Uzucapiune. Decizia nr. 125/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 125/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 1786/316/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ NR.125/2015
Ședința publică de la 18 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G. N.
Judecător L. B.
Judecător N. D. B.
Grefier V. Ț.
Pentru astăzi fiind amânată judecarea recursului declarat de recurenții M. G. și M. C. în contradictoriu cu intimata U. A. TERITORIALĂ . PRIN PRIMAR, împotriva sentinței civile nr.607/17.09.2014 pronunțate de Judecătoria Tg.B. în dosarul nr._, având ca obiect uzucapiune.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 18.03.2015.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub număr_, pe rolul judecătoriei Tg. B., reclamanții M. G. și M. C. au chemat în judecată pe pârâta U. A. Teritorială a Comunei Berești-Meria – prin primar, solicitând să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să constate că au devenit proprietarii suprafeței de teren de 1758 m.p. situată în satul Slivna, . G., alipită cu proprietatea lor de 2744 m.p., prin uzucapiune; Totodată au cerut să fie obligată pârâta să le lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 1758 m.p. ocupată samavolnic prin desființarea semnelor de hotar și mutarea gardului împrejmuitor în data de 30 august 2012, cu obligarea pârâtei la despăgubiri materiale și morale legate de deposedarea făcută în data de 30 august 2012 nelegal, abuziv și prin forță, precum și cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În fapt au susținut că în anul 2006 au cumpărat de la C. V. și C. D. suprafața de 2744 m.p. situată în intravilanul comunei Berești-Meria, satul Slivna, județul G., Cv – 44, P – 310 pe care se afla casa de locuit în care locuiesc în prezent. Suprafața de teren de 2744 m.p. pe care au cumpărat-o conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1233/3.10.2006 la BNP G. M. B., formează corp comun și este împrejmuită ca un întreg împreună cu suprafața de 1748 m.p. pe care o revendică. Toată gospodăria în care locuiesc a fost împrejmuită cu gard dintotdeauna și a fost compusă din cele două suprafețe de 2744 + 1758 m.p. în total 4502 m.p. ca un întreg. Acest întreg de 4502 m.p. fost posedat atât de ei cât și de autorii lor.
Au menționat reclamanții că stăpânesc suprafața de 4502 m.p. înainte de întocmirea actului de vânzare-cumpărare din anul 2006, dar au întocmit actul în anul 2006 doar pentru suprafața de 2744 m.p., deoarece notarul a considerat că vânzătorii C. V. și D., dețin acte de proprietate numai pentru această suprafață de teren. În realitate, autorii lor au stăpânit încă din anul 1989, întreaga suprafața de teren împrejmuită dintotdeauna, de 4502 m.p. La rândul lor proprietarii de la care au cumpărat soții C., au stăpânit aceeași suprafață de teren de 4502 m.p..
În opinia lor, stăpânirea terenului a fost îndelungată, peste 30 de ani și au devenit posesorii de bună credință ai suprafeței de 1758 m.p. prin joncțiunea posesiei din anul 2000, cu a autorilor lor soții C. (din anul 1989), dar și a autorilor M. P. și M. N., care au stăpânit dintotdeauna această suprafață.
Primăria comunei nu a stăpânit niciodată terenul, dar în data de 30 august 2012 a venit la fața locului împreună cu poliția să îi deposedeze fără nicio judecată, fără nici un titlu executoriu.
În drept au invocat art. 1847, 1848, 1850-1858, 1860 V.C.civ..
În susținerea cererii au solicitat proba cu înscrisuri, martori și expertiză topometrică.
Legal citată, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În susținerea poziției sale a menționat că nu sunt îndeplinite elementele necesare pentru a opera dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, în senul art. 1864,1846 – 1847V.C.civ., care prevede îndeplinirea anumitor condiții, și anume: posesia să fie neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar. Pentru dobândirea posesiei, cu toate consecințele ce decurg, se impune a fi întrunite ambele elemente constitutive; elementul material – corpus – și elementul psihologic sau intențional – animus.
