Fond funciar. Decizia nr. 804/2014. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 804/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 2325/318/2011

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA nr. 804/2014

Ședința publică din data de 16 Septembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. P.

Judecător A. E. S.

Judecător N. B.

Grefier L. P.

Pe rol fiind pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 12.09.2014 privind judecarea recursului formulat de recurentul reclamant D. G. împotriva sentinței civile nr.1370/28.02.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți Președintele C. Locale pentru aplicarea Legii 18/1991 Bălănești-primar R. R., P. M.- inginer specialist membru al C. Locale Bălănești pentru aplicarea Legii 18/1991, Ciocșanu O. I.-inginer topograf, membru al C. Locale Bălănești pentru aplicarea Legii 18/1991, H. C.-secretarul Primăriei Bălănești, C. L. Bălănești pentru aplicarea Legii 18/1991 și C. Județeană Gorj pentru aplicarea Legii 18/1991.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.09.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a mânat pronunțarea azi, 16.09.2014, când a hotărât următoarele.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-J. sub nr._, reclamantul D. G. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâții Președintele C. Locale Bălănești de fond funciar, P. M.-inginer specialist-membru al C. Locale Bălănești de fond funciar, Ciocșanu O. I.-inginer topograf-membru al C. Locale Bălănești de fond funciar, H. C.-secretarul Primăriei Bălănești, C. L. Bălănești de fond funciar și C. Județeană Gorj de fond funciar, anularea titlului de proprietate nr._/24.11.2004 și eliberarea unui nou titlu ținându-se seama de actele de proprietate de care dispune reclamantul, de înregistrările din registrul agricol din perioada 1959-1963, de notările făcute în BAP-ul comunei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că părinții săi, D. A. și D. E., au avut doi copii, în speță reclamantul și numita I. (fostă D.) V., aceasta rămânând străină de succesiune.

Că în urma cererilor formulate către C. L. Bălănești de fond funciar, i s-a eliberat reclamantului titlul de proprietate contestat și datorită faptului că nu s-au făcut măsurătorile în teren la punerea în posesie, reclamantul a avut și are mari discuții cu vecinii care au dus la prejudicierea reclamantului cu o suprafață de 217 mp din terenul deținut de către acesta.

Că urmare a plângerilor făcute de către reclamant, inclusiv cele penale, parchetul și ulterior instanța de judecată, 1-a găsit vinovat pentru neglijență în serviciu pe unul dintre membrii comisiei, în speță pe domnul Inginer C. O. I., inginer topograf, angajat al primăriei Bălănești, cu atribuțiuni clare de serviciu de măsurare și punere în posesie a terenurilor comunei.

Că pe parcursul urmăririi penale, cât și în fața instanței, acesta a recunoscut că nu a făcut măsurătorile în teren ci din birou după niște schițe cadastrale mai vechi, din anul 1987, în ceea ce privește suprafețele de teren din titlul de proprietate a cărui anulare se solicită, motiv pentru care a fost pedepsit administrativ, instanța ținând cont de faptul că este tânăr, fără antecedente și că de asemenea se poate îndrepta, dar și pentru faptul că acesta a promis că va face totul pentru a îndrepta situația creată și vătămarea pe care a produs-o.

Că nici până în acest moment acest lucru nu s-a întâmplat fapt care l-a determinat pe reclamant să introducă prezenta acțiune.

A considerat reclamantul că a fost vătămat datorită faptului că măsurătorile nu s-au făcut în teren cum ar fi fost normal, ținând cont de actele de proprietate, de suprafața validată și de posesia din totdeauna a terenului respectiv în conformitate cu înscrierile din registrul agricol și din BAC.

În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp. L.18/1991 și pe dispozițiile codului civil.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus în copie la dosar titlul de proprietate a cărui anulare se solicită, ordonanța parchetului dată în dosarul nr. 5571/P/2008, sentința penală nr. 871 din data de 29 aprilie 2009, adeverința nr. 847/10.09.1997, extras din registrul agricol eliberat de către arhivele statului pentru perioada 1959 – 1963 ca urmare a cererii nr. 2271/17.08.2007, certificate de moștenitor.

Pârâta C. L. Bălănești de fond funciar a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii reclamantului.

În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că litigiul a apărut între reclamantul D. G. și vecinul acestuia, H. G..

Că în anul 2002, a fost eliberat titlul de proprietate nr._ numitului H. G. (vecinul din partea de sud a terenului reclamantului D. G.) în baza documentației întocmite de către comisia locală în conformitate cu prevederile L.18/1991.

Că în anul 2004 i-a fost eliberat reclamantului titlul de proprietate nr._/24.11.2004.

