Anulare act. Hotărâre din 18-06-2013, Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 673/326/2010*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.99
Ședința publică din data de 18 iunie 2013
Completul compus din:
Judecător: S. C. - Președinte
Judecător: M. I.
Grefier: L. B.
Pe rol pronunțarea deciziei civile în apelul declarat de apelanții A. L., A. F., A. C. F. și A. C. D., împotriva sentinței civile nr.1035 din data de 24.07.2012, pronunțată de Judecătoria Toplița, în contradictoriu cu intimații DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE HARGHITA și A.I. A. L. - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR LEX FORI IPURL, având ca obiect anulare act.
În lipsa părților.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 04 iunie 2013, mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA,
deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr.1035 din data de 24.07.2012, Judecătoria Toplița a admis acțiunea reclamantei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE HARGHITA, cu sediul în Miercurea C., ., nr. 20, județul Harghita împotriva pârâților A. L., domiciliat în municipiul Toplița, .. C, ., A. F., domiciliată în municipiul Toplița, ., ., A. C.-F., domiciliat în municipiul Toplița, .. C, ., județul Harghita și A. C.-D., domiciliată în municipiul Toplița, ., ..
S-a admis cererea de intervenție a intervenientei LEX FORI IPURL, în calitate de lichidator judiciar al AI A. L., cu sediul în Miercurea C., ..47, județul Harghita și, în consecință: s-a anulat Contractul de donație autentificat sub nr. 600/11.02.2010 a Notarul Public M. M. din G. și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, în sensul reînscrierii în cartea funciară a imobilului ce a format contractul de donație de pe numele pârâților donatari pe numele pârâților donatori, readucându-l în patrimoniul acestora din urmă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin Contractul de donație autentificat sub nr. 600 din 11 februarie 2010 de Notarul Public M. M. din G. pârâții A. L. și A. F., soț și soție, în calitate de donatori, transmit dreptul de proprietate pârâților A. C. F. și A. C. D., copii acestora, în calitate de donatari, asupra următoarelor imobile: teren intravilan în suprafață de 3500 mp (CF nr._-Toplița), teren intravilan în suprafață de 1500 mp (CF nr._ – Toplița). Pe aceste terenuri se află o construcție extratabulară și o fundație pentru păstrăvărie. Totodată, se instituie în favoarea donatorilor un drept de uzufruct viager asupra imobilelor înstrăinate cu titlu de donație.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea și pe dispozițiile art. 974 cod civil care reglementează acțiunea oblică. Potrivit art.974 Cod civil, creditorii pot exercita toate drepturile și acțiunile debitorului lor, afară de acelea care-i sunt exclusiv personale. Jurisprudența a definit acțiunea oblică ca fiind acel mijloc juridic prin care creditorul exercită drepturile și acțiunile debitorului său, atunci când acesta refuză sau neglijează să și le exercite, cu alte cuvinte, acțiunea oblică este reglementată de lege ca un mijloc de protecție a drepturilor creditorilor, în situația în care debitorul este pe cale de a deveni insolvabil sau de a-și agrava insolvabilitatea, datorită faptului că refuză sau neglijează să-și exercite drepturile și acțiunile pe care le are împotriva terților.
Din definiția exprimată mai sus, rezultă că acțiunea oblică este, fără îndoială, un corolar al dreptului de gaj general al creditorilor, drept care poartă asupra întregului patrimoniu al debitorului.
Pentru a putea fi promovată o astfel de acțiune, trebuiesc îndeplinite cumulativ următoarele două condiții: creditorul trebuie să fie titularul unui drept de creanță împotriva debitorului în locul căruia se substituie, creanța sa trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă. Mai mult, interesul serios și legitim care condiționează admisibilitatea acțiunii oblice, constă în general în pericolul dovedit de creditor de a nu-și putea realiza creanța datorită neexercitării de către debitorul său a unui drept sau al unei acțiuni care îi aparține împotriva unui terț, care are o obligație față de el.
