Fond funciar. Decizia nr. 1285/2014. Tribunalul GORJ

Comentarii

0

Decizia nr. 1285/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 14606/318/2013

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA Nr. 1285/2014

Ședința publică din data de 20 Noiembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE N. U.

Judecător M. G.

Grefier Firuța Ș.

Pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de apelantul pârât R. P. și apelantul reclamant R. A. I. împotriva sentinței civile nr. 3273 din 19.05.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți I. R., I. P. R., I. I. G., I. I. V., C. L. Ciuperceni de aplicare a Legii 18/1991 și C. Județeană Gorj de aplicare a Legii 18/1991.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul reclamant R. A. I., intimata pârâtă I. R. asistată de avocat P. A. și intimatul pârât I. I. V., lipsă fiind apelantul pârât R. P. reprezentat de avocat M. A. și intimații pârâți I. P. R., I. I. G., C. L. Ciuperceni de aplicare a Legii 18/1991 și C. Județeană Gorj de aplicare a Legii 18/1991.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care intimata pârâtă I. R. depune la dosar concluzii scrise, copia titlului de proprietate emis pe numele lui R. A. I., copia registrului agricol pentru anii 1956 – 1958 privind pe R. A. I., cerere de reconstituire formulată de I. R. și proces verbal de punere în posesie privind terenul în litigiu.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, s-a constatat apelul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.

Avocat M. A. pentru apelantul pârât reclamant reconvențional R. P. solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii reconvenționale, constatarea nulității titlului de proprietate emis autorului I. G.. În subsidiar solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru antamarea fondului. Susține că în mod greșit a fost admisă în parte cererea reconvențională în condițiile în care instanța a constatat că procedura de constituire a dreptului de proprietate a fost viciată. Menționează că toate cererile deduse judecății au vizat înlăturarea lui I. R. din titlul de proprietate însă reconvențional s-a invocat faptul că nici I. G. nu este persoană îndreptățită. Apreciază că instanța s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut, verificând legalitatea titlului de proprietate prin prisma art.33 din legea 18/1991 dar și dacă s-ar reține această ipoteză procedura de constituire este viciată. Mai arată că actul de vânzare cumpărare produce efecte doar la construcții iar terenul de 250 m.p. aparținea tot statului, astfel că procedura de reconstituire se finaliza prin ordinul prefectului după constatarea de către primărie a situației din teren. Instanța se pronunță și asupra întinderii dreptului de proprietate susținând că nu a fost investită cu această cerere.

În condițiile în care s-a constatat și calitatea de persoană îndreptățită a apelantului ca moștenitor testamentar, acesta nu poate intra în posesia terenului fiind nelegal atribuit lui I. G..

Apreciază că pârâții intimați au recunoscut că nu au folosit întreaga suprafață reconstituită, astfel că se impune casarea cu trimitere având în vedere că există vătămarea drepturilor apelantului, că trebuie stabilite drepturile cuvenite fiecărei părți.

Apelantul reclamant R. A. I. solicită admiterea apelului formulat de R. P., admiterea apelului său, desființarea sentinței și admiterea în totalitate a cererii reconvenționale. Arată că nu contestă contractul de vânzare cumpărare și cei 250 m.p. dobândiți din acesta însă titlul de proprietate nu este în concordanță cu actele premergătoare. Că I. G. nu a făcut cerere de reconstituire, ori reconstituirea nu se stabilește din oficiu. Invocă nerespectarea dispozițiilor art.36 din Legea 18/1991. Solicită cheltuieli de judecată.

Avocat M. A. lasă la aprecierea instanței apelul lui R. I..

Avocat P. A. pentru intimata pârâtă I. R. solicită respingerea apelului declarat de R. P., iar în ceea ce privește pe R. I. arată că acesta nu a făcut cerere de reconstituire și nu prezintă interes juridic actual, excepția fiind invocată și admisă și în alte litigii, solicitând și respingerea apelului acestuia. Apreciază că instanța s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut și că era necesară menținerea validării lui I. R., că terenul a fost cumpărat de la R. I. iar părțile adverse nu au folosit acest teren, că sunt îndreptățiți ca și cumpărători și detentori de bună credință pentru terenul ce s-a și împrejmuit. Că doar R. P. și I. R. au formulat cerere de reconstituire la înțelegere cu soțul ei, proprietarul construcțiilor cumpărate. Susține că este de acord în ceea ce privește concluziile asupra apelului lui R. P. de desființare cu trimitere spre rejudecare.

În replică, avocat M. A. arată că în anul 1989 R. I. era înscrisă cu diferența de teren la CAP.

TRIBUNALUL

Asupra apelurilor de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. la data de 27.09.2013, sub nr._, reclamantul R. I. a chemat în judecată pe pârâtele C. L. de fond funciar Ciuperceni și C. Județeană de fond funciar Gorj, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună invalidarea suprafeței de teren de 2322 mp, validată de C. Județeană Gorj prin Hotărârea de validare nr.77/03.02.1992, la propunerea Comisiei Locale de fond funciar, în baza căreia s-a eliberat titlul de proprietate nr._/27.09.2002.

În motivare, reclamantul a arătat că pârâta C. L. de fond funciar Ciuperceni a întocmit și înaintat Comisiei Județene de fond funciar Gorj documentația pentru validarea suprafeței de teren de 2322 mp, neavând înscrisuri din care să reiese că numitul I. G. deține această suprafață de teren.

A susținut reclamantul că numitul I. G. nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate la C. L. de fond funciar Ciuperceni, întrucât acesta nu a figurat la rolul agricol din 1959 - 1962 cu niciun fel de suprafață de teren. Numitul I. G. nu deține decât un contract de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3100 din 20 noiembrie 1979, încheiat de notariatul de Stat județul Gorj al Republicii Socialiste România, cu care a cumpărat de la numita R. I. o construcție în suprafață de 42 mp și 250 mp teren aferent construcției, iar vânzătoarea R. I., în anul 1978, a lăsat prin testament nepotului acesteia după frate, pe nume R. P., suprafața de teren de 2,02 ha, testament înregistrat sub nr. 4677 din 20 decembrie 1972.

În anul 1991, pârâta I. R., soția lui I. G., a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată la nr.1369/19.03.1991, prin care a solicitat reconstituirea suprafeței de teren de 2,02 ha, neavând acest drept, întrucât nu a figurat în registrul agricol ca fiind moștenitoare de drept după nici un autor, drept pentru care validarea pentru acest teren este netemeinică și nelegală, iar C. L. de fond funciar Ciuperceni a întocmit și înaintat la C. Județeană Gorj o documentație greșită, inducând în eroare C. Județeană de fond funciar Gorj să valideze această suprafață de teren de 2322 mp, eliberând titlul de proprietate nr._/27.09.2002, pe numele de I. G., cererea de reconstituire fiind formulată de I. R..

Reclamantul a mai arătat că I. R. a indus în eroare C. L. de fond funciar Ciuperceni, motivând în cererea de reconstituire a dreptului de proprietate că este moștenitoarea lui R. I., depunând ca document certificatul de deces al lui R. I., așa cum reiese din cererea de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată la nr. 1369/19.03.1991, depusă în copie la dosar.

Reclamantul a invocat prevederile art.5 și art.6 din HG 890/2005, precizând că în data de 08.08.2012, Corpul de Control al Ministerului, în urma sesizării făcute de el, a efectuat o verificare care a vizat reconstituirea dreptului de proprietate al pârâtului I. G., stabilind că acesta nu a fost îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2322 mp de teren, raport pe care în anexează în copie.

A mai susținut reclamantul că numitul I. G. îi ocupă abuziv suprafața de 100 mp, datorită titlului de proprietate contestat.

În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp. Legii 18/1991, modificată și republicată prin Legea 169/1999, Legea 247/2005, art. 5 și 6 din H.G. 890/2005 și Legea 1/2000.

Au fost atașate cererii de chemare în judecată, în copie: titlul de proprietate nr._/15.05.2001, schițe, adresa nr._/2012 emisă de către Corpul de Control al Ministrului, cerere de reconstituire formulată de I. R., contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3100/20.11.1979, titlul de proprietate nr._/27.09.2002, filă proces verbal de punere în posesie, schița parcelelor, HCJ nr.77/03.02.1992, testament R. I. și încheiere de autentificare nr. 4677/1972, poziție rol agricol R. I. (filele 6 - 19).

În cadrul procedurii de regularizare, reclamantul și-a precizat cererea (fila 27), învederând că obiectul cererii de chemare în judecată este contestație împotriva hotărârii de validare nr. 77/03.02.1992 a Comisiei Județene, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ca pârâta C. Județeană Gorj de Fond Funciar să anuleze această hotărâre prin care s-a validat în mod nelegal suprafața de 2322 mp teren numitului I. G., pentru motivele menționate în cererea înregistrată la data de 27.09.2013.

În drept și-a întemeiat precizarea pe disp. Legii 18/1991 modificată și republicată prin Legea nr. 247/2005, art. 5 și 6 din HG 890/2005 și Legea 1 /2000.

