Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 879/2014. Tribunalul GORJ

Tribunalul GORJ - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 879/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 2290/267/2012*

Cod operator: 2443

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 879/2014

Ședința publică din 09 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. E. S.

Judecător N. U.

Judecător V. B.

Grefier L. P.

Pe rol fiind pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 03.10.2014, privind judecarea recursurilor declarate de recurenta –pârâtă R. C. E. și recurenții - intervenienții R. A. și R. M., împotriva sentinței civile nr. 417/24.04.2014 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul - reclamant D. M., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura completă din ziua dezbaterilor, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din data de 03.10.2014, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință după care,

Deliberând tribunalul pronunță următoarea decizie,

TRIBUNALUL

Asupra recursurilor civile de față reține următoarele

Prin cererea înregistrată la data de 10.12.2012 pe rolul Judec[toriei Tg-Cărbunești sub nr. dosar_, reclamantul D. M. a chemat în judecată pe pârâta R. C. E., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite de către cei doi în timpul căsătoriei, constând dintr-o casă de locuit aflată în Sitești, nr.167, orașul Novaci, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr.1018/26.05.2008 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamanți și a fost desfăcută căsătoria încheiată între părți la data de 8 mai 1999.

De la data încheierii căsătoriei și până în anul 2000 au locuit împreună la părinții reclamantului din orașul Novaci, ., intenționând să renoveze casa bunicilor reclamantului, întrucât devenise proprietar în baza contractului de întreținere încheiat în anul 1995, având strânse toate materialele necesare – ciment, BCA, fier beton, piatră, nisip, grinzi, căpriori, scândură, etc.

A arătat reclamantul că în primăvara anului 2000 părinții pârâtei i-au convins să renunțe la renovarea casei bunicilor și să construiască o casă nouă în curtea casei lor, întrucât spațiul le permitea acest lucru ,iar ei au fost de acord, întrucât le-au promis că le vor face acte de proprietate și au luat legătura cu echipa cu care discutase renovarea casei bunicilor, transportând toate materialele strânse înainte de încheierea căsătoriei, de la Pociovaliștea, nr.674 la Sitești.

S-a mai arătat că în perioada 2000 – 2002 s-a început construcția casei în curtea părinților pârâtei, demolând o casă bătrânească, iar în februarie 2002, casa cea nouă era deja ridicată, acoperită și cu tocăria de lemn exterioară fixată.

Reclamantul a apreciat că la toată construcția a contribuit reclamantul în proporție de 70%,iar pârâta 30%, având în vedere că au fost ajutați și de părinții reclamantului, iar veniturile acestuia le depășeau cu mult pe cele ale pârâtei.

S-a mai precizat că la acel moment, tatăl pârâtei și-a exprimat refuzul de a le face acte, astfel au început discuții, întrucât pârâta mai are un frate și au hotărât sistarea lucrărilor, mutându-se înapoi în casa părinților reclamantului.

Că, părinții pârâtei și-au însușit casa la stadiul la care era și au continuat lucrările.

Deși cota reclamantului de contribuție este mult mai mare, întrucât casa este construită în curtea părinților pârâtei, pe terenul acestora, a apreciat că este normal să-i fie atribuită acesteia construcția, urmând ca pârâta să fie obligată să-i achite sulta corespunzătoare.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 669 C. civ.

La data de 07.01.2013 s-a depus la dosar de către pârâtă, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii ca nefondată.

La data de 22.01.2013 pârâta de pus la dosar cerere reconvențională prin care a solicitat aducerea la masa de împărțit a autoturismului marca VW B. cu nr. de înmatriculare_ achiziționat în anul 2006, în timpul căsătoriei cu reclamantul și care se află în prezent la acesta.

La aceeași dată a fost depusă și o cerere de intervenție în interes propriu formulată de numiții R. A. și R. M. prin care au solicitat respingerea acțiunii principale, cu cheltuieli de judecată, atașând la dosar în copie, contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 13.09.1983, autorizația nr.38/30.08.1990, planul de situație și un set de înscrisuri, respectiv bonuri de vânzare, facturi.

Prin sentința civilă nr. 1063 din 01.10.2013 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul D. M. împotriva pârâtei R. C. E. și cererea reconvențională formulată de R. C. E..

S-a dispus ieșirea din indiviziune a reclamantului și pârâtei cu privire la bunurile și datoriile comune, dobândite în timpul căsătoriei, în cote egale.

A fost atribuit reclamantului autoturismul marca VW B., cu număr de înmatriculare_, nr. identificare WVWZZZ1JZ1W123129, dobândit în timpul căsătoriei, a fost atribuit pârâtei imobilul-casă de locuit, edificat la roșu în timpul căsătoriei, situat în Novaci, . jud. Gorj și a fost obligată pârâta să plătească sultă reclamantului suma de 42.896 lei.

A fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții R. A. și R. M. ,au fost compensate în parte cheltuielile de judecată suportate de reclamant și pârâtă,a fost obligată pârâta la 1900 lei cheltuieli de judecată către reclamant și au fost obligați intervenienții în interes propriu la 1900 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul și pârâta s-au căsătorit la data de 08.05.1999, iar desfacerea căsătoriei prin divorț s-a dispus prin sentința civilă nr. 1018/26.05.2008 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ .

Prin acțiunea de față, s-a solicitat partajarea bunurilor comune, reclamantul indicând în acest sens o casă de locuit nefinalizată (la roșu) construită pe terenul proprietatea părinților pârâtei, cerând a se reține o cotă majorată de 70% în lotul său, cu atribuirea în natură a construcției în lotul pârâtei.

Pârâta s-a opus cererii reclamantului, susținând că bunul indicat ca fiind comun este de fapt proprietatea părinților săi, potrivit autorizației nr.38 din 30.08.1990 și că de la data încheierii căsătoriei și până la divorț cei doi soți au locuit în casa părinților acestuia.

Reconvențional, pârâta a solicitat aducerea la masa de împărțit a autoturismului marca VW B. cu număr de înmatriculare_, achiziționat în anul 2006.

În cauză s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către numiții R. A. și R. M., părinții pârâtei, prin care au solicitat să se constate că imobilul care se solicită de către reclamant a fi partajat este proprietatea exclusivă a lor, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 13.09.1983, cu V. M., mama intervenientului, prin care aceasta le-a transmis dreptul de proprietate asupra unei case ce se cere a fi împărțită în litigiul de față, casă care inițial a fost compusă din 4 camere iar ulterior a fost extinsă potrivit autorizației de construire nr. 32, reamenajând-o pe cea existentă, nefiind deci bun comun, motiv pentru care au solicitat respingerea acțiunii principale.

Prin precizarea ulterioară, reclamantul a arătat că este de acord cu aducerea la masa bunurilor de împărțit a autoturismului VW B., însă a solicitat includerea la partaj și a sumei de 36.756,26 lei, reprezentând cuantumul ratelor plătite în mod exclusiv după desfacerea căsătoriei din creditul contractat de cei doi soți în timpul căsătoriei.

