Contestaţie la executare. Decizia nr. 753/2014. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 753/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 01-09-2014 în dosarul nr. 1509/263/2013*

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA nr. 753/2014

Ședința publică din data de 01 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. A. M.

Judecător M. B.

Judecător Nicolița Ș.

Grefier A. P.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul contestator U. I. împotriva sentinței civile nr. 104 din data de 23.01.2014 pronunțată de judecătoria Motru în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit recurentul, fiind reprezentat de avocat V. I., a lipsit intimatul B. D. C., a lipsit intimatul B. D., fiind reprezentat de avocat V. P..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-au pus în discuție cererile formulate de recurent prin avocat V. I. pentru recurentul contestator a solicitat să se dispună întocmirea unei adrese către executor și expert pentru a comunica dacă raportul de expertiză a fost adus la cunoștința contestatorului, întrucât acesta reprezintă un act de executare.

Avocat V. P. pentru intimatul B. D. precizează că nu se impune administrarea acestei probe pentru că instanța a admis excepția tardivității contestației la executare și nu s-a analizat fondul pricinii.

Instanța respinge cererea de probatorii cu motivarea că proba solicitată nu este utilă soluționării cauzei, materialul probator administrat fiind concludent.

În lipsa altor cereri, se acordă cuvântul pe fond.

Avocat V. I. pentru recurentul contestator a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru soluționarea fondului, susținând că s-au contestat actele de executare ulterioare somației, respectiv raportul de expertiză și în mod greșit instanța a respins contestația ca fiind tardiv formulată, raportându-se la somație care nu a fost contestată.

Precizează că bunurile urmărite au caracter de bun comun și că instanța a aplicat dispozițiile noului C. pr. civ., deși litigiul era supus dispozițiilor vechiului C.pr.civ.

Avocat V. P. pentru intimatul B. D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că instanța a avut în vedere disp. art. 714 NC.pr.civ. și art. 401 alin.1 C.pr.civ. vechi potrivit cărora contestația se face în termen de 15 zile de la comunicarea actului de procedură, dovezile comunicării fiind depuse la filele 5 și 6 dosar fond.

Susține că părțile se judecă cu privire la ieșirea din indiviziune asupra bunurilor supuse executării.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru sub nr._ contestatorul U. I. a chemat în judecată pe pârâții B. D. și B. Diaconoița C.tin și a solicitat anularea actelor de executare emise ulterioare somației comunicată în data de 09.10.2012, respectiv raportul de expertiză tehnică extrajudiciară - evaluare bunuri întocmit de către expert Romanos P. și comunicat în data de 16.05.2013, solicitând admiterea contestației, anularea formelor de executare întocmite în dosarul nr.277/E/2012, refacerea raportului de expertiză, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 104 din data de 23.01.2014, a fost admisă excepția tardivității contestației la executare și s-a constatat că este introdusă peste termenul legal de 15 zile.

Pe fond s-a respins contestația la executare formulată de contestatorul U. I., domiciliat în comuna Dragotești, ., în contradictoriu cu intimații B. D. C., cu sediul în Mun. Motru și B. D., cu domiciliul în comuna Dragotești, ., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că potrivit art.714 alin.1, pct.1 din C.proc. civ. contestația privitoare la executarea silită propriu - zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă, că așa cum rezultă din contestația făcută de contestator primul act de executare comunicat este somația din data de 4.10.2012, prin care acesta a luat la cunoștință ca în termen de una zi de la primirea sau comunicarea prezentei somații, la domiciliul său să se conformeze titlului executoriu, precum și să achite cheltuielile de executare aferente și în același timp i s-a comunicat debitorului ca în caz de neconformare se va proceda la executarea silită conform legii, aceasta urmând a se efectua chiar și în lipsa acestuia cu sprijinul organelor de poliție și jandarmerie.

Că, prin dosarul de executare nr.277/E/2012 executorul judecătoresc a respectat toate dispozițiile legale privind executarea silită.

S-a reținut că s-a invocat de către contestator faptul că a convenit cu creditorul să soluționeze litigiul pe cale amiabilă și din această cauză nu a contestat în termen actul de executare întocmit de executorul judecătoresc, însă acesta nu s-a prezentat la nici un termen de judecată și nu a depus nici o diligență pentru rezolvarea pe cale amiabilă litigiului, ceea ce l-a determinat pe creditor să introducă o acțiune de partaj împotriva debitorului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul U. I..

Recurentul a criticat sentința, invocând soluționarea greșită a contestației la executare prin reținerea excepției tardivității promovării acestuia; că raportul de expertiză administrat nu a individualizat corect bunurile, că bunurile se află în stare de indiviziune și debitorul nu a fost convocat pentru efectuarea expertizei; că s-au aplicat greșit disp. noului C.pr.civ., întrucât cererea era supusă vechilor dispoziții ale C.pr.civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul arată că actul de executare contestat a fost raportul de expertiză și nu somația și în raport de comunicarea acestuia contestația la executare a fost promovată în termen, că nu s-a făcut dovada convocării debitorului pentru efectuarea raportului de expertiză, bunurile nu au fost expertizate de expert și că din actele atașate cererii introductive rezultă starea de indiviziune asupra bunurilor supuse executării.

Tribunalul, analizând recursul declarat, constată că acesta este fondat, urmând a fi admis în temeiul art. 312 alin. 5 C.pr.civ. rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., casată sentința instanței de fond și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru următoarele considerente.

Cererea formulată de contestator era supusă disp. vechiului C.pr.civ., întrucât cererea de executare s-a făcut anterior intrării în vigoare a noului C.pr.civ., respectiv înainte de 15.02.2014, situație rezultată din încheierea nr. 454 din 25.09.2012 privind încuviințarea executării silite și în mod greșit instanța a aplicat disp. noului C.pr.civ.

Instanța nu a avut în vedere că reclamantul a contestat actele de executare ulterioare somației emisă în dosarul nr. 277/E/2012, respectiv raportul de expertiză efectuat de expert Romanov P. și comunicat debitorului la data de 20.05.2013 potrivit dovezii de comunicare existentă la fila 43 a dosarului de fond și față de care contestația la executare a fost promovată în termenul de 15 zile prev. de art. 401 alin. 1 C.pr.civ., raportul de expertiză administrat în faza executării silite, reprezentând un act de executare.

Contestația a fost promovată la data de 03.06.2013, astfel că raportat la data comunicării actului de executare contestat, respectiv 20.05.2013, se constată că termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru promovarea contestației la executare a fost respectat.

Se reține că instanța a admis greșit excepția tardivității formulării contestației la executare, raportându-se la dovada de comunicare a somației, act care nu a fost contestat.

Astfel, fondul pricinii a rămas nesoluționat, fiind incidente disp. art. 312 alin5 C.pr.civ., urmând a fi casată sentința și trimisă cauza pentru soluționarea fondului acesteia.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va avea în vedere criticile formulate cu privire la întocmirea raportului de expertiză și la natura bunurilor supuse executării, respectiv tarea de indiviziune a acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul contestator U. I. împotriva sentinței civile nr. 104 din data de 23.01.2014 pronunțată de judecătoria Motru în dosarul nr._ .

Casează sentința și trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 01.09.2014 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

C. A. M.

Judecător,

M. B.

Judecător,

Nicolița Ș.

Grefier,

A. P.

Red. N.Ș./Tehnored. M.O.

J.f. C.I.

2 ex./02 Septembrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 753/2014. Tribunalul GORJ