Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2237/2013. Tribunalul HARGHITA

Sentința nr. 2237/2013 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 4602/102/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL HARGHITA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2237

Ședința publică de la 24 Mai 2013

Completul compus din:

Judecător: P. M. - PREȘEDINTE

Grefier: O. E.

Cu participarea d-nei procuror A. L. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. J. și pe pârâtul S. R., REPREZENTAT PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect Despăgubiri Legea nr. 221/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din 17 mai 2013, dezbaterile fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Deliberând constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, după declinare, sub nr._ /02.04.2012, reclamantul S. J., a chemat în judecată pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului M., solicitând pronunțarea unei sentințe prin care:

  • să se constate calitatea de persoană cu condamnare politică a bunicului reclamantului, S. B. având în vedere faptul că în perioada mai 1945 - septembrie 1947 a fost prizonier de război în URSS,
  • sa fie obligat statul la plata despăgubirilor morale cuvenite, în cuantum de_ lei și daune materiale în cuantum de_ .
  • sa fie obligat statul la plata cheltuieli de judecată

Acțiunea este scutită de taxă de timbru, conform prevederilor art. 5 alin. 3 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

In drept au fost invocate prevederile Legii nr. 221/2009.

In probațiune, reclamanta a depus înscrisuri

Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M. a depus întâmpinare ( f. 18), prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, pârâtul arată în esență că, din cuprinsul documentelor anexate cererii introductive, se poate constata că cererea nu se încadrează in prevederile Legii nr. 221/2009. Privitor la daunele morale solicitate se invocă deciziile Curții Constituționale nr. 1354/20.10.2010 și 1358/21.10.2010.

În drept, s-au invocat prevederile art.115-118 Cod procedură civilă, Legea nr.221/2009.

Analizând cererea, instanța constata următoarele:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 221 din 2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.

În alin. 2 din acest articol, sunt menționate condamnările de drept, în privința cărora, potrivit prevederilor din alin. 4, nu mai trebuie să se pronunțe instanța judecătorească iar în alin. 3 se menționează și alte condamnări, al căror caracter politic trebuie constatat de instanțele judecătorești.

Referitor la aceste din urmă condamnări, legiuitorul român a prevăzut următoarele condiții:

  • Să fie vorba despre o condamnare pronunțatăîn perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989;
  • Prin fapta prevăzută de legea penală, să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 221 din 2 iunie 2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative menționate în anexă.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 221 din 2 iunie 2009, persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.

Instanța constată că situația expusă de reclamant nu se încadrează în prevederile legale mai sus citate.

În ceea ce privește acordarea despăgubirilor morale se constată în plus și că prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 au fost declarate neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, iar prin Decizia nr. 12/19 septembrie 2011 a ICCJ - completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Fată de cele expuse se va respinge integral acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul S. J., cu domiciliul în com. PRAID, ., nr. 684, județul Harghita, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publicecu sediul în București, ., sector 5, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Harghita cu sediul în Miercurea C., ., nr. 20, jud. Harghita.

Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24 mai 2013.

Președinte,

P. M.

Grefier,

O. E.

Pentru O. E.,

fiind plecată în concediu de odihnă

semnează prim-grefier

I. B.

Red.:P.M.

Primit: 22.07.2013

Tehnored./id./ 22.07.2013

5 ex. Z.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 2237/2013. Tribunalul HARGHITA