În drept, instanța a reținut că potrivit art. 66 alin. 2 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispozițiile art. 669-686 din Codul civil se aplica și partajului judiciar, atunci când cererea de chemare in judecata a fost introdusă după . Codului civil.

Potrivit art. 669 C. civ. încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul este suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească.

Art. 670 C. civ. decretează că partajul poate fi făcut prin buna învoială sau prin hotărâre judecătorească, în condițiile legii.

Conform art. 676 C. civ. partajul se va face în natura, proporțional cu cota parte a fiecărui proprietar (alin. 1). Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul dintre următoarele moduri: prin atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia sau mai multor coproprietari, la cererea acestora; prin vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînțelegere, la licitație publică, în condițiile legii, și distribuirea prețului către coproprietari proporțional cu cota parte a fiecăruia dintre ei.

Art. 339 din Codul civil prevede că bunurile dobândite in timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune in devălmășie ale soților.

Potrivit art. 673⁵ alin. 1 C.pr.civ., dacă părțile nu se învoiesc, instanța va stabili bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia si creanțele născute din starea de proprietate . le au unii fata de alții.

În speța de față, din probele administrate, instanța a reținut că au calitatea de bun comun atât construcția edificată la roșu în timpul căsătoriei, pe terenul intervenienților în nume propriu, cât și autoturismul VW B. dobândit în aceeași perioadă.

Pentru a reține astfel instanța a avut în vedere declarațiile martorilor, așa cum proba a fost suplimentată, care au arătat că la această construcție au contribuit ambele părți, după data încheierii căsătoriei, reclamantul aducând anumite materiale cu care inițial intenționa să renoveze casa dobândită prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 538/04.09.1995 (fila 5) de la bunicii săi, la construcție fiind folosite și materiale provenite din casa bătrânească existentă pe terenul intervenienților, ce a fost demolată.

La data desfacerii căsătoriei această construcție era în stadiul „la roșu”.

Prin raportul de expertiză tehnică întocmit de cei trei experți numiți de instanță, ing. M. I., ing. A. M. și ing. C. V., s-a concluzionat că valoarea construcției în litigiu, în stadiul existent la data desfacerii căsătoriei, este de 89.497 lei calculată pentru execuție în regie proprie, așa cum rezultă din probele dosarului.

La obiecțiunile părților, experții au arătat că nu s-a putut determina cantitățile de materiale refolosite de la alt imobil demolat și înglobate în imobilul în litigiu, în acest stadiu în care s-au executat toate tencuielile și finisajele exterioare și interioare, fără a se îndepărta acestea cu consecința degradării imobilului iar raportat la ponderea cărămizii refolosite la edificarea imobilului nou s-au propus două variante, de 10% și 20%.

În legătură cu atributul de bun comun al acestui imobil, având în vedere punctele de vedere contrare dintre reclamant, pe de o parte și pârâtă și intervenienți, pe de altă parte, concluzionând că s-a dovedit în cauză că la edificare au participat ambii soți, instanța a avut în vedere că ne aflăm în situația construirii unui imobil de către ambii soți, pe terenul proprietatea părinților unuia dintre aceștia.

În această situație, având în vedere că, prin specificul împrejurărilor în care s-a construit, respectiv în curtea casei părinților pârâtei și după demolarea construcției vechi dobândite de aceștia, cu refolosirea unor materiale, a existat consimțământul acestora, reclamantul făcând amintire în acțiune chiar de o promisiune de transmisiune a proprietății terenului ce nu s-a mai realizat, instanța a concluzionat că în patrimoniul soților au intrat toate drepturile decurgând din faptul edificării construcției, respectiv dreptul de proprietate, în devălmășie, asupra acestei construcții, ca derogare de la dispozițiile legale privind accesiunea imobiliară, aspect recunoscut și de practica judiciară ca un obicei tradițional, mai ales în mediul rural, unde se întâlnește mai des această modalitate de construire în condițiile în care părinții și copii se gospodăresc împreună.

Din analiza înscrisurilor depuse de intervenienți, respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 543/13.09.1983, autorizația de construire nr. 38/1990 cu planul de situație anexat, coroborate cu declarațiile martorilor și concluziile expertizei tehnice specialitatea construcții, rezultă că imobilul în litigiu nu este cel pentru care a fost emisă pe numele intervenientului acea autorizație, aspect întărit și de adresa nr. 4243/29.04.2013 emisă de Primăria Novaci din care rezultă că pe numele intervenientului nu s-a emis autorizație de construire pentru imobil în structura celui în litigiu.

În consecință, reținând aceste aspecte și calitatea de bun comun a construcției edificată la roșu în timpul căsătoriei, instanța a inclus-o în masa bunurilor de împărțit, pe cale de consecință a fost respinsă cererea de intervenție în nume propriu formulată de părinții pârâtei, având ca obiect constatarea dreptului lor de proprietate asupra acesteia, ca neîntemeiată, cel mult aceștia având un drept de creanță cu privire la valoarea materialelor refolosite din construcția veche, ce nu face însă obiectul cererii de intervenție.

Cu privire la valoarea ce se va reține pentru bun, instanța s-a raportat la concluziile expertizei efectuate de către cei trei experți, respectiv 89.497 lei, având în vedere cele reținute mai sus pentru materialele refolosite cu privire la care există în patrimoniul intervenienților un eventual drept de creanță ce poate fi valorificat împotriva celui căruia i se va atribui în lot bunul, după cum pot fi solicitate și celelalte cheltuieli făcute cu finalizarea construcției, ulterior desfacerii căsătoriei.

Tot ca bun comun, dobândit de foștii soți în timpul căsătoriei a fost reținut și autoturismul VW B., a cărui valoare de 31.688 lei a fost determinată de exp. M. A. prin raportul depus la data de 27.02.2013, la care părțile nu au formulat obiecțiuni.

Instanța a mai reținut că în anul 2006 foștii soți, în timpul căsătoriei, au contractat un credit în valoare de 35.700 lei pentru cumpărarea autoturismului, acesta reprezentând o datorie comună în sensul art. 351 C.civ.

Potrivit adresei nr. 4193/18.09.2013 emisă de Raiffeisen Bank (fila 303), care are caracter cert fiind întocmită în conformitate cu evidențele băncii, având în vedere și împrejurarea că expertiza contabilă întocmită a avut un caracter extrajudiciar, instanța a reținut că, până la data desfacerii căsătoriei suma achitată a fost de 18.909,66 lei, că ulterior, reclamantul a mai achitat suma de 25.278,47 lei rămânând de achitat suma totală de 2.705,32 lei.

Prin urmare, la pronunțarea hotărârii s-a reținut suma achitată de reclamant după desfacerea căsătoriei și cea rămasă de achitat în continuare (25.278,47 lei plus 2.705,32 lei).

F. de cele reținute, văzând dispozițiile art. 673¹ C.proc.civ., instanța a dispus ieșirea părților din indiviziune in cu privire la bunurile și datoriile comune, dobândite în timpul căsătoriei, potrivit valorilor de mai sus.

