Anulare act. Decizia nr. 617/2013. Tribunalul HUNEDOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 617/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 2935/221/2012
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 617/R/2013 DOSAR NR._
Ședința publică din data de 27.06.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. C. A. - Judecător
C. M. A. - Președinte secția I civilă
V. A. E. - Judecător
S. E. A. - Grefier
Pe rol se află judecarea recursului civil introdus de către reclamantul D. LUCIN I., împotriva sentinței civile nr._/2012, pronunțată de Judecătoria D. (judecător fond - R. C. R. ) .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul recurent asistat de av S. P., intimata pârâtă asistată de av Maniul M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, s-a constatat că la data de 21.06.2013 recurentul reclamant a depus prin serviciul registratură, răspuns la întâmpinare în două exemplare.
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 26.06.2013 s-a admis cererea de abținere formulată de doamna judecător R. C. R..
Reprezentanta recurentului a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri ce au fost comunicate și reprezentantei intimatei.
Reprezentantele părților au arătat că nu mai au de formulat alte cereri.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentului reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare pentru administrarea probei cu interogatoriu, iar în subsidiar modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru și onorariu de avocat conform chitanței depuse la acest termen de judecată.
2
Reprezentanta intimatei pârâte a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru ambele capete, cu cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei onorariu avocațial conform chitanței de la fila 13 dosar.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr._/2012 dată de Judecătoria D. s-a respins acțiunea reclamantului D. I. împotriva pârâtei B. M. și a fost obligat reclamantul să-i plătească 500 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței prima instanță a reținut astfel:
„Reclamantul și pârâta s-au căsătorit în data de 27.09.1997, astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie(f.7), iar anterior căsătoriei reclamantul a vândut pârâtei cota de ½ parte din imobilul înscris în CF 1618 Șoimuș, nr. top.232/8, comups din casă, curte și grădină, în schimbul unui preț de 1.500 lei. Acest contract de vânzare-cumpărare a fost autentificat sub numărul 424/15.04.1997(f.5).
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită a se constatat nulitatea absolută a acestui contract autentic de vânzare-cumpărare pentru lipsa cauzei, prețul de clarat în contract fiind doar simbolic și pentru cauză ilicită și imorală, contractul fiind încheiat pentru a se obține consimțământul pârâtei la încheierea căsătoriei.
Se observă faptul că reclamantul nu neagă faptul că ar fi primit prețul de la cumpărătoare(de altfel, nici martorii audiați nu au putut preciza cu exactitate faptul că pârâta nu a achitat prețul imobilului cumpărat), ci declară că acesta este simbolic.
Prin urmare, instanța apreciază că prețul este real, fiind stipulat cu intenția de a fi plătit, în speță, plata nefiind negată de către reclamant, aceeași concluzie desprinzându-se și din declarațiile martorilor, nici unul dintre aceștia nefiind în măsură să declare cu certitudine că prețul nu a fost plătit.
De altfel și în contractul de vânzare cumpărare nr. 424/1997, a cărui anulare se solicită, s-a inserat mențiunea că prețul a fost achitat integral la data semnării.
În al doilea rând instanța apreciază că prețul este și serios, nefiind infim, reclamantul neprezentând vreun înscris sau altă dovadă că prețul pieței pentru un imobil asemănător celui înstrăinat era net superior celui declarat în contractul de vânzare cumpărare, în condițiile în care părțile sunt libere să determine prețul, iar acesta poate fi inferior valorii reale, echivalența fiind relativă, întrucât este raportată atât la valoarea lucrului, cât și la subiectivismul părților.
În ceea ce privește cea de a doua cauză de nulitate invocată de către reclamant, anume cea a existenței unei cauze imorale, încheierea actului fiind condiționată de acceptarea cererii în căsătorie, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată.
Astfel, se reține din declarațiile martorilor, că părțile au avut o relație de prietenie pe durata anului 1996, iar fiecare a renunțat la căsniciile anterioare pentru a putea fi împreună, împrejurare ce denotă existența unor puternice sentimente de afecțiune între părți, din aceste sentimente neputând fi dedusă atitudinea pretins imorală a pârâtei de a condiționa încheierea căsătoriei cu reclamantul de vânzarea unui imobil.
3
În al doilea rând, dacă pârâta ar fi avut o astfel de atitudine, ar fi putut ca
după încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 15.04.1997 să nu accepte încheierea căsătoriei la peste 5 luni distanță, în 27.09.1997.
Cele invocate de către reclamant în cererea de chemare în judecată sunt contrazise și de împrejurarea că cei doi soți au avut o căsnicie bună timp de aproximativ 13 ani, iar până în anul 2010 când s-a produs desfacerea căsătoriei prin divorț, reclamantul nu s-a plâns de neseriozitatea prețului contractului de vânzare cumpărare și de cauza sa imorală, concluzie ce se desprinde din analiza în ansamblu a declarațiilor tuturor martorilor audiați.
