Accesiune. Sentința nr. 3677/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3677/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 2141/318/2014
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1435/2014
Ședința publică din 11 Decembrie 2014
Completul compus din:
Președinte M. A. C.
Judecător R. B. T.
Grefier C. B.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelantul reclamant P. I. V. împotriva sentinței civile nr. 3677/4.06.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._ și în contradictoriu cu intimata Stațiunea de C. și Dezvoltare Horticolă Tg-J..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul reclamant P. I. V., lipsă fiind intimata Stațiunea de C. și Dezvoltare Horticolă Tg-J., reprezentată de avocat O. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând apelul în stare de judecată s-a acordat cuvântul.
Apelantul reclamant P. I. V. a susținut motivele de apel formulate în scris și a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe, deoarece în mod greșit cauza s-a soluționat pe excepție, pârâta având calitatea de proprietar, fiind ultima deținătoare a imobilului .
Avocat O. C. pentru intimată a solicitat respingerea apelului ca nefondat, pe motiv că pârâta nu este proprietar, ci doar administrator al construcției, iar reclamantul avea obligația să identifice adevăratul proprietar. Construcția nu este abandonată, chiar dacă pârâta nu și-a mai exercitat dreptul de administrare încă din anul 2005.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față.
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tg.J., reclamantul P. I. V. a chemat în judecată pe pârâta Stațiunea de C. și Dezvoltare Horticolă Tg-J., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să constate dobândită prin accesiunea imobiliară de către reclamant, proprietatea asupra construcției cu destinație actuală casă de locuit, fosta Gară Șușița, situată pe centura Municipiului Tg-J., ..6, cu următoarele vecinătăți: la E-P. N., la V-.-rest de proprietate, la N- T. G., cu o suprafață construită de 130 mp, zidărie din cărămidă, acoperită cu țiglă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că este unicul moștenitor al defunctei D. A., decedată în luna martie 2011, iar construcția asupra căreia solicită dobândirea proprietății pe calea accesiunii imobiliare a ocupat-o în anul 2006, evacuând din ea o familie de romi,care o ocupau fără titlu.
A susținut reclamantul că în urmă cu 55 de ani construcția pe care a ocupat-o a fost construită de către fosta Întreprindere de Construcții Căi Ferate, denumită I.C.C.F, servind și ca organizare de șantier pe toată perioada construirii liniei ferate forestiere Tg-J.-Tismana, iar apoi a fost predată Întreprinderii de Exploatare și Transport Forestier Tg-J., care s-a desființat în anul 1995, când a fost vândut și terasamentul căii ferate pe întregul ei parcurs.Ulterior, construcția a rămas fără valoare patrimonială și a fost preluată printr-o folosință gratuită de către S.C.D.H. Tg-J., care a folosit-o pentru depozitarea fructelor rezultate din exploatarea pomicolă a zonei.
A mai precizat reclamantul că întrucât terenurile din zonă au fost restituite foștilor proprietari, pârâta a părăsit și ea această construcție în anul 2002, fiind ocupată de o familie de romi, iar în anul 2001 mama reclamantului a notificat, în temeiul legii 10/2001, restituirea terenului pe care este amplasată această construcție, de la S.C.D.H. TG-J., pârâta în patrimoniul căreia figura terenul.
Prin decizia civilă nr. 2979 / 24.11.2005, pronunțată în dosarul 6071/2004, Curtea de Apel C. i-a restituit fizic o suprafață de 2758 mp teren, iar în primăvara anului 2006 reclamantul împreună cu mama sa a convins familia care ocupa locuința să o părăsească și a efectuat reparații interioare, transformând-o într-o locuință în care s-a mutat definitiv și unde locuiește și în prezent.
Menționează reclamantul că pe suprafața de teren restituită în natură se află și construcția în discuție.
A mai susținut reclamantul că pârâta prin adresa nr. 82/01.02.2013 l-a notificat să se prezinte să clarifice situația posesiei sale asupra acestei construcții, reclamantul depunând cererea cu nr. 108/08.02.2013, la care nu a primit niciun răspuns, ceea ce atestă că pârâta a folosit și ea această construcție în intervalul 1995-2002 fără titlu, pe care a părăsit-o pentru că nu mai prezenta interes .
In drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 488 și 492 cod civil vechi, respectiv art. 567-568 Cod civil, precum și pe prevederile art. 35 din codul de procedură civilă .
În cauză, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant, motivat de faptul că în speță este vorba de un bun public, cu valoare patrimonială, independent de faptul că statul se folosește sau nu, într-o manieră efectivă, de acel bun .
