Obligaţie de a face. Hotărâre din 20-03-2013, Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 7844/318/2012
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 747/2013
Ședința publică de la 20 martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. C.
Judecător V. G.
Judecător C. A. M.
Grefier C. B.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul reclamant U. D. împotriva sentinței civile nr._ din data de 23.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat recurentul reclamant U. D., intimații pârâți D. I. asistată de avocat M. M. M., D. I., B. M. și E. E..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, constatându-se recursul în stare de judecată, instanța a acordat cuvântul.
Recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului potrivit motivelor scrise, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii cu acordarea cheltuielilor de judecată la instanța de fond.
Avocat M. M. M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Intimații D. I., B. M. și E. E. au solicitat de asemenea, respingerea recursului ca nefondat.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față ;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.-J. sub nr._, reclamantul U. D. a chemat în judecată pe pârâții D. I., D. I., B. M. și E. E., solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să se dispună obligarea pârâților să-l despăgubească pentru lipsa de folosință a terenurilor ce îi aparțin, categoria de folosință fânețe, prejudiciu pe care îl estimează la suma de 2000 lei, cu care figurează la registrul agricol al satului Curpen, la poziția de rol nr. 38, vol. 3, tip 1, ca și „cap de gospodărie" conform adeverinței nr.2088/7.05.2012, emisă de către Consiliul Local Stănești, având următoarele suprafețe: pct. „În Țarină", 0,20 ha, „În țară" 0,01 ha, „La Pogoane" 0,25 ha, „Sub Brăduț" 0,25 ha, „La Aluni" 0,35 ha, „La pantă" 0,25 ha, „La F.", 0,15 ha, „La Mătăcia" 0,15 ha, „La Mățoaia" 0,15 ha, „în Dosuri" 0,10 ha, „în Dosuri" 0,06 ha; obligarea pârâților să nu mai pătrundă cu animalele pe aceste suprafețe de teren proprietatea sa; obligarea pârâților în solidar la suportarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul suprafețelor de teren categoria fânețe, situate în . adeverința nr. 2088/7.05.2012 emisă de către Consiliul Local al Comunei Stănești, prin care se adeverește că la registrul agricol al satului Curpen la poziția de rol nr. 38, vol. 3, tip, figurează cu mai mult suprafețe de teren cu diferite categorii de folosință, printre care și fânețe, pe care pârâții de un an de zile au pătruns cu animalele și au păscut iarba.
Că, aceste terenuri le-a primit ca zestre de la părinții săi, U. G. și U. E. care în prezent sunt decedați și care în timpul vieții au împărțit terenurile între el și sora sa V. M., iar în urma acestei „înțelegeri de împărțire" i-au revenit suprafețele de teren cu care figurează cap de gospodărie la registrul agricol al com. Stănești, . care le stăpânește și le lucrează după decesul părinților.
Reclamantul a mai arătat că, de aproximativ 1 an de zile, pârâții au intrat cu animalele pe terenurile „fânețe", situate în punctele „În Țarină", „La Pogoane" 0,25 ha (2 suprafețe) însumate fiind 0,35 ha, „Sub Pantă" 0,25 ha, „La Aluni" 0,35 ha, „La Pantă" 0,25 ha, „La F." 0,15 ha, „La Mâțoaia" (însumate 0,30 ha), „În Dosuri" (însumate 0,16 ha) (precizate în adeverința nr. 2088/7.05.2012) și i-au păscut iarba, astfel încât în vara anului trecut, când a început sezonul de cosit, pe aceste terenuri fânețe, el nu a mai avut ce cosi, fiind nevoit să cumpere fân în valoare de 2000 lei pentru a hrăni propriile animale, iar în primăvara acestui an pârâții au pătruns cu animalele și i-au păscut iarba de pe aceste suprafețe de teren, astfel că, cu certitudine și în vara aceasta nu va avea ce cosi și va fi pus din nou în situația să cumpere fân pentru animale.
Reclamantul a apreciat că pârâții, prin fapta lor, i-au cauzat cu intenție un prejudiciu material pe care trebuie să-1 repare prin despăgubirea sa bănească, pentru lipsa de folosință a terenurilor și cheltuielile în vederea cumpărării fânului, ce se ridică la suma de 2000 lei, pe care o solicită drept despăgubiri, cu obligarea pârâților în solidar la plata acestei sume de bani.
Reclamantul, având în vedere că fapta culpabilă și că cea mai mare parte din prejudiciu s-a produs în anul 2011, a invocat dispozițiile art. 998 - 999 C.civ.vechi și art. 1073 - 1075 C.civil, 1076, 1078 C.civil.