Instanța apreciază că, în realitate, cel care are o atitudine culpabilă este reclamantul, care urmărește scoaterea bunului din masa bunurilor comune, judecata cererii de partaj, obiect al dosarului nr._/221/2011 al Judecătoriei D., fiind suspendată până la soluționarea prezentei cauze, fapt indicat de către pârâtă prin întâmpinare și necontestat de către reclamant”.
Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs reclamantul D. L. I. solicitând a-i fi admisă acțiunea.
În motivarea recursului ,în esență, a invocat următoarele:
„Atâta timp cât conform sentinței atacate, martori nu au fost în măsură să declare cu certitudine ca pretul nu a fost plătit, per a contrario, din chiar declarațiile martorilor arătam că niciunul nu este în măsură să afirme cu certitudine, nici ca pretul a fost plătit, astfel că spunem noi, raportat la probe, prețul nu este unul real.
De asemenea arătam faptul că prin însăși motivarea acțiunii introductive reclamantul a negat plata prețului, făcând mențiunea că acesta a fost doar unul simbolic, fără ca prețul să fi fost plătit în realitate, chiar dacă în contract a fost înserată formularea standard cum că prețul s-a plătit, prin urmare, motivarea că reclamantul nu ar fi negat ca a primit prețul de la cumpărătoare, nu are susținere.
Astfel că, raportat la probele administrate în cauză, apreciem că prețul stipulat în contract, ca o condiție de validitate a contractului de vânzare cumpărare, nu îndeplinește cerința impusă de art 1303 cod civil în realitate, actul s-a făcut fără a exista o cauză (în sensul art 948 C civil), subsemnatul neprimind nicio sumă de bani în schimbul înstrăinării proprietății.
Din probele administrate, declarații de martori, nu se desprinde concluzia că vânzătorul a dobândit prețul, ci mai degrabă concluzia că acest preț a fost unul fictiv, nefiind deci o cauză suficientă pentru transmiterea dreptului de proprietate, (contractul unul onorific –martor I. fila 23 și condiționat de încheierea căsătoriei – martor C.- fila 25).
Cu privire la ceea de-a doua cauză de nulitate, instanța de fond în mod eronat o apreciază ca neîntemeiată, prin chiar raportare la analiza în ansamblu a declarațiilor martorilor, astfel că martora C. R. precizează că știe: că actul a fost condiționat de încheierea căsătoriei”, în timp ce din declarațiile celorlalți martori se desprinde concluzia că fie că unii nu știu de existența unui contract (martora S. C. fila 21), fie că acel contract s-a încheiat onorific (martorul I. A. fila 23).
De asemenea arătăm că pentru stabilirea corectă a stării de fapt și de drept în cauză, se impune administrarea de noi probe, administrarea probei cu interogatoriul pârâtei, însă, având în vedere că în recurs nu se pot propune probe
4
noi, în sensul prevăzut de art 305 C pr civilă cu excepția înscrisurilor, solicităm ca în baza art 312 al.3 C pr civilă, să casați hotărârea și să trimiteți cauza spre rejudecare instanței de fond.”
Recursul s-a timbrat legal cu 427 lei.
Examinând actele dosarului se rețin următoarele:
Apărările reclamantului vizând prețul neserios, respectiv unul simbolic sau chiar că nu i-ar fi fost achitat sunt absolut formale și fără consistență juridică.
Din chiar motivarea acțiunii reclamantului rezultă că părțile ar fi discutat despre natura actului pe care urmau să îl încheie în 1997, anterior căsătoriei, iar pârâta l-ar fi determinat, deci convins pe reclamant să încheie, nu o donație, ci un act de vânzare, pentru a nu putea fi atacat actul de fiica dintr-o altă căsătorie a reclamantului.
În aceste condiții este evident că nu se mai poate discuta de lipsa cauzei, adică plata prețului sau caracterul lui modic, câtă vreme, reclamantul a intenționat să o gratifice pe viitoarea soție cu ½ din imobilul de care a dispus.
Că este așa o dovedește faptul că vreme de 15 ani de la întocmirea actului și până la introducerea acțiunii reclamantul nu a înțeles să atace în justiție acest contract, ci doar după divorțul lor în 2010 și apariția diferendelor legate de partaj; acesta a încercat să-și redobândească cota de ½ din imobil, respectiv atunci când între părți relațiile armonioase au dispărut.
Cauza încheierii contractului nu poate fi nici una imorală, deoarece reclamantul nu a dovedit că pârâta nu s-ar fi căsătorit cu el decât condiționat de transmiterea unei cote de proprietate pe imobil.
Astfel, nici un martor nu a relatat despre împrejurarea că pârâta i-ar fi impus reclamantului cedarea acestei cote în schimbul căsătoriei lor.
Prin urmare și acest caz de nulitate pe motivul imoralității cauzei actului, a fost corect înlăturat de prima instanță și cu motivația faptică adecvată, conformă probatoriului administrat.
Față de aceste considerente se va constata că soluția instanței de fond este atât temeinică, cât și legală, urmând a se respinge ca nefondat recursul reclamantului.
În conformitate cu art 274 C pr civilă, recurentul va fi obligat să-i plătească intimatei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul D. LUCIN I., împotriva sentinței civile nr._/2012, pronunțată de Judecătoria D..
Obligă pe reclamant la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimