Contestaţie la executare. Decizia nr. 1607/2013. Tribunalul GORJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 1607/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 08-07-2013 în dosarul nr. 5/263/2013
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1607/2013
Ședința publică de la 08 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. A. M.
Judecător M. B.
Judecător Nicolița Ș.
Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - prin Direcția regională de drumuri și poduri C. împotriva sentinței civile nr. 751 din 25.03.2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul contestator B. I. și intimat B.E.J. M. C. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta intimată C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - prin Direcția regională de drumuri, intimatul contestator B. I. reprezentat de avocat T. V. și intimatul B.E.J. M. C. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat se constată recursul în stare de judecată și se acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat T. V. pentru intimatul contestator B. I. a solicitat respingerea recursului ca nefundat arătând că titlul executoriu l-a reprezentat decizia Tribunalului M. pronunțată în urma contestării procesului verbal de contravenție, titlul fiind în totalitate executat. A solicitat cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocat.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 751/25.03.2013 a Judecătoriei Motru a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul B. I. în contradictoriu cu intimații C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în mun. C., .. 17, jud. D. și B.E.J. M. C. I., cu sediul în Slatina, ., Jud. O., s-a dispu anularea formelor de executare efectuate în dosarul nr. 308/G/2012, s-a dispus anularea încheierii de ședință din 06.03.2012 stată în dosarul nr., 73_, s-a dispus întoarcerea executării silite și pe cale de consecință a fost obligată intimata CNADNR la plata către contestator a sumei de 811 lei.
S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată .
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de contravenție nr._ din 27.10.2009 contestatorul B. I. a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 1000 lei din care suma de 125 lei reprezentând cota de 25 % venit al intimatei C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România –Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., potrivit art.8 al.3 din OG nr.15/2002.
Că împotriva procesului-verbal de contravenție nr._ din 27.10.2009 contestatorul B. I. a formulat plângere contravențională care a fost admisă în parte și înlocuită sancțiunea amenzii contravenționale de 1000 lei cu sancțiunea avertisment prin sentința civilă nr.318/24.02.2010 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr.367_ /2009, modificată prin Decizia Civilă nr. 458 R /27.04.2010 pronunțată de Secția Comercială și de C. Administrativ a Tribunalului M., în sensul că s-a dispus înlocuirea sancțiunii contravenționale de 1000 lei cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei.
Potrivit prevederilor art.37 din OG nr.2/2001 procesul-verbal neatacat în termenul prev de art.31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
În raport de această dispoziție legală și de prevederile art.39 al.1 lit.b și al.2 lit.b din OG nr.2/2001 Judecătoria Strehaia la data de 01.11.2010 cu adresa de la fila 12 s-a adresat Primăriei Cătunele – Serviciul Taxe și Impozite în vederea executării silite a amenzii în sumă de 500 lei.
Primăria Cătunele a emis o adresă de înființare a popririi, iar drepturile din pensie ale contestatorului au fost poprite în lunile iulie și august 2011, fiind reținută suma de 500 lei așa cum rezultă din adresa nr. 7635/07.03.2013 aflată la fila 73 din dosar.
Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România –Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., deși a fost parte în dosarul nr. 367_ /2009 al Judecătoriei Strehaia iar hotărârea ce s-a pronunțat îi este opozabilă, cu încălcarea dispozițiilor art. 37 și art.39 din OG nr. 2/2001, la data de 01.02.2012 cu adresa nr. 2609/01.02.2012 s-a adresat intimatului B. M. C. I. solicitând executarea silită a procesului verbal de contravenție nr._ din 27.10.2009 pentru suma de 125 lei, făcând mențiune că acesta nu a fost atacat în termen de 15 zile de la momentul comunicării, constituind titlul executoriu.
Intimatul B. M. I. C. s-a adresat Judecătoriei Motru solicitând în temeiul prevederilor art. 373 1 C proc. civ. din 1865, încuviințarea executării silite a procesului verbal de contravenție cu nr._ din 27.10.2009 .
Prin încheierea din 06.03.2012 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr. 73_ /2012 a fost admisă cererea și s-a încuviințat executarea silită solicitată de către intimatul B. M. C. I. .
În baza executării silite încuviințate de către Judecătoria Motru intimatul B. M. C. I. a înființat poprire asupra sumelor de bani pe care contestatorul urma să le primească ca drepturi de pensie. Urmare a acestei adrese au fost reținute mai multe sume de bani așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 73 din dosar.
S-a apreciat de către instanța de fond că este întemeiată contestația la executare întrucât intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România –Direcția Regională de Drumuri și Poduri C. nu mai avea calitatea de a solicita punerea în executare a declanșat procedura de executare silită împotriva contestatorului în temeiul unui înscris, respectiv procesul verbal de contravenție nr._ din 27.10.2009 care nu este titlul executoriu .
În acest sens sunt dispozițiile art. 37 din OG nr. 2/2001 conform căruia numai procesul verbal de contravenție neatacat în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 din același act normativ, constituie titlul executoriu, nu și acela împotriva căruia s-a formulat plângere așa cum este cazul procesului verbal de contravenție nr._ din 27.10.2009 ce a format obiect al cercetării judecătorești în dosarul nr. 367_ /2009 al Judecătoriei Strehaia.
În speța de față titlul executoriu nu mai este reprezentat de către procesul verbal de contravenție contestat ci, potrivit art. 37 din OG nr. 2/2001, de sentința civilă nr. 318/24.02.2010 a Judecătoriei Strehaia, rămasă irevocabilă prin dec. nr. 458/R/27.04.2010
a Secției Comerciale și de C. Administrativ a Tribunalului M..
De asemenea intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România –Direcția Regională de Drumuri și Poduri C. nu mai avea calitatea de a solicita punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale întrucât această sarcină revenea potrivit. art. 31 al.1 lit. b, din OG 2/2001 Judecătoriei Strehaia care a procedat de această manieră adresându-se Primăriei Cătunele.
În același timp, instanța a reținut că Primăria Cătunele a procedat la executarea silită a contestatorului fiind înființată și executată poprirea pentru suma de 500 lei .
Cu toate că fusese executată suma de 500 lei rezultată din sentința civilă menționată mai sus, intimata creditoare a pornit o nouă executare silită pentru suma de 125 lei folosind ca titlu executoriu procesul verbal de contravenție contestat.
Față de această stare de fapt și de prevederile art. 3731 al.5 Cod. proc. Civ. din 1865 și art. 399 al. 21 C proc. civ. din 1865 instanța a rețiunut că încheierea din 06.03.2012 pronunțată de judecătoria Motru în dosarul nr. 73_ /2012 este dată fără îndeplinirea condițiilor legale, instanța încuviințând executarea silită a unui înscris ce nu constituie titlul executoriu în raport de prevederile art. 37 din OG 2/2001 și art. 372 C.proc.civ. din 1865.
Întrucât s-a încuviințat executarea silită a unui titlul executoriu cu nesocotirea dispozițiilor legale contestatorul a suferit o vătămare a drepturilor sale, fiind supus executării silite în temeiul unui înscris ce nu constituie titlu executoriu cu toate că achitase integral amenda în sumă de 500 lei către Primăria Cătunele, vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestei încheieri .
Dacă în cadrul contestației la executare instanța nu ar proceda în acest sens în prezenta cauză atunci creditorul, respectiv intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România –Direcția Regională de Drumuri și Poduri C. ar putea să se prevaleze de această încheiere pe considerentul că, încheierea nefiind anulată, valabilitatea ei a fost dimpotrivă confirmată și s-ar crea astfel premizele unei noi executări silite.
Pentru că împotriva contestatorului s-a declanșat procedura de executare silită în temeiul unui înscris ce nu constituie titlul executoriu la solicitarea intimatei care nu avea calitatea necesară de a solicita executarea silită după ce se pronunțase o hotărâre judecătorească, în temeiul prevederilor art. 105 - 106 și art. 404 al. 1 C.proc. civ. din 1865, instanța a dispus anularea tuturor formelor de executare silită state în dosarul nr. 308/G/2012 al intimatului B. M. C. I. și încetarea executării silite desfășurate în temeiul procesului – verbal de constatare a contravenției nr._ din 27.10.2009 împotriva contestatorului B. I..
Potrivit dispozițiilor art. 404 ind. 1 C.proc. civ. din 1865, în cazul în care se desființează executarea silită, ori se desființează titlul executoriu cel interesat are dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare,aliniatul 2 al aceluiași articol stabilind că bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se restituie celui îndreptățit.
Cum, în cauza de față urmează să se dispună anularea formelor de executare iar titlul executoriu invocat de creditoare, procesul verbal de contravenție, a fost desființat, instanța a apreciat că se impune întoarcerea executării silite așa încât s-a dispus întoarcerea executării silite cu consecința obligării intimatei CNADNR la plata către contestator a sumei de 811 lei.
