Fond funciar. Hotărâre din 12-02-2013, Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 684/326/2009*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.95/R
Ședința publică de la 12 Februarie 2013
Completul compus din:
Judecător: S. C. – Președinte
Judecător: S. E.
Judecător: P. M.
Grefier: L. B.
Pe rol pronunțarea deciziei civile în recursul declarat de recurentul T. G., împotriva sentinței civile nr.1000 din data de 10.07.2012, pronunțată de Judecătoria Toplița, în contradictoriu cu intimatele P. C. BILBOR - C. COMUNALĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR și C. JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII FONDULUI FUNCIAR DE PE LÂNGĂ PREFECTURA HARGHITA, având ca obiect fond funciar.
În lipsa părților.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 29 ianuarie 2013, mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA
Prin Sentința civilă nr.1000 din data de 10.07.2012 pronunțată de Judecătoria Toplița, a fost respinsă acțiunea reclamantului T. G., domiciliat în comuna Bilbor, ., județul Harghita în contradictoriu cu pârâtele: C. LOCALĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR BILBOR, prin Primar, cu sediul în comuna Bilbor, ., județul Harghita și C. JUDEȚEANĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR PRIN INSTITUȚIA PREFECTULUI, cu sediul în municipiul Miercurea C., ., județul Harghita ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 320 din 12 iunie 2006 pronunțată de Judecătoria Toplița în dos. nr. 465/2006, definitivă prin nerecurare, C. Locală a fost obligată să pună în posesie reclamantul, pe o suprafață de 8245 mp teren cu vegetație forestieră conform art. 1073 cod civil și art. 72 din HG nr. 890/2005. Aceste dispoziții judecătorești sunt motivate de faptul că prin Titlul de proprietate nr._ din 16 martie 2005, raportat la Fișa de punere în posesie nr. 1053 din 05 noiembrie 2002, s-a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantului pe suprafața de 3 ha și 500 mp, ., teren cu vegetație forestieră înscris în amenajamentul silvic . parcelele 59/1 și 16/1/3 pe teritoriul administrativ al comunei Bilbor.
Tribunalul Harghita a dispus ca în rejudecare instanța de fond să se pronunțe asupra excepției autorității de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. 320 din 12 iunie 2006 pronunțată de Judecătoria Toplița în dos. nr. 465/2006.
Instanța a reținut că prin această sentință instanța s-a pronunțat irevocabil asupra dreptului reclamantului de a fi pus în posesie pe diferența de 7922 mp, respectiv 8245 mp teren cu pădure.
La termenul de judecată din data de 23 noiembrie 2010 reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând obligarea Comisiei locale să-i plătească despăgubiri în cuantum de 200.000 lei reprezentând contravaloarea lemnului exploatat pe terenul pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin Titlul de proprietate nr._ din 16 martie 2005 și s-a întocmit Fișa de punere în posesie nr. 1053 din 05 noiembrie 2002.
Prin expertiza topografică efectuată în cauză s-a dovedit faptul că pe amplasamentul UA 5B UPV, . parcelele 59/1 și 16/1/3 pădurea a fost tăiată, iar din expertiza silvică rezultă că masa lemnoasă pusă în valoare pentru reclamant prin actele de punere în valoare din 09 noiembrie 2005 (fila 242 ) și din 12 august 2005 ( fila 243 ), însumează 983 mc de pe suprafața de 2 ha. Concluzionând, contravaloarea vegetației forestiere lipsă este de 85.054 lei, iar contravaloarea terenului neretrocedat este de 121.904 lei, deci un total de 206.958 lei conform calculului expertului având la bază prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior stabilit prin Ordinul Ministrului nr. 133/24 august 2010 de 74 lei/mc.
Potrivit dispozițiilor art. 24 (2) din Legea nr.18/1991 foștii proprietari vor fi compensați cu o suprafață de teren echivalentă în intravilan sau, în lipsă, în extravilan, acceptată de ei, iar, dacă nu mai există teren, se vor acorda despăgubiri.
