Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 597/2013. Tribunalul HARGHITA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 597/2013 pronunțată de Tribunalul HARGHITA la data de 05-06-2013 în dosarul nr. 1007/258/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.597/R
Ședința publică din data de 05 iunie 2013
Completul compus din:
Judecător: S. C. - Președinte
Judecător: M. I.
Judecător: S. E.
Grefier: L. B.
Pe rol pronunțarea deciziei civile în recursul declarat de recurenții K. Z.-A. și H. K., împotriva sentinței civile nr.1136 din data de 26.03.2013 pronunțată de Judecătoria, în contradictoriu cu intimații S.C.L. . prin lichidator judiciar GENERAL MIR CONSULT S.P.R.L., și O. D., având ca obiect ordonanță președințială.
În lipsa părților.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 04 iunie 2013, mersul dezbaterilor și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1136 din 26.03.2013 pronunțată de Judecătoria Miercurea C., s-a admis excepția lipsei calității de reprezentant al avocatului pentru ..
S-a respins cererea de ordonanță președințială formulată de către reclamanții K. Z. A., cu domiciliul în G., ., jud. Harghita și H. K., domiciliată în S. G., ., ., . în contradictoriu cu pârâții ., cu sediul în Plăieșii de Jos, nr.98, jud. Harghita și O. D., cu domiciliul în Plăieșii de Jos, nr.98, jud. Harghita, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut cu privire la admisibilitatea cererii că, instanța judecătorească investită cu soluționarea unei cereri de ordonanța președințială este obligată să cerceteze existența condițiilor specifice de admisibilitate și anume urgența, caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului cauzei, condiții impuse de natura specială și excepționala a acestei proceduri și care se deduc din prevederile art. 581 Cod proc. civ. Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ.
În ceea ce privește această excepție a inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a considerat că aceasta este întemeiată.
Astfel instanța de fond a reținut că, în principiu evacuarea nu este o măsură vremelnică, vizând fondul cauzei, și în consecință, de regulă, nu poate fi dispusă pe calea ordonanței președințiale. Se pot lua doar masuri provizorii ori de cate ori păstrarea unui drept sau prevenirea unei pagube iminente nu se poate realiza in mod eficient pe calea acțiunii de drept comun. Când rezolvă o cerere de ordonanța președințială, instanța nu are de cercetat fondul dreptului discutat intre părți ci va cerceta doar aparența acestui drept.
Așadar, conform art. 581 C.pr.civ. una din condițiile cerute pentru justificarea măsurii ce se cere a fi dispusă, este cea a aparenței de drept.
Reclamanții au solicitat evacuarea pârâtului, invocând lipsa unui titlu cu privire la imobilul ocupat, în scopul apărării dreptului lor de proprietate.
Pârâtul a opus reclamanților un titlu care ar rezulta în urma anulării contractelor translative de proprietate, chiar și dacă acesta ar fi discutabil din punct de vedere al validității sale, aspecte care nu pot fi puse în discuție decât în cadrul unei acțiuni formulate pe calea dreptului comun.
Câtă vreme pârâtul a invocat un titlu prin care justifică ocuparea imobilului, validitatea sau inopozabilitatea acestuia nu pot face obiectul analizei pe calea sumară a procedurii ordonanței președințiale.
În aceasta situație, reclamanții își pot apăra cu eficiență dreptul real asupra imobilului pa calea unei acțiuni de drept comun în revendicare sau în evacuare și nicidecum pe calea urgenta a ordonanței președințiale.
De asemenea, în speța nu este incidentă condiția vremelniciei, în cazul evacuării, care este o măsura definitivă, rezolvându-se raporturile locative dintre părți si prejudecându-se, astfel, fondul cauzei.
O altă condiție de admisibilitate este cea a existenței unei urgențe în luarea măsurii în discuție, fie pentru a păstra unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, fie pentru a preveni o pagubă iminentă și care nu s-ar putea repara.
Pe cale de ordonanță președințială, s-ar putea dispune evacuarea doar în cazul existentei unui abuz evident, situație care nu s-a probat în cauză, imobilul fiind folosit în prezent ca și pensiune și locuința pârâtului O. D..
Împotriva acestei sentințe au formulat în data de 01.04.2013 recurs reclamanții K. Z. A. și H. K. prin care au solicitat modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii ordonanței președințiale și pe cale de consecință, evacuarea intimaților din imobil și obligarea intimatului O. D. la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
În motivarea recursului se arată că, prin Sentința civilă nr. 1136/26.03.2013, instanța a admis excepția lipsei calității de reprezentant al avocatului pentru . și a respins cererea de ordonanță președințială formulată de către reclamanți ca urmare a admiterii excepției inadmisibilității.
