Fond funciar. Decizia nr. 546/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 546/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 211/263/2013
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 546/2014
Ședința publică de la 11 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător A. E. S.
Judecător N. B.
Grefier E. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă Direcția S. Gorj, împotriva sentinței civile nr. 202 din 06.02.2014 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. M. și intimatele pârâte C. L. de Fond Funciar Mătăsari și C. Județeană de Fond Funciar Gorj.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic A. I. pentru recurenta pârâtă Direcția S. Gorj și intimata reclamantă C. M. asistată de avocat M. Tudorița, lipsă fiind reprezentanți legali ai intimatelor pârâte C. L. de Fond Funciar Mătăsari, C. Județeană de Fond Funciar Gorj.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și acte de depus s-a constat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul:
Consilier juridic A. I. pentru recurenta pârâtă Direcția S. Gorj, a solicitat admiterea recursului asa cum a formulat pentru motivele invocate in cuprinsul cererii.
Avocat M. Tudorița pentru intimata reclamantă C. M., a solicitat respingerea recursului, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinica si legală. A susținut ca in cauza s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate împotriva căreia recurenta nu a formulat obiecțiuni, ca dovada dreptului de proprietate a fost realizată de către reclamanta in acord cu disp. Art 6 alin 2 din legea 1/2000, ca in mod corect a fost acordata suprafața de teren regăsită la măsurători întrucât potrivit legii 18/1991 diferențele de teren regăsite in fapt se corectează în favoarea foștilor proprietari, ca instanța a acordat 7, 2377 ha în loc de suprafața solicitata aceea de 6,80 ha întrucât la identificare s-a regăsit în teren aceasta suprafață, ca o parte din teren a fost împădurit ulterior astfel ca la acest moment este teren cu vegetație forestieră si in mod corect a fost obligata parata sa întocmească și să înainteze documentația pentru terenul solicitat, terenul aparținând de drept reclamantei in condițiile in care in raport restul proprietății sale se identifica ca si vecinătate.
În subsidiar in situația in care instanța găsește recursul întemeiat solicita modificarea sentinței civile in sensul obligării intimatei pârâte de a soluționa de reconstituire formulată în anul 1998.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru sub nr._/2013 reclamanta C. M. a chemat în judecată pârâtele C. L. de Fond Funciar Mătăsari și C. Județeană de Fond funciar Gorj, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea comisiei locale să soluționeze cererea din data de 25.03.1998 privind suprafața totală de 6,80 ha, formată din mai multe bucăți de pământ conform schițelor cu amplasamentul acestora precum și întocmirea documentației și înaintarea acesteia comisiei județene, în vederea eliberării titlului de proprietate.
În motivarea cererii a arătat reclamanta că, în anul 1998 tatăl său, în prezent decedat, C. I. I. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 6,80 ha formată din mai multe bucăți de teren, terenuri situate pe raza comunei Mătăsari, jud. Gorj.
Că, deși s-au făcut mai multe demersuri, comisia locală nu a soluționat cererea de reconstituire, deși există declarații de vecini, prin care sunt recunoscuți ca proprietari, terenurile fiind identificate prin schițe și amplasament.
Că, având în vedere că aproximativ 13 ani, nu a fost întocmită documentația aferentă reconstituirii dreptului de proprietate, cu toate că există schițele cu amplasamentul pentru fiecare bucată de teren, precum și declarații de recunoaștere de la vecini, considerând că din rea credință nu se întocmește documentația aferentă.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile HG 890/2005 și dispozițiole Legii 18/1991 cu modificările și completările ulterioare.
Pentru dovada cererii reclamanta a depus la dosarul în copie înscrisurile de la filele 4 – 7.
Din oficiu, instanța a solicitat relații de la pârâta C. locală de fond funciar Mătăsari, relații comunicate cu adresa nr.2013 din 19.02.2013 filele 18 -121.
La solicitarea reclamatei, în cauză a fost încuviințată proba cu expertiza tehnică, fiind numit ca expert tehnic G. M., care ulterior a fost înlocuit cu expert D. G..