Au fost atașate precizării, în copie, adresa nr._/2012 emisă de către Corpul de Control al Ministrului, cerere de reconstituire I. R., contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.3100/20.11.1979, titlul de proprietate nr._/27.09.2002, filă proces verbal de punere în posesie, schița parcelelor, testament R. I. și încheiere de autentificare nr. 4677/1972, poziție rol agricol R. I., HCJ nr.77/03.02.1992 (filele 28-38).

Prin nota înregistrată la dosar în data de 13.11.2013 (fila 45), reclamantul și-a precizat din nou acțiunea, învederând că solicită anularea titlului de proprietate emis numitului I. G. în totalitate, pentru suprafața de 2322 mp, întrucât acesta deține un act de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3100 din 20 noiembrie 1979, în suprafață de 42 mp construcții și 250 mp teren aferent construcțiilor de la decedata R. N. I.. A mai arătat reclamantul că pârâtul I. G. nu a figurat la registrul agricol 1959 – 1962 cu niciun fel de teren, și din aceste motive consideră că validarea și întocmirea titlului de proprietate pentru acest teren de 2322 mp este netemeinică și nelegală. A mai arătat reclamantul că I. G. îi ocupă o suprafață de peste 100 mp datorită titlului de proprietate pe care-l deține ilegal și de aceea solicită anularea în totalitate a titlului de proprietate.

A fost atașată precizării la acțiune, în copie, adresa nr.3130/08.08.2008 emisă de C. L. de fond funciar Ciuperceni (fila 46).

În cauză pârâta C. Județeană de Fond Funciar Gorj a formulat întâmpinare (fila 47), prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată împotriva sa, cu următoarea motivare:

Hotărârea comisiei județene este un act premergător emiterii titlului de proprietate, ca act de constituire sau de reconstituire a dreptului de proprietate, cu un regim specific, stabilit de Legea nr. 18/1991, iar potrivit art. 53 alin. 2 din același act normativ, împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătorie, în termen de 30 de zile de la comunicare.

În privința hotărârii comisiei județene, legea nu face distincție între nulitățile absolute și cele relative, ci prevede doar că orice plângere, întemeiată pe orice motiv, poate fi formulată în termenul de decădere de 30 de zile de la comunicare.

Astfel, reclamantul nu se poate îndrepta în acest moment împotriva HCJ nr. 77/03.02.1992, în condițiile în care nu a atacat această hotărâre în termenul prevăzut de lege.

C. județeană a adoptat HCJ nr. 77/03.02.1992 pe care a înaintat-o Comisiei locale care a avut obligația comunicării acesteia către reclamant.

Prin urmare, raportat la considerentele mai sus expuse, organul județean a solicitat respingerea plângerii ca tardiv formulată, raportat la dispozițiile art. 53 alin. 2 din Legea nr.18/1991. Mai mult, a învederat că potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 a fost suspendată „emiterea de hotărâri de validare sau invalidare de către comisiile județene de fond funciar, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum și orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar."

S-a arătat că procedura prevăzută de lege stabilește că în termen de 120 de zile intrării în vigoare a actului normativ menționat, comisiile locale de fond funciar au obligația de a centraliza toate cererile de restituire nesoluționate, în vederea stabilirii suprafeței de teren necesare procesului de restituire (art. 8, alin. 1). Ulterior, Comisiile Locale și Județene de fond funciar au obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2016 (art.11, alin. 1).

În probațiune, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri.

În cauză pârâta C. L. Ciuperceni de Fond Funciar Gorj a formulat întâmpinare (filele 48-49), prin care a solicitat respingerea acțiunii, cu următoarea motivare:

Potrivit HCJ nr.77/03.02.1992, anexa nr.3, poziția 284, pentru autoarea R. I. s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2,02 ha in favoarea numiților I. R. si R. P., însă în mod eronat s-a înscris la rubrica moștenitorilor, I. R., întrucât aceasta nu are calitate de moștenitor al autoarei, dar solicitase reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr.18/1991, conform cererii nr.1369/19.03.1991. Soțul său, Ianasi G., a dobândit de la autoarea R. I., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3100/20.11.1979, construcțiile si terenul aferent in suprafața de 250 mp, iar ulterior s-a emis eronat titlul de proprietate in favoarea acestuia pentru terenul din săliștea casei, având suprafața de 2322 mp.

A învederat pârâta că din analiza cererilor depuse la C. Locala de Fond Funciar Ciuperceni s-a constatat ca singurul moștenitor al autoarei R. I. care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate in termen legal de la aceasta este R. P., in favoarea căruia autoarea a încheiat testamentul autentificat sub nr.4677/14.12.1972.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.205 C.pr.civ.

C. L. de Fond Funciar Ciuperceni a formulat și cerere reconvențională (filele 50-51) prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/27.09.2002 eliberat pe numele I. G., precum și a actelor premergătoare eliberării acestuia; anularea parțială a HCJ nr. 77/03.02.1992, anexa 3, poziția 284, coloana 4 cu privire la I. R..

În temeiul alin.(2) al art.209 C.pr.civ., pârâta reclamantă reconvențional a solicitat chemarea în judecată a pârâților: I. G., I. R. și R. P., toți cu domiciliul în ., județul Gorj.

În motivare, a arătata pârâta că, în conformitate cu prevederile Legii nr.18/1991, au fost depuse cererile nr.1369/19.03.1991 și nr. 407/11.03.1991, de către I. R. și R. P., pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor ce au aparținut autoarei R. I.. Fără a se face o analiză atentă a actelor doveditoare cu privire la calitatea acestora de moștenitori ai autoarei, s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea celor două persoane, I. R. și R. P., potrivit HCJ nr.77/03.02.1992, anexa nr.3, poziția 284.

Ulterior, s-a constatat că I. R. nu este persoană îndreptățită la reconstituire, potrivit Regulamentului de aplicare a Legii nr. 18/1991, neavând calitate de moștenitoare a autoarei R. I. deoarece nu este rudă cu aceasta, pană la gradul IV inclusiv. Soțul său, I. G., a dobândit de la autoarea R. I., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3100/ 20.11.1979, construcțiile și terenul aferent acestora în suprafață de 250 mp, iar ulterior s-a emis eronat în favoarea acestuia, titlul de proprietate nr._/27.09.2002 pentru tot terenul din săliștea casei, având suprafața de 2322 mp. Din analiza cererilor depuse la C. L. de Fond Funciar Ciuperceni și a actelor doveditoare, s-a constatat că singurul moștenitor al autoarei R. I., care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în termen legal, este R. P., în favoarea căruia autoarea a încheiat testamentul autentificat sub nr.4677/14.12.1972.

În drept, cererea reconvențională a fost întemeiată pe dispozițiile art.209 C.pr.civ., art.55 și art.58 din Legea nr.18/1991 republicată și art. III lit. a) pct.(i) din Legea nr.169/1997 actualizată.

Au fost atașate cererii reconvenționale, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: cererea de reconstituire nr.1369/19.03.1991; cererea de reconstituire nr.407/11.03.1991; testamentul autentificat sub nr.4677/14.12.1972; HCJ nr.77/03.02.1992 cu anexa aferentă; titlul de proprietate nr._/27.09.2002, proces verbal de punere în posesie nr.69/05.09.2002 cu schițele anexă, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3100/ 20.11.1979 (filele 52-62).

Reclamantul R. I. a formulat răspuns la întâmpinare (filele 78- 79) prin care a solicitat admiterea acțiunii formulate cu cheltuieli de judecată.

Referitor la întâmpinarea formulată de C. Județeană de fond funciar Gorj, a arătat că obligația comunicării acestei hotărâri a fost către proprietarul de drept, iar prin hotărârea respectivă a fost în mod eronat consemnată la rubrica moștenitori numita I. R., întrucât aceasta nu are calitatea de moștenitoare a persoanei deposedate, R. I..

Pârâtul R. P., introdus în cauză în cererea reconvențională a Comisiei locale de fond funciar Ciuperceni, a formulat la rândul său cerere reconvențională (fila 83), prin care a solicitat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/27.02.2002, emis numitului I. G., precum și a actelor premergătoare emiterii acestuia, și anularea HCJ nr.77/03.02.1992.

În motivare, pârâtul a arătat că soția lui I. G., I. R., a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991, conform cererii nr.1639/19.03.1991 pentru terenurile provenite de la defuncta R. I., fără a avea calitatea de moștenitoare a acesteia și fără a depune acte doveditoare. Nu s-a făcut o analiză atentă a actelor doveditoare cu privire la calitatea acesteia de moștenitoare a autoarei, și în mod eronat s-a înscris I. R. în actele premergătoare emise pentru terenurile agricole.

Pârâtul reclamant reconvențional a precizat că este singurul moștenitor al defunctei R. I., conform testamentului autentificat sub nr.4677/14.12.1972.

A fost atașat cererii reconvenționale, în copie, titlul de proprietate nr.620/18.04.2005 (fila 86).

Pârâții I. G. și I. R. au formulat întâmpinare (filele 89 – 91), solicitând respingerea acțiunii petentului ca neîntemeiată, nelegală și nefondată.