În motivare s-au reținut în esență următoarele: conform art. 581 C.pr.civ., cererea de ordonanță președințială trebuie să îndeplinească cumulativ anumite condiții specifice de admisibilitate și anume urgenta, caracterul vremelnic, și neprejudecarea fondului; una dintre condițiile cerute pentru justificarea măsurii este cea a aparenței dreptului; în principiu, evacuarea nu este o măsură vremelnică, vizând fondul cauzei, și în consecință, de regulă nu poate fi dispusă pe calea ordonanței președințiale.
Nu este incidentă nici condiția vremelniciei în cazul evacuării, care este o măsură definitivă, rezolvându-se raporturile locative dintre părți și prejudecându-se fondul cauzei; s-ar putea dispune evacuarea doar în cazul existenței unui abuz evident, situație care tiu s-a probat în cauză, imobilul fiind folosit în prezent ca și pensiune și locuință de intimați.
Recurenții consideră sentința netemeinică și nelegală, instanța dând curs motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct.7 C.pr.civ., „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și art. 304, pct. 9 C.pr.civ., "hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Instanța de fond nu a motivat înlăturarea susținerilor recurenților cu privire la faptul că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitatea cererii, ci reține integral apărarea intimatei, fără a aduce vreo completare sau constatare proprie acesteia.
Acțiunea este respinsă ca urmare a admiterii excepției inadmisibilității, instanța de fond făcând o confuzie între invocarea inadmisibilității cu titlu de excepție și respingerea acțiunii pe fond ca inadmisibilă.
Cele două noțiuni sunt diferite, între acestea neputând fi pus semnul egalității.
Excepția inadmisibilității cuprinde toate mijloacele care se opun ca judecătorul să examineze fondul unui litigiu, aceasta fiind sancțiunea lipsei unei condiții a dreptului la acțiune sau a cadrului formal al judecății.
În acest caz „excepția inadmisibilității" este văzută ca o soluție care nu implică cercetarea fondului (ex. lipsa procedurii prealabile, recursul la recurs, etc.)".
Noțiunea de respingere a acțiunii ca inadmisibilă nu vizează excepția, ci efectul spre care tinde aceasta, respectiv o anumită modalitate de respingere a cererii.
Astfel, în speță instanța în mod eronat a admis excepția inadmisibilității invocată de pârât, pronunțând în acest sens o hotărâre netemeinică și nelegală.
Deși în motivare se precizează că instanța în cadrul ordonanței președințiale nu poate cerceta fondul dreptului discutat între părți ci doar aparența acestui drept, constată că pârâtul a invocat un titlu prin care justifică ocuparea mobilului.
Recurenții arată că, sunt proprietari tabulari ai imobilului fiind al treilea cumpărător de bună credință, astfel aparența dreptului le profită neputând fi reținută împrejurarea că, „pârâtul a opus reclamanților un titlu care ar rezulta în urma anulării contractelor de vânzare - cumpărare." În speță, acțiunea de fond are la bază o revendicare a imobilului dedus judecății introdusă de recurenți în cadrul căreia s-a formulat o acțiune reconvențională prin care s-a solicitat anularea primului contract și implicit a actelor subsecvente.
Aparența dreptului se analizează prin prisma
dreptului existent, aceasta neputând fi condiționată de o eventuală admitere a acțiunii reconvenționale pentru că, în caz contrar s-ar trece la o analiză a fondului dreptului.
Prima instanță s-a limitat să aprecieze numai că nu este îndeplinită condiția vremelniciei, în sensul că evacuarea este o măsură definitivă, prin care se rezolvă raporturi locative, astfel admiterea ordonanței ar prejudicia fondul cauzei.
Această mențiune nu reprezintă o motivare concretă a sentinței, fiind o simplă aserțiune cu caracter general, care nu este raportată la situația dedusă judecății.
Instanța omite să ia în considerare practica invocată, în sensul că este admisibilă formularea ordonanței președințiale pentru a obține evacuarea persoanelor care ocupă o suprafață fără contract de închiriere sau a persoanelor care sunt tolerate în locuință - cum este cazul intimaților din speță, această măsură nefiind considerată una definitivă.
