Fond funciar. Decizia nr. 228/2014. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 228/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 1843/318/2011*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA I CIVILĂ

Decizia nr.228

Ședința publică din 14 februarie 2014

Completul compus din:

Președinte N. B.

Judecător V. B.

Judecător A. E. S.

Grefier E. C.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta S. O. în contradictoriu cu intimatele C. L. Bumbești-J. pentru aplicarea Legii nr.18/1991 și C. Județeană Gorj pentru aplicarea Legii nr.18/1991 și intimatul P. Orașului Bumbești J. - Președintele Comisiei Locale Bumbești-J. pentru aplicarea Legii nr.18/1991.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta S. O., asistată de avocat D. C. și consilier juridic M. R., pentru C. L. Bumbești-J. pentru aplicarea Legii nr.18/1991 și P. Orașului Bumbești J. - Președintele Comisiei Locale Bumbești-J. pentru aplicarea Legii nr.18/1991, lipsind reprezentantul legal al intimatei C. Județeană Gorj pentru aplicarea Legii nr.18/1991.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care consilier juridic M. R., pentru C. L. Bumbești-J. pentru aplicarea Legii nr.18/1991 și P. Orașului Bumbești J. - Președintele Comisiei Locale Bumbești-J. pentru aplicarea legii nr.18/1991 a depus la dosarul cauzei obiecțiuni la raportul de expertiză, arătând că mențiunile din cuprinsul acestuia în ceea ce privește suprafața de teren identificată în Anexa 1 la raport nu însumează 1,2012 ha cum menționează expertul, ci suprafața de 0,5656 ha, un exemplar al acestor obiecțiuni fiind înmânat reprezentantului reclamantei. Instanța a pus în discuția părților obiecțiunile formulate, iar avocat D. C., pentru reclamanta S. O., a solicitat respingerea acestor obiecțiuni, arătând că este posibil să fie o eroare de calcul. Tribunalul, observând conținutul raportului de expertiză, precum și anexele la acest raport constată că în mod eronat în ultimul aliniat al concluziilor raportului de expertiză se menționează suprafața de 1,2012 ha ca fiind reprezentată în Anexa 1, însă în cuprinsul lucrării de specialitate se menționează în mod corect suprafața identificată în anexa 1 la raport, precum și suprafețele de teren care sunt libere sau ocupate prin eliberarea altor titluri de proprietate. Fiind astfel vorba de o simplă eroare de calcul, instanța apreciază că nu mai este necesară acordarea unui nou termen de judecată în vederea remedierii acestei erori de către expertul numit în cauză și, având în vedere precizarea reprezentanților părților că nu mai au alte cereri de formulat, cauza fiind în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pe fond.

Avocat D. C., pentru reclamanta S. O., a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată, în sensul obligării organului local Bumbești J. să întocmească documentația premergătoare întocmirii titlului de proprietate pentru suprafața de teren identificată în raportul de expertiză de 3,1926 ha și care a făcut obiectul titlului de proprietate anulat ca prematur eliberat. A mai arătat că în cauză s-a verificat și dacă suprafața solicitată a fost atribuită prin eliberarea titlurilor de proprietate altor persoane și s-a constatat, de asemenea, că reclamanta deține hotărâre de validare pentru o suprafață mai mare decât cea pentru care i s-a eliberat titlul de proprietate. S-a mai menționat că suprafața de teren ce formează obiectul prezentului litigiu reprezintă o curea de teren care traversează drumul județean și nu este vorba despre suprafața de 4000 mp pentru care s-a anulat parțial hotărârea de validare ca urmare a plângerii formulate de familia D.. A solicitat obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs.

Consilier juridic M. R., pentru C. L. Bumbești-J. pentru aplicarea Legii nr.18/1991 și P. Orașului Bumbești J. - Președintele Comisiei Locale Bumbești-J. pentru aplicarea Legii nr.18/1991, a solicitat respingerea acțiunii, urmând ca instanța să aibă în vedere că prin HCJ nr.41/1993 s-au validat în favoarea reclamantei puncte de amplasament, iar pentru terenul din punctul ,,La B.” familia D. a obținut o hotărâre judecătorească, fiind astfel autoritate de lucru judecat cu privire la acest teren. A menționat că în ceea ce privește suprafața de teren din punctul ,,La D.” organul local este de acord cu întocmirea și înaintarea documentației premergătoare eliberării titlului de proprietate.