Că pentru ambele terenuri au fost luate în calcul cererile de reconstituire a celor două persoane, pozițiile de rol din registrul agricol al acestui .-1963, documentele cadastrale din acest . scara 1:2000, scara 1:5000 și măsurătorile efectuate la fața locului cu ocazia identificării terenurilor la numeroasele litigii apărute între cei doi vecini.

Că în anul 2008 Judecătoria Tg-J. a pronunțat sentința civilă nr. 3153/22.04.2008 în dosarul nr._, hotărâre prin care s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de D. G. și s-a anulat în parte titlul de proprietate nr._/2004 emis pe numele reclamantului D. G. pentru suprafața de 87 m.p. conform raportului de expertiză întocmit în această cauză.

Că comisia locală a respectat prevederile L.18/1991 și Regulamentul de aplicare al acestei legi, întocmindu-se proces verbal de punere în posesie însușit de proprietar, comisia locală fiind prezentă la fața locului, nu cum a susținut reclamantul D. G. că nu a fost prezent inginerul topograf care face parte din comisia de aplicare a legilor fondului funciar constituită prin Ordinul Prefectului nr. 141/08.07.2004, anul angajării acestuia pe postul de inspector de specialitate în acest domeniu.

Că la sentința civilă nr. 3153 pronunțată de Judecătoria Tg-J. la data de 22.04.2008, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a formulat cerere de revizuire de către reclamantul D. G. soluționată prin sentința civilă nr. 4968 pronunțată de Judecătoria Tg-J. la data de 02 iulie 2009, sentință prin care i s-a respins cererea acestuia.

Că în anul 2009, reclamantul D. G. a sesizat P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. în sensul de a se efectua cercetări și tragerea la răspundere a membrilor comisiei locale pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 Cod Penal, considerându-se prejudiciat cu suprafața de 87 m.p. teren la emiterea titlului de proprietate.

Că s-a pronunțat sentința penală nr. 871 din 29. 04. 2009 în dosarul nr._ al Judecătoriei Tg-J..

Că în anul 2010 s-a mai pronunțat încă o sentință penală, respectiv sentința nr. 2194/30.11.2010 pronunțată în dosarul nr._/318/2010 al Judecătoriei Tg-J. la o altă sesizare a reclamantului D. G. împotriva membrilor comisiei locale, sentință prin care i s-a respins plângerea acestuia.

S-a precizat că în baza sentinței civile nr. 3153/22.04.2008, rămasă definitivă și irevocabilă, comisia locală s-a prezentat la fața locului pentru a întocmi un nou proces verbal de punere în posesie în favoarea reclamantului, însă acesta a refuzat să îl semneze.

Pârâta și-a întemeiat întâmpinarea pe disp. art. 115-118 C.proc.civ., anexând la acest act procedural sentința civilă nr. 3153/22.04.2008, sentința civilă nr. 4968/02.07.2009, sentința penală nr. 871/29.04.2009, titlurile de proprietate nr._, nr._, procesul verbal de punere în posesie din 20.05.2009, adresa nr. 639/24.03.2010, nota de constatare nr. 1271/30.08.2005.

C. L. Bălănești de fond funciar a înaintat instanței prin adresa nr. 1082/12.05.2011 actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate contestat, respectiv cererea de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată sub nr. 683/05.03.1991, HCJ nr. 787/03.02.1992, poziția 35, anexa 2b, procesul verbal de punere în posesie nr. 111/16.09.2004, harta cadastrală din zona respectivă și titlul de proprietate contestat (filele 57-70 de la dosarul cauzei).

S-a arătat de către comisia locală că actele solicitate au fost deja analizate în dosarul nr._ al Judecătoriei Tg-J. în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 3153/22.04.2008 rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2113/03.07.2008 a Tribunalului Gorj.

La dosarul cauzei s-a atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Tg-J. în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 3153/22.04.2008 și dosarul nr. 5571/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J..

De asemenea, instanța a dispus atașarea la dosarul cauzei a dosarului nr._ al Judecătoriei Tg-J. în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 4278/07.06.2010.

Pentru justa soluționare a cauzei s-a numit expert Durdan I., obiectivele lucrării fiind următoarele: 1-să se identifice terenul din titlul de proprietate nr._/24.11.2004 cu schiță, dimensiuni și vecinătăți; 2-să se precizeze dacă titlul de proprietate nr._/24.11.2004 a fost eliberat în concordanță cu actele premergătoare; 3-să se identifice cu schiță, dimensiuni și vecinătăți suprafața din titlul de proprietate nr._/24.11.2004 astfel cum a fost modificată prin s.c. nr. 3153/22.04.2008 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ și s.c. nr. 4278/07.06.2010 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .

Expertul a precizat că terenul identificat și măsurat este prezentat în anexa la raportul de expertiză, iar în intravilan diferă de schiță, dimensiunile și suprafețele din titlul de proprietate nr._ /24.11.2004, astfel: . CC 776 cu suprafața de 308,88 m.p., având ca vecini: N-Most. G. Gr. I., lungime latură-28.69 m, E-DJ 665A (14.10 m),lungime latură-12.867 m, S-Haidau G., lungime latură-26.36 m și V-Rest proprietate D. Gh., lungime latură-10.77 m; . cu suprafața de 737,89 m.p., având ca vecini: N-Most. G. Gr. I., lungime latură-60.49 m, E- Rest proprietate D. Gh., lungime latură-10.77 m, S-Haidau G., lungime latură-61.433 m și V-Rest proprietate D. Gh., lungime latură-13.00 m; . Vh 775, cu suprafața de 425 m.p., având ca vecini: N-Most. G. Gr. I., lungime latură-38.75 m, E- Rest proprietate D. Gh., lungime latură-10.68 m, S-Haidau G., lungime latură-38.98 m și V-O.S. Tg-J., lungime latură-11.70 m.

A precizat expertul că în extravilan, . cea din titlul de proprietate, astfel: . 775/1 cu suprafața de 1160 m.p., având ca vecini: N-Most. G. Gr. I., lungime latură-135 m, E- O.S. Tg-J., lungime latură-8.00 m, S-Haidau G., lungime latură-135 m și V-O.S. Tg-J.., lungime latură-8.00 m

S-a mai precizat că la eliberarea titlului de proprietate nu s-a ținut seama de nici un fel de acte: HCJ nr. 78/1992 și anexele sale, actul de vânzare-cumpărare din 1888 din care rezultă că terenul lui D. trebuie să aibă o lățime de 7,5 stânjeni, respectiv 15 m. Nu s-a ținut seama nici de cererea de reconstituire nr. 683 din 1991.

Expertul a arătat că titlul de proprietate nr._/24.11.2004 nu a fost modificat sub nici o formă de la data eliberării, deci nu se poate identifica nimic.

Prin sentința civilă nr. 1370/28.02.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a membrilor C. Locale Bălănești de fond funciar, respectiv Ciocșanu O. I., P. M. și H. C., a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul D. G. în contradictoriu cu pârâții P. M.-inginer specialist-membru al C. Locale Bălănești de fond funciar, Ciocșanu O. I.-inginer topograf-membru al C. Locale Bălănești de fond funciar, H. C.-secretarul Primăriei Bălănești, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, excepție formulată de către pârâții C. L. Bălănești de fond funciar și Primarul comunei Bălănești în calitate de președinte al C. Locale Bălănești de fond funciar, în final fiind respinsă și acțiunea formulată de reclamantul D. G. în contradictoriu cu pârâții Președintele C. Locale Bălănești de fond funciar, C. L. Bălănești de fond funciar și C. Județeană Gorj de fond funciar.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 3153/22.04.2008 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de petentul D. G. în contradictoriu cu detentorul H. G. și intimatele C. L. de aplicarea Legii 18/1991 și C. Județeană Gorj de aplicarea Legii 18/1991, s-a admis în parte cererea reconvențională formulată de detentorul H. G. în contradictoriu cu petentul și intimatele și s-a anulat în parte titlul de proprietate nr._/2004 și procesul verbal de punere în posesie emis reclamantului pârât - reconvențional numai pentru suprafața de 87 m, învecinată la E - Drumul județean, la S - teren proprietate pârât, la N și V - teren proprietate reclamant descris în anexa 2 a raportului de expertiză.

De asemenea, prin sentința civilă nr. 4278/07.06.2010 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ s-a admis acțiunea civilă cu precizarea ulterioară formulată de reclamantul H. G. în contradictoriu cu pârâtul D. G., a fost obligat pârâtul să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren 217 mp așa cum a fost identificată în schița - anexa 2 la raportul de expertiză întocmit de expert M. M. cu vecinătățile N- D. G., E- H. G. și DJ 665A, S-H. C., V- pădure, s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților ca fiind linia de hotar cu lungimea de 139 m ce pornește de la est din punctul A, redat pe schița –anexă 2 la raportul de expertiză și ajunge la vest în punctul B, linie de hotar trasată astfel încât proprietatea reclamantului H. G. să aibă lățimea constantă, pe toată lungimea proprietății, de 30 m, a fost obligat pârâtul să demoleze două cotețe de porci, copertină din stâlpi de țeavă acoperită cu plăci de azbociment, un gard de scândură pe bordură de beton pe lungimea de 1,25 m, iar în caz de refuz a fost autorizat reclamantul să aducă la îndeplinire obligația de a face stabilită în sarcina pârâtului pe cheltuiala acestuia din urmă, fiind obligat pârâtul la plata către reclamant a 1260 lei cheltuieli de judecată.

