Pretenţii. Sentința nr. 134/2014. Tribunalul GORJ

Tribunalul GORJ - Sentințe și decizii civile / 2014

Sentința nr. 134/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 08-07-2014 în dosarul nr. 4883/95/2006*

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 134/2014

Ședința publică din 08 Iulie 2014

Completul compus din:

Președinte A. S. S.

Grefier O.-D. M.

Pe rol fiind pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din 1.07.2014 privind judecarea acțiunii civile formulată de reclamantul M. Administrației și Internelor, prin Direcția Reglementări Juridice și C., în contradictoriu cu pârâții M. D., C. S. Renți, S. G., M. A., P. M., M. M. C., S. C. și intervenienții B. S. G., D. M., S. I. și S. G., având ca obiect pretenții, după anularea în parte a sentinței primei instanțe cu privire la cererea de chemare în garanție și a cererii de chemare în judecată a altor persoane.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

Tribunalul, deliberând pronunță următoarea sentință;

TRIBUNALUL

Asupra cererii de față.

Prin sentința civilă nr. 188 din data de 10 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 110/2005 a fost admisă acțiunea civilă pentru pretenții formulată de reclamantul M. Administrației și Internelor împotriva pârâților S. G., M. A., C. S. Renți și M. D., sens în care au fost obligați pârâții în solidar la plata sumei de 1._ lei actualizată la data plății către reclamantă.

A fost admisă cererea de chemare în garanție a numiților P. M., M. M. C. și S. C. formulată de pârâtul M. D..

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată a altor persoane cu privire la P. M., S. C. și M. M. C. formulată de pârâtul C. S. Renți. A fost respinsă cererea de chemare în judecată a numiților B. S. G., S. I., D. M., Ș. R. C. I. și S. G. formulată de pârâtul C. S. Renți. A fost obligat pârâtul C. S. Renți la 5000 lei cheltuieli de judecată către S. I..

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 72 din 30.07.2002 pronunțată de Curtea Militară de Apel în dosarul nr. 215/2001 rămasă irevocabilă a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Direcția Generală a Vămilor și obligați inculpații P. M., S. C., S. G., M. A., C. S. Renți, M. M. C., M. D. în solidar, iar pe inculpații polițiști serg. maj. (rezervă) S. G., cpt. (rez.) M. A., cpt. (rez.) C. S. Renți și lt. Co. (rez.) M. D. în solidar cu partea responsabilă civilmente M. de Interne la plata sumei de 1._ lei, reprezentând drepturi vamale, precum și majorările de întârziere calculate cu data introducerii fiecărui autoturism în țară și până la data plății efective a ultimei creanțe. S-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților până la concurența sumei datorate.

S-a mai reținut, conform ordinului de plată nr. 963 din 25.08.2004 depus de reclamantă în copie la dosar, că în baza deciziei 72/2002, Direcția Generală a Vămilor a încasat de la M. Administrației și Internelor suma de 1._ lei.

În raport de cele două înscrisuri, s-a apreciat acțiunea întemeiată, iar în raport de art. 60 C.pr.civ., respectiv art. 57 C.pr.civ., s-a apreciat întemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. D., respectiv cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâtul C. S. Renți cu privire la P. M., S. C. și M. M. C. întrucât numai între aceste persoane există un raport de dependență în raport cu cererea de chemare în judecată.

Împotriva sentinței au declarat apel pârâții M. D., C. S. Renți, S. G. și chematul în garanție S. C., apel care, în urma pronunțării deciziei 2623/2005 a Curții de Apel C. (decizie prin care s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj) a fost înregistrat spre competentă soluționare la Tribunalul Gorj sub nr._ (număr în format vechi 3002/2006).

Apelantul pârât M. D. a criticat sentința pe considerentul de a fi obligat fiecare pârât să plătească reclamantului partea ce revine din împărțirea sumei de 1._ lei la numărul pârâților acționați în judecată, modalitate care, în opinia, pârâtului, ar fi fost un act de echitate.

A mai arătat ca persoanele chemate în garanție să fie obligate la plata către fiecare pârât a unei sume stabilite în baza unui calcul matematic.

Critica adusă sentinței de către S. G. a vizat, de asemenea, neobligarea în mod egal a tuturor debitorilor chemați în judecată la suma stabilită pe baza unui calcul matematic, iar apelantul pârât C. S. Renți a invocat admisibilitatea în parte a acțiunii, respectiv numai pentru suma de 1._ lei deoarece prin decizia 72/2002 a Curții Militare de Apel, M. de Interne a fost obligat în solidar cu pârâții, dar și cu inculpații P. M., S. C. și M. M. C. la plata sumei de 1._ lei, că fiind mai mulți prepuși care au cauzat împreună prejudiciul, regresul comitentului plătitor împotriva acestora trebuie să fie divizat după gravitatea culpei ori întinderea participării fiecărui prepus în parte.

Apelantul chemat în garanție S. C. a criticat sentința sub aspectul soluției asupra cererilor de chemare în garanție formulate de pârâții C. S. Renți și M. D. împotriva sa.

În susținerea apelului a făcut referire la invocarea prin întâmpinare a lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității cererii datorită lipsei legăturii suficiente de dependență și de subordonare a cererii de chemare în garanție față de cererea principală.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a apreciat apelantul că prin decizia penală 6007 din 18.12.2003 instanța de judecată a înțeles să condamne în solidar la plata sumei doar pe inculpații polițiști și că astfel între pârâții care au formulat cererea de chemare în garanție și S. C. nu există raporturi juridice care să-i fi îndreptățit pe pârâți, în cazul în care ar cădea în pretenții, să se îndrepte împotriva chematului în garanție deoarece chematul în garanție nu a avut vreodată calitatea de polițist.

Cât privește excepția inadmisibilității, s-a subliniat că nu există legătură de dependență și de subordonare între obligațiile pârâților și obligația chematului în garanție, aceasta fiind una independentă și de sine stătătoare.

S-a susținut că netemeinicia cererii de chenare în garanție considerându-se că pârâții și-au acceptat vinovăția prin acceptarea grațierii de care au beneficiat, vinovăția fiind una din condițiile răspunderii civile delictuale.

Tribunalul Gorj prin decizia civilă nr.505 de la 31.10.2013 a respins ca nefondate apelurile civile declarate de apelanții pârâții M. D., C. S. Renți, S. G. și de apelantul chemat în garanție S. C. împotriva sentinței civile nr. 188 din data de 10 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 110/2005.

Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut următoarele:

S-a constatat astfel, raportat la soluțiile pronunțate în litigiile legate de infracțiunile ce au atras și răspunderea civilă a inculpaților, că sub aspectul laturii civile, ce interesează în cauză, decizia penală nr. 72 din 30.07.2002 pronunțată de Curtea Militară de Apel în dosarul nr. 215/2001 a intrat în puterea lucrului judecat, astfel că suma achitată de către reclamanta M. Administrației și Internelor era datorată în baza acestei hotărâri judecătorești față de creditoarea - partea civilă Direcția Generală a Vămilor.

Că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este justificată de dreptul de regres al comitentului împotriva prepușilor.

S-a arătat că răspunderea comitentului pentru fapta prepusului este reglementat de art. 1000 alin.3 Cod civil, potrivit căruia comitenții răspund pentru faptele încredințate prepușilor. Atât din cuprinsul deciziei nr. 72/2002 a Curții de Apel rezultă fără dubiu că M. Administrației și Internelor a fost obligat în solidar ca parte responsabilă civilmente cu inculpații foști angajați ai acestei instituții, deci este neechivoc că răspunderea reclamantului este o răspundere pentru fapta altuia și nu pentru propria sa faptă.

Este știut că răspunderea comitentului pentru fapta prepusului este prevăzută în folosul victimei și plătind despăgubirile, comitentul nu face altceva decât să avanseze, în locul prepusului despăgubirile pe care acesta din urmă le datorează victimei.

Temeiul juridic al acțiunii în regres al comitentului împotriva prepusului îl constituie art. 998 – 999 C.civ., adică același temei pe care îl are victima însăși împotriva prepusului.

Susținerea apelanților pârâți - debitori solidari, foști prepuși ai reclamantului, că pe de o parte trebuia să fie obligați numai la suma care s-ar fi cuvenit în raport cu prepușii, nu și în raport cu ceilalți codebitori solidari, persoane civile, sau că datoria trebuia să se dividă proporțional în raport de stabilirea culpei fiecăruia dintre toți debitorii solidari nu poate fi primită raportat la regula instituită unanim în practica judecătorească că este dreptul comitentului să recupereze de la prepusul său integral despăgubirile efectiv plătite.

Împrejurarea că față de partea civilă, partea responsabilă civilmente (comitent) răspunde solidar cu prepușii săi, nu este de natură să ducă la o divizare a acțiunii în regres a comitentului în raporturile cu acești prepuși, respectiv în regresul comitentului, se menține răspunderea solidară a prepușilor.

Astfel, s-a apreciat poziția comitentului ca fiind similară fidejusorului, mai precis poziția prev. de art. 1055 C.civ. a unui codebitor solidar care plătește o datorie făcută în interesul exclusiv al altui debitor solidar – respectiv o datorie exclusivă a prepusului născută din propria faptă cauzatoare de prejudiciu a acestuia; fiind regresul codebitorului solidar care a plătit, datoria nu se mai divide.

În cauza dedusă judecății rezultă că pârâții în calitate de prepuși au comis infracțiuni – fapte ilicite cauzatoare de prejudicii care au dat naștere unei obligații solidare a lor de reparare a prejudiciului, iar obligarea acestora în solidar cu reclamantul își are temeiul în calitatea de garant al reclamantului în raport cu partea civilă pentru plata despăgubirilor, deci, așa cum s-a arătat nu este o răspundere pentru fapta proprie, chiar dacă nu se exclude prezumția unei culpe în supraveghere, prezumție care nu poate fi invocată de către prepuși. Referitor la cuantumul despăgubirilor pe care comitentul plătitor îl poarte recupera de la proprii săi prepuși, având în vedere că ipotetic reclamantul a achitat mai mult decât partea sa, raportat la faptul că pe lângă prepușii săi, autori ai faptelor cauzatoare de prejudicii (infracțiuni) sunt încă alte trei persoane, regresul comitentului este integral pentru toată suma plătită, nu numai pentru suma a cărei obligație de plată incumbă prepușilor săi.

Așadar, particularitatea speței de față este legată de faptul că prin hotărârea judecătorească, ce constituie temeiul plății efectuate de către reclamant, s-a stabilit solidaritatea în acordarea despăgubirilor și cu alți făptuitori ce nu au avut calitatea de prepuși ai reclamantului, situație care a determinat în cauză formularea de către pârâții M. D. și C. a cererilor de chemare în garanție (cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de C. S. Renți împotriva lui P. M., S. C. și M. M. C. impunându-se a se analiza tot ca o cerere de chemare în garanție).

Nu se poate reține neîndeplinirea cerințelor pentru admiterea cererii de chemare în garanție care în speță are valoarea unei admiteri de principiu a cererii și ca atare nu se justifică în cauză niciuna dintre excepțiile invocate atât în fața instanței de fond cât și în motivele de apel formulate de chematul în garanție S. C., respectiv cele legate de lipsa calității procesuale a celui chemat în garanție și a excepției inadmisibilității cererii.

Temeiul juridic al chemării în garanție este art. 60 C.pr.civ. potrivit căreia partea poate să cheme în garanție o altă persoană în cazul în care ar cădea în pretenții.

O condiție de admisibilitate a cererii de chemare în garanție se referă la existența unei legături suficiente între cererea principală și cererea de chemare în garanție, în sensul că trebuie să fie o legătură de dependență și de subordonare între cele două cereri așa încât soluția ce se va da în cererea principală să poată influența soluția asupra cererii de chemare în garanție.

În speță, legătura dintre cererea principală și cererea de chemare în garanție rezidă, pe de o parte din însuși modul în care s-a soluționat latura civilă a procesului penal, respectiv din împrejurarea că toți cei 7 inculpați au fost obligați în solidar la plata aceleiași sume către partea civilă, sumă care în integralitatea ei a făcut obiectul acțiunii în regres a părții responsabile civilmente și, pe de altă parte din împrejurarea că admiterea acțiunii reclamantului așa cum a fost formulată, dă posibilitatea reclamantului de a executa pentru întreg debitul pe oricare dintre pârâți, deci și pentru partea ce incumbă celorlalți inculpați obligați în solidar la plata despăgubirilor și care au fost chemați în garanție.

În contextul în care se apreciază legătura suficientă între cererea principală și cererea de chemare în garanție, chemații în garanție justifică calitate procesuală pasivă, iar cererea a fost corect apreciată ca admisibilă.

Referitor la chemarea în garanție, s-a avut în vedere că efectul principal al solidarității pasive cu privire la raporturile codebitorilor solidari este acela că ori de câte ori numai unul dintre codebitori plătește întreaga datorie, prestația se împarte de plin drept între codebitori și trebuie suportată de toți. După efectuarea plății, datoria devine conjunctă, iar codebitorul care a fost obligat la plata către creditor a întregii datorii este îndreptățit să se întoarcă împotriva celorlalți codebitori solidari și să le pretindă tot ce a plătit peste partea sa. Așadar, după efectuarea plății, dispare solidaritatea.

Admiterea cererii de chemare în garanție este justificată raportat la faptul că în situația în care unul dintre pârâți va fi executat peste partea sa de către reclamant (reclamantul, în temeiul admiterii acțiunii împotriva debitorilor prepușii săi și a menținerii solidarității, poate să solicite executarea integrala a debitului chiar numai de către unul dintre pârâți), poate să solicite de la chemații în garanție ceea ce a plătit în plus în limita a ceea ce datorează fiecare prin efectul dispariției solidarității dintre debitori.

Stabilirea în concret a sumelor datorate de fiecare dintre chemații în garanție nu se putea realiza de către instanța de fond datorită faptului că se menține solidaritatea pârâților în raport cu reclamantul și nu există la acest moment concretitudine, în raporturile dintre pârâți și chemații în garanție, sub aspectul sumelor datorate.

Referitor la fondul cererii de chemare în garanție, în contextul în care s-a invocat și netemeinicia cererii de chemare în garanție, nu are relevanță împrejurarea că persoanele chemate în garanție nu au avut calitatea de polițiști, câtă vreme sunt obligați în solidar cu ceilalți pârâți la plata aceluiași prejudiciu și în considerarea faptelor proprii săvârșite de fiecare dintre inculpați.

În ceea ce privește cererea de chemare în judecată formulată de pârâtul C. S. Renți a numiților B. S. G., S. I., D. M., Ș. R. C. I. și S. G. în mod corect instanța de fond a reținut că nu se justifică o astfel de cerere întrucât aceștia nu au avut calitatea de inculpați în dosarul penal, respectiv în raport de aceștia nu s-a stabilit obligația de plată la despăgubiri; mai mult o astfel de acțiune era inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 57 alin.1 C.pr.civ. potrivit cu care oricare dintre părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul. De altfel, s-a considerat că prin respingerea cererii pe considerentele reținute și de instanța de fond persoanele menționate, practic nu au dobândit calitate de parte în dosar, iar din cuprinsul motivelor de apel formulate de către pârâtul C. S. Renți nu a rezultat în mod expres că s-a criticat sentința și sub aspectul cererii de chemare în judecată și a persoanelor menționate, mai mult în concluziile scrise, apelantul pârât a opinat în sensul că singurul vinovat de nerespectarea reglementărilor Codului Vamal este MAI, care în mod cu totul ilegal a declarat ca fiind legale operațiunile de înmatriculare declarate ca fiind false de către instanța de judecată.

Referitor la acest ultim aspect așa cum s-a arătat mai sus din cuprinsul deciziei nr. 72/2002 în temeiul căreia s-au plătit despăgubirile de către reclamant părții civile nu rezultă că reclamatul a fost obligat în solidar cu pârâții în temeiul răspunderii pentru fapta proprie.

În considerarea celor arătate, în baza art. 296 Cod pr.civilă, apelurile au fost respinse ca nefondate.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâtul M. D. și garantul S. C..