În legătură cu susținerile reclamantului și a intervenientului în cauză, au arătat că titlul de proprietate le-a fost eliberat în mod legal având în vedere faptul că I. R. a formulat cererea nr.407/11.03.1991 pentru suprafața de teren din titlul de proprietate nr._/27.09.2002, respectiv 0,2322 ha. Au arătat pârâții că I. R. era îndreptățită să formuleze cererea întrucât este rudă cu autoarea R. I., fiind nepoată de frate după tatăl său, în acest sens depunând declarație notarială a tatălui său biologic, R. A., dată în fața președintelui Sfatului Popular Ciuperceni, prin care recunoaște că I. R. este fiica lui rezultată din conviețuirea acestuia cu mama sa în perioada 1957 – 1964. Au mai arătat că titlul lor de proprietate li s-a eliberat în mod legal având în vedere prevederile Legii 18/1991 eliberându-se în baza cererii de reconstituire și a HCJ 77/03.02.1992, anexa 3, poziția 284.

Pârâtul I. G. a menționat că a dobândit de la autoarea R. I., conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub numărul 3100/20.11.1979, construcțiile aferente și suprafața de 250 mp, suprafață inclusă în titlul de proprietate nr._/27.09.2002, iar R. P. nu este singurul moștenitor al autoarei R. I. ci este și I. (T.) R., având în vedere recunoașterea acesteia de către tatăl său biologic din declarația atașată la dosar.

Au mai arătat pârâții că în cazul lor sunt aplicabile și prevederile legale privind uzucapiunea întrucât dețin în fapt acest teren de peste 50 de ani, urmând să demonstreze cu acte că cele menționate sunt adevărate.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 150 și 205 alin 2 C.pr.civ., având atașată, în copie, declarație R. A. (fila 92).

Reclamantul R. I. a formulat întâmpinare la cererile reconvenționale (filele 105 - 106), prin care a solicitat admiterea acțiunii împotriva pârâților I. G. și I. R., să se constate nulitatea titlului de proprietate eliberat pe numele I. G., să se dispună anularea parțială a HCJ din 03.02.1992, anexa 3, poziția 284, coloana 4, întrucât titlul a fost făcut ilegal, pentru suprafața de 0,2322 ha, fără a depune acte doveditoare în afara celor dobândite prin contractul de vânzare - cumpărare imobil 42 mp și 250 mp teren aferent construcției, precizare făcută și de Corpul de Control al Administrației Internelor din data de 8.08.2012. În legătură cu pârâta Ianași R., a arătat că aceasta a formulat in fals cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de teren a autoarei R. I. precizând că este moștenitoarea acesteia fără a depune acte doveditoare, ducând în eroare C. L. de Fond Funciar Ciuperceni, introducând un certificat de deces în cererea de reconstituire din data de 19.03.1991. A susținut reclamantul că din certificatul de naștere al pârâtei I. R. rezultă realitatea de fapt, iar susținerile acestei pârâtei că este nepoata de frate a lui R. I. sunt neadevărate. A reiterat reclamantul susținerile din precizările anterioare și din răspunsul la întâmpinare.

A atașat întâmpinării, în copie, certificatul de naștere T. R..

Pârâta reclamantă reconvențional C. L. Ciuperceni de fond Funciar a formulat răspuns la întâmpinarea pârâților I. G. și I. R. (filele 116-117), în care a arătat că, deși pârâta I. R. a formulat cererea nr.1369/19.03.1991, acesta

nu este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor autoarei

R. I. întrucât acesta nu si-a dovedit calitatea de moștenitor legal, în acest sens organul local invocând disp. art.8 și art.13 din Legea 18/1991.

S-a mai arătat că pârâtul I. G. a dobândit de la autoarea R. I., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3100/20.11.1979, construcțiile

și terenul aferent acestora în suprafață de 250 mp, dar ulterior s-a emis eronat în

favoarea acestuia, titlul de proprietate nr._/ 27.09.2002 pentru tot terenul din

săliștea casei, având suprafața de 2322 mp.

Acestuia nu i se poate constitui dreptul de proprietate pentru o suprafața de teren mai mare decât cea dobândita prin contractul de vânzare-cumpărare și nu este îndreptățit nici la reconstituire de la autoarea R. I., neavând calitate de moștenitor al acesteia.

Nefiind depuse in termenul prevăzut de Legea nr. 18/1991, alte cereri de reconstituire a dreptului de proprietate din partea moștenitorilor legali ai autoarei R. I., ci doar de către moștenitorul testamentar - R. P. care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate conform cererii nr.407/11.03.1991, acesta este singur îndreptățit la reconstituire si urmează sa fie trecut in titlul de proprietate, potrivit art.13 alin.(4) din H.G.nr.890/ 2005.

Prin rezoluția din data de 06.02.2014 s-a fixat primul termen de judecată la data de 03.03.2014.

În ședința publică din data de 03.03.2014 instanța a dispus emiterea unei adrese către pârâta C. L. de fond funciar Ciuperceni, pentru a înainta actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr._ din data de 27.09.2002, inclusiv H.C.J, relațiile solicitate fiind comunicate prin adresa nr. 917/1/11.03.2014, având atașate, în copie, cererea de reconstituire nr.1369/19.03.1991; HCJ nr.77/03.02.1992 cu anexa aferentă; proces verbal de punere în posesie nr.69/05.09.2002 cu schițele anexă (filele 128-135).

Pentru termenul de judecată din data de 17.03.2014 pârâtul R. P. a formulat note de ședință (filele 136-140), prin care a arătat că este de acord cu acțiunea promovată de reclamantul R. I. și cu cererea reconvențională formulată de C. L. de fond funciar Ciuperceni, motivând, în sinteză, că este singurul moștenitor al autoarei R. I., în calitate de moștenitor testamentar, calitate în care a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile ce provin de la autoare. Nu există nici un grad de rudenie între autoare și pârâta I. R., aceasta din urmă folosindu-se de certificatul de deces al autoarei la formularea cererii de reconstituire. Pârâtul I. G. era titularul dreptului de proprietate doar pentru terenul dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare sub nr.3100/20.11.1979, dar acesta nu a formulat cerere de reconstituire pentru terenul aferent casei de locuit, iar cererea depusă de soția sa nu îi poate profita. Titlul de proprietate eliberat lui I. G. a fost emis cu încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii 18/1991, pârâtul R. P. fiind singura persoană îndreptățită la reconstituire.

La termenul de judecată din data de 07.04.2014 reclamantul R. I. a depus la dosar note de ședință cu caracter de concluzii scrise și un număr de 19 bilete de călătorie filele 148-167), iar pârâta I. R., prin apărător, a depus la dosar note de ședință (fila 168), prin care a invocat puterea de lucru judecat a sentinței civile nr.1100/07.02.2013 a Judecătoriei Tg-J., pe care a atașat-o în copie (filele 169-170).

La același termen de judecată, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de moștenitori ai pârâtului decedat I. G., a următorilor: I. R., în calitate de soție supraviețuitoare, I. P. R., I. I. G. și I. V., în calitate de descendenți.

Pentru termenul de judecată din data de 28.04.2014 prin serviciul registratură al instanței s-au înaintat din partea pârâtului I. V., note de ședință (filele 178-182).

Prin notele de ședință, pârâtul a înțeles să răspundă tuturor cererilor de chemare în judecată sub formă de întâmpinare, să solicite suspendarea judecării acestei cauze, până la soluționarea dosarului nr._, având ca obiect stabilire filiație reală, și să ridice pretenții noi, sub formă de cerere reconvențională.

Pe cale de excepție, a invocat pârâtul excepția lipsei de interes a reclamantului R. I. pentru promovarea prezentei acțiuni, excepția puterii de lucru judecat față de sentința civilă nr.1100/2013, pronunțată de Judecătoria Tg.-J., în dosarul nr._/318/2012, excepția tardivității promovării prezentei acțiuni, cu privire la contestarea hotărârii de validare care a stat la baza emiterii titlului de proprietate din litigiu și a celorlalte acte premergătoare emiterii acestui titlu de proprietate din litigiu, iar cu privire la fondul litigiului a solicitat respingerea acestor cereri de chemare în judecată, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Lipsa de interes a reclamantului R. I. în a obține anularea titlului de proprietate emis în favoarea lui I. G. este dată atât de faptul că nu a făcut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate nici el și nici tatăl acestuia, cât și de faptul că cu privire la acest teren din litigiu, pârâtul R. P. deține un testament făcut în favoarea sa de R. I., fosta proprietară a terenului din litigiu, în acest sens fiind testamentul din anul 1972.

Din aceste considerente, a înțeles să invoce atât excepția lipsei de interes juridic a reclamantului R. I. pentru promovarea prezentei acțiuni, cât și excepția puterii de lucru judecat a acestei excepții raportat la sentința civilă nr.1100/2013, în acest sens fiind atât sentința civilă nr.1100/2013, cât și precizarea cererii de chemare în judecată, făcută de reclamantul R. llie în data de 28.11.2012.

A considerat pârâtul că reclamantul R. I. nu are un interes juridic actual să anuleze titlul de proprietate emis în favoarea tatălui său, nici pentru suprafața de 58 mp, fiindcă nu a făcut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la acest teren reconstituit în favoarea tatălui său, iar pentru terenul învecinat cu terenul din litigiu, teren pe care îl folosește acest reclamant, are testament fratele acestui reclamant, numitul R. I., în acest sens fiind testamentul făcut de bunica paternă, R. M., în anul 1962 lui R. I..