A că este instituție publică de cercetare, făcând trimitere la dispozițiilor Legii 45/2009, mai precis art.31 alin. l si 2 ,în care se statuează, printre altele, că stațiunile de cercetare-dezvoltare, "administrează bunuri din domeniul public" (alin. l) sau "construcțiile deținute de unitățile de cercetare-dezvoltare sunt bunuri aparținând domeniului public sau privat al statului și bunuri proprii, după caz, și se dau în administrare instituțiilor și unităților de cercetare-dezvoltare de drept public (...)"(alin.2), iar bunurile aparținând domeniului public al statului pot fi date în administrare doar instituțiilor publice, regiilor autonome sau societăților cu capital de stat, caracterul de instituție publică a Stațiunii de C.- Dezvoltare Horticola Tg-J. fiind pe deplin dovedit.
Învederează pârâta că, raportat la situația din speță, nu sunt îndeplinite condițiile cerute de vechea legislație civilă (art.488 și 492 C.Civ. 1864) și nici cele edictate de actuala legislație ( art.567, 568 C.Civ. 2011), dispoziții invocate de reclamant prin cererea principală. Din datele speței reiese că la momentul ridicării construcției - Gara Șușița, terenul se afla în proprietatea statului român (conform decretului nr.517/1999), acesta construind pe terenul său, atât imobilul, cât și restul dependințelor. Solicită pârâta a se constata că, potrivit înscrisului oficial- listă de inventar din 31.11.2013, imobilul - Gara Șușița este bun aparținând domeniului public și care în conformitate cu principiile inalienabilității, imprescriptibilității și insesizabilității bunurilor aparținând domeniului public, asupra sa nu se poate pretinde constituirea unui drept de proprietate privată, aspect semnalat în mod univoc și de instanța supremă prin decizia 26/2011.
Pârâta a formulat și o cerere pe care a intitulat-o „ cerere reconvențională” prin care a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 322 alin.6 C.Proc.Civ și totodată a „denunțat” protocolul din 19 martie 2002 încheiat cu Primăria Tg-J., pentru viciu de consimțământ- cauză nelegală.
În privința cazului de revizuire indicat, pârâta susține că nu a beneficiat de apărare conform legii, întrucât, dacă ar fi avut o apărare reală nu s-a fi ajuns la pronunțarea unor hotărâri ( nelegale) potrivnice prin care, contrar normelor de drept și deciziei instanței supreme 26/2011, s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren, pe domeniul public, iar în ceea ce privește al doilea capăt de cerere al revizuirii, așa cum însăși legiuitorul a precizat trecerea unui bun al statului, din domeniul public în domeniul privat al unității administrativ- teritoriale se face în mod exclusiv prin lege sau hotărâre de guvern; în speță, protocolul de predare- primire încheiat de S.C.D.H. Tg-J. cu Primăria Tg-J. și care vizează suprafețele de teren aflate în administrarea acesteia, neavând putere de lege, nu poate produce efectele arătate anterior, drept urmare este vorba de un act nul, act contrar normelor imperative ale legii.
În ședința publică din data de 04.06.2014, instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.
Prin sentința civilă nr. 3677/4.06.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul P. I. V.,CNP_, cu domiciliul în Tg-J.,., județul Gorj, în contradictoriu cu pârâta Stațiunea De C. și Dezvoltare Horticolă Tg-J.,cu sediul în Tg-J., ..71, județul Gorj,ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că reclamantul, invocând dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 2758 mp, solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate, prin accesiune imobiliară, asupra construcției existente pe acest teren, respectiv fosta gară Șușița, situată pe centura Mun. Tg-J..
Cererea a fost formulată în contradictoriu cu pârâta Stațiunea de C. și Dezvoltare Horticolă Tg-J.. Calitatea procesuală pasivă, condiție esențială a acțiunii civile, reprezintă existența unui identități care trebuie să existe între persoana celui chemat în judecată (pârâtului) și cel care este subiect pasiv în raportului juridic dedus judecății.
Accesiunea, ca mod de dobândire a drepturilor reale, constă în încorporarea materială a unui lucru mai puțin important într-un lucru mai important. În ipoteza în care cele două bunuri aparțin unor proprietari deosebiți(cum e cazul în speță), titularul bunului mai important (al terenului), în măsura în care înțelege să invoce accesiunea, devine proprietar și asupra bunului mai puțin important (construcția). În această ipoteză, accesiunea se înfățișează ca un mod de dobândire a proprietății acestui din urmă bun, acțiunea urmând a fi judecată în calitate de pârât, cu proprietarul originar al lucrului mai puțin important (reclamantul solicitând stabilirea dreptului de proprietate asupra construcției, potrivnic pârâtului).
Din lista de inventar aflată la fila 33 dosar s-a reținut că imobilul-construcție Gară CFF Șușița face parte din bunurile proprietate privată a statului și că prin răspunsul la întâmpinare chiar reclamantul învederează că pârâta este ultima posesoare a construcției și nu poate dovedi un drept de proprietate asupra construcției.
Instanța a reținut că în cauză, reclamantul nu făcut dovada că pârâta este proprietarul construcției asupra căreia solicită dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune, ci, dimpotrivă, din actele dosarului rezultă că această construcție face parte din domeniul privat al statului.