Instanța de fond a reținut că, acțiunea reclamantei este întemeiată deoarece, anterior acestui contractului de donație, prin sentința civilă nr. 1336/22.06.2009, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Harghita, s-a admis cererea creditoarei DGFP Harghita și s-a dispus deschiderea procedurii simplificată a falimentului împotriva debitoarei AI A. L. – Toplița al cărei persoană responsabilă este pârâtul A. L.. În plus, împotriva aceleași debitoare AI A. L. – Toplița s-a început executarea silită în dosarul nr. 185/2009 al executorului judecătoresc Cotfas M. C. din Toplița în baza titlului executoriu sentința civilă nr. 263 din 1 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Toplița în dosarul nr._, definitivă la data de 17 iunie 2008 prin neformularea cererii în anulare.
Așadar, câtă vreme prin sentința civilă nr. 1336/22.06.2009 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr._ s-a dispus cu putere de lucru judecat . procedura simplificată a debitoarei AI A. L. al cărei persoană responsabilă este pârâtul A. L., conștient fiind de faptul că, are datorii și trebuie achitate și căruia I s-a comunicat sentința menționată, întrucât activitatea sa independentă nu are un patrimoniu de afectațiune, datoriile persoanelor responsabile vor fi achitate prin urmărirea bunurilor proprii ale titularului activității independente potrivit art. 20 din OUG nr. 44/2008, motiv pentru care, într-adevăr pârâții aveau obligația legală și morală de a păstra integritatea patrimoniului personal, însă dimpotrivă multe din materialele de construcție au fost cumpărate din banii activității independente, dar imobilul construit nu a fost cuprins în patrimoniul activității independente aspect ce rezultă din datele de carte funciară – imobilul fiind înscris anterior donației pe numele pârâților – dar și din evidența contabilă conform datelor furnizate de lichidatorul judiciar prin înscrisul de la fila 50. Pe de altă parte, instanța de fond i-a considerat culpabili pe pârâții donatori, ca responsabili ai activității independente, pe lângă încălcarea dispozițiilor art.138 alin.1, lit. b din Legea nr.85/2006, cumpărând materiale de construcții în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice, dar imobilul construit nu a fost cuprins în patrimoniul activității independente, prin încheierea contractului de donație în mod vădit au avut drept scop sustragerea de la urmărirea silită a unor bunuri sesizabile și importante ale activității independente. Deci, cauza actului de donație este ilicită.
Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 969 Cod civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Însă, potrivit art. 970 Cod civil convențiile trebuie executate cu bună credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres prevăzut, dar și la toate urmările pe care echitatea, obiceiul sau legea prevede. Or, în speță, observând toate împrejurările în care s-a încheiat contractul de donație, adică sub imperiul unei sentințe definitive de declanșare a procedurii insolvenței, de încercări de recuperare a datoriilor activității independente, luând în considerare și faptul că, lichidatorul judiciar a reținut o . aspecte legate de investirea banilor debitoarei Activitate independentă "A. L.", aceste împrejurări măresc probabilitatea incidenței dispozițiilor art. 138 din Legea insolvenței referitoare la răspunderea persoanei vinovate de ajungerea în stare de insolvență. Aceasta înseamnă că, în cazul menținerii unui astfel de contract de donație dacă s-ar obține o hotărâre prin care pârâții donatori să suporte părți din pasivul debitoarei activității independente cu averea proprie, executarea silită să fie lipsită de succes – ca speranță legitimă a creditorilor debitoarei activității independente - lipsind bunurile urmăribile ale acesteia. Așa încât apărarea pârâților în sensul că, bunul la data donației era liber de sarcini, nu are nici o relevanță în cauză. În practica judiciară s-a decis (ÎCCJ, completul de 9 judecători, dec. 610/2003) că, în materie de donație este necesar a se stabili scopul sau motivul care a fost determinant pentru voința dispunătorului. Cauza în cazul contractului de donație cuprinde în primul rând voința de dărui, animus donandi, și apoi motivul care a determinat pe dispunător să facă liberalitatea, aceste elemente formând un tot unitar. În speță, din probatoriul administrat, rezultă că actul de donație a fost făcut după începerea urmăririi silite, nu a fost făcut cu intenția de a gratifica pe donatari ci pentru sustragerea de la o eventuală executare. Instanța de fond a apreciat că actul de donație din cauză nu a avut la bază în momentul încheierii animus donandi, deci i-a lipsit cauza juridică a liberalității realizate, ci s-a urmărit finalitatea arătată, a sustragerii de la executare silită, astfel că instanța a sancționat contractul cu dispozițiile art. 966 Cod civil dispunând anularea acestuia.