A învederat pârâtul că excepția tardivității este invocată în raport de cererea de chemare în judecată principală și de cererea reconvențională a pârâtei C. L. de fond funciar Ciuperceni, dat fiind faptul că hotărârile de validare pot fi contestate în termen de 30 de zile de când s-a luat cunoștință de existența acestor hotărâri, potrivit art.54 din Legea nr.18/1991. Cum între părți s-au purtat mai multe judecăți, nu se poate reține că reclamantul R. I. sau C. L. Ciuperceni nu au avut cunoștință de existența acestei hotărâri de validare care face obiectul acestui litigiu, mai ales că această hotărâre a fost depusă și în dosarul nr._/318/2012.

În ce privește fondul litigiului, pârâtul a solicitat respingerea prezentei acțiuni ca fiind nefondată, din următoarele considerente: în fapt, mama sa, pârâta Ianași R. este fiica numitului R. A., tatăl reclamantului, R. I., având aceleași drepturi ca și acesta cu privire la terenul din litigiu, dacă se ignoră cererea de reconstituire a dreptului de proprietate. Pentru că mama sa a făcut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la terenul din litigiu, iar reclamantul nu a făcut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, mama sa are un interes juridic să promoveze o astfel de acțiune, însă reclamantul nu mai are, în prezent, un interes juridic actual, să se bucure de reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul din litigiu. Tatăl său, Ianași G., în anul 1979, a cumpărat, împreună cu soția sa Ianași M., o casă împreună cu terenul aferent, cu suprafața de 250 mp, casă care a fost extinsă, potrivit autorizației de construcție din anul 2003, autorizație care a stat și la baza realizării anexelor care se găsesc și în prezent, de la numita R. I., mătușa reclamantului și a pârâtului R. P., în acest sens fiind proiectul autorizației de construcție din anul 2003 și convenția din anul 1979.

Pentru că mama sa, R. R., este nepoata de frate a fostei proprietare, R. I., cu permisiunea tuturor rudelor bunicului său matern, R. A., a folosit întreg terenul din litigiu, public, sub nume de proprietar, până în anul 2012, chiar și după ce R. A. a decedat.

În certificatul de naștere al mamei sale, Ianași R. nu apare ca tată numitul R. A., ci o liniuță, însă tatăl său a recunoscut public că mama pârâtului și unchiul său T., sunt copii săi, în acest sens fiind înscrisurile în care R. A. afirmă că se ocupă de întreținerea celor doi copii ai săi, Ianași R., fostă T., și T. I., ambii copiii numitei T. M., cu care R. A. a avut o relație în perioada 1965-1967.

Pe rolul Judecătoriei Tg-J. se află înregistrat și dosarul privind stabilirea filiației mamei sale, Ianași R., care formează obiectul dosarului nr._, motiv pentru care pârâtul a solicitat suspendarea judecării acestei cauze, până la soluționarea dosarului arătat anterior privind stabilirea filiației reale a mamei sale. Fiindcă tatăl său a fost cumpărător de bunăcredință al casei și terenului de 250 mp, fiindcă mama sa era nepoata de frate, fără forme legale, fiindcă ambii săi părinți s-au ocupat de gospodăria întemeiată pe terenul din litigiu, în mod corect a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea tatălui său, cu acordul mamei sale, pârâta Ianași R., mai ales că mama sa a fost și validată cu terenul din litigiu.

Sub aspect reconvențional, pârâtul a arătat că, dacă instanța va aprecia că reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut în favoarea unei persoane neîndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul din litigiu, urmează să aibă în vedere următoarele: atât legătura de filiație dintre mama sa, Ianași R. și fosta proprietară a terenului din litigiu, R. I., cât și faptul că numai aceasta și pârâtul R. P. au făcut cerere de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la terenul din litigiu; faptul că și mama sa are aceleași drepturi ca și reclamantul R. I., iar în dosarul nr._ se discută filiația reală a pârâtei Ianași R.; faptul că pe terenul din litigiu părinții pârâtului au construcții și că li se cuvine potrivit art.22, 23 din Legea nr.18/1991 1000 mp, aferenți construcțiilor dobândite în anul 1979, precum și cele ridicate, în baza autorizației de construcție din anul 2003; faptul că pentru terenul din litigiu are un testament R. P., iar pentru terenul vecin cu acest teren, are un testament fratele reclamantului, R. I., nu reclamantul; faptul că cereri de reconstituire a dreptului de proprietate cu privire la terenul din litigiu au făcut doar mama sa, I. R. și pârâtul R. P., cereri care au fost validate prin HG nr.77/1992.

Pentru considerentele expuse, pârâtul I. V. a solicitat să se dispună rectificarea titlului de proprietate, a procesului-verbal de punere în posesie cu privire la terenul din litigiu, precum și a celorlalte acte premergătoare titlului de proprietate, pentru a se respecta hotărârea de validare cu privire la moștenitorii cărora li se cuvine a i se reconstitui dreptul de proprietate cu privire la terenul din litigiu.

În toate situațiile a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Au fost atașate notelor de ședință, în copie, următoarele înscrisuri: contract de vânzare – cumpărare, proiect autorizație de construire, filă proiect nr. 17/2003, filă listă de semnături, autorizație de construire nr. 10 din 26..05.2004, certificat de urbanism nr. 30 din 10.09.2002, schiță, plan de situație, memoriu tehnic, patru schițe, testament, încheiere de autentificare nr. 4577 din 10 decembrie 1972, cerere formulată de R. I. din data de 28.11.2012 și fișa dosarului nr._ din sistemul ecris al instanței – filele (183-203).

La termenul de judecată din 28.04.2014 reclamantul R. I. a depus la dosar note de ședință note de ședință (filele 204-205), prin care a reiterat susținerile și cererile expuse anterior.

Pentru termenul de judecată din data de 12.05.2014 au fost înaintate la dosar: la data de 05.05.2013 din partea reclamantului R. I., note de ședință, având atașate, în copie conformă cu originalul, certificat de moștenitor nr.64/26.01.1987, certificat de moștenitor nr.261/25.09.2007, declarație R. A. autentificată sub nr.3004/13.09.2007, titlul de proprietate nr._/15.05._, proces verbal de punere în posesie cu schița aferentă, cerere renunțare la judecată T. I. în dosarul nr._, rezoluție dosar nr._ ; la data de 06.05. 2014 din partea pârâtului I. V. cerere de depunere acte, respectiv certificat de grefă privind obiectul dosarului nr._, extras de pe portalul instanțelor de judecată privind dosarul nr._, copie cerere de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr._, declarație R. A., act de angajament R. C. A., cerere T. M. datată 28.08.1971.

La același termen de judecată, pentru considerentele ce se regăsesc în cuprinsul încheierii de amânare a pronunțării, instanța calificat nota de ședință stată la fila 83 ca fiind o cerere reconvențională formulată de pârâtul R. P.; a respins excepția autorității de lucru judecat prin raportare la sentința civilă nr.1100/2013pronunțată în dosarul nr._/318/2012, invocată de pârâtul I. V., puterea de lucru judecat acestei hotărâri urmând a fi avută în vedere în condițiile art. 431 alin. 2 C. pr. civ. la pronunțarea hotărârii; a unit u fondul excepția lipsei de interes a reclamantului R. I. în promovarea acțiunii, excepție invocată de pârâtul I. V.; a respins excepția tardivității acțiunii pentru contestarea HCJ nr.77/03.02.1992 și a actelor premergătoare, invocată de pârâtul I. V. în raport de cererea de chemare în judecată principală și de cererea reconvențională formulată de C. L. de fond funciar Ciuperceni, excepția tardivității fiind invocată și de pârâta C. Județeană de fond funciar Gorj în raport de cererea de chemare în judecată principală; a constatat decăzut pârâtul I. V. din dreptul de formula cerere reconvențională în cauză și a înlăturat actul de procedură al cererii reconvenționale ca tardiv formulat; a respins

cererea de suspendare a judecării acestui dosar până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei Tg-J., având ca obiect stabilirea filiației lui I. R. față de pretinsul său autor, cererea de suspendare fiind formulată de pârâtul I. V.; a încuviințat tuturor părților proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și a respins cererea privind emiterea unei adrese către C. L. Ciuperceni de Fond funciar și cererea de atașare a dosarului_/318/2012.

Prin sentința civilă nr. 3273 din 19.05.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost admisă excepția lipsei de interes a reclamantului R. A. I. în promovarea cererii de chemare în judecată principale, excepție invocată de pârâtul I. V., și, pe cale de consecință, a fost respinsă cererea de chemare în judecată principală formulată de reclamantul R. A. I., în contradictoriu cu pârâții I. R., I. G. – decedat în cursul procesului, judecata fiind continuată cu moștenitorii acestuia, respectiv I. R., I. P. R., I. I. G. și I. V., C. L. de fond funciar Ciuperceni, C. Județeană de fond funciar Gorj și R. I. P., ca fiind formulată de o persoană care nu justifică un interes legitim.

A fost admisă în parte cererea reconvențională, formulată de pârâta reclamantă reconvențional C. L. de fond funciar Ciuperceni.

A fost admisă în parte cererea reconvențională, formulată de pârâtul reclamant reconvențional R. I. P..