Prin încheierea de ședință din data de 13.06.2013 instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Direcției Silvice Gorj.
Prin sentința civilă nr. 202 din 06.02.2014 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea civilă în fond funciar formulată de reclamanta C. M., domiciliată în comuna Mătăsari, ., în contradictoriu cu pârâtele C. locală de fond funciar Mătăsari, C. Județeană de Fond Funciar Gorj și Direcția S. Gorj.
A fost obligată pârâta C. L. de fond funciar Mătăsari să întocmească documentația necesară eliberării titlului de proprietate și să o înainteze pârâtei C. Județeană de Fond Funciar Gorj în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafața totală de 7,2377 ha conform raportului de expertiză întocmit de expert D. G..
A fost obligată pârâta C. Județeană de Fond Funciar Gorj să elibereze titlul de proprietate reclamantului.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că autorul reclamantei, C. I. I. în anul 1998 a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 6,80 ha formată din mai multe bucăți de teren, terenuri situate pe raza comunei Mătăsari, jud. Gorj.
Din concluziile raportului de expertiză a rezultat că, autorul reclamantei a deținut următoarele suprafețe de teren:
- Suprafața de 8360 mp situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul "Tâlbe", cu următoarele vecinătăți:
- La nord, pe dimensiunea de 1016,89m, vecin cu Buzărin D.;
- La sud, pe dimensiunea de1016,61m vecin cu Sperlea G.;
- La est, pe dimensiunea de 6,82 m vecin cu De 371 ;
- La vest, pe dimensiunea de 12,49m, vecin cu De 409 ; Terenul fiind acoperit cu vegetație forestiera .
- Suprafața de 3583 mp situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul "Tâlbe", cu următoarele vecinătăți:
- La nord, pe dimensiunea de 427,52m, vecin cu Buzărin D. ;
- La sud, pe dimensiunea de 428,79m vecin cu Sperlea G.;
- La est, pe dimensiunea de 10,7 m, vecin cu De 409 ;
- La vest, pe dimensiunea de 9,74m, vecin cu De 422 ; Terenul este acoperit cu vegetație forestiera.
- Suprafața de 574 mp situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul "Tâlbe", cu următoarele vecinătăți:
- La nord, pe dimensiunea de 65,53m, vecin cu Buzărin D. ;
- La sud, pe dimensiunea de 64,90m vecin cu Sperlea G.;
- La est, pe dimensiunea de 9,82 m, vecin cu De 422 ;
- La vest, pe dimensiunea de 10,25m, vecin cu De 425 ; Terenul fiind acoperit cu vegetație forestiera .
- Suprafața de 742 mp situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul "Tâlbe", cu următoarele vecinătăți:
- La nord, pe dimensiunea de 82,51 m, vecin cu Buzărin D. ;
- La sud, pe dimensiunea de 83,34m vecin cu Sperlea G.;
- La est, pe dimensiunea de 10,48 m, vecin cu De 425 ;
- La vest, pe dimensiunea de 10,59m, vecin cu H. Rosiuta ;Terenul fiind acoperit cu vegetație forestiera.
In planul anexa nr. 2, la raportul de expertiză sunt identificate suprafețele aflate in litigiu pentru care reclamanta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, fiind descrise astfel:
- Suprafața de 4207 mp. situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul "Acasă", cu următoarele vecinătăți:
- La nord, pe dimensiunea de 32,39 m, vecin cu Rest proprietate (agricol);
- La sud, pe dimensiunea de 32,75m, vecin cu culmea G. ;
- La est, pe dimensiunea de 145,20 m, vecin cu moșt. C. C. lon ;
- La vest, pe dimensiunea de 126,27 m, vecin cu moșt. C. A. I. ; Terenul fiind acoperit cu vegetație forestiera . Terenul se afla in continuarea terenului agricol atribuit in proprietate reclamantei.