Cu privire la cererea de intervenție, instanța a apreciat că sunt întrunite dispozițiile legale în vederea admisibilității în principiu a acesteia, în sensul că intervenientul este terț față de proces, poate justifica un interes propriu, pe rolul instanței se află spre soluționare prezenta cauză și instanța este competentă de a o soluționa, motiv pentru a încuviințat în principiu cererea.
Pe fond, s-a apreciat că, cererea este întemeiată în aceleași rațiuni, contractul este anulabil deoarece prin încheierea sa imobilele ca valori au trecut dintr-un patrimoniu în altul fără echivalent, dar nu cu intenția de a face o donație (animus donandi), ci în scopul eludării legii și al măririi unui patrimoniu în detrimentul altuia (în speță Statul Român și alți creditori înscriși la masa credală), mărirea unui patrimoniu în detrimentul altuia constituind cauza contractului a cărui anulare se solicită.
Aceste prevederi din dreptul procesual intern aplicate de instanță, sunt în deplin acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În acest sens, în hotărârea Curții dată în data de 13.01.2009 în cauza Faimblat c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reiterând jurisprudența sa constantă, a arătat că dreptul protejat de art. 6 alin. 1 din Convenție, nu este absolut și se pretează la unele limitări implicit admise, având în vedere faptul că prin însăși natura sa, presupune o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (a se vedea alineatul 22 din hotărâre). Mai concret, în hotărârea Curții dată în data de 30.09.2008 în cauza A. și I. R. c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins cererea reclamanților referitoare la constatarea încălcării art. 6 alineat 1 din Convenție arătând că, nu se poate reține încălcarea acestui text din Convenție, în măsura în care este vorba despre reguli de procedură care vizează și garantează buna desfășurare a procedurii judiciare interne, reguli clare, accesibile și previzibile, care nu au fost respectate de partea care invocă încălcarea art. 6 alin. 1 (a se vedea alin.35 din hotărâre).
Pentru cele ce preced, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, precum și cererea de intervenție a lichidatorului judiciar și a dispus anularea contractului de donație cu repunerea părților în situația anterioară, în sensul reînscrierii imobilului ce a format contractul de donație pe numele pârâților donatori, readucându-l astfel în patrimoniul acestora.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții ANDRECUT L., ANDRECUT F., ANDRECUT C. si ANDRECUT C., prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată, în baza art.274 alin.1 C.pr.civ, obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata in prima instanța si in recurs.
În motivarea recursului se arată că, prin sentința civila nr. 1035/34.07.2012, prima instanța a admis acțiunea reclamantei și cererea de intervenție și a dispus anularea unui contract de donație, semnat de către părți în fata notarului public, autentificat sub nr.600 la data de 11.02.2010, dispunând totodată restabilirea situației anterioare de carte funciară.
Recursul este motivat pe dispozițiile prevăzute de art.312 alin.3 C.pr.civ. cu art.304 pct.9 C.pr.civ. și art.304/1 C.pr.civ., fiind o hotărâre a primei instanțe dată cu drept de recurs.
Recurenții consideră că, prima instanță a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii sub aspectul fondului cauzei.
Precizează faptul că, donația imobilelor s-a făcut în conformitate cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.46 din Legea nr. 18/1991, în forma autentică, iar în același sens, făcând trimitere la dispozițiile prevăzute de art.4 din Legea nr.36/1995, "actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul și semnătura acestuia, este de autoritate publică și are forța probantă prevăzută de lege.
Recurenții invocă art.969 C.civ., care statuează în mod clar faptul ca o convenție legal făcută are putere de lese între părțile contractante. Simplificând textul de lege, se poate afirma ca respectivul contract este Iegea părților. În acest sens, invocă faptul ca în respectivul contract ce reprezintă voința părților, este trecut clar ca imobilele respective sunt libere de sarcini și în consecința, donația nu este afectată de nici un viciu.