S-a constatat nulitatea absolută parțială a HCJ Gorj nr.77/03.02.1992, anexa 3, poziția 284, cu privire la beneficiarii reconstituirii dreptului de proprietate, în sensul înlăturării din hotărârea menționată a pârâtei I. R..

A fost respins capătul de cerere în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/27.09.2002 eliberat în favoarea autorului I. D. G..

S-a luat act că pârâtul R. I. P. nu a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.

Au fost respinse cererile reclamantului R. A. I. și pârâților I. R. și I. V. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, în raport de disp. art.248 alin.1 C.pr.civ., a analizat mai întâi asupra excepției lipsei de interes a reclamantului R. A. I. în promovarea cererii de chemare în judecată principale, excepție invocată de pârâtul I. V., pe care a admis-o întrucât, potrivit art. III alin.(2) din Legea nr.169/1997, nulitatea titlurilor de proprietate poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de alte persoane care justifică un interes legitim, iar interesul în promovarea unei acțiuni civile rezidă în folosul practic, legitim, actual și direct, pe care îl urmărește cel care a pus în mișcare acțiunea civilă. Interesul este actual atunci când există în momentul în care se exercită acțiunea civilă și este direct, în sensul că folosul practic trebuie să îl vizeze pe cel care promovează acțiunea, iar nu pe altcineva.

S-a reținut că, pentru a fi legitim interesul de a formula acțiunea în constatarea nulității HCJ nr.77/03.02.1992, anexa 3, poziția 248, beneficiari I. R. și R. P., și a titlului de proprietate nr._/27.09.2002 eliberat autorului I. G., reclamantul R. A. I. trebuie să dovedească faptul că este îndreptățit la reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate asupra terenului face obiectul actelor de proprietate contestate, fiind prejudiciat, prin încălcarea dreptului său de proprietate, prin eliberarea respectivelor acte de proprietate. Cu alte cuvinte, justifică interes în a obține constatarea nulității unei hotărâri de validare și titlului de proprietate eliberat unei persoane numai acela care are la rândul său reconstituit sau constituit dreptul de proprietate asupra terenului respectiv, altfel nu are nici un folos practic în urma desființării actelor contestate.

În acest sens, instanța a reținut că reclamantul R. A. I. nu a administrat nici o probă din care să rezulte că este îndreptățit la constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului înscris în hotărârea de validare și în titlul de proprietate contestate, sau că a formulat cerere de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate pentru terenul menționat.

De altfel, a reținut instanța că reclamantul R. I. invocă drept cauze de nulitate a actelor menționate: lipsa calității de moștenitoare a pârâtei I. R. față de autoarea deposedată R. I.; calitatea de unic moștenitor al lui R. I. a pârâtului R. P.; lipsa îndreptățirii autorului I. G. la reconstituire pentru terenul înscris în titlul de proprietate contestat; faptul că autorul I. G. nu a formulat cerere de reconstituire pentru terenul înscris în titlul de proprietate contestat, fiind încălcate dispozițiile Legii 18/1991.

Lipsa calității de moștenitoare a pârâtei I. R. față de autoarea deposedată R. I., și, corelativ, calitatea de unic moștenitor al lui R. I. a pârâtului R. P., sunt aspecte de nelegalitate ce pot fi invocate doar de către cel care se pretinde moștenitor solicitant prejudiciat, în speță R. P., și nicidecum de către terțe persoane. Prin validarea greșită a lui I. R. la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile provenite de la defuncta R. I. nu este prejudiciat în nici un mod reclamantul, care nu are calitatea de moștenitor solicitant al reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenurile defunctei, după cum nici înlăturarea lui I. R. din hotărârea de validare nu îi creează un folos practic reclamantului, singurul care ar obține un folos practic în această situație fiind celălalt moștenitor solicitant, R. P..

În ceea ce privește titlul de proprietate nr._/27.09.2002 emis în favoarea lui I. G., instanța a reținut că reclamantul R. I. a mai contestat acest titlu de proprietate în dosarul nr._/318/2012 al Judecătoriei Tg-J., în care s-a pronunțat sentința civilă nr.1100/07.02.2013 (filele 169-170), iar instanța a admis în parte acțiunea și a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/27.09.2002, eliberat pârâtului I. D. G., pentru suprafața de 57 mp, individualizată în raportul de expertiză întocmit în cauză de expert tehnic judiciar N. P., în planul anexă nr.1 la raport, marcată de punctele 9,10,18,17,9.

În considerentele hotărârii judecătorești menționate, s-a reținut că parte din terenurile reclamantului R. I. și pârâtului I. G. se suprapun, respectiv coroborând titlurile de proprietate cu raportul de expertiză efectuat în cauză s-a reținut că atât pârâtul cât și reclamantul au inclusă în cele două titluri de proprietate suprafața de 57 mp individualizați în anexa la raport, suprafață folosită de reclamant prin delimitare cu gard.

Având în vedere că reclamantul a solicitat nulitatea absolută a titlului de proprietate emis pârâtului pe toată suprafața de teren înscrisă în titlu, motivat de faptul că acesta nu a fost înscris la registru agricol și a construit pe acest teren în mod nelegal, instanța a analizat condiția interesului reclamantului în promovarea acestei acțiuni, reținând că, prin prisma disp. art. III alin.2 din Legea 169/1997, reclamantul R. A. I. are un interes legitim pentru constatarea nulității parțiale absolute a titlului de proprietate al pârâtului doar pentru suprafața de 57 mp individualizați în raportul de expertiză ce se suprapune cu terenul din titlul său de proprietate, teren pe care de altfel îl ocupă chiar reclamantul.

Așadar, condiția reclamantului de persoană prejudiciată prin eliberarea titlului contestat lui I. G. a fost deja analizată, stabilindu-se cu putere de lucru judecat că această condiție este îndeplinită doar pentru terenul în suprafață de 57 mp.

Aceste dezlegări ale instanței de judecată se impun în orice alt litigiu ulterior cu putere de lucru judecat, prezumându-se că exprimă adevărul, fără posibilitatea de a mai fi contrazise. Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridica, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.

Instanța a reținut că, potrivit jurisprudenței CEDO, unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi rediscutate (Brumărescu c. României, § 61). Recent, în cauza A. c. României, din data de 23.09.2008, Curtea Europeană a mers mai departe arătând că instanțele trebuie sa țină cont chiar și de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare finalizate prin hotărâri definitive, si să nu le mai repună în discuție într-o nouă procedură.

În raport de considerentele expuse, s-a reținut că reclamantul R. I. nu justifică un interes legitim, așa cum este reglementat de art. III alin. 2 din Legea 169/1997, în constatarea nulității absolute a HCJ Gorj nr.77/03.02.1992, anexa 3, poziția 284, și în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/27.09.2002, drept pentru care instanța a admis excepția lipsei de interes a reclamantului R. A. I. în promovarea cererii de chemare în judecată principale și a respins cererea de chemare în judecată principală ca fiind formulată de o persoană fără un interes legitim.

Asupra cererii reconvenționale formulate de pârâta reclamantă reconvențional C. L. de fond funciar Ciuperceni și asupra cererii reconvenționale formulată de pârâtul reclamant reconvențional R. I. P., instanța a analizat prin considerente comune cele două cereri reconvenționale, având în vedere că cele două cereri au obiect și cauză identice, respectiv se solicită să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/27.09.2002 eliberat pe numele I. G., precum și a actelor premergătoare eliberării acestuia; anularea parțială a HCJ nr. 77/03.02.1992, anexa 3, poziția 284, coloana 4 cu privire la I. R., pentru următoarele motive: I. R. nu este persoană îndreptățită la reconstituire, neavând calitate de moștenitoare a autoarei R. I.; singurul moștenitor al autoarei R. I., care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în termen legal, este R. P., în favoarea căruia autoarea R. I. a încheiat testamentul autentificat sub nr.4677/14.12.1972; I. G. nu este îndreptățit să primească decât terenul în suprafață de 250 mp, aferent construcției dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3100/20.11.1979, însă nu a formulat cerere de reconstituire nici pentru acest teren, iar titlul este eliberat nelegal în favoarea sa.

Asupra capătului de cerere în constatarea nulității absolute parțiale a HCJ Gorj nr.77/03.02.1992, anexa 3, poziția 284, cu privire la beneficiarii reconstituirii dreptului de proprietate, instanța a reținut că prin HCJ Gorj nr. 77/03.02.1992, anexa 3, poziția 284 (filele 55-56 dosarul cauzei) a fost validată reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului agricol în suprafață de 2,02 ha, pentru autor R. A. I. – moștenitori I. R. și R. I. P..

Din relațiile comunicate de organul local Ciuperceni, necontestate de către nici una din părți, s-a reținut că la baza hotărârii de validare menționate au stat cererea de reconstituire nr.1369/19.03.1991 formulată de I. R. (fila 52) și cererea de reconstituire nr.407/11.03.1991 formulată de R. I. P. (fila 53), iar din susținerile părților, înscrisurile depuse de acestea la dosarul cauzei și din relațiile comunicate de C. L. de fond funciar Ciuperceni, rezultă că pârâta I. R. nu are calitatea de moștenitoare a autoarei R. I..

