Fond funciar. Decizia nr. 1814/2013. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 1814/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 7203/95/2013

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA Nr. 1814/2013

Ședința publică de la 23 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. B.

Judecător M. A. C.

Judecător C. A. M.

Grefier L. G. C. I.

Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire formulată de revizuentul D. D. D., în contradictoriu cu intimații C. L. de Fond Funciar Peștișani, C. Județeană de Fond Funciar Gorj, G. T. D., G. D. D..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspunsul revizuentul D. D. D., lipsă fiind intimații C. L. de Fond Funciar Peștișani, C. Județeană de Fond Funciar Gorj, G. T. D., G. D. D..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța invocată necompetența Tribunalului Gorj în soluționarea cererii, față de temeiul juridic invocat respectiv art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă vizând contradictorialitatea a două decizii pronunțate de Tribunal.

Revizuentul D. D. D. solicită respingerea excepției considerând că tribunalul este competent să soluționeze cererea.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față;

Prin cererea adresată Tribunalul Gorj la 26.08.2013 revizuentul Diaconecu D. D. a solicitat revizuirea deciziei civile 1942 din 12.09.2011 pronunțată de Tribunalul Gorj pe motiv că aceasta este contradictorie față de decizia 1514 din 07.11.2002 pronunțată de Tribunalul Gorj.

În drept, a invocat dispozițiile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă.

În motivarea cererii a susținut că prin decizia civilă 1942/2011 a fost admis recursul declarat de recurenții pârâți G. T. D. și G. D. D. împotriva sentinței civile 2814 din 25.03.2011 pronunțată de Judecătoria Tg-J., sentință prin care a fost admisă cererea formulată de reclamantul D. D D. și s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/2009 și a procesului verbal de punere în posesie din 24.02.2009 eliberate pârâților în calitate de moștenitori ai autoarei G. M.. A fost modificată această sentință în sensul că s-a respins acțiunea reclamantului.

Prin decizia civilă nr. 1514 din 07.11.2002 pronunțată de Tribunalul Gorj a fost admis apelul declarat de apelantul D. D. D. împotriva sentinței civile nr. 7657/2002 pronunțată de Judecătoria Tg-J., a fost schimbată sentința în sensul că s-a admis acțiunea formulată de reclamantul D. D. D. și a fost obligată C. L. Peștișani de aplicare a Legii nr. 18/1991 să întocmească și să înainteze comisiei județene documentația în vederea eliberării titlului de proprietate pe numele moștenitorilor autorului D. I. D..

În opinia revizuentului aceste decizii sunt contradictorii deoarece prin respingerea acțiuni privind anularea titlului de proprietate eliberat pârâților, s-a ignorat hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea revizunetului D. D. D..

Referitor la necompetența materială a Tribunalului Gorj invocată din oficiu se constată că potrivit dispozițiilor art. 323 alin. 2 Cod procedură civilă, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă cererea de revizuire se îndreaptă la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice.

Având în vedere că cele două decizii considerate potrivnice au fost pronunțate de Tribunalul Gorj se constată că, față de dispozițiile legale enunțate, competența în soluționarea cererii de revizuire revine Curții de Apel C., motiv pentru care, în baza art. 158 Cod procedură civilă se va declina competența în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Declină competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul D. D. D., în contradictoriu cu intimații C. L. de Fond Funciar Peștișani, C. Județeană de Fond Funciar Gorj, G. T. D., G. D. D., în favoarea Curții de apel C..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Septembrie 2013, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

M. B.

Judecător,

M. A. C.

Judecător,

C. A. M.

Grefier,

L. G. C. I.

Red. M.C. /Tehn. C.I.L.

2ex/27 Septembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1814/2013. Tribunalul GORJ