- Suprafața de 5603 mp situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul "Acasă", cu următoarele vecinătăți:
- La nord, pe dimensiunea de 31,84 m vecin cu Rest proprietate(agricol);
- La sud, pe dimensiunea de 60,84m, vecin cu Rest proprietate (agricol);
- La est, pe dimensiunea de 154,57m, vecin cu most. C. C. I. ;
- La vest, pe dimensiunea de 214,12 m, vecin cu most. C. A. I. ; Terenul este acoperit cu vegetație forestiera. Terenul se afla in continuarea terenului agricol atribuit in proprietate reclamantei.
- Suprafața de 4347 mp situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul "C. Grigorescului, cu următoarele vecinătăți:
-La nord, pe dimensiunea de 31,80 m vecin cu Rest proprietate(agricol)
-La sud, pe dimensiunea de 35,5m, vecin cu hotar Rosiuta ;
-La est, pe dimensiunea de 144,44m, vecin cu Staniloiu D. ;
-La vest, pe dimensiunea de 134,36 m(pct.5,1), vecin cu Frintu V. ; Terenul este acoperit cu vegetație forestiera. Terenul se afla in continuarea terenul agricol atribuit in proprietate reclamantei.
- Suprafața de 4986 mp situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul "Valea lui S.", cu următoarele vecinătăți:
- La nord, pe dimensiunea de 10,19 m, vecin cu Drum ;
-La sud, pe dimensiunea de 10,26m, vecin cu Culmea G. ;
-La est, pe dimensiunea de 499,22m, vecin cu most. C. M.V. ;
-La vest, pe dimensiunea de 498,88 m, vecin cu most. C. A. I. ; Terenul fiind acoperit cu vegetație forestiera.
- Suprafața de 1780 mp situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul "Hudupu", cu următoarele vecinătăți:
-La nord, pe dimensiunea de 8, 47 m,vecin cu Culmea Bradet;
-La sud, pe dimensiunea de 9,73m, vecin cu Rest proprietate (agricol);
-La est, pe dimensiunea de 254,03m, vecin cu D. I. ;
-La vest, pe dimensiunea de 251,89 m, vecin cu most. C. A. I. ; Terenul este acoperit cu vegetație forestiera. Terenul se afla in continuarea terenului agricol atribuit in proprietate reclamantei.
In planul anexa nr. 3, la raportul de expertiză sunt reprezentate suprafețele aflate in litigiu pe care reclamanta solicita reconstituirea dreptului de proprietate, fiind descrise astfel:
- Suprafața de 3479 mp situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul "Z. M.", cu următoarele vecinătăți:
- La nord, pe dimensiunea de 10,74 m, vecin cu most. C. A.I. ;
- La sud, pe dimensiunea de 10,02m, vecin cu Rest proprietate ;
- La est, pe dimensiunea de 345,63m, vecin cu most. M. I. ;
- La vest, pe dimensiunea de 350,25 m, vecin cu B. D. ; Terenul are categorie de folosința pășune.
- Suprafața de 809 mp situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul "Z. M.", cu următoarele vecinătăți:
- La nord, pe dimensiunea de 10,02 m, vecin cu Rest proprietate ;
- La sud, pe dimensiunea de 10,00m, vecin cu B. D. ;
- La est, pe dimensiunea de 80,62, vecin cu most. M. I. ;
- La vest, pe dimensiunea de 81,08 m, vecin cu B. D. ; Terenul are categorie de folosința arabil.
- Suprafața de 4859 mp situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul "Z.” cu următoarele vecinătăți:
- La nord, pe dimensiunea de 10,00 m, vecin cu culmea Bradetului;
- La sud, pe dimensiunea de 10,45 m, vecin cu Cracul Radului ;
- La est, pe dimensiunea de 484,44 m, vecin cu B. M. ;
- La vest, pe dimensiunea de 487,19 m, vecin cu most. C. A. I. ; Terenul are categorie de folosința pădure.