În speță, pârâta I. R. a învederat că se consideră moștenitoare a autoarei R. I., respectiv nepoată de frate, întrucât este fiica nelegitimă a fratelui autoarei, respectiv fiica lui R. A., rezultată din conviețuirea acestuia din urmă cu mama pârâtei, T. M., în perioada 1957-1964. Pârâta a confirmat că în actele de stare civilă, la numele tatălui nu figurează R. A., fiind barată această poziție, însă a susținut că legătura de filiație rezultă din înscrisurile intitulate declarație și act de angajament (filele 230-231) care emană de la tatăl său biologic, R. A.. Mai mult, pârâta a învederat că în prezent a demarat procedura judiciară pentru a-și stabili în mod legal filiația față de R. A., și, pe cale de consecință, legătura de filiație față de autoarea deposedată, R. I..

Analizând aspectele, instanța a apreciat că pârâta I. R. nu justifică, în până la acest moment, calitatea de moștenitoare a autoarei deposedate, R. I., în accepțiunea Legii 18/1991.

Astfel, potrivit art.13 alin.1 din Legea 18/1991, „calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive, ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moștenirii”.

Analizând coroborat prevederile art.13 Legea 18/1991, art.107 din Legea 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, art.12-13 Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, art.98-103 Cod civil, s-a reținut că dovada calității de moștenitor poate fi făcută cu: certificatul de moștenitor, certificatul de calitate de moștenitor, testament, acte de stare civilă și orice alte mijloace de probă admise de lege, cu condiția ca aceste mijloace de probă să nu contravină mențiunilor din actele de stare civilă. Orice alte mijloace de probă vor fi admise numai dacă: nu au existat registre de stare civilă; registrele de stare civilă s-au pierdut ori au fost distruse, în tot sau în parte; nu este posibilă procurarea din străinătate a certificatului de stare civilă sau a extrasului de pe actul de stare civilă; întocmirea actului de stare civilă a fost omisă sau, după caz, refuzată, iar în speță, nu este incidentă nici una dintre situațiile menționate mai sus.

Analizând înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă, respectiv declarație și act de angajament (filele 230-231), instanța a constatat că aceste înscrisuri nu cuprind o recunoaștere de filiație din partea lui R. A., nefăcându-se nici o referire la paternitatea acestuia, ci: prin înscrisul intitulat „declarație” numitul R. A. confirmă doar faptul că întreține pe minorii T. M. I. și T. M. R., ocupându-se de creșterea și educarea lor, fără a face vreo referire la calitatea de tată pentru cei doi minori; prin înscrisul intitulat „act de angajament” se consemnează convenția încheiată între R. A. și T. M., prin care T. M. se obliga să desfășoare activități de menaj pentru R. A., iar acesta din urmă se obliga să îi plătească lunar suma de 200 lei pentru aceste servicii.

Pentru considerentele expuse, reținând că pârâta nu dovedește calitatea de moștenitoare a autoarei deposedate R. I., față de disp. art.13 din Legea 18/1991, nefiind astfel îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile ce provin de la această autoare, văzând disp. art. III alin.1 lit. a) Legea 169/1997, instanța a admis ambele cereri reconvenționale și a constatat nulitatea absolută parțială a HCJ Gorj nr.77/03.02.1992, anexa 3, poziția 284, cu privire la beneficiarii reconstituirii dreptului de proprietate, în sensul înlăturării din hotărârea menționată a pârâtei I. R..

Asupra capătului de cerere în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/27.09.2002 eliberat în favoarea autorului I. D. G., instanța a analizat legalitatea titlului eliberat în favoarea autorului I. D. G. exclusiv prin prisma motivelor invocate, respectiv lipsa calității lui I. G. de persoană îndreptățită la reconstituire pentru teren provenit de la autoarea R. I. și lipsa cererii de reconstituire.

Cu prioritate, instanța de fond a observat că titlul de proprietate nr._/27.09.2002 (fila 57) este eliberat prin constituirea dreptului de proprietate, și nu prin reconstituirea dreptului de proprietate, astfel că îndreptățirea sa asupra terenului din actele eliberate nu se analizează prin raportare la un autor deposedat în perioada 1959-1963.

S-a observat astfel că legea specială de reparație utilizează două proceduri de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor: reconstituirea dreptului de proprietate, care vizează situațiile în care persoana îndreptățită a avut teren în proprietate și a pierdut această proprietate în urma preluării terenului de către fosta CAP sau de către stat, reconstituirea făcându-se pentru persoana deposedată sau pentru moștenitorii acesteia; și constituirea dreptului de proprietate, prin care legiuitorul a urmărit crearea dreptului de proprietate în favoarea unor categorii de persoane care nu au fost niciodată proprietarii terenurilor respective.

S-a reținut că autorul I. G. se află în situația persoanelor în favoarea cărora s-a procedat la constituirea dreptului de proprietate, astfel încât menționarea - pe procesul său verbal de punere în posesie - a HCJ Gorj nr.77/1992, anexa 3, poziția 284, este o greșeală a comisiei locale de fond funciar, după cum greșită este și solicitarea ca îndreptățirea lui I. G. să se analizeze în raport de autoarea deposedată R. I..

În realitate, I. G. este cumpărătorul din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3100/20.11.1979 de fostul Notariat de Stat al Județului Gorj (fila 62) prin care a cumpărat de la vânzătoarea R. I. (totodată, și autoare a lui R. P.) o construcție compusă din o casă cu două camere, construită din lemn și acoperită cu țiglă, cu vecinătățile arătate în act, făcându-se mențiunea că terenul aferent construcției, în suprafață de 250 mp, se trece în proprietatea statului, conform disp. art.30 alin.2 din Legea 58/1974, urmând a fi atribuit în folosință cumpărătorului construcției.

În concluzie, calitatea lui I. G. și îndreptățirea sa la stabilirea dreptului de proprietate trebuie analizată conform disp. art.36 alin.3 din Legea 18/1991.

Prin textul de lege invocat s-a prevăzut constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile art.30 din Legea 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și a localităților urbane și rurale, în favoarea proprietarilor actuali ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuinței.

Potrivit art.30 alin.2 și 3 din Legea 58/1974, în caz de înstrăinare a unei construcții, terenul aferent construcției a trecut în proprietatea statului, iar dobânditorul construcției a primit din partea statului, în folosință, terenul necesar în limitele prevăzute de art.8 și 17 din același act normativ.

În ceea ce privește noțiunea de „teren aferent” construcției cumpărate sub imperiul Legii 58/1974, practica judecătorească a statuat constant că nu prezintă relevanță suprafața de teren trecută în actul de înstrăinare, ci intenția reală a părților convenției de vânzare-cumpărare, respectiv ceea ce cumpărătorul a folosit efectiv de la data înțelegerii, aceasta în condițiile în care s-a apreciat că Legea 18/1991 a urmărit să normalizeze o . situații, printre care și aceea a deținătorilor unor terenuri trecute în proprietatea statului ca urmare a înstrăinării locuințelor aflate pe ele. S-a reținut în practica instanțelor că, în lipsa unor prevederi prin care legiuitorul să reglementeze regimul juridic aplicabil restului terenului (peste cei 100 mp în urban, respectiv 250 mp în rural), de a rămâne în proprietatea statului, de a se restitui vânzătorului sau de a se atribui în folosință dobânditorului și în ce condiții, etc., este în spiritul Legii 18/1991 ca întinderea dreptului de proprietate aferent unei construcții, dobândite prin cumpărare sub imperiul Legii nr.58/1974 să fie determinată prin deducerea intenției părților din convenție.

În speță, instanța nu a fost investită să verifice și să stabilească întinderea îndreptățirii lui I. G. la constituirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3100/20.11.1979 de fostul Notariat de Stat al Județului Gorj, motiv pentru care nu a analizat aceste aspecte, în prezenta cauză cerându-i-se doar să constate calitatea lui I. G. de persoană neîndreptățită la reconstituire în raport cu R. I., aspect care a fost deja înlăturat.

Cât privește neformularea unei cereri de către I. G. – cerere de constituire în cazul său – instanța a avut în vedere faptul că în cazul constituirii potrivit disp. art.36 alin.3 din Legea 18/1991 nu există o limită de timp până la care se poate formula cererea de constituire, aceasta putând fi formulată oricând, drept pentru care lipsa cererii nu poate constitui un motiv suficient pentru constatarea nulității titlului de proprietate.

În concluzie, I. G. este persoană îndreptățită la constituire pentru terenul aferent construcției dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3100/20.11.1979 de fostul Notariat de Stat al Județului Gorj, în lumina disp. art.36 alin3 din Legea 18/1991, iar cu privire la întinderea îndreptățirii acestuia, în raport de aceleași dispoziții legale, instanța nu a fost investită să se pronunțe.

Pentru toate considerentele expuse, instanța a respins capătul de cerere în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr._/27.09.2002 eliberat în favoarea autorului I. D. G..

Instanța a avut în vedere și faptul că autorului I. G. i-a fost eliberat titlul de proprietate contestat încă din anul 2002, drept pentru care aceasta beneficiază de un „bun”, în sensul art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană de Drepturilor Omului.

Din această perspectivă, instanța a avut în vedere că, în cauza Toșcuță si alții c. României, Curtea a reținut că anularea titlurilor de proprietate emise în baza legilor fondului funciar se analizează ca o privare de proprietate așa cum aceasta este definită prin cea de-a doua frază a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1, așa încât, anularea va fi permisă numai dacă este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim si păstrează un just echilibru între interesul general al comunității si imperativele protecției drepturilor fundamentale ale individului.

