Revendicare imobiliară. Decizia nr. 191/2013. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 191/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 19519/95/2012
Cod operator: 2443
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 191/2013
Ședința publică din 25 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. B.
Judecător V. B.
Judecător A. E. S.
Grefier V. O.
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul T. S., împotriva deciziei nr. 3240/2012 pronunțată de Tribunalul Gorj-Secția I Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul B. Ghe C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul B. Ghe C.,. asistat de avocat C. M., lipsă fiind contestatorul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat s-a constatat cererea în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.
Avocat C. M. pentru intimatul B. C. a solicitat respingerea ca nefondată a contestației în anulare, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată, arătând că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 317 și art. 318 C procedură civilă, pentru promovarea acestei căi extraordinare de atac.
TRIBUNALUL
Asupra contestației în anulare de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J., sub nr._ reclamantul B. C. a chemat în judecată pe pârâtul T. S., solicitând instanței de judecată ca, prin sentința pe care o va pronunța, să dispună obligarea acestuia la a-i lăsa în deplină proprietate și liniștiră posesie o suprafață de teren agricol situată în tarlaua 23, . lățimea de 3,80 m și lungimea de aproximativ 55 m, învecinat la Nord- cu T. S. și Gurgiu E., la Est cu Dc - 131, la Sud -cu P. N. și la Vest- cu Hr 2200/1, să se dispună, de asemenea, obligarea pârâtului la a ridica de pe acest teren gardul împrejmuitor din grilaj metalic pe temelie de piatră și construcțiile edificate, respectiv să fie autorizat reclamantul să ridice aceste construcții de pe terenul revendicare, pe cheltuiala pârâtului, obligarea pârâtului la plata sumei de 100 lei reprezentând contravaloarea uzufructului pe anii 2005, 2006, 2007 pe care îl putea obține de pe terenul revendicat cât timp acesta a fost exploatat abuziv de către pârât, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale reclamantul a precizat că terenul în litigiu îi aparține potrivit titlului de proprietate nr._/2005, dar din anul 1990 pârâtul îl ocupă fără drept și refuză să-l elibereze, deși știe foarte bine că acest teren a aparținut autorilor reclamantului și că în acest sens s-a reconstituit reclamantului dreptul de proprietate pe acest teren, mai mult decât atât a edificat un gard împrejmuitor și mai multe construcții, fără acordul proprietarului real, adică al reclamantului.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 480 – 483 C.civil și ale art. 274 C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată.
Ulterior, asupra capătului de cerere privind acordarea uzufructului reclamantul a revenit succesiv: prin cererea dată și semnată în fața instanței la 27.04.2010 și aflată la fila 60 din dosar reclamantul a renunțat la judecarea acestui capăt de cerere, prin altă precizare a solicitat din nou calcularea și acordarea uzufructului ( fila 73), pentru ca în final reclamantul să renunțe din nou la acest capăt de cerere potrivit precizării de la fila 90.
Pârâtul a formulat cerere reconvențională în cauză ( fila 67 ), solicitând să se dispună obligarea reclamantului pârât reconvențional la plata contravalorii materialelor și a manoperei necesare realizării investițiilor pe care, cu bună credință, le-a realizat pe terenul în litigiu, anterior obținerii de către reclamantul pârât reconvențional a titlului de proprietate și să se instituie un drept de retenție al pârâtului reclamant reconvențional asupra acestor bunuri până la achitarea integrală a valorii lor, actualizată la data plății integrale și efective, potrivit indicelui de inflație, cu compensarea cheltuielilor de judecată.
Pârâtul- reclamant reconvențional a motivat cererea sa prin aceea că a edificat și a îmbunătățit terenul în litigiu anterior ca reclamantul pârât reconvențional să fi obținut titlul de proprietate, că aceste lucrări au sporit valoarea terenului și sunt fixe, neputând fi luate de către cel care le-a realizat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 494 alin. 3 teza ultimă din Codul civil.
Reclamantul- pârât reconvențional a răspuns prin întâmpinarea aflată la fila 71 din dosar față de cererea reconvențională, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată. Reclamantul pârât reconvențional a precizat că pârâtul reclamant reconvențional a fost de rea credință la edificarea lucrărilor pe care le invocă deoarece a cunoscut în permanență că acest teren este al reclamantului și al autorilor acestuia, încă din anul 1991 recunoscându-se acestora acest drept.