- Suprafața de 3010 mp situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul "Via batrîna", cu următoarele vecinătăți:
- La nord, pe dimensiunea de 20,01 m, vecin cu culmea Vaii Malului;
- La sud pe dimensiune de20,36m, vecin cu H. I., D. G.;
- La est, pe dimensiunea de 148,58m, vecin cu B. Gh. M. ;
- La vest, pe dimensiunea de 152,40 m, vecin cu Fratutu E.; Terenul are categorie de folosința arabil.
- Suprafața de 1960 mp situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul "La Viisoara", cu următoarele vecinătăți:
- La nord, pe dimensiunea de 28,88 m, vecin cu H. Bradet;
- La sud, pe dimensiunea de 28,87 m, vecin cu C. A. G. ;
- La est, pe dimensiunea de 70,02 m, vecin cu A. C. ;
- La vest, .pe dimensiunea de 70,01m, vecin cu Busa A. I.; Terenul are categorie de folosința neproductiv.
In planul anexa nr. 4, sunt reprezentate suprafețele de teren aflate in litigiu pentru care reclamanta solicita reconstituirea dreptului de proprietate, fiind descrise astfel:
- Suprafața de 1400 mp situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul "Cuibu Berzii”, cu următoarele vecinătăți:
- La nord, pe dimensiunea de 7,00 m, vecin cu Dc 1 ;
- La sud, pe dimensiunea de 7,00 m, vecin cu pârâul Jilț;
- La est, pe dimensiunea de 199,86 m, vecin cu V. P.;
- La vest, pe dimensiunea de 199,86 m, vecin cu most. C. A. I.; Terenul are categorie de folosința arabil.
- Suprafața de 724 mp situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul "Cuibu berzii”, cu următoarele vecinătăți:
- La nord, pe dimensiunea de 7,00 m, vecin cu pârâul Jilț;
- La sud, pe dimensiunea de 7,00 m, vecin cu most.D. V. ;
- La est, pe dimensiunea de 103,49 m, vecin cu V. P.;
- La vest, pe dimensiunea de 103,50 m, vecin cu most. C. A. I.; Terenul are categorie de folosința pășune.
- Suprafața de 1800 mp situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul Valea Malului", cu următoarele vecinătăți:
- La nord, pe dimensiunea de 6,00 m, vecin cu Palita P.lon ;
- La sud, pe dimensiunea de 6,13 m, vecin cu H. Miculesti;
- La est, pe dimensiunea de 299,43 m, vecin cu Udriste I.N. ;
- La vest, pe dimensiunea de 300,70 m, vecin cu P. E.; Terenul are categorie de folosința neproductiv.
- Suprafața de 2800 mp situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul "S.", cu următoarele vecinătăți:
- La nord, pe dimensiunea de 7,00 m, vecin cu Culmea Vaii Malului;
- La sud, pe dimensiunea de 7,00 m, vecin cu H. Miculesti;
- La est, pe dimensiunea de 401,05 m, vecin cu most. M. I. ;
- La vest, pe dimensiunea de 401,90 m, vecin cu most. C. A. I. ; Terenul are categorie de folosința neproductiv.
- Suprafața de_ mp situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul "Crov", cu următoarele vecinătăți:
- La nord, pe dimensiunea de 26,01 m, vecin cu Drum;
- La sud, pe dimensiunea de 26,59 m, vecin cu H. Miculesti ;
- La est, pe dimensiunea de 397,22 m, vecin cu Sperlea D. G. ;
- La vest, pe dimensiunea de 402,83 m, vecin cu Ramescu N. V.; Terenul are categorie de folosința neproductiv.
In planul anexa nr. 5, sunt reprezentate suprafețele de teren aflate in litigiu pentru care reclamanta solicita reconstituirea dreptului de proprietate,fiind descrise astfel:
- Suprafața de 6417 mp situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul "C. lui R.", cu următoarele vecinătăți:
- La nord, pe dimensiunea de 9,70 m, vecin cu Culmea Bradet ;
- La sud, pe dimensiunea de 8,04m, vecin cu Dc1;
- La est, pe dimensiunea de 800,00m, vecin cu D. I. ;
- La vest, pe dimensiunea de 804,61 m,vecin cu most. Ramescu C.. Terenul are categorie de folosința pășune.
