Contestaţie la executare. Hotărâre din 13-05-2014, Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 1508/263/2013
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 617
Ședința publică din 13 mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. N.
Judecător N. B.
Judecător G. R.
Grefier L. P.
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurentul contestator U. I. împotriva sentinței civile nr.103 din 23.01.2014 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații B. D. C. și ., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, recurentul contestator U. I. fiind reprezentat de avocat V. I.-E., iar intimata . a fost reprezentată de avocat G. N..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, recursul fiind în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat V. I.-E. pentru apelantul contestator U. I. a expus oral motivele de recurs aflate la dosarul cauzei și a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii contestației la executare cu motivarea că din actele depuse la instanța de fond și în recurs rezultă că bunurile suspuse executării silite sunt bunuri indivize dobândite parțial cu prima soție decedată și parțial cu a doua soție, iar prin contestația formulată s-au invocat și alte aspecte de nelegalitate ce nu au fost analizate de prima instanță.
Avocat G. N. pentru intimata . a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare cu motivarea că în recurs s-au depus înscrisuri noi care necesită verificări, doar imobilul construcție având calitatea de bun comun nu și terenul aferent.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru sub nr._ contestatorul U. I., în contradictoriu cu intimata . a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare întocmite de către B. D. C.tin în dosarul nr.404/E/2010, respectiv somație emisă în data de 02.04.2013 și comunicată la data de 15.05.2013, solicitând instanței admiterea contestației, anularea acestei somații și pe cale de consecință anularea încheierii de Carte Funciară nr._ din 03.04.2013 emisă de OCPI Gorj, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat contestatorul că, la data de 15.05.2013 i-a fost comunicată somația emisă de B. D. C-tin, la data de 02.04.2013, prin care a fost somat să achite suma de 32.222,69 lei creditoarei . și cheltuieli de executare care vor fi stabilite ulterior, iar în caz contrar se va trece la executarea silită a imobilului casă de locuit, anexe, dependințe și teren aferent situate în ..
Că, acest act de executare întocmit este abuziv având în vedere că, prin s.c.1307/2012 pronunțată de către Judecătoria Motru în dosarul nr._ rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr.3344 din 15.11.2012 a Tribunalului Gorj a fost admisă contestația formulată de acesta împotriva procesului verbal de situație din data de 14.12.2012 și somației din 14.12.2012 emise ambele în același dosar de executare nr.404/E/2010, anulându-se aceste două acte.
Că, somația emisă în data de 14.12.2012 și anulată prin sentința civilă menționată are același conținut cu somația emisă în data de 02.04.2013 și contestată în cauza de față.
A mai arătat contestatorul că s-a stabilit de instanța de judecată cu putere de lucru judecat ca imobilele urmărite silit în cadrul dosarului de executare nr.404/E/2010, respectiv casa de locuit, anexe, dependințe, tern aferent în suprafață de 200 mp și împrejmuiri nu sunt proprietatea sa exclusivă, fiind bunuri comune ale sale, ale copiilor din prima căsătorie (inițial casa fiind construită în timpul căsătoriei cu prima soție, actualmente decedată) și ale actualei soții (extinderea casei, îmbunătățirile, dependințele fiind construite în timpul căsătoriei cu a doua soție).
Că, procesul verbal de situație întocmit la data de 14.12.2012 a fost anulat prin sentință judecătorească, iar executorul judecătoresc trebuia să se deplaseze la fața locului și să identifice în mod corect bunurile ce îi aparțin în proprietate exclusivă și care sunt bunuri în proprietate comună, având în vedere și considerente instanței de judecată, iar un alt proces verbal de situație nu a fost întocmit, motiv pentru care executorul judecătoresc a emis din nou o somație cu același conținut ca somația anterioară ce a fost anulată.
Prin sentința civilă nr.103 din 23.01.2014 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ a fost respinsă contestația la executare introdusă de contestatorul U. I., în contradictoriu cu intimații B. D. C-tin și . și a fost obligat contestatorul la 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, contestatorul nu a făcut dovada că bunurile supuse executării silite au fost dobândite în bună măsură cu defuncta soție astfel încât aceste bunuri se află în coproprietatea contestatorului și a copiilor rezultați din prima căsătorie și că înscrisurile depuse de contestator sunt copii de pe alte înscrisuri și nu au putere doveditoare, iar înscrisul privind atribuirea unui teren de către Consiliul Local în anul 1986 în vederea construirii unei locuințe prezintă modificări cu pixul în ceea ce privește dimensiunile terenului, așa încât nu există o certitudine că terenul descris în înscrisul depus de contestator este unul și același cu cel supus executării silite și nu este certă nici data căsătoriei cu prima soție astfel încât terenul respectiv poate fi bun propriu al contestatorului.
S-a reținut că pretinsele îmbunătățiri ca fiind făcute asupra imobilului cu cea de-a doua soție nu au fost dovedite așa încât se prezumă că aceste bunuri sunt bunuri proprii ale contestatorului.
