Validare poprire. Decizia nr. 913/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 913/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 913/2015
Dosar nr._ Operator de date cu caracter personal:2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
Decizia civilă nr. 913
Ședința publică de la 23 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. P.
Judecător: A. - M. M.
Grefier: F. D.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil formulat de apelanta-debitoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., ., împotriva sentinței civile nr. 6706 din 29.06.2015 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-creditor A. C., domiciliat în G., ., ., intimata-terț poprit ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, .. 294, corp A și intimatul-reclamant B. C. C., cu sediul în G., .-A3, nr. 165 B, ., având ca obiect „validare poprire”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează modul de îndeplinire a procedurii de citare; stadiul pricinii, fiind primul termen de judecată; apelul este motivat; scutit de la plata taxei de timbru judiciar; nu s-au formulat întâmpinări în cauză, se solicită judecarea cauzei în lipsă, după care;
Având în vedere că se solicită judecarea cauzei în lipsă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei G., la data de 19.01.2015, sub nr._ , B. C. C., la cererea creditorului A. C. a formulat cerere de validare a popririi, înființată în dosarul de executare nr. 83/2014, în contradictoriu cu debitoarea ANAF - DGRFP G. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. și cu terțul poprit ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în vederea asigurării posibilității de recuperare a creanței în sumă de 15.872,27 lei, reprezentând taxă de poluare.
În motivarea cererii a arătat, în esență, că a fost emisă de B.E.J. C. C., adresa de poprire pentru suma de 15.872,27 lei către terțul poprit ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, care a comunicat că nu poate onora poprirea, motivat de faptul că art. XV din OUG nr. 8/2014, publicată în Monitorul Oficial la data de 28.02.2014, dispune în alin.(1), (4) și (7) suspendarea executărilor silite și achitarea sumelor de bani în mod eșalonat pe o perioadă de 5 ani, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.
S-a argumentat că art. XV din OUG nr. 8/2014 nu este aplicabil deoarece este înlăturat de legislația europeană și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ce sunt prioritare.
S-a susținut că, potrivit jurisprudenței CEDO (cauzele Ruianu c. Romania, Pini ș.a. c. Romania, S. c. Romania, V. I. c. Romania, S. P. c. Romania), statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârile judecătorești de condamnare a lor, termenul rezonabil prev. de art. 6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite, iar refuzul de a aloca sumele necesare plății, când statul are calitatea de debitor, constituie o atingere adusă art.1 din Protocolul nr. I la Convenție.
De asemenea, a pretinde creditorului pentru realizarea creanței sale îndeplinirea unei noi proceduri, formularea unor noi cereri sau acțiuni, ulterioare pronunțării hotărârii instanței de judecată în mod definitiv și irevocabil, dar anterioare executării silite, reprezintă o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească.
S-a mai arătat că potrivit Hotărârii din 18.04.2013 a CJUE, pronunțate în cauza 565/11, sunt discriminatorii prevederile similare analizate în cauza supusă instanței europene, deoarece este înlăturată egalitatea de tratament. Egalitatea de tratament presupune că un creditor al unei creanțe asupra statului trebuie să beneficieze de aceleași proceduri și dispoziții legale, precum cele de care beneficiază AJFP în raporturile în care are calitatea de debitor.
În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 780 și urm. Cod proc. civ., art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.1 din Protocolul nr. I CEDO, art.11 și 20 din Constituție.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
Debitoarea ANAF – DGRFP - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii de validare deoarece executorul judecătoresc și creditorul nu au luat în considerare art. XV din OUG nr.8/2014, potrivit cărora executările silite se suspendă de drept, iar plata creanțelor creditorilor se face eșalonat pe o perioadă de 5 ani.
În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe art.205 Cod proc. civ. și OUG nr.8/2014.
Terțul poprit ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, prin întâmpinare, a solicitat de asemenea respingerea cererii de validare deoarece executorul judecătoresc și creditorul nu au luat în considerare art. XV din OUG nr.8/2014, potrivit cărora executările silite se suspendă de drept, iar plata creanțelor creditorilor se face eșalonat pe o perioadă de 5 ani.