Instanța a constatat că în cauză nu există autoritate de lucru judecat, excepție invocată de pârâții Președintele C. Locale Bălănești de fond funciar și C. L. Bălănești de fond funciar deoarece, pe de o parte, părțile din prezenta cauză nu sunt aceleași cu părțile din litigiile anterioare soluționate prin sentința civilă nr. 3153/22.04.2008 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ și prin sentința civilă nr. 4278/07.06.2010 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, iar pe de altă parte, cauza de față nu este identică cu cauza din litigiile anterioare, astfel, în prezenta cauză reclamantul solicită anularea titlului de proprietate nr._/24.11.2004 și eliberarea unui nou titlu ținându-se seama de actele de proprietate de care dispune reclamantul, de înregistrările din registrului agricol din perioada 1959-1963, de notările făcute în BAP-ul comunei. În continuare, instanța de fond a făcut analiza elementelor autorității de lucru judecat în ceea ce privește obiectul, părțile și cauza, apreciind că motivația care a determinat instanța să anuleze în parte titlul de proprietate al reclamantului pentru suprafața de 87 m.p. a fost aceea că cele două titluri de proprietate se suprapun pe o suprafață de 87 m.p. identificată în raportul de expertiză, H. G. a făcut dovada faptului că este persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu pe care l-a moștenit de la autoarea sa, D. Fevronia, pe care l-a înscris în CAP, iar titlul reclamantului D. G. a fost eliberat ulterior celui eliberat pârâtului H. G., astfel că la momentul emiterii titlului de proprietate reclamantului pentru această suprafață de teren nu mai era îndeplinită condiția prevăzută de art. 11 pct.21 din L.18/1991 în sensul că suprafața de teren reconstituită nu mai era în totalitate liberă ci cei 87 m.p. identificați în raportul de expertiză fuseseră deja reconstituiți și se găseau în titlul de proprietate emis în anul 2002 pârâtului H. G.. A mai reținut că la baza sentinței civile nr. 4278/07.06.2010 a stat, de asemenea, sentința civilă nr. 3153/22.04.2008, reținându-se că prin acea sentință s-a anulat în parte titlul de proprietate al reclamantului D. G. pentru suprafața de 87 m.p., reținându-se că actele emise lui H. G. în temeiul L.18/1991 sunt mai bine caracterizate în comparație cu actele emise lui D. G..

În concluzie, s-a reținut că apărările pârâtului în sensul că terenul de 217 m.p. identificat în raportul de expertiză ca aparținând reclamantului H. G., apărări potrivit cărora terenul provine de la autorii săi, nu pot fi primite câtă vreme printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă s-a verificat legalitatea titlurilor de proprietate deținute de părți și s-a constatat că titlul de proprietate prezentat de H. G. este legal, anulându-se titlul de proprietate emis lui D. G. pentru 87 m.p..

Cu privire la diferența de teren de 217 m.p. s-a constatat că D. G. ocupă această suprafață în plus față de suprafața pentru care i se anulase titlul de proprietate.

În ceea ce privește raportul de expertiză efectuat în prezenta cauză, s-a reținut că titlul de proprietate nr._/24.11.2004 nu a fost modificat sub nici o formă de la data eliberării, aspect care vine să întregească punctul de vedere al C. Locale Bălănești de fond funciar care a precizat că în baza sentinței civile nr. 3153/22.04.2008 a Judecătoriei Tg-J., rămasă definitivă și irevocabilă, comisia locală s-a prezentat la fața locului pentru a se întocmi reclamantului un nou proces verbal de punere în posesie cu nr. 111/20.05.2009, reclamantul refuzând să îl semneze.

Cu privire la persoanele fizice, respectiv membrii C. Locale Bălănești de fond funciar (Ciocșanu O. I., P. M. și H. C.), a apreciat instanța că aceștia nu au calitate procesuală pasivă într-o acțiune privind anularea unui titlu de proprietate pe procedura specială a legislației fondului funciar, calitate procesuală pasivă având în cauze de acest gen comisia locală și primarul în calitate de președinte al comisiei locale, deoarece potrivit art. 5lit. h din Hotărârea nr. 890 din 4 august 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, comisia locală întocmește și înaintează către comisia județeană documentația necesară în vederea emiterii titlului de proprietate.