TRIBUNALUL

Asupra acțiunii civile de față.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._ reclamanta S. O. a chemat în judecată pârâții C. Locală Bumbești J. de aplicare a Legii 18/1991, președintele Comisiei Locale Bumbești J. de aplicarea Legii18/1991 și C. Județeană Gorj de aplicarea Legii 18/1991, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea intimatei comisia locală să întocmească și să înainteze documentația în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafețele de teren ce au format obiectul HCJ nr.31/1991 și HCJ nr.481/07.06.1993, să fie obligat președintele Comisiei Locale Bumbești-J. de aplicarea Legii 18/1991 la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere de la rămânerea definitivă a sentinței și până la întocmirea efectivă a documentației, iar în măsura în care au fost emise acte de reconstituire altor persoane pentru suprafața validată, să se constate nulitatea absolută a actelor de reconstituire emise persoanelor neîndreptățite la reconstituirea amplasamentului terenului obiect al hotărârilor de validare mai sus indicate. De asemenea, a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.

În motivarea acțiunii a arătat că este unica moștenitoare a autoarei B. V., conform certificatului de moștenitor, că autoarea sa a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit Legii 18/1991, fiind validată inițial în baza HCJ nr.31/1991 și HCJ nr.481/1993, cea din urmă emisă într-o contestație a HCJ nr.31/1991 pentru o suprafață totală de 3, 1873 ha, iar dovada dreptului de proprietate a fost realizată de către autoare cu acte autentice emise în perioada interbelică, ce permit identificarea cu exactitate a amplasamentului și suprafeței, cereri de înscriere în CAP, registru agricol, iar pentru această suprafață de teren a fost emis titlul de proprietate numărul_/19.03.1996.

A mai arătat că în anul 1994, HCJ Gorj nr.481/07.06.1993 prin care se completase suprafața validată inițial prin HCJ nr.31/1991 a fost modificată parțial prin sentința civilă numărul_/13.12.1995 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul numărul 4565/1994 într-o contestație formulată de către D. A. și D. V., suprafața reconstituită prin cele două hotărâri de validare a terenurilor situate pe raza satului Tetila a fost diminuată cu circa 2720 mp potrivit acestei sentințe, iar titlul de proprietate nr._/19.03.1996 emis în baza celor două hotărâri de validare a fost anulat ca prematur eliberat în acțiunea promovată de numiții D. A. și D. V. prin sentința civilă numărul 5073/14.06.1996 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul numărul 6398/1996. Cu toate acestea, HCJ nr.31/1991 a rămas nemodificată, iar HCJ nr.481/1993 a fost modificată doar în parte și că în aceste condiții s-a adresat în nenumărate rânduri Comisiei Locale Bumbești - J. de aplicarea Legii 18/1991 în vederea identificării amplasamentului terenului și întocmirii documentației pentru emiterea noului titlu de proprietate, însă până în momentul de față nu a primit niciun răspuns concret.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 18/1991 modificată și completată.

La solicitarea instanței, cu adresa nr.9437/2011 Primăria orașului Bumbești J. a precizat că suprafețele de teren pentru care s-a eliberat titlul de proprietate nr._/19.03.1996 în beneficiul numitei B. V. și care totalizează 3,1873 ha nu se regăsesc în titlurile de proprietate eliberate ulterior nr._/1996 nr._/2003, nr._ și nr._/1995. De asemeni, prin sentința civilă nr.5073/14.06.1996 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr.6398/1996 a fost anulat titlul de proprietate nr._/19.03.1996 ca prematur eliberat.

În ceea ce o privește pe B. V., mama reclamantei S. V., au fost emise doua hotărâri ale comisiei județene, și anume HCJ nr.31/1991 prin care s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate în beneficiul lui B. V. pentru suprafața de 6,79 ha, suprafață defalcată pe categorii de folosință (arabil, fânețe, vii) și nu pe puncte de amplasament, HCJ nr.481/07.06.1993, hotărâre prin care s-a admis contestația formulată de B. V., validând în același timp propunerea comisiei locale de a i se reconstitui contestatoarei dreptul de proprietate pentru mai multe suprafețe de teren, printre care și terenurile pentru care s-a eliberat titlul de proprietate nr._/19.03.1996.

Ulterior, prin sentința civilă nr._/13.12.1995, pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr.4565/1994 a fost admisă în parte plângerea formulată de petiționarii D. A. și D. V., a fost anulată în parte HCJ nr.481/07.06.1993, fiind menținută reconstituirea dreptului de proprietate pentru detentoarea B. V. pentru doar două suprafețe de teren din cele menționate în HCJ 481/1993, mai exact pentru cele din punctele „La B.” și „La D.” cu dimensiunile stabilite în hotărârea judecătorească.

A mai arătat că în condițiile în care terenurile incluse în titlul de proprietate nr._/19.03.1996 erau enumerate în HCJ nr.481/l993, iar această hotărâre a fost anulată parțial prin sentința civilă nr._/13.12.1995, consideră că nu mai are obligația de a întocmi documentația prealabilă emiterii titlului de proprietate decât pentru suprafețele de teren din punctele „La B.” și „La D.”, suprafețe pentru care a fost menținută HCJ nr.481/1993.