- Suprafața de 1600 mp situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul "C. lui R.", cu următoarele vecinătăți:
- La nord, pe dimensiunea de 8,03 m, vecin cu Dc1 ;
- La sud, pe dimensiunea de 8,01 m, vecin cu Rest proprietate;
- La est, pe dimensiunea de 200,00m, vecin cu D. I. ;
- La vest,.pe dimensiunea de 200,30m,vecin cu most. Ramescu C.. Terenul are categorie de folosința plantație cu salcâmi.
- Suprafața de 800 mp situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul "C. lui R.", cu următoarele vecinătăți:
- La nord, pe dimensiunea de 8,01 m, vecin cu rest proprietate ;
- La sud, pe dimensiunea de 8,00m, vecin cu Culmea Vaii Malului;
- La est, pe dimensiunea de 99,60m, vecin cu D. I. ;
- La vest, pe dimensiunea de 100,69 m,vecin cu most. Ramescu C.. Terenul are categorie de folosința neproductiv.
- Suprafața de 5859 mp situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul "G. Vie", cu următoarele vecinătăți:
- La nord, pe dimensiunea de 9,86 m, vecin cu Rest Proprietate (agricol);
- La sud, pe dimensiunea de 9,75m, vecin cu Rest Proprietate;
- La est, pe dimensiunea de 601,43m, vecin cu P. V. ;
- La vest, pe dimensiunea de 600,00 m, vecin cu most. C. A. I.; Terenul are categorie de folosința pășune.
- Suprafața de 5078 mp situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul "G. Vie", cu următoarele vecinătăți:
- La nord, pe dimensiunea de 9,75 m, vecin cu Rest Proprietate;
- La sud, pe dimensiunea de 22,07m, vecin cu H. Rosiuta;
- La est, pe dimensiunea de 510,95m, vecin cu P. V. ;
- La vest, pe dimensiunea de 530,74 m, vecin cu most. C. A. I.; Terenul are categorie de folosința arabil.
- Suprafața de_ mp situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul „Valea Frasinului-Valea Malului", cu următoarele vecinătăți:
- La nord, pe dimensiunea de 14,00 m, vecin cu Rest Proprietate (agricol)
- La sud, pe dimensiunea de 14,97m, vecin cu H. Miculesti;
- La est, pe dimensiunea de 1033,47m, vecin cu most. C. A. I. ;
- La vest, pe dimensiunea de 1038,76 m, vecin cu most. C. A. I. ; Terenul are categorie de folosința neproductiv.
- Suprafața de_ mp situata in extravilanul comunei Mătăsari, punctul "Cureaua cu via - Valea Malului", cu următoarele vecinătăți:
- La nord, pe dimensiunea de 14,65 m, vecin cu Rest Proprietate (agricol)
- La sud, pe dimensiunea de 15,77m, vecin cu H. Miculesti;
- La est, pe dimensiunea de 850,17m, vecin cu most. Brindusescu G.;
- La vest, pe dimensiunea de 861,73 m, vecin cu Tamarsi I.; Terenul are categorie de folosința neproductiv.
S-a mai concluzionat de către expert că terenurile cu categorie de folosința neproductiv sunt terenuri ocupate de cariera, având următoarele suprafețesi amplasamente: suprafața de 1960 mp situata in punctul "La viisoara", suprafața de 1800mp situata in punctul "Valea Malului", suprafața de 2800mp situata in punctul S.", suprafața de_ mp situata in punctul "Crov", suprafața de 800 mp situata in punctul C. lui R.", suprafața de_ mp situata in punctul "Valea Frasinului - Valea Malului", suprafața de_ mp situata in, punctul "Cureaua cu via - Valea Malului".