În această ordine de idei, instanța a apreciat că atâta timp cât C. Locală prin întâmpinarea de la filele 187-189 din dosar recunoaște că s-ar mai pune în discuție suprafața de 2,98 ha pentru fiecare moștenitor din suprafața totală de 15,25 ha pe care a fost pus în posesie reclamantul împreună cu alți moștenitori, fiecare primind 700 mp pe un alt amplasament, respectiv tarlaua nr. 1 . de proprietate emis în cauză, se desprind concluzia că cererea de despăgubiri formulată de reclamant nu este întemeiată deoarece C. locală nu are atribuții în acordarea despăgubirilor. Totodată, prin sentința civilă nr. 320 din 12 iunie 2006 nu s-a stabilit un anume amplasament, așa încât C. de fond funciar poate să pună la dispoziția reclamantului un alt teren în echivalent cu cel preluat și numai în lipsa unui teren în echivalent s-ar pune problema unor despăgubiri.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T. G., solicitând instanței admiterea recursului, casarea sentinței atacate și în consecință trimiterea cauzei spre rejudecare Ia instanța de fond, aceasta în fapt necercetând cauza pe fondul sau, astfel cum a fost investita prin cererea de chemare în judecata și precizată.
În subsidiar, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, rejudecarea cauzei pe fond, admiterea în tot a acțiunii introductive cu consecința obligării paratei - intimate de rând 1 sa realizeze punerea in posesie a pentru suprafața de 8245 mp., teren cu vegetație forestiera pe amplasamentul menționat in T.P. nr. 17.995 eliberat la data de 16.03.2005, astfel cum acesta au fost cuprins și în Fisa de punere in posesie nr. 1053 din 05.11.2002.
Recurentul mai solicită ca în urma admiterii recursului să fie obligată aceiași pârâta - intimata Ia plata unor daune cominatorii în conformitate cu dispozițiile art. 64 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 republicata, potrivit aprecierii instanței de judecata.
În final, recurentul a solicitat obligarea pârâtei – intimate PRIMARI ai C. BILBOR - C. LOCALA DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR la plata despăgubirilor datorate pentru cantitatea de lemn exploatată atâta de pe terenul atribuit prin Fisa de punere in posesie și respectiv prin Titlul de proprietate emis, masa lemnoasa care nu mai există, despăgubiri pe care expertul desemnat în cauză le-a stabilit Ia suma 85.054 Iei RON, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea recursului se arată că, în urma efectuării raportului de expertiză dispus în cauză de către expert ing. I. A., s-a constatat în mod oficial care este motivul pentru care punerea în posesie cu suprafața de teren pentru care i s-a eliberat titlul de proprietate nu mai este posibilă, respectiv faptul că deși acest teren ca și amplasament este disponibil în limitele în care el este cuprins în titlul de proprietate emis, însa pe acesta nu mai exista nici un fel de vegetație forestieră.
Recurentul susține că este culpa exclusivă a acestei pârâte pentru tergiversarea punerii efective în posesie cu terenul măsurat, pentru care i s-a eliberat fișa de punere în posesie ( fără însa a fi și măsurată efectiv suprafața de teren atribuită ) și respectiv titlul de proprietate, astfel încât aceasta culpă trebuie sancționată ca atare, ea trebuind să se reflecte în obligarea efectivă a pârâtei - intimate de rând 1, pe de o parte prin al pune în posesia terenului din titlul de proprietate, astfel cum acesta se prezintă la ora actuala, dar totodată această culpă trebuie să se reflecte și în obligarea aceleiași pârâte - intimate la suportarea contravalorii materialului lemnos exploatat de persoane necunoscute, în condițiile în care el avea dreptul legal.
A mai susținut că nefiind dusă până la capăt procedura, în sensul ca pârâta - intimata de rând 1 nu i-a și predat efectiv imobilul în cauză prin măsurare, delimitare și predare efectiva în posesie, astfel a solicitat obligarea acestei pârâta la a-i preda efectiv imobilul.
Recurentul a mai solicitat obligarea pârâtei de rând 1 la acordarea de despăgubiri pentru terenul retrocedat și pentru pădurea tăiată în sensul de a se înainta întreaga documentație aferentă la Secretariatul Comisiei Centrale de Acordare a Despăgubirilor, în vederea acordării despăgubirilor ce i s-ar cuveni.
