Pretenţii. Decizia nr. 1613/2013. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1613/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 08-07-2013 în dosarul nr. 17213/318/2012
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1613
Ședința publică de la 08 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Nicolița Ș.
Judecător C. A. M.
Judecător N. U.
Grefier A. P.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de recurentul pârât B. V. împotriva sentinței civile nr.2284/14.03.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. R..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul pârât B. V. asistat de avocat S. C. și intimatul reclamant P. R..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care s-a luat act de cererea formulată de avocat S. C. pentru recurentul pârât, prin care a solicitat să se dispună atașarea dosarului penal în care au fost efectuate cercetări privind tulburarea posesiei.
S-a pus în discuție cererea formulată și s-a acordat cuvântul.
Intimatul reclamant P. R. solicită respingerea cererii formulate, arătând că atașarea dosarului penal invocat de apărătorul recurentului nu este utilă soluționării cauzei .
Tribunalul respinge cererea formulată de recurent prin apărător privind atașarea dosarului penal, apreciind că cererea formulată nu este utilă soluționării cauzei, în raport de obiectul acesteia și având în vedere că probele administrate de instanța de fond sunt suficiente pentru dezlegarea pricinii .
Se acordă cuvântul pe fond.
Avocat S. C. pentru recurent expune pe larg starea de fapt, soluția pronunțată de instanța de fond și considerentele sentinței, motivele de recurs invocate în scris, susține că plantația nu mai există, fiind distrusă de autori necunoscuți și pune concluzii de admitere a recursului, modificare a sentinței în sensul respingerii acțiunii, iar cu privire la cererea reconvențională ,solicită ca aceasta să fie respinsă ca fiind lipsită de obiect.
Solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul P. R. pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, susține că tăierea pomilor nu are relevanță cu privire la soluționarea cauzei și arată că aceștia au fost tăiați de recurent în scopul de a nu plăti contravaloarea plantației .
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._ reclamantul P. R. a chemat în judecată pe pârâtul B. V. și a solicitat să fie obligat să-l despăgubească pe reclamant cu suma de 3000 de lei, constând în contravaloarea livezii de pomi plantată în calitate de posesor de bună credință al terenului situat în punctul numit Câmpu M., pentru care s-a emis titlul de proprietate nr._/09.04.2008, în favoarea pârâtului.
Pârâtul B. V. a depus în cauză întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea acțiunii, iar pe cale reconvențională, obligarea reclamantului - pârât reconvențional să-și ridice pe cheltuiala sa plantația de pomi fructiferi înființată pe terenul respectiv, iar în caz de refuz să fie abilitat pârâtul reclamant reconvențional să execute această lucrare pe seama și pe cheltuiala reclamantului pârât reconvențional, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
Prin precizarea ulterioară, reclamantul P. R. și-a restrâns obiectul pretențiilor la suma de 2000 de lei și a mai arătat că a realizat plantația în anul 2005, iar în ce privește schimbul făcut cu R. C., a arătat că acesta deținea un act autentic de vânzare –cumpărare încheiat cu L. V., iar după anul 1990 a folosit netulburat de nimeni această curea de teren, pe care i-a transmis-o reclamantului în schimb, astfel că aceste aspecte au fost de natură să-i creeze reclamantului convingerea că R. C. este proprietarul terenului.
Prin sentința civilă nr.2284/14.03.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J., în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea, privind pe reclamant P. R., domiciliat în comuna Arcani, . și pe pârât B. V., domiciliat în comuna Arcani, ., având ca obiect pretenții, astfel cum a fost precizată.
S-a respins cererea reconvențională având ca obiect desființare de plantații, formulată de către pârât.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 2000 lei reprezentând contravaloare plantație și suma de 573 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că prin actul sub semnătură privată din 05.11.1996, reclamantul P. R. a efectuat un schimb de teren cu R. C., pentru un teren situat în punctul Câmpu M., act care din punct de vedere legal nu reprezintă o convenție de schimb, în înțelesul legii, întrucât nu a fost respectată forma autentică prevăzută de lege, însă a fost analizat în acțiunile în care părțile și-au disputat dreptul de proprietate asupra terenului, în speța de față, punându-se problema de a se stabili doar dacă reclamantul la momentul înființării plantației pe acest teren a acționat cu bună credință, sau dimpotrivă, cu rea credință.