În motivele de recurs pârâtul M. D. a arătat că a fost chemat în judecată alături de alte persoane de M. Administrației Internelor și a fost obligat la 1._, sumă actualizată și după achitarea acestei sume de către reclamant a fost chemat în judecată prin acțiune în regres pentru recuperarea acestei sume.

A arătat că motivul de nelegalitate cu care a fost pronunțată decizia nr.505/2013 este cel prevăzut de art.304 pct.5 cu privire la pârâtul M. A., fiind obligați toți pârâții în același mod prin sentința penală la despăgubiri civile față de Direcția Vămilor, sumă pe care a achitat-o M. Internelor și Administrației.

A mai arătat că urmare a încălcării acestor dispoziții se impune casarea și trimiterea spre rejudecare a deciziei, întrucât și pârâtul M. A. avea aceleași obligații față de reclamant, partea responsabilă civilmente care a achitat debitul.

A mai susținut că dispozițiile art.304 pct.7 ca fiind dovedite pentru faptul că pe rolul Tribunalului Gorj se află dosarul nr._ cu termen la 5 decembrie 2013, a cărui conexare a solicitat-o a fi făcută la prezenta cauză întrucât prejudiciul nu este divizibil față de reclamant, acesta fiind compus din sumă și penalități, în dosarul civil ce are termen soluționându-se cuantumul penalităților și al majorărilor.

A depus copie de pe încheierea de ședință din dosarul nr._ prin care s-a încuviințat efectuarea unei expertize pentru calcularea corespunzătoare a penalităților și majorărilor de întârziere, precum și copie de pe cererea de chemare în judecată din această cauză.

A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul-garant S. C. în motivele de recurs a arătat că un prim motiv vizează incidența în cauză a dispozițiilor art.312 alin.5 Cod pr.civilă, în sensul că instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei.

A arătat că sub acest aspect este de observat că prin acțiunea principală reclamantul M. Administrației și Internelor a solicitat obligarea în solidar a pârâților Stoichita G., M. A., C. Serghiuta Renti și M. D. la plata sumei de 1._ lei, întemeindu-și cererea pe împrejurarea că aceasta în calitate de parte responsabilă civilmente în dosarul penal în care pârâții au fost condamnați, a achitat în totalitate prejudiciul către partea civilă, cerere care a fost admisă de instanța de fond dispunându-se totodată, și admiterea cererii de chemare in garanție formulata de pârâții M. D. si C. Renti și în raport de recurentul-garant.

Potrivit dispozițiilor art.1053 cod civil - codebitorul solidar care a plătit debitul în totalitate nu poate repeți de la ceilalți decât numai de la fiecare partea sa.

A susținut că în condițiile în care instanța de judecată a admis acțiunea reclamantei având în vedere faptul ca aceasta achitase anterior, în totalitate prejudiciul pentru toți codebitorii, se impunea ca în cadrul soluționării acțiunii să se procedeze la administrarea probei cu expertiza contabilă, în vederea stabilirii părții din prejudiciu pentru care fiecare dintre inculpați trebuie sa răspundă.

Că administrarea probei în discuție era cu atât mai mult utilă cauzei cu cât față de recurent-garant a fost admisa cererea de chemare în garanție în raport de 2 dintre pârâți, ceea ce ar impune suportarea in solidar a prejudiciului cauzat numai în raport de persoanele fata de care a fost admisa cererea de chemare în garanție, neputându-se susține faptul ca ar putea fi obligat la suportarea întregului prejudiciu și în raport de ceilalți pârâți.

Mai mult decât atât, însăși reclamantul prin adresa formulata pentru termenul din data de 26.04.2005 a solicitat în mod expres ca pârâtul M. D. sa fie obligat la plata sumei de_ lei, împrejurare care de asemenea se impunea a fi lămurită de către instanța de judecată, atât în ceea ce privește situația acestuia cât și sumele care sunt datorate de fiecare dintre ceilalți pârâți.

A apreciat că, procedând astfel, atâta instanța de fond cât și instanța de apel au soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei impunându-se casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea administrării probei cu expertiza tehnică contabilă în vederea stabilirii părții din prejudiciu care trebuie suportată de fiecare dintre pârâți, conform dispozițiilor art. 1053 Cod civil.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art.304 pct.9 Cod pr.civilă, în sensul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în mod greșit instanța de fond și apel reținând incidența dispozițiilor art.60 și următ. Cod pr. civilă în ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. D. și a dispozițiilor art.57 alin.1 Cod pr.civilă în ceea ce privește cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâtul C. Renti, sens în care solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate si pe fond respingerea cererii de chemare în garanție și a cererii de chemare în judecată a altor persoane formulate în cauză.

În ceea ce privește cererea de chemare a sa în judecată formulată de către pârâtul C. S. Renti, este de observat că aceasta a fost formulată tardiv, în raport de dispozițiile art.57 alin.2 Cod pr.civila, care prevăd că aceasta se depune odată cu întâmpinarea.

Consideră că în cazul lor, în ceea ce privește acest pârât, întâmpinarea era obligatorie, iar întâmpinarea a fost depusa la termenul din data de 15.02.2005, iar cererea de chemare in garanție la termenul din data de 15.03.2005.

În ceea ce privește fondul cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul M. D., în mod nelegal atât instanța de fond cât și instanța de apel prin respingerea apelului a considerat că cererea acestuia ar fi admisibilă în raport de dispozițiile art.60 Cod proc.civilă.