Forța probantă a înscrisului făcut cu solemnitatea ceruta de lege și autentificat de notar, este certă și nu poate fi combătută de simplele susțineri ale reclamantei, în condițiile în care la data semnării actului imobilele în cauza erau libere de sarcini și cărțile funciare nu erau grevate de sarcini.
În mod clar textul de lege de la art.974 C.civ., invocat de reclamantă, nu este aplicabil față de actul de donație, respectiv în sensul că, nu poate atrage nulitatea actului.
De asemenea, contractul de donație a cărui anulare o cere reclamanta, reține acordul de voința al părților și faptul că, părțile erau în cunoștință de cauza față de ceea ce semnează: „părțile contractante declaram ca înaintea semnării am citit prezentului act al cărui conținut corespunde întrutotul voinței noastre”.
Consideră de asemenea că, prin dispozițiile sentinței civile recurate, au fost încălcate prevederile articolului 1 din Protocolul Adițional al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului al Consiliului Europei, articol care protejează în mod concret dreptul de proprietate al fiecărui cetățean.
Precizează și faptul că, exista de altfel și un alt proces-verbal de sechestru, pe alte active, dar care nu a fost dus la îndeplinire de către intimata, sens în care excepția lipsei de interes este clară, dar cu toate că a invocat-o, prima instanță nu s-a pronunțat pe excepție.
Situându-se pe o poziție procesuală contradictorie, intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita a formulat întâmpinare prin care a solicitat pe cale de excepție, anularea ca netimbrat a recursului, iar în situația timbrării căii de atac, pe fondul cauzei, respingerea recursului ca neîntemeiat, determinat de următoarele considerente:
În motivarea cererii sale, pe cale de excepție, invocă dispozițiile Legii nr. 146/1997, respectiv art. 1 conform căruia acțiunile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute de lege. Totodată, la art. 20 se arată faptul că, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în momentul înregistrării acțiunii și nici ulterior, acțiunea înregistrată se sancționează cu anularea acesteia.
În consecință, în situația în care recurenții nu au respectat dispozițiile legale imperative referitoare la timbrarea căii de atac formulate, solicită anularea recursului.
Referitor la motivele de recurs invocate, arată următoarele:
Consideră aspectele invocate de recurenți ca fiind totalmente nefondate, căci în speța de față reclamanta nu a făcut nici o referire la condițiile întocmirii contractului, acestea aspecte neavând nici o relevanță. Chiar și așa, convenția chiar dacă are putere de lege între părți, poate fi atacată în condițiile prevăzute de lege, respectiv dacă tranzacția este făcută cu scopul de a frauda creditorii. Temeiul acțiunii reclamantei este reglementat în Codul civil la titlul III, „Despre contracte șl convenții”, CAP. III, „Despre efectul convențiilor - secț. II, Despre efectul convențiilor în privința persoanelor a treia”. Autentificarea actului de către notarul public nu poate determina sub nici o formă menținerea unui act vădit fraudulos, caracterul autentic fiind necesar doar pentru solemnitatea tranzacției.
În ceea ce privește Protocolul Adițional al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, într-adevăr art. 1 face referire la protecția proprietăți, însă interpretarea acestor dispoziții nu trebuie să fie restrictivă și scoasă din context speței. Învederează faptul că, dispozițiile invocate, nu aduc atingere dreptului statelor de adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurile conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau a amenzilor, iar prevederile Codului civil se încadrează în contextul genere menționat, legiuitorul urmărind protecția interesului creditorilor.
Raportat la fondul cauzei arată că, prin contractul încheiat, A. L. și A. F. au procedat la donarea în favoarea copiilor A. C. și A. C. a bunurilor imobile reprezentând teren intravilan în suprafață de 3.500 mp, teren intravilan în suprafață de 1.500 mp. Pe aceste terenuri se află o construcție extratabulară și o fundație pentru păstrăvărie.
Consideră demersul întreprins ca fiind făcut cu rea credință, determinat de mai multe aspecte. Astfel, recurentul-pârât înregistrează datorii considerabile față de bugetul general consolidat al statului, iar prin contractul încheiat la data de 11.02.2010 acesta a urmărit să își inducă voit starea de insolvabilitate în vederea sustragerii de la plata datoriilor față de bugetul statului. Arată faptul că, în vederea recuperării debitelor restante, organul fiscal a întreprins măsuri de executare împotriva A.l. A. L., încă din anul 2006, însă aceste măsuri nu au avut ca și consecință, încasarea de sume.
