Contestaţie la executare. Decizia nr. 858/2013. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 858/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 14960/318/2012

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 858

Ședința publică din data de 01 aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE Nicolița Ș.

Judecător C. A. M.

Judecător M. B.

Grefier A. P.

Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurentul contestator P. D. împotriva sentinței civile nr._ din 10.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul contestator P. D., lipsă fiind intimații C. D. M., C. E., B. E. Judecătorești Asociații O. C. și O. D., C. D. M., C. A. și M. E., fiind reprezentată de avocat J. I..

Procedura nelegal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând recursul în stare de judecată s-a acordat cuvântul.

Recurentul contestator P. D. a solicitat admiterea recursului conform motivelor scrise, arătând că nu i s-a comunicat somația, C. A. și C. D. nu au formulat cerere de executare și a achitat în plus suma de 1700 lei față de cât datora.

Avocat J. I. pentru intimata M. E. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precizând că în cadrul contestației la executare nu se cercetează fondul litigiului, contestatorul a fost somat de C. D. și C. A. au semnat cererea de executare, conform cererii existente la fila 33 din dosarul nr._/318/2012, procedura somației de plată nu se aplică în cauză, întâmpinarea a fost depusă în termen legal la dosar și reprezentanta contestatorului nu a solicitat termen în raport de aceasta, o parte din sumă s-a achitat după începerea executării și contestatorul mai datorează suma de 12.000.000 lei ROL, iar prin contestație nu s-a criticat procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare în care este cuprins și onorariul executorului.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, contestatorul P. D. a chemat în judecată pe intimații C. A., C. D. M., M. E., B. Asociați O. C.C. și O. D., solicitând instanței să dispună anularea executării silite din dosarul 100/E/2012, că nu datorează sumele, deoarece suma de 400 lei i-a fost achitată numitei C. E., suma de 500 lei numitei C. D. M. și 750 lei lui M. E., conform facturii M._/04.09.2012, precum și că nu a primit nicio somație.

Pentru că petentul a mai formulat o cerere identică și având număr mai mare respectiv,_/318/2012 în care s-au depus dosarul de executare silită, înscrisuri privind plata sumelor de bani și întâmpinare, cele două cauze s-au reunit ca urmare a intervenirii litispendenței.

S-a constatat depusă la dosar cerere de repunere pe rol și documente în sprijin existente la filele 11 la filele 38, intimații creditori depun întâmpinare prin serviciul registratură, procurator pentru petent depune taxa de timbru aferentă cererii, extras din act normativ,, concluzii scrise, practică judiciară, facturi, ordonanța 5/2001, extras de pe portalul instanțelor de judecată, sentința civilă 4238/2009, chitanțe din 16.07.2012, intimații creditori depun concluzii scrise.

Prin sentința civilă nr._ din 10.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosar nr._ a fost admisă excepția de litispendență, s-a dispus reunirea cauzei_/318/2012 la prezenta cauză și a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatorul P. D., domiciliat în Tg-J., ., . în contradictoriu cu intimații C. A., domiciliat în comuna Berlești, ., C. D. M., domiciliată în București, sector 6 Valea Argeșului nr.2, ., ., domiciliată în Tg-J., ., ., jud.Gorj, B. Asociați O. C.C. și O. D. cu sediul în Tg-J., ., ..Gorj.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că între părți s-au derulat mai multe procese încheiate cu hotărâri judecătorești irevocabile prin care petentul a fost obligat la plata mai multor sume de bani către intimatele creditoare. Astfel, prin sentința civilă nr. 2470/2011, petentul a fost obligat la plata sumei de 800 lei către C. E., în prezent decedată și C. D. M., prin decizia 47/11.01./2012 la plata sumei de 700 lei către C. E., prin decizia 4210/27.03.2012 la plata sumei de 1000 lei către M. E.. Inițial la data de 16.07.2012 creditorii solicită executarea silită a titlurilor executorii amintite anterior, cerere semnată de aceștia (fila 33 din dosarul_/318/2012).

Prin încheierea 2726 din 01.08.2012 s-a admis această cerere, a fost întocmit dosarul de executare silită 99/E/2012 și s-a emis somație de executare silită pentru suma de 3106 lei, care este comunicată petentului în data de 30.08.2012.