În acest sens, doctrina de specialitate a statuat ca cererea de chemare în garanție este cererea de intervenție forțată prin care una dinte părțile litigante solicita introducerea în proces a unui terț împotriva căruia ar putea formula acțiune separată în garanție sau despăgubiri, pretinzând soluționarea acestuia în cazul pendinte.

Susține că în cazul lor, raportat la titularul acțiunii introductive, respectiv partea responsabilă civilmente M. Administrației si Internelor, nu se poate susține faptul ca reclamantul ar fi putut pretinde aceleași drepturi atât de la M. D., cât și de la chematul în garanție S. C..

Arată că din dispozitivul deciziei penale 72/30.07.2002 a Curții de Apel Militare prin care a fost admisă acțiunea civilă a părții civile, urmare a admiterii apelului acesteia, rezultă că toți cei 7 inculpați au fost obligați la plata laturii civile către partea civilă Direcția Generală a Vămilor, iar cei 4 pârâți care au avut calitatea de polițiști au fost obligați în solidar cu M. Administrației și Internelor.

Că în acest context, nu se poate susține că natura raporturilor juridice existente între recurentul-garant, în calitate de chemat în garanție și pârâtul M. D., este identică cu cea existentă între acesta și M. Administrației și Internelor, de vreme ce nu au avut calitatea de polițist sau angajat al părții responsabile civilmente.

A mai susținut recurentul că o astfel cerere a pârâtului era admisibila în cazul în care acțiunea ar fi fost pornită de către partea civilă Direcția Generală a Vămilor împotriva acestuia, întrucât numai în raport de aceasta era debitor solidar, nu și în raport de reclamant, care în calitate de parte responsabilă civilmente trebuia să invoce beneficiul de discuțiune și sa achite numai prejudiciul imputabil inculpaților care au avut calitatea de polițiști.

A accepta soluțiile instanței de fond și apel ar însemna să fie executat pentru recuperarea prejudiciului de către reclamantul M. Administrației si Internelor, fără ca în aceasta să fi avut calitatea de parte civilă în dosarul penal, si fără ca în raport de aceasta să-i fi fost stabilită vreo obligație de plată sau să se fi constatat ca ar fi produs vreun prejudiciu.

D. urmare, în cauză nu exista raporturile obligaționale cerute de lege pentru admiterea cererii de chemare în garanție, și anume legătura de dependență și de subordonare între obligația pârâtului M. D. și obligația sa, aceasta din urma fiind una independenta și de sine stătătoare.

În ceea ce privește cererea de chemare in judecata a altor persoane formulată de către pârâtul C. Renti, în situația în care se va trece peste excepția tardivității cererii, a solicitat, de asemenea, și respingerea acesteia în cauză nefiind îndeplinite condițiile art. 57 C.proc.civila, întrucât nu are calitate de creditor în raport de acest pârât, neputând pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul M. Administrației si Internelor în raport de acesta.

Legal citat, intimatul reclamant M. Afacerilor Interne a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 1053 C.civ., ci art. 1055 C.civ., comitentul având dreptul să recupereze de la prepusul său integral despăgubirile plătite.

Pentru dovedirea motivelor de recurs, recurentul pârât M. D. a depus la dosar înscrisuri.

Prin decizia civilă nr.638/27.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ a fost respins recursul formulat de recurentul-pârât M. D. împotriva deciziei civile nr.505/31.10.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații garanți P. M., M. M. C., intimații intervenienți B. S. G., D. M., S. I., S. G., intimații pârâți M. Administrației și Internelor prin Direcția Reglementări Juridice și C., C. S. Renți, S. G., M. A..

A fost admis recursul formulat de recurentul garant S. C., împotriva deciziei civile nr.505/31.10.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații garanți P. M., M. M. C., intimații intervenienți B. S. G., D. M., S. I., S. G., intimații pârâți M. Administrației și Internelor prin Direcția Reglementări Juridice și C., C. S. Renți, S. G., M. A..

A fost modificată în parte decizia, în sensul că s-a admis apelul declarat de garantul S. C.

A fost anulată sentința primei instanțe în parte doar cu privire la cererile de chemare în garanție și chemare în judecată a altor persoane și s-a trimis cauza primei instanțe pentru rejudecarea cererii de chemare în garanție și a cererii de chemare în judecată a altor persoane, fiind menținute restul dispozițiilor deciziei și sentinței

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele:

Recursul declarat de recurentul pârât M. D. este nefondat, față de următoarele considerente.

Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct. 5 C.pr.civ. se referă la situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 C.pr.civ. Ori, recurentul a înțeles să arate, în susținerea acestuia, faptul că intimatul pârât M. A. avea aceleași obligații față de reclamanta – parte responsabilă civilmente care a achitat debitul.

În consecință, a reținut Curtea în primul rând că recurentul nu a invocat nici o neregularitate care să atragă sancțiunea nulității în condițiile art. 105 alin. 2 C.pr.civ.; în al doilea rând, contrar susținerilor acestuia, prin sentința primei instanțe a fost obligat și intimatul pârât M. A., în solidar cu pârâții S. G., C. S. Renti și M. D., la plata către reclamantă a sumei de 1._ lei, astfel că criticile formulate cu privire la acest aspect nu sunt întemeiate.

Nici incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ. nu va putea fi reținută; astfel, în dezvoltarea acestuia, recurentul nu a înțeles să invoce faptul că decizia nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină sau că ar cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, ci a criticat refuzul instanței de a dispune conexarea prezentei cauze la cauza ce face obiectul dosarului nr._, având ca obiect obligarea pârâților la plata majorărilor și penalităților la suma solicitată în prezenta cauză.

