Contestaţie la executare. Sentința nr. 7208/2014. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 7208/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 9170/318/2013

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 317/2014

Ședința publică de la 31 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. A. M.

Judecător Nicolița Ș.

Grefier A. P.

Pe rol soluționarea apelului civil declarat de apelantul petent S. C C., împotriva sentinței civile nr. 7208/21.10.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu J. în dosarul_ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul petent S. C C., a lipsit D. – A. Rovinari, a răspuns administrator P. C. M. pentru intimata ..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință după care în lipsa altor cereri s-a constatat apelul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.

Apelantul petent S. C C. solicită admiterea apelului, desființarea sentinței în sensul admiterii contestației la executare motivând că a contestată decizia de impunere care a stat la baza titlului executoriu. Precizează că a transmis firma către P. C. M..

Administrator P. C. M. pentru intimata . precizează că a început executarea titlului executoriu și s-a înțeles cu intimata D. – A. Rovinari cu privire la achitarea sumei.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față.

P. cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Târgu-J., petentul S. C. C. a solicitat în contradictoriu cu intimatele D.-A. ROVINARI și . P. ADMINISTRATOR P. C. M., să se dispună anularea titlului executoriu și a somației menționate deoarece nu i-a fost emisă o decizie și nici nu i-a fost comunicată, iar petentul nu datorează suma de 6261 lei și nu mai răspunde în solidar cu asociatul P. C. M. pentru taxele și impozitele neachitate ale firmei ., că pe cale de ordonanță președințială solicită în conformitate cu disp. art. 996 din C. pr. civ., suspendarea executării silite începute în baza titlului executoriu nr._/27.05.2013 emis de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Rovinari, până la soluționarea, prin hotărâre irevocabilă a contestației la executare ce formează obiectul acestei cererii, cu cheltuieli de judecată.

Că, petentul a arătat că a fost administrator și asociat la .. și a deținut un nr. de 10 părți sociale care reprezentau 50% din capitalul social și avea o cotă de participare de 50% la beneficii și pierderi, că nu a exercitat însă niciodată efectiv funcția de administrator, această prerogativă fiind asumată succesiv doar de P. C. M. și T. GHORGHE (care nu mai este nici administrator și nici asociat în acest moment), că de altfel, petentul nu a avut niciodată nici o altă participare concretă la deciziile administrative luate în cadrul .. iar executarea obligațiilor contractuale în numele firmei și achitarea obligațiilor fiscale au revenit celor doi administratori și că pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Rovinari a încălcat principiile certitudinii impunerii și echității fiscale statuate în art. 3 din Codul fiscal deoarece nu i-a comunicat actul care constituie titlu de creanță fiscală și în baza căruia s-a emis titlul executoriu nr._/27.05.2013 și somația de plată nr. 18/_ /_ deși avea toate documentele necesare la dispoziție și ar fi trebuit să ia măsura legală de a emite o decizie și de a-i comunica ce sumă trebuie să plătească precum și care este temeiul de drept care susține impunerea sa la plata acestor sume.

P. sentința civilă nr. 7208/21.10.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu J. în dosarul_ s-a respins contestația petentului.

Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că agenția națională de Administrare Fiscală Rovinari a emis pe numele contribuabilului S. C. C., decizia nr.205/2013 privind răspunderea solidară a contribuabilului cu debitoarea declarată insolvabilă, respectiv cu . Rovinari, pentru suma de 6261 lei, iar această decizie a stat la baza emiterii titlului executoriu nr._ din 27 mai 2013 și a somației nr._ din 27 mai 2013, acte pe care petentul le contestă.

Că, întrucât petentul nu a atacat decizia cu nr.205/2013 privind răspunderea solidară a sa, pentru suma de 6261 lei, iar aceasta constituie titlu de creanță, rămas definitiv, care a stat la baza emiterii actelor de executare, instanța a apreciat că aceste acte de executare sunt legale si temeinice și nu se impune anularea acestora, motiv pentru care a respins contestația formulată de petent ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul S. C C..

Apelantul critică sentința arătând că s-a respins greșit contestația la executare întrucât decizia de impunere nu i-a fost comunicată și că a luat la cunoștință de aceasta la ultimul termen de judecată când a fost depusă la dosarul cauzei.

Precizează că a contestat în termen această decizie și a arătat că și-a cesionat părțile sociale pe care le-a deținut la ..

Mai susține că decizia de impunere nr. 205/05.04.2013 are caracter ambiguu și nu rezultă proveniența sumelor impuse și că executarea nu poate începe fără ca această decizie să-i fie comunicată.

Tribunalul analizând apelul declarat constată că acesta nu este fondat și va fi respins în temeiul art. 480 NCPC pentru următoarele considerente:

Apelantul critică sentința invocând nelegalitatea titlului executoriu întrucât nu i-a fost comunicată decizia de impunere nr. 205/05.04.2013 în urma căreia s-a emis titlul executoriu.

Motivul invocat de apelant nu este fondat.

Din declarația petentului existentă la fila 40 a cauzei de fond rezultă că acesta a contestat titlul executoriu cât și actele de executare emise în baza acestuia pentru motivul că nu răspunde solidar cu asociatul P. C. și că și-a înstrăinat părțile sociale pe care le-a deținut la ., acestuia.

Din declarația intimatului P. M. C. care a preluat părțile sociale ale contestatorului dar și din declarația contestatorului aflată la fila 57 a dosarului de fond rezultă că atât contestatorul cât și intimatul aveau cunoștință de decizia de impunere pe care nu au contestat-o.

Din întâmpinarea formulată de către intimata . depusă la dosarul cauzei de apel rezultă că administratorul acesteia, P. C. M. a convenit cu intimata A. Rovinari să achite sumele cuprinse în titlul executoriu, procedând la achitarea în parte a acestei sume.

În consecință tribunalul apreciază în raport de atitudinea procesuală a contestatorului și a intimatului P. C. M. că motivul invocat nu este de natură să conducă la desființarea titlului executoriu mai ales că debitul a fost recunoscut de intimatul P. C. M. și s-a început executarea acestuia și că din interogatoriile ținute apelantului contestator la instanța de fond rezultă că acesta a avut cunoștință de decizia de impunere și nu a contestat-o în termenul prevăzut de lege, astfel că apelul declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelantul petent S. C C., cu domiciliul în Oraș Rovinari, ., .. 4,., împotriva sentinței civile nr. 7208/21.10.2013 pronunțată de Judecătoria Târgu J. în dosarul_, în contradictoriu cu intimații D. – A. Rovinari, cu sediul în Rovinari, ., județul Gorj și intimata ., cu sediul în Rovinari, . 1, ., ., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 31 Martie 2014.

Președinte,

C. A. M.

Judecător,

Nicolița Ș.

Grefier,

A. P.

Red. Ș.N/teh O.V

5ex/02.04.2014

Jud.fond D.I

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7208/2014. Tribunalul GORJ