Cu adresa nr.9849/16.09.2011, Primăria orașului Bumbești J. a comunicat că terenurile incluse în titlul de proprietate nr._/19.03.1996 (titlu anulat) figurează înscrise în HCJ nr.481/07.06.1993, iar această hotărâre a comisiei județene a fost contestată de D. A. și D. V.. Prin sentința civilă nr._/13.12.1995 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr.4565/1994 s-a menținut reconstituirea dreptului de proprietate pentru B. V. (autoarea reclamantei) pentru terenul din punctul „La D.” pentru lățimea de 4 m. la stradă și 9 m în spatele curții, pe lungimea de 40,50 m. A mai arătat, de asemenea, că pentru această suprafață de teren situată în punctul „La D.” cu dimensiunile stabilite prin sentința civilă nr._/1995 pentru care s-a menținut HCJ nr.481/1993 este de acord să întocmească documentația prealabilă emiterii titlului de proprietate.

Instanța a încuviințat reclamantei proba cu expertiza în specialitatea topografie, fiind numit prin tragere la sorți, expert tehnic Sguroiu I. R., ce a fost înlocuită cu expert tehnic I. D., iar raportul de expertiză a fost depus la data de 02.10.2012.

Împotriva acestui raport de expertiză au fost formulate obiecțiuni de către intimata C. Locală Bumbești J. de aplicarea Legii 18/1991, la care a depus un set de înscrisuri ce au fost admise la termenul de judecată din data de 25.10.2012, răspunsul la obiecțiuni fiind depus de către expertul tehnic la data de 20.03.2013.

La termenul de judecată din data de 21.03.2013, reclamanta a depus la dosar în copie certificat de moștenitor nr.136 suplimentar la certificatul de moștenitor nr.45/25.05.2006, buletin de identitate, titlul de proprietate nr._/19.03.1996, cu procesul verbal de punere în posesie aferent.

Prin sentința civilă nr.2855/04.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea civilă astfel cum a fost precizată de reclamanta S. O. și formulată împotriva pârâților C. Locală Bumbești J. pentru aplicarea Legii 18/1991, P. Orașului Bumbești-J., în calitate de președinte al Comisiei Locale Bumbești-J. pentru aplicarea legii nr.18/1991, C. Locală Bumbești-J. pentru aplicarea legii nr.18/1991și C. Județeană Gorj pentru aplicarea Legii 18/1991. A fost obligată pârâta C. Locală Bumbești J. de aplicarea Legii 18/1991 să întocmească și să înainteze Comisiei Județene de aplicarea Legii 18/1991 documentația necesară emiterii titlului de proprietate pentru terenul situat în punctul „La D.”, pe lățimea de 4 m la stradă și 9 m în spatele curții pe lungimea de 40,50 m, reconstituit reclamantei prin sentința civilă nr._/13.12.1995 pronunțată de Judecătoria Tg-J., în dosarul nr.4565/1994, rămasă definitivă prin decizia nr.380/11.04.1997 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.1357/1996(prin care a fost anulată în parte HCJ nr.481/ cu privire la contestația reclamantei), sub sancțiunea plății daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea acestei obligații.

S-a luat act că reclamanta a renunțat la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a actelor de reconstituire emise altor persoane pe amplasamentul terenurilor ce au făcut obiectul hotărârilor de validare ale reclamantei.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că potrivit certificatului de moștenitor nr._/2005 și certificatului de moștenitor nr.136/25.05.2006 eliberat de Biroul Notarului Public Tg-J. reclamanta este moștenitoarea autoarei B. V. și că aceasta a formulat cererea de reconstituire nr.730/07.03.1991 ce a fost validată prin HCJ nr.31/1991, pentru suprafața de 6,79 ha, fiind emisă adeverința de proprietate nr.168/08.06.1998. Autoarea B. V. a formulat contestație la această validare, ce a fost soluționată prin HCJ nr.481/07.06.1993 și, totodată, aceleiași autoare i s-a eliberat titlul de proprietate nr._/19.03.1996 pentru suprafața de 3,1873 ha (care în procesul verbal de punere în posesie arată că la bază a stat cererea de reconstituire nr.730/1991).