Ori, conexarea reprezintă o măsură de bună administrare a justiției, lăsată la aprecierea instanțelor, pentru a se evita contrarietatea de hotărâri, și care nu interesează legalitatea hotărârii pronunțate în cauză și implicit nu poate face obiectul controlului judiciar pe calea recursului.

De altfel, recurentul nu a formulat în fața instanței investite cu soluționarea recursului o asemenea cerere de conexare, pentru a se analiza dacă sunt incidente dispozițiile art.164 C.pr.civ., deși avea această posibilitate în eventualitatea în care aprecia că se impune această măsură.

Recursul declarat de garantul S. C. este fondat, dar numai pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește critica referitoare la nesoluționarea fondului cauzei de către prima instanță, prin aceea că nu a stabilit partea din prejudiciu imputabilă fiecăruia dintre pârâți, va reține Curtea că nu poate fi primită, deoarece a fost invocată omisso medio și prin urmare nu poate face obiectul analizei instanței de control judiciar.

În acest sens, potrivit art.299 alin.1 Cod procedură civilă, obiectul recursului îl reprezintă hotărârea pronunțată în etapa procesuală a apelului, recursul fiind așadar o cale de atac „subsecventă”, în sensul că nu poate fi exercitat omisso medio. Această regula se aplică nu numai în situația în care partea nemulțumită de soluția adoptată în primă instanță nu a declarat apel, ci și în cazul în care sentința a fost apelată, însă numai parțial, pentru alte motive decât cele invocate în recurs.

Ori, în prezenta cauză, prin apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 188 din 10.05.2005 a Tribunalului Gorj, recurentul garant S. C. a înțeles să critice doar modalitatea de soluționare a cererii de chemare în judecată a altei persoane și a cererii de chemare în garanție, fără a face vreo referire la soluționarea cererii principale formulate de M. Administrației și Internelor împotriva prepușilor polițiști, pârâții S. G., M. A., C. S. Renti și M. D..

În schimb, criticile referitoare la modalitatea de soluționare a cererilor de chemare în garanție și de chemare în judecată a altor persoane sunt întemeiate.

Astfel, referitor la introducerea în termen, admisibilitatea și caracterul fondat al acestor cereri, recurentul garant a invocat mai multe excepții și a formulat mai multe apărări, asupra cărora prima instanță a omis să se pronunțe și pe care a omis să le analizeze.

Mai mult decât atât, modalitatea de soluționare a celor două cereri nu corespunde exigențelor art. 57 – 59 C.pr.civ. și respectiv art. 60 – 63 C.civ.

Astfel, cererea de chemare în garanție a fost formulată de către unul dintre pârâți astfel încât instanța, în ipoteza admiterii cererii de chemare în judecată, după ce se pronunța asupra raportului juridic dintre reclamant și pârât, trebuia să se pronunțe asupra raportului juridic dintre pârât și terțul chemat în garanție.

În consecință, urmare a admiterii cererii principale și obligării pârâtului M. D., în solidar cu ceilalți pârâți, la plata sumei de 1._ lei către reclamantă, dacă aprecia că este întemeiată și cererea de chemare în garanție, instanța ar fi trebuit să precizeze prestația pe care chemații în garanție urmează să o suporte.

O asemenea precizare era cu atât mai necesară cu cât cererea principală avea ca obiect obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 1._ lei, în timp ce, prin cererea de chemare în garanție, pârâtul M. D. a solicitat obligarea fiecăruia dintre chemații în garanție doar la plata sumei de 62.561.915 lei fiecare.

Ori, pe lângă faptul că nu a răspuns excepțiilor și apărărilor invocate de chematul în garanție S. C., prima instanță nu a argumentat în nici într-un fel admiterea cererii și nici nu a precizat suma pe care ar urma să o plătească chemații în garanție pârâtului, urmare a admiterii acestei cereri.

În ceea ce privește cererea de chemare în judecată a altor persoane, formulată de pârâtul C. S. Renti, prima instanță a reținut că aceasta este întemeiată conform dispozițiilor art. 57 C.pr.civ., fără a arăta considerentele pentru care intervenienții P. M., S. C. și M. M. C., față de care cererea a fost admisă, ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul, față de raporturile juridice existente între aceștia, și fără a preciza prestația pe care aceștia ar trebui să o suporte, urmare a admiterii cererii.

În lipsa argumentelor în fapt și în drept care au fost avute în vedere de către instanță la admiterea cererilor de chemare în garanție și respectiv de chemare în judecată a altor persoane și respectiv a precizării prestațiilor la care au fost obligate părțile, prima instanța nu a intrat practic în cercetarea fondului acestor cereri, fapt ce atrage incidența art.312 alin. 5 C.pr.civ.

Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 și 5 Cod procedură civilă, a fost respins recursul declarat de recurentul pârât M. D., iar potrivit art. 312 alin. 5 C.pr.civ. recursul declarat de recurentul garant S. C. a fost admis, a fost modificată în parte decizia instanței de apel, în sensul că s-a admis apelul declarat de garantul S. C. împotriva sentinței primei instanțe, care va fi anulată în parte, doar cu privire la cererile de chemare în garanție și chemare în judecată a altor persoane.