Împotriva acestei sentințe a declarat în termen legal recurs reclamantul D. G., întemeind prezentul recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.pr.civ., art. 312 coroborat cu art. 3041 C.pr.civ. potrivit căruia recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare, instanța urmând să examineze cauza sub toate aspectele.

În motivele de recurs a făcut o succintă prezentare a stării de fapt, susținând că membrii ai C. locale de fond funciar au eliberat titluri de proprietate din birouri, fără a face măsurătorile pe teren, motiv pentru care a fost prejudiciat în primă fază cu 87 mp și ulterior cu 112 mp, în acest sens formulând plângere penală. Din declarațiile date de aceștia la P., a rezultat starea de fapt descrisă mai sus, dar și faptul că aceștia s-au obligat în faza de urmărire penală că vor anula titlurile de proprietate emise eronat prin nemăsurarea suprafețelor de teren. Din aceste considerente, membrii C. locale nu au fost sancționați penal, ci doar administrativ, dar nu s-au achitat de promisiunea de a îndrepta nedreptatea pe care au făcut-o, fiind prejudiciat de o suprafață de teren pe care o deține din tată în fiu de mai multe generații încă din anul 1888, fapt confirmat de actele de proprietate. Din același registru agricol rezultă că cei în favoarea cărora i s-a luat terenul, adică familia H., prima dată sunt atestați în vecinătate în jurul anului 1950.

În cauză s-a realizat o expertiză la care C. locală a depus actele de proprietate din care rezultă că suprafața de teren pe care trebuia să o dețină în mod legal și care a fost validată, suprafață pe care nu o deține, având mai puțin decât a fost validată. În acest sens ține să arate că chiar dacă prin sentințele mai sus arătate i se reduse suprafața de teren, în niciuna din aceste sentințe nu i se anulează nici validarea și nici actele premergătoare.

Pentru aceste motive apreciază că soluția instanței de fond ca fiind netemeinică și solicită modificarea hotărârii atacate, admiterea acțiunii, anularea titlului de proprietate și eliberarea unui nou titlu care să respecte validarea, actele premergătoare pe care le deține de la autor.

În cadrul probei cu înscrisuri, a depus recurentul procesul verbal încheiat la 20.03.2012, raport de expertiză judiciară, ordonanță de neîncepere a urmăririi penale adoptată în dosarul nr. 6871/P/2011, sentința penală nr. 557/2013.

În recurs, instanța a procedat la interpelarea recurentului, declarația acestuia fiind consemnată la fila 21.

Din oficiu, instanța a dispus efectuarea unei adrese la C. locală de fond funciar Bălănești, relațiile fiind comunicate prin adresa nr. 1794/02.07.2014, filele 32-33, adresă ce a fost însoțită de înscrisuri, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de autoarea recurentului D. E., HCJ 78 însoțită de tabelul anexă, proces verbal de punere în posesie, titlu de proprietate, proces verbal de punere în posesie eliberat în temeiul sentinței civile, proces verbal de punere în posesie încheiat la data de 20.03.2012, schița anexă, adresa nr. 205/2013.

În cursul cercetării judecătorești, în recurs, a depus recurentul reclamant note de ședință fila 50, prin care a arătat că pârâta nu a depus la dosarul cauzei actele prin care datorită faptului că a fost emis titlul de proprietate fals numitei Ș. I., acesta a fost anulat prin sentința civilă 6820, că prin sentința civilă mai sus menționată a câștigat cei 8 m lățime la stradă, că datorită acestor fapte a recurs atât la instanța penală, cât și la instanța civilă, că urmare a cererilor și a plângerilor penale, membrii C. locale s-au prezentat în teren și a fost întocmit un proces verbal în care s-a constatat că suprafața de teren de care a fost deposedat a fost introdusă în titlul de proprietate emis lui H. G..

A mai arătat recurentul că a fost prejudiciat grav atât material cât și moral în sensul că a fost deposedat de terenul pe care îl moștenește din tată în fiu de la bunicii săi, iar ca urmare a actelor false a fost obligat să își mute linia de hotar în interior cu 3 m, fiind obligat să demoleze mai multe dependințe pe care le deținea, unele chiar prinse în registrul agricol 1951. În acest sens arată că membrii C. locale au omis să depună și actul de proprietate din 1888 prin care bunica S. T. cumpără suprafața de 5,5 stânjeni în vecinătatea proprietății sale de 2 stânjeni, ceea ce rezultă că deținea în acel punct 7,5 stânjeni, echivalentul a 15 m lățime în punctul Siliștea Casei.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor de recurs invocate raportat la dispozițiile speciale in materia fondului funciar se retine următoarea stare de fapt si de drept:

Obiectul acțiunii introductive de instanța formulata de reclamant in contradictoriu cu membrii comisiei locale Balanesti de Fond Funciar, C. locala de Fond Funciar Balanesti si C. Judeteana Gorj, este nulitatea titlului de proprietate eliberat reclamantului cu nr._ emis la data de 21.11.2004 si eliberarea unui nou titlu de proprietate potrivit înregistrărilor din RA perioada 1959-1963, notările făcute in BAP ul comunei, din care rezulta terenurile deținute de autorii reclamantului D. A. si D. E.. A menționat reclamantul ca în urma cererilor adresate comisiei i s-a eliberat titlul de proprietate însa datorita faptului ca nu s-au făcut măsurătorile in teren a primit cu mai puțin de 217 m.p. din terenul solicitat.

In urma administrării probatoriului, prin sentința civila cu nr. 1370/2014 a fost admisa excepția lipsei calității procesuale pasive a membrilor comisiei locale de fond funciar Balanesti, respinsa excepția autoritații de lucru judecat invocata de parata C. Locala de Fond Funciar Balanesti, si in final respinsa acțiunea formulata de reclamant. A reținut instanța in considerentele sentinței civile ca in litigiu purtat anterior ce a făcut obiectul dosarului cu nr._ a fost admisa cererea reconvenționala formulata de detentorul Haidau G. in contradictoriu cu reclamantul din cauza de fata, anulându-se titlul de proprietate al reclamantului si procesul verbal de punere in punere in posesie pentru suprafața de 87 m.p. cu vecini la E drumul județean, la S cu terenul proprietatea paratului, la N SI V cu terenul proprietatea reclamantului înscris in anexa cu nr. 2 a raportului de expertiza, considerentele sentinței civile fiind in sensul ca detentorul a făcut dovada ca este îndreptățit la reconstituire pentru terenul in litigiu. S-a mai reținut ca prin sentința civila cu nr. 4278/2010 a fost admisa acțiunea civila in revendicare formulata de in contradictoriu cu reclamantul D. G., fiind obligat cel din urma sa lase in deplina proprietate si liniștita posesie suprafața de teren de 217 m.p, constându-se ca titlul de proprietate eliberat reclamantului in cauza a fost anulat pentru suprafața de 87 m.p. iar diferența pana la suprafața de 217 m.p. este ocupata in plus de către acesta, fata de terenul pentru care primise titlul de proprietate. A mai arătat instanța de fond in considerentele sentinței civile ca pentru diferența de teren pana la suprafața reconstituita reclamantului, comisia locala a procedat la întocmirea unui proces verbal de punere in posesie, înscris pe care reclamantul refuza sa-l semneze. Cu privire la membrii comisiei locale s-a concluzionat ca aceștia nu au calitate procesuala pasiva . vizează eliberarea titlului de proprietate raportat la prevederile art 5 litera h din HG 890/2005.

In prezentul recurs se critica sentința civila numai in ceea ce privește fondul cauzei, reiterându-se susținerile din cadrul cererii introductive de instanța. Astfel arata recurentul reclamant ca familia H. este atestata in vecinătatea acestuia pentru prima data in anul 1950, ca din înscrisuri rezulta in mod clar suprafața de teren pe care trebuie sa o dețină în mod legal, suprafața de teren care a si fost validata si pe care nu o deține în totalitate, având mai puțin teren decât a fost validat, că niciuna din sentințele anterioare nu anulează validarea sau actele premergătoare, motiv pentru care sentința instanței este netemeinica si din aceste motive solicita modificarea hotărârii atacate.

Examinând probatoriul administrat la instanța de fond instanța in recurs retine ca autoarea reclamantului D. E. in temeiul legii 18/1991 a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrata sub nr. 683/5.03.1991. A solicitat acesta sa i se restituie suprafața de teren ce i-a fost luata de CAP Balanesti. Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost soluționata favorabil prin HCJ cu nr. 78/3.02.1992 fiind validata propunerea de stabilire a dreptului de proprietate înaintata CJ Gorj de către CLFF Balanesti asupra terenurilor. Astfel in favoarea autoarei reclamantului al cărui unic moștenitor este potrivit certificatului de moștenitor atașat, a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,80 ha. Urmare a finalizării procedurii prev de legea 18/1991 a fost emis titlul de proprietate cu nr._ la data de 24.11.2004 pentru suprafața de 2761 m.p. teren situat in intravilanul si extravilanul localității Balanesti, suprafața pentru care reclamantul a fost pus in posesie potrivit procesului verbal de punere in posesie cu nr. 111/16.09.2004 fila 62.

