Contestaţie la executare. Decizia nr. 1027/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1027/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 478/263/2013
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1027/2014
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. C.
Judecător M. G.
Judecător N. U.
Grefier Firuța Ș.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta contestatoare M. M. împotriva sentinței civile nr. 1271 din 10.09.2014 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta contestatoare M. M. asistată de avocat I. A., lipsă fiind intimata P. M.. Motru.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință după care, avocat I. A. depune la dosar o chitanță de plată pentru a face dovada modului în care se calculează impozitul de către intimată. De asemenea, depune la dosar concluzii scrise.
Constatând că părțile nu mai formulează cereri și nu invocă excepții, s-a considerat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.
Avocat I. A. a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației și anulării titlului executoriu, iar în subsidiar, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, dacă se apreciază că se impune suplimentarea probelor. În dezvoltarea motivelor de recurs, a susținut că intimata nu a făcut dovada modului de calcul al impozitului și în mod greșit s-a reținut că prescripția a fost întreruptă prin achitarea de către contestatoare a trei chitanțe în valoare de 1 leu, contestatoarea nefăcând astfel de plăți.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru sub nr. dosar_ /2014, contestatoarea M. M. a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu nr. 14/23.01.2013 emis de P. Motru sub nr. 2316/23.01.2013 și care i-a fost comunicat la data de 30.01.2013.
În motivarea contestației s-a arătat că, P. Motru a emis un titlu executoriu pentru două sume, respectiv 540 lei și accesorii de 1137 lei fără a explica proveniența acestor obligații .
Că,pârâta a indicat un temei în baza OG 92/2003, în mod ambiguu, fără a preciza nici un articol din norma juridică invocată și nici la ce referă obligația sa.
Solicită să se dispună obligarea pârâtei să facă lămuririle și explicațiile necesare de natură să poată cunoaște, în clar obligațiile sale, iar dacă acestea sunt aplicabile anual, să arate din ce an pornesc aceste obligații și cum au fost aplicate dobânzile și penalitățile care depășesc de două ori și ceva, debitul.
A mai arătat contestatoarea că orice obligații de plată mai mari de 5 ani sunt prescrise, astfel că orice calculație efectuată pe baza unor sume mai vechi de 5 ani este nulă .
În drept, reclamanta contestatoare și-a întemeiat cererea pe dispozițiile OG 92/2003, Codul de procedură civilă.
Intimata P. Municipiului Motru nu a depus întâmpinare, însă, la solicitarea instanței a depus la dosar actele care au stat la baza emiterii titlului executoriu.
Instanța din oficiu a solicitat Primăriei Motru să precizeze ce plăți a efectuat contestatoarea M. M. cu chitanța nr. ord. CD 135P.F. nr. CD_/14.03.2014 și dacă a achitat sumele înscrise în titlul executoriu nr.14/22.01.2013.
P. Motru a comunicat răspuns la adresa instanței prin adresa nr._/28.08.2014.
Contestatoarea prin procurator a învederat instanței că nu a efectuat plățile de 1 leu în datele de 3.12.2007, 23.12.2009,10.12.2012 și ianuarie 2013, aceste chitanțe fiind falsuri făcute de casierul încasator și implicit de contabilul ce a operat aceste chitanțe.
În ședința publică din 03.07.2013, contestatoarea, prin procurator a apreciat că falsul privind chitanțele din 03.12.2007, 23.12.2009 și 10.12.2009 a fost săvârșit de V. E. și de V. M., chitanțele mai sus menționate cuprinzând mențiuni false privind plata sumei de 1 lei de către contestatoarea M. (fostă I.) M., în timp ce contestatoarea nu a făcut aceste plăți.
Întrucât contestatoarea s-a înscris în fals împotriva chitanțelor de plată mai sus menționate, instanța a suspendat judecarea cauzei având ca obiect contestație la executare și a dispus înaintarea în copie a chitanței de plată nr. Ord.CD88 din 10.12.2012, chitanță de plată PF nr._/23.12.2009 și chitanța de plată nr.Ord.128/03.12.2007 retipărită de Centrul de Calcul SA la P. de pe lângă Judecătoria Motru în vederea efectuării cercetărilor.
În urma efectuării cercetărilor de către organele de urmărire penală, procurorul a dispus clasarea la data de 14.02.2014.
Prin sentința civilă 1271 din 10.09.2014 pronunțată de Judecătoria Motru a fost respinsă contestația la executare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, asupra excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită invocată în cauză de contestatoare, aceasta arătând că orice obligații de plată mai mari de 5 ani sunt prescrise, că din titlul executoriu nr.14/22.01.2013 rezultă că termenul legal de plată al obligațiilor înscrise în titlul executoriu a fost 30.09.2012, astfel încât nu se poate vorbi de împlinirea unui termen de 5 ani.
Din adresa nr._/01.04.2013 înaintată la dosar de Municipiul Motru, s-a reținut că debitoarea contestatoare a înregistrat restanțe la mai multe termene de plată, anexând o situație cu plățile efectuate și debitele provenite din impozit clădiri începând cu anul 2006.