În drept întâmpinarea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 115 C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr. 8406 din 05.06.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._ a fost admisă cererea, cu precizarea ulterioară formulată de reclamantul B. Ghe. C. în contradictoriu cu pârâtul T. S..
A fost obligat pârâtul să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 218 mp identificată prin raportul de expertiză întocmit de d-l expert G. L. în cauză și să ridice de pe acest teren construcțiile - gard împrejmuitor din grilaj metalic pe temelie de piatră, garaj, iar în caz de refuzare autorizează reclamantul să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului.
S-a luat act de faptul că reclamantul renunță la judecarea capătului de cerere privind acordarea uzufructului.
A fost respinsă cererea reconvențională.
A fost obligat pârâtul la 1175 lei cheltuieli de judecată reclamantului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în fapt, terenul în litigiu este situat în comuna Peștișani, ., are o suprafață de 218 mp, învecinat la Nord - pârâtul, la Est - drumul, la Sud -cu P. N. și la Vest -cu reclamantul, este intravilan, regăsindu-se în Tarlaua 23, fiind identificat de către expertul numit în cauză, dl. Ghițiucă L.. Prin raportul de expertiză aflat la filele 51 și urm expertul a stabilit că acest teren se regăsește în titlul de proprietate eliberat reclamantului, respectiv în titlul de proprietate nr._ din 2005, fiind însă în prezent ocupat și folosit de către pârât, care nu a prezentat acte de proprietate.
Cu privire la acest teren instanța a reținut că anterior colectivizării el a aparținut autoarei B. M., iar la colectivizare, prin decizia nr. 16/1986 a fostului CAP acest teren a fost atribuit în folosință familiei pârâtului.
Potrivit celor declarate de acesta cu prilejul interogatoriului ținut în instanță, aflat la filele 74-75 din dosar, pârâtul a cunoscut proveniența acestui teren, după cum a știut după anul 1989 că autoarei reclamantului i se cuvine terenul, potrivit legislației adoptată după evenimentele din decembrie 1989.
De asemenea, pârâtul a recunoscut că a cunoscut toate demersurile realizate de familia reclamantului pentru recuperarea acestui teren, demersuri pornite în baza Legii nr. 18/1991, chiar tatăl pârâtului având o procură, până în anul 2000, din partea autoarei B. M. și ocupându-se de aspectele juridice reclamante de recuperarea acestui teren. Pârâtul a mai recunoscut că autoarea fost pusă în posesie pe acest teren, iar lucrările pe care le-a edificat s-au realizat în cea mai marte parte până în anul 1998.
Din declarațiile martorilor ascultați în cauză – P. N., Beștelea C. și M. V. ( filele 76,77,78 ) rezultă că în toată comunitatea locală se cunoștea proveniența acestui teren și că autoarea a realizat demersuri pentru recuperarea terenului imediat după anul 1989. Totodată, martorii au confirmat că pârâtul reclamant reconvențional a edificat lucrări pe acest teren între anii 1992 – 2000, deși cunoștea că adevărații proprietari fac demersuri pentru recuperarea terenului, dar fără a avea acordul acestora la lucrările efectuate.
În consecință, instanța a constatat că proprietar al terenului în litigiu este, fără dubii, reclamantul, dar posesorul terenului este pârâtul, care însă nu justifică un drept de proprietate asupra acestui teren. În condițiile în care revendicarea presupune acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, calități pe care, din probe, a rezultat că părțile în litigiu le au raportat la teren, instanța a apreciat cererea reclamantului privind revendicarea ca întemeiată și dovedită și a admis-o ca atare. De altfel cursul desfășurării acestei cauze a fost întrerupt deoarece pârâtul a contestat în instanță titlul de proprietate invocat, instanța pronunțând o hotărâre irevocabilă prin care titlul reclamantului de proprietate asupra terenului în litigiu a fost confirmat.
În privința capătului de cerere privind obligația de a face și, corelativ, a cererii reconvenționale, instanța a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. art. 494 alin. 3 teza ultimă din Codul civil.
