Fond funciar. Hotărâre din 20-11-2014, Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 516/263/2014
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1276/2014
Ședința publică din 20 Noiembrie 2014
Completul compus din:
Președinte M. A. C.
Judecător R. B. T.
Grefier C. B.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanții reclamanți U. M., M. G. G. și P. P. împotriva sentinței civile nr.1184/3.07.2014 pronunțată de Judecătoria Motru în dosar nr._ și în contradictoriu cu intimatele C. L. de Fond Funciar Mătăsari, C. Județeană de Fond Funciar Gorj și Președintele C. Locale de Fond Funciar Mătăsari.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanții reclamanți U. M., M. G. G. și P. P. asistat de avocat J. I. L., lipsă fiind intimatele C. L. de Fond Funciar Mătăsari, C. Județeană de Fond Funciar Gorj și Președintele C. Locale de Fond Funciar Mătăsari.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând apelul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat J. I. L. pentru apelanții reclamanți a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii. A precizat că instanța a reținut greșit că reclamanții au solicitat contravaloarea lipsei de folosință a terenului, acțiunea având ca obiect o sancțiune bănească pentru neeliberarea titlului de proprietate, acesta fiind motivul pentru care s-a solicitat transformarea daunelor cominatorii în daune compensatorii în cuantum de 100 lei /zi de întârziere. Nu a solicitat cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru sub nr. dosar_, reclamanții U. M., M. G. G. și P. P. au chemat în judecată pârâtele C. L. de Fond Funciar Mătăsari, C. Județeană de fond funciar Gorj și Președintele C. Locale de Fond Funciar Mătăsari, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata daunelor compensatorii de 100 lei pe zi de întârziere până la data executării obligației prevăzute în sentința civilă nr. 1868/2012 pronunțată de Judecătoria Motru, în dosarul nr. 1758/2012, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au chemat în judecată pârâtele CLFF Mătăsari și CJFF Gorj solicitând obligarea acestora să elibereze titlul definitiv de proprietate pentru suprafața de 3,5861 ha teren agricol și pentru suprafața de 8,95 ha teren forestier.
Că, prin sentința civilă nr. 1868 din 06.07.2012 s-a admis acțiunea și a fost obligată pârâta CLFF Mătăsari să întocmească documentația în vederea eliberării titlului de proprietate pentru suprafața de 3,5861 teren agricol și 8,95 ha teren cu vegetație forestieră, suprafețe validate prin HCJ nr. 1/26.08.1991 anexa 2 a, poziția 42 și HCJ nr. 3122/11.03.2003 anexa 53 poz. 31 și să o înainteze la CJFF Gorj pentru eliberarea titlului de proprietate.
Această hotărâre a rămas definitivă prin nerecurare la data de 19.09.2012, astfel că a efectuat demersurile legale la CLFF Mătăsari pentru eliberarea titlului de proprietate.
Pârâta CLFF Mătăsari reprezentată de președintele acesteia a refuzat să pună în aplicare această hotărâre judecătorească și nu a efectuat nici un demers pentru întocmirea documentației conform sentinței civile nr. 1868 din 06.07.2012 pronunțată de Judecătoria Motru, astfel încât a apelat la un executor judecătoresc care a mers la sediul Primăriei Mătăsari și a încheiat un proces verbal, CLFF Mătăsari luându-și angajamentul că în 30 de zile va efectua aceste demersuri legale .
S-a mai arătat că nici după cele 30 de zile pârâta nu a pus în executare hotărârea judecătorească, astfel că a formulat prezenta acțiune.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 18/1991 actualizată și modificată.
Legal citată, pârâta CJFF Gorj a formulat întâmpinare prin care a arătat că obligația de a întocmi și semna documentația revine comisiile locale, aceasta fiind în culpă pentru netransmiterea documentației, astfel că nu se poate reține vreo culpă C. Județene Gorj cu privire la modul de îndeplinire al obligațiilor.