În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe art.205 Cod proc. civ. și OUG nr.8/2014.
Prin sentința civilă nr. 6706/29.06.2015, Judecătoria G. a admis cererea de validare a popririi formulată de B. C. C. la cererea creditorului A. C. și a dispus validarea popririi înființate în dosarul de executare nr.83/2014, al B. C. C., și a obligat terțul poprit ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU să rețină din sumele datorate debitoarei ANAF – DGRFP G. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., suma de 15.872,27 lei și să plătească creditorului, consemnând suma poprită pe seama B.E.J. C. C..
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr. 636/06.03.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul cu nr._, definitivă prin respingerea recursului, debitoarea a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 10.904 lei, reprezentând taxă de emisii poluante pentru autovehicule actualizată cu dobânda legală la data introducerii acțiunii, respectiv 29.03.2012, și până la data restituirii, sumă la care a fost obligat ulterior terțul poprit către debitoare.
La data de 10.12.2014, în dosarul de executare cu nr. 83/2014, B. C. C. a emis Adresa de înființare a popririi prin care a dispus înființarea popririi asupra sumelor de bani datorate de terțul poprit Administrația F. de Mediu debitoarei Administrația Finanțelor Publice până la concurența sumei de 15.872,27 lei (fila 8).
Adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit Administrația F. pentru Mediu la data de 11.12.2014.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 789 Cod procedură civilă „dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”.
Instanța a constatat că terțul poprit nu a dat curs adresei de înființare a popririi motivat de faptul că potrivit dispozițiilor art. XV din OUG 8/2014 executarea silită demarată pentru recuperarea creanțelor reprezentând taxă de poluare/taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule precum și a cheltuielilor de judecată avansate în cadrul litigiilor în care s-au stabilit obligațiile de plată respective se suspendă de drept.
Înainte de a analiza condițiile de admisibilitate prevăzute la art. 789 cod procedură civilă pentru cererea de validare, instanța a verificat incidența dispozițiilor art. XV din OUG 8/2014 în prezenta cauză.
Astfel, potrivit dispozițiilor anterior amintite:
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.
(2) Cererile de restituire ale contribuabililor prevăzuți la alin. (1) se soluționează, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 45 de zile de la înregistrare, iar plata tranșelor anuale se efectuează conform graficului stabilit de Administrația F. pentru Mediu.
(3) Termenul prevăzut la alin.(1) curge de la data împlinirii termenului prevăzut la alin. (2).
(4) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare se suspendă de drept.
(5) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..
(6) Procedura de efectuare a plății titlurilor executorii va fi stabilită prin ordin comun al ministrului mediului și schimbărilor climatice și al ministrului finanțelor publice, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).
(7) Plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii emise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și pentru care nu a fost demarată procedura de executare silită se efectuează cu respectarea prevederilor alin. (1)-(6).”
Din interpretarea dispozițiilor legale, în special cele arătate la alin. 7 din articolul anterior menționat, rezultă că dispozițiile OUG 8/2014 se aplică sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată pentru care nu s-a demarat procedura de executare silită.
Cu toate că textul de lege ar fi aplicabil în speța de față, instanța a avut în vedere și jurisprudența CEDO care a reamintit în cauzele Ruianu contra României, Pini contra României, S. contra României, I. contra României și S. P. contra României că statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bună voie hotărârile judecătorești, termenul rezonabil prevăzut la art. 6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite. S-a mai statuat că este excesiv din partea statului să mai supună creditorul, în vederea realizării creanței sale la îndeplinirea unei noi proceduri ulterioare soluționării litigiului de către instanța de judecată în mod definitiv și irevocabil.
În condițiile în care o instituție a statului a fost obligată prin hotărâre judecătorească la plată și nu s-a conformat de bună voie, a impune creditorului trecerea unui termen de 5 ani pentru punerea în executare în integralitate a titlului nu corespunde exigențelor Convenției europene a drepturilor omului.