S-a mai reținut că buna credință, sau după caz, reaua credință în această situație se va raporta la momentul la care a fost înființată plantația, iar pentru stabilirea acesteia se vor avea în vedere toate împrejurările stării de fapt, dar și elementele caracteristice raportate la persoana celui ce a înființat plantația.
S-a reținut că în urma schimbului făcut de reclamant cu R. C., în anul 1996, reclamantul P. R. a luat în posesie terenul indicat de coschimbașul său, (actualmente teren în litigiu) și l-a lucrat fără a fi deranjat de nici o persoană și în urmă cu circa 7 – 8 ani,așa cum rezultă din raportul de expertiză și cum recunosc și părțile, deci aproximativ în anul 2005-2006, reclamantul a plantat pomi fructiferi, în speță pruni, efectuând lucrări de anvergură, ce au necesitat așa cum rezultă din depoziția martorului C. I. lucrări de scos piatră din teren și de adus pământ din pădure, astfel că aceste lucrări nu puteau trecere neobservate de către ceilalți concetățeni și prin urmare nici de pârâtul reclamant reconvențional.
Că, pârâtul reclamant reconvențional susține că acest teren a fost dintotdeauna proprietatea sa, că în perioada 1990-1996 terenul a fost lucrat de R. C., care l-a predat în schimb reclamantului - pârât reconvențional, iar în perioada 1996-2008 acesta din urmă în urma preluării prin schimb l-a lucrat și a făcut investiții pe acest teren, fără ca posesia să-i fie tulburată de vreo altă persoană, ulterior, respectiv, în luna aprilie 2008 se emite pârâtului titlul de proprietate pentru acest teren, iar de la acea dată, încep litigiile între părți.
S-a mai reținut că schimbul efectuat de reclamant nu era unul în formă autentică, dar față de obiceiul locului și de faptul că acesta văzuse că R. C., coschimbașul său folosea nestingherit terenul și că deținea un act de vânzare - cumpărare pe care, la rândul său, îl încheiase cu L. V., și de asemenea, văzând că folosește terenul din 1996, chiar reclamantul fără a fi stingherit de vreo altă persoană, reclamantul – pârât reconvențional, față de toate aceste elemente, a considerat că este îndreptățit să folosească terenul pe care l-a primit în schimb de la R. C. și care a făcut obiectul litigiilor ulterioare cu pârâtul reclamant.
S-au reținut probatoriile administrate, respectiv depoziții de martori și raport de expertiză de specialitate, precum și interogatoriu, plantația înființată de reclamantul pârât reconvențional are vârsta de 7 – 8 ani, ceea ce plasează lucrările de plantație, așa cum a susținut și reclamantul aproximativ în anii 2005-2006, dată la care pârâtul reclamant reconvențional nu deținea acte de proprietate emise în baza Legii 18/1991 și nici de altă natură asupra acestui teren, iar reclamantul pârât reconvențional îl folosea nestingherit și avea convingerea internă că este îndreptățit, întrucât făcuse obiectul schimbului.
Că, momentul față de care se apreciază buna sau reaua credință, este în speță momentul în care s-a înființat plantația, respectiv anul 2005-2006, caz în care sunt aplicabile dispozițiile C. civ. de la 1864 cu privire la acest aspect.
S-a reținut că în doctrină s-a apreciat că o persoană, constructor/plantator este de bună credință dacă, necunoscând că terenul pe care înființează plantația aparține altcuiva și crezând că-i aparține lui efectuează lucrări pe acest teren.
Că, această accepțiune, însă a fost considerată în practica judiciară ca fiind restrictivă, iar sub acest aspect al bunei credințe, în practica instanțelor s-a considerat a fi constructor(înțelegând prin acest termen și plantator) de bună credință, într-o accepțiune mai largă și constructorul (plantatorul) care folosește nestingherit terenul și efectuează lucrările fără nici un fel de opoziție din partea proprietarului.
S-a considerat că pasivitatea sau conduita tolerantă a proprietarului terenului „este de natură să înlăture reaua credință a constructorului”.
Că, coroborând elementele pe care se baza reclamantul la momentul la care a înființat plantația, respectiv convingerea că a efectuat un schimb, posesia publică și nestingherită a terenului din 1996 până în 2008, cu atitudinea pasivă și tolerantă a pârâtului reclamant reconvențional, care deși susține că aprecia că este proprietarul acestui teren, nu a intervenit în nici un fel în perioada 2005-2006, când a constatat că reclamantul P. R. efectuează lucrări și nici anterior, nici ulterior (1996 - 2008) nu a solicitat posesia terenului și văzând disp. art. 1898 C. civ. de la 1864, s-a concluzionat că la momentul la care reclamantul a înființat plantația, el a acționat cu bună credință.
S-au reținut disp. art. 1899C. civ. de la 1864, potrivit cărora buna credință se prezumă, iar reaua credință trebuie dovedită de cel ce a invocat-o, condiție neîndeplinită în speță, întrucât nu s-a dovedit reaua credință a plantatorului, iar simpla lipsă a actului autentic nu reprezintă probă suficientă asupra relei credințe a plantatorului, de vreme ce el a avut convingerea că a preluat în schimb acest teren și l-a posedat public și nestingherit cca. 7 ani înainte de a efectua plantația și de asemenea, în timpul efectuării lucrărilor, nimeni nu l-a stingherit.
S-a avut în vedere faptul că titlul de proprietate a fost emis în anul 2008, atunci când plantația avea o vârstă de circa 2 – 3 ani și că la momentul emiterii titlului de proprietate, exista această plantație, astfel că pârâtul - reclamant reconvențional când a fost pus în posesie a văzut existența plantației și a acceptat reconstituirea dreptului de proprietate, în aceste condiții.
Instanța a apreciat că pârâtul are obligația de a–l despăgubi pe reclamant cu contravaloarea plantației, nefiind dovezi suficiente cu privire la sporul de valoare al terenului, astfel că, urmează să a fost acțiunea sub acest aspect, în temeiul art. 494 Cod civil.
S-a reținut că reclamantul și-a restrâns pretențiile la suma de 2000 lei, așadar, față de principiul disponibilității, ce guvernează procesul civil, chiar dacă prin raportul de expertiză s-a reținut o valoare mai mare, instanța a admis cererea în limitele pretențiilor solicitate de reclamant, respectiv pentru suma de 2000 lei.
S-a mai reținut că, chiar dacă în prezent a fost distrusă plantația prin fapte ilicite, obligația pârâtului - reclamant reconvențional cu privire la despăgubiri nu poate fi înlăturată, deoarece, pe de o parte acesta până în prezent s-a folosit de această plantație (a beneficiat de producție), iar pe de altă parte în calitate de proprietar al terenului și implicit conform art. 489 C. civ. de la 1864, și al plantației, el a avut paza terenului și plantației ce se afla pe teren, acesta fiind cel ce va fi eventual despăgubit de făptuitor, în calitate de proprietar al terenului, dacă există o faptă ilicită în legătură cu această plantație.
În temeiul dispozițiilor art. 494 C. civ. de la 1864 teza ultimă aplicabil în cauză față de momentul înființării plantației, instanța a apreciat cererea reconvențională ca fiind neîntemeiată.
În temeiul dispozițiilor art. 274 c.pr.civ., instanța a obligat pârâtul să plătească reclamantului și suma de 573 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul B. V. .
Recurentul expune la punctele 1,2 și 3 din cererea de recurs starea de fapt a situației litigioase dintre părți și invocă critici ale sentinței la punctul 4 din cererea de recurs.
Critică sentința arătând că instanța a reținut greșit starea de fapt, fără nici un suport probatoriu, că sentința este nemotivată.
Cu privire la reținerea eronată a stării de fapt, arată că greșit s-a reținut că în perioada 1990-1996 terenul a fost lucrat de R. C., nefiind nici o probă în acest sens, terenul cumpărat de acesta de la L. V. fiind altul decât terenul din litigiu, greșit s-a reținut că posesia reclamantului P. R. nu a fost tulburată, întrucât acesta a ocupat abuziv terenul, situație rezultată din adeverința 1004/2005 și din sentința penală 3019/17.06.2005 a Judecătoriei Tg-J. pronunțată în dosar nr. 7508/2005, acte din care rezultă că reclamantul avea cunoștință anterior înființării plantației că terenul este proprietatea recurentului pârât.