Caracterul vremelnic decurge din natura măsurii luate urmând ca aceasta să-și producă efectele până la soluționarea definitivă a litigiului ce face obiectul dosarului nr._, având ca obiect acțiune în revendicare și care vizează fondul cauzei.
Vremelnicia marchează caracterul conservator al măsurii care urmează a fi ordonată pe calea prezentei ordonanțe în raport cu dreptul periclitat al recurenților.
Având în vedere cele mai sus menționate, în speță evacuarea intimaților pe calea ordonanței președințiale se impune și ca urmare a existenței unei urgențe ce vizează prevenirea unei pagube iminente. Urgența rezidă în aceea că prin folosirea abuzivă a imobilului de către intimați se provoacă o pagubă iminentă a imobilului constând în distrugerea acestuia și aducerea treptată în stare de neîntrebuințare datorită inexistenței unei surse de alimentare cu energie termică pe timp de iarnă, ca urmare a deconectării.
În drept se invocă dispozițiile art. 581, art. 582 alin.1, art. 299, art. 304 pc.7 și 9 Cod de procedură civilă.
Situându-se pe o poziție procesuală contradictorie, intimatul O. D. a formulat întâmpinare în data de 20.05.2013 prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței atacate, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale intimatul arată că, prin Sentința civila nr. 1136/26 martie 2013, Judecătoria Miercurea-C. a respins cererea de ordonanța președințială privind evacuarea pârâților, formulată de reclamanții K. Z. A. și H. K., ca inadmisibilă.
Consideră hotărârea atacata temeinica și legală iar motivele de recurs invocate total neîntemeiate.
Nici unul din motivele arătate de recurenții-reclamanți nu poate determina modificarea hotărârii.
Instanța de fond în mod corect a respins cererea de ordonanța a reclamanților, ca inadmisibilă, considerând în mod legal că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 581 C.pr.civilă.
Motivele de recurs invocate de recurenții-reclamanți nu subzistă în speță, întrucât prin soluția instanței de fond, instanța a interpretat în mod corect dispozițiile art. 581 C.pr.civ. în sensul ca reclamanții nu au îndeplinit condițiile cerute de lege pentru a acționa pe calea ordonanței președințiale pentru evacuarea acestora.
În mod corect instanța a respins cererea ca inadmisibilă, întrucât potrivit art. 581 C.pr.civ., instanța va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
În cauza nu s-a dovedit urgenta, caracterul vremelnic si respectiv neprejudecarea fondului. Raportând aceste condiții la speța, instanța în mod legal a apreciat că evacuarea nu este o măsura vremelnica, vizând fondul cauzei, că nu este incidența condiția vremelniciei în cazul evacuării și că nu există urgență.
Un alt aspect pe care l-a reținut instanța de fond este că evacuarea s-ar putea dispune doar în cazul unui abuz evident, situație care nu s-a probat în cauza, imobilul fiind folosit și ca locuința a familiei intimatului și ca pensiune.
Ori in ceea ce privește neprejudecarea fondului, raporturile locative dintre părți pot fi verificate numai pe calea dreptului comun și nu în cadrul procedurii simplificate a ordonanței președințiale.
Consideră că, motivarea făcută în hotărâre este corectă și trebuie reținută și de instanța de recurs la judecarea acestuia, iar argumentele aduse prin motivele de recurs nu pot fi reținute.
În cauza sub nici o forma nu se impune evacuarea, s-ar putea, dacă dreptul părții care reclama ar fi amenințat a se pierde cu totul, dacă aceasta parte ar recurge la procedura obișnuită de judecată, situație ce nu se regăsește în speța.
Este adevărat că, dreptul de proprietate al reclamanților, la o cercetare sumară, pare incontestabil, însă valorificarea acestui drept nu poate fi făcuta pe calea procedurală urmată, ci pe calea dreptului comun, întrucât contractele privitoare la acest imobil, încheiate sunt lovite de nulitate absolută.
Dreptul de proprietate se apară printr-un proces în care se analizează fondul cauzei, nu prin măsuri urgente, pârâții nu au intrat abuziv în acest imobil, astfel, nu se justifica evacuarea provizorie, fiind necesară o analiză detailată asupra raporturilor juridice pe calea dreptului comun.
Referitor la condiția urgentei, argumentele aduse prin cererea de ordonanța de către reclamanți nu subzistă, reclamanții invocând împrejurări neadevărate.