Reclamantul a precizat că acțiunea de față vizează numai terenurile cu categoria de folosință fânețe, terenuri menționate în adeverința nr. 2088/7.05.2012 emisă de Primăria Stănesti .
Reclamantul a mai precizat faptul că în satul său o parte din locuitori își trimit vitele la păscut în turmă și merg cu rândul, printre aceștia numărându-se și pârâții, iar numărul total de animale din turmă este de 71 de vite, astfel încât fiecare pârât a pătruns cu toată turma de 71 de vite pe terenurile fânețe ce-i aparțin, atunci când le venea rândul, însă numai pârâții au pășunat fânul său, chiar dacă o parte din aceste animale sunt în proprietatea altor vecini din . detaliat în tabelul anexat), la momentul săvârșirii faptei ilicite ce i-a cauzat prejudiciul material, animalele se aflau în paza materială a pârâților și deci aceștia sunt direct răspunzători.
În cauză, pârâta D. I. a formulat întâmpinare prin care a arătat că în satul Curpen a existat înțelegerea privind dusul vacilor (un număr de 146) la păscut cu rândul, neexistând nici un cioban permanent, motiv pentru care fiecare dintre săteni face cu rândul la vaci în raport de câte vite are, rândul său fiind la 36 de zile și nu zilnic, iar în baza acestei înțelegeri, începând cu luna martie (atunci când câmpul permite), toată suprafața câmpului ce aparține satului Curpen se paște până la hotarul satului învecinat (Alexeni) și se încheie la data la care “se oprește câmpul”, adică la momentul începerii muncilor agricole, ulterior animalele fiind duse la munte.
Pârâta a menționat că din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că suma solicitată ar constitui prejudiciul aferent anului 2011 pentru toate suprafețele de teren indicate în adeverința nr.2088/2012, însă nu a existat nicio intenție din partea sa sau a celorlalți pârâți de a cauza un prejudiciu material, astfel că nu sunt întrunite condițiile pentru existența răspunderii civile delictuale reglementată de art. 998-999 C.civil din 1864, incidente în cauză potrivit art. 103 din Legea nr. 71/2011.
Pârâtul D. I. a formulat întâmpinare prin care a arătat că în anul 2011 nu a avut nicio vacă la păscut în turma satului, iar în anul 2012 a avut doar o vacă, câmpul fiind deschis până la data de 01.05.2012 și la pășunat au fost încă două ciopoare de oi (unul din Curpen și unul din Stănești), precum și vacile rugenilor, însă reclamantul este în ceartă cu pârâta D. I..
Prin sentința civilă nr._ din 23.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosar nr._ a fost respinsă acțiunea civilă ulterior precizată formulată de reclamantul U. D., domiciliat în comuna Stănești, ., în contradictoriu cu pârâții D. I., D. I., B. M. și E. E., toți domiciliați în comuna Stănești, ..
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei D. I. cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că în satul Curpen din ., o mare parte din locuitori își trimit vitele la păscut în turmă, inclusiv reclamantul în anul 2011, aceștia mergând cu rândul, (numărul total de animale din turmă fiind în anul 2011 de 71, potrivit susținerilor reclamantului și de 146, potrivit pârâtei D. I.), iar, în baza acestui obicei foarte vechi, începând cu luna martie (atunci când câmpul permite), toată suprafața câmpului ce aparține satului Curpen se paște până la hotarul satului învecinat (Alexeni) și se încheie la data la care “se oprește câmpul”, de regulă la data sărbătorii Sf.G. (23 aprilie), însă în baza înțelegerii sătenilor, în ultimii ani, pășunatul pe terenurile private a fost posibil până la data de 01 mai.
Cu privire la dovezile administrate de reclamant, instanța a reținut că acesta a propus ca martori pe M. V. și R. V., însă primul martor a declarat că reclamantul i-a arătat la data de 24.04.2012 un teren din punctul “La C. de Piatră” în locul numit “La C.” unde a observat vitele la păscut în livezi și pe pârâta D. I., dar nu cunoaște ce suprafață de fânețe are reclamantul în acest punct, iar celălalt martor a declarat că la aceeași dată a fost rugat de către reclamant să-l însoțească la un teren despre care afirma că îi aparține, însă nu poate să confirme acest aspect, prilej cu care a observat pe cei patru pârâți care erau cu vitele la păscut (această declarație coroborându-se și cu susținerile pârâtului D. I. în sensul că doar în anul 2012 a făcut cu rândul la vite).
