Contestaţie la executare. Decizia nr. 243/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 243/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 243/2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr. 243/2015
Ședința publică din data de 08.05.2015
Completul constituit din:
Președinte: A. F.
Judecător: L. B.
Judecător: D. G. N.
Grefier: I. A. T.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea recursului declarat de către recurenta – pârâtă I. C. T., cu domiciliul în București, .. 11, ., . cu intimații – reclamanți M. T., M. V., cu domiciliul în ., împotriva sentinței civile nr. 1273/ 04.02.2015, pronunțate de Judecătoria G., în dosarul nr._, având ca obiect „contestație la executare”.
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 27.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.05.2015, respectiv 08.05.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei G., la data de 17.07.2012, contestatorii M. T. și M. V., în contradictoriu cu intimata I. C. T., au contestat actele de executare întocmite de B.E.J. R. C. în dosarul de executare silită nr. 99/RC/2012, solicitând anularea titlului executoriu și a tuturor formelor de executare și suspendarea executării silite. Au solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, contestatorii au arătat că, la data de 14.07.2012, când au revenit în țară din Italia, unde au reședința, sora lor T. V. le-a înmânat somația de plată emisă de executorul judecătoresc, o fișă de calcul a penalităților ștampilată de . Suceava și o copie a Contractului de împrumut autentificat sub nr. 478/10.04.2006. Au menționat contestatorii că, prin somația de plată, li s-a pus în vedere să achite suma de 32.530 euro, din care 14.000 euro credit și 18.530 euro penalități de întârziere și în continuare penalități de întârziere, precum și 695,90 lei cheltuieli de executare.
Au precizat contestatorii că, în primăvara anului 2012, au primit o adresă din partea Biroului Notarului Public ”A. F.”, prin care li se solicita prezența în vederea eliberării unui duplicat de pe contractul de împrumut menționat și că nu au dat curs solicitării, dar că au comunicat notarului, prin avocat, că nu au încheiat niciun contract cu intimata în anul 2006.
Contestatorii s-au înscris în fals cu privire la semnăturile aplicate pe Contractul de împrumut autentificat sub nr. 478/10.04.2006, arătând că acestea nu le aparțin, că nu ei au semnat contractul. Au menționat și că au formulat plângere penală împotriva intimatei pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, cercetările fiind în desfășurare.
Totodată, contestatorii au învederat că este o clauză penală nelicită cea prin care stipulează penalități de întârziere de 10 euro/zi, față de prevederile Legii nr. 313/1879 și ale Codului civil și au solicitat anularea acesteia.
Au mai precizat contestatorii că intimata nu are calitate de creditor, atât timp cât a cesionat către . Suceava creanța ce rezultă din contractul de împrumut, contractul de cesiune de creanță nr. 380/26.10.2007 fiindu-le comunicat la data de 31.10.2011 de B. T. I. din Suceava.
Au mai arătat contestatorii că au fost somați și de executorul judecătoresc D. E. să achite aceeași sumă de bani, în baza aceluiași titlu executoriu, la cererea creditorului cesionar . Suceava.
Au subliniat contestatorii că creanța ce se execută nu este certă, lichidă și exigibilă, nefiind îndeplinite condițiile impuse de art. 379 alin. 3 și 4 din C.proc.civ.
În drept, au invocat art. 399 și următoarele C.proc.civ. de la 1865.
Intimata I. C. T. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării contestației la executare, motivat de faptul că aceasta a fost formulată cu depășirea termenului legal de 15 zile, prevăzut de art. 401 alin. 1 lit. a C.proc.civ. de la 1865.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestației ca nefondată.
A solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a întâmpinării, intimata a arătat, în principal, că împotriva titlului executoriu, care este un act notarial, nu se pot formula apărări de fond în cadrul contestației la executare, iar contestatorii au semnat contractul de împrumut întrucât s-au aflat în țară în perioada 01.04._06.
A precizat intimata că, la data de 10.04.2006, a împrumutat contestatorilor suma de 14.000 euro, fiind încheiat contractul de împrumut autentificat sub nr. 478/10.04.2006 de BNP A. F. din București, contract în care s-a stipulat termenul scadent la data de 10.01.2007, contestatorii fiind obligați să restituie lunar 1.500 lei în fiecare zi de 10 a lunii, sub sancțiunea plății de penalități de întârziere de 10 euro/zi întârziere.
A menționat intimata că, la data de 12.06.2007, s-a adresat la B. M. P. L. pentru executarea silită a debitorilor, în vederea recuperării împrumutului acordat, dar că, nefiind identificate bunuri în patrimoniul acestora, i-a fost remis în original titlul executoriu. Ulterior, a mai precizat intimata, a apelat la B. R. C. pentru recuperarea creanței.
Cu privire la executarea silită la cererea creditoarei ., intimata a arătat, în sinteză, că această societate nu are calitatea de creditor, întrucât contractul de cesiune de creanță este nul, acțiunea în constatarea nulității acestui contract de cesiune fiind înregistrată pe rolul instanței de judecată.
A mai precizat intimata că a formulat plângere penală împotriva contestatorilor pentru înșelăciune, fals în declarații și declarații calomnioase.