Ulterior emiterii titlului de proprietate reclamantul a solicitat anularea titlului de proprietate eliberat vecinului sau H. G., în contradictoriu cu cele doua comisii de fond funciar. Cauza a făcut obiectul dosarului cu nr._ . In acest litigiu paratul a formulat cerere reconvenționala solicitând să se constate nulitatea parțială a titlului de proprietate eliberat reclamantului D. precum si a actelor premergătoare ce au stat la baza emiterii acestui titlu menționând ca parte din suprafața atribuita reclamantului este proprietatea sa. Prin sentința civila mai sus amintita a fost respinsa acțiunea formulata formulată de reclamant si admisa in parte cererea reconvenționala formulata de Haidau G., fiind anulat titlul de proprietate cu nr._/2004 si procesul verbal de punere in posesie pentru suprafața de 87 m.p. învecinata la E cu drumul județean, la S teren proprietate parat, la N SI V teren proprietate reclamant descris in anexa 2 a raportului de expertiza. A reținut instanța in considerentele sentinței civile ca titlul de proprietate emis reclamantului a fost eliberat ulterior celui eliberat paratului, astfel ca la momentul reconstituirii dreptului de proprietate fata de reclamant pentru aceasta suprafața de teren de 87 m.p. nu mai era îndeplinita condiția prev la art 11 pct 2 indice 1 din legea 18/1991 in sensul ca suprafața de teren reconstituita nu mai era in totalitate libera, cei 87 m.p. identificați in raportul de expertiza fiind deja reconstituiți și se regăseau in titlul de proprietate emis în anul 2002 detentorului Haidau, ca la data reconstituirii dreptului de proprietate pentru reclamant se realizase punerea in posesie de către comisia locala aspect cunoscut de reclamantul vecin al terenului, iar titlul de proprietate al detentorului nu fusese atacat si deci valabil fiind, nu se mai putea elibera titlu de proprietate si reclamantului. Sentința a rămas irevocabila prin decizia cu nr. 2113/3.07.2008 prin care a fost respins ca nefondat recursul recurentului petent D. A G.. De asemenea, se retine ca intre aceleași parți s-a soluționat litigiul ce a făcut obiectul dosarului cu nr._ ( dosar atasat), soluționat prin sentința civila 4278/2010. In cauza mai sus menționata reclamantul a avut calitatea de parat, în acțiunea in revendicare formulata de Haidau G.. A fost admisa acțiunea si obligat paratul D. G. să lase in deplina proprietate si liniștita posesie suprafața de teren 217 m.p. reclamantului, obligat același parat sa demoleze doua cotețe de porci, copertina din stâlpi de țeava acoperita cu placi de azbociment, un gard de scândura pe bordura de beton pe lungimea de 1,25 m iar în caz de refuz autorizat reclamantul sa aducă la îndeplinire obligația de a face stabilita in sarcina paratului pe cheltuiala celui din urma.

A reținut instanța in considerentele sentinței civile ca actele emise reclamantului Haidau G. in temeiul legii 18/1991, sunt mai bine caracterizate in comparație cu actele de proprietate eliberate paratului D. G., că aparerile paratului în sensul că terenul în suprafața de 217 m.p. identificat in raportul de expertiza ca aparținând reclamantului apărări potrivit cărora terenul provine de la autorii săi nu pot fi primite câtă vreme prin hotărâre definitivă si irevocabila s-a verificat legalitatea titlurilor de proprietate deținute de părți si s-a constatat ca titlul de proprietate prezentat de partea adversa este legal anulându-se titlul de proprietate emis reclamantului pentru suprafața de 87 m.p. Cu privire la diferența pana la suprafața de 217 m.p a reținut instanța ca paratul ocupa acest teren în plus fata de suprafața pentru care i se anulase titlul de proprietate.

Obiect al prezentei cauze îl reprezintă în parte tocmai aceasta suprafața de 217 m.p., teren pentru care reclamantul solicita a fi anulat titlu sau de proprietate si eliberarea altui titlu care sa cuprindă si acest teren luat abuziv de vecinul sau Haidau G., in plus solicita ca noul titlu de proprietate sa fie eliberat pentru suprafața deținuta la RA perioada 1959-1963 si notările din BAP.

Pentru terenul in suprafața de 217 m.p. instanța retine ca in cauza operează prezumția puterii de lucru judecat fata de constatările reținute in sentințele civile anterioare. Instanțele au reținut in mod irevocabil ca pentru suprafața de 87 m.p. reclamantului nu i se putea elibera un titlul de proprietate câta vreme terenul fusese atribuit paratului( potrivit celor de mai sus arătate), iar diferența pana la suprafața de 217 m.p. este deținuta de reclamant in plus fata de terenul pentru care titlu de proprietate a fost anulat.