Astfel imobilul a fost alimentat permanent cu energie electrică deci nu poate fi vorba de „o paguba iminentă a imobilului, constând în „distrugerea acestuia și aducerea treptata în stare de neîntrebuințare”, așa cum relatează reclamanții.
Referitor la „paguba bunurilor mobile existente”, precizează că reclamanții nu au folosit niciodată imobilul, ca de altfel nici unul din cumpărători, nu au avut și nu au nici un bun mobil iar de necesitatea „efectuării de urgenta a lucrărilor de reparație”, de asemenea nu poate fi vorba.
Nici unul dintre motivele invocate de reclamanți nu impun urgența dispunerii evacuării din imobil. În literatura de specialitate cât și în jurisprudența în materie, se reține că există urgența ori de câte ori dreptul părții care reclama ar fi amenințat a se pierde cu totul, dacă aceasta parte ar recurge la procedura obișnuită de judecată sau cel puțin ar suferi un prejudiciu imediat, atât de grav încât sa apară foarte greu de reparat. Ori motivele invocate de reclamanți nu justifică urgența în accepțiunea disp.art. 581 C.proc.civilă.
Întrucât în acest imobil a funcționat societatea și este folosit și cu destinație de locuința a familiei tot timpul a fost alimentat cu energie electrica și termică. Facturile privind energia electrica s-au achitat de către intimat, fiind în posesia originalelor chitanțelor (depuse la dosarul cauzei), iar reclamanții profitând de întârzierea neplății unor facturi, au solicitat debranșarea imobilului de la furnizarea energiei electrice, pârâții fiind nevoiți a asigura alimentarea cu energie electrica prin încheierea unui alt contract. Nu s-a produs nici o paguba și nu este necesară nici o reparație urgentă, iar împrejurările invocate de reclamanți exclud în totalitate îndeplinirea condiției urgentei.
Mai mult decât atât, din data de 15.10.2012 exista un contract de închiriere intre . și O. Franciska, având ca obiect închirierea de către locatorul . întreprinderii individuale a unui spațiu de 100 mp în incinta imobilului din litigiu, stabilindu-se punctul de lucru în Plăieșii de Jos nr. 98.
Acest litigiu trebuie soluționat pe drept comun, fiind vorba de îmbunătățiri de mare valoare, aduse de intimat la imobil, după încheierea primului contract de vânzare-cumpărare iar valoarea acestui imobil este aprox. 700.000 lei și nu 100.000 lei, un preț derizoriu, cu care l-au achiziționat reclamanții în mod fictiv cooperând cu primul vânzător, respectiv B. Mihaly care a urmărit să ascundă natura juridică a unui împrumut care acoperea o operațiune ilegală, fiind vorba de fapt de o garanție imobiliara și nu de înstrăinarea efectiva a imobilului.
Referitor la condiția vremelniciei, aceasta de asemenea nu este îndeplinită, întrucât evacuarea, prin însăși natura ei este o măsura cu caracter definitiv și nu poate fi dispusa pe calea sumara a ordonanței președințiale, cu atât mai mult cu cat nu este îndeplinită condiția urgentei. Acțiunea reclamanților tinde la luarea unei masuri definitive si la rezolvarea in fond a litigiului dintre părți, ceea ce este inadmisibil în această procedura.
Reclamanții își pot apară cu eficienta dreptul real asupra imobilului pe calea unei acțiuni pe drept comun în revendicare sau evacuare și nicidecum pe calea urgentă a ordonanței președințiale. Datorită faptului că ordonanța presupune urgența și luarea unor măsuri vremelnice, instanța nu are căderea să prejudece fondul dreptului, putând să cerceteze doar aparența acestuia fără a anticipa asupra hotărârii de drept comun.
Cu privire la neprejudecarea fondului cauzei, apreciază că nici condiția aceasta nu este îndeplinită. Prin cererea formulată reclamanții tind la prejudecarea fondului pricinii iar măsura evacuării poate fi dispusă doar în situații excepționale, care permit instanței ca prin simpla pipăire a fondului să aprecieze de partea cui se situează aparența dreptului, o analiza detailată a raporturilor juridice dintre părți fiind incompatibilă cu specificul procedurii.
Toate împrejurările invocate de reclamanți exclud îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru admisibilitate, de asemenea, sub nici o formă nu subzista acte abuzive ale folosinței locuinței comise de către pârâți, constând în degradări aduse imobilului care să justifice formularea unei acțiuni pe calea ordonanței președințiale, nu se pot lua măsuri definitive, aceste măsuri sunt chemate să mențină o situație de fapt, până când se va soluționa fondul litigiului, având deci o durată limitată în timp.