B. D. E. a depus Contractul de împrumut autentificat sub nr. 478/10.04.2006 de BNP A. F., în original (f. 88).
Biroul Individual Notarial A. F. a depus actele care au stat la baza eliberării unui duplicat de pe Contractul de împrumut autentificat sub nr. 478/10.04.2006 la cererea intimatei (f. 62-69 vol. II), duplicat în baza căruia a pornit executarea silită contestată în cauză.
Prin Încheierea din data de 21.09.2012, a fost calificată acțiunea ca fiind contestație la titlu (f. 71 vol. I).
La termenul de judecată din data de 09.11.2012, instanța a luat act că contestatorii s-au înscris în fals cu privire la semnăturile aplicate pe contractul de împrumut.
Prin Încheierea din data de 09.11.2012, a fost unită cu fondul cauzei excepția tardivității contestației la executare, impunându-se administrarea de probatorii pentru soluționarea excepției (f. 84 vol. I).
Prin Încheierea din data de 20.03.2013, s-a respins ca nefondată excepția de conexitate a cauzei cu dosarul nr._/233/2012 și s-a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a judecății cauzei în baza art. 244 pct. 2 C.proc.civ. de la 1865, pentru considerentele reținute în încheiere (f. 187 vol. I). Tot prin aceeași încheiere s-a dispus sesizarea procurorului și înaintarea dosarului la P. de pe lângă Judecătoria G. pentru a se efectua cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, fiind înaintat și originalul Contractul de împrumut autentificat sub nr. 478/10.04.2006 de BNP A. F. și alte înscrisuri depuse în original de părți.
Prin Încheierea din data de 27.03.2013, s-a dispus suspendarea cauzei, în baza art. 183 C.proc.civ. de la 1865, până la pronunțarea unei soluții definitive în cadrul cercetărilor penale ce se vor desfășura ca urmare a sesizării procurorului cu privire infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals privind Contractul de împrumut autentificat sub nr. 478/10.04.2006 de BNP A. F. (f. 225-226 vol.I).
Prin Decizia civilă nr. 1017/18.11.2013, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._/233/2012, s-a admis recursul formulat de recurenta I. C. T. împotriva Încheierii din data de 27.03.2013 prin care s-a dispus suspendarea judecății în baza art. 183 C.proc.civ. de la 1865, s-a casat încheierea recurată și s-a trimis cauza la Judecătoria G. pentru continuarea judecății cauzei. Cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei civile nr. 1017/18.11.2013, pronunțată de Tribunalul G., a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia civilă nr. 599/26.06.2014, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
Prin Încheierea din data de 05.11.2014, instanța a revenit asupra calificării dată acțiunii și a constatat că, întrucât se contestă calitatea de creditor a intimatei, precum și actele de executare, a fost învestită cu două capete de cerere, respectiv contestație la executare și contestație la titlu (f. 57 vol. II).
Prin Încheierea nr. 1450/09.08.2012, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._/233/2012, s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 99/2012 al B. R. C., până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestației la executare în dosarul nr._/233/2012.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar și proba testimonială cu martorii N. I., propus de contestatori și N. D., propus din oficiu de instanță, în susținerea, respectiv combaterea excepției tardivității, a fost respinsă, ca neutilă cauzei, proba cu interogatoriul intimatei, solicitată de contestatori și instanța a luat act de faptul că nu poate fi audiat martorul S. E., propus de intimată.
Au fost atașate dosarul execuțional nr. 173/ES-MPL/2007 al B. M. P. L., (f. 91-99 vol. I), dosarul execuțional nr. 99/RC/2012 al B. R. C. și dosarul nr._/233/2012 având ca obiect suspendare provizorie a executării silite.
Prin sentința civilă nr. 1273/04.02.2015, Judecătoria G. a respins ca nefondată excepția tardivității contestației.
A admis în parte contestația la titlu formulată de contestatorii M. T. și M. V. în contradictoriu cu intimata I. C. T..
S-a constatat nulitatea absolută a clauzei penale cuprinse în Contractul de împrumut autentificat sub nr. 478/10.04.2006 de BNP A. F., prin care s-au prevăzut penalități de întârziere după data de 10.04.2007 de 10 euro pe zi.
A admis contestația la executare și a anulat toate actele de executare întocmite B.E.J. R. C. în dosarul de executare silită nr. 99/RC/2012, reprezentate de somația din data de 11.06.2012, procesul-verbal de stabilire a creanței din data de 11.06.2012, procesul-verbal de cheltuieli din data de 11.06.2012 și actele de executare silită prin poprire din data de 11.06.2012.
Cererea de suspendare a executării silite a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
Intimata a fost obligată să plătească suma de 2.400 lei contestatorilor, reprezentând onorariu avocat. Cererea intimatei de obligare a contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la data de 16.05.2012, intimata I. C. T. a solicitat executorului judecătoresc R. C. executarea silită mobiliară, imobiliară și prin poprire a debitorilor M. T. și M. V., în baza titlului executoriu reprezentat de duplicatul Contractului de împrumut autentificat sub nr. 478/10.04.2006, executarea fiind încuviințată prin Încheierea nr. 2588/25.05.2012, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ (f. 112,115,117 dos. exec.).