S-a mai arătat că prin sentința civilă nr.5073/14.06.1996 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr.6398/1998, rămasă definitivă prin decizia nr.2027A/18.12.1996, instanța a dispus anularea titlului de proprietate nr._/19.03.1996 ca fiind prematur eliberat, iar prin sentința civilă nr._/13.12.1995 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr.4565/1994, rămasă definitivă prin decizia nr.380/11.04.1997 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.1357/1996, instanța a dispus admiterea în parte a plângerii formulate de reclamanții D. A. și D. V., a anulat în parte hotărârea comisiei județene (nr.481/1993), cu referire la admiterea contestației formulată de B. V. și a menținut reconstituirea dreptului de proprietate pentru detentoarea B. V., în punctul „La D.”, . J., numai pentru lățimea de 4 m la stradă și 9 m în spatele curții, pe lungimea de 40,50 m, diferența de teren reconstituindu-se dreptul de proprietate reclamanților, astfel ca aceștia să aibă un front la stradă de 16 m.

Judecătoria a menționat că potrivit art.5 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, aprobat prin HG nr.890/2005, comisiile locale LLLsunt obligate sa efectueze lucrările și operațiile date de lege în competenta lor pentru eliberarea titlurilor de proprietate, precum și operațiunile necesare punerii în posesie a persoanelor îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor avute și deținute de fostele cooperative agricole de producție, la data prevăzută de lege. Cum autoarei B. V. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața situată în punctul “La D.” arătată anterior, comisia locală trebuia să întocmească și să înainteze documentația în vederea emiterii titlului de proprietate >, pe întreaga suprafață stabilită prin sentința civilă nr._/13.12.1995 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr.4565/1994, sentință rămasă definitivă prin decizia civilă nr.380/11.04.1997 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.1357/1996.

Instanța a apreciat în aceste condiții că intimata comisia locală nu și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de art.5 din HG 890/2005 referitoare la individualizarea prin măsurători și delimitare a terenului reconstituite prin hotărâre judecătorească, punere în posesie și înaintarea către comisia județeană a documentației premergătoare eliberării titlului de proprietate, deși de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești au trecut mai mult de 15 ani.

În consecință, a fost admisă în parte acțiunea precizată de petent, dispunându-se obligarea Comisiei Locale Bumbești J. de aplicarea Legii 18/1991 să întocmească și să înainteze Comisiei Județene Gorj de aplicarea Legii 18/1991 documentația necesară emiterii titlului de proprietate pentru terenul situat în punctul „La D.”, pe lățimea de 4 m la stradă și 9 m în spatele curții pe lungimea de 40,50 m, teren reconstituit reclamantei prin sentința civilă nr._/13.12.1995 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr.4565/1994 și rămasă definitivă prin decizia nr.380/11.04.1997 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.1357/1996 (prin care a fost anulată în parte HCJ nr.481/1993 cu privire la contestația reclamantei). Fiind vorba despre o obligație personală existentă în sarcina comisiei locale și care nu poate fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite, în baza art.1074 C.civil a fost admis și capătul de cerere referitor la plata de daune cominatorii și a fost obligat președintele Comisiei Locale Bumbești J. de aplicarea Legii 18/1991, și anume primarul C. B., la plata de daune cominatorii în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea acestei obligații, sub sancțiunea plății daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea acestei obligații.

Instanța a admis însă capătul de cerere având ca obiect obligația de a face numai pentru terenul din punctul „La D.”, nu și pentru terenul din punctul „La B.”, respectiv până la limita solicitată de 3,1873 ha, apreciind că, pe de o parte, răspunsurile intimatei C. Locală Bumbești J. de aplicarea Legii 18/1991 cu privire la acest teren sunt contradictorii și fără suport, în sensul că fac referire la HCJ nr.481/1993 menținută prin sentința civilă nr._/13.12.1995 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr.4565/1994, rămasă definitivă prin decizia nr.380/11.04.1997 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr.1357/1996 și în dispozitivul acestei hotărâri se arată expres că se menține reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul situat în punctul „La D.” pe lățimea de 4 m la stradă și 9 m în spatele curții pe lungimea de 40,50 m, iar pe de altă parte autoarei reclamantei și reclamantei, în baza aceleiași cereri de reconstituire, respectiv nr.730/1991, i-a fost eliberat și titlul de proprietate pentru suprafața de 5,5021 ha pe raza satului Tetila-Curtișoara, oraș Bumbești J..

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs recurenta reclamantă S. O., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței instanție de fond în sensul admiterii civile astfel cum a fost precizată și obligarea intimatei pârâte C. Locală Bumbești J. pentru aplicarea Legii 18/1991 să întocmească și să înainteze documentația premergătoare eliberării titlului de proprietate pentru suprafața de 2,9153 ha reprezentând diferența de termen rezultând din titlul de proprietate nr._/1996, titlu care a fost anulat ca fiind prematur eliberat.