Apreciind că, în temeiul sentinței civile nr. 636/06.03.2013 pronunțată de Tribunalul G., terțul poprit datorează sume de bani debitoarei și constatând că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile instituite de art. 786 C.pr.civ., în temeiul art. 789 alin.4 C.pr.civ., a admis cererea și a validat poprirea înființată prin adresa de înființare a popririi emisă la data de 10.12.2014 în dosarul execuțional nr. 83/2014 al B. C. C. asupra sumelor de bani datorate de terțul poprit Administrația F. pentru Mediu debitoarei Administrația Finanțelor Publice G. până la concurența sumei 15.872,27 lei și va obliga terțul poprit să plătească creditorului suma de 15.872,27 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel debitoarea AJFP G..
În apelul său, debitoarea AJFP G. a solicitat modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii de validare a popririi ca nefondată.
A apreciat că sentința este nelegală deoarece cu simpla motivare că în practica CEDO s-a statuat că reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unor proceduri care să afecteze însăși substanța dreptului, din cauza unor dificultăți financiare ale statului, prima instanța a dispus validarea popririi cu ignorarea faptului că procedura CEDO este numai împotriva statului, singurul care este obligat la despăgubiri, însă o instituție a statutului nu poate fi obligată în dreptul intern decât strict potrivit legii.
A invocat că prima instanță a omis că mecanismul de control instituit de Convenția Europeană are caracter subsidiar, ceea ce presupune ca drepturile și libertățile garantate de Convenție să fie mai întâi protejate prin dreptul intern și aplicate de autoritățile naționale.
A mai învederat că prima instanță nu a luat în considerare că prin OUG nr. 8/2014 au fost reglementate termenele de plată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, în sensul că se vor realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.
A arătat că în mod greșit a apreciat prima instanță că sunt aplicabile dispozițiile Hotărârii CEDO din 24.03.2005, întrucât AJFP G. nu refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, nici nu întârzie în a o executa, ci doar aplică legea în vigoare.
A apreciat că prin soluția pronunțată instanța s-a erijat în Curte Constituțională, apreciind ca fiind nelegală OUG nr. 8/2014, deși aceasta nu a fost declarată neconstituțională până în prezent, ceea ce reprezintă în opinia apelantei o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.
A opinat că a invoca excepția de nelegalitate a OUG nr. 8/2014 ar fi inadmisibil în opinia apelantei, deoarece art. 4 alin.1 din Legea nr. 554/2004 prevăd că excepția poate avea ca obiect doar actele administrative cu caracter individual, nu și pe cele cu caracter normativ.
Tribunalul constată că apelul este fondat pentru cele ce se vor arăta:
Obiectul litigiului dedus judecății primei instanțe este validarea popririi înființate în dosarul de executare nr.83/2014, al B. C. C..
Dosarul de executare menționat vizează executarea silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 636/06.03.2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, prin care AFP G. a fost obligată să restituie creditorului din prezenta cauză sumele încasate cu titlu de taxă de poluare, actualizate cu indicele de inflatie de la data introducerii actiunii pana la rambursarea efectiva a sumei. Pentru a decide astfel, instanța a reținut, în temeiul jurisprudenței CJUE în cauza Simmenthal (1976) că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale, precum și că potrivit legislației comunitare, interpretate de CJUE în cauza în cauza C – 402/09 T., sumele plătite nu sunt datorate, astfel încât ele trebuie restituite.
Prin urmare, litigiul dedus judecății presupune rezolvarea unui incident apărut în cursul executării silite, iar instanța a admis cererea de validare a popririi, reținând că prin aplicarea art. XV din OUG nr. 8/2014 în prezenta cauză se încalcă dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și art. 6 din aceeași Convenție, atât sub aspectul nerespectării termenului rezonabil, al principiului egalității armelor în proces, cât și sub aspectul nerespectării marjei de apreciere cu privire la stabilirea limitelor dreptului de proprietate asupra creanței.