Raportat la aspectele expuse, consideră că, este exclusă existența unei situații care să reclame luarea de urgență a măsurii solicitate de reclamanți prin acțiunea introductivă, respectiv evacuarea.
Pentru edificarea instanței de recurs precizează motivele susținute în fata instanței de fond si pe care le reiterează și instanțe de recurs. Astfel, societatea L. . constituit in anul 1993, imobilul din litigiu a constituit proprietatea societății, în acest imobil fiind permanent sediul societății și folosit și ca locuința a familiei intimatului O. D.. Nu a fost niciodată în posesia altei persoane acest imobil, fiind folosit permanent de societate si de familia sa care nu deține altă locuință și nu este nici în măsură să și-o procure. Ar fi inechitabil să fie evacuați dintr-un imobil pe calea ordonanței din moment ce acest imobil a făcut obiectul a trei vânzări succesive, toate fiind fondate pe o cauză ilicită, toate contractele încheiate fiind discutabile din punct de vedere al validității lor, aspecte care nu pot fi puse în discuție decât în cadrul unei acțiuni formulate pe calea dreptului comun, unde s-a solicitat de către . acestora, altfel ar fi încălcate principiile echității și bunei credințe care trebuie sa guverneze raporturile juridice civile.
Împotriva societății pârâte . deschis procedura insolvenței, prevăzuta de Legea 85/2006, la cererea D.G.F.P Harghita la data de 15 martie 2010 prin sentința civilă nr. 633/15.03.2010 iar în data de 28.02.2011 s-a confirmat un plan de reorganizare a societății propus de administratorul judiciar General Mir Consult S.P.R.L. Târgu M..
În data de 14 februarie 2012 reclamanții au formulat împotriva societății . intimatului acțiune în revendicare, solicitând a se constata ca reclamanții din prezenta cauza sunt proprietarii imobilului din litigiu, respectiv a imobilului situat în Plăieșii de Jos, nr. 98, jud. Harghita.
La aceasta acțiune în revendicare, societatea . O. D., în calitate de administrator (nefiind ridicat dreptul de administrare), a formulat acțiune reconvențională solicitând introducerea in cauza a pârâților B. MIHALY, domiciliat în loc. R., nr.319, jud.Harghita și B. E. ZSOKA, domiciliată in loc. R., nr. 319, jud. Harghita, fiind vorba în cauza de trei tranzacții succesive.
Prin aceasta acțiune reconvențională a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 313 din 13 iunie 2008, constatarea contractelor de vânzare succesive, respectiv a Contractului de donație nr. 5807 din 26.oct.2010 precum și nulitatea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 129 din 20 ianuarie 2012, încheiat intre reclamanții din prezenta cauza și pârâta B. E. Zsoka.
Acțiunea in revendicare ce face obiectul dos._, este pe rolul Judecătoriei Miercurea-C., fiind în curs de soluționare.
Raportat la aspectele expuse, consideră că este exclusă existența unei situații care să reclame luarea de urgență a măsurii solicitate de reclamanți prin acțiunea introductivă, respectiv evacuarea, motiv pentru care ținând seama de considerentele expuse anterior, văzând dispozițiile art. 581 C.pr.civ., solicită ca instanța sa respingă recursul ca nefondat, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces.
În probațiune s-a depus adeverința emisă de Primăria Plăieșii de Jos, un contract prestări servicii, rezoluția nr.89/2013 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu M..
În drept, se invocă disp. art. 115, art. 274 C.pr.civ., art. 581 C.pr.civ., art.312 alin. 1 C.pr.civ.
Tribunalul, analizând hotărârea atacată sub aspectul motivelor de recurs invocate, precum și sub aspectul prevăzut de art.304/1 C.pr.civ., constată următoarele:
Recurenții critică hotărârea instanței de fond sub aspectul nelegalității, invocând prevederile art.304 pct.7 și pct.9 C.pr.civ., apreciind că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art.581 Cod procedură civilă.
Cu referire la critica recurenților privind modul de soluționare a excepției inadmisibilității, se reține că, aceasta fiind o excepție de fond, în condițiile în care pârâții au invocat-o în fața primei instanțe sub aspectul neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale ordonanței președințiale, instanța a fost datoare să o soluționeze în raport de interpretarea prevederilor legale incidente în cauză, excepția invocată fiind admisă în mod corect.