În motivarea recursului s-a arătat că soluția instanței de fond este contradictorie în raport de probele administrate în cauză, refuzându-se practic întocmirea documentației și eliberarea titlului de proprietate pentru terenul care făcuse deja obiectul unei identificări ca și amplasament și categorie de folosință prin titlul de proprietate nr._/1996, în condițiile în care numai suprafața de 2720 mp identificată în acest titlu de proprietate fusese contestată și redusă prin anularea parțială a hotărârii de validare. S-a menționat că prin sentința civilă nr._/13.12.1995 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr.4565/1994 s-a admis contestația formulată de D. A. și D. V. împotriva HCJ nr.481/1993 prin care se validase în favoarea recurentei reclamante terenul în litigiu, dar numai pentru suprafața de 2720 mp, doar pentru aceeași suprafață practic fiind pus în discuție și titlul de proprietate eliberat în anul 1996. S-a mai menționat că suprafața de teren în litigiu face parte dintr-o curea amplasată de o parte și de alta a drumului județean de pe raza localității Bumbești J. și care era aceeași cu suprafața de 3,1873 ha cuprinsă în titlul de proprietate din anul 1996 și terenul nu este ocupat prin reconstituiri realizate în favoarea unor terțe persoane, după cum rezultă din raportul de expertiză realizat în fața instanței de fond. Tot aici s-a consemnat că punctele toponimice ,,La B.” și ,,La D.” fac parte din aceeași curea, situație relevată și de lucrarea de specialitate întocmită în dosarul nr.4565/1995 al Judecătoriei Tg-J..

S-a mai subliniat că instanța de fond a împărtășit punctul de vedere exprimat de organul local Bumbești-J. conform căruia pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu nu ar mai fi fost avută în vedere HCJ nr.31/1991, deoarece în temeiul acestei hotărâri s-ar fi emis mai multe titluri de proprietate în favoarea reclamantei și care depășesc deja terenul validat.

Deși legal citați, intimații pârâți nu au formulat întâmpinare.

Prin decizia nr.1733/13.09.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ a fost admis recursul declarat de recurenta reclamantă S. O. împotriva sentinței civile nr.2855/04.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ și în contradictoriu cu intimații C. Locală Bumbești-J. pentru aplicarea legii nr.18/1991, C. Județeană Gorj pentru aplicarea legii nr.18/1991 și P. Orașului Bumbești J., în calitate de președinte al Comisiei Locale Bumbești-J. pentru aplicarea legii nr.18/1991.

A fost casată sentința civilă nr.2855/04.04.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ și s-a reținut cauza spre rejudecare în fond și s-a acordat termen de judecată la data de 27.09.2013.

Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că prin sentința recurată instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă promovată de către reclamantă și a obligat organul local să întocmească documentația premergătoare eliberării titlului de proprietate pentru suprafața de teren din punctul ,,La D.”, însă pentru suprafața de teren din punctul ,,La B.” a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate în ceea ce privește reconstituirea prin existența unei hotărâri de validare.

S-a mai reținut că instanța de fond nu a realizat o analiză completă a susținerilor reclamantei și, practic, a obiectului cererii de chemare în judecată și nu a stabilit în mod concret suprafața de teren deținută de autoarea reclamantei B. V. și suprafața de teren validată în favoarea acestei autoare prin HCJ nr.31/1991 și HCJ nr. 481/1993 și la care, pe cale de consecință, moștenitoarea S. O. este îndreptățită la reconstituire.

Astfel, după cum rezultă din relațiile comunicate de către organul local în fața instanței de fond, autorul B. I. a deținut în proprietate anterior cooperativizării suprafața de 9,05 ha teren agricol, iar moștenitoarea acestuia, B. V. (mama recurentei reclamantei), a adresat la data de 12.03.1991 cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 9,54 ha, menționând-o defalcat pe puncte și suprafețe, după cum această suprafață rezultă din cererea de înscriere în CAP formulată de autorul B. I. la data de 4.01.1961.

S-a mai arătat că prin HCJ nr.31/21.10.1991 s-a validat în favoarea autoarei B. V. suprafața de 6,79 ha teren agricol, iar recurenta reclamantă a contestat această hotărâre a organului local, contestația sa fiind soluționată prin HCJ nr.481/1993 prin care s-a suplimentat suprafața validată cu terenurile situate în punctele ,,D.” și ,,B.”, astfel cum acestea au fost identificate în cuprinsul hotărârii de validare.Împotriva acestei hotărâri a organului județean s-a formulat contestație de către D. A. și D. V., iar prin sentința civilă nr._/13.12.1995 pronunțată în dosarul nr. 4565/1994 s-a admis în parte plângerea formulată și s-a anulat hotărârea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul din punctele ,,La B.” și ,,La D.” doar în limita respectării dreptului de proprietate în favoarea lui D. A. și D. V., identificându-se în mod concret suprafața de teren pentru care a fost menținută reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea autoarei B. V..În condițiile existenței acestei hotărâri judecătorești, printr-o sentință ulterioară (sentința civilă nr.5073/14.07.1996 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr.6398/1996) s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr._/19.03.1996 eliberat în favoarea autoarei B. V. în temeiul HCJ nr.481/1993 pentru suprafața de 3,1873 ha, apreciindu-se că acest titlu de proprietate a fost prematur eliberat, căci existau litigii asupra terenului identificat aici, iar după acest moment recurenta reclamantă nu a mai putut obține întocmirea documentației și eliberarea titlului de proprietate pentru întreaga suprafață validată.

