Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2761/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2761/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 3161/317/2013
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA nr. 399/2014
Ședința publică din data de 17 Aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE N. U.
Judecător M. G.
Grefier Firuța Ș.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelantul reclamant V. D. împotriva sentinței civile nr. 2761 din 22.11.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât S. M., având ca obiect acțiune in răspundere delictuală.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul reclamant V. D., lipsă fiind intimatul pârât S. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, s-a constatat apelul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.
Apelantul reclamant V. D. a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față,
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ pe rolul acestei instanțe la data de 19.08.2013 reclamantul V. D. a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului S. M. solicitând obligarea paratului S. M. la plata de daune morale in suma de 1000 lei pentru prejudiciul cauzat demnitatii si onoarei sale prin folosirea . de către parat de cuvinte si expresii jignitoare la adresa reclamantului.
In motivarea acțiunii reclamantul ca la data de 25.07.2013, în jurul orei 10, a fost acostat de către pârât si fără nici un motiv acesta i-a adresat cuvinte jignitoare de genul”hoț”, „bandit” și „pușcăriaș”.
Reclamantul a adăugat ca intrucat aceste fapte ilicite săvârșite de către pârât la adresa persoanei sale s-au petrecut într-un mediu public considera ca sunt aplicabile dispozițiile art. 72 alin.1 din Codul civil, potrivit cărora orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale, dispoziții coroborate cu prevederile art.73 alin.1 din Codul civil, care statuează ca orice persoană are dreptul la propria imagine.
Reclamantul a menționat ca solicita obligarea paratului la plata sumei de 1000 lei, reprezentând daune morale pentru injuriile aduse la adresa sa de acesta.
În dovedirea acestor aspecte a solicitat încuviințarea probei testimoniale in cadrul căreia sa fie audiat numitul B. M. I., precum si proba cu interogatoriul paratului.
La data de 05.09.2013 reclamantul a depus la dosar cerere de complinire a lipsurilor acțiunii (fila 8), in cuprinsul căreia a precizat ca prin acțiunea formulata solicita obligarea paratului la plata de daune morale si nu tragerea la răspundere penala a paratului.
La aceeași data de 05.09.2013 (fila 9), reclamantul a depus si o cerere prin care solicita acordare de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, intrucat nu are venituri.
La data de 06.09.2013 prin rezoluția președintelui de complet (fila 11), fata de cererea de acordare ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, instanța a dispus emiterea unei comunicări către reclamant indicându-se actele ce trebuie depuse pentru soluționarea cererii de ajutor public judiciar.
La data de 17.09.2013 reclamantul a depus la dosar actele doveditoare solicitate de instanța in susținerea cererii de acordare ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru: adeverința nr.4578 din data de 13.09.2013 emisă de Primăria Săulești, județul Gorj, adeverința nr.4579 din data de 13.09.2013 emisă de Primăria comunei Săulești, județul Gorj, declarație pe proprie răspundere (filele 14-16).
Prin încheierea din ședința publică din data de 24.09.2013 pronunțată în dosarul nr._ a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamantul V. D., a fost acordat ajutor public reclamantului sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 100 lei stabilită în dosar.
La data de 03.10.2013 paratul S. M. a depus la dosar întâmpinare (fila 22), prin care a solicitat respingerea acțiunii, negând aspectele relatate de reclamant in acțiune.
A învederat ca intre cei doi exista un conflict cu privire la distrugerea unui gard de către reclamant, adăugând ca a formulat plângere penala fata de acesta. A solicitat ca reclamantul sa descrie împrejurările in care la data de 25.07.2013 ora 10.00 i-ar fi adus adresa injurii si cuvinte jignitoare.
A adăugat ca reclamantul este cunoscut cu antecedente penale, precum si ca are interdicție de a parasi tara ca urmare a faptelor penale comise.
In final a precizat ca nu este de acord cu audierea martorului B. I. solicitat de reclamant motivat de faptul ca este in dușmănie cu acesta.
La data de 16.10.2013 reclamantul V. D. a depus la dosar prin serviciul registratura răspuns la întâmpinare (fila 27), in care a precizat ca aspectele invocate de către parat nu au legătura cu prezenta cauza si nu exista nici o interdicție de a nu putea calatori in afara granițelor tarii. In ceea ce privește aspectele învederate de parat cu privire la martorul B. I. a arătat ca acesta nu a fost cercetat penal pentru fapta de marturie mincinoasa.
Prin rezoluția președintelui de complet din data de 18.10.2013 (fila 29) s-a procedat la fixarea primului termen de judecata la data de 22.11.2013, termen pentru care s-a dispus si citarea reclamantului cu mențiunea de a depune la dosar dovada participării la ședința de informare privind avantajele medierii.