Tot în data de 16.07.2012, aceeași creditori care semnează cererea, au solicitat executarea silită a titlurilor executorii: sentința civilă nr. 2943/18.10.2011 prin care petentul era obligat la plata sumei de 500 lei către creditoarea C. D. și 400 lei către C. E. și decizia 529/2012 prin care petentul era obligat la plata sumei de 750 lei către creditoarea M. E., fiind întocmit dosarul de executare silită 100/E/2012 în baza încheierii 2734/01.08.2012. În data de 30.08 se comunică petentului somația de executare silită în cuantum de 2151 lei.

În data de 07.09.2012 petentul a formulat o cerere la executorul judecătoresc prin care cere deblocarea contului deoarece a achitat toate sumele de bani către creditoarea M. E. atașând un cupon poștal. În 19.09.2012 executorul judecătoresc a emis o altă adresă către petent solicitându-i ca pentru ambele dosare de executare să achite suma de 3007 lei ca rest de plată fiind comunicată petentului în data de 20.09.2012.

În data de 26.09.2012, procuratoarea petentului s-a prezentat la sediul executorului judecătoresc prin care arată că plătește în acea zi suma de 1500 lei, iar diferența de 1507 lei o va achita până în data de 20.11.2012.

Instanța a constatat că din toate titlurile executorii, petentul avea de achitat ca debit fără cheltuieli de executare suma de 1500 lei către C. E. prin C. A., 900 lei către C. D. M. și 1750 lei către M. E..

Cu privire la motivul invocat de petent referitor la nesemnarea cererilor de către toți creditorii, așa cum s-a arătat anterior, acestea au fost semnate de creditori, iar numitul C. A., fiind soț supraviețuitor al creditoarei C. E., are vocație succesorală concretă, în baza legii, prin această cerere nefăcând altceva decât să recupereze creanțe ce le avea defuncta C. E..

Cu privire la plățile efectuate, instanța a reținut următoarele: în data de 4.09.2012, după începerea executării silite și primirea somației din 30.08.2012, petentul a achitat suma de 1771,75 lei pentru M. E. conform facturii MAN00007258; cu chitanța . nr._/26.09.2012 petentul a achitat suma de 1500 lei în baza sentința civilă 2943/2011 și 2470/2011; prin cuponul poștal_ din 07.09.2012 s-a achitat suma de 500 lei către C. D. M.. Toate aceste plăți sunt efectuate după începerea executării silite.

Referitor la chitanța din 15.11.2011, prin care petentul declară că numita C. E. a primit suma de 1200 lei de la petent (fila 59 din dosarul_/318/2012), s-a reținut că această chitanță nu este semnată de creditoare.

În consecință, având în vedere motivele invocate de petent ca fiind neîntemeiate și constatând că toate plățile s-au realizat după începerea executării silite pornită la cererea creditorilor, constatând că în data de 26.09.2012 procuratoarea petentului certifică debitul rămas de achitat și luându-și un angajament de plată, în baza art.399 și următoarele C.pr.civ., instanța a respins contestația la executare ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a formulat recurs contestatorul P. D. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Recurentul arată că instanța de fond nu a intrat în cercetarea completă a fondului cauzei, nefiind respectate dispozițiile Ordonanței 5/2001, art.3711 din Legea 188/2000 și art.654 alin.1 în sensul că încheierile de încuviințare a executării silite sunt doar pe numele numitei M. E., ceilalți creditori neformulând cerere, nedepunându-se certificat de moștenitor după C. E., C. A. este fiul lui C. E. și nu soț, iar C. D. nu a împuternicit-o pe M. E. să formuleze cerere.

Că somația emisă de executor nu i-a fost comunicată, nu s-a ținut seama de chitanța sub semnătură privată din care rezultă primirea sumei de către C. E. și nu au fost audiați martorii care au semnat chitanța, nici de împrejurarea că a plătit suma datorată anterior executării silite.

Că onorariul executorului nu este în raport cu munca prestată și se impunea reducerea acestei cheltuieli de executare, precum și că la 10.12.2012 nu i s-a acordat termen pentru a lua cunoștință de întâmpinarea depusă de intimată, fiindu-i încălcat dreptul la apărare, iar creditorii nu s-au prezentat la nici un termen de judecată.

Tribunalul, verificând actele și lucrările dosarului constată neîntemeiate criticile formulate de recurent.

Recurentul invocă necercetarea completă a fondului cauzei, neadministrarea de probe și nerespectarea rolului activ al instanței în aflarea adevărului.

Tribunalul constată că instanța de fond a cercetat cauza în raport de criticile formulate prin contestația la executare și a expus argumentele pentru care a respins contestația, neputându-se susține că nu s-a cercetat fondului cauzei sau că sentința este nemotivată.