Tribunalul nu areținut ca fiind corecte considerentele instanței de fond referitoare la faptul că recurenta reclamantă nu a stabilit cu certitudine îndreptățirea sa la reconstituire pentru terenul din punctul ,,La B.” deoarece, după cum s-a arătat anterior, HCJ nr.481/1993 a validat în plus în favoarea autoarei B. V. terenuri în raport de suprafața de 6,79 ha validată prin HCJ nr.31/1991, iar HCJ nr.481/1993 a fost anulată doar parțial prin sentința civilă nr._/13.12.1995 pronunțată în dosarul nr.4565/1994 al Judecătoriei Tg-J., și anume în limita recunoașterii dreptului de proprietate în favoarea familiei D..

DE asemenea, s-a mai menționat că instanța de fond nu a stabilit cu exactitate, prin administrarea unui probatoriu concludent în acest sens, care este diferența de teren pentru care a operat reconstituirea dreptului de proprietate prin HCJ nr.481/07.06.1993 (și anume cât din terenul cu care autorul B. I. figura înscris în terenul agricol și solicitat de către autoarea B. V. a fost reconstituit în plus față de suprafața validată în anul 1991) și care este suprafața rămasă validată ca urmare a soluționării contestației formulată de D. A. și D. V. și pentru care, în mod evident, recurenta reclamantă este îndreptățită la întocmirea documentației premergătoare și eliberarea titlului de proprietate.

S-a reținut că este lipsit de relevanță faptul că titlul de proprietate eliberat în anul 1996 pentru suprafața de 3,1873 ha teren agricol validată prin HCJ nr.481/1993 a fost anulat, deoarece anularea a vizat prematuritatea eliberării titlului și nu a verificat îndreptățirea recurentei reclamante la reconstituirea dreptului de proprietate, iar în ceea ce privește existența titlurilor de proprietate depuse în copie în fața instanței de fond și eliberate în favoarea autoarei B. V., precum și în favoarea recurentei reclamante S. O. și a fiului acesteia, S. I., nu s-a stabilit dacă acestea vizează terenuri provenite de la autorul B. I. și validate prinHCJ nr.31/1991 și HCJ nr.481/1993. Astfel, suprafața de 0,9646 ha menționată în titlul de proprietate nr._/27.03.2003 a fost reconstituită în proprietate prin Ordinul Prefectului nr.234/12.11.2001 (fila 61 din dosarul de fond) și deci nu este inclusă în terenul validat prin HCJ nr.481/1993, suprafața de 1,8369 ha menționată în titlul de proprietate nr._/1996 și suprafața de 0,4095 ha menționată în titlul de proprietate nr._/1.09.1995 sunt reconstituite în favoarea lui S. I., fără a se menționa autorii B. I. sau B. V. ca proprietar îndreptățit la reconstituire și nu s-a stabilit dacă acestea au fost emise în temeiul aceleiași hotărâri de validare, iar titlul de proprietate nr._/21.02.1996 emis pentru suprafața de 5,5021 ha vizează o suprafață mult mai mică și decât cea validată prin HCJ nr.31/1991.

Pentru toate considerentele menționate anterior, tribunalul a apreciat că recursul promovat de recurenta reclamantă S. O. și care vizează greșita apreciere a probelor administrate în cauză și greșita aplicare a legii la situația de fapt dedusă judecății este întemeiat, urmând ca în baza art.304 pct.9 C.pr.civ. să fie admis recursul de față, casată sentința instanței de fond și în baza art.312 alin.4 C.pr.civ. să fie reținută cauza pentru rejudecare în fond.

Cu ocazia rejudecării s-a dispus să se administreze probatorii pentru a se stabili în mod concret suprafața validată în favoarea autoarei B. V. prin HCJ nr.31/1991 și HCJ nr.481/7.06.1993 și care este diferența de teren rămasă validată ca urmare a pronunțării sentinței civile nr._/13.12.1995 în dosarul nr.4565/1994 al Judecătoriei Tg-J., iar după stabilirea suprafeței validate urmează să se verifice pentru care din aceste suprafețe au fost deja eliberate titluri de proprietate în favoarea autoarei B. V. și care este diferența de teren validată și pentru care procedura de reconstituire a dreptului de proprietate nu a fost finalizată prin eliberarea titlului de proprietate, practic pentru această din urmă diferență de teren fiind promovată acțiunea civilă de față.