Astfel, instanța a apreciat că pârâtul reclamant reconvențional nu este un constructor de bună credință. Mai întâi, el a cunoscut că nu este proprietar și, deși a avut cunoștință îndeaproape despre demersurile autoarei B. M., autoarea reclamantului, de a recupera acest teren potrivit Legii 18/1991, tatăl pârâtului fiind procurator și efectuând toate cele necesare, juridic, din acest punct de vedere, a început, din anul 1992, să edifice mai multe îmbunătățiri pe acest teren, respectiv un gard împrejmuitor, o pompă de apă, fântână, un podeț de beton, un garaj, o fosă septică.
Împrejurarea că pârâtul reclamant reconvențional nu deține o autorizație de construire pentru acestea denotă reaua sa credință, deoarece el a cunoscut că pentru eliberarea autorizației de construcție e necesară calitatea de proprietar, calitate pe care el nu a avut-o la momentul realizării acestor lucrări. De altfel, așa cum rezultă din adresa nr. 3326/2008 a Primăriei Comunei Peștișani, organele abilitate au luat măsura sancționării contravenționale a pârâtului reclamant reconvențional dat fiind faptul că a edificat pe ternul în litigiu lucrări de construire fără autorizație.
În consecință, instanța a constatat că pârâtul reclamant reconvențional nu este un constructor de bună credință și, în consecință, a admis capătul de cerere privind obligarea sa la ridicarea construcțiilor și lucrărilor edificate pe ternul în litigiu fără acordul proprietarului și, în caz de neexecutare, acesta este autorizat să realizeze el însuși operațiunile necesare, pe cheltuiala pârâtului reclamant reconvențional.
Prin urmare, instanța a respins cererea reconvențională formulată în cauză, potrivit celor mai sus reținute. De altfel, instanța a reținut din expertiza întocmită în cauză de dl. expert D. că majoritatea acestor lucrări sunt demontabile, astfel încât pârâtul reclamant reconvențional le poate ridica.
De asemenea, instanța a luat act că reclamantul a renunțat la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului la plata contravalorii uzufructului pentru anii 2005, 2006 și 2007.
Având în vedere solicitarea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, precum și modul de soluționare a cauzei, pârâtul, ca parte căzută în pretenții, a fost obligat să achite reclamantului suma de 1175 lei cheltuieli de judecată, constând în taxe timbru și onorarii plătite de acesta pe parcursul desfășurării cauzei de față.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul T. S., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate :
Pârâtul recurent critică respingerea cererii reconvenționale pe considerentul că ar fi fost constructor de rea-credință, arătând că autoarea reclamantului B. M. a fost sprijinită de către pârât în demersurile realizate la Comisia Locală de Fond Funciar pentru obținerea titlului de proprietate, ceea ce demonstrează existența unei înțelegeri în privința vânzării terenului în litigiu către pârât, înțelegere pe baza căreia s-au derulat lucrările de construcție a obiectivelor pentru care prin cererea reconvențională a fost solicitată plata contravalorii și instituirea dreptului de retenție.
Că, din depozițiile martorilor și poziția procesuală a reclamantului, din lipsa unor notificări exprese de sistare a construcțiilor și lucrărilor rezultă că a existat un acord din partea proprietarului și erau îndeplinite condițiile art.494 alin.3, teza ultimă C.civ. pentru a se reține buna credință a constructorului.
Prin decizia nr. 3240 din 05.11.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj a fost respins recursul civil declarat de recurentul pârât T. S. împotriva sentinței civile nr. 8406 din 05.06.2012 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._ ca nefondat.
A fost obligat recurentul la 300 lei cheltuieli de judecată către intimatul B. C..
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că pârâtul T. S. a fost chemat în judecată de reclamantul B. C., care a solicitat să îi lase în deplină proprietate un teren agricol cu lățimea de 3,80 m și lungimea de aproximativ 55 m precum și obligarea pârâtului să-și ridice construcțiile edificate pe acest teren.