Eroarea instanței de fond deriva din faptul ca el a solicitat și solicită ca terenul aferent parcelei de teren de 8.245 mp. să-i fie predat în natură prin proces verbal de punere în posesie semnat și de el, iar numai pentru materialul lemnos exploatat de pe terenul său, pârâta să fie obligată să-i achite despăgubirile cuvenite.
Aceste despăgubiri nu derivă din o pretinsă necesitate de aplicare a dispozițiilor, Titlului VII art. 1. 13 și 16 din Legea nr.247/2005, apreciind că în speță ar fi incidente dispozițiile art. 998 - 999 din Codul civil, exploatarea pădurii cu pricina realizându-se din culpa funcționarilor pârâtei de rând 1. astfel încât suntem în prezența unui alt tip de despăgubiri pe care le solicită, decât cele pe care instanța a înțeles să le soluționeze prin motivarea sentinței atacate.
Recurentul a mai arătat că pornind de la concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în dosar, probe care în opinia sa au stabilit cât se poate de explicit atât faptul că terenul există, e liber doar că este fără pădure pe el, iar pe de altă parte faptul că, materialul lemnos exploatat de pe acest teren are o valoare precisă care în opinia sa se impune ai fi acoperită de pârâta de rând 1, aceasta aflându-se în culpă în privința modului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 1/2000, sens în care simpla existentă a unui Proces verbal de punere în posesie care atestă o stare de drept, nu poate fi opusa lui, prin reținerea autorității de lucru judecat care în opinia sa nu subzistă în cauză.
În această ordine de idei trebuie observat faptul că prin Sentința civila nr. 320 din 12.06.2006 a Judecătoriei Toplița pronunțată în dosarul nr. 465/2006, definitivă prin nerecurare, pârâta - intimată de rând 1 a fost obligata într-adevăr la punerea sa în posesie cu suprafața de 8245 mp. ( suprafață aflată în continuare în dispută cu această pârâta ), in conformitate cu dispozițiile art. 1073 Cod civil vechi coroborate cu cele ale art. 72 din H.G. nr. 890/2005.
Hotărârea judecătoreasca sus-menționată deși a încercat să o pună în practică prin apelarea la un executor judecătoresc, respectiv prin constituirea Dosarului Execuțional nr. 299/E/2006 al B.E.J. Cotfas M. C., prin Procesul verbal din data de 20.02.2007 acesta a pus în vedere pârâtei de rând 1 - prin primar să procedeze la punerea sa efectivă în posesie pe terenul menționat mai sus.
Astfel, consecutiv acestei stări de lucruri, a fost nevoit să demareze o nouă acțiune în instanță, despre faptul refuzului aplicării dispoziției anterioare a instanței de judecată neluând act decât în mod tacit, ca urmare a pasivității pârâtei, aceasta neînțelegând să îi comunice în scris în nici un fel asupra refuzului ori a imposibilității de a realiza punerea în posesie.
În drept, invocă prevederile art.304 pct.6, 7 și 9 din Codul de procedură civilă.
Situându-se pe o poziție procesuală contrarie, prin întâmpinarea înaintată la data de 18 decembrie 2012 intimata C. județeAnĂ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din județul Harghita a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil (filele 17-19).
În motivarea întâmpinării intimata arată că a fost chemată în judecată deși nu a existat nicio pretenție față de această comisie nici în acțiunea introductivă și nici în faza de recurs.
Într-o acțiune având ca obiect obligația de a face, reclamantul are sarcina de a indica și susține cu dovezi obligațiile pârâtului pe care acesta trebuie să execute. Ori în speță nu este menționată nicio îndatorire la executarea căreia să poată fi obligată printr-o hotărâre a instanței C. județeană. Așa cum se poate constata, acțiunea este îndreptată doar împotriva Comisiei locale de fond funciar Bilbor.
C. județeană și-a îndeplinit toate obligațiile fața de recurentul-reclamant în baza atribuțiilor prevăzute de lege, adică a efectuat validarea și a emis titlul de proprietate, iar identificarea și stabilirea amplasamentului este o atribuție exclusivă a comisiilor locale de fond funciar.