Instanța a luat act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - prin Direcția regională de drumuri și poduri C. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii contestației la executare și menținerea formelor de executare emite în dosarul nr. 308/G/2012 de către B.E.J. M. C., fiind invocate disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
A arătat că în mod greșit a fost admisă contestația la executare întrucât suma de 125 lei a cărei recuperare a solicitat-o nu reprezintă o creanță fiscală ci venit propriu al CNADR SA astfel că în mod corect s-a adresat biroului executorului judecătoresc pentru recuperarea acestei creanțe.
Că prima instanță a interpretat greșit prevederile OG nr. 15/2002 și 84/2003 considerând că suma de 125 lei reprezintă o creanță fiscală, în realitate această sumă reprezintă 25% din amenda aplicată contravenientului, sumă ce i se cuvine în baza dispozițiilor OUG 84/2003 și care este utilizată conform dispozițiilor ordonanței anterior menționate.
A mai arătat recurenta că titlul executoriu în cauza de față nu este reprezentat de hotărârile judecătorești, așa cum s-a reținut de către prima instanță, ci de către procesul verbal de constatare a contravenției nr._/27.10.2009.
Tribunalul, analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei apreciază ca neîntemeiat recursul.
Intimatul contestator B. I. a solicitat să fie anulate formele de executare emise la solicitarea recurentei creditoare CNADR în temeiul procesului verbal de contravenției nr._/2009 pe considerentul că nu mai datorează nicio sumă de bani întrucât i-a fost reținută din pensie suma datorată prin poprirea înființată în baza adresei nr. 71/25.05.2011.
Mai reține tribunalul că procesul verbal de contravenție în baza căruia s-a solicitat încuviințarea executării silite a fost în urma contestării acestuia de către contestator modificat, amenda contravențională de 1000 lei fiind înlocuită cu amendă în cuantum de 500 lei, această modificare fiind adusă la cunoștință de către instanță Primăriei Cătunele care a înființat poprire asupra drepturilor de pensie cuvenite contestatorului contravenient fiind reținută întreaga sumă de 500 lei.
În această situație, în mod corect prima instanță a reținut că titlul executori nu mai este reprezentat de către procesul verbal de contravenție_/2009 ci de către hotărârea judecătorească prin care sancțiunea aplicată s-a modificat, dispozițiile OG nr. 2/2001 arătând că doar procesul verbal de contravenție neatacat nu și acela împotriva căruia s-a formulat plângere constituie titlul executoriu.
Întrucât recurenta intimată a declanșat procedura de executare silită invocând înscrisul ce nu mai constituia titlu executoriu, în mod corect instanța de fond a admis contestația la executare și a anulat formele de executare emise cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare. Privitor la susținerea recurentei că s-au încălcat prevederile OG nr. 15/2002 referitoare la cota de 25% (care în speța de față este de 125 lei din amenda de 1000 lei aplicată), se reține că aceasta nu este întemeiată întrucât instanța de fond nu a schimbat natura acestei cote din amenda aplicată de agentul contestator ci doar a redus cuantumul amenzii de la 1000 lei la 500 lei, situație în care și cota invocată de recurentă se reduce în mod corespunzător.
Este de reținut totodată că intimatului contestator i-a fost reținută prin poprire întreaga amendă de 500 lei care i-a fost aplicată de către instanță în urma contestării procesului verbal de contravenție, astfel că nu se mai justifica executarea silită a acestuia pentru o sumă care fusese achitată deja.
Sentința primei instanțe fiind temeinică și legală urmează ca recursul declarat de CNADR să fie respins ca nefondat și în baza prevederilor art. 274 Cod procedură civilă recurenta va fi obligată la cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat către intimatul contestator B. I..
Văzând și dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - prin Direcția regională de drumuri și poduri C. împotriva sentinței civile nr. 751 din 25.03.2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul contestator B. I. și intimat B.E.J. M. C. I..
Obligă recurenta la 700 lei cheltuieli de judecată către intimatul contestator B. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Iulie 2013, la sediul Tribunalului Gorj.
Președinte, C. A. M. | Judecător, M. B. | Judecător, Nicolița Ș. |
Grefier, A. P. |
Red. MB
Jud. fond Șt. A.
Ex. 2/09.07.2013
← Pretenţii. Decizia nr. 1613/2013. Tribunalul GORJ | Întoarcere executare. Decizia nr. 1610/2013. Tribunalul GORJ → |
---|