Terenurile libere, nefiind ocupate sau atribuite altor persoane, sunt: suprafața totala de_ situata punctul "Tâlbe", suprafața totala de 9810 mp situata in punctul "Acasă", suprafața 4347 mp situata in punctul „Cotul Grigorescului” suprafața de 4986mp situata in punctul "Valea lui S.", suprafața de 1780 mp situata in punctul "Hudupu", suprafața de 4288 m situata in punctul "Z. M.", suprafața de 4859 mp situata in punctul "Z.", suprafața de 3010 mp situata in punctul "Via Batrina", suprafața totala de 2124 mp situata in puneți "Cuibu berzii”, suprafața totala de 8017 mp situata in punctul "C. lui R.", suprafața de_ mp situata in punctul G. Vie".
A mai reținut instanța că autorul petiționarei a formulat cerere de reconstituire pentru aceste terenuri dar nu au fost încă atribuite reclamantei.
În final a apreciat că, acțiunea reclamantei este întemeiată prin urmare a fost admisă acțiunea, a fost obligată pârâta C. L. de fond funciar Mătăsari să întocmească documentația necesară eliberării titlului de proprietate și să o înainteze pârâtei C. Județeană de Fond Funciar Gorj în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafața totală de 7,2377 ha, conform raportului de expertiză întocmit de expert D. G..
A obligat pârâta C. Județeană de Fond Funciar Gorj să elibereze titlul de proprietate reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă Direcția S. Gorj, criticând sentința ca fiind netemeinică și nefondată, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul de a se respinge acțiunea.
A arătat că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru cu nr._, petiționara C. M. a solicitat instanței de judecată să se dispună obligarea pârâtelor la soluționarea cererii din data de 25.03.1998, privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 6,80 ha.
Mai arată că, instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, că plângerea este prematur introdusă având în vedere că pârâta C. L. Mătăsari nu s-a pronunțat asupra cererii de reconstituire a dreptului de proprietate depusă de petentă și că instanța de fond putea dispune obligarea Comisiei Locale Mătăsari la soluționarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de petent și înaintarea unei propuneri de validare sau invalidare către C. Județeană Gorj sau obligarea Comisiei Județene Gorj la emiterea unei hotărâri de validare sau invalidare a dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră solicitată de petentă.
Precizează că s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață mai mare decât cea solicitată prin cererea de reconstituire și nu au fost îndeplinite și respectate condițiile fundamentale dispuse de legislația funciară pentru retrocedarea proprietăților ( autor deposedat, dovada filiației față de autorul deposedat, dimensiunea dreptului de proprietate și amplasamentul acestuia).
În drept au fost invocate prevederile art. 3041 Cod procedură civilă.
Intimata reclamanta nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința atacata prin prisma motivelor de recurs invocate și in limitele prevăzute de art 304 indice 1 c.pr.civ, tribunalul constata ca recursul formulat de Directia S. Gorj este fondat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introductiva de instanța reclamanta C. M. a solicitat in contradictoriu cu paratele CL FF Mătăsari, CJ Gorj si Direcția S. Gorj obligarea comisiei locale sa soluționeze cererea de reconstituire a dreptului de proprietate din data de 25.03.1998 privind suprafața totala de 6,80 ha formata din mai multe bucați de pământ conform scchitelor cu amplasamentul acestora, precum si întocmirea documentației si înaintarea acesteia CJ Gorj in vederea eliberării titlului de proprietate.
In motivarea cererii a susținut ca in anul 1998 autorul său în prezent decedat C. I. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 6,80 ha, formata din mai multe bucăți de teren, terenuri situate in ., cerere ce nu a fost soluționata deși a facut mai multe demersuri în vedere soluționării, ca au trecut aproximativ 13 ani si nu a fost întocmita documentația aferenta reconstituirii deși exista schițele cu amplasamentul pentru fiecare bucata de pământ.
In cauza instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize pentru identificarea terenurilor solicitate ce a concluzionat ca autorul reclamantei a formulat cerere de reconstituire pentru terenurile in suprafața totala de 7,2377 ha, aceasta suprafața nefiind atribuita reclamantei.
Prin sentința recurată instanța de fond a admis acțiunea si a dispus obligarea paratei sa întocmească documentația necesara eliberării titlului de proprietate si sa o înainteze paratei CJ Gorj in vederea emiterii titlului de proprietate pentru toata suprafața de 7,2377 ha identificata prin expertiza întocmita de expert precum si obligarea CJ Gorj sa elibereze titlul de proprietate.