În atare condiții, Stațiunea de C. și Dezvoltare Horticolă Tg-J. nu poate sta în judecată în cauza de față în calitate de pârâtă, reclamantul solicitând stabilirea unui drept potrivnic față de o persoană străină raportului juridic înfățișat.
Având în vedere aceste considerente, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, excepție invocată de către instanță din oficiu și a respins cererea introductivă în consecință.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul P. I. V., criticând-o ca netemeinică și nelegală, pe motiv că în mod greșit instanța a soluționat cauza pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și cu motivarea că aceasta nu face dovada unui drept de proprietate asupra construcției.
Apelantul a arătat că această construcție situată pe terenul proprietatea sa a fost edificată de o întreprindere a Statului Român, respectiv Întreprinderea de Construcții Căi Ferate și Obiective Forestiere, a fost administrată de . a fost lichidată judiciar, ulterior fiind predată pârâtei ca societate cu capital integral de stat. În această situație instanța în virtutea rolului activ și în baza disp. art. 78 C.pr.civ. putea să introducă în cauză ca intervenient forțat, alături de pârâtă, Administrația Domeniilor Statului, care poate justifica într-un fel proprietatea asupra acestei clădiri.
A susținut că în mod greșit a fost respinsă acțiunea pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, deoarece construcția este inventariată în patrimoniul său, iar întreprinderea care a edificat construcția nu mai există și nici nu mai are calitate de proprietar asupra construcției, calitate pe care nu o are nici Statul Român prin Ministerul de Finanțe, deoarece nu deține un act de proprietate asupra construcției .
Apelantul a invocat interpretarea greșită de către instanță a dispozițiilor art. 916-917 Cod civil privind calitatea procesuală pasivă și nu a ținut seama că la data preluării construcției în folosință, deținătoarea acesteia era pârâta. Prin soluția pronunțată instanța aduce atingere dreptului reclamantului de a dobândi această construcție pe calea accesiunii imobiliare ,în raport cu pârâta, ca ultimă deținătoare a imobilului .
Pârâta Stațiunea de C. și Dezvoltare Horticolă Tg-J., prin apărător a formulat întâmpinare ,prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând, în esență că imobilul ,,Gara Sușița” se afla în domeniul public, iar invocarea accesiunii contra unui bun aflat în această situație juridică este inadmisibilă. Mai mult, potrivit Legii 45/2009 intimata are calitatea de administrator al bunurilor mobile și imobile ale statului, prin urmare, soluția instanței este corectă, reclamantul având posibilitatea să se adreseze cu o astfel de acțiune împotriva Statului Român ca proprietar al imobilului.
Reexaminând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente;
Din interpretarea dispozițiilor art. 567 și urm. Cod civil referitoare la dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune rezultă că pentru ca alipirea sau încorporarea a două bunuri să ducă la dobândirea dreptului de proprietate asupra unuia dintre ele, este necesar ca respectivele bunuri să aibă proprietari diferiți.
Așadar, în mod corect instanța de fond a reținut că acțiunea privind dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune trebuie să fie judecată în contradictoriu cu pârâtul –proprietar originar al lucrului mai puțin important, față de care se invocă accesiunea.
În speță, există dovada că imobilul construcție ce se află pe terenul proprietatea reclamantului a avut destinația de gară CFF Sușița și face parte din proprietatea privată a Statului, iar pârâta Stațiunea de C. și Dezvoltare Horticolă Tg-J. a avut doar calitatea de administrator, prin urmare nefiind proprietar al construcției, nu poate sta în judecată în calitate de pârâtă.
Susținerea apelantului în sensul că instanța nu a manifestat rol activ și nu a introdus în cauză Statul Român, în temeiul art. 78 C.pr.civ. nu este întemeiată, deoarece potrivit disp. art. 78 C.pr.civ. introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane constituie o derogare de la principiul disponibilității părților, fiind admisă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege și care nu sunt incidente în speța de față.
În consecință, pentru considerentele arătate, tribunalul constată criticile apelantului ca nefondate, motiv pentru care în baza art. 480 C.pr.civ. apelul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant P. I. V., CNP_, cu domiciliul în Tg-J.,., județul Gorj,împotriva sentinței civile nr. 3677/4.06.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosar nr._ și în contradictoriu cu intimata Stațiunea de C. și Dezvoltare Horticolă Tg-J., ,cu sediul în Tg-J., ..71, județul Gorj.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11 Decembrie 2014 la Tribunalul Gorj .
Președinte, M. A. C. | Judecător, R. B. T. | |
Grefier, C. B. |
Red. AC
j.f. P. M.
Ex. 4
SL . 15 Decembrie 2014
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 233/2014. Tribunalul GORJ | Pretenţii. Hotărâre din 21-02-2014, Tribunalul GORJ → |
|---|