Instanța a mai reținut că termenul de prescripție a fost întrerupt prin plățile din 03.12.2007, 23.12.2009 și 10.12.2012, plăți în valoare de 1 leu.
Apărarea contestatoarei debitoare că nu a făcut aceste plăți, a fost înlăturată, reținându-se că în urma cercetărilor penale efectuate la plângerea reclamantei, prin Ordonanța de clasare din 14.02.2014 dispusă în dosar nr.1559/P/2013 procurorul a dispus clasarea cauzei privind plângerea formulată de M. (fostă I.) M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual și uz de fals prev. de art. 321 Cod penal cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal și art.323 Cpenal cu aplicarea art.5 alin.1 C.penal totul cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal.
Asupra fondului cauzei, s-a reținut că executarea silită a fost pornită în temeiul unui titlu executoriu valabil și cu respectarea dispozițiilor art.372 din codul de procedură civilă de la 1865.
Cu privire la acest titlu executoriu, contestatoarea a solicitat ca intimata să depună modul de calcul al sumelor înscrise în titlul executoriu, iar intimata a depus modalitatea de calcul a debitului și majorărilor de întârziere înscrise în titlul executoriu, neexistând diferențe între sumele înscrise în titlul ce se execută și calculul detaliat al acestora.
În același sens, s-a reținut că somația de plată a fost emisă în temeiul unui titlu executoriu și cuprinde mențiunile prevăzute de lege, astfel că instanța a respins contestația la executare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta M. M., criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Primul motiv se referă la greșita respingere a excepției privind prescrierea dreptului de a cere executarea silită, motivarea instanței fiind contradictorie în sensul că pe de o parte, reține că termenul de plată a obligațiilor înscrise în titlul executoriu a fost 30.09.2012, iar pe de altă parte, reține că termenul de prescripție a fost întrerupt prin plată de către reclamantă de trei chitanțe în valoare de 1 leu.
Recurenta susține că aceste chitanțe de câte un leu au fost plătite de funcționarul Primăriei Motru tocmai cu scopul de a întrerupe prescripția, însă instanța în mod greșit a ținut seama, numai de soluția de clasare a Parchetului, deși întocmirea acestor chitanțe nu constituie în mod obligatoriu infracțiunea de fals, faptele situându-se la granița dintre fapta penală și fapta debitoarei.
A mai susținut că sarcina probei revine Primăriei care a întocmit aceste documente de plată fără întocmirea datelor personale ale debitorului și nu reclamantei, cum greșit a reținut instanța.
De asemenea, intimata nu a indicat temeiul legal al calculării penalităților și dobânzilor care depășesc valoarea impozitului.
Recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii contestației la executare și anularea titlului executoriu nr. 14 din 23.01.2013 emis de P. Motru.
Reexaminând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, tribunalul constată că recursul este nefondat.
Motivul de recurs privind greșita respingere a excepției prescrierii dreptului de a cere executarea silită este nefondat, instanța reținând corect că obligațiile reclamantei M. M., înscrise în titlul executoriu nr. 14 din 23.01.2013 aveau ca termen legal de plată data de 30.09.2012, prin urmare, nu s-a îndeplinit termenul de 5 ani privind executarea obligațiilor fiscale.
Referitor la reținerea de către instanță a întreruperii termenului de prescripție prin plățile efectuate de reclamantă, criticile recurentei sunt nefondate, întrucât cercetările penale efectuate în cauză au atestat că chitanțele de plată nu au fost întocmite în fals și nu cuprind mențiuni nereale privind plăți parțiale a impozitului. Reclamanta nu a produs dovezi, în plus față de cele reținute în cursul cercetărilor penale, care să conducă la o altă stare de fapt.
Critica referitoare la faptul că intimata nu a depus la dosar explicații privind modul de calcul al impozitului este, de asemenea, nefondată, deoarece la dosar a fost depusă situația cu plățile restante și debitele provenite din impozite pe clădiri, datorate de reclamantă începând cu anul 2006, iar reclamanta nu a solicitat administrarea altor probe, eventual chiar a unei expertize care să verifice modul de calcul al impozitului datorat de reclamantă, deși, potrivit disp. art. 1169 C.civ. aplicabil în cauză, sarcina probei revine reclamantului.
Față de aceste considerente, tribunalul constată că criticile recurentei sunt nefondate, motiv pentru care, în baza art. 312 C.pr.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta contestatoare M. M. împotriva sentinței civile nr. 1271 din 10.09.2014, pronunțată de Judecătoria Motru, în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.11.2014, la Tribunalul Gorj.
Președinte, M. A. C. | Judecător, M. G. | Judecător, N. U. |
Grefier, Firuța Ș. |
Red.M.C./Tehnored.M.O./J.f.D.C.B./2 ex./02 Decembrie 2014
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 897/2014. Tribunalul GORJ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 582/2014. Tribunalul GORJ → |
|---|