La data de 11.06.2012, în dosarul execuțional nr. 99/RC/2012, B. R. C. a întocmit procesul-verbal prin care a stabilit o creanță de 32.530 euro, în baza calculului făcut de ., procesul-verbal de cheltuieli, prin care a stabilit cheltuieli de executare în sumă de 7.445,90 lei și somația de plată pentru suma de 32.530 euro și 7.445,90 lei (101,103, 104, 106-109 dos.exec.).
Somația a fost comunicată debitorilor M. T. și M. V. la data de 13.06.2012, prin afișare la domiciliul din . (f. 100,102 dos.exec.).
La data de 11.06.2012, executorul a emis adrese de înființare a popririi (f. 6-92 dos. exec).
Instanța de fond s-a pronunțat mai întâi asupra excepției tardivității contestației la executare, după cum îi impuneau prevederile art. 137 C.proc.civ. de la 1865.
A reținut că, potrivit art. 401 alin. 1 C.proc.civ. de la 1865, contestația la executare se poate face în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat la cunoștință de actul de executare pe care-l contestă, iar contestația la titlu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, potrivit alin. 2 al aceluiași articol.
Din extrasul emis de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Florența (f. 48-51 vol. I) și din Cartea de identitate a debitorului M. T. (f. 127 vol. I) instanța a reținut că acesta are domiciliul în Italia, unde are înregistrată o societate artizanală din data de 28.09.2004.
Din dosarul de executare silită nr. 173/2007 al B. M. P. L. a constatat că somația de plată trimisă debitorilor la data de 14.06.2007 a fost comunicată tot prin afișare (f. 95 verso vol. I), iar înștiințarea despre poprire trimisă la data de 02.11.2011 a fost comunicată bunicului M. M. (f. 27, 28 vol. II).
Din declarația dată la data de 26.08.2012 de contestatorul M. V. la B. D. E. în dosarul execuțional nr. 81/2012 (f. 128 vol. I), a reținut că, la această dată, contestatorul era în țară.
Din adresa emisă la data de 17.07.2012 de P. de pe lângă Judecătoria G., în dosarul de cercetare penală nr. 5192/P/2012, a rezultat că, la data de 13.07.2012, M. T. a formulat plângere penală împotriva intimatei I. C. T. și deci că, la acea dată, era în țară (f. 134 vol. I).
Din Rezoluția de admitere a plângerii din data de 27.08.2013, dată de P. de pe lângă Judecătoria G. în dosarul nr. 1495/II/2/2013 (f.246-247 vol. I), a rezultat că, la data de 16.07.2012, M. T. era în țară.
Din Referatul cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală întocmit de Postul de Poliție Tulucești în dosarul nr. 6434/P/2012 (f. 262 vol. I) și din Rezoluția de respingere a plângerii dată de în data de 18.06.2013 de P. de pe lângă Judecătoria G. în dosarul nr. 989/II/2013 (f. 263 vol. I), a rezultat că M. T. era în țară în datele de 24.08.2012 și 27.08.2012.
Din Biletul de călătorie din data de 08.07.2012 (f. 176 vol. I), a rezultat că M. T. a venit în țară la data de 08.07.2012.
Din adresa nr._/17.03.2013, emisă de Postul de Poliție Tulucești (f. 183 vol. I), a rezultat că M. V. este plecat din țară din august 2012.
Din anexa la Cartea de identitate a contestatorului M. V. (f. 31 verso vol. II), a rezultat că acesta a fost în țară și și-a schimbat cartea de identitate în data de 10.08.2012.
Totodată, la data de 21.08.2012, M. T. a dat o declarație în fața unui agent (f. 29-31 vol. II).
Invitația trimisă contestatorilor de BNP A. F. la data de 24.05.2012 a fost primită de sora acestora (f. 68 vol. II).
Din declarația dată de M. T. în dosarul penal (f. 77-81 vol.I), a rezultat că acesta a acesta a luat la cunoștință de somația trimisă de B. R. C. la întoarcerea din Italia, la data de 14.07.2012.
Din declarațiile martorilor N. D., factorul poștal din comună și N. I. (f. 50,51 vol. II) instanța a reținut că contestatorii M. T. și M. V. erau în majoritatea timpului plecați din țară, că de gospodăria lor nu se îngrijea nimeni, iar corespondența acestora era dată surorii lor sau părinților, care erau bolnavi. Martorii nu au putut preciza dacă contestatorii erau anunțați telefonic de corespondența primită. Ulterior, tatăl M. M. a decedat (f. 55 vol. II).
În aceste condiții instanța de fond a apreciat că nu s-a făcut dovada că la data de 13.06.2012, data comunicării somației prin afișare, contestatorii M. T. și M. V. erau în țară și deci că ar fi luat la cunoștință de actele de executare, astfel încât instanța a apreciat că acțiunea înregistrată pe rolul instanței la data de 17.07.2012 a fost formulată în termenul procedural de 15 zile de la luarea la cunoștință a actelor contestate și a respins ca nefondată excepția tardivității contestației la executare.
A mai reținut că o contestație la titlu poate fi formulată oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, astfel încât a constatat că și contestația la titlu a fost formulată în termenul procedural.