Pârâta a susținut că, nu sunt îndeplinite condițiile pentru a fi invocată joncțiunea posesiei, deoarece reclamanții au avut o detenție precară ce nu poate fi unită cu posesia. Reclamanții au recunoscut încă de la început că suprafața aflată în litigiu nu le-a aparținut niciodată. Pe de altă parte, reclamantul M. G. a solicitat prin cererea înregistrată sub nr. 787/09.02.2007 înregistrarea la registrul agricol, cât și la compartimentul taxe și impozite locale a imobilului în suprafață de doar 2744 m.p.
În opinia pârâtei, reclamanții confundă posesia cu detenția, iar prin conduita publică adoptată nu se poate deduce intenția acestora de a poseda sub nume de proprietar.
Referitor la capătul doi din cererea de chemare în judecată, pârâta a precizat că prin Dispoziția nr. 382/29.08.2012 s-a constituit o comisie privind separarea proprietății reclamanților de terenul ce aparține comunei, conform planului de amplasament și delimitare a imobilului întocmit de PFA R. N. F.. La fața locului s-a întocmit procesul-verbal nr. 5925/30.08.2012, semnat și de reclamant, prin care s-a delimitat suprafața de 1785 m.p. găsită în plus, prin înțărușare.
Cu privire la plata de despăgubiri morale și materiale, pârâta a menționat că nu s-a produs niciun prejudiciu de ordin moral sau material.
În drept, a invocat art. 82 coroborat cu art. 111 – 115 C.proc.civ. și dispozițiile V.C.civ.
În contraprobă a solicitat proba cu înscrisuri.
Pe parcursul procesului, reclamanții au invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 38/7 decembrie 2012 a Consiliului Local Berești-Meria.
Prin Decizia civilă nr. 2441/18.09.2013, definitivă și irevocabilă la data de 20.11.2013, Tribunalul G. a admis excepția de nelegalitate și a constatat nelegalitatea HCL nr. 38/07.12.2012.
Prin sentința civilă nr. 607/17.09. 2014 pronunțată de Judecătoria Tg. B., acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1233/03.10.2006 de către Biroul Notarului Public G. M. B., reclamantul M. G. căsătorit cu M. C., a cumpărat de la numiții C. V. și C. D. imobilul situat în intravilanul satului Slivna, . G., intabulat în cartea Funciară Modificată nr. 253 a localității cadastrale Berești-Meria, compus în totalitate din suprafața de 2744 m.p. teren identificat în Cv 44, P 310 și casă de locuit identificată cu număr cadastral provizoriu 29.
Autorii reclamanților au dobândit imobilul de la numiții C. N. V. și C. P. D., care prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4360/14.04.1989 au devenit proprietari prin cumpărare de la numiții Sandescu D. N. și Sandescu P. N.. Actul amintit privește casa de locuit, iar referitor la teren se specifică faptul că cei 250 m.p. trec în proprietatea statului conform art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974. Vecinătățile prezentate în contract sunt: la Nord și Vest – drum, la Sud – M. S., iar la Est – G. N..
Pe numele autorului C. N. V. a fost emis Titlul de proprietate nr._-83 din 15.06.1993 pentru suprafața de 2744 m.p. în intravilanul satului Slivna Cvartal 44 .: la Nord – drum, la Est - G. N., la Sud – D. S. și la Vest – drum, iar conform fișei de punere în posesie întocmită pentru C. N. V. în data de 13.08.1992, suprafața totală de teren este de 2744 m.p., având vecinătățile: la Nord – Primărie, la Est – G. N., la Sud – D. S. și la Vest – drum.
Pentru o parte din terenul în litigiu, Consiliul Local Berești-Meria a efectuat demersuri pentru trecerea acestuia în domeniul privat al comunei Berești-Meria. În acest sens, a fost efectuată o documentație topografică pentru suprafața de 1758 m.p. ce a fost marcată pe planul de situație cu linie punctată. Documentația a fost admisă de OCPI G. prin procesul verbal nr. 1035/2012. Hotărârea ulterioară a Consiliului Local Berești-Meria nr. 38/07.12.2012 prin care suprafața de teren de 1758 m.p. descrisă în documentația avizată de OCPI G. prin procesul verbal nr. 1035/2012 este trecută în domeniul privat al comunei Berești-Meria, a fost declarată nelegală prin sentința civilă nr. 2441/18.09.2013 a Tribunalului G..
