (1) din Codul de procedură civilă, prin care s-a declarat neconstituțional art. 650 alin.1 N.C.P.C, sub aspectul competenței teritoriale.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: titlul executoriu, respectiv contractul de leasing financiar nr._/03.09.2007 încheiat între . IFN SA și debitoarea G. M., încheierea din data de 29.09.2014 emisă de B.Ex.J. P. A. M., cererea formulată de creditoare în vederea executării silite, mandat special nr.820/04.09.2014, adresa nr._/09.07.2014, fișa calcul de închidere în cazul bunurilor recuperate și valorificate, facturi.
Prin încheierea din 09.10.2014, Judecătoria T. a respins cererea.
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria T. a reținut că . IFN SA, prin ..R.L., a solicitat încuviințarea executării silite cu privire la debitoarea G. M. pentru suma de 159.948,19 lei, în baza contractului de leasing financiar nr._/03.09.2007.
Conform art.665 alin.5 din N.C.P.C., instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă:
1. cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat;
2. hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu;
3. înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege;
4. creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;
5. debitorul se bucură de imunitate de executare;
6. titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;
7. există alte impedimente prevăzute de lege.
În speță, din fișa depusă la fila 10 dosar, respectiv calcul de închidere în cazul bunurilor recuperate și valorificate, a reținut că la data de 23.02.2009, contractul a fost stopat, iar bunul a fost recuperat la data de 30.06.2010, în cauză nefăcându-se dovada dacă s-a întrerupt sau nu cursul prescripției dreptului de a cere executarea silită, termen ce s-a împlinit la 30.06.2013, dacă suma solicitată a fi recuperată silit 159.948, 19 lei include și ratele neachitate până la predarea bunului pentru neplata cărora a intervenit ca sancțiune rezilierea contractului și predarea bunului și nici modul de calcul al penalităților.
S-a observat că se solicitau și sume reprezentând rate CASCO, fără a fi depus contractul de asigurare, care oricum nu constituie titlu executoriu.
Față de considerentele expuse anterior, instanța a apreciat că există impedimente la executare, respectiv indicii că suma pretinsă nu are caracter cert, lichid și exigibil.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel creditoarea IMPULS L. ROMÂNIA IFN SA, solicitând schimbarea ei în tot și admiterea cererii așa cum a fost formulată.
În motivarea apelului s-a arătat că nu a intervenit prescripția dreptului de a solicita debitul în baza contractului de leasing financiar deoarece, la data semnării acestuia, debitoarea avea domiciliul în sectorul 4 București, iar împotriva sa s-a formulat cerere de executare silită la SCPEJ D., C. și Asociații, în dosarul nr. 854/2011, iar în 16.04.2013 s-a întocmit proces verbal de insolvabilitate, fiindu-i restituit titlul executoriu. Ulterior, s-a constituit dosarul de executare nr. 33N/2014 la B. O. D. C. și N. A., iar ca urmare a demersurilor întreprinse, domiciliul debitorului a fost indicat în ., formulându-se o nouă cerere de executare silită la B. P. A. M..
A precizat că restituirea bunului nu înlătură dreptul subscrisei de a recupera debitoarei, conform art. 15 din OG nr. 51/1997 și Deciziei CCR nr. 1003/08.07.2010
Apelanta a arătat că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, compusă din 47.996,69 lei diferență de capital finanțat la data stopării, 3.534,20 lei diferență de capital finanțat, 102.938,44 lei penalități la facturi neachitate, 6.122,85 lei plata asigurărilor efectuate de finanțator, 7.558,52 lei comision de recuperare, în total 168.120,70 lei, din care se scade suma de 27.411,99 lei reprezentând valoarea obținută în urma vânzării autoturismului către o terță persoană, rezultând o finanțare neacoperită de 140.708,71 lei, la care se adăugă suma de 19.239,48 lei reprezentând facturi neachitate, debitul final fiind astfel de 159.948,19 lei.
În privința sumei de 6.122,50 lei reprezentând asigurări, apelantul a invocat art. 13 alin.2 și art. 9 din contractul de leasing, precum și art. 5 teza finală a OG nr. 51/1997.
