Obligaţie de a face. Decizia nr. 1383/2013. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1383/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 3950/317/2012
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1383/2013
Ședința publică de la 04 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. R.
Judecător V. N.
Grefier L. P.
Pe rol se află pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din 28.05.2013 privind judecarea apelului civil declarat de apelanta reclamantă I. M. împotriva sentinței civile nr. 892 din 13.03.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
Deliberând, tribunalul pronunță următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 892 din 13.03.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea având ca obiect obligație de a face formulată de reclamanta I. M., domiciliată în comuna V., . Gorj, în contradictoriu cu pârâții C. C., C. V. și C. G., domiciliați în comuna V., . Gorj.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Tg. Cărbunești la data de 04.10.2012, reclamanta I. M., i-a chemat în judecată pe pârâții C. C., C. V. și C. G., pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții să-și ridice gardul despărțitor dintre proprietățile lor, ce se afla pe terenul revendicat proprietatea sa, conform sentinței civile nr.4282/12.12.2008, iar în caz de refuz să fie autorizată să îl demoleze pe cheltuiala pârâților, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că prin sentința civilă nr.4282/12.12.2008 definitivă și irevocabilă, au fost obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 15,22 mp suprafață pe care pârâții aveau construit un gard despărțitor care era mejdina dintre proprietățile lor în partea de răsărit a proprietății sale și cu toate că au fost executați silit (a fost pusă în posesie pe suprafața de teren revendicat de către executorul judecătoresc C. A.), aceștia refuză cu rea credință și în mod abuziv să-și mute gardul despărțitor conform sentinței civile nr.4282/12.12.2008, fapt pentru care a formulat prezenta acțiune.
A mai arătat că între părți a mai avut loc un proces ce a avut ca obiect stabilire linie de hotar, unde s-a dispus linia de hotar conform sentinței civile nr.4282/2008 (decizia Curții de Apel C. nr.1727/14.12.2011).
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile NCC și Codul de procedură civilă.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar împuternicire avocațială nr._, sentința civilă nr.2200 pronunțată la data de 17 iunie 1998 de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr.2060/1998, interogatoriu pentru pârâtul C. G., chitanța în sumă de 700 lei, reprezentând onorariu de avocat, bon fiscal și bilet de călătorie și a solicitat proba cu interogatoriul pârâților.
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că prin sentința civilă nr.4282/12.12.2008 a Judecătoriei Tg-Cărbunești s-a dispus să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 15,22 m.p. teren, însă după rămânerea definitivă a sentinței mai sus menționate între aceleași părți a mai avut loc un proces pornit tot de I. M., ca reclamantă, ce a avut ca obiect stabilirea liniei de hotar (grănițuire), iar prin sentința civilă nr.984/31.03.2011, rămasă irevocabilă prin decizia Curții de Apel C. nr.1727/14.12.2011, s-a stabilit linia de hotar în baza raportului d e expertiză pe aliniamentul 1-2-3, puncte care se regăsesc pe latura de Sud a canalului de scurgere și din considerentele acestei decizii rezultă că pârâții nu ocupă nici un metru de teren din proprietatea reclamantei I. M., fiind evident că sentința civilă nr.4282/2008 a rămas fără efect, iar gardul la care face referire reclamanta se afla pe proprietatea lor și nu pe proprietatea acesteia, prin decizia nr.1727/2011 a Curții de Apel C. fiind înlăturată mențiunea din dispozitivul instanței de fond și de apel potrivit căreia lățimea terenului reclamantei ar trebui să fie de 18 m atât la frontul stradal cât și la Valea Deșului, pe considerentul că din probele administrate în cauză a rezultat că părțile au stăpânit de peste 60 de ani proprietățile învecinate delimitate de canalul cu o vechime considerabilă, aliniamentul propus de expert respectând vechiul hotar, evidențiat și de butucii vechi aflați în apropierea gardului pârâților.
Au mai arătat că cele două terenuri sunt despărțite de un canal, iar de o parte și de cealaltă canalului atât ei cât și reclamanta aveau gard de-a lungul canalului, reclamanta demolându-și propriul gard în timpul litigiului deoarece considera că nu avea lățimea de 18 m, conform actului din anul 1936, act din care rezultă că terenul acesteia are o lățime de 17,60 m cu canal cu tot, iar fără canal 16,50 m.
Au arătat pârâții că la edificarea gardului au fost de bună credință, bună credință ce se prezumă.
În drept, au invocat dispozițiile art.115 -118 Cod procedură civilă, art.494, 1899 alin.2, 1169 Cod civil.
Instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 4282/12.12.2008 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta I. M. împotriva pârâților C. G., C. V., C. C. și C. C., au fost obligați pârâții C. G., C. V., C. C. să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie terenul situat în comuna V., . Gorj, în suprafață de 15,22 mp, având forma unui triunghi, cu baza la E - drumul comunal - de 0,40 m, cu vecinii N - rest proprietate reclamantă, S-V - teren proprietatea pârâților, E - drum comunal, să monteze geamuri mate la ferestrele de vedere amplasate pe latura de nord a imobilului casă de locuit, pivniței și bucătăriei, proprietatea acestora, a fost respinsă cererea privind pretențiile și obligarea pârâților să-și dreneze apele pluviale, a fost respinsă acțiunea față de pârâtul C. C., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul I. D. ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, și au fost obligați pârâții C. G., C. V., C. C. la plata sumei de 409,96 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Prin decizia nr.207/10.06.2009 Tribunalul Gorj – Secția Civilă a respins apelurile declarate împotriva hotărârii judecătorești menționate, iar prin decizia 1214/02.11.2009 Curtea de Apel C. a respins recursul declarat de I. M. și a anulat ca netimbrat recursul declarat de C. G., C. V. și C. C., sentința civilă nr.4282/12.12.2008 a Judecătoriei Tg-Cărbunești.
S-a reținut de către instanță că suprafața de 15,22 mp din terenul proprietatea reclamantei, cu o lățime de 0,40 m la drumul comunal este ocupată de către pârâți, fiind împrejmuită cu gard de către aceștia.
În prezenta cauză, reclamanta a solicitat obligarea pârâților să-și ridice gardul de pe acest teren, acțiunea sa nefiind întemeiată.
Astfel, potrivit art.494 alin 1 din Codul civil de la 1864, aplicabil în cauză conform art.58 din Legea nr.71/2011, atunci când o terță persoană realizează pe terenul altcuiva plantații, construcții sau alte lucrări, folosind propriile materiale, proprietarul terenului poate opta între a le ține pentru el sau poate cere constructorului ridicarea acestora. Însă, atunci când constructorul este de bună-credință, având convingerea eronată că acel teren este proprietatea sa, în mod obligatoriu, proprietarul terenului devine și proprietarul construcției, cu obligația de a-l despăgubi pe constructor, fără a putea cere însă dărâmarea sau ridicarea lucrărilor efectuate, conform alin 3 teza finală din art.494.
În conformitate cu prevederile art.1898 Cod civil, buna - credință este credința posesorului că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea, fiind suficient ca buna-credință să fi existat în momentul dobândirii dreptului asupra imobilului.
Dispozițiile art.1899 alin.2 cod civil de la 1864 instituie prezumția bunei credințe, prevăzând că buna-credință se prezumă de drept, sarcina probei revenindu-i celui care invocă reaua-credință.
Proba testimonială administrată în cauză a evidențiat că încă de la data dobândirii terenului de către pârâți acesta era împrejmuit cu gard, martorul P. C. arătând că în urmă cu circa 15 ani pârâții au refăcut gardul însă nu știe dacă a fost respectat amplasamentul vechiului gard.
Totodată, atât din declarațiile martorilor, răspunsurilor pârâților la interogatoriu și starea de fapt stabilită prin hotărârile pronunțate în dosarele nr._ ,_ și_, în care părțile s-au judecat, rezultă că între terenurile părților, astfel cum sunt deținute de acestea, se află un canal colector și atât pârâții, cât și reclamanta aveau, anterior promovării acțiunii de față, gard împrejmuitor, fiecare pe latura canalului dinspre proprietatea sa și, față de amplasamentul gardurilor, nu se poate reține că pârâții ar fi putut cunoaște că proprietatea reclamantei se întinde și la sud de acest canal.
Față de aspectele relevate de probele administrate, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada relei credințe a pârâților la edificarea gardului, aceștia considerându-se proprietarii terenului pe care au realizat lucrarea, având în vedere și pasivitatea de care a data dovadă reclamanta care le-a permis să finalizeze această lucrare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta I. M., criticând-o ca netemeinică și nelegală. Susține apelanta că hotărârea atacată este în contradicție cu probele administrate, nefiind motivată în fapt și în drept. Apreciază că reținerea bunei credințe a pârâților și invocarea art. 494 alin.3 Cod civil de la 1864 subliniază reaua credință a instanței de fond. Astfel, arată că au fost interpretate favorabil probele propuse de pârâți, omițând de la analiză probatoriul propus de reclamantă. În acest context, subliniază apelanta că martorii audiați la propunerea intimaților pârâți au relatat despre existența unui gard despărțitor între proprietățile părților, dar acel gard a fost refăcut de pârâți în anul 2008, după rămânerea definitivă a hotărârii din acțiunea în revendicare, iar când s-a deplasat executorul judecătoresc pentru punerea în posesie la fața locului a existat un impediment la executare, recunoscut și de pârâți.