În urma măsurătorilor din teren, a confruntării actelor din dosarul cauzei, dar și prin raportul de expertiză s-a stabilit că reclamanții ocupă o suprafață de 4274 m.p. teren, cu 1530 m.p. mai mult decât suprafața de teren pentru care aceștia justifică un drept de proprietate în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1233/03.10.2006.
Din concluziile raportului de expertiză rezultă că imobilului cumpărat de reclamanți este o parcelă separată ce nu a făcut parte din imobilul descris în documentația cadastrală ce a stat la baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1233/03.10.2006.
Uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietății sau a altor drepturi reale cu privire la un lucru, prin posedarea neîntreruptă a acestui lucru în tot timpul fixat de lege. Potrivit art. 1890 V.C.civ., toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care s-a defipt un termen de prescripție se vor prescrie prin 30 ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua-credință.
Față de textul menționat, instanța a reținut că pentru a putea dobândi proprietatea bunului prin uzucapiune prelungită sau de lungă durată, posesorul trebuie să îndeplinească două condiții: să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, respectiv 30 ani și posesia să fie utilă, adică neafectată de vreun viciu.
Conform art. 1847 V.C.civ., ca să se poată prescrie, se cere o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
Posesia constă în stăpânirea materială sau exercitarea unei puteri de fapt de către o persoană asupra unui bun cu intenția și voința de a se comporta față de toți ceilalți ca un proprietar. Din această definiție, rezultă că pentru existența posesiei sunt necesare a fi întrunite două elemente în persoana celui care tinde să uzucapeze, inclusiv în persoana autorilor a căror posesie o invocă: unul material – corpus și altul psihologic, intențional – animus.
Elementul material constă în totalitatea faptelor materiale, de stăpânire și folosință, executate direct asupra bunului.
Elementul intențional constă în intenția sau voința celui care posedă de a exercita stăpânirea lucrului pentru sine, adică sub nume de proprietar și se dobândește numai în momentul în care cel care are detențiunea materială a bunului își manifestă intenția de a păstra lucrul pentru sine, săvârșind acte pe care numai proprietarul le-ar putea face, cum ar fi edificarea unei construcții, efectuarea de reparații mari la construcția existentă sau alte acte care să nu lase vreo îndoială asupra caracterului lor.
În raport de aceste condiții, instanța a reținut că reclamanții nu s-au înscris la administrația financiară pentru a plăti impozitele și taxele locale aferente terenului, în evidențele compartimentului taxe și impozite locale nefigurând ca titulari de rol fiscal pentru acest teren. În lipsa unui astfel de act, din care se putea deduce intenția reclamanților de a poseda sub nume de proprietar, instanța a constatat că aceștia au calitatea de detentori precari, iar detenția precară exercitată de către reclamanți asupra terenului nu poate constitui premisa pentru dobândirea prin uzucapiune a dreptului de proprietate. S-a mai reținut că reclamanții nu au probat împrejurarea că vânzătorii C. V. și C. D. ar fi exercitat o posesie utilă asupra suprafeței de 1758 m.p. teren care să poată fi continuată de reclamanți, declarațiile martorilor M. M. și V. Steluța fiind înlăturate ca subiective și infirmate de către pârâtă prin răspunsurile la interogatoriu( martorul M. M. este ginerele reclamanților iar martora V. Steluța se află în legături de interese cu reclamanții).
Ca urmare, instanța a concluzionat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a uzucapa, motiv pentru care acțiunea, cu toate capele de cerere, a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva sentinței civile nr. 607/17.09.201, pronunțată de Judecătoria Tg. B., au declarat apel, recalificat recurs reclamanții M. G. și M. C..
Prin motivele de recurs au invocat următoarele:
În fapt, au susținut că trupul de teren în suprafață de 4502 m.p. a fost un întreg, stăpânit în familie de numiții M. P. și M. N., care au înstrăinat imobilul către numiții C. V. și C. D., iar aceștia din urmă au dispus de bun în favoarea reclamanților. Ca urmare, autorii lor au stăpânit suprafața de 4502 mp și au dispus de posesie dar și de dreptul de proprietate în favoarea lor, motiv pentru care toată gospodăria în care locuiesc a fost împrejmuită cu gard dintotdeauna și a fost compusă din cele două suprafețe de 2744 + 1758 m.p. în total 4502 m.p. ca un întreg.