D. urmare, în baza notei de prezentare întocmită de A.F.P. Toplița, la data de 26.01.2009 a fost înregistrată la Tribunalul Harghita cererea intimatei privind declanșarea procedurii simplificate a insolvenței față de A.l. A. L., cerere soluționată favorabil conform sentinței civile nr. 1336/22.06.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr._ .
Conform dispozițiilor Legii nr.85/2006, "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere ... precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului." Cererea în cauză urmărește atragerea răspunderii materiale personale a acelor persoane care au generat starea de insolvență, ori în situația în care o astfel de persoană, prin demersurile proprii urmărește să își provoace cu bună știință starea de insolvabilitate, dispozițiile legale imperative nu își mai găsesc aplicabilitatea.
Deci la data efectuării tranzacției, recurentul-debitor avea cunoștință de procedura insolvenței aflată în derulare, și deci implicit acesta putea și trebuia să cunoască faptul că, există posibilitatea ca la un moment dat să răspundă cu bunurile proprietate personală pentru starea de insolvență indusă activității independente prin propriile acte de administrare.
Avându-se în vedere starea de insolvabilitate indusă voit, este evident faptul că, în situația sustragerii răspunderii materiale personale scopul legiuitorului va rămâne vădit fără efecte, iar paguba creditorilor va fi evidentă.
În ceea ce privește creanța sa, învederează instanțe faptul că, în urma controlului de specialitate efectuat de Activitatea de Control Fiscal din cadrul D.G.F.P. HR la A.l. A. L., s-au constatat diferențe majore față de sumele declarate. Acest aspect a determinat impunerea din oficiu a sumelor nedeclarate, conform deciziilor de impunere întocmite, cu consecința directă a majorării creanței organului fiscal.
Astfel, dacă la data deschiderii procedurii intimata deținea o creanță în cuantum de 30.191,00 lei, ulterior efectuării controlului fiscal, creanța a ajuns la suma de 940.133,00 lei.
Subliniază și faptul că, în cazul activității independente, titularul răspunde cu întregul său patrimoniu în situația existenței datoriilor (OUG nr. 44/2008). Ori în situația în care starea de insolvabilitate este indusă intenționat, este lesne de remarcat faptul că o eventuală răspundere nu poate opera.
În altă ordine de idei, arată și faptul că, în urma solicitării lor, la data de 05.03.2010 O.C.P.I. Harghita comunică categoriile de bunuri imobile cu care figurează în evidentele instituției Andrecut L..
În baza acestei adrese, la data de 10.03.2010 A.F.P. Toplița solicită recurentului-pârât ca în termen de 2 zile de la primirea adresei să se prezinte la organul fiscal în vederea prezentării documentelor care atestă dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile și mobile. Adresa în cauză a fost recepționată la data de 12.03.2010, însă nu s-a dat curs solicitării.
Din contră, la data de 01.04.2010 prin încheierea nr. 1373 O.C.P.I. HR- B.C.P.I. Toplița se pronunță în sensul respingerii cererii organului fiscal de înscriere a procesului verbal de sechestru asupra bunurilor imobile, întrucât acestea au fost înstrăinate.
De asemenea, subliniază faptul că, contractul de donație s-a autentificat la data de 11.02.2010, precizându-se în cadrul acestuia faptul că "notarul public a luat la cunoștință obligația potrivit Legii nr. 499/2004 privind întabularea dreptului de proprietate în termen de 24 de ore în favoarea donatarilor". Predarea contractului la cartea funciară, în vederea întabularii s-a efectuat la 12.03.2010, ori este lesne de remarcat faptul că, termenul de 24 de ore era cu mult expirat.
În opinia intimatei, atât recurenta-pârâtă în calitate de donator și recurenții-pârâți-donatari au avut intenții clare de a favoriza starea de insolvabilitate a debitorului urmărit, întrucât deschiderea procedurii insolvenței este nu aspect evident și cunoscut, toți fiind membrii ai familiei.