În primul rând, instanța de apel constată că, pronunțând această soluție, prima instanță nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, așa cum a susținut apelantul AJPF G..
Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești presupune ca instanța de judecată să înfrângă principiul separației puterilor în stat, realizând o imixtiune a instanței de judecată în sfera de activitate a puterii legislative sau executive, așa cum a fost consacrată prin Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care au atributele unor acte aparținând altei autorități constituite de stat, ceea ce nu s-a realizat în speță.
Încălcarea de către instanță a principiului separației puterilor în stat și imixtiunea ei în atribuțiile puterii legislative sau executive s-ar putea realiza în cu totul alte modalități decât prin examinarea priorității reglementărilor europene și compatibilității normelor interne cu acestea, cum s-a procedat în speță.
În al doilea rând, prima instanță nu a încălcat atribuțiile Curții Constituționale, după cum a susținut apelantul AJPF G., deoarece nu s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea art. XV din OUG nr. 8/2014.
În al treilea rând, prima instanță nu a încălcat competența materială a instanței de contencios administrativ, după cum a susținut apelantul AJPF G., deoarece nu s-a pronunțat cu privire la legalitatea art. XV din OUG nr. 8/2014, în condițiile Legii nr. 554/2004.
Tribunalul constată că prima instanță a apreciat cu privire la convenționalitatea art. XV din OUG nr. 8/2014, respectiv a analizat dacă prevederile acestuia sunt conforme cu dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și art. 6 din aceeași Convenție.
Procedând astfel instanța a aplicat dispozițiile art.11 alin.(1) și art. 20 din Constituția României, neputându-se reține susținerile apelantei AJFP G. conform cărora procedura CEDO este numai împotriva statului, singurul care este obligat la despăgubiri, iar o instituție a statutului nu poate fi obligată în dreptul intern decât strict potrivit legii.
Tocmai pentru a nu se ajunge la condamnarea statului pentru încălcările drepturilor și libertăților prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de protocoalele încheiate la aceasta, se impune ca acestea să fie protejate mai întâi prin dreptul intern și aplicate de autoritățile naționale, după cum a afirmat chiar apelanta când a susținut că mecanismul de control instituit de Convenția Europeană are caracter subsidiar.
Într-adevăr, art. 13 din Convenție impune statelor contractante o obligație pozitivă ce are ca obiect reglementarea, în cadrul legislației interne, a unui recurs care să permită înlăturarea eventualelor încălcări aduse dispozițiilor Convenției, efectivitatea acestuia constând în aceea că abilitează instanța națională competentă să examineze conținutul plângerii întemeiate pe o dispoziție a Convenției și să ofere o reparație adecvată. Absența unui asemenea recurs în dreptul intern constituie în opinia instanței europene o încălcare a acestei obligații și deci a prevederilor Convenției.
Astfel, consacrând expres caracterul subsidiar al sistemului european de protecție, art. 13 din Convenție enunță explicit obligația statelor părți de a apăra drepturile omului, în primul rând, în propria lor ordine juridică, stabilind astfel în favoarea justițiabililor o garanție suplimentară de recunoaștere efectivă a acestor drepturi (jurisprudența Curții, cauza A. c. Turciei, hotărâre din 25 septembrie 1997, cauza Kaya c. Turciei, hotărâre din 19 februarie 1998, cauza Z și alții c. Regatului Unit, hotărâre din 10 mai 2001).
Judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. 2 din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene a Drepturilor Omului). Totodată, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor (mutandis mutandi, E. c. Belgiei, Hotărârea din 29 noiembrie 1991, E. P. c. României, nr. 2, Hotărârea din 26 aprilie 2007).
Analizând criticile apelantei cu privire la reținerea de către prima instanță că dispozitiile dreptului intern sunt contrare dispozitiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța de apel reține că potrivit art. XV alin.1 din OUG nr. 8/2014, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.