Au solicitat să se constate că au întocmit actul în anul 2006 doar pentru suprafața de 2744 m.p., deoarece notarul a considerat că vânzătorii C. V. și D., dețin acte de proprietate numai pentru această suprafață de teren. În realitate, autorii lor au stăpânit încă din anul 1989, întreaga suprafața de teren împrejmuită dintotdeauna, de 4502 m.p. La rândul lor proprietarii de la care au cumpărat soții C., au stăpânit aceeași suprafață de teren de 4502 m.p.
În opinia lor, concluzia instanței potrivit cu care au calitatea de detentori precari, este greșită, deoarece stăpânirea terenului a fost îndelungată, peste 30 de ani și au devenit posesori de bună credință ai suprafeței de 1758 m.p. prin joncțiunea posesiei din anul 2000, cu a autorilor lor soții C. (din anul 1989), dar și a autorilor M. P. și M. N., care au stăpânit dintotdeauna această suprafață.
Au solicitat să se constate că sunt în ipoteza prevăzută de art.1858 V.C.civ., când detenția precară se intervertește în posesie utilă, dacă la transmiterea cu titlu particular către un terț de bună credință, acesta începe să stăpânească bunul ca un posesor, considerându-se proprietar, cu toate că cel care i l-a transmis nu avea această calitate. În speță, la momentul la care reclamanții au preluat gospodăria, aceasta avea o împrejmuire de 4274mp. față de care s-au comportat ca proprietari și posesori de bună credință. Buna lor credință rezultă și din faptul că la data de 30.08.2012, când pârâta s-a pretins proprietară, s-au arătat dispuși să se înscrie la rolul fiscal și cu diferența de 1758 mp.
Au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În apărare intimata, UAT . solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că reclamanții nu au dovedit că sunt dobânditori de bună credință. Au menționat că la momentul la care au cumpărat imobilul, acesta era intabulat, aspect în raport de care reclamanții au avut clar reprezentarea suprafeței de teren dobândite.
În opinia sa, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru a uzucapa, motiv pentru care nu se justifică reformarea sentinței recurate.
Analizând actele și lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:
În cauză reclamanții solicită să se constate că au dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiune, asupra imobilului în suprafață de 1758 mp teren, situat în .-Meria, amplasat în Cv-44, P-310.
În motivarea cererii, în esență, au susținut că ei, dar și autorii lor au posedat cu bună credință imobilul, de peste 30 ani, motiv pentru care în baza art. 1890 C.civ. pot opune prescripția achizitivă.
Din actele administrate, rezultă următoarele:
1.Numiții C. V. și C. D. (autorii reclamanților) au devenit proprietari pe o casă de locuit, în baza contractului autentificat sub nr. 4360/14.04.1989, cu mențiunea că terenul aferent acesteia, în suprafață de 250 mp teren a trecut în proprietatea statului în baza art. 30 alin.2 din Legea 58/1974.
Potrivit art. 30 alin.2 și 3 din Legea 58/1974, în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestor construcții trece în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilită potrivit prevederilor art. 56 alin. 2 din Legea nr. 4/1973. Dobânditorul construcției va primi din partea statului în folosință terenul necesar în limitele prevăzute de art. 8 și 17 din prezenta lege.
Deci la data de 14.04.1989, autorii reclamanților, au avut reprezentarea clară că folosesc terenul aferent casei de locuit(indiferent de suprafață, indiferent că era sau nu împrejmuit) în calitate de locatari, adică în calitate de detentori precari.
În baza titlului de proprietate nr._-83/15.06.1993, numiților C. V. și C. D. li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru un teren în suprafață de 2744 mp teren situat în .-Meria, amplasat în Cv-44, P-310, în temeiul Legii 18/1991.