Asupra cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată, față de 453 C.pr.civ., instanța a luat act că pârâtul R. I. P. nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.

Față de 453 C.pr.civ., constatând culpa procesuală a reclamantului R. I., instanța a respins cererea acestuia de acordare a cheltuielilor de judecată.

Instanța a respins și cererile pârâților I. R. și I. V. privind acordarea cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu au probat efectuarea de cheltuieli în această cauză, iar sarcina probei le incumbă, potrivit disp. art.452 C.pr.civ.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelantul pârât R. P. și apelantul reclamant R. A. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelantul pârât reclamant reconvențional R. P. a solicitat într-o primă teză admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii în totalitate a cererii reconvenționale, constatarea nulității titlului de proprietate emis autorului I. G., cât și a procesului verbal de punere în posesie, iar într-o teză subsidiară, admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru antamarea fondului.

S-a invocat că în mod greșit a fost admisă doar în parte cererea reconvențională în condițiile în care actele contestate au fost eliberate nelegal, fără respectarea procedurii speciale a legii fondului funciar.

S-a arătat că din întreg ansamblul probator, nu a reieșit că autorul I. G. ar fi solicitat atribuirea terenului în suprafață de 2322 m.p., teren ce s-ar fi încadrat în prevederile art.36 aliniat 3 din legea 18/1991, întrucât în anul 1979 a dobândit prin contractul de vânzare cumpărare autentic o construcție în suprafață de 42 mp. de la numita R. I., că autorul nu s-a adresat în prealabil prefectului județului pentru atribuirea în totalitate a terenului.

S-a invocat motivarea contradictorie a soluției de către instanță, care recunoaște deficiențele în procedura constituirii, însă trece peste dispozițiile art.III din Legea 169/1997.

Mai arată că și în ipoteza în care nu ar fi o limită de timp până la care să se formuleze cererea de constituire, anularea înscrisului atacat este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim, în sensul înlăturării prejudiciului suferit de o terță persoană îndreptățită ale cărei interese nelegitime au fost nesocotite prin eliberarea unui act de proprietate nelegal și care îi afectează apelantului dreptul de proprietate reconstituit prin HCJ 77/1992 în calitate de moștenitor testamentar al autoarei R. I..

O altă critică vizează faptul că deși se constată nulitatea absolută a HCJ nr.77/2002 anexa 3 poziția 284, hotărâre ce este menționată în procesul verbal de punere în posesie al autorului I. G., instanța motivează sumar că de fapt este o greșeală a Comisiei Locale de Fond Funciar.

În esență, apelantul a invocat vicierea în totalitate a procedurii de constituire a dreptului de proprietate, chiar și în situația în care s-ar fi analizat prin prisma art.36 aliniat III din Legea 18/1991. A susținut că în practica judiciară s-a statuat că proprietarii construcțiilor nu sunt în drept să primească întreaga suprafață de teren ce li s-a atribuit ca lot în folosință.

Un alt argument privind nelegalitatea sentinței atacate s-a referit la faptul că instanța menționează că nu a fost învestită să verifice și să stabilească întinderea îndreptățirii autorului I. G. la reconstituirea dreptului de proprietate, prin notele de ședință pe care le-a formulat apelantul la 17.03.2014 ( dezvoltarea cererii reconvenționale ) a arătat că dacă s-ar fi respectat procedura reconstituirii, acesta ar fi putut beneficia de o reconstituire pentru o suprafață de 1000 m.p. sau până la limita anexelor gospodărești, pentru diferența de teren apelantul fiind unica persoană îndreptățită față de care s-a și dispus reconstituirea prin HCJ 77/1992.

S-a concluzionat că într-o atare situație, susținerea instanței potrivit căreia nu a fost învestită cu o astfel de cerere, nu poate fi reținută impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea antamării fondului.

În plus, susține apelantul, instanța se pronunță asupra legalității titlului și implicit asupra întinderii dreptului de proprietate reținând că nu prezintă relevanță suprafața de teren trecută în actul de înstrăinare ci intenția reală a părților convenției de vânzare cumpărare. S-a invocat lipsa unor elemente esențiale din care să rezulte fără echivoc dreptul de folosință asupra întregii suprafețe de teren de la momentul dobândirii proprietății asupra construcției. Că în contextul în care autorul pârâților nu a formulat cerere pentru terenul pe care sunt amplasate construcțiile, este afectat dreptul de proprietate al apelantului.

Apelantul petent R. I. a criticat sentința sub aspectul că este îndreptățit la reconstituire a dreptului de proprietate ca colateral al autoarei R. I. și pentru că i s-a încălcat dreptul de proprietate prin suprapunerea terenului său cu al pârâtului.

Tribunalul, reanalizând actele și lucrările dosarului, constată că prima instanță a fost învestită pe de o parte cu acțiunea principală formulată de reclamantul R. I. prin care s-a solicitat constatarea nulității hotărârii de validare nr.77/1992 în baza căreia s-a eliberat titlul de proprietate_/2002 cu privire la suprafața de teren de 2322 m.p. pentru autorul I. G., arătându-se că acesta nu a formulat cerere de reconstituire, însă deține un contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3100/1979, prin care a cumpărat de la numita R. I. o construcție în suprafață de 42 m.p. ; că cerere de reconstituire a formulat soția lui I. G., pârâta I. R. prin care a solicitat reconstituirea unei suprafețe de 2,02 ha, fără a avea calitate de moștenitoare de drept după autorul deposedat, R. I..

Conform precizărilor reclamantului, obiectul cererii sale de chemare în judecată l-a constituit contestație împotriva hotărârii de validare nr.77/1992 pentru numitul I. G. și anularea titlului de proprietate emis aceleași persoane.

C. L. de Fond Funciar Ciuperceni a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/2002 eliberat pe numele lui I. G. precum și anularea parțială a HCJ nr.77/03.02.1992 cu privire la I. R..

S-a arătat că emiterea hotărârii de validare contestate s-a realizat ca urmare a cererilor depuse în anul 1991 de către I. R. și R. P. dar ulterior s-a constatat că I. R. nu este îndreptățită la reconstituire, neavând calitate de moștenitoare a autoarei R. I., ci doar soțul ei I. G. a dobândit de la aceasta prin contractul de vânzare cumpărare din anul 1979 construcțiile și terenul aferent acestora în suprafață de 250 m.p. eronat fiind emis ulterior titlul de proprietate pentru suprafața de 2322 m.p.

Prin cererea reconvențională s-a solicitat introducerea în cauză ca pârâți a lui I. G., I. R. și R. P..

Pârâtul R. P. a formulat la rândul său cerere reconvențională solicitând constatarea nulității absolute a aceluiași titlul de proprietate și a aceluiași HCJ. A invocat că soția lui I. G., I. R. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza legii 18/1991 conform cererii nr.1639/1991 pentru terenuri provenite de la defuncta R. I. fără a avea calitatea de moștenitoare și fără a depune acte doveditoare. A precizat acest pârât reclamant reconvențional că este singurul moștenitor al lui R. I. conform testamentului autentificat sub nr.4677/14.12.1972.

Este evident că toate cererile deduse judecății au ca element comun faptul că pârâta I. R. nu avea calitatea de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate după autoarea R. I. ci ca atare, cererea ei de reconstituire nu putea să servească la demararea procedurii de stabilire a dreptului de proprietate după această autoare.

Instanța de fond constatând temeinicia situației invocate prin cererile deduse judecății legat de faptul că pârâta I. R. nu poate fi beneficiara reconstituirii dreptului de proprietate după autoarea R. I., a procedat în consecință, constatând nulitatea absolută parțială a HCJ nr.77/03.02.1992 anexa 3 poziția 284, în sensul înlăturării din hotărârea menționată a pârâtei I. R..

Sub aspectul cererii principale, s-a reținut incidentă în cauză excepția lipsei de interes a reclamantului R. A. I. prin raportare la faptul că R. I. nu justifică calitatea de moștenitor solicitant a terenurilor ce au aparținut autoarei, că singurul care are un folos practic prin înlăturarea lui I. R. este moștenitorul testamentar R. P.. Cât privește titlul de proprietate, s-a avut în vedere că reclamantul R. I. a mai contestat acest titlu de proprietate și s-a constatat nulitatea absolută parțială pentru o suprafață de 57 m.p.

Instanța reține acest aspect ca având drept consecință atragerea puterii de lucru judecat în forma prezumției, cu toate că în contextul în care se invocă aceeași suprapunere și prin cererea dedusă prezentei judecăți, se conturează o autoritate de lucru judecat apreciată din perspectiva triplei identități de obiect, părți și cauză. Oricum, motivarea pe capătul de cerere principal privind anularea titlului de proprietate nu-și regăsește corespondent întocmai în dispozitivul hotărârii.

În plus, prin motivele de apel, reclamantul se prevalează de calitatea sa de moștenitor colateral al autoarei R. I..