Instanța a apreciat că nu pot fi reținute dovezile produse de intimată cu privire la condamnarea inculpatului M. T. pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, deoarece fapta săvârșită de reclamant în dosarul penal nr._/233/2011, în care s-a dispus condamnarea, este dintr-o altă perioadă anterioară celei în care s-a comunicat somația de plată (f. 149 vol. I). S-a apreciat că aceeași situație este și cu dosarul nr._/233/2012, care a fost înregistrat la data de 27.07.2012, deci când contestatorul era în țară.
Cu privire la fondul cauzei instanța a reținut în drept că, potrivit art. 399 alin. 1 C.proc.civ. de la 1865, împotriva executării silite precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Conform alin. 3 al aceluiași articol, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o cale de atac specială.
În ceea ce privește contestația la titlu, instanța a reținut următoarele:
- cu privire la semnătura falsă aplicată pe contractul care constituie titlul executoriu în dreptul numelui contestatorilor, instanța a apreciat că semnătura în cauză aparține contestatorilor, având în vedere, pe de o parte, că pentru cercetarea falsului cu privire la semnătura olografă aplicată pe înscrisul notarial ce constituie titlul executoriu a fost sesizat P. de pe lângă judecătoria G., cercetările nefiind finalizate până la data pronunțării (f. 6-10 vol. II) și, pe de altă parte, că Tribunalul G., prin Decizia civilă nr. 1017/18.11.2013, pronunțată în dosarul nr._/233/2012, a casat încheierea prin care s-a dispus suspendarea cauzei în baza art. 183 C.proc.civ. de la 1865 și a trimis cauza la Judecătoria G. pentru continuarea judecății cauzei.
- cu privire la clauza contractuală care stipulează penalități de întârziere de 10 euro/zi după data de 10.04.2007, potrivit art. 1 din OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești (în forma în vigoare la momentul încheierii contractului de împrumut), părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești iar, potrivit art. 5 din ordonanță, în raporturile civile dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an.
Potrivit art. 1088 C.civ. de la 1864 (act normativ incident în cauză, potrivit art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, contractul fiind încheiat sub imperiul acestui act normativ) la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală.
S-a reținut că raporturile juridice ce decurg din Contractul de împrumut autentificat sub nr. 478/ 10.04.2006 de BNP A. F. sunt raporturi juridice civile, în care părțile au stabilit o dobândă penalizatoare de aproximativ 26%/an (10euro x 100: 14.000 euro x 365 zile). Dobânda legală stabilită de BNR la nivelul anului 2006, anul încheierii contractului dintre părți, a fost de aproximativ 9%/an.
Față de prevederile legale mai sus menționate, instanța a reținut că dobânda penalizatoare maximă pe care o putea percepe intimata-creditoare era de 13,5%/an, deci jumătate decât cea prevăzută în contract, astfel încât clauza penală analizată a fost considerată ilicită și lovită de nulitate absolută.
În ceea ce privește contestația la executare, instanța a reținut următoarele:
- cu privire la calitatea de creditor a intimatei, instanța a reținut că, la data de 26.10.2011, între intimata I. C. T., în calitate de cedent și ., în calitate de cesionar, s-a încheiat Contractul de cesiune de creanță nr. 380, prin care intimata a cedat creanța pe care o avea împotriva contestatorilor, rezultată din Contractul de împrumut autentificat sub nr. 478/10.04.2006 de BNP A. F., înmânând cesionarului contractul de împrumut în original (f. 39-41 vol. I).
Pe rolul Judecătoriei G. a fost înregistrat dosarul nr._/233/2012, având ca reclamant pe I. C. T., ca pârât pe . și ca obiect anulare contract cesiune creanță (f. 107 vol. I). Din verificarea portalului instanțelor de judecată portal.just.ro, a rezultat că în dosarul menționat s-a constatat perimată cererea. A rezultat totodată că părțile au mai purtat un litigiu pentru anularea contractului de cesiune, înregistrat pe rolul Judecătoriei Suceava, sub dosar nr._, și în acesta constatându-se perimată cererea (f. 113-114 vol. II).
Contractul de cesiune de creanță, exemplarul original, a pătruns în circuitul civil și a produs efecte juridice, fiind pus în executare silită de B. D. E., în dosarul execuțional nr, 81/2012, la cererea creditoarei cesionare . (f. 88, 109-134 vol. I).
Având în vedere că, până la acest moment, contractul de cesiune de creanță menționat nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, instanța a considerat că intimata nu are calitate de creditoare.
Instanța de fond a arătat că este adevărat că, în considerentele Sentinței civile nr._/ 26.10.2012 pronunțate de Judecătoria G. în dosarul nr._, având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc (f. 254-255 vol. I) și ale Sentinței civile nr. 4682/ 09.05.2014 pronunțate de Judecătoria G. în dosarul nr._/233/2012, având ca obiect contestație la executare, care nu este irevocabilă (f. 37-39 vol. II), s-a reținut că, pentru valabilitatea contractului de cesiune de creanță, acesta trebuia să îmbrace forma autentică, însă a apreciat că nu au putere de lucru judecat considerentele unei hotărâri pronunțate sub imperiul C.proc.civ. de la 1865.