Din cele arătate mai sus, consideră că, se deduce caracterul vădit viclean al tuturor actelor întreprinse, motiv pentru care se impune respingerea căii de atac promovate ca fiind neîntemeiată, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a Sentinței civile nr. 1035/24.06.2012 a Judecătoriei Toplița.
Recurenții, în ședința publică din 23.04.2013 au invocat faptul că, în raport de valoarea donației, se impune recalificarea căii de atac din recurs în apel, valoarea contractului în cauză fiind peste 100.000 lei.
În ședința publică din 04.06.2013, instanța a pus în discuție calea de atac aplicabilă în speță, având în vedere obiectul cauzei, respectiv anularea contractului de donație. S-a constatat că, raportat la valoarea obiectului cauzei, apelul este calea de atac aplicabilă în speță, potrivit art. 282/1 C.pr.civ., cauza urmând a fi judecată ca atare.
Examinând apelul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele caracterului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 294 - 295 Cod procedură civilă, Tribunalul a constatat că acesta nu sunt întemeiat, astfel că urmează a fi respins.
În ceea ce privește excepția netimbrării căii de atac, invocată de intimata D.G.F.P.Harghita, se reține că prezenta cauza se află în rejudecare, iar cu ocazia judecării recursului declarat împotriva sentinței civile nr.649 din data de 15.06.2010, pronunțată de Judecătoria Toplița, în dosarul nr._, recursul a fost legal timbrat de recurenți, aceeași ca și în speță, în urma admiterii în parte a cererii de reexaminare formulată de aceștia împotriva încheierii civile din 01.03.2011 a Tribunalului Harghita.
Prin decizia civilă nr.92/R din 14.02.2012 a Tribunalului Harghita, s-a admis recursul declarat de recurenți și cauza s-a trimis în rejudecare, determinat de faptul că, prima instanță nu a clarificat obiectul și temeiul acțiunii. Astfel, în această fază procesuală – în urma rejudecării după casare cu trimitere -, apelanții nu datorează o nouă taxă de timbru și timbru judiciar. În consecință, excepția netimbrării căii de atac, invocată de intimată va fi respinsă ca nefondată.
Apelanții critică hotărârea instanței de fond, apreciind că, hotărârea atacată s-a pronunțat cu încălcarea și aplicarea greșita a legii sub aspectul fondului cauzei.
Referitor la motivele invocate de apelanți vizând condițiile întocmirii contractului, se reține că, orice convenție, chiar dacă are putere de lege între părți, poate fi atacată în condițiile prevăzute de lege. Potrivit art. 974 Codul civil vechi, creditorii pot exercita toate drepturile și acțiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale, iar conform art. 975, ei pot asemenea, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor.
În speță, reclamanta a susținut și a dovedit împrejurarea că, tranzacția în cauza s-a făcut cu scopul de a frauda creditorii. Faptul că, actul de donație în cauză a fost autentificat de către notarul public, nu poate determina sub nici o formă menținerea unui act vădit fraudulos, în acest sens susținerile intimatei fiind întemeiate, deoarece caracterul autentic este necesar doar pentru solemnitatea tranzacției.
Dispozițiile invocate de apelanți, referitoare la Protocolul Adițional al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se referă la protecția proprietăți, însă interpretarea acestora nu trebuie să fie restrictivă. În baza art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legi pe care le consideră necesare, reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor, a contribuțiilor sau a amenzilor”.
Instanța de fond în mod întemeiat a reținut că, acțiunea reclamantei este întemeiată, în condițiile în care anterior încheierii contractului de donație în cauză, prin sentința civilă nr. 1336/22.06.2009, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Harghita, s-a admis cererea creditoarei DGFP Harghita și s-a dispus deschiderea procedurii simplificată a falimentului împotriva debitoarei A.I. A. L. – Toplița al cărei persoană responsabilă este apelantul A. L..
Totodată, împotriva aceleași debitoare A.I. A. L. – Toplița s-a început executarea silită în dosarul nr. 185/2009 al executorului judecătoresc Cotfas M. C. din Toplița în baza sentinței civile nr. 263 din 01 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Toplița în dosarul nr._, definitivă la data de 17 iunie 2008. Prin contractul în speță, apelanții A. L. și A. F. au procedat la donarea în favoarea copiilor A. C. și A. C., a bunurilor imobile, reprezentând teren intravilan în suprafață de 3.500 mp și teren intravilan în suprafață de 1.500 mp, terenuri pe care se află o construcție extratabulară și o fundație pentru păstrăvărie.
