Fond funciar. Decizia nr. 1392/2013. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 1392/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 2894/263/2012

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1392/2013

Ședința publică de la 06 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. U.

Judecător M. T.

Judecător M. G.

Grefier Firuța Ș.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta pârâtă Direcția S. Gorj, împotriva sentinței civile nr. 823/5.04.2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta pârâtă Direcția S. Gorj, intimatele reclamante L. E. și R. E., reprezentate de avocat P. V. și intimatele C. Județeană de Fond Funciar Gorj, C. L. de Fond Funciar Cătunele, O. S. Motru și O. de C. și Publicitate Imobiliară Gorj.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Avocat P. V. pentru intimatele reclamante L. E. și R. E. a solicitat în principal respingerea recursului ca inadmisibil, în sensul că recurenta nu are interes în promovarea recursului, întrucât terenul a fost predat Comisiei Locale Cătunele și în subsidiar respingerea recursului ca nefondat, întrucât au fost îndeplinite și respectate toate condițiile pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1,6145 ha teren cu vegetație forestieră.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru sub nr. dosar_, reclamantele R. E. și L. E. au chemat în judecată pârâții C. L. de Fond Funciar Cătunele, C. Județeană de Fond Funciar Gorj, O. de C. și Publicitate Imobiliară Gorj și O. S. Motru, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea comisie locale și comisia județeană la întocmirea și eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 1,6145 ha teren forestier, teren forestier ce se găsește pe vechiul amplasament, în continuarea parcelelor de pășune conform titlului de proprietate eliberat pe agricol cu nr._ din 213 august 1999 întocmit pe numele def. L. M. .

În motivarea cererii reclamantele au arătat că sunt moștenitoare ale def. L. M. și că a deținut suprafața de teren forestier de 0,36 ha, suprafață ce a fost validată și reconstituită până în prezent .

Că, în urma măsurătorilor efectuate de comisia locală s-a mai identificat suprafața de 1,6145 ha teren forestier, pe raza . se găsește pe vechiul amplasament și nu figurează înscris în RA și nu este solicitat de alte persoane; că, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe de teren forestier pe vechiul amplasament a depus în termen legal mai multe cereri .

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. Legii 1/2000, art. 27 din legea 18/1991, art. 71 și art. 75 din Regulamentul de aplicare a legii fondului funciar.

Legal citat, pârâtul OCPI Gorj a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât instituția respectivă nu are ca atribuții efectuarea măsurătorilor topografice pentru punerea în posesie, ci asigură doar îndrumarea tehnico – metodologică a serviciilor comunitare pentru cadastru și agricultură și arhivează partea nedetașabilă ( cotorul) a titlurilor de proprietate cât și un exemplar al documentațiilor înaintate de comisiile locale pe baza cărora se emit titlurile de proprietate.

Prin sentința civilă nr. 823/5.04.2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosar nr._ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de OCPI Gorj.

A fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamantele R. E. și L. E., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în com. Cătunele, . ., în contradictoriu cu pârâții C. L. de Fond Funciar Cătunele, C. Județeană de Fond Funciar Gorj, O. S. Motru și Direcția S. Gorj.

S-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantelor pentru suprafața de 1,6145 ha teren forestier situat pe raza comunei Cătunele, jud. Gorj și a fost obligată C. locală Cătunele de aplicare a legii fondului funciar să înainteze documentația necesară Comisiei județene de fond funciar în vederea întocmirii titlului de proprietate.

A fost obligată C. județeană Gorj de aplicare a legii fondului funciar să întocmească titlul de proprietate pentru terenul cu vegetație forestieră menționat mai sus.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că potrivit art. 51-56 din Legea 18/1991 în reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor și înmânarea titlului de proprietate au atribuții doar cele două comisii, respectiv C. L. de fond funciar și C. Județeană de fond funciar, OCPI având doar competențe tehnice de specialitate privind efectuarea măsurătorilor topografice cu ocazia punerii în posesie a persoanelor îndreptățite .

În speță, raportat la dispozițiile legale amintite coroborate cu dispozițiile art. 2 din Legea 18/1991 s-a reținut că organele abilitate să întocmească documentația necesară și să emită titlul de proprietate sunt C. locală de fond funciar Cătunele și C. Județeană Gorj de stabilire a dreptului de proprietate, OCPI Gorj fiind doar depozitarul părții nedetașabile a titlului de proprietate, conform art. 36 din HG 890/2005 așa cum corect susține în întâmpinarea depusă la dosar ( fila 36), acesta având drept atribuție îndrumarea tehnico – metodologică a serviciilor comunitare pentru cadastru și agricultură nicidecum reconstituirea dreptului de proprietate sau emiterea titlului de proprietate.

Față de considerentele arătate s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul OCPI Gorj, în contradictoriu cu reclamantele și pârâtele CLFF Cătunele și CJFF Gorj .

În ceea ce privește fondul cauzei s-a constatat că reclamantele în calitate de moștenitoare ale autorului L. M. au formulat mai multe cereri de reconstituire a dreptului de proprietate așa încât li s-au emis titluri de proprietate atât pentru teren arabil, cât și pentru teren cu vegetație forestieră și conform titlului de proprietate nr._ din 03.04.2009 reclamantelor li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3600 mp. teren forestier situat pe raza comunie Cătunele fiind puse în posesie prin procesul – verbal nr. 416/24.02,2009(f.12).

Că, prin cererea de față, reclamantele au solicitat întocmirea documentației și trimiterea acesteia la C. Județeană Gorj pentru suprafața de 1,6145 ha teren forestier situat pe raza aceleiași localități pe vechiul amplasament, în continuarea parcelelor de pășune pentru care li s-a dat titlul de proprietate, motivând că deși nu figurează în rolul agricol, autorul L. V. ( M.) a deținut acest teren cu pădure, al cărui amplasament este liber.

Dispozițiile art. 6 alin. 1 ind. 3 din L.1/2000 prevăd că în situația în care nu mai există înscrisuri doveditoare proba cu martori este suficientă în reconstituirea dreptului de proprietate când aceasta se face pe vechile amplasamente și când martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau moștenitorii acestora pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea.

Or, martorii B. N. N.( fila 42) și C. E. ( fila 43) audiați direct în instanță au declarat că se învecinează cu terenul solicitat de reclamante, că terenul este situat în continuarea altor parcele proprietatea acestora și nu este ocupat de alte persoane, iar din conținutul raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. expert Carlaonț I. reiese că suprafața de 1,6145 ha teren silvic nu este ocupată de alte persoane, terenul fiind amplasat în T1,., unitatea de producție U.P.I Iormănești și unitățile amenajistice U.A. 6A %, 6B % și 6 D% ( fila 66 din dosar).

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal și motivat recurenta pârâtă RNP Romsilva- Direcția S. Gorj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de petente nu a fost analizată de către intimate și nu au fost îndeplinite și respectate condițiile fundamentale dispuse de legislația funciară pentru retrocedarea proprietăților forestiere.

Că, martorii nu au făcut dovada cu acte că sunt proprietari pe terenul vecin cu cel al reclamantului și raportat la vârsta acestora nu aveau cum să cunoască dacă autorii reclamantelor au deținut terenuri cu vegetație forestieră anterior naționalizării, iar schița de identificare a terenului nu este însoțită de documentele constatatoare prealabile și de planurile parcelare așa cum dispune art. 27 din Legea 18/1991.

S-a concluzionat că instanță de fond nu a avut în vedere că anterior a mai fost reconstituit dreptul de proprietate de pe urma aceluiași autor pentru o suprafață ce nu a fost contestată.

Intimatele reclamante prin întâmpinarea depusă au solicitat în principal respingerea recursului ca inadmisibil și în subsidiar respingerea recursului ca nefondat, precizând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin. 13 din Leg.1/2000 care nu condiționează ca aceștia să facă dovada cu acte, ci doar că sunt vecini ai terenului .

Tribunalul, analizând motivele de recurs invocate de recurenta intimată, constată că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente;

Prin cererea formulată, s-a solicitat obligarea celor două comisii de fond funciar la întocmirea și eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 1,6145 ha teren forestier, ce se află în continuarea parcelelor de pășune, conform titlului de prorpietate eliberat pe numele autorului L. M. .

Din întreaga economie a Legii 18/1991, cât și din cea a reglementărilor ulterioare rezultă că în materie se aplică o procedură specială de control judecătoresc a actelor administrative emise de comisiile de aplicare a Legii 18/1991.

Potrivit dispozițiilor art. 53 din Legea 18/1991, hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea, sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat eternul în termen de 30 de zile de la comunicare .

Având în vedere că reclamantele nu au făcut dovada că au formulat cerere de reconstituire pentru terenul din litigiu sau că a fost soluționată această cerere și că au o hotărâre de validare sau invalidare cu privire la acest teren, în mod greșit instanța de fond a dispus direct reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acestora.

Este adevărat că la dosarul cauzei s-a depus de către intimata C. locală de fond funciar Cătunele adresa nr. 5754/30.10.2012 din care rezultă că terenul în litigiu este liber și nu este solicitat de alte persoane, însă această adeverință nu demonstrează faptul că reclamantele au urmat procedura specială prevăzută de Legea 18/1991, cu privire la terenul din litigiu.

Mai mult, intimatele reclamante nu fac vorbire în întâmpinarea depusă la cererea de reconstituire formulată cu privire la terenul în litigiu sau cu privire la hotărârea de validare a acestui teren, susținând că terenul este liber și se află în continuarea celui agricol.

În considerarea celor expuse, tribunalul constată că recurenta are interes în prezenta cauză, chiar dacă terenul a fost predat Comisiei Locale de Fond Funciar Cătunele, având în vedere destinația acestuia, motiv pentru care urmează a admite recursul, a modifica sentința în sensul respingerii acțiunii, urmând a mențiune restul dispozițiilor sentinței cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de OCPI Gorj și având în vedere că intimatele reclamante nu au făcut dovada că au urmat procedura Legii 18/1991, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs.

Văzând și disp. art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă:

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția S. Gorj, împotriva sentinței civile nr. 823/5.04.2013 pronunțată de Judecătoria Motru în dosar nr._ .

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.

Menține restul dispozițiilor sentinței cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de OCPI Gorj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 06 Iunie 2013 la Tribunalul Gorj .

Președinte,

N. U.

Judecător,

M. T.

Judecător,

M. G.

Grefier,

Firuța Ș.

red. NU

j.f. C. D.

ex. 3

SL . 12 Iunie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1392/2013. Tribunalul GORJ