A mai reținut că potrivit art. 66 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, actul autentificat de notarul public care constată o creanță certă și lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilității acesteia. În lipsa actului original, titlul executoriu îl poate constitui duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public.
Instanța a reținut că deși intimata a cesionat creanța rezultată din contract și avea cunoștință că originalul contractului de împrumut există, iar cesionarul execută silit debitorii în baza acestuia, aceasta s-a adresat, cu rea – credință, la BNP A. F. și a solicitat eliberarea unui duplicat de pe contract (f. 62-68 vol. II), duplicat pe care l-a pus în executare silită la B. R. C. în dosarul execuțional nr. 99/RC/2012.
- cu privire la caracterul creanței ce se execută, instanța a reținut că, prin constatarea nulității absolute a clauzei penale, suma de 18.530 euro reprezentând penalități de întârziere și în continuare penalități de întârziere până la achitare nu mai poate fi executată, această creanță nemaifiind certă.
Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, având în vedere că, prin hotărârea pronunțată s-a soluționat fondul cauzei, instanța a apreciat că este rămasă fără obiect.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.civ. de la 1865, a admis în parte cererea contestatorilor de acordare a cheltuielilor de judecată și a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.400 lei, reprezentând onorariu avocat (f. 102-110 vol. II), având în vedere că, potrivit art. 23 alin. 1 lit. e din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, contestatorii au dreptul să solicite restituirea taxei judiciare de timbru după rămânerea irevocabilă a hotărârii.
În același timp, a respins ca nefondată cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată, nefiind îndeplinite condițiile art. 274 alin. 1 C.proc.civ. de la 1865, întrucât contestatorii nu sunt căzuți în pretenții.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata I. C.-T., solicitând anularea ei în parte, respingerea celor două capete de cerere ca tardive și nelegal timbrate, precum și acordarea cheltuielilor de judecată efectuate la fond și în apel.
S-a invocat că instanța de fond a respins în mod greșit excepția tardivității contestației la executare pe motiv că cei doi contestatori aveau domiciliul stabil în străinătate. A precizat că din cărțile de identitate (f. 30-31 vol. II), verificările făcute de poliție și declarațiile de venit depuse la dosar pentru obținerea ajutorului public judiciar rezultă că cei doi contestatori au domiciliul stabil în România, ., unde le-au fost comunicate în mod legal somațiile de B. R. C.. A precizat că partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, dar nici martorii propuși în mod abuziv de instanța de fond nu confirmă că debitorii erau plecați în străinătate în lunile mai și iunie, martorul N. I. confirmând chiar că M. T. se găsea în țară în luna mai și astfel a luat cunoștință de actele de executare.
A mai invocat că acțiunea a fost timbrată doar pentru un capăt de cerere și anume contestația la titlu, contestatorii înscriindu-se în fals, astfel încât acțiunea era nula ca netimbrată suficient.
S-a învederat că în mod greșit a respins instanța și excepția tardivității contestației la titlu, care se poate face oricând în interiorul termenului de prescripție de a cere executarea silită, adică 3 ani. Or, cât timp debitorii au semnat contractul de împrumut autentificat sub nr. 478/10.04.2006, aveau cunoștință de contractul defăimat din 2010, de mai mult de 3 ani, astfel încât se prescrisese dreptul de a face contestație la titlu. A mai arătat că debitorii au aflat de titlu și din dosarul de executare nr. 173/ES-MPL/2007, în care s-au comunicat formele de executare.
Creditoarea a redat prevederile art. 399 alin.3 C.pr.civ., dar a învederat că fiind vorba de un act autentic, legea prevede o cale specială de atac, și anume anularea acestuia conform art. 100 din Legea nr. 36/1995, astfel încât instanța trebuia să respingă capătul de cerere care privirea anularea actului de executare sau a clauzelor acestora.
A mai învederat că în mod abuziv și nelegal a apreciat instanța că nu are calitate de creditoare, bazându-se pe un contract de cesiune dovedit fals, care face obiectul dosarului nr._/233/2012, când unicul titlu valabil este contractul de împrumut autentificat sub nr. 478/10.04.2006 de BNP A. F.. A mai arătat că s-a dovedit că prin abuz de încredere, în baza unui presupus contract de cesiune de creanță, s-a început o executare de către reprezentantul ., obținându-se nelegal încuviințarea executării silite în dosarul de executare nr. 81/2012 al B. D. E..
S-a mai invocat că dezbaterile în dosar s-au făcut abuziv în lipsa sa, greșit menționându-se în sentință că ceruse de 10 ori termen pentru lipsă de apărare, când din încheierile de ședință rezultă că solicitase o singură dată. A precizat că și-a justificat imposibilitatea de prezentare prin certificatul medical și biletele de avion care demonstrau starea sa de sănătate și faptul că se afla în străinătate, dar nu i s-a comunicat de către instanță nici măcar că s-a respins cererea de amânare pentru a putea depune concluzii scrise.
În drept, a invocat art. 282-298, art. 399, art. 401, art. 404 C.pr.civ., art. 100 din Legea nr. 36/1995, art. 1316 NCC.