Se poate constata însa ca prin cererea dedusa judecații reclamanta a solicitat in principal obligarea CL FF Mătasari sa soluționeze cererea formulata la data de 25.03.1998 privind suprafața de 6,80 ha formulata din mai multe bucati de pamant, precum si întocmirea documentației in vederea emiterii titlului de proprietate. Instanța a dispus numai in ceea ce privește al doilea petit, obligând la întocmirea documentației pentru terenul in suprafața de 7,2377 ha identificat prin expertiza( teren cu vegetatie forestiera, neproductiv, arabil si pasune) fără însa a verifica daca terenul a fost sau nu reconstituit in favoarea autorului reclamantei, respectiv daca cererea de reconstituire formulata in anul 1998 de autorul reclamantei a fost sau nu soluționata pana in prezent.
Tribunalul retine ca au fost solicitate relații in ceea ce privește modalitatea de soluționare a cererii formulata in anul 1998, parata comisie prin adresa cu nr. 2013/19.02.2013 fila 18 susținând ca au fost eliberate acte de proprietate indicând numărul adeverințelor de proprietate si in final a titlului de proprietate cu nr._/7.06.2004 diferența in suprafața de 1,68 ha, fiind trecuta pe anexa de despăgubiri a HCJ 3122/2002. In cauza s-a dispus efectuarea unei expertize, expertul procedând la identificarea terenurilor ce fac obiectul cauzei. Expertul identifica așadar terenuri cu vegetație forestiera ce in urma unui calcul matematic sunt in suprafața totala de_ m.p. si terenuri având categoria de folosința arabil, pasune si neproductiv, ultimele fiind terenuri ocupate de cariera.
Intrucat împotriva sentinței civile a formulat recurs numai parata Directia S. Gorj, tribunalul va examina calea de atac numai in ceea ce privește soluționarea cauzei cu privire la terenurile cu vegetație forestiera, sentința având autoritate de lucru judecat cu referire la terenurile agricole.
Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă „în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”. Din cuprinsul acestor dispoziții rezultă că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității părților, potrivit căruia obiectul cererilor formulate de părți este stabilit de acestea, iar instanța este obligată să soluționeze cauza în cadrul juridic determinat de reclamant, nefiindu-i permis să schimbe obiectul acțiunii, natura juridică a cauzei sau părțile din proces.
Soluționarea cauzei cu respectarea acestor dispoziții legale trebuie să rezulte din dispozitivul hotărârii, ceea ce în speță lipsește cu desăvârșire, având în vedere că prin acțiune s-a solicitat obligarea comisiei locale sa soluționeze cererea din data de 25.03.1998 privind suprafața de 6,80 ha formata din mai multe bucăți de pământ, iar prin hotărârea recurată prima instanță a dispus obligarea paratei CL FF Mătasari sa întocmească documentația necesara eliberării titlului de proprietate si sa o înainteze paratei CJFF Gorj, in vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafața totala de 7,2377 ha( 3,9041 ha reprezentând teren cu vegetație forestiera).
Această modalitate de soluționare a cauzei constituie o încălcare a legii, fiind încălcate dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, constatând că judecătorul primei instanțe nu a cercetat pe fond obiectul cauzei, așa cum a fost stabilit de către reclamanta. Tribunalul apreciază că în speță sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, astfel că hotărârea va fi casată și trimisa cauza spre rejudecare primei instanțe.
Cu ocazia rejudecării se va soluționa cauza în raport de obiectul acțiunii, așa cum a fost el stabilit prin acțiune de reclamantă în ceea ce privește terenul cu vegetație forestiera solicitat prin cererea formulata în anul 1998 si pretins nesoluționata de comisie.