De asemenea, legal citată, pârâta CLFF Mătăsari a formulat întâmpinare prin care a arătat că a început întocmirea documentației necesare emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de 3,5861 ha teren agricol și 8,95 ha pădure precum și punerea în posesie, s-au efectuat măsurătorile necesare în teren și s-au întocmit schițele aferente, însă terenul este validat dar nu corespunde categoria de folosință, iar reclamanții nu cunosc în totalitate amplasamentele terenurilor solicitate, fapt pentru care nu se poate finaliza punerea în posesie conform sentinței civile nr. 1868/2012.
Că, acest lucru necesită mai multe deplasări în teren, împreună cu vecinii în vederea identificării terenului validat.
Prin sentința civilă nr.1184/3.07.2014 pronunțată de Judecătoria Motru în dosar nr._, a fost respinsă cererea formulată de reclamanții U. M., M. - G. G. și P. P., în contradictoriu cu pârâtele C. L. De Fond Funciar Mătăsari, C. Județeană de Fond Funciar Gorj cu și Președintele C. Locale De Fond Funciar Mătăsari.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 3,5861 teren agricol și 8,95 ha teren cu vegetație forestieră, suprafețe validate prin HCJ nr. 1/26.08.1991 anexa 2 a, poziția 42 și HCJ nr. 3122/11.03.2003 anexa 53 poz. 31 fără a fi puși in posesie si a se înainta documentația necesară către C. Județeana Gorj de fond funciar în vederea eliberării titlului de proprietate, motiv pentru care prin sentința civilă nr. 1868 din 06.07.2012, s-au stabilit asemenea obligații în sarcina Comisie Locale Mătăsari de fond funciar, obligații de asemenea neîndeplinite de către aceasta comisie, astfel încât prin încheierea din data de 13.11.2013 a Judecătoriei Motru, s-a dispus obligarea Președintelui C. Locale de fond funciar Mătăsari, la plata de penalități in cuantum de 100 lei/zi de întârziere pana la îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina comisiei prin sentința civilă nr. 1868 din 06.07.2012.
Referitor la acțiunea prin care se solicită obligarea pârâților la daune compensatorii pentru neexecutarea obligației stabilite prin sentința civilă 1868/2012, instanța a reținut, prin raportare la dispozițiile art. 1530 și 1536 cod civil că daunele interese compensatorii sau moratorii nu reprezintă altceva decât contravaloarea prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării cu întârziere a obligației. În ambele situații prejudiciul suferit trebuie să fie cert, să aibă un caracter determinat sau determinabil, efectiv, pentru ca instanța sesizată cu o astfel de cerere să poată dispună măsura obligării la repararea prin echivalent a prejudiciului.
S-a reținut că reclamanții nu au propus probe pentru dovedirea prejudiciului suferit, s-au limitat la a stabili o sumă zilnică în cuantum de 100 lei pentru întârziere, la care să fie obligate pârâtele cu titlu sancționator, fără a preciza exact echivalentul bănesc al prejudiciului suferit.
Instanța a pus în discuție efectuarea probei cu expertiza tehnică, necesară soluționării cauzei nu numai pentru stabilirea exactă a întinderii prejudiciului, cât și pentru identificarea terenurilor pentru a se stabili cu exactitate dacă există o culpă în neexecutarea obligației de către comisia locală, dar reclamanții deși au sarcina probei în cadrul procesului civil, au refuzat categoric administrarea probei cu expertiza tehnică, astfel că, în condițiile în care pârâta a depus la dosar dovezi privind începerea demersurilor necesare pentru executarea obligație, concretizate în întocmirea proceselor verbale de punere în posesie, instanța a respins cererea reclamanților ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanți U. M., M. G. G. și P. P., criticând-o ca netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:
Reclamanții au solicitat obligarea pârâților C. locală de fond funciar Mătăsari și președintele acesteia la daune compensatorii de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere până la executarea sentinței civile 1868/2012, având în vedere că daunele cominatorii nu pot fi executate silit, prin urmare era necesară transformarea acestora în daune compensatorii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru care nu s-a eliberat titlu de proprietate.
Instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea, reținând că reclamanții nu au făcut dovada prejudiciului suferit, deoarece reclamanții nu au înțeles să solicite contravaloarea producției nerealizate, deci lipsa de folosință efectivă, ci doar o sancțiune bănească pentru întârzierea nejustificată a pârâților de elibera titlul de proprietate.
Apelanții au solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâților la plata sumei de 100 lei/zi de întârziere reprezentând daune compensatorii-moratorii de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la punerea efectivă în posesie.
În drept au invocat dispozițiile Legii 18/1991 actualizată și ale art. 466 Cod civil.
Intimata C. L. de Fond Funciar Mătăsari reprezentată prin primar G. G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea că s-a conformat celor dispuse prin sentința civilă nr. 1868/2012 în sensul că a înaintat către OCPI documentația în vederea emiterii titlului de proprietate, cu adresa 5985/6.08.2014, pentru terenul agricol în suprafață de 1,5041 ha, iar pentru restul de până la 3,5861 ha s-au emis acte de proprietate, iar cu adresa 6351/18.08.2014 a înaintat documentația pentru 6,2565 ha teren cu vegetație forestieră, pentru diferența de până la 8,95 ha reclamanții deținând acte de proprietate.
A mai susținut că reclamanții nu au dovedit un prejudiciu cert și efectiv pentru ca instanța să oblige pârâții la repararea prejudiciului, astfel că în mod corect a fost respinsă acțiunea.
Reexaminând sentința apelată, în raport de probele administrate în cauză și prin prisma criticilor formulate, tribunalul constată că apelul este nefondat.
Reclamanții au solicitat obligarea pârâților C. locală de fond funciar Mătăsari și președintele acesteia la plata daunelor compensatorii de 100 lei/zi de întârziere până la executarea obligației prevăzute în sentința civilă 1868/2012 pronunțată de Judecătoria Motru, respectiv obligația de a întocmi documentația în vederea eliberării titlului de proprietate pentru suprafața de 3,5861 ha teren agricol și 8,95 ha teren cu vegetație forestieră, suprafețe validate prin HCJ nr. 1/1991 și HCJ 3122/2003.
Atât daunele cominatorii, cât și daunele interese (compensatorii) au natura unei sancțiuni, dar, în cazul daunelor interese, din interpretarea dispozițiilor art. 1530-1531 Cod civil rezultă că finalitatea acordării acestora o reprezintă acoperirea prejudiciului cauzat datorită executării cu întârziere sau neexecutării obligației.
Determinarea valorii daunelor interese trebuie stabilită de către instanță prin stabilirea valorii pagubei ce trebuie reparată, în scopul reparării integrale a prejudiciului, care presupune atât pierderea efectiv suferită, cât și beneficiul nerealizat. În această situație, creditorul obligației (în speță reclamanții) are obligația de a dovedi prejudiciul atât sub aspectul existenței, cât și din perspectiva întinderii acestuia.
Față de aceste considerente, se constată că în mod corect instanța de fond a pus în discuția reclamanților necesitatea administrării de probatorii, în vederea stabilirii exacte a întinderii prejudiciului și având în vedere că aceștia nu au înțeles să dovedească întinderea pagubei pentru care solicită daune compensatorii, în mod corect a fost respinsă acțiunea.
În consecință, pentru motivele arătate tribunalul constată nefondate criticile apelanților, astfel că în baza art. 480 C.pr.civ. apelul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanții reclamanți U. M., domiciliată în Dr. Tr. S., .,.,., M. G. G., dom. în Dr. Tr. S., ., .,. și P. P., dom. în Dr. Tr. S., .. 100-108, .,., împotriva sentinței civile nr.1184/3.07.2014 pronunțată de Judecătoria Motru în dosar nr._ și în contradictoriu cu intimatele pârâtele C. L. de Fond Funciar Mătăsari, C. Județeană de Fond Funciar Gorj cu sediul în Tg J., județul Gorj și Președintele C. Locale de Fond Funciar Mătăsari cu sediul în ..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20 Noiembrie 2014 la Tribunalul Gorj.
Președinte, M. A. C. | Judecător, R. B. T. | |
Grefier, C. B. |
Red. AC
j.f.O. P D.
ex. 8
SL 24 Noiembrie 2014
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 702/2014. Tribunalul GORJ | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1150/2014. Tribunalul GORJ → |
|---|