Apelantul A. L. înregistrează datorii considerabile față de bugetul general consolidat al statului, iar prin contractul încheiat la data de 11.02.2010, acesta a urmărit să își inducă voit starea de insolvabilitate în vederea sustragerii de la plata datoriilor față de bugetul statului. În vederea recuperării debitelor restante, organul fiscal a întreprins măsuri de executare împotriva A.l. A. L., încă din anul 2006, însă aceste măsuri nu au avut ca și consecință, încasarea de sume.
Prin sentința civilă nr.1336/22.06.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr._, s-a admis cererea intimatei privind declanșarea procedurii simplificate a insolvenței față de Al A. L.. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 85/2006, "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere ... precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului." Cererea în cauză urmărește atragerea răspunderii materiale personale a acelor persoane care au generat starea de insolvență, ori în situația în care o astfel de persoană, prin demersurile proprii urmărește să își provoace cu bună știință starea de insolvabilitate, dispozițiile legale imperative rămân fără conținut.
Din probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile care se află la dosar, rezultă că, la data efectuării tranzacției, apelantul-debitor avea cunoștință de procedura insolvenței aflată în derulare, astfel acesta putea și trebuia să cunoască faptul că există posibilitatea ca la un moment dat să răspundă cu bunurile proprietate personală pentru starea de insolvență indusă activității independente prin propriile acte de administrare. Ținând cont de starea de insolvabilitate a apelantului, în situația sustragerii răspunderii materiale personale, scopul legiuitorului va rămâne vădit fără efecte, iar paguba creditorilor va fi evidentă.
În ceea ce privește creanța intimatei, în urma controlului de specialitate efectuat de Activitatea de Control Fiscal din cadrul D.G.F.P. HR la A.l. A. L., s-au constatat diferențe majore față de sumele declarate. Acest aspect a determinat impunerea din oficiu a sumelor nedeclarate, conform deciziilor de impunere întocmite, cu consecința directă a majorării creanței organului fiscal. Astfel, conform dovezilor intimatei, dacă la data deschiderii procedurii aceasta deținea o creanță în cuantum de 30.191,00 lei, ulterior efectuării controlului fiscal, creanța a ajuns la suma de 940.133,00 lei.
Cu privire la dovedirea cuantumului debitelor, apelanții au depus la dosarul cauzei, raportul de expertiză contabilă întocmit la solicitarea Poliției Mun. Toplița, în cadrul dosarului de cercetare penală nr. 563/P/2010, având ca obiect evaziune fiscală. Dosarul de cercetare penală s-a constituit ca urmare a sesizării penale formulate de către D.G.F.P. Harghita - Activitatea de Inspecție Fiscala - Serviciul Inspecție Fiscala Persoane Fizice, fapta sesizată fiind evaziunea fiscală reglementată de Legea nr. 241/2005.
Instanța de apel reține că, raportul de expertiză contabilă de care se prevalează apelanții, reprezintă o probă extrajudiciară, inopozabilă intimatei, nefiind administrată în cadrul prezentului dosar civil, ci în cadrul unei cercetări penale, iar încuviințarea unei asemenea probe nu s-a solicitat din partea apelanților, nici în fond, nici în apel.
Se reține că, în cazul activității independente, titularul răspunde cu întregul său patrimoniu în situația existenței datoriilor, potrivit prevederilor art.20 din OUG nr.44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, ori în situația în care starea de insolvabilitate este indusă intenționat, o eventuală răspundere nu poate opera.
În aceste condiții, interesul intimatei pentru promovarea acțiunii care face obiectul dosarului, este dat de faptul că deține calitatea de creditor față de debitorul urmărit în cadrul procedurii insolvenței, iar acest aspect în mod just a fost reținut instanța de fond în considerentele hotărârii atacate, vizând fondul dedus judecății, chiar dacă nu se face o referire expresă la excepția lipsei de interes a reclamantei în introducerea acțiunii, invocată de pârâți.
