Pretenţii. Decizia nr. 575/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 575/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 1120/95/2014
Cod operator: 2443
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 575/2014
Ședința publică din 25 Aprilie 2014
Completul compus din:
Președinte C. P.
Judecător N. B.
Judecător A. E. S.
Grefier E. C.
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul S. C. împotriva deciziei civile nr.272/19.02.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ și în contradictoriu cu intimații . SA, M. L. și M. E.,Comerțului și Mediului de Afaceri –Direcția Generală Resurse Minerale .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul personal și consilier juridic S. E. pentru intimata C. E. Oltenia SA, lipsă fiind reprezentanții intimaților ai intimatelor M. L. și M. E.,Comerțului și Mediului de Afaceri –Direcția Generală Resurse Minerale
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care constatând dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părților
Contestatorul S. C. a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei civile nr._ pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._, întrucât în mod greșit a fost anulată ce netimbrată contestația formulată de contestatorul S. C. împotriva deciziei civile nr.2344/28.11.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._ .
Consilier juridic S. E. pentru intimata C. E. Oltenia SA a solicitat respingerea contestației în anulare arătând că în speță nu sunt incidente disp. art. 318 din codul de procedură civilă din 1865 întrucât în dosarul nr._ contestatorul a fost citat pentru primul termen de judecată cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru, acesta depunând la primul termen de judecată, prin fax, o copie ilizibilă a chitanței privind taxa de timbru, deși aceasta conform legii, se depune în original iar ,instanța de judecată pentru a evita orice eroare materială a acordat un nou termen de judecată până la care contestatorul să depună chitanța în original, la termen la care nu s-a depus înscrisul solicitat
TRIBUNALUL
Asupra contestației în anulare de față.
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Motru, reclamantul S. C. a chemat în judecată pârâtele SNLO Tg.-J. și M. L., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să dispună obligarea acestora la suma de_ lei ce reprezintă daune materiale pricinuite prin degradarea imobilului casă de locuit și teren agricol în suprafață de 0,20 ha prin lucrările miniere efectuate de M. L..
Prin sentința civilă nr.1351 din 03.07.2013, pronunțată de Judecătoria Motru, în dosarul nr._ a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. Motru invocată de pârâte. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a SNLO.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a M. E., Comerțului și Mediului de Afaceri și Direcția Generală a Resurselor Miniere.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul S. C., în contradictoriu cu pârâții C. E. Oltenia SA, M. L., și M. E. Comerțului și Mediului de Afaceri - Direcția Generală Resurse Minerale.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamantul Stîrnaure C. și pârâta Societatea C. E. Oltenia SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,iar prin decizia civilă 2344/28.11.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj a fost admis recursul declarat recurenta pârâtă Societatea C. E. Oltenia SA, împotriva sentinței civile nr.1351 din 03.07.2013, pronunțată de Judecătoria Motru, în dosarul nr._ . A fost modificată sentința în sensul că au fost obligate pârâtele doar la 105 lei despăgubiri civile și la 260 lei reprezentând sume avansate cu titlul de ajutor public, către stat, restul sumelor avansate cu acest titlu rămânând în sarcina statului.
Au fost menținute dispozițiile sentinței referitoare la excepții.
A fost respins recursul declarat de recurentul reclamant S. C. ca nefundat și a fost obligat recurentul reclamant la 92,78 lei cheltuieli de judecată în recurs față de recurenta- pârâtă.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul S. C., invocând că instanța de recurs nu a motivat soluția de respingere a motivelor de recurs legate de faptul că imobilele construcții sunt grav afectate de activitatea minieră, fapt dovedit cu expertiza tehnică în construcții, efectuată în cauză, încălcând astfel dispozițiile art. 261 C.pr.civ. potrivit cărora hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, iar nemotivarea criticilor referitoare la imobilele construcții, atrage nulitatea hotărârii.
Al doilea motiv al contestației se referă la motivarea deciziei cu privire la motivele de recurs referitoare la necesitatea completării probatoriului ,arătând că instanța de fond a respins ca tardiv formulată cererea de completare a probatoriilor, iar instanța de recurs a reținut că această cerere a fost respinsă ca nefondată, ceea ce, în opinia contestatorului, este o eroare materială.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 318 alin.2 teza finală C.pr.civ. și s-a solicitat admiterea contestației, anularea deciziei 2344/28.11.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj și rejudecarea recursului declarat de recurentul reclamant S. C. împotriva sentinței civile 1351/2013 pronunțată de Judecătoria Motru în sensul casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Prin decizia civilă nr.272/19.02.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ a fost anulată ca netimbrată contestația în anulare formulată de către contestator S. C. împotriva deciziei civile nr. 2344 din data de 28.11.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._ .