Deci începând cu data de 15.06.1993, data la care au fost puși în posesie, se poate prezuma că au început o eventuală posesie de bună credință, pe care au transmis-o reclamanților din prezenta cauză în temeiul contractului autentificat sub nr. 1233/03.10.2006.
Având în vedere că în dreptul nostru posesia nu este concepută ca o stare de drept ci ca o stare de fapt, se constată că raportat la data la care a început posesia autorilor reclamanților, 1993, termenul uzucapiunii de lungă durată, prev. de art. 1890 C.civ. nu s-a împlinit.
2. În sensul efectelor Deciziei nr. IV/2006 a ICCJ, situația de fapt ar putea avea o altă interpretare juridică, dacă reclamanții ar fi dovedit că autorii numiților C. V. și C. D., ar fi posedat terenul în suprafață de 1758 mp(1530 mp conform raportului de expertiză topometrică) anterior datei de 14.04.1989.
În acest sens, din actele dosarului, rezultă următoarele:
Singura probă care ar confirma această susținere, este proba testimonială, potrivit cu care suprafața de teren aferentă casei reclamanților a fost împrejmuită dintotdeauna, dar aceste depoziții au fost înlăturate de instanța de fond, ca fiind subiective, iar recurenții nu au înțeles să combată această apreciere.
Este relevantă însă depoziția martorei V. Steluța, care menționează că terenul, astfel cum este împrejmuit, a aparținut familiei M. P. și M. N., aceștia l-au vândut familiei C., care la rândul său l-a vândut reclamanților.
Din acest punct de vedere, instanța de recurs, reține că autorii reclamanților, la Legea 18/1991, au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate numai pentru 2744 mp teren situat în .-Meria, deși potrivit art. 35 alin.2 din aceiași Lege, terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției în vederea construirii de locuințe proprietate personală, sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție.
Reclamanții, care invocă joncțiunea posesiilor autorilor lor, trebuia să facă dovada că și autorii lor au îndeplinit cele două condiții necesare pentru a uzucapa și anume: că au posedat bunul în tot timpul prevăzut de lege, iar posesia a fost utilă, adică neafectată de vreun viciu, continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
În cauză, nu s-a dovedit că autorii reclamanților, numiții M. P. și M. N., C. V. și C. D., ar fi posedat terenul în suprafață de 1758(care include și o casă cu apă care deservește alimentarea cu apă a satului Slivna).
Simplul fapt că întreg terenul în suprafață de 4502 mp teren este împrejmuit, nu poate conduce automat la concluzia că a existat o stăpânire materială sau s-a exercitat o putere de fapt asupra bunului, cu intenția și voința de a se comporta față de toți ceilalți ca un proprietar.
Mai mult, reclamanții au cumpărat în anul 2006, dată la care s-au efectuat măsurători și s-a procedat la întocmirea unei schițe cadastrale, aspect care conduce la concluzia că recurenții au avut cunoștință în mod cert despre suprafața terenului cumpărat, aspect care întărește concluzia că au avut calitatea de detentori precari.
Ca urmare, nu se poate stabili dincolo de orice îndoială, dacă autorii reclamanților au posedat continuu și neîntrerupt, dacă au exercitat o posesie cu intenția de a uzucapa sau în calitate de locatar, fapt care conduce la concluzia că una din condițiile prevăzute de prescripția achizitivă nu este îndeplinită, deoarece posesia are caracter echivoc.
3. În consecință, față de probele administrate, nu se poate reține că reclamanții au dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1847 și urm. V.C.civ., motiv pentru care potrivit art. 312 alin.1 V. C.proc.civ. va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții M. G. și M. C. domiciliați în comuna Beresti Meria, . în contradictoriu cu intimata U. A. TERITORIALĂ . PRIN PRIMAR cu sediul în ..G., împotriva sentinței civile nr. 607/17.09.2014, pronunțate de Judecătoria Tg. B., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 18.03.2015.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
D. G. N. L. B. N. D. B. V. Ț.
Red.L.B/Tehnored.V.Ț.
5ex./30.04.2015
Jud. fond-R.L.M.
| ← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 10/2015. Tribunalul... | Revendicare imobiliară. Încheierea nr. 10/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