În ceea ce privește demersurile intimatei în vedere recuperării debitului, aceasta la data de 10.03.2010, prin A.F.P. Toplița a solicitat apelantului A. L. ca în termen de 2 zile de la primirea adresei să se prezinte la organul fiscal în vederea prezentării documentelor care atestă dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile și mobile. Adresa în cauză a fost recepționată la data de 12.03.2010, însă nu s-a dat curs solicitării. La data de 01.04.2010 prin încheierea nr. 1373 O.C.P.I. HR - B.C.P.I. Toplița a respins cererea organului fiscal de înscriere a procesului verbal de sechestru asupra bunurilor imobile, întrucât acestea au fost înstrăinate. Contractul de donație s-a autentificat la data de 11.02.2010, iar predarea contractului la cartea funciară, în vederea întabularii, s-a efectuat la 12.03.2010.
În mod just s-a considerat de instanța de fond, că în speță, prin actul atacat debitorul a acționat cu intenția de a-și provoca starea de insolvabilitate prejudiciind astfel creditorul. Contrar susținerilor apelanților, încheierea contractului de donație în mod vădit, a avut drept scop sustragerea de la urmărirea silită a unor bunuri sesizabile și importante ale activității independente. Astfel, cauza actului de donație este ilicită.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 969 Cod civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, însă potrivit art. 970 Cod civil convențiile trebuie executate cu bună credință. În speță, ținând cont de circumstanțele în care s-a încheiat contractul de donație, în condițiile existenței unei sentințe definitive de declanșare a procedurii insolvenței, de încercarea de recuperare a datoriilor activității independente din partea intimatei, aceste împrejurări măresc probabilitatea incidenței dispozițiilor art.138 din Legea insolvenței referitoare la răspunderea persoanei vinovate de ajungerea în stare de insolvență, astfel cum s-a reținut în mod întemeiat de instanța de fond.
Apărarea apelanților în sensul că, bunul la data donației era liber de sarcini, nu prezintă relevanță juridică în cauză. Conform practicii judiciare în materie, (decizia nr. 610/2003 al ÎCCJ, pronunțată în dosarul nr. 31/2003, de completul de 9 judecători, în cazul donației este necesar a se stabili scopul sau motivul care a fost determinant pentru voința dispunătorului, ori în speță, din probatoriul administrat, rezultă că actul de donație a fost făcut după începerea urmăririi silite, nu a fost făcut cu intenția de a gratifica pe donatari, ci pentru sustragerea de la o eventuală executare silită.
În aceste condiții, s-a apreciat în mod corect de prima instanță că, cererea reclamantei este întemeiată, contractul este anulabil deoarece prin încheierea sa imobilele ca valori au trecut dintr-un patrimoniu în altul fără echivalent, dar nu cu intenția de a face o donație (animus donandi), ci în scopul eludării legii și al măririi unui patrimoniu în detrimentul altuia, în speță Statul Român și alți creditori înscriși la masa credală, mărirea unui patrimoniu în detrimentul altuia constituind cauza contractului a cărui anulare se solicită.
Față de aceste considerente, se constată că motivele de apel nu au incidență în cauză, astfel în baza art. 296 C.pr.civ., se va respinge apelul declarat de apelanții A. L., A. F., A. C. F. și A. C. D., împotriva sentinței civile nr.1035 din data de 24.07.2012, pronunțată de Judecătoria Toplița, în dosarul nr._, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția netimbrării apelului, invocată de intimata D.G.F.P.Harghita.
Respinge apelul declarat de apelanții A. L., A. F., A. C. F. și A. C. D., domiciliați în mun.Toplița, ..C, ., jud.Harghita, împotriva sentinței civile nr.1035 din data de 24.07.2012, pronunțată de Judecătoria Toplița, în dosarul nr._ .
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 18.06.2013.
Președinte Judecător
S. C. M. I.
Grefier
L. B.
Red.: M.I.
Primit: 02.08.2013
Tehnored./id/05.08.2013
Dact: 8 ex/B.L.
Judecător fond: A. Ț.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 896/2013. Tribunalul HARGHITA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2237/2013.... → |
|---|