Mai arată că s-a solicitat proba cu expertiză tehnică pentru a se stabili din ce materiale este construit gardul și dacă poate fi demolat, dar instanța de fond a respins această cerere pe motiv că nu este utilă cauzei și a fost solicitată peste termenul legal. Or, consideră apelanta că respingerea probei în condițiile art. 138 C.p.civ.1865 este o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, chiar un abuz.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 C.civil menționat.
Deși inițial cauza a fost înregistrată ca recurs, prin încheierea de ședință din 28.05.2013 s-a recalificat calea de atac din recurs în apel.
S-a reiterat cererea de administrare a probei cu expertiză, precum și proba testimonială. A fost respinsă cererea de probatorii. S-a avut în vedere că proba cu martori nu a fost propusă de această parte la instanța de fond, lucru recunoscut în chiar cererea de apel, în plus că apelanta reclamantă și-a însușit martorii propuși de pârâți. Relativ la proba cu expertiză, s-a respins cererea întrucât probele administrate deja sunt lămuritoare cauzei, expertiza nefiind utilă cauzei.
Apelul nu este fondat pentru considerentele care succed.
În fapt, instanța de apel reține că reclamanta a solicitat instanței prin cererea de chemare în judecată să oblige pe pârâți să ridice gardul despărțitor întrucât se află situat pe proprietatea reclamantei conform sentinței civile nr. 4282/2008.
Observând sentința civilă invocată de reclamanta apelantă, instanța de fond a reținut că i s-a admis acțiunea civilă în revendicare imobiliară în contradictoriu cu pârâții, dispunându-se respectarea dreptului de proprietate al acesteia cu privire la suprafața de 15,22 mp, reținându-se în hotărârea respectivă că o lățime de 0,40 m la drumul comunal este ocupată de pârâți, fiind împrejmuită cu gard de către aceștia.
Totodată, în drept, instanța de fond a reținut corect aplicabilitatea art. 494 alin.1 C.p.civ. raportat la art. 58 din Legea nr. 71/2011, în sensul că dacă terțul care a edificat o construcție pe terenul proprietatea altcuiva este de bună credință, obligatoriu proprietarul terenului devine și proprietarul construcției, cu obligația despăgubirii constructorului, fără a putea cere demolarea/ridicarea acesteia, conform tezei finale a art. 494 alin.3 C.civil de la 1864.
În mod corect a aplicat instanța de fond prevederile art. 1899 C.civil, reținând că buna credință se prezumă trebuind infirmată prin probe de către cel ce o contestă. Or, din declarațiile martorilor rezultă că gardul a fost edificat în urmă cu 15 ani. Mai mult, din hotărârile judecătorești anterioare date în dosarele nr._ ,_ și_, invocate, rezultă că s-a reținut că între terenurile părților se află un canal colector, ambele părți având edificate fiecare pe terenul deținut gard împrejmuitor, pe latura canalului respectiv. Ca atare, corect a apreciat că pârâții nu puteau cunoaște la momentul edificării gardului întinderea reală a proprietății vecine pentru a se reține reaua credință. În speță, buna credință se raportează la momentul construirii.
Pe cale de consecință, starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, iar textele legale la care a făcut referire în motivarea sentinței apelate sunt incidente în speță, încât critica nemotivării hotărârii nu poate fi primită.
Totodată, reclamanta este cea care nu a propus martori spre audiere, însușind pe cei propuși de pârâți, încât nu poate invoca propria culpă. Mai mult, proba a devenit comună prin însușirea martorilor pârâților.
Relativ la expertiză, aceasta a fost corect respinsă ca inutilă cauzei întrucât problema de drept în cauză este a bunei sau relei credințe a pârâților la data edificării gardului și nu importă materialele din care este efectuat ori dacă poate fi demolat.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 296 C.p.civ. de la 1865 se va respinge apelul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul civil declarat de apelanta reclamantă I. M. împotriva sentinței civile nr. 892 din 13.03.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești în dosarul nr._ ca nefondat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică, din 04.06.2013.
Președinte, G. R. | Judecător, V. N. | |
Grefier, L. P. |
Red R.Gh.
06 Iunie 2013
Thn. . ex.
Jud. fond C. V.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 256/2013.... | Fond funciar. Decizia nr. 657/2013. Tribunalul GORJ → |
|---|