S-a reținut că deși a fost citat cu mențiunea de a timbra contestația, contestatul a depus la dosar o copie xerox ilizibilă a unei chitanțe, care nu face dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Împotriva deciziei civile nr.272/19.02.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ a formulat contestație în anulare contestatorul S. C., invocând dispozițiile art. 318 C.pr.civ., arătând că deși a depus la dosar o copie xerox a recipisei privind achitarea taxei de timbru, a fost anulată ca netimbrată contestația în anulare.
A invocat contestatorul că dezlegarea dată de instanța de control judiciar este rezultatul unei erori materiale cu privire la timbraj fiindcă recipisa privind achitarea taxei de timbru în original, deși a fost predată apărătorului ales, acesta nu a mai găsit-o până la termenul de judecată din data de 19.02.2013 și ulterior acestui termen de judecată.
În drept au fost invocate disp. art. 318 Cod procedură civilă, contestatorul depunând la dosar chitanța în original cu privire la achitarea taxei de timbru, atât în prezentul dosar, cât și în dosarul nr._ al Tribunalului Gorj.
Intimata C. E. Oltenia SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată arătând că în speță nu sunt incidente disp. art. 318 din Codul de procedură civilă din 1865, întrucât în dosarul nr._ contestatorul a fost citat pentru primul termen de judecată cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru, acesta depunând la primul termen de judecată, prin fax, o copie ilizibilă a chitanței privind taxa de timbru, deși aceasta conform legii, se depune în original.
Că, instanța de judecată pentru a evita orice eroare materială a acordat un nou termen de judecată până la care contestatorul să depună chitanța în original, iar la termenul acordat contestatorul, asistat de avocat s-a prezentat în instanță, apărătorul precizând că va depune chitanța privind achitarea taxei de timbru până la închiderea dezbaterilor, însă contestatorul nu și-a îndeplinit această obligație.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată și reține următoarele:
Prin decizia nr. 272/19.02.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, contestată în prezenta cauză a fost anulată ca netimbrată contestația în anulare formulată de către contestatorul S. C. împotriva deciziei civile nr.2344 din data de 28.11.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ .
Contestatorul a formulat prezenta contestație întemeiată pe disp. art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă în conformitate cu care „hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale” invocând că din motive neimputabile nu a avut posibilitatea să depună la dosar în original, chitanța privind achitarea taxei de timbru.
Tribunalul apreciază că anularea contestației în anulare formulată de contestator împotriva deciziei nr. 2344/28.11.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ nu constituie rezultatul unei erori materiale în situația în care contestatorul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, având în vedere că cererile adresate instanțelor judecătorești potrivit Legii nr. 146/1997 aplicabilă în speța de față, se timbrează anticipat și numai prin excepție până la primul termen de judecată.
Astfel, deși pentru primul termen de judecată din data de 22.01.2014 a fost citat contestatorul cu mențiunea de a timbra contestația cu taxă de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, contestatorul a depus la dosar o copie xerox ilizibilă a unei chitanței care nu face dovada achitării taxei judiciare de timbru, motiv pentru care s-a pus în vedere contestatorului să depună la dosar originalul chitanței privind achitarea taxei judiciare de timbru pentru termenul din 19.02.2014.
La termenul din 19.02.2014, în ședință publică, apărătorul contestatorului a pus concluzii pe fond sub rezerva că până la încheierea dezbaterilor va depune la dosar chitanța în original privind achitarea taxei de timbru însă această obligație nu a fost îndeplinită, situație în care, în raport de disp. art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, tribunalul a anulat ca netimbrată contestația în anulare.
În aceste condiții, nu are nicio relevanță faptul că la data respectivă contestatorul sau apărătorul ales nu a găsit originalul chitanței privind achitarea taxei de timbru. Numai în situația în care la dosar ar fi existat chitanța privind achitarea taxei de timbru, și aceasta nu ar fi fost observată fiind anulată contestația ca netimbrată, se putea interpreta că este o eroare materială în sensul art. 318 Cod procedură civilă.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 318 Cod procedură civilă urmează a fi respinsă contestația în anulare formulată de contestator.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul S. C. împotriva deciziei civile nr.272/19.02.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ și în contradictoriu cu intimații . SA, M. L. și M. E.,Comerțului și Mediului de Afaceri –Direcția Generală Resurse Minerale
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 Aprilie 2014 la Tribunalul Gorj .
Președinte, C. P. | Judecător, N. B. | Judecător, A. E. S. |
Grefier, E. C. |
Red. AS/tehn SL
Ex.2/ o9 Mai 2014
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 13-06-2014, Tribunalul... | Fond funciar. Hotărâre din 15-12-2014, Tribunalul GORJ → |
|---|