În ceea ce privește pârâtul reclamant reconvențional R. I. P. tribunalul apreciază că argumentele instanței de fond nu sunt de natură a lămuri fondul cererii reconvenționale și care în esență se raportează la invocarea de către reclamantul reconvențional a îndreptățirii sale cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului ce provine de la autoarea R. I., în contextul în care acesta afirmă că prin HCJ nr.77/1992, dreptul său de proprietate după această autoare a fost validat.

În considerentele sentinței instanței de fond, se reține corect că stabilirea dreptului de proprietate pentru I. G. se analizează din perspectiva constituirii dreptului de proprietate ca urmare a dobândirii de către I. G. prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3100/1979 de la vânzătoarea R. I. a unei construcții construită din lemn și acoperită cu țiglă cu vecinătățile arătate în act contract în care s-a făcut mențiunea că terenul aferent construcției în suprafață de 250 m.p. se trece în proprietatea statului.

S-a reținut de instanța de fond că autorul I. G. se află în situația persoanelor în favoarea cărora s-a procedat la constituirea dreptului de proprietate, astfel încât menționarea - pe procesul său verbal de punere în posesie - a HCJ Gorj nr.77/1992, anexa 3, poziția 284, este o greșeală a comisiei locale de fond funciar, după cum greșită este și solicitarea ca îndreptățirea lui I. G. să se analizeze în raport de autoarea deposedată R. I., că în realitate, I. G. este cumpărătorul din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3100/20.11.1979 de fostul Notariat de Stat al Județului Gorj (fila 62) prin care a cumpărat de la vânzătoarea R. I. (totodată, și autoare a lui R. P.) o construcție compusă din o casă cu două camere, construită din lemn și acoperită cu țiglă, cu vecinătățile arătate în act, făcându-se mențiunea că terenul aferent construcției, în suprafață de 250 mp, se trece în proprietatea statului, conform disp. art.30 alin.2 din Legea 58/1974, urmând a fi atribuit în folosință cumpărătorului construcției.

S-a concluzionat, îndreptățirea lui I. G. la stabilirea dreptului de proprietate trebuie analizată conform disp. art.36 alin.3 din Legea 18/1991.

Prin criticile formulate de apelantul R. P., s-a învederat în principal procedura viciată în ceea ce privește constituirea dreptului de proprietate, chiar în contextul dispozițiilor art.36 aliniat 3 din Legea 18/1991 și nefinalizarea raționamentului logic al instanței legat de ceea ce s-a reținut o greșeală a comisiei locale.

Potrivit art.36 aliniat 3 din Legea 18/1991, terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor în condițiile disp.art.30 din Legea nr.58/1974, cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale trec în proprietatea actualilor titulari ai drepturilor de folosință ai terenurilor, proprietari ai locuințelor. Potrivit art.36 aliniat 6, atribuirea în proprietate al terenurilor prevăzute la aliniat 2-5 se face prin ordinul prefectului la propunerea primăriilor făcută pe baza solicitării situației juridice a terenului.

Analizarea legalității procedurii de constituire a dreptului de proprietate în ceea ce privește pe dobânditorul construcției, trebuie să aibă însă ca premisă analizarea îndreptățirii la reconstituirea dreptului de proprietate pentru pârâtul reclamant reconvențional R. P. în calitatea sa de moștenitor testamentar al autoarei cu care autorul I. D.G. a încheiat contractul de vânzare cumpărare.

Testamentul este o liberalitate de produce efecte după moartea testatorului, autorul testamentului având posibilitatea de a reveni asupra liberalității prin încheierea în timpul vieții a unor acte de înstrăinare a bunurilor sau o parte din bunurile ce au făcut obiectul testamentului.

R. P. a devenit beneficiarul testamentului universal întocmit de autoarea Rățu I. la 14.12.1979. Ulterior, la 20.11.1979, R. I. a încheiat contract de vânzare cumpărare cu I. G. căruia i-a vândut în deplină proprietate și posesie o construcție proprietatea sa, învecinată la răsărit și miazănoapte cu CAP, la apus cu R. C. și la miazăzi cu șoseaua. Evident că prin încheierea acestui contract de vânzare cumpărare se realizează o revocare parțială a testamentului universal care rămâne valabil pentru bunurile ce nu au fost avute în vedere la încheierea contractului de vânzare cumpărare.

Instanța de fond deși reține că nu a fost învestită cu privire la întinderea îndreptățirii lui I. G. cu privire la terenul dobândit ca efect al contractului de vânzare cumpărare, face o analiză în motivarea sentinței noțiunii de ,,teren aferent,, pe care o raportează la intenția reală a părților convenției de vânzare cumpărare, respectiv la ceea ce autorul a folosit efectiv de la data înțelegerii.

Considerentul instanței în sensul că nu ar fi fost sesizată și cu întinderea îndreptățirii autorului I. G., pe lângă faptul că intră în contrazicere cu argumentarea noțiunii de teren aferent, este greșit în contextul în care se invocă o nulitatea absolută a titlului de proprietate de către pârâtul reclamant reconvențional R. P. tocmai prin raportare la greșita constituire a dreptului de proprietate pentru toată suprafața ce a aparținut autoarei R. I. în punctul în care se află construcția dobândită prin contractul de vânzare autentic.

Așadar, instanța trebuia să lămurească aspectul legat de întinderea suprafeței ce se cuvine a fi constituită prin raportare la contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3100/20.11.1979 a fostului Notariat de Stat a Județului Gorj, stabilind pe bază de probatorii intenția reală a părților la momentul încheierii actului de vânzare.

Se are în vedere că nu se poate reține sub aspectul întinderii suprafeței care trece în proprietatea celor care a dobândit construcția doar cea la care face referire art.36 aliniat 3din Legea nr.18/1991, ci cea la care se referă dispozițiile art.23 aliniat 2¹ din Legea nr.18/1991 potrivit cu care, în cazul înstrăinării construcțiilor, suprafețele de teren aferente prevăzute la alin. 2 sunt cele convenite de părți la data înstrăinării dovedite prin orice mijloc de probă, nefiind incidente dispozițiile art.23 aliniat 3 din Legea nr.18/1991, respectiv nu se analizează întinderea suprafeței la care se constituie dreptul de proprietate la atribuirea suprafeței de teren agricol ca lot în folosință, în speță fiind vorba de teren intravilan, aferent construcțiilor.

În consecință, apreciindu-se că nu a fost antamat fondul cauzei în sensul celor menționate mai sus, în baza art.480 aliniat 3 Cod procedură civilă, va fi admis apelul declarat de către pârâtul reclamant reconvențional R. I.P. și pentru considerentele arătate în ceea ce privește pe pârâtul R. I. va fi admis și apelul acestuia pentru a se realiza o judecată unitară, anulată sentința și trimisă cauza spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, vor fi administrate probe pentru a se stabili voința reală a părților sub aspectul întinderii suprafeței convenite la momentul încheierii contactului de vânzare cumpărare din anul 1979 respectiv se va stabili care a fost suprafața în posesia căreia a intrat dobânditorul construcției la momentul încheierii actului, ca în raport de această constatare, să se stabilească dacă în temeiul testamentului, revocat parțial de altfel prin încheierea actului respectiv, pârâtul reclamant reconvențional R. P. justifică îndreptățirea la reconstituirea vreunei părți din suprafața de teren ce a făcut obiectul titlului de proprietate nr._/2002 eliberat în favoarea autorului I. D.G..

Sub aspectul probatorului, se va aprecia asupra utilității administrării în cauză a unei expertize tehnice topografice, expertiză care să individualizeze terenul aferent construcțiilor deținut de către dobânditorul acestor construcții, raportându-se și la vecinătățile consemnate în actul de vânzare și care să aibă în vedere și faptul că prin hotărâri judecătorești pronunțate anterior, s-a dispus la cererea lui R. I. anularea aceluiași titlu de proprietate pentru suprafața de 57 m.p. care evident va fi individualizată și dedusă din suprafața pentru care s-a emis titlul de proprietate contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile declarate de apelantul pârât R. P., CNP_, cu domiciliul în comuna Ciuperceni, . și apelantul reclamant R. A. I., CNP_, cu domiciliul în comuna Ciuperceni, ., județul Gorj, împotriva sentinței civile nr. 3273 din 19.05.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații pârâți I. R., CNP_, cu domiciliul în comuna Ciuperceni, ., I. P. R., I. I. G., I. I. V., CNP_, toți cu domiciliul în comuna Ciuperceni, ., C. L. Ciuperceni de aplicare a Legii 18/1991, cu sediul în . și C. Județeană Gorj de aplicare a Legii 18/1991, cu sediul în Tg-J., județul Gorj.

Anulează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Noiembrie 2014, la Tribunalul Gorj.

Președinte, N. U.		Judecător, M. G.
	Grefier, Firuța Ș.

Red.M.G./Tehnored.C.B.

J.f.L.M.P.

11 ex./25 Noiembrie 2014

← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 583/2014. Tribunalul GORJ		Fond funciar. Decizia nr. 925/2014. Tribunalul GORJ →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Fond funciar. Decizia nr. 684/2014. Tribunalul GORJ Contestaţie la executare. Decizia nr. 184/2014. Tribunalul GORJ Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 568/2014. Tribunalul GORJ Revendicare imobiliară. Decizia nr. 583/2014. Tribunalul GORJ Fond funciar. Decizia nr. 925/2014. Tribunalul GORJ