Instanța a reținut că, pentru determinarea cotelor cuvenite fiecărui soț, criteriul fundamental este acela al contribuției efective, ceea ce este de stabilit fiind aportul fiecărui soț la obținerea comunității și nu a fiecărui bun în parte, iar cotele de contribuție stabilite se stabilesc o singura data, raportat la întreaga masa partajabila si nu a fiecărui bun in parte.

S-a reținut că aceste cote de contribuție se determina în funcție de aportul de ordin material la achiziționarea bunurilor comune - indicate de nivelul veniturilor fiecăruia dintre soți, dar si pentru conservarea acestora, precum si munca prestata în gospodărie și cea depusa pentru creșterea copiilor. S-a avut în vedere că trebuie să se țină seama de orice alte împrejurări de natura sa evidențieze contribuția sporita a unuia dintre soți sau o contribuție mai scăzuta a altuia. Potrivit principiului echității, instanța a avut în vedere că, cota parte a soților depinde nu atât de mărimea veniturilor din munca, ci de contribuția soților cu aceste venituri, munca lor sau alte mijloace la dobândirea, dar și la conservarea bunurilor comune

Astfel, a fost înlăturată susținerea reclamantului în sensul reținerii unei contribuții sporite, de 70% pentru împrejurarea că anumite materiale de construcție ar fi fost cumpărate înainte de căsătorie, această contribuție neraportându-se numai la un anumit bun din masa de împărțit.

Prin urmare, instanța a avut în vedere criteriile enunțate mai sus și, potrivit disp. art. 325, 326 și art. 357 alin. 2 teză finală, a reținut contribuția în cote egale a celor doi la dobândirea bunurilor comune și la suportarea datoriilor cu același caracter.

La împărțirea și atribuirea bunurilor, instanța a avut in vedere cota de contribuție reținută, opțiunile părților, domiciliul acestora, natura bunurilor si faptul ca partajul se efectuează de regula, in natura, criterii prevăzute de legiuitor in art. 673⁹ C.proc.civ.

Astfel, s-a reținut că bunul imobil este situat în curtea casei părinților pârâtei iar autoturismul a fost folosit, după desfacerea căsătoriei, de reclamant.

Prin urmare, s-a atribuit reclamantului autoturismul marca VW B. iar pârâtei imobilul-casă de locuit, edificat la roșu în timpul căsătoriei.

În consecință, având în vedere valorile bunurilor stabilite prin cele două expertize (construcții și auto) precum și datoria comună ce urmează a fi supusă aceluiași regim (determinată potrivit relațiilor comunicate de banca creditoare), s-a concluzionat că pârâta va plăti sultă reclamantului suma de 42.896 lei, calculată după următoarea formulă: de dat reclamantului 44.748,5 (1/2 valoare construcție la roșu), de primit de la reclamant 15.844 lei (1/2 din valoarea auto), de dat reclamantului 12.639 lei (1/2 din valoarea datoriei achitate după desfacerea căsătoriei), de dat reclamantului 1.352,5 lei (1/2 din datoria rămasă de achitat).

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, potrivit dispozițiilor art. 274-276 C.p.civ., ținând seama de modul de soluționare a cererilor cu care a fost învestită și obiectul cauzei, instanța compensând în parte cheltuielile efectuate de reclamant și pârâtă (pentru reclamant: 600 lei taxă timbru, 700 onorariu expert construcții, 1500 lei onorariu experți construcții, 1300 lei diferență taxă timbru, 1500 lei onorariu avocat, fără a se include onorariul de 500 lei pentru expertiza extrajudiciară ce nu a fost dispusă de instanță; pentru pârâtă: 300 lei taxă timbru, 700 lei onorariu expert auto, 800 lei onorariu avocat) s-a constatat că reclamantul este îndreptățit diferența de 3800 lei, au fost obligați pârâții și intervenienții către acesta la câte 1900 lei, cu acest titlu.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul D. M., recurenta -pârâtă R. C. E. și recurenții-intervenienți R. A. și R. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul- reclamant a criticat sentința sub aspectul cotei de contribuție la dobândirea bunurilor comune de către soți, susținându-se în esență că a făcut dovada unei cote de contribuție mai mari, respectiv de 70% prin raportare la veniturile realizate și la materialele achiziționate dinainte de încheierea căsătoriei. Susține faptul că până la stadiul la roșu casa a fost construită de către el împreună cu pârâta în timpul căsătoriei și că materialele de construcție, în marea lor majoritate au fost aduse de recurentul reclamant.

Recurenta-pârâtă pe de-o parte, și recurenții interveninți, pe de altă parte, deși au cereri de recurs distincte, au motivarea recursurilor identică, aceștia susținând nelegalitatea și netemeinicia sentinței pronunțate în sensul greșitei partajări a imobilului construcție situat pe terenul intervenienților, fiind considerat eronat bun comun dobândit în timpul căsătoriei, fără a se da eficiență materialului probator existent în cauză.

S-a precizat că la fila 267 a existat o cerere de majorare a pretențiilor reclamantului la suma de 70.000 lei, momentul la care apărătorul recurenților a pus în discuție recalificarea cererii ca fiind una în pretenții, însă instanța a omis să se pronunțe asupra acestei cereri de recalificare.

Raportat la faptul că imobilul construcție este edificat pe terenul proprietatea intervenienților, că pentru aceasta intervenienții au plătit continuu impozit, că autorizația de construcție existentă se referă la acest imobil și, chiar în situația în care s-ar dovedi o contribuție a reclamantului la edificare construcției, au susținut că s-ar pune în discuție doar un drept de creanță.

S-a susținut că în ceea ce privește construcția edificată instanța a refuzat să ia în considerare că toate bonurile, facturile privind materialele cumpărate sunt pe numele intervenientului exact în perioada 1999-2003.

S-a invocat caracterul contradictoriu al declarației martorului S. N. care a relatat ceea ce știa de la reclamant, arătând că a vizitat doar o singură dată casa ce se afla în construcție.

De asemenea, a arătat că și cel de al doilea martor al reclamantului, C. C. a susținut că la construcție s-au folosit materiale din demolarea casei vechi, dar în final se contrazice arătând că doar a montat tocurile de lemn. Au mai susținut recurenții că instanța a refuzat să ia în considerare declarațiile martorilor pârâtei și a intervenienților care contrazic declarațiile martorului menționat anterior și totodată dovedesc că cei care au efectuat lucrarea au fost intervenienții.

S-a făcut în concret trimitere la depoziția martorului T. C. I.. În privința lemnelor care susține că au fost aduse de reclamant, recurenții au susținut că actele depuse de acesta justifică achiziționarea unor materiale lemnoase de o esență ce nu a fost folosită în construcție.

Au subliniat încălcarea prin soluția pronunțată a dreptului de proprietate al intervenienților asupra construcției și faptul că soții nu aveau decât un simplu drept de creanță și au solicitat în principal trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin decizia nr. 2485/2013 a Tribunalului Gorj a admis recursurile declarate de recurentul-reclamant D. M., recurenta- pârâtă R. C. E. și recurenții-intervenienți R. A. și R. M. împotriva sentinței civile nr. 1063 din 01.10.2013 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ ,casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Tribunalul, reexaminând actele și lucrările dosarului a apreciat că recursurile sunt întemeiate, ca urmare a reținerii lipsei motivării soluției pronunțate de către instanța de fond în special sub aspectul reținerii la masa de împărțit ca bun comun a imobilului casă de locuit edificat la roșu, situat pe terenul proprietatea intervenienților dar și sub aspectul nemotivării deplin argumentate a înlăturării susținerii reclamantului legat de o contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune.

Potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă și motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este esențială pentru exercitarea controlului judiciar, lipsa motivării sau o motivarea incompletă, neconvingătoare pentru susținerea soluției adoptate de către instanță echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Fiind în discuție un imobil construit de soți pe terenul intervenienților ulterior demolării unei construcții ce a aparținut acestora din urmă, instanța trebuia să stabilească prin trimitere la un probatoriu concludent drepturile dobândite de soți asupra imobilului construcție ca urmare a contribuției acestora la edificarea lui.

De altfel, este pertinentă critica intervenienților și a pârâtei raportat la cererea aflată la fila 267 față de care s-a solicitat o recalificare a cererii reclamantului referitoare la imobilul în litigiu din perspectiva existenței unui drept de creanță al foștilor soți față de imobilul în discuție.

Așadar, instanța trebuia să stabilească cu certitudine intenția părților cu privire la construcția în litigiu, respectiv să evidențieze în mod neechivoc, prin raportare la probe, că intenția comună a tuturor părților, deci și a intervenienților ca proprietari ai terenului a fost ca imobilul să fie construit exclusiv pentru foștii soți.

A reținut instanța de control judiciar că era esențial a se stabili în mod neechivoc perioada edificării construcției, cu evidențierea momentului de la care s-a demarat lucrarea în contextul în care imobilul în litigiu a fost precedat de demolarea unei construcții vechi, dobândită în baza unui contract de vânzare-cumpărare de către intervenienți. Era necesară o adâncire a analizei probatoriului pentru a se stabili în ce proporție s-au folosit materiale din imobilul demolat și câte de însemnată a fost contribuția reclamantului în urma verificării susținerii acestuia că în imobil au fost încorporate materiale achiziționate de el dinainte de încheierea căsătoriei, luând în considerare actele ce dovedesc achiziționarea unor materiale de construcții atât de reclamant cât și de către intervenienți și măsura în care aceste materiale se regăsesc în componența imobilului. În acest context se poate verifica și critica referitoare la reținerea unei cote diferențiate la dobândirea bunurilor comune.

Deci, instanța de fond a făcut o referire generică la declarațiile martorilor pentru a include în masa bunurilor de împărțit construcția edificată la roșu și nu a analizat în concret declarațiile pentru a se stabili, pe de o parte, care a fost intenția părților în ceea ce privește destinația imobilului în litigiu și în ce măsură se regăsește în imobilul în litigiu contribuția foștilor soți.

Se mai reținiut în decizia de casare că în cauză au fost administrate probatorii care indică ce s-a folosit de pildă din vechea construcție ce a aparținut intervenienților, în ce părți ale noii construcții s-au încorporat vechile materiale, astfel că expertiza în construcții efectuată în cauză care practic nu a determinat cantitățile de materiale folosite de la alt imobil demolat, experții învederând că nu se poate rezolva acest obiectiv fără îndepărtarea zugrăvelilor și tencuielilor existente la acest imobil, putea să raporteze soluționarea acestui obiectiv la depozițiile martorilor audiați în cauză (de exemplu martorul B. C. susține că materialele rezultate din casa veche au fost folosite pentru două sau trei ziduri situate la parterul casei sau că la construcția casei s-au folosit materiale vechi, respectiv cărămidă intercalată cu BCA, însă și alte depoziții de martori oferă elemente legate de măsura în care s-au încorporat materiale din casa veche sau despre contribuția reclamantului la edificarea imobilului).

Cu ocazia rejudecării, s-a dispus prin decizia de casare, că instanța va aprecia asupra necesității completării probelor administrate în cauză pentru a stabili cu certitudine dacă legat de imobilul în litigiu se poate recunoaște acestuia calitatea de bun comun sau foștii soți beneficiază de un eventual drept de creanță în raport de însemnătatea contribuției lor la edificarea imobilului și înțelegerea tuturor părților cu privire la destinația acestuia.

De asemenea, se va analiza probatoriul cauzei și se va motiva soluția ce se va adopta, sub aspectul cotelor de contribuție cuvenite soților la dobândirea bunurilor comune

Analizând cauza în rejudecare instanța prin încheierea din_ a luat act de precizarea apărătoarei reclamantului privind obiectul acțiunii respectiv partaj, astfel cum a fost formulat inițial și s-a încuviințat cererea formulată de apărătoarea reclamantei sub aspect probatoriu respectiv citarea martorilor pe care-i va depune cu listă în termen de 5 zile sub sancțiunea decăderii din probă.

Martorii propuși de reclamant au fost depuși cu listă la data de_ iar în ședința din data de_ s-a procedat la audierea acestora.

Prin sentința civilă nr. 417/24.04.2014 pronunțat de Judecătoria Novaci în dosar nr._, a fost admisă în parte acțiunea în partaj formulată de reclamantul D. M. împotriva pârâtei R. C. E. .

S-a dispus ieșirea din indiviziune a reclamantului și pârâtei cu privire la bunurile dobândite în timpul căsătoriei în cotele de 60% pentru reclamant și 40 % pentru pârâtă .

A fost atribuit reclamantului autoturismul marca VW B. cu nr. de înmatriculare_ ,a fost atribuit pârâtei imobilul casă de locuit edificat la roșu în timpul căsătoriei situat în Novaci ., Gorj și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului sultă suma de_ lei.

A fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții R. A. și R. M..

Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată suportate de reclamant și pârâtă,a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 1900 lei cheltuieli de judecată și au fost obligați intervenienții în interes propriu la plata către reclamant a sumei de 1900 lei cheltuieli de judecată.

Analizând declarațiile celor doi martori instanța a reținut cu certitudine că această casă a fost construită pe terenul socrilor, cu intenția clară de a aparține soților, dar ulterior aceștia nu s-au mai înțeles și s-au despărțit.

Astfel a fost audiat martorul B. D. care a relatat că reclamantul a construit o casă la socri cu materiale cumpărate de el până la acoperiș, a cumpărat chiar și grinzi, lanteți pentru acoperiș. Materialele au fost depozitate anterior pe terenul părinților săi și duse ulterior pe terenul socrilor unde s-a construit casa.

Martorul a relatat că l-a ajutat personal pe reclamant să mute materialele de la locuința părinților săi la socri unde a construit casa până la faza de locuință la roșu și a apreciat contribuția reclamantului la edificarea construcției cu cel puțin 70% din valoarea investiției. S-a mai apreciat că reclamantul a adus suficiente materiale pentru construirea la roșu a locuinței și nu a auzit discuții cu privire la opunerea părinților pârâtei pentru construirea casei.

Totodată a fost audiat martorul Buduran I., care din prisma de fost colaborator de serviciu cu reclamantul a relatat că în anii 2001-2002 reclamantul avea deja 80% din materialele pentru construcția unei case, iar de la tatăl său a aflat că fiul său s-a răzgândit și vrea să-și construiască casă în Sitești, la socru, fapt ce l-a și făcut în aproximativ 2-3 ani ridicând casa la roșu fără finisaje și ferestre. Casa era construită din BCA de culoare albă, dar se observa că aceasta avea și două rânduri de cărămidă ce reprezentau practic 5% din volumul bolțarilor.A mai apreciat că materialele aparțineau reclamantului dinaintea căsătoriei, reclamantul fiind inginer silvic, iar casa se construia așa cum s-a perceput în comunitate respectiv în . pârâtă.

Salariul reclamantului era destul de bun față de cel al soției care era educatoare în învățământ, același martor relatând că în apropierea casei construite de soți se găsește o altă casă ce aparține socrilor în aceiași curte și apreciază că reclamantul a contribuit cu aproximativ 80% la construcția locuinței până la acoperiș.

Față de acest aspect s-a apreciat că se impune ca acest imobil să fie inclus în masa partajabilă fiind construit de soți în timpul căsătoriei, fiind astfel bun comun, acesta fiind practic acordul nescris și cu socri reclamantului, iar potrivit obiceiului locului sunt dese situațiile în care soții construiesc pe terenul părinților fără a întocmi înscrisuri dar cu intenția clară de a aparține soților construcția edificată de către aceștia.

A reținut instanța că din declarațiile martorilor audiați rezultă cu certitudine că intenția celor doi soți a fost de a-și construi o locuință aspect la care au consfințit și socri atâta timp cât nu s-au opus acestei construcții.

În ceea ce privește materialele folosite din casa veche ce a aparținut socrilor din declarațiile martorilor instanța le-a apreciat ca fiind la 10% din valoarea locuinței în stadiul de locuință la roșu.

Cu privire la cota de contribuție a soților la edificarea construcției s-a apreciat din ansamblul probator că reclamantul a avut o cotă de contribuție mai mare respectiv de 60% față de 40 % față de cât a avut pârâta, raportat la veniturile acestuia de inginer silvic și veniturile soției în calitatea sa de educator.

Cu privire la autoturismul în cauză s-a reținut că acesta trebuie inclus în masa partajabilă fiind bun comun dobândit în timpul căsătoriei ca urmare a unui împrumut contactat de soți în valoare de 30.000 lei.

Cu toate acestea s-a reținut că pe perioada căsătoriei soții au achitat ratele din veniturile obținute, ambii soți folosindu-se de acest autoturism, ratele achitate acoperind practic folosința autoturismului de către soți, iar după desfacerea căsătoriei o mare parte a sumei împrumutate fiind achitată de către reclamant.

Astfel, potrivit adresei nr. 4193/18.09.2013 emisă de Raiffeisen Bank (fila 303), instanța reține că, până la data desfacerii căsătoriei suma achitată a fost de 18.909,66 lei, că ulterior, reclamantul a mai achitat suma de 25.278,47 lei rămânând de achitat suma totală de 2.705,32 lei.

Autoturismul în cauză a fost atribuit reclamantului ce a continuat să achite ratele la împrumut și după desfacerea căsătoriei, ca urmare a utilizării autoturismului, fără a se acorda reclamantei sultă, ratele achitate în timpul căsătoriei reprezentând contravaloarea folosinței autoturismului de ambii soți.

Având în vedere aspectele probatorii instanța a atribuit locuința pârâtei, aceasta fiind construită pe terenul părinților pârâtei,, cu acordul acestora respectându-se în acest fel principiul echității consacrat de art. 22 din Codul de procedură civilă, iar valoarea materialelor din casa bătrânească ce a aparținut socrilor în proporție de 10% din valoarea construcției a apreciat că urmează a fi scăzută din suma de 53.697 lei, sumă ce reprezintă 60% din valoarea investiției, raportat la concluziile expertizei efectuate de către cei trei experți în care se precizează valoarea construcției, pentru a se putea stabilii sulta cuvenită reclamantului.

Reținându-se o contribuție de 60% pentru reclamant în edificarea construcției a fost obligată pârâta la plata unei sulte către acesta în cuantum, de 44.748 lei calculată astfel ( 89.497 lei valoarea locuinței înmulțit cu 60%, contribuția reclamantului, egal_ lei reprezentând valoarea contribuției reclamantului la edificarea locuinței din care se scade suma de 8949 lei reprezentând 10% din valoarea locuinței ,reprezentând valoarea materialelor preluate din casa bătrânească, rămânând o sultă de achitat acestuia în cuantum de_ lei).

Cu privire la înscrisurile depuse de intervenienți, respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 543/13.09.1983, autorizația de construire nr. 38/1990 cu planul de situație anexat, coroborate cu declarațiile martorilor și concluziile expertizei tehnice specialitatea construcții, s-a reținut că imobilul în litigiu nu este cel pentru care a fost emisă pe numele intervenientului acea autorizație, așa cum rezultă și din adresa nr. 4243/29.04.2013 emisă de Primăria Novaci din care rezultă că pe numele intervenientului nu s-a emis autorizație de construire pentru imobil în structura celui în litigiu, iar din declarațiile martorilor rezultă că în spatele construcției în litigiu se află o altă construcție ce aparține socrilor.

Totodată s-a reținut că înscrisurile depuse cu privire la achiziționarea unor materiale în perioada anilor 1999-2001 respectiv bonuri de vânzare pentru unele materiale de construcții în special bonuri de vânzare a unor materiale lemnoase, nu atestă că aceste materiale au fost folosite la construcția în litigiu, atâta timp cât din declarațiile martorilor rezultă că socri mai au o locuință în spatele locuinței în litigiu.

Întrucât din probele administrate nu a rezultat că locuința ar fi fost construită de socri astfel cum aceștia au susținut, instanța a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de aceștia, având posibilitatea de a invoca accesiunea imobiliară împotriva pârâtei căreia i s-a atribuit locuința precum și un drept de creanță împotriva acesteia reprezentând 10% din valoarea construcției la roșu astfel cum a fost evaluată în raportul de expertiză.

S-a reținut că nici înscrisul depus la termenul din_ denumit act de donație nu poate influența prezenta cerere de partaj, sau cererea de intervenție atâta timp cât din cuprinsul acesteia rezultă că se referă la o construcție dobândită prin contract de vânzare cumpărare în anul 1983, iar probatoriul administrat în cauză denotă că imobilul în litigiu este reprezentat de o construcție nouă construită după anii 2000.

Cu privire la cheltuielile de judecată, potrivit dispozițiilor art. 274-276 C.p.civ., ținând seama de modul de soluționare a cererilor cu care a fost învestită și obiectul cauzei, instanța compensând în parte cheltuielile efectuate de reclamant și pârâtă (pentru reclamant: 600 lei taxă timbru, 700 onorariu expert construcții, 1500 lei onorariu experți construcții, 1300 lei diferență taxă timbru, 1500 lei onorariu avocat, fără a se include onorariul de 500 lei pentru expertiza extrajudiciară ce nu a fost dispusă de instanță; pentru pârâtă: 300 lei taxă timbru, 700 lei onorariu expert auto, 800 lei onorariu avocat) s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la diferența de 3800 lei și au fost obligați pârâții și intervenienții către acesta la câte 1900 lei, cu acest titlu

Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel intervenienții R. C. E., R. A. și pârâta R. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apel prin care au solicitat, casarea sentinței și reținerea cauzei spre rejudecare și rejudecând cauza să se dispună modificarea sentinței atacate și după stabilirea procentelor fiecărei părți atribuirea imobilului în proprietatea intervenienților, iar aceștia să fie obligația la plata de despăgubiri, reclamantului,, pârâtei și fiicei minore a acesteia.