Atât martorii propuși de către reclamant, cât și cei propuși de către pârâți au susținut apărarea acestora în sensul că cea mai mare parte dintre locuitorii satului Curpen își trimit vitele la păscut în turmă, aceștia mergând cu rândul, începând cu luna martie (atunci când câmpul permite), pe toată suprafața câmpului ce aparține satului Curpen și până la data la care “se oprește câmpul”, de regulă la data sărbătorii Sf.G. (23 aprilie), însă în baza înțelegerii sătenilor, în ultimii ani, pășunatul s-a realizat până la data de 01 mai.
Instanța a apreciat că reclamantul nu a dovedit săvârșirea faptei ilicite a pârâților în anul 2011, faptă constând în pășunatul abuziv al celor 7 parcele identificate de expert, martorii relatând despre o singură zi, respectiv 24.04.2012 (deci nu anul 2011) și un singur punct, fără a avea cunoștință dacă reclamantul deține teren în acest punct, iar recolta de fân în anul 2011 a fost afectată de secetă.
Totodată, susținerea reclamantului în sensul că a fost nevoit să cumpere fân nu a fost primită deoarece s-a reținut că acesta a cumpărat fân și în anii anteriori de la martorul R. V..
Chiar în situația în care ar fi reieșit cert din probatoriul administrat că pârâții se aflau la pășunat în anul 2011 (anul precizat în cerere) pe terenul reclamantului, respectiv o parcelă (fără indicare suprafeței de către martori), instanța a reținut că aceștia au respectat obiceiul locului și nu au depășit timpul convenit pentru pășunatul pe proprietățile private, timp ce a permis conservarea pajiștilor tuturor cetățenilor satului Curpen.
Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul reclamant U. D. criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate.
A susținut că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea făcând o greșită interpretare a probelor de la dosar. În acest sens, recurentul a arătat că martorii propuși de pârâți au declarat aspecte neconforme cu realitatea motiv pentru care a formulat plângere împotriva acestora, pentru mărturie mincinoasă. Aceștia au declarat că și reclamantul a păscut animalele sale conform obiceiului, în cursul anului 2011, pe terenurile din punctele „C. de Piatră” și „C.”, fapt care nu corespunde adevărului iar instanța a reținut, tot din depozițiile martorilor că recolta de fân din anul 2011 a fost afectată de secetă, ceea ce de asemenea este un fapt nereal.
A susținut că prin fapta pârâților aceștia au încălcat dreptul său de proprietate, drept ocrotit de constituția țării, situația în care acțiunea formulată trebuia admisă.
Reexaminând sentința pronunțată, prin prisma criticilor formulate, tribunalul constată că recursul este nefondat.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâților la despăgubiri civile reprezentând lipsa de folosință a terenurilor cu fânețe, prejudiciu cauzat prin faptul că aceștia au păscut animalele lor pe terenul proprietatea reclamantului.
Cu toate că a invocat ca temei juridic al acțiunii dispozițiile art.998-999 cod civil, reclamantul nu a dovedit existența în cauză a elementelor care antrenează răspunderea civilă delictuală respectiv săvârșirea de către pârâți a unei fapte ilicite care să-i producă reclamantului un prejudiciu material. Probele administrate în cauză au dovedit că pârâții au pășunat animalele conform obiceiului locului, pe toată suprafața câmpului ce aparține satului Curpen, începând cu luna martie până la data de 1 mai, astfel că nu a existat nicio intenție a acestora de a pătrunde numai pe terenurile reclamantului sau de a-i crea acestuia un prejudiciu.
Recurentul susține că martorii propuși de pârâți au depus mărturii mincinoase în instanță dar potrivit dispozițiilor art.1169 cod civil reclamantului îi revenea sarcina probei în dovedirea acțiunii, ori cu probele administrate reclamantul nu a făcut dovada faptei ilicite a pârâților și a prejudiciului produs de aceștia.
În consecință, pentru considerentele arătate, tribunalul constată că recursul declarat este nefondat și în baza art.312 Cpr.civ., urmează a fi respins, iar în temeiul dispozițiilor art. 274 Cpr.civ. recurentul va fi obligat la 200 lei cheltuieli de judecată către intimata D. I. reprezentând onorariul avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant U. D. împotriva sentinței civile nr._ din data de 23.11.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosar nr._ .
Obligă recurentul reclamant U. D. la 200 lei cheltuieli de judecată către intimata D. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 martie 2013.
Președinte, M. A. C. | Judecător, V. G. | Judecător, C. A. M. |
Grefier, C. B. |
Red.A.C./teh E.C.
Jud.f. G.S.
2 ex./ 22 Martie 2013
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 131/2013. Tribunalul GORJ | Partaj judiciar. Decizia nr. 1663/2013. Tribunalul GORJ → |
|---|