Neadministrarea și a altor probatorii nu poate fi imputată instanței de fond, câtă vreme reprezentanta contestatorului la 10.12.2012 când au avut loc dezbaterile a învederat instanței că nu are cereri de formulat și probe de administrat.

Art.129 alin. 51 C.pr.civ. prevede că părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii. De altfel, nici prin cererea de recurs recurentul nu arată explicit probele care consideră că erau necesare pentru soluționarea cauzei.

Dreptul la apărare al contestatorului nu a fost încălcat câtă vreme întâmpinarea invocată în cererea de recurs exista la dosar anterior datei de 10.12.2012 și reprezentanta contestatorului nu a solicitat termen pentru studierea acestei întâmpinări și pregătirea apărării.

Nici prin cererea de recurs nu se arată în ce mod ar fi fost completată apărarea contestatorului în raport de întâmpinarea formulată de intimații creditori.

Prezentarea creditorilor personal în instanță este un drept și nu o obligație a acestora, întrucât, potrivit art.67 C.pr.civ. părțile pot să-și exercite drepturile procesuale personal sau prin mandatar, iar în cauză intimații creditori au împuternicit în acest sens avocat ales Ș. F..

Susținerea recurentului privind neformularea cererii de executare de către toți creditorii este contrazisă de cererile adresate executorului judecătoresc existente la filele 16 și 33 din dosarul_, prin care toți cei trei creditori au semnat cererile înregistrate la executorul judecătoresc sub numerele 100/E/2012 și 99/E/2012.

Calitatea de fiu sau soț a lui C. A. nu prezintă vreo relevanță asupra soluției, întrucât oricare dintre moștenitori poate solicita executarea silită, cererea de executare având caracterul unui act de administrare, care profită tuturor moștenitorilor, întrucât urmărește readucerea în patrimoniul autoarei a sumei datorată de debitor.

Nici critica privind necomunicarea somației către debitorul contestator nu poate fi primită, întrucât somațiile emise la 28.08.2012 în dosarele 99/E/2012 și 100/E/2012 au fost comunicate debitorului, conform dovezii de primire existentă la filele 31 și 46 din dosarul nr._/318/2012, dovada că debitorul a fost înștiințat prin aceste somații rezultând și din împrejurarea că la scurt timp după emiterea somațiilor, respectiv la 07.09.2012 contestatorul a formulat cerere către executorul judecătoresc și a atașat un cupon poștal, ceea ce dovedește că a cunoscut despre executările silite și ce executor efectuează executarea.

Raportat la data plăților efectuate (04.09.2012, 26.09.2012, 07.09.2012) este corectă reținerea instanței de fond în sensul că plățile au fost executate după începerea executării silite și primirea somației.

Ca urmare contestatorul în calitate de debitor datorează cheltuielile de executare, inclusiv onorariu executor. Prin contestația depusă la instanța de fond contestatorul a susținut că B. Executorului Judecătoresc este în culpă, că el nu are culpă procesuală și nu datorează cheltuieli de executare, dar așa cum s-a arătat, pentru neplata debitului anterior începerii executării, debitorul este în culpă și suportă cheltuielile de executare.

Contestarea cuantumului onorariului executorului apare ca o critică nouă invocată direct în recurs, ce excede criticilor formulate prin contestația la executare adresată instanței de fond. În plus, raportat la cuantumul total al debitelor, numărul titlurilor executorii și al creditorilor, onorariul executorului judecătoresc nu încalcă onorarul maximal și nu este exagerat.

Chitanța datată 05.11.2011 invocată de recurentul contestator nu poate fi apreciată ca făcând dovada unor plăți către autoarea C. E., câtă vreme nu este semnată de către aceasta nici scrisă personal, contestatorul nejustificând existența unor posibilități materiale sau morale (după un șir de procese purtate între părți) care să-l fi împiedicat să ceară numitei C. E. semnarea chitanței dacă plata ar fi avut loc, astfel că nu poate face dovada plății prin alte mijloace de probă.

Față de cele arătate, în temeiul art.312 alin. 1 teza a II a C.pr.civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul contestator P. D. împotriva sentinței civile nr._ din 10.12.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosar nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 01 aprilie 2013 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

Nicolița Ș.

Judecător,

C. A. M.

Judecător,

M. B.

Grefier,

A. P.

Red.C.M.

Tehnored.L.M.

Jf.L.M.C.

Ex.2/04 aprilie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 858/2013. Tribunalul GORJ