În motivele de apel s-a arătat faptul că instanțele de judecată nu au reușit să stabilească nici cadrul procesual corect, în sensul că, rezultă fără echivoc din probe faptul că imobilul- casa în litigiu a fost construită pe fundația și cu folosirea materialelor ( parțial ) din demolarea casei vechi al cărei proprietar este fiica pârâtei, respectiv nepoata intervenienților, în urma contractului de donație existent la dosar.

Fără a ține cont de aceste aspecte, instanța de judecată a împroprietărit-o pe pârâtă R. C. E. cu un bun pe care nu l-a solicitat și pe care nu-l dorește, fără să stabilească gradul de aport la construirea imobilului nici fiicei pârâte cu cuantumul materialelor de construcție obținute prin demolare, nici al celor doi intervenienți care atât conform documentelor ( chitanțe, facturi, bonuri ) cât și declarațiilor de martori, atât cei propuși de pârâți, cât și o parte din martori reclamantului arată faptul că intervenienți au participat la edificarea imobilului atât cu materiale de construcții, prin muncă efectivă, prin plata echipelor care au participat la construcție ,cât și prin cheltuielile cu hrană muncitorilor și stabilește în mod eronat că edificarea imobilului s-a făcut doar cu aportul material al reclamantului și pârâtei.

Fără o cercetarea judecătorească pertinentă, în baza a două facturi ( pe materiale ce nu se regăsesc în construcția imobilului, respectiv lemn de cireș și frasin ) și declarații subiective de martori ( rude, afini sau asociați în afaceri) instanța stabilește în mod greșit aportul reclamantului la un procent de 50% din edificarea imobilului, deși la dosarul cauzei există documente justificative privind achiziționarea materialelor de construcții de către intervenienți.

Că, în mod normal instanța de fond trebuia să stabilească aportul în procente atât al fiicei pârâtei și reclamantului, prin folosirea materialele provenite din demolarea proprietății sale, cât și a celor doi intervenienți la edificarea imobilului și ulterior procentul rămas să fie împărțit între pârâta și reclamant ca aport al acestora în timpul căsătoriei.

Apreciază apelanții că imobilul ca și grad de participație la construcție ar fi trebuit dat intervenienților și aceștia obligați la despăgubiri atât față de reclamant, pârâta și fiica acestora.

O altă critică este cea referitoare la calcularea și compensarea cheltuielilor de judecată fără a ține cont de chitanțele depuse în cuantum de 7000 lei.

Față de aceste aspecte,apelanții au solicitat continuarea și completarea cercetării judecătorești, iar la finalul acesteia să se dispună casarea sentinței atacate, modificarea acestei sentințe și să se dispună după stabilirea procentelor fiecărei părți procesuale, ca imobilul să revină în proprietatea intervenienților iar aceștia să fie obligați la plata de despăgubiri în favoarea reclamantului, pârâtei și fiicei minore a acestora.

Intimatul reclamant D. M., a depus întâmpinare prin care a arătat recursul este cale de atac corectă în prezenta cauză și că nici unul dintre motivele de recurs invocate nu este întemeiat, întrucât prima instanță a administrat în mod corect probele și a interpretat în mod just prevederile legale, dar și situația de fapt.

În ceea ce privește primul motiv de recurs invocat, și anume acela în care se constată că instanțele nu au observat contractul de donație depus la dosar, instanța urmează să observe că nu a fost invocat în niciun ciclu procesual acest aspect, fiind pentru prima dată când acest contract este amintit. Ca atare, firește că nici nu a fost pus în discuție și nici menționat acest aspect, neexistând nici-o cerere în acest sens nici din partea pârâtei nici din partea intervenienților.

În mod greșit constată recurenții că pârâta ar fi fost împroprietărită cu un bun pe care nu l-a solicitat și nu îl dorește, în condițiile în care nu construcția a fost donată celor doi foști soți, ci terenul pe care se afla o construcție extrem de veche. După această donație a fost construită casa de către cei doi foști soți. Ca atare, proprietari ai casei de locuit sunt cei doi foști soți.

În mod cu totul eronat susțin recurenții că martorii reclamantului ar fi declarat că intervenienții au participat la construcția casei,situația fiind tocmai inversă: martorii intervenienților au declarat că cel care s-a ocupat de ridicarea casei a fost intimatul D. M.. Cei doi foști soți au fost ajutați, în limitele normale și firești de părinți celor doi, însă ajutorul acestora nu poate duce la concluzia că aceștia ar fi cei care au construit casa. Rezultă fără putere de tăgadă că acea casă a fost construită de cei doi soți, cu o contribuție majoritară din partea reclamantului, contribuție ce a fost dovedită cu prisosință.

Susțin recurenții că cercetarea judecătorească nu a fost pertinentă în condițiile în care s-a administrat proba cu înscrisuri, s-au audiat martori în ambele cicluri procesuale, s-au efectuat rapoarte de expertiză, toate acestea ducând în mod corect instanța la concluzia exprimată prin sentința recurată.

În ședința publică din 19.09.2014 a fost calificată calea de atac în raport de dispozițiile art. 282 indice 1 Cod procedură civilă de la 1865 ca fiind recursul și nu apelul având în vedere că potrivit dispozițiile art. 25 din Noul Cod de procedură civilă, procesele în curs de judecată începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.

Tribunalul apreciază că recursul este calea de atac exercitată de pârâtă și intervenienți împotriva sentinței, instanței de fond, deoarece sunt incidente dispozițiile art. 282 ind 1 alin.1 Cod pr. civ potrivit cărora nu sunt supuse apelului hotărârile date în litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.

Astfel,obiectul acțiunii formulate de reclamant și cererii reconvenționale formulate de pârâtă îl constituie partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei ,precum și datoriilor comune realizate de cei doi soți

Prin raportul de expertiza întocmit la instanța de fond s-a stabilit ca valoarea imobilului în litigiu este de 89.497 lei și valoarea autoturismului este de 31.688 lei .În consecință valoarea totală a bunurilor solicitate a fi introduse la masa de partaj este de 121 .185 lei,iar potrivit adresei nr. 4193/18.09.2013 emisă de Raiffeisen Bank (fila 303), reiese ,că până la data desfacerii căsătoriei suma achitată a fost de 18.909,66 lei,iar ulterior, reclamantul a mai achitat suma de 25.278,47 lei .rămânând de achitat suma totală de 2.705,32.lei. În consecință suma solicitată a fi raportată ca datorie comună de reclamant este_,79 lei Un simplu calcul matematic relevă faptul ca valoarea obiectului litigiului nu este mai mare de 100.000 lei, așa cum pretind recurenții(_3= 89.202 lei ).

Reanalizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile în limitele investirii sale prin cererea de recurs tribunalul constată și reține următoarele:

Prin cererea dedusă judecății reclamantul D. M. a investit instanța de judecată cu acțiune civilă prin care a solicitat în contradictoriu cu pârâta R. C. E. să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite de cei 2 soți în timpul căsătoriei constând într-o casă de locuit aflată în Orașul Novaci, ., județul Gorj .

În cauză la data de 22.01.2013 pârâta R. C. E. formulat cerere reconvențională prin care a solicitat aducerea la masa de împărțit a autoturismului marca VW B. cu nr. de înmatriculare GJ 7 VWV achiziționat în anul 2006. La aceeași dată în cauză au formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenienți R. A. și R. M. prin care au solicitat respingerea acțiunii principale arătând că imobilul ce se solicită a fi partajat este proprietatea exclusivă a lor așa cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 13.09.1983.

Prin precizarea ulterioară, reclamantul a arătat că este de acord cu aducerea la masa bunurilor de împărțit a autoturismului VW B. însă a solicitat includerea la partaj și a sumei de 36.756,26 lei, reprezentând cuantumul ratelor plătite în mod exclusiv după desfacerea căsătoriei din creditul contractat de cei doi soți în timpul căsătoriei.

În urma probatoriului administrat prin sentința recurată a fost admisă în parte acțiunea în partaj formulată de reclamantul D. M.,s-a dispus ieșirea din indiviziune a reclamantului și pârâtei cu privire la bunurile dobândite în timpul căsătoriei în cotele de 60% pentru reclamant și 40 % pentru pârâtă .

A fost atribuit reclamantului autoturismul marca VW B. cu nr. de înmatriculare Gj 77 VWV.,a fost atribuit pârâtei imobilul casă de locuit edificat la roșu în timpul căsătoriei situat în Novaci ., Gorj și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului sultă suma de 44.748 lei.

A fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții R. A. și R. M., ambii domiciliați în Novaci, ., județul Gorj.

Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată suportate de reclamant și pârâtă,a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 1900 lei cheltuieli de judecată. și au fost obligați intervenienții în interes propriu la plata către reclamant a sumei de 1900 lei cheltuieli de judecată.

Observând actele dosarului se constată că reclamantul D. M. și pârâta R. C. E. s-au căsătorit la data de 08.05.1998,iar desfacerea căsătoriei s-a dispus prin sentința civilă nr. 1018/26.05.2008 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr._ .

Pârâta s-a opus cererii reclamantului, susținând că bunul indicat ca fiind comun este de fapt proprietatea părinților săi, potrivit autorizației nr. 38 din 30.08.1990 și că de la data încheierii căsătoriei și până la divorț cei doi soți au locuit în casa părinților acestuia.

Reconvențional, pârâta a solicitat aducerea la masa de împărțit a autoturismului marca VW B. cu număr de înmatriculare_, achiziționat în anul 2006.

Potrivit art. 66 alin. 2 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispozițiile art. 669-686 din Codul civil se aplică și partajului judiciar, atunci când cererea de chemare in judecată a fost introdusă după . Codului civil.

Potrivit art. 669 C. civ. încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul este suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească,iar potrivit art. 670 C. civ partajul poate fi făcut prin buna învoială sau prin hotărâre judecătorească, în condițiile legii.

Conform art. 676 alin. 1 C. civ. partajul se va face în natura, proporțional cu cota parte a fiecărui proprietar Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul dintre următoarele moduri: prin atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia sau mai multor coproprietari, la cererea acestora; prin vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînțelegere, la licitație publică, în condițiile legii, și distribuirea prețului către coproprietari proporțional cu cota parte a fiecăruia dintre ei,iar art. 339 din Codul civil prevede că bunurile dobândite in timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune in devălmășie ale soților.

Din probatoriul administrat în cauză corect instanța de fond a reținut că imobilul casă de locuit construit în orașul Novaci, ., județul Gorj, pe terenul intervenienților R. M. și R. A. a fost edificat cu intenția clară de a aparține soților, însă aceștia ulterior nu s-au mai înțeles și s-au despărțit.

Critica recurenților sub acest aspect ,respectiv că imobilul solicitat a fi adus la masa partajabilă nu a fost construit de cei doi soți este nefondată din următoarele considerente:

Astfel din declarațiile martorilor audiați în cauză, așa cum proba a fost suplimentată, rezultă că la această construcție au contribuit ambele părți, după data încheierii căsătoriei, reclamantul aducând anumite materiale cu care inițial intenționa să renoveze casa dobândită prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 538/04.09.1995 (fila 5) de la bunicii săi, la construcție fiind folosite și materiale provenite din casa bătrânească existentă pe terenul intervenienților, ce a fost demolată.

La data desfacerii căsătoriei această construcție era în stadiul „la roșu”.

De asemenea martorii audiații în cele de-al doilea ciclu procesual Buduran I. și Bîlbănoiu D. au relatat că până în anul 2001 reclamantul avea deja 80% din materiale pentru construcția unei case întrucât intenția să renoveze casa bunicilor săi, însă ulterior s-a răzgândit și a hotărât să construiască imobilul în Șitești la socrii săi, motiv pentru care a transportat toate materiale de la locuința părinților săi la socrii unde a și ridicat acest imobil.

În legătură cu atributul de bun comun al acestui imobil, având în vedere punctele de vedere contrare dintre reclamant, pe de o parte și pârâtă și intervenienți, pe de altă parte, concluzionând că s-a dovedit în cauză că la edificare au participat ambii soți, tribunalul are în vedere că ne aflăm în situația construirii unui imobil de către ambii soți, pe terenul proprietatea părinților unuia dintre aceștia.

În această situație, având în vedere că, prin specificul împrejurărilor în care s-a construit imobilul, respectiv în curtea casei părinților pârâtei și după demolarea construcției vechi dobândite de aceștia, cu refolosirea unor materiale(10 % conform declaraților martorilor), a existat consimțământul acestora, reclamantul făcând amintire în acțiune chiar de o promisiune de transmisiune a proprietății terenului ce nu s-a mai realizat, astfel că în mod corect s-a reținut că în patrimoniul soților au intrat toate drepturile decurgând din faptul edificării construcției, respectiv dreptul de proprietate, în devălmășie, asupra acestei construcții, ca derogare de la dispozițiile legale privind accesiunea imobiliară, aspect recunoscut și de practica judiciară ca un obicei tradițional, mai ales în mediul rural, unde se întâlnește mai des această modalitate de construire în condițiile în care părinții și copii se gospodăresc împreună.

Este bine cunoscut că în mediul rural există această practică în a se atribui verbal de către părinți terenuri tinerilor căsătoriți în vederea edificării unei locuințe, iar în speța de față din probele administrate în cauză respectiv declarațiile martorilor audiați rezultă că acest imobil a fost construit pe terenul intervenienților cu intenția clară de a aparține celor doi soți.