În dovedire a solicitat probele respinse la fond, înregistrare, martori, dar la termenul din 27.04.2015 nu a solicitat probe.
La solicitarea instanței s-au depus taxă judiciară de timbru de 97,50 lei și timbre judiciare de 0,30 lei.
Intimații nu au depus întâmpinare, la termenul din 27.04.2015, fiind depuse note scrise de apărătorul lor din fața primei instanțe, care însă nu a depus împuternicire de reprezentare a acestora în fața Tribunalului G., f. 92-93.
La același termen de judecată instanța a recalificat calea de atac incidentă în speță drept recurs.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței civile nr. 1273/04.02.2015, pronunțate de Judecătoria G., Tribunalul constată că hotărârea atacată este dată, potrivit legii, fără drept de apel (este definitivă), astfel încât, conform art. 3041 C.pr.civ., poate examina cauza sub toate aspectele, nefiind strict limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C.pr.civ.
Din dezvoltarea motivele invocate în cererea de recurs, instanța constată că recurenta a invocat o încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, prin aceea că a învederat că dezbaterile în dosar s-au făcut abuziv în lipsa sa, motiv care se impune a fi analizat în primul rând având în vedere efectul pe care l-ar putea produce admiterea lui.
Instanța de recurs constată că în primă instanță dezbaterile pe fond au avut loc la termenul de judecată din 21.01.2015, termen pe care recurenta îl avea în cunoștință încă din data de 05.11.2014, termen de judecată la care fusese prezentă.
În data de 19.01.2015 recurenta a expediat prin e-mail o cerere de amânare, motivată de motive medicale, precum și traducerea din limba italiană unui certificat medical ce nu a fost expediat, 98-101 vol. II d.f. Prin încheierea din 21.01.2015, instanța a respins ca nefondată cererea de acordare a unui nou termen de judecată, motivat de faptul că, pe de o parte, în cauză au mai fost acordate intimatei termene pentru lipsă de apărare iar, pe de altă parte, intimata a criticat că se tergiversează soluționarea cauzei.
Conform art. 156 alin.1 C.pr.civ., instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată. Instanța de recurs constată că recurenta a expediat prin e-mail, pentru termenul din 20.08.2014, o cerere de amânare pentru lipsa de apărare din motive medicale, f. 16 vol. II d.f., dar în încheierea de la termenul din 20.08.2014 s-a consemnat că se încuviințează cererea de amânare formulată de intimații din prezenta cauză, deși aceștia nu formulaseră o astfel de cerere pentru acel termen. În nota efectuată după terminarea ședinței de judecată de la acea dată s-a menționat însă că cererea de amânare a fost formulată de recurenta din prezenta cauză.
Prin urmare, recurentei i se mai încuviințase anterior termenului din 21.01.2015 o cerere de amânare pentru aceleași motive ca cele invocate prin cererea din 19.01.2015, iar instanța nu avea obligația, ci posibilitatea de a acorda termenul de judecată solicitat, astfel încât în mod legal și temeinic această cerere a fost respins.
Pe de altă parte, contrar susținerilor recurentei, instanța de fond nu a consemnat în sentință că recurenta ceruse de 10 ori termen pentru lipsă de apărare, în încheierea de la termenul din 21.01.2015 consemnându-se poziția apărătorului contestatorilor M. care solicitase respingerea cererii de amânare pentru lipsă de apărare, motivat de faptul că sunt 13 termene de judecată la care s-au formulat cereri de amânare de către aceasta.
Totodată, potrivit art. 156 alin.2 C.pr.civ., când instanța refuză amânarea judecății pentru lipsă de apărare, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise. Instanța de fond a amânat pronunțarea din 21.01.2015 până în 28.01.2015 și apoi până în 04.02.2015, chiar dacă nu avea această obligație întrucât recurenta nu solicitase amânarea pronunțării, după cum nu avea nici obligația de a-i comunica faptul că s-a respins cererea de amânare.
Pentru considerentele anterior expuse, instanța de recurs constată că acest motiv de recurs este nefondat.
Instanța de recurs urmează a analiza în cele ce urmează motivul de recurs ce privește timbrajul acțiunii cu care a fost învestită prin instanță. Astfel, acțiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în suma de 204 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar (f. 67-68 vol. I d.f.).
Recurenta nu a invocat nici prin întâmpinare, nici ulterior pe parcursul judecății excepția netimbrării sau a insuficientei timbrări a acțiunii, arătând doar prin notele scrise depuse la dosar în data de 20.03.2013, f. 152 vol. I d.f., că nu a fost timbrată decât contestația la executare. Prin urmare cât timp nu a fost invocată de recurentă sau din oficiu o asemenea excepție, nu i se poate reproșa instanței că nu s-a pronunțat asupra ei.
Totodată, chiar dacă se datora o taxă de timbru diferită pentru contestația la titlu, omisiunea instanței de a pune în vedere părții să o achite nu se sancționează cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate în cauză, cât timp art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, aplicabil în raport de data înregistrării acțiunii, prevede că în situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune darea în debit la organele financiare.