Urmare acestei acțiuni, pârâtul T. Silestru a formulat cerere reconvențională, solicitând ca în temeiul art.494 alin.3, teza ultimă, reclamantul să fie obligat să-i plătească contravaloarea materialelor și manoperei necesare realizării investițiilor pe terenul de 218 mp, revendicat de reclamant și să fie instituit un drept de retenție asupra acestor investiții până la achitarea integrală a valorii lor.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâtul a arătat că a edificat investițiile cu bună credință, fără opoziția reclamantului, beneficiind de HCJ din 1995 pentru validarea constituirii dreptului de proprietate pentru acest teren, având convingerea că va deveni proprietarul terenului respectiv, dar și pentru că reclamantul nu s-a opus.
În raport de probele administrate în cauză, tribunalul a apreciat că instanța de fond a reținut în mod just că pârâtul nu este constructor de bună credință, astfel că l-a obligat la ridicarea construcțiilor și i-a respins cererea de obligare a reclamantului să-i plătească valoarea materialelor și prețul muncii, implicit și dreptul de retenție.
Că,din raportul de expertiză întocmit de expert D. N. a rezultat că lucrările în litigiu au fost edificate în perioada 1986-1998, aspect ce se coroborează cu răspunsul pârâtului la interogatoriu și depozițiile martorilor audiați în cauză.
S-a reținut că din dosarul nr._ rezultă că în zona în litigiu terenul a aparținut autoarei reclamantului, B. M., iar prin decizia nr.16/1985 s-a atribuit pârâtului T. S. suprafața de 250 mp în folosință în scopul construirii unei locuințe, terenul având lățimea de 12 m și lungimea de 20,9 m.
În baza legii fondului funciar, prin HCJ nr.53/1991 s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea autoarei reclamantului, B. M., mai puțin suprafața pentru care s-a constituit drept de proprietate pârâtului T. S..
În baza HCJ nr.53/1991 au fost emise pentru B. M. proces- verbal de punere în posesie și adeverință de proprietate pentru suprafața de 2885 mp, suprafață ce include o ieșire de 4 m la drumul județean, schița aferentă zonei( fila 119 dosar nr._ ) menționând ca vecinătate terenul de 0,0375 ha curți construcții, constituit lui T. S..
Ulterior, prin HCJ nr.1395/1995 lui T. S. i s-a atribuit suprafața de 0,10 ha, cu drum de acces de 2 m pentru B. M..
Titlul de proprietate emis în favoarea lui B. M.( fila 26 dosar_ ) și procesul -verbal aferent menționează că terenul lui B. M. se învecinează cu drumul comunal pe o lățime de 3,8 m.
Această lățime constituie de fapt terenul în litigiu și pe care se află construcțiile pârâtului ce formează obiectul prezentului dosar.
Prin hotărâre judecătorească irevocabilă a fost anulată HCJ nr.1395/1995, reținându-se că prin HCJ nr.1395/1995 se modifica de fapt HCJ nr.53/1991 și Comisia de fond funciar nu poate stabili un nou amplasament al terenului ce a fost deja stabilit prin punerea efectivă în posesie a persoanei îndreptățite, acte intrate în circuitul civil.
Deci, nu poate fi primită apărarea pârâtului în sensul că a realizat construcțiile ca un constructor de bună credință, considerând că i s-a emis HCJ nr.1395/1995 și terenul va intra în proprietatea sa întrucât a primit ca lot în folosință terenul cu lățimea de 12 m, după anul 1991, lățimea de 4 m a fost atribuită prin reconstituire lui B. M. prin HCJ nr.53/1991, astfel că pârâtul a cunoscut viciile posesiei, respectiv că terenul este solicitat la reconstituire de către B. M..
Nici acordul autoarei B. M. ca pârâtul să construiască pe terenul în litigiu nu este dovedit. Dimpotrivă din modul în care s-au desfășurat între părți litigiile de fond funciar, rezultă că autoarea B. M. a dorit să i se reconstituie în proprietate și terenul cu ieșire la drum, teren pe care se poartă prezentul litigiu.
T. S. a formulat plângere privind stabilirea dreptului de proprietate a autoarei B. M. prin HCJ nr. 53/1991- filele 113-114 dosar_ . Desfășurarea litigiului pe cale administrativă la comisiile de fond funciar exclude existența acordului între părți privind vânzarea cumpărarea terenului.