A mai susținut că, introducerea Comisiei județene în prezenta cauză care are un astfel de obiect este nelegală și neîntemeiată motiv pentru care consideră întemeiată invocarea de către ei a lipsei calității procesuale pasive a Comisiei județene în prezenta cauză precum și a excepției lipsei de interes.
Tribunalul Harghita a dispus ca în rejudecare instanța de fond să pună în discuția părților și să se pronunța asupra excepției autorității lucrului judecat în raport cu Sentința civilă nr. 320/12 iunie 2006 pronunțată de Judecătoria Toplița în Dosarul nr. 465/2006, iar în urma analizării în mod legal și temeinic a constatat că operează această excepție motiv pentru care a respins acțiunea reclamanților.
În drept, se invocă prevederile art.115-118, art.302 și art.304 din Codul de procedură civilă.
Fiind legal citată, intimata C. LOCALĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR BILBOR nu a depus întâmpinare.
Instanța constată că recursul a fost formulat în termen și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform art.15 lit.r din Legea nr.146/1997, modificată, art.42 din Legea nr.1/2000, modificată, respectiv art.1 alin.2 din OG nr.32/1995.
Examinând recursul declarat de recurent în raport de motivele de recurs invocate, precum și sub toate aspectele conform art.304 ind.1 Cod de procedură civilă, instanța constată că acesta este nefondat, din următoarele considerente:
Prin acțiunea formulată și înaintată instanței de fond, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei C. LOCALĂ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR BILBOR să realizeze în fapt punerea sa în posesie asupra suprafeței de 8.245 mp. teren cu vegetație forestieră, pe amplasamentul stabilit inițial prin Titlul de proprietate nr._/16.03.2005 și prin Fișa de punere în posesie nr.1053/05.11.2002.
Astfel cum rezultă din Sentința civilă nr.320/12.06.2006 a Judecătoriei Toplița, pronunțată în Dosarul nr.465/2006, irevocabilă, a fost admisă o acțiune anterioară a reclamantului prin care a solicitat obligarea aceleiași comisii să îl pună în posesie asupra aceluiași teren (fila 42 d.f.).
Prin urmare, ținându-se cont de prevederile art.1201 Cod civil și art.163 alin.1 Cod de procedură civilă, potrivit cărora nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe, Tribunalul constată că în speță condițiile autorității de lucru judecat sunt îndeplinite, astfel cum în mod legal și întemeiat a constatat instanța de fond.
De altfel, prin recursul formulat reclamantul arată că a încercat executarea silită a acestei din urmă sentințe, însă nu a reușit. Tribunalul este de părere că formularea unei noi cereri de punere în posesie asupra aceleiași suprafețe de teren pentru care deja a fost întocmită fișa de punere în posesie și s-a eliberat titlu de proprietate este inadmisibilă datorită autorității de lucru judecat. Soluția legală în vederea executării unei sentințe irevocabile nu este intentarea a doua oară a aceleiași cereri, ci uzarea de instrumentele oferite de lege în vederea executării silite.
În ceea ce privește capătul de cerere formulat de reclamant prin precizarea la acțiune din data de 28.10.2010 privind acordarea de despăgubiri din partea COMISIEI LOCALE BILBOR, pentru cantitatea de lemn exploatată de pe terenul său în sumă de 200.000 lei, pretenție redusă ulterior la 100.000 lei (filele 175-176 și 201), Tribunalul constată că această cerere este neîntemeiată.
Se reține că instanța de fond în mod eronat a dispus ca reclamantul să achite taxă judiciară de timbru în sumă de 1.811 lei pentru acest din urmă capăt de cerere, întrucât potrivit art.15 lit.r din Legea nr.146/1997, modificată, sunt scutite de taxă cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii și incidente. Or, având în vedere că această cerere este accesorie cererii principale, Tribunalul este de părere că nu se impune plata timbrajului. Reclamantul, însă, reprezentat prin avocat, nu a solicitat restituirea timbrajului, iar din oficiu Tribunalul nu se poate pronunța asupra acestui aspect, întrucât taxa judiciară de timbru se restituie la cerere conform art.23 din Legea nr.146/1997, modificată.