Raportat motivelor de recurs invocate, se reține că, ordonanța președințială se înfățișează ca o procedură specială reglementată de lege în scopul luării unor măsuri vremelnice în cazuri urgente. Pe lângă condițiile generale ce trebuie îndeplinite în cazul oricărei acțiunii civile (formularea unei pretenții, interesul, capacitatea procesuală și calitatea procesuală), admisibilitatea ordonanței președințiale presupune și îndeplinirea unor condiții speciale care se desprind din art. 581 alin. 1 Cod procedură civilă.
În doctrină, s-a subliniat că textul de lege stabilește două condiții principale de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, anume urgența și caracterul vremelnic al măsurii solicitate a se lua pe aceasta cale, precum și că, din aceasta din urma condiție decurge o a treia de admisibilitate, anume ca prin măsura luată să nu se prejudece fondul.
Cu privire la susținerile recurenților în sensul că, în speță sunt întrunite cerințele prevăzute de art.581 C.pr.civ., existând atât urgența cât și vremelnicia, respectiv neprejudecarea fondului, instanța de recurs reține că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile generale și cele speciale ale ordonanței președințiale.
Se constată că, deși dreptul de proprietate al recurenților la o cercetare sumară, pare de necombătut, acest drept nu poate fi valorificat totuși pe calea procedurală aleasă de aceștia, ci numai pe calea dreptului comun, prin care se analizează fondul cauzei.
În ceea ce privește condiția urgenței, susținerile recurenților în sensul că, imobilul nu ar fi fost alimentat permanent cu energie electrică, nu pot fi primite, deoarece intimatul a depus la dosarul cauzei contractul de prestări servicii încheiate cu Asociația Composesorală Plăieșii de Jos, din care rezultă că, obiectul acestui contract reprezintă folosirea curentului electric la imobilul din litigiu (fila 77-79, dosar fond), în perioada 01.03._13, iar cel depus în recurs este încheiat pentru perioada 01.06._13. Totodată, în condițiile în care imobilul funcționează în prezent ca și pensiune, conform adeverinței emise de Primăria comunei Plăieșii de Jos, fiind și locuința intimatului O. D., susținerile recurenților vizând cauzarea unei pagube iminente a imobilului constând în distrugerea acestuia și aducerea treptată în stare de neîntrebuințare, urmează a fi înlăturate ca nefondate.
Se constată că, nici motivul invocat de recurenți referitor la îndeplinirea condiției vremelniciei, nu este îndeplinită, evacuarea nu poate fi dispusă pe calea ordonanței președințiale, în condițiile în care nu este îndeplinită nici condiția urgenței. În caz contrar s-ar ajunge la rezolvarea în fond a litigiului dintre părți, ceea ce este inadmisibil în această procedură. Totodată, în speță instanța de fond a reținut în mod corect faptul că, în cauză nu s-a probat existența unui abuz evident.
Față de aceste considerente, instanța de recurs constată că, motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.7 și pct.9 C.pr.civ., invocate de recurenți, nu sunt incidente în cauză, hotărârea instanței de fond nu cuprinde motive contradictorii, soluția dată rezultă din interpretarea corectă a prevederilor legale aplicabile în materie, respectiv art.581 C.pr.civ.
În consecință, recursul urmează a fi respins în baza art. 312 alin1. C.pr.civ., ca neîntemeiat.
În baza art. 274 C.pr.civ., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei, pe seama intimatului, reprezentând onorariu avocațial.
În ce privește cererea intimatului formulată cu ocazia judecării recursului, în sensul acordării cheltuielilor de judecată efectuate în fața instanței de fond, intimatul neformulând recurs cu privire la acest aspect, această cerere nu este admisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenții K. Z. A., domiciliat în mun.G., ., jud.Harghita și H. K., domiciliată în mun.S. G., ., ., jud.Harghita, împotriva sentinței civile nr. 1136 din 26.03.2013, pronunțată de Judecătoria Miercurea C. în dosarul nr._ .
Obligă recurenții la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei, pe seama intimatului O. D..
Respinge cererea intimatului O. D. privind obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fața instanței de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05.06.2013.
PreședinteJudecătorJudecător
S. C. M. I. S. E.
Grefier
L. B.
Red.: M.I.
Primit: 05.06.2013
Tehnored./id/07.06.2013
Dact: 2 ex/B.L.
Jud.fond: B. B. E.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 877/2013.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