Mai mult .din analiza înscrisurilor depuse de intervenienți, respectiv contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 543/13.09.1983, autorizația de construire nr. 38/1990 cu planul de situație anexat, coroborate cu declarațiile martorilor și concluziile expertizei tehnice specialitatea construcții, rezultă clar că imobilul în litigiu nu este cel pentru care a fost emisă pe numele intervenientului acea autorizație, aspect întărit și de adresa nr. 4243/29.04.2013 emisă de Primăria Novaci din care rezultă că pe numele intervenientului nu s-a emis autorizație de construire pentru imobil în structura celui în litigiu,astfel că sunt nefondate susținerile intervenienților în sensul că acest imobil este proprietatea lor și în consecință în mod corect a fost respinsă cererea de intervenție

Totodată ,susținerile recurenților în sensul că imobilul în litigiu este proprietatea fiicei părților, respectiv nepoata intervenienților conform contractului de donație nu poate fi reținută în condițiile în care potrivit actului de donație invocat de recurenții, fiicei părților D. B. A. i-a fost donată de către intervenienții R. A. și R. M., construcția dobândită de intervenienții prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub numărul 543/13.09.1983, ori din probatoriul administrat în cauză rezultă clar că imobilul în litigiu este o construcție nouă realizată după anii 2000 .

Acea construcție veche ce a fost donată de către intervenienții nepoatei acestora a fost demolată, iar instanța a reținut în raport de probatoriile administrate în cauză că 10% din materialele rezultate din demolarea casei vechi au fost incluse în valoarea locuinței în stadiul de locuință la roșu.

În consecință instanța de fond nu putea să stabilească gradul de aport al fiicei părților la imobilul în litigiu cu cuantumul materialelor de construcție obținute din demolarea imobilului în condițiile în care nu a fost introdusă în cauză în calitate de parte, ori potrivit principiului disponibilității părților instanța nu putea introduce în cauză din oficiu pe fiica pârâtei, însă se reține că instanța nu a prejudiciat-o în niciun fel în condițiile în care a reținut că 10% din materialele rezultate din demolarea imobilului casă veche se regăsesc în valoarea locuinței noi la stadiul de roșu,fiind scăzută din valoarea construcție valoarea acestor materiale ,iar imobilul a fost atribuit mamei minorei căreia i-a fost încredințată minora

Sunt nefondate și criticile referitoare la declarațiile martorilor și probatoriul administrat în cauză întrucât instanța de fond în baza unui probatoriu complet respectiv proba cu înscrisuri, proba testimonială și declarațiile martorilor audiați în cauză, a stabilit corect că imobilul în litigiu a fost construit de cei doi soți fiind ajutați în limitele normale și firești de intervenienții, însă ajutorul intervenienților nu poate duce la concluzia că aceștia sunt proprietari imobilului în litigiu.

Din conținut cererii de intervenție rezultă clar că intervenienți R. A. și M. au solicitat să se constate că sunt proprietarii imobilului în litigiu și nu au solicitat să se constate că au avut o cotă de contribuție la realizarea acestui imobil, astfel că susținerea recurenților în sensul că instanța de fond ar fi trebuit să stabilească gradul de participare al acestora la ridicarea construcției și să atribuie acest imobil intervenienților sunt nefondate, întrucât intervenienți nu au formulat o astfel de cerere, acesta fiind o cerere nouă în apel care este inadmisibilă în raport de dispozițiile art.294 din Codul de proc civ de la1865 .

Este nefondată și critica privind stabilirea cotelor de contribuție a soțiilor la dobândirea bunurilor. Sub acest aspect,instanța reține că, pentru determinarea cotelor cuvenite fiecărui soț, criteriul fundamental este acela al contribuției efective, ceea ce este de stabilit fiind aportul fiecărui soț la obținerea comunității și nu a fiecărui bun în parte, iar cotele de contribuție stabilite se stabilesc o singura data, raportat la întreaga masa partajabila si nu a fiecărui bun in parte.

Se reține că aceste cote de contribuție se determina în funcție de aportul de ordin material la achiziționarea bunurilor comune - indicate de nivelul veniturilor fiecăruia dintre soți, precum și munca prestată în gospodărie și cea depusă pentru creșterea copiilor. De asemenea se are în vedere că trebuie să se țină seama de orice alte împrejurări de natura sa evidențieze contribuția sporită a unuia dintre soți sau o contribuție mai scăzuta a altuia.

Astfel, în mod corect s-a reținut o contribuție sporită, de 60% în favoarea reclamantului având în vedere veniturile acestuia ,împrejurarea că o mare parte din materiale de construcție au fost cumpărate înainte de căsătorie și faptul că o parte din împrumutul contractat pentru achiziționarea autoturismului bun comun a fost achitată de reclamant după desfacerea căsătoriei

Referitor la critica recurenților- pârâți în sensul că la rejudecare au fost audiați doar martorii reclamantului, fără a fi audiați și martorii pentru pârâta și intervenienții aceasta este nefondată în condițiile în care aceștia cu ocazia rejudecării în cel de-al doilea ciclu procesual nu au fost la nici-un termen de judecată, nu au propus martorii în vederea audierii și practic au formulat doar cererii de amânare pentru diverse motive așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul instanței de fond.

Suntem într-un litigiu civil în care fiecare parte are obligația de a-și dovedi pretențiile sale, iar instanța nici măcar în virtutea rolului său activ nu are obligația să-i citeze pe pârâți cu mențiunea de a-și formula probe.

Nu poate fi reținută nici critica referitoare la cheltuielile de judecată, instanța de fond făcând o corectă aplicarea a dispozițiilor art. 274- 276 Cod procedură civilă, compensând parțial cheltuielile de judecată efectuate de părți, întrucât la dosarul cauzei nu au fost depuse chitanțele privind onorariu avocat V. M., iar în apel nu s-a depus originalul acestora, conform dispozițiilor legale.

Față de considerentele expuse se reține că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii, nefiind incidente în cauză vreunul din motivele de casare sau modificare, așa cum sunt reglementate în art. 304 C.pr.civ. și în consecință ,în temeiul art.312 alin 1 se va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta –pârâtă R. C. E. și recurenții - intervenienții R. A. și R. M.

În baza art. 274 C.pr.civ rap la art. 277 Cod proc civ, reținând culpa procesuală a recurenților vor fi obligați în solidar la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs către intimatul reclamant D. M., reprezentând onorariu avocat ,conform înscrisurilor depuse la dosar

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta –pârâtă R. C. E. și recurenții - intervenienții R. A. și R. M. împotriva sentinței civile nr. 417/24.04.2014 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant D. M.,

Obligă recurenții la 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs către intimatul- reclamant D. M..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 09 Octombrie 2014,la Tribunalul Gorj

Președinte,

A. E. S.

Judecător,

N. U.

Judecător,

V. B.

Grefier,

L. P.

Red. A.S./teh. LS

2ex/07.11 2014

Jud. fond T.P.C.

← Pensie întreţinere. Sentința nr. 1181/2014. Tribunalul GORJ		Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre... →

Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 879/2014. Tribunalul GORJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 879/2014. Tribunalul GORJ