La rejudecarea cauzei după casare s-au solicitat Comisiei Locale Bumbești J. pentruaplicarea Legii 18/1991 relații cu privire la suprafețele de teren validate ca urmarea cererilor pentru reconstituirea dreptului de prorpietate formulate pentru autoarea B. V., relațiile fiind comunicate prin adresa nr.9796/8.10.2013.

De asemeni, în vederea identificării suprafețelor de teren deținute în proprietate de autoarea B. V., a suprafețelor deteren validate în favoarea acestei autoare și cu privire la cares-au eliberat acte de proprietate, s-a dispus efectuarea în cauză a unei expertize specialitatea topografie, lucrarea fiind realizată de domnul expert N. P..

Analizând întregul material probator administrat în cauză, tribunalul reține că reclamanta S. O. este moștenitoarea autoarei B. V., autoare care a formulat în anul 1991 cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafețele de teren preluate de către CAP, iar prin HCJ nr.31/21.10.1991 și respectiv HCJ nr.481/1993 s-a validat această cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, suprafața inițială de 6,79 ha teren agricol fiind suplimentată cu terenurile situate în punctele D. și B..

În urma unei judecăți între reclamanta S. Olimpia și D. A. și D. V. care a format obiectul dosarului nr.4565/1994 al Judecătoriei Tg-J. a fost anulată parțial HCJ nr.481/1993 în ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul din punctul Băncilă în limita respectării dreptului de proprietate al reclamanților Dănilă A. și D. V., menționându-se în mod concretîn cuprinsul acesteihotărârijudecătorești suprafața de teren pentru care a fost menținută reconstituirea dreptului de prorpietate în favoarea autoarei B. V..

Tot ca urmare a pronunțăriiacestei hotărâri judecătorești, prin sentințacivilă nr. 5073/14.07.1996 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr.6398/1996 s-a constatat nulitatea absolută a titlului de prorpietate nr._/19.03.1996 eliberat în favoarea autoarei B. Victoria pentru suprafața de 3,1873 ha, apreciindu-se că titlul de proprietate a fost prematur eliberat, în condițiile în care existau litigii asupra terenului cu familia D..

În momentul de față în favoarea autoarei Bugă V.există emise două hotărâri de validare, și anume HCJ nr.31/1991 și HCJ nr.481/1993 (aceasta din urmă astfel cum a fost modificată prin sentința civilă nr._/13.12.1995 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr. 4565/1994), iar pentru terenurile provenite de la autoarea B. V. s-a eliberat titlul de proprietate nr._/21.02.1996 pentru suprafața de1,8369 ha și titlul de proprietate nr._/21.02.1996 pentru suprafața de 50,5021 ha.

În ceea ce privește titlul de proprietate nr._/1.09.1995 acesta vizează suprafața de 0,4095 ha constituită în proprietate prin Ordinul Prefectului și nu provine de la autoarea B. V., la fel cum este cazul și pentru suprafața de0,9646 ha menționată în titlul de proprietate nr._/27.03.2003, care a fost constituită în proprietate prin Ordinul Prefectului nr.234/12.11.2001 (fila 61 din dosarul de fond) și deci nu este inclusă în terenul validat prin HCJ nr.481/1993

Conformraportului de expertiză întocmit în cauză, în temeiul HCJ nr.31/1991 și HCJ nr.481/1993 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 10,9414 ha și anume suprafața inițială validată prin HCJ nr.31/21.10.1991 (6,79 haconform poziției 33 din tabelul anexă) care a fost suplimentată cu suprafața de 4,1514 ha conform HCJ nr.481/7.06.1993, astfel cum această suprafață a fost stabilită prin sentința civilă nr.5073/1996 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr.6398/1996. Astfel, în lucrarea de specialitate se menționează că prin HCJ nr.481/07.06.1993 s-a validat suprafața totală de 4,1514 ha teren agricol în punctele La V., La C. și cureaua din titlul de proprietate nr._/1996 pentru care acest titlu a fost anulat ca prematur și realizând un calcul al suprafețelor de teren pentru care s-au eliberat deja titluri de proprietate rezultă suprafața de 7,7485 ha, rămânând o diferență de 3,1929 ha validată în favoarea autoarei B. V., teren pentru care organul local refuză să întocmească și să înainteze documentația premergătoare eliberării titlului de proprietate .