Potrivit alin. 4 al aceluiași articol, în cursul termenului prevăzut la alin. 1 orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive și executorii pronunțate de instanțele interne, apreciind că faza executării unei hotărâri face parte din „proces”, în sensul articolului 6 din Convenție. Totodată, în măsura în care s-a considerat că o creanță recunoscută printr-o hotărâre judecătorească îndeplinea condițiile pentru a fi considerată un ”bun” în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului, s-a reținut și încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, ce protejează dreptul la proprietate (a se vedea cauza Bourdov c. Rusiei, Hotărârea din 7 mai 2002).
Obligația de a pune în executare hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești interne a fost analizată cu o exigență sporită în cazul în care debitor al obligațiilor ce rezultau din hotărâre era Statul însuși, prin instituțiile sale (a se vedea cauza Bourdov, citată anterior, dar și o . hotărâri pronunțate împotriva României: S. – Hotărârea din 29 septembrie 2005, Miclici – Hotărârea din 20 decembrie 2007, O. – Hotărârea din 29 iulie 2008, T. – Hotărârea din 29 iulie 2008, N. – Hotărârea din 21 aprilie 2009).
Totuși, în jurisprudența mai recentă, Curtea a reținut că măsurile luate pentru menținerea echilibrului bugetar pot fi considerate ca urmărind un scop legitim (a se vedea hotărârile pronunțate în cauzele M. și S. c. României din 6 decembrie 2011, Sulcs c. Letoniei din 6 decembrie 2011 și Panfile c. României din 20 martie 2012).
Și mai recent, prin decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 4 septembrie 2012, pronunțată în cauza D. și alții c. României (cererea nr._/08), au fost respinse plângerile formulate de trei magistrați români, prin care aceștia invocau plata cu întârziere de către Statul Român a drepturilor lor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești interne. Curtea Europeană a apreciat că nu a existat o încălcare a art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, cât timp a fost păstrat un echilibru intre interesele particulare aflate în joc și interesul general, eșalonarea de către debitor a plăților, conform O.U.G. nr. 71/2009 și O.U.G. nr. 45/2010, nefiind un argument suficient pentru o constatare a încălcării drepturilor amintite, in condițiile în care nu există indicii în sensul că nu va fi respectat pe viitor calendarul plății.
În aceste condiții tribunalul apreciază că nu se poate reține că prevederile art. XV din OUG nr. 8/2014 ar fi contrare prevederilor europene.
De altfel, procedura de efectuare a platilor sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule si a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost adoptată prin Ordinul comun al Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice si Ministerul Finantelor Publice nr._, astfel încât reglementarea internă nu este lipsită de previzibilitate.
În aceste condiții, instanța de apel reține că prevederile art. XV alin.4 din OUG nr. 8/2014 instituie un veritabil impediment la executarea silită care împiedică instanța să admită cererea de validare a popririi.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 480 alin.1 C.pr.civ., va fi admis apelul, va fi schimbată în tot sentința civilă apelată, în sensul că se va respinge cererea de validare poprire ca nefondată, cu consecința desființării popririi înființate în dosarul de executare nr. 83/2014 al B. C. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta-debitoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în G., ., împotriva sentinței civile nr. 6706 din 29.06.2015 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-creditor A. C., domiciliat în G., ., ., ., intimata-terț poprit ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, .. 294, corp A și intimatul-reclamant B. C. C., cu sediul în G., .-A3, nr. 165 B, ..
Schimba în tot sentința apelată și în rejudecare respinge acțiunea având ca obiect „validare poprire” ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 23 Noiembrie 2015.
Președinte, A. P. | Judecător, A. - M. M. | |
Grefier, F. D. |
Red. jud. A.P./03.12.2015
Dact. gref. F.D./11.12.2015/6 ex.
Jud. fond: S.N.
| ← Anulare act. Sentința nr. 7401/2015. Tribunalul GALAŢI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 469/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