Totuși, instanța de recurs constată că nu se datora taxă de timbru distinctă pentru soluționarea capătului de cerere referitor la clauza contractuală care stipula penalități de întârziere de 10 euro/zi după data de 10.04.2007.
Astfel, potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, aplicabil speței raportat la data înregistrării acțiunii, în cazul contestatiei la executarea silita, taxa se calculeaza la valoarea bunurilor a caror urmarire se contesta sau la valoarea debitului urmarit, cand acest debit este mai mic decat valoarea bunurilor urmarite. Taxa aferenta acestei contestatii nu poate depasi suma de 194 lei, indiferent de valoarea contestata. Prin urmare, chiar dacă în cadrul contestației se invocă aparari de fond împotriva titlului executoriu, în condițiile art. 399 alin.3 C.pr.civ., taxa judiciară de timbru nu poate depăși 194 lei. Abia prin OUG nr. 80/2013, publicată în M.Of., partea I, nr. 329/29.06.2013, legiuitorul a stabilit că în cazul in care prin contestatia la executare silita se invoca si motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului, taxa de timbru se stabileste potrivit art. 3 alin. (1), adică în funcție de valoarea obiectului acțiunii.
Referitor la motivul de recurs privind modul de soluționare a excepției tardivității, instanța de recurs reține că domiciliul legal al debitorilor este în România, . locuiesc în Italia, venind sporadic în România, situație de fapt de care recurenta avea cunoștință la momentul la care a solicitat executarea silită și care trebuia adusă la cunoștința executorului judecătoresc pentru ca să nu reprezinte doar o formalitate comunicarea actelor de executare, fără ca debitorii să ia efectiv cunoștință de ele.
Conform art. 387 alin.1 pct. 3 C.pr.civ., executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somație care va cuprinde numele și domiciliul său. Potrivit art. 401 alin.1 lit. a și c C.pr.civ., contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare, iar în cazul debitorului care contestă executarea însăși, de la data când a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație
Instanța de recurs reține că citarea/comunicarea este actul de procedură prin care participanții în procesul civil, inclusiv în faza de executare silită, sunt înștiințați cu privire la existența lui, a termenelor și locului unde se va desfășura judecata sau, după caz, executarea silită. Prin citarea/comunicarea actelor de procedură părților se asigură respectarea a două principii fundamentale ale procesului civil: contradictorialitatea și dreptul la apărare, componente ale dreptului la un proces echitabil, prevăzut .de art.6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Caracterul imperativ al normei înscrise în art. art. 387 alin.1 pct. 3 C.pr.civ., trebuie înțeles în sensul că executorul judecătoresc nu poate demara și continua executarea silită a debitorului decât după comunicarea titlului executoriu și a somației, cu excepția cazurilor anume prevăzute, cu respectarea normelor de procedură care reglementează comunicarea actelor în cadrul procesului civil.
Potrivit art. 90 alin. 1 pct. 6 C.pr.civ., înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat. Când acesta are o așezare agricolă, comercială, industrială sau profesională în altă parte, înmânarea se poate face și la locul acestor așezări.
Or, în cauza de față, contestatorilor debitori nu li s-au înmânat personal actele de executare întocmite de executorul judecătoresc (ceea ce ar fi acoperit neregularitatea procedurală în comunicarea actelor), aceștia nelocuind la adresa la care în fapt s-a afișat somația din 13.06.2012, după cum a rezultat din declarațiile martorilor, dar și din extrasul emis de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Florența (f. 48-51 vol. I) și din Cartea de identitate a debitorului M. T. (f. 127 vol. I), de unde rezultă că acesta locuiește în Florența, Italia, unde are înregistrată o societate artizanală din data de 28.09.2004.
Având în vedere biletul de călătorie din data de 08.07.2012 (f. 176 vol. I), din care rezultă că M. T. a venit în țară la data de 08.07.2012 și adresa emisă la data de 17.07.2012 de P. de pe lângă Judecătoria G., în dosarul de cercetare penală nr. 5192/P/2012, din care rezultă că la data de 13.07.2012 M. T. a formulat plângere penală împotriva intimatei I. C. T. și deci că, la acea dată, era în țară (f. 134 vol. I), se poate prezuma că debitorii au luat la cunoștință de somația din data de 13.06.2012 cel mai devreme în data de 08.07.2012, dată în raport de care contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei G. în 17.07.2012 a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 401 C.pr.civ. Prin urmare, în mod corect a respins instanța de fond ca nefondată excepția tardivității contestației la executare.
Nu se poate reține nici susținerea recurentei, în sensul că instanța de fond a acționat abuziv, audiind martori din oficiu, cât timp art. 129 alin. 5 C.proc.civ., impune judecătorilor să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Totodată, dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele și poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.
Referitor la contestația la titlu, instanța de recurs reține că aceasta, potrivit art. 401 alin.11 C.pr.civ., se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită. Cât timp nu s-a constatat că dreptul creditorului de a cere executarea silită în dosarul de executare nr. 99/RC/2012 al B. R. C. s-ar fi prescris, acesta nu poate opune debitorului excepția tardivității contestației la titlu, astfel încât în mod corect a respins ca nefondată și excepția tardivității contestației la titlu, invocată de recurentă.