La data de 21.10.2013 pârâtul S. M. a depus la dosar o noua întâmpinare prin care in cuprinsul căreia a reluat aspectele învederate in cuprinsul primei intampinari depuse la dosar. Totodată a cerut judecarea cauzei in lipsa sa.
La data de 11.11.2013 pârâtul S. M. a depus la dosar o notă de ședință prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant împotriva sa. (fil. 38-39)
La data de 20.11.2013, prin serviciul registratură al instanței pârâtul S. M. a depus la dosar o notă de ședință si a atașat adeverința cu nr._ eliberată în data de 20.11.2013 de către Spitalul Tg. Carbunesti, in care se mentioneaza afectiunile medicale de care suferă, urmând ca in caz de nevoie sa se interneze in unitati medicale din Timișoara sau București, motiv pentru care a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Totodata a depus si procesul verbal intocmit la data de 24.10.2013 de catre organele de politie din cadrul Postului de Politie Saulesti, jud. Gorj si adresa nr. 4821/27.09.2013 emisa de Primaria Saulesti (fil. 44-46).
Prin sentința civilă nr. 2761 din 22.11.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii și respinsă acțiunea formulată de reclamantul V. D., CNP_, domiciliat în comuna Săulești, ., în contradictoriu cu pârâtul S. M., cu reședința în comuna Săulești, ., având ca obiect acțiune în răspundere civila delictuală.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că potrivit disp. art. 248 alin. 1 din C.proc.civ., instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei.
Analizând excepția inadmisibilității, a avut în vedere căprin prezenta actiune reclamantul V. D. a solicitat obligarea paratului S. M. la plata de daune morale in suma de 1000 lei pentru prejudiciul cauzat demnitatii si onoarei sale prin folosirea . de catre parat de cuvinte si expresii jignitoare la adresa reclamantului.
S-a avut în vedere că potrivit dispozitiilor art. 60 indice 1 alin. 1 lit. f din Legea nr. 192/2006, in litigiile ce fac, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de solutionare a conflictelor, partile si/sau partea interesata, dupa caz, sunt tinute sa faca dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, in:
- litigiile civile a caror valoare este sub 50.000 lei, cu exceptia litigiilor in care s-a pronunatat o hotarare executorie de deschidere a procedurii de insolventa, a actiunilor referitoare la registrul comertului si a cazurilor in care partile aleg sa recurga la procedura prevazuta la art. 1013-1024 sau la cea prevazuta de art. 1025-1032 din Codul de procedura civila; că, de asemenea, art. 2 alin. 1 indice 2 din Legea nr. 192/2006 prevede ca instanta va respinge cererea de chemare in judecata ca inadmisibila in caz de neindeplinire de catre reclamant a obligatiei de a participa la sedinta de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare in judecata, sau dupa declansarea procesului pana la termenul dat de instanta in acest scop, pentru litigiile in materiile prevazute de art. 60 indice 1 alin. 1 lit. a-f din acelasi act normativ; că legiuitorul a stabilit prin dispozitiile art. VII din OUG nr. 4/2013, faptul ca prevederile art. 2 alin. 1 indice 2 din Legea nr. 192/2006 referitoare la sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata se aplica proceselor incepute dupa data de 1 august 2013.
In cazul de fata, instanța a constatat ca cererea de chemare in judecata formulata de reclamant a fost depusa la oficiul postal la data de 14.08.2013, astfel cum rezulta din viza aplicata pe plic de unitatea postala (fila 3), fiind inregistrata pe rolul instantei la data de 19.08.2013.
Prin rezolutia din data de 18.10.2013 (fila 29) instanta a dispus fixarea primului termen de judecata la data de 22.11.2013, pentru acest termen dispunandu-se si citarea reclamantului cu mentiunea de a depune la dosar dovada participarii la sedinta de informare privind avantajele medierii.
Instanta a constatat ca la primul termen de judecata din 22.11.2013 reclamantul nu a depus la dosar dovada participarii la sedinta de informare privind avantajele medierii.
Totodată, s-a retinut ca actiunea formulata de reclamant se incadreaza in cazurile reglementate de art. 60 indice 1 alin. 1 din Legea nr. 192/2006, mai concret in cazul prevazut la litera f din acest articol, intrucat reclamantul V. D. solicita obligarea paratului S. M. la plata de daune morale in suma de 1000 lei pentru prejudiciul cauzat demnitatii si onoarei sale prin folosirea . de catre parat de cuvinte si expresii jignitoare, fiind vorba de un litigiu civil cu o valoare mai mica de 50.000 lei, iar cazurile stabilite cu titlu de exceptie in cuprinsul literei f de la art. 60 indice 1 alin. 1 din Legea nr. 192/2006 nu sunt aplicabile in cazul de fata.