Litigiul între părți a continuat și la demersurile formulate de T. S. prin HCJ nr.1395/1995 ( în care se menționează „ cu privire la plângerea formulată de T. în litigiul cu B. M.”-fila 21 verso, dosar nr._ ) terenul de 1000 m i-a fost atribuit pe toată lățimea de la drum, ori dacă ar fi existat un acord privind vânzarea, pârâtul nu ar fi contestat modul în care s-a stabilit amplasamentul terenului lui B. M. în anul 1991.
Nu este lipsit de relevanță sub acest aspect nici împrejurarea că prin edificarea construcțiilor de către pârât pe terenul de 218 mp cu lățimea de 3,80 m ,restul terenului reclamantului B. C. ( 2667 mp) devine loc înfundat, astfel că reclamantul sau autoarea sa nu ar fi valorificat prin vânzare o porțiune mică din teren pentru a face nefolosibil restul terenului.
S-a reținut totodată că solicitările recurentului pârât arătate în concluziile scrise exced cererii de recurs și în plus sunt neîntemeiate.
Se susține neadministrarea probatoriului menționat în cererea reconvențională în sensul stabilirii valorii lucrărilor de investiții, ceea ce ar echivala cu o necercetare a fondului cauzei, deși prin raportul de expertiză întocmit de expertul D. s-au stabilit aceste valori și părțile nu au formulat obiecțiuni.
Din actele dosarului de fond nu rezultă că pârâtul ar mai fi cerut administrarea unor probe care să fi fost refuzate de instanța de fond, iar potrivit art.129 alin.5 indice 1 Cpr.civ., nu se poate invoca în calea de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care părțile nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
În temeiul art. 312 alin.1, Teza a II Cpr.civ. recursul a fost respins ca nefondat iar în baza art. 274 Cpr.civ. a fost obligat recurentul să plătească intimatului B. C. 300 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat în recurs, chitanță fila 12.
Împotriva contestației în anulare după cunoașterea considerentelor deciziei menționate. acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul T. S. în temeiul art. 318 C procedură civilă, menționând în conținutul acestei cereri că va depune motivele ulterior :
Constatând că cererea este formulată de o manieră care face imposibilă soluționarea acesteia, contestatorului i s-a acordat un termen de judecată pentru a indica motivele contestației în anulare formulate,însă acesta nu s-a conformat și ulterior nu s-a mai prezentat în instanță .
Potrivit prevederilor art. 133 Cod proc civilă, cererea de chemare in judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă. Lipsa semnăturii se poate totuși împlini in tot cursul judecății. Dacă pârâtul invoca lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare, iar când este prezent in instanță, in chiar ședința in care a fost invocată nulitatea.
Potrivit prevederilor art. 112 alin. (1) pct. 3și4 Cod proc civilă, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă printre alte elemente obiectul cererii ,precum și arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea ,iar în conformitate cu prevederile art.723 alin. (1) Cod pr civilã, drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului in vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Accesul la justiție este un drept fundamental protejat de art. 21 din Constituția României și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar acest drept trebuie exercitat cu bună credință și în acord cu scopul pentru care a fost recunoscut.
In speță însă contestatorul a formulat o cerere intitulată „contestație în anulare ”, fără a indica motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea., punând intimatul în imposibilitatea de a-și pregăti apărarea, iar la primul termen de judecată, contestatorul nu și-a precizat acțiunea și a solicitat amânarea judecății pentru angajare de apărător, în condițiile în care chiar el a inițiat procedura, cerere care a fost admisă de instanță ,insă ulterior nu s-a mai prezentat în instanță .
Față de cele expuse mai sus, instanța constatând încălcarea prevederilor mai sus citate va declara nulã cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul T. S..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulă cererea formulată de contestatorul T. S., împotriva deciziei nr. 3240/2012 pronunțată de Tribunalul Gorj Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul B. Ghe C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 Ianuarie 2013 la Tribunalul Gorj.
Președinte, N. B. | Judecător, V. B. | Judecător, A. E. S. |
Grefier, V. O. |
Red A.E.S. /tehn L B
2ex/22 Februarie 2013
| ← Pretenţii. Hotărâre din 05-02-2013, Tribunalul GORJ | Anulare act. Decizia nr. 2413/2013. Tribunalul GORJ → |
|---|