Se va avea în vedere că prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulata de autorul reclamantei C. I I. in anul 1998 înregistrată sub nr. 2503 fila 4, cel din urma a solicitat spre reconstituire teren in suprafața de 1,5620 ha cu vegetație forestiera, se va verifica de asemenea modalitatea de soluționare a acestei cereri, respectiv daca a fost înaintata spre soluționare CJ Gorj cu propuneri de validare sau invalidare a dreptului de proprietate, precum si modalitatea de soluționare de către CJ Gorj in sensul de a se elibera hotărâre de validare sau invalidare in privința acestei suprafețe, urmând a se stabili cat anume din terenul solicitat si identificat de expert (_ ha vegetație forestiera) se regăsește in cererea de reconstituire, având in vedere împrejurarea că se solicita numai 1,5620 ha pădure.
Funcție de modalitatea in care va fi soluționat primul petit al acțiunii introductive de instanța, în rejudecare dacă este cazul, va proceda la soluționarea petitului privind obligarea organului local la întocmirea si înaintarea documentației in vederea emiterii titlului de proprietate pentru terenul cu vegetație forestiera, cu respectarea etapelor prevăzute de legea 18/1991.
De esența pretenției dedusa judecații este stabilirea obligației de a face: îndeplinirea formalităților impuse de legea fondului funciar pentru finalizarea procedurii de atribuire in proprietate a dreptului de proprietate cu respectarea condițiilor de forma si fond impuse de legiuitor. In acest sens în raport de obiectul așa cum a fost formulat al petitului cu nr. 2 urmează a se verifica daca există reconstituit dreptul de proprietate in favoarea autorului reclamantei pentru terenul cu vegetație forestiera solicitat, ce acte de proprietate au fost emise pana in prezent pentru teren cu vegetație forestiera si daca terenul solicitat prin cerere si identificat de expert se regăsește în înscrisurile depuse, pentru a se evita o dubla reconstituire a dreptului de proprietate( înscrisurile procese verbale de punere in posesie de la filele 27-31, 44) . Totodată urmează ca instanța de fond sa aibă in vedere ca prin raportul de expertiza întocmit a fost identificata si suprafața de 1600 m.p. plantata cu salcâmi, terenuri pășune, precum si terenuri neproductive ocupate de cariera în aceste condiții necesitând a se stabili, daca acestea fac parte din fondul forestier național, au fost solicitate de autorul reclamantei, prin cererea formulata, urmând funcție de aceste împrejurări să se pronunțe asupra îndreptățirii sau nu a reclamantei asupra acestor suprafețe.
In ceea ce privește terenul arabil cauza a fost soluționata prin sentința civila recurată si întrucât nu a fost exercitata calea de atac a recursului de către cele doua parate CL FF Matasari si CJ Gorj, dezlegările date de prima instanța cu privire la aceste terenuri au intrat sun incidența autorității de lucru judecat.
Raportat la aceste aspecte, Tribunalul apreciază, ca se impune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, aceasta urmând a analiza obiectul dedus judecății prin prisma probațiunii ce urmează a fi administrata, mai sus arătata de instanța de control judiciar.
Pentru considerentele mai sus arătate tribunalul în temeiul art 312 c.pr.civ urmează a admite recursul declarat de recurenta intimată Direcția S. Gorj, pe care o casează urmând a trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, aceasta urmând a analiza argumentat toate cererile prin prisma probațiunii ce va fi administrată, potrivit îndrumărilor din prezenta decizie referitoare la completarea probatoriului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția S. Gorj, împotriva sentinței civile nr. 202 din 06.02.2014 pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. M. și intimatele pârâte C. L. de Fond Funciar Mătăsari și C. Județeană de Fond Funciar Gorj.
Casează sentința civilă cu privire la terenurile cu vegetație forestieră menționate în cuprinsul hotărârii și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Aprilie 2014, la Tribunalul Gorj.
Președinte, C. P. | Judecător, A. E. S. | Judecător, N. B. |
Grefier, E. C. |
Red jud.C.P. 22 Aprilie 2014
Tehn L.C
Jud fond C.I.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 804/2014. Tribunalul GORJ | Întoarcere executare. Decizia nr. 563/2014. Tribunalul GORJ → |
|---|