În drept, au fost invocate disp. art. 466 și următoarele din NCPC și OG nr. 51/1997, solicitându-se judecarea cauzei în lipsă.
Apelul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru de 20 lei, f. 9 și 46 dosar.
În dovedirea apelului au fost depuse, în copie, situația ratelor achitate, situația capitalului neachitat, calcul dobândă neachitată, plan eșalonare rate, calcul de închidere în cazul bunurilor recuperate și valorificate, situație penalități la facturi neachitate, factura . nr. 0110/10.03.2014, situație facturi neachitate la 10.03.2014, factura ILIRO nr._/09.11.2010, cerere executare silită nr. 33N/2014 depusă la B. N. C. A., adresa MAI nr._/09.07.2014, proces verbal de insolvabilitate din 16.04.2013, întocmit de SCPEJ D., C. și asociații în dosarul de executare silită nr. 854/2011, situație asigurări facturate, extras de cont.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul constată că apelul este fondat pentru următoarele motive:
Din prevederile art. 665 alin.5 N.C.proc.civ. rezultă că instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai în cazurile expres prevăzute. Prin urmare, nu se poate respinge o asemenea cerere pe motiv că dreptul de a obține executarea silită s-ar fi prescris, pentru următoarele motive: procedura încuviințării are caracter necontencios, iar în cadrul acesteia instanța este obligată să analizeze sumar și formal cererea de încuviințare executare silită, verificarea intervenirii prescripției putând fi realizată pe calea altor mijloace procedurale pe care legiuitorul le-a prevăzut expres pentru debitor, cum ar fi contestația la executare. Mai mult, potrivit art. 706 alin.1 N.C.proc.civ., prescripția nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate.
În apel, creditoarea a depus și înscrisurile care dovedesc cuantumul creanței sale, inclusiv modul de calcul al ratelor neachitate până la predarea bunului și modul de calcul al penalităților. Totodată, a probat și plata primelor de asigurare.
Concluzionând, instanța de fond a aplicat și interpretat greșit teza art. 665 alin.5 N.C.proc.civ., deoarece prescripția dreptului de a solicita executarea silită nu constituie un impediment care poate fi invocat din oficiu în cadrul procedurii necontencioase a încuviințării executării silite.
Pentru aceste considerente, potrivit art. 480 alin.2 în referire la art. 665 alin.5 și 706 alin.1 N.C.proc.civ., se constată că soluția instanței de fond este supusă reformării, motiv pentru care se va admite apelul, se va schimba în tot încheierea apelată și în rejudecare, va fi admisă cererea de încuviințare a executării silite, prin toate modalitățile prevăzute de lege (executarea silită imobiliară fiind încuviințată doar pentru imobilele situate în raza de competență a Judecătoriei T.) a titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr._/03.09.2007, împotriva debitorului G. M., până la concurența sumei de 159.948,19 lei, reprezentând diferență capital, dobânzi, penalități, asigurări și comision recuperare, precum și până la concurența cheltuielilor de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de creditoarea . IFN SA, cu sediul în București, sector 2, ., ., împotriva încheierii din 09.10.2014, pronunțate de Judecătoria T..
Schimbă în tot Încheierea apelată și în consecință:
Admite cererea de încuviințare a executării silite.
Încuviințează executarea silită simultană/succesivă, prin toate modalitățile prevăzute de lege (executarea silită imobiliară fiind încuviințată doar pentru imobilele situate în raza de competență a Judecătoriei T.) a titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr._/03.09.2007, împotriva debitorului G. M., până la concurența sumei de 159.948,19 lei, reprezentând diferență capital, dobânzi, penalități, asigurări și comision recuperare, precum și până la concurența cheltuielilor de executare.
Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligațiilor cuprinse în titlul executoriu menționat.
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.01.2015.
Președinte, D. G. N. | Judecător, L. B. | |
Grefier, C. B. |
Red.DGN/tehn.CB/ex.3/16.02.2015
Fond – N.F.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 33/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 30/2015.... → |
|---|