S-a dispus trimiterea cauzei primei instanțe pentru rejudecarea cererii de chemare în garanție și a cererii de chemare în judecată a altor persoane, cu îndrumarea de a fi analizate în fapt și în drept, prin prisma incidenței dispozițiilor legale invocate în susținerea acestora și a apărărilor și excepțiilor invocate de garantul S. C. și, dacă va fi cazul, soluționate corespunzător art. 57 – 59 C.pr.civ. și respectiv art. 60 – 63 C.civ. Celelalte dispoziții ale sentinței și respectiv ale deciziei au fost menținute.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub numărul_ .

În rejudecare, în raport de decizia instanței de control judiciar tribunalul va proceda doar la analizarea cererilor de chemare în garanție ( fila 23 ) formulată de pârâtul M. D., a numiților P. M., M. M. C. și S. C., cerere întemeiată pe dispozițiile art. 60-63 C.proc.civ 1865, și a cererii de chemare în judecată a altor persoane, în drept întemeiată pe prevederile art.57-59 C.proc.civ 1865, formulată de pârâtul C. S. Renti ( fila 115 ) cu privire la P. M., M. M. C., S. C., B. S. G., S. I., D. M., Ș. R. C. I. și S. G..

Se constată că prin întâmpinarea formulată la cererea de chemare în garanție s-au invocat de către chematul în garanție S. C. excepțiile lipsei calității sale procesuale pasive și a inadmisibilității cererii.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive s-a susținut că prin decizia penală nr. 6007/18.12.2003 a ICCJ s-a dispus asupra acțiunii civile în sensul admiterii acesteia și obligării celor 7 pârâți la plata sumei de 1_ lei astfel: ,, pe inculpații P. M., M. M. C., S. C., S. G., M. A., C. S. Renti și M. D., în solidar, iar pe inculpații polițiști S. G., M. A., C. S. Renti și M. D., fiecare în solidar cu partea responsabilă civilmente M. de Interne, și că M. de Interne, achitând întreaga sumă s-a îndreptat doar împotriva inculpaților polițiști, față de ceilalți trei inculpați civili având la dispoziție doar posibilitatea invocării beneficiului de diviziune.

Că neavând calitatea de polițist sau aceea de angajat al Ministerului de Interne, chematul în garanție S. C. a precizat că nu poate sta în judecată fiind lipsit de calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție s-a susținut lipsa legăturii suficiente, de dependență și subordonare dintre aceasta și cererea principală. S-a precizat că între chemații în garanție și partea responsabilă civilmente ce a efectuat plata

( MAI ) nu au existat raporturi obligaționale solidare, iar pretenția pârâtului M. D. de a se îndrepta împotriva chemaților în garanție, în cazul în care primul ar urma să cadă în pretenții nu este întemeiată pe nici un raport juridic concret.

Luând spre examinare aceste apărări, se impune precizarea că în raport de dispozițiile art. 60 C.proc.civ. 1865, cererea de chemare în garanție este o formă de atragere a terților în proces, fiind admisibilă ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții ar putea să se îndrepte împotriva terțului cu o cerere în despăgubire.

Din economia acestor dispoziții rezultă că prin cererea de chemare în garanție se solicită introducerea în proces a unei terțe persoane împotriva căreia una dintre părțile litigante ar putea formula acțiune separată în garanție sau în despăgubiri, pretinzând soluționarea acesteia în cadrul litigiului pendinte.

În raport de cele statuate prin decizia nr. 72/30.07.2002 pronunțată de Curtea Militară de Apel, tribunalul observă existența a două raporturi juridice de solidaritate: unul generat de raportul de prepușenie născut în temeiul dispozițiilor art. 1000 alin 3 C.civ.1864 între reclamant și pârâți, aceștia din urmă cauzând prejudiciul în exercitarea funcțiilor ce le-au fost încredințate de reclamant, și un alt raport de solidaritate, născut în temeiul prevederilor art. 1003 C.civ.1864 între cei ce s-a reținut prin hotărârea penală că au cauzat prejudiciul în comun, prin fapte ilicite.

Prin urmare, între pârâtul M. D. și chemații în garanție există un raport juridic care să-i permită celui dintâi să se îndrepte împotriva celor ce au participat la producerea prejudiciului, așa cum s-a hotărât în cadrul procesului penal.

Este adevărat că unul dintre elementele caracteristice ale cererii de chemare în garanție îl constituie existența legăturii de dependență și subordonare între aceasta și cererea principală, însă în sensul că soluția principală influențează soluția cererii de chemare în garanție.

Faptul că pârâtul ar cădea în pretenții are legătură cu chemații în garanție, pentru aceștia existând obligația instituită prin hotărâre judecătorească ca împreună să fie responsabili de acoperirea prejudiciului ( egalitatea între codebitorii solidari fiind întărită de plata datoriei ), obligație în temeiul căreia chemații în garanție ar putea răspunde în situația admiterii cererii principale.

Pentru cele ce preced, excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție va fi respinsă.

Nu poate fi reținută nici apărarea potrivit căreia chematul în garanție nu poate avea calitate procesuală pasivă întrucât nu are calitatea de polițist sau angajat al reclamantului.

Este bine știut că solidaritatea pasivă cum este cazul din speța de față, produce pe de o parte efecte între codebitorii solidari și creditorul comun și pe de altă parte numai între codebitorii solidari.

În ceea ce privește primul tip de efecte, operează principiul potrivit căruia fiecare dintre codebitorii solidari este obligat față de creditor ca și cum ar fi un singur debitor, iar plata oricăruia dintre aceștia liberează pe toți debitorii solidari față de creditorul lor comun, iar celălalt efect al solidarității pasive cu privire la raporturile dintre codebitorii solidari este acela că ori de câte ori numai unul dintre codebitori plătește întreaga datorie, prestația executată se împarte de plin drept între codebitori și trebuie suportată de toți.