Având in vedere ca reclamantul nu a depus la dosar pana la termenul stabilit de instanța, respectiv pana la primul termen de judecata din 22.11.2013, inclusiv la primul termen de judecata din 22.11.2013, dovada participării la ședința de informare privind avantajele medierii, neîndeplinindu-si astfel obligația de a participa la ședința de informare privind avantajele medierii, instanța a constatat ca in cauza sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. 1 indice 2 din Legea nr. 192/2006, care impun respingerea de către instanță a cererii de chemare in judecata ca inadmisibila.
F. de cele expuse mai sus, in temeiul disp. art. 2 alin. 1 indice 2 din Legea nr. 192/2006 coroborat cu disp. art. 60 indice 1 alin. 1 lit. f din Legea nr. 192/2006, instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamant si, pe cale de consecință, a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul reclamant V. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului a învederat că prin notele depuse la instanța de fond a adus la cunoștința instanței că nu dorește apelarea la mediator.
A mai susținut că i-a fost încălcat dreptul la apărare față de toate întâmpinările și notele depuse de către pârât.
Cererea de apel a fost comunicată în termenul prev. de art. XV alin.3 din Legea 2/2013 în vederea formulării întâmpinării în termen de 15 zile de la comunicare.
La data de 21.02.2014, intimatul S. M. a formulat întâmpinare a solicitat respingerea apelului care a învederat că instanța de fond a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 601 alin.1 lit. f și art. 2 alin.12 din Legea 192/2006.
S-a dispus comunicarea întâmpinării apelantului care în termenul prevăzut de art. XV alin. 4 din Legea 2/2013 a formulat răspuns la întâmpinare la data de 13.03.2014, răspuns în care a susținut că instanța avea obligația de a indica numele și prenumele mediatorului, aspect ce nu-i poate fi imputabil.
În raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul apreciază că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii cu privire la soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii.
Potrivit art. 193 alin.1 C.pr.civ. sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile dacă legea prevede în mod expres aceasta.
Dovada îndeplinirii procedurii prealabile urmând a fi anexată la cererea de chemare în judecată.
Potrivit alin. 2 neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii.
Art. 193 alin. 3 C.pr.civ. prevede doar în situația verificării evidențelor succesorale posibilitatea invocării și de către instanță din oficiu a nedepunerii încheierii emisă de notarul public cu privire la aceste verificări.
Astfel, deși litigiul dedus judecății este corect reținut ca făcând parte din categoria litigiilor prev. de art. 601 alin.1 lit. f și art. 2 alin.12 din Legea 192/2006 pentru care această lege impune obligativitatea participării la ședința de informare cu privire la avantajele medierii, raportat la prevederile procesuale mai sus citate, neîndeplinirea acestei proceduri prealabile putea fi invocată doar de către pârât.
Ori, din întâmpinările depuse de acesta și din celelalte înscrisuri depuse la dosar nu rezultă că pârâtul a invocat lipsa acestei proceduri prealabile și, în consecință, intervenind decăderea, instanța de fond avea obligația de a proceda la soluționarea pe fond a cauzei.
În același context, se poate reține ca pertinentă și critica adusă sentinței legată de încălcarea dreptului de apărare a reclamantului.
Ca atare, în baza art. 480 alin.3 C.pr.civ., având în vedere că apelantul a solicitat în mod expres trimiterea cauzei spre rejudecare, iar cauza se află pentru prima dată într-o cale de atac, cauză ce a fost soluționată greșit pe excepția inadmisibilității, deci, fără a se intra în judecata fondului, va fi admis apelul și anulată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu ocazia rejudecării se va judeca fondul prin raportare la dispozițiile legale care reglementează procedura de propunere a probelor și, respectiv, de administrare a lor, luând în considerare regulile ce vizează cercetarea judecătorească în ansamblul ei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul reclamant V. D., CNP_, domiciliat în comuna Săulești, ., împotriva sentinței civile nr. 2761 din 22.11.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul pârât S. M., CNP_, cu reședința în comuna Săulești, ., având ca obiect acțiune in răspundere delictuală.
Anulează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17.04.2014 la Tribunalul Gorj.
Președinte, N. U. | Judecător, M. G. | |
Grefier, Firuța Ș. |
Red.M.G./Tehnored.M.O.
J.f.C.F.
5 ex./28 Aprilie 2014
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 392/2014. Tribunalul GORJ | Întoarcere executare. Decizia nr. 905/2014. Tribunalul GORJ → |
|---|