Ceea ce va retine însa aceasta instanța de recurs va fi efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, in sensul ca dezlegarea data de instanțele anterioare referitoare la aceeași chestiune de drept respectiv îndreptățirea reclamantului la aceeași suprafața de teren, nu va putea fi contrazisa de judecata de față, astfel ca ea se impune ca o chestiune prejudiciala deja dezlegată si in cadrul acestui dosar, ceea ce se va avea in vedere in analiza criticilor formulate prin motivele de recurs.

Rezulta ca prin anterioarele sentințe civile, opozabile atât reclamantului cat si celor doua comisii de fond funciar s-a tranșat regimul juridic al terenului in suprafața de 217 m.p. pentru care reclamantul in principal solicita a-i fi anulat titlul de proprietate si a se elibera un nou act exact pentru acest teren. Ca sentințe anterioare acestea se bucura de putere de lucru judecat conform art 1200 pct 4 c.civ așa încât dezlegarea data prin aceste sentințe se impune in prezenta cauza fără posibilitatea de a mai fi contrazisa.

In ceea ce privește celelalte terenuri înscrise in RA, instanța de recurs amintește reclamantului ca reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut in favoarea autoarei sale pentru terenul in suprafața de 0,80 m.p ca si întindere a dreptului de proprietate, fără să se stabilească amplasamentul acestei suprafețe, că aceasta din urma hotărâre nu a fost contestata de reclamant în ceea ce privește suprafața atribuita. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei la instanța de fond coroborate cu înscrisurile anexate in recurs, probă administrata in aceasta faza procesuală, se constată că în favoarea reclamantului a fost întocmit procesul verbal de punere in posesie cu nr. 111 pentru suprafața de 0,2674 ha potrivit sentinței civile cu nr. 3153/22.04.2008, iar la data de 20.03.2012 a fost întocmita o noua documentație pentru suprafața de 0,5736 ha pentru diferența de teren pana la suprafața reconstituita autoarei reclamantului aceea de 0,80 ha. Observând suprafețele pentru care au fost eliberate acte de proprietate se constata ca in favoarea reclamantului in calitate de moștenitor al autoarei sale, au fost emise procese verbale de punere in posesie pentru o suprafața totala de 0,8410 ha, obligație îndeplinita de comisia locala de fond funciar in temeiul art 5 din HG 890/2005. Că recurentul reclamant nu este de acord cu amplasamentul suprafețelor atribuite, nu interesează in speța, câtă vreme parata si-a îndeplinit obligația legala, iar in situația in care apreciază ca amplasamentul terenului oferit nu este cel solicitat are posibilitatea contestării procesului verbal sub aspectul amplasamentului în măsura în care dovedește îndreptățirea asupra unui alt amplasament. De altfel instanța de recurs verificând susținerile comisiei locale intimate retine ca recurentul reclamant a contestat amplasamentul terenului situat în punctul Sub Coasta amplasament la care ridica pretenții si numita C. C., acțiunea sa fiind respinsa ca lipsită de interes legitim, reținându-se ca amplasamentul solicitat de reclamant nu este atribuit niciuneia dintre părți.

In ceea ce privește modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a membrilor comisiei locale,instanța de recurs nu are a statua, câta vreme sentința nu a fost criticata sub acest aspect, dezlegarea data asupra excepției intrând in autoritatea de lucru judecat.

In consecința instanța de recurs apreciază ca nu este incident in cauza niciunul din motivele de recurs prev la art 304 c.pr.civ 1865 hotărârea fiind pronunțata cu aplicarea corecta a dispozițiilor legii 18/1991, motiv pentru care in temeiul art 312 c.pr.civ recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul reclamant D. G. împotriva sentinței civile nr.1370/28.02.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți Președintele C. Locale pentru aplicarea Legii 18/1991 Bălănești-primar R. R., P. M.- inginer specialist membru al C. Locale Bălănești pentru aplicarea Legii 18/1991, Ciocșanu O. I.-inginer topograf, membru al C. Locale Bălănești pentru aplicarea Legii 18/1991, H. C.-secretarul Primăriei Bălănești, C. L. Bălănești pentru aplicarea Legii 18/1991 și C. Județeană Gorj pentru aplicarea Legii 18/1991.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.09.2014, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

C. P.

Judecător,

A. E. S.

Judecător,

N. B.

Grefier,

L. P.

Red.C.P./Tehnored. M.O.

J.f. M.D.

2 ex. 29 Septembrie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 804/2014. Tribunalul GORJ