Faptul că în executarea hotărârii penale, creditorul s-a îndreptat împotriva reclamantului din cauza de față ce a fost obligat în solidar cu prepușii săi, nu lipsește de calitate procesuală pasivă pe chemații în garanție care, așa cum s-a arătat au fost și ei obligați în solidar cu prepușii reclamantului.

Afirmația că reclamantul avea la dispoziție față de inculpații civili, respectiv chemații în garanție, doar posibilitatea invocării beneficiului de diviziune nu poate fi primită în susținerea lipsei calității procesuale pasive.

Ceea ce este esențial în verificarea admisibilității cererii de chemare în garanție este de a se constata dacă în ipoteza în care se va stabili în sarcina părții care a formulat cerere de chemare în garanție o obligație prin hotărâre judecătorească ( ceea ce s-a și întâmplat în speță ) aceasta este în drept să obțină despăgubiri de la chematul în garanție, ca o consecință a căderii sale în pretenții.

Ori dat fiind raportul juridic de solidaritate între pârâtul M. D. și chematul în garanție S. C., cererea de chemare în garanție este admisibilă, iar pentru chematul în garanție se justifică existența identității între această persoană chemată în judecată cu aceea de parte în raportul juridic de drept substanțial.

În ceea ce privește însă soluționarea pe fond a cererii de chemare în garanție, așa cum s-a precizat modul de rezolvare al acesteia este determinat de soluția cererii principale. În principiu, admiterea cererii principale atrage admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârât.

Tribunalul consideră că în speță deși cererea principală a fost admisă, cererea de chemare în garanție nu poate primi aceeași rezolvare, deoarece prin hotărârea pronunțată, pârâții au fost obligați solidar față de reclamant pentru ceea ce a plătit acesta creditorului, ori atâta timp cât diviziunea creanței între debitorii pârâți nu a avut loc, nici chemații în garanție nu pot fi obligați față de pârâtul ce i-a introdus în proces. Acesta se va subroga în dreptul creditorului său ( adică M. Administrației și Internelor ) ce l-a liberat de datorie numai dacă ulterior el este cel ce îl va plăti pe acesta și numai pentru partea pe care o achită.

Pentru aceste considerente, cererea de chemare în garanție va fi respinsă în cadrul procesului de față.

Referitor la cererea de chemare în judecată a altor persoane se observă că a fost invocată excepția inadmisibilității sale, excepție ce fiind analizată cu prioritate prin prisma dispozițiilor 137 C.proc.civ. urmează a fi admisă.

Potrivit art. 57 C.proc.civ. 186, oricare dintre părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul. Deci, cu alte cuvinte, reclamantul sau pârâtul poate să-l cheme în judecată pe terț numai dacă acesta ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul.

Tribunalul consideră că terții chemați în judecată prin această formă de intervenție nu pot pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul, condiție necesară pentru promovarea unei asemenea cereri, situație în care excepția inadmisibilității este întemeiată.

În speță, reclamantul a chemat în judecată pe pârâți în calitatea sa de codebitor ce a plătit întreaga datorie la care au fost obligați împreună, ori terții chemați în judecată de pârâtul C. Renti Sergiuță nu pot pretinde aceleași drepturi subiective ca și reclamantul deoarece deși unii dintre ei sunt codebitori alături de pârâții din speță, terții nu sunt plătitori ai creanței și în consecință nu pot emite aceleași pretenții ca și cel ce a procedat la plata datoriei.

De altfel, în ceea ce privește chemarea în judecată de către pârâtul C. S. Renți a numiților B. S. G., S. I., D. M., Ș. R. C. I. și S. G. se observă că aceștia nu au avut calitatea de inculpați în dosarul penal, respectiv în raport de aceștia nu s-a stabilit obligația de plată la despăgubiri, personale menționate practic nu au dobândit calitate de parte în dosar.

În consecință, va fi admisă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată a altor persoane, cerere ce va fi respinsă cu această mențiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepția inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive invocate de chematul în garanție S. C..

Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. D., domiciliat în Tg.-J., ..15, ., împotriva chemaților în garanție P. M. domiciliat în București, ., .. B,., M. M. C., deținut în Penitenciarul C. și S. C., domiciliat în București, ..5, ., ..

Admite excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată a altor persoane și respinge cererea, formulată de pârâtul C. S. Renți, domiciliat în Tg.-J., ., . împotriva intervenienților P. M. domiciliat în București, ., .. B,., M. M. C., deținut în Penitenciarul C., S. C., domiciliat în București, ..5, ., ., sector 4, B. S. G., domiciliat în Tg.-J., ., jud. Gorj, S. I., domiciliat în București, ., ., ., sector 4, D. M., domiciliat în Tg.-J., ., ., Ș. R. C. I.-decedat și S. G., domiciliat în Tismana, ., ca inadmisibilă.

Cu apel.

Pronunțată în ședința publică din 08 Iulie 2014 la Tribunalul Gorj .

Președinte,

A. S. S.

Grefier,

O.-D. M.

Red. ASS

Ex. 16/septembrie 2014

← Reziliere contract. Sentința nr. 4268/2014. Tribunalul GORJ		Obligaţie de a face. Sentința nr. 7197/2014. Tribunalul GORJ →

Pretenţii. Sentința nr. 134/2014. Tribunalul GORJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 134/2014. Tribunalul GORJ