Împotriva sentinței a declarat apel contestatorul U. I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
A susținut că în mod greșit contestația la executare a fost respinsă, deoarece bunurile supuse executării silite sunt bunuri indivize, dobândite parțial cu prima soție, decedată, și parțial cu a doua soție.
Că, a invocat și alte cauze de nelegalitate a actelor de executare ce nu au fost analizate, hotărârea fiind nemotivată în fapt și în drept.
Arată că în cauză este aplicabil vechiul Cod de Procedură Civilă, deoarece se contestă actele de executare din dosarul nr.404/E/2010.
Invocată recurentul faptul că a depus la dosarul cauzei adeverința nr. 82/2012 emisă de Primăria comunei Dragotești, certificatul de căsătorie din 02.09.1987 încheiat cu prima soție, U. A. ( fostă P.), certificatul de deces al acesteia din 27.01.2001, certificatele de naștere ale celor doi copii rezultați din căsătoria cu aceasta, autorizația nr.8/27.07.1987 privind construirea casei de locuit, certificatul de căsătorie din 28.06.2003 cu actuala soție, U. C. D. (fostă P.), decizia nr. 36/1986 prin care Consiliul Popular le-a atribuit suprafața de 200 mp în vederea construirii unei locuințe, toate aceste înscrisuri constituind dovezi din care să rezulte că bunurile suspuse executării silite nu sunt bunuri proprii ale sale ci bunuri comune.
Arată că executorul judecătoresc nu a încheiat un proces verbal de situație al imobilului care să cuprindă descrierea amănunțită a imobilului urmărit, iar expertul desemnat la cererea debitorului B. D., nu a identificat corect bunurile ce fac parte din gospodăria sa, le-a subevaluat și în plus a evaluat și terenul de sub construcție asupra căruia nu are niciun drept de proprietate.
Intimata . a depus întâmpinare la apelul formulat prin care a solicitat respingerea apelului ca nefundat.
Apelantul a depus certificatul de căsătorie al acestuia cu numita P. A., certificatul de calitate de moștenitor nr.1/09.01.2014, autorizația de construire nr.9/25.02.1999, schița de amplasament a casei de locuit, adeverința nr. 82/09.01.2012 emisă de Primăria Dragotești, certificatele de naștere ale numiților U. M., U. C. C., certificatul de căsătorie al lui U. I. cu P. C. D. din 28.06.2003, cartea de identitate a acestuia din urmă, autorizația nr.8/1987, raportul de expertiză tehnică extrajudiciară efectuat în dosarul nr. 277/E/2012.
Prin încheierea de ședință din data de 15.04.2014 a fost calificată calea de atac ca fiind recurs.
Verificând actele și lucrările dosarului în raport de criticile aduse sentinței, tribunalul constată că recursul declarat în cauză este întemeiat și în baza art.312 alin.5 Cprciv, se va admite ca atare și se va casa sentința cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Cu actele noi depuse în recurs și respectiv certificatul de căsătorie aflat la fila 22 din dosar, certificatul de calitate de moștenitor nr.1/09.01.2014 aflat la fila 23-24, autorizația de construire nr.9/25.02.1999 și adeverința nr. 82/09.01.2012 emisă de Primăria Dragotești, contestatorul face dovada că imobilul casa de locuit supus executării silite a fost construit în timpul căsătoriei cu prima soție, U. A., în prezent decedată, moștenitorii ai acestuia fiind atât contestatorul cât și numiții U. M. și U. C. C., în calitate de fii, aspecte ce nu au fost avute în vedere de către prima instanță cu ocazia soluționării contestației formulate.
Mai mult, pin contestația formulată, contestatorul a invocat și alte aspecte de nelegalitate ale actelor de executare, ce nu au fost analizate de către instanța de fond, sentința pronunțată nefiind motivată în fapt, iar în drept fiind motivată în mod greșit pe noul Cod de Procedură Civilă, deși actele de executare au fost întocmite anterior intrării în vigoare acestui cod.
Soluționând astfel cauza, prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, motiv pentru care, sentința recurată se va casa cu trimitere pentru rejudecare la aceeași instanță.
Cu ocazia rejudecării, vor fi legal citate părțile din proces și în contradictoriu cu acestea vor fi administrate probatorii, având în vedere și actele noi depuse în recurs pentru a determina dacă bunurile ce fac obiectul executării silite sunt parțial sau total bunuri indivize, în vederea unei juste soluționări a cauzei.
Vor fi analizate și celelalte motive invocate în contestația la executare ce privesc nelegalitatea actelor de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul contestator U. I. împotriva sentinței civile nr.103 din 23.01.2014 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații B. D. C. și ..
Casează sentința și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2014, la Tribunalul Gorj.
Președinte, V. N. | Judecător, N. B. | Judecător, G. R. |
Grefier, L. P. |
Red. Jud.V.N./tehn.E.C
Jud. fond C. I.
19 Mai 2014/2 ex.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 50/2014. Tribunalul GORJ | Fond funciar. Decizia nr. 569/2014. Tribunalul GORJ → |
|---|