Suprafața de 3,1929 ha se compune din cureaua de 1,3678 ha identificată în lucrarea de specialitate și care reprezintă o curea de teren care pornește din drumul județean și se învecinează la nord cu T. M. și la sud cu D. G., teren care este liber și nu a fost atribuit în proprietate altor persoane, din suprafața de 1,2012 ha teren agricol care este deținut în proprietate de D. A. și care este ocupat de acesta din urmă ca urmare a pronunțării sentinței civile nr._/13.12.1995 în dosarul nr.4565/1994 al Judecătoriei Tg-J., precum și suprafața de 5656 mp compusă din suprafața de 4732 mp și respectiv suprafața totală de 924 mp, suprafețe care sunt libere, precum și din suprafața de 537 mp ocupată de moștenitori B. V. și suprafața de 43 mp ocupată de D. I..

Rezultăastfel că din totalul de 3,1926 teren agricol pentru care există o validare în favoarea autoarei B. V. suprafața de 1,9334 ha teren agricol este liberă și poate fi atribuită pe vechiul amplasament,iar suprafața de 1,2592 ha (terenul deținut de familia D. în suprafață de 1,2012 ha, de moștenitori B. Valentin în suprafață de 537 mp și de Dogaru I. în suprafață de 43 mp) nu poate fi atribuită pe vechiul amplasament, deoarece lucrarea de specialitateîntocmită în cauză a stabilit că pentru această suprafață de teren s-au eliberat acte de proprietate în favoarea unor terțe persoane.

Articolul 5 din HG 890/2005 stabilește că organul local areobligația de a întocmi și înainta documentația premergătoare eliberării titlului de proprietate pentru suprafețele de teren validate prin hotărârea organului județean, menționându-se că organul local pune în posesie prin delimitare în teren persoanele îndreptățite să primească terenul ca urmare a validării de către comisia județeană și completează fișele de punere în posesie. În cazul de față organul local nu și-a îndeplinit aceste atribuții pentru suprafața de 3,1926 ha teren agricol validat în favoarea autoarei B. Victoria, urmând ca în baza art.5 din HG nr.890/2005 să fie admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta S. O. și să fie obligată pârâta C. Locală Bumbești-J. de aplicare a Legii 18/1991 să întocmească și să înainteze documentația premergătoare eliberării titlului de proprietate pentru suprafața de 3,1926 ha teren agricol din care 1,9334 ha teren pe vechiul amplasament conform anexelor 1 și 2 la raportul de expertiză și 1,2592 ha pe un alt amplasament.

În vederea îndeplinirii acestei obligații de punere în posesie și eliberăriidocumentației premergătoare eliberării titlului de proprietate în baza art.64 alin.2 din Legea 18/1991 va fi obligat pârâtul Primarului Orașului Bumbești J. în calitate de președinte al Comisiei Locale Bumbești J. pentru aplicarea legii 18/1991 la plata de daune cominatorii în cuantum de 20 lei pentru fiecare zi de întârziere în îndeplinirea acestei obligații.

De asemenea, în baza art.274 C.pr.civ. vor fi obligați pârâții C. Locală Bumbești J. pentru aplicarea Legii 18/1991 și P. Orașului Bumbești J. la plata sumei de 3700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și în recurs, suma reprezentând 1000 lei contravaloarea raportului de expertiză întocmit în primul ciclu procesual și 1200 lei contravaloarea raportului de expertizăîntocmit în al doilea ciclu procesual, precum și 1500 lei reprezentând onorariu avocat conform chitanțelor depuse la filele 6 din dosarulde fond, 14 din dosarul de recurs și fila 60 din dosarul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite acțiunea civilă astfel cum a fost precizată și formulată de reclamanta S. O., domiciliată în Tg-J., ..27 județul Gorj împotriva pârâților C. Locală Bumbești J. pentru aplicarea Legii 18/1991, cu sediul în orașul Bumbești Jiu, județul Gorj, P. Orașului Bumbești-J., în calitate de președinte al Comisiei Locale Bumbești-J. pentru aplicarea legii nr.18/1991 și C. Județeană Gorj pentru aplicarea Legii 18/1991, cu sediul în Tg-J., județul Gorj.

Obligă pârâta C. Locală Bumbești-J. să întocmească și să înainteze documentația premergătoare eliberării titlului de proprietate pentru suprafața de 3,1926 ha teren agricol din care 1,9334 ha teren pe vechiul amplasament conform anexelor 1 și 2 la raportul de expertiză și 1,2592 ha pe un alt amplasament, sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 20 lei pentru fiecare zi de întârziere.

Obligă pârâta C. Locală Bumbești J. pentru aplicarea Legii 18/1991 la plata către reclamanta S. O. a sumei de 3700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publicădin14 februarie 2014, la Tribunalul Gorj .

Președinte,

N. B.

Judecător,

V. B.

Judecător,

A. E. S.

Grefier,

E. C.

Red. NB

j.f.M. L.

ex. 6 / SL . / 1 8 f ebruarie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 228/2014. Tribunalul GORJ