În privința motivul de recurs referitor la aplicarea greșită de către instanța de fond a prevederilor art. 399 alin.3 C.pr.civ., instanța de recurs reține că potrivit textului de lege invocat în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. Determinarea incidentei acestei prevederi nu poate avea loc decât prin raportare la titlul executoriu ce a stat la baza declansarii executarii silite si stabilirea, în functie de natura lui, daca legea a deschis o cale alternativa de analizare a conditiilor sale de fond.
În speță, titlul executoriu invocat este reprezentat de un duplicat al contractului de împrumut autentificat sub nr. 478/10.04.2006 de BNP A. F..
Recurenta a învederat că fiind vorba de un act autentic, legea prevede o cale specială de atac, și anume anularea acestuia conform art. 100 din Legea nr. 36/1995, astfel încât instanța trebuia să respingă capătul de cerere care privirea anularea titlului sau a clauzelor acestora, invocând astfel de fapt o inadmisibilitate a acestui capăt de cerere.
Instanța de recurs reține că potrivit art. 100 din Legea nr. 36/1995, în forma în vigoare la data încheierii contractului de împrumut, actele notariale pot fi atacate de părți sau de orice persoană interesată prin acțiune în anulare la instanța judecătorească, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă.
Astfel, instanța de recurs constată că legea nu prevede expres în cazul actelor autentice notariale o cale specială de atac (cum sunt, de exemplu, contestația împotriva titlurilor emise în materie fiscală conform Codului de procedură fiscală, plângerea împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, întocmit potrivit O.G. nr. 2/2001, opoziția la executare în materie de cambie, bilet la ordin și cec,conform Legilor nr. 58 și nr. 59 din 1934, contestația împotriva deciziei sau, după caz, dispoziției de aprobare a restituirii în parte, în natură a imobilului emise conform art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, contestația împotriva deciziilor Casei de Pensii emise în condițiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale), ci face trimitere la acțiunea în anulare de drept comun.
Or, acțiunea în anulare de drept comun nu reprezintă o cale specială în înțelesul art. 399 alin.3 C.pr.civ. și posibilitatea formulării ei nu conduce la inadmisibilitatea invocării, în cadrul contestației la executare, a apărărilor de fond împotriva titlului executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească.
Recurenta a mai invocat că în mod abuziv și nelegal a apreciat instanța de fond că recurenta nu are calitate de creditoare, bazându-se pe un contract de cesiune dovedit fals, care face obiectul dosarului nr._/233/2012, când unicul titlu valabil este contractul de împrumut autentificat sub nr. 478/10.04.2006 de BNP A. F..
Într-adevăr, la data de 26.10.2011, între recurenta I. C. T., în calitate de cedent și ., în calitate de cesionar, s-a încheiat Contractul de cesiune de creanță nr. 380, prin care intimata a cedat creanța pe care o avea împotriva contestatorilor, rezultată din Contractul de împrumut autentificat sub nr. 478/10.04.2006 de BNP A. F., înmânând cesionarului contractul de împrumut în original (f. 39-41 vol. I d.f.), care a dobândit astfel calitatea de creditor.
La fel de adevărat este că, în considerentele Sentinței civile nr._/26.10.2012 pronunțate de Judecătoria G. în dosarul nr._, având ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc (f. 254-255 vol. I d.f.) și ale Sentinței civile nr. 4682/ 09.05.2014 pronunțate de Judecătoria G. în dosarul nr._/233/2012, având ca obiect contestație la executare, (f. 37-39 vol. II d.f.), s-a reținut că, pentru valabilitatea contractului de cesiune de creanță, acesta trebuia să îmbrace forma autentică, însă până la acest moment contractul de cesiune de creanță nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă (după cum a reținut și instanța de fond, pe rolul Judecătoriei G. a fost înregistrat dosarul nr._/233/2012, având ca reclamant pe I. C. T., ca pârât pe . și ca obiect anulare contract cesiune creanță - f. 107 vol. I d.f. -, în care s-a constatat perimată cererea, iar părțile au mai purtat un litigiu pentru anularea contractului de cesiune, înregistrat pe rolul Judecătoriei Suceava, sub dosar nr._, f. 113-114 vol. II d.f., și în acesta constatându-se perimată cererea), ci prin hotărârile anterior menționate doar s-a constatat că nu se produc efectele cesiunii de creanță, astfel încât nu se poate reține că există putere de lucru judecat.
Niciunul dintre motivele de nelegalitate sau netemeinicie ale sentinței recurate nefiind reținut ca întemeiat, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de către recurenta – pârâtă I. C. T., cu domiciliul în București, .. 11, ., . cu intimații – reclamanți M. T., M. V., cu domiciliul în ., jud. G., împotriva sentinței civile nr. 1273/ 04.02.2015, pronunțate de Judecătoria G., în dosarul nr._, având ca obiect „contestație la executare”.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 08.05.2015.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
A. F. L. B. D. G. N. I. A. T.
Red. D.G.N../Tehnored. I.A.T./ 2 ex./ 30.06.2015.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 345/2015. Tribunalul GALAŢI | Întoarcere executare. Decizia nr. 337/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