Prin Raportul de expertiză tehnică efectuat de expert topo-geodez ing.I. A. s-a constatat că într-adevăr de pe terenul din litigiu masa lemnoasă a fost exploatată (fila 162 d.f.), însă în cauză nu s-a dovedit că pârâta C. LOCALĂ ar fi fost autoarea exploatării.
Prin precizarea la acțiune reclamantul nu a susținut că pârâta C. LOCALĂ ar fi defrișat terenul, ci a arătat doar că defrișarea a fost posibilă datorită faptului că nu a fost pus în posesie asupra terenului.
În conformitate cu prevederile art.998 Cod civil, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar potrivit art.999 Cod civil omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa.
Tribunalul reține că pentru angajarea răspunderii civile delictuale în temeiul prevederilor art.998-999 Cod civil este necesară îndeplinirea anumitor condiții, precum existența unei fapte proprii ilicite a celui care a cauzat altuia un pretins prejudiciu, cu vinovăție, sau din culpă, iar între fapta săvârșită și prejudiciul produs să existe raport de cauzalitate.
În cauză nu s-a dovedit că partea chemată în judecată, respectiv pârâta C. LOCALĂ ar fi săvârșit fapta ilicită de exploatarea masei lemnoase de pe terenul altuia, prin urmare nu există legătură directă de cauzalitate între prejudiciul rezultat în patrimoniul reclamantului, precum și fapta pârâtei. Tribunalul este de părere că împrejurarea că reclamantul nu a fost pus în posesie în timp util anterior defrișării terenului de către un terț nu are legătură directă cu evenimentul produs, respectiv exploatarea masei lemnoase de pe acest teren, ceea ce este responsabilitatea acestui din urmă terț, dacă a acționat fără drept. În vederea angajării eventuale a unei asemenea răspunderi civile delictuale este nevoie de identificarea terței persoane care a exploatat masa lemnoasă de pe terenul reclamantului, restituit prin titlu de proprietate, precum și verificarea îndeplinirii condițiilor unei asemenea răspunderi.
Așadar, din probele administrate în cauză nu rezultă elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998-999 C.civ, respectiv fapta ilicită a pârâtei, prejudiciul cauzat, legătura de cauzalitate și vinovăția, sau culpa, motiv pentru care se consideră că instanța de fond în mod legal și întemeiat a respins această cerere.
În ceea ce privește acordarea de despăgubiri pe seama reclamantului pentru masa lemnoasă exploatată, soluții sunt oferite de prevederile art.24 alin.2 din Legea nr.18/1991, potrivit cărora foștii proprietari vor fi compensați cu o suprafață de teren echivalentă în intravilan sau, în lipsă, cu teren situat în extravilan, în imediata vecinătate; precum și de reglementările privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cuprinse în HG nr.1095/15.09.2005
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului VII.
În ceea ce privește capătul de cerere formulat de reclamant privind obligarea COMISIEI LOCALE la plata daunelor cominatorii în baza art.64 alin.2 din Legea nr.18/1991, Tribunalul reține că potrivit acestui text de lege, în cazul în care instanța admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanță.
În prezenta cauză titlul de proprietate a fost deja înmânat reclamantului, fiind depus la dosarul de fond de către acesta la fila 16, iar plata daunelor cominatorii a fost solicitată din partea pârâtei C. LOCALĂ BILBOR și nu de la Primar.
Prin urmare, nefiind incident în cauză textul de lege invocat pentru o asemenea cerere, soluția de respingere a acesteia de către instanța de fond, în lipsă de temei legal, este potrivită.
Pentru considerentele sus expuse, Tribunalul este de părere că sentința atacată este ferită de critici, urmând ca în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă să respingă recursul ca nefondat.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate de intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge recursul declarat de recurentul T. G., domiciliat în comuna Bilbor, ., jud.Harghita, împotriva Sentinței civile nr.1000/10.07.2012 a Judecătoriei Toplița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 februarie 2013.
PreședinteJudecătorJudecător
S. C. S. E. P. M.
Grefier
L. B.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 806/2013. Tribunalul HARGHITA | Succesiune. Decizia nr. 694/2013. Tribunalul HARGHITA → |
|---|