Recurentul mai arată că intimatul P. R. nu a dobândit niciodată proprietatea terenului în litigiu și acest teren nu a făcut obiectul vreunui act de schimb încheiat nu numitul R. C., terenul fiind proprietatea recurentului, iar intimatul este plantator de rea credință, dispozițiile art. 487 cod civil vechi fiind aplicabile în cauză.
O altă critică se referă la faptul că instanța a reținut greșit dispozițiile art. 489 Cod civil, întrucât până la data rămânerii irevocabile a sentinței recurate proprietarul plantației este intimatul P. R. și aplicarea dispozițiilor art. 494 alin. 3 teza a II-a Cod civil vechi nu mai este posibilă, chiar în situația în care intimatul ar fi de bună-credință, plantația fiind distrusă.
Tribunalul, analizând recursul formulat, constată că acesta nu este fondat și urmează a fi respins, în temeiul art.312 alin.1 c.pr.civ., pentru următoarele considerente ;
Nu sunt fondate criticile prin care se invocă greșita reținere a stării de fapt și a bunei-credințe în realizarea plantației a reclamantului .
Prin sentința civilă nr.7627/3 oct. 2011 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._/318/2010, rămasă irevocabilă prin decizia nr.476/2012 a Tribunalului Gorj s-a respins acțiunea pentru anulare titlu formulată de P. R., împotriva pârâților B. V., R. C., Comisia locală Arcani a Legii 18/1991, T. A. și Comisia Județeană Gorj.
În considerentele acestor sentințe s-a reținut existența convenției de schimb pentru terenul în litigiu, între reclamantul P. R. și R. C., cu motivarea că acest înscris are valoarea unui înscris sub semnătură privată și nu produce efecte juridice ale unui act de schimb ca urmare a lipsei formei autentice, însă sub aspectul bunei credințe al realizării plantației, acest înscris este de natură să conducă la concluzia că reclamantul P. R. a acționat cu convingerea că este proprietarul terenului din litigiu.
De asemenea, și celelalte împrejurări reținute de instanța de fond privind folosirea în timp a terenului de către reclamantul intimat și atitudinea pasivă a pârâtului conduc la aceeași concluzie, a existenței bunei credințe a pârâtului cu privire la realizarea plantației.
Adeverința nr.1004/28.04.2005 emisă de Comisia Locală a Legii 18/1991 Arcani și sentința penală pronunțată în dosarul nr.7508/2005 nu înlătură efectele bunei credințe reținută de instanța de fond.
Litigiile dintre părți au început la data de 10.02.2009 ca urmare a promovării cererii pentru anulare titlu de proprietate de către reclamantul P. R., însă plantația fusese înființată în perioada anilor 2005-2006.
Faptul că plantația de pomi fructiferi a fost desființată prin tăiere, după soluționarea irevocabilă a litigiului privind anularea titlului de proprietate a pârâtului, nu înlătură răspunderea pârâtului pentru achitarea contravalorii acesteia, întrucât plantația a rămas în posesia sa și era înființată pe terenul proprietatea sa, astfel că, cu privire la înființarea plantației raportul juridic a existat între reclamant și pârât și obligația de dezdăunare există pentru acesta din urmă și așa cum corect a apreciat instanța de fond, pârâtul în calitate de proprietar al plantației are posibilitatea recuperării prejudiciului de la făptuitor.
În consecință, recursul formulat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul pârât B. V. împotriva sentinței civile nr.2284/14.03.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. R..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08 Iulie 2013, la Tribunalul Gorj.
Președinte, Nicolița Ș. | Judecător, C. A. M. | Judecător, N. U. |
Grefier, A. P. |
Red. Jud.N.Ș./tehn.E.C.
Jud fond G. S.
09 Iulie 2013/2 ex.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 894/2013. Tribunalul GORJ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1607/2013. Tribunalul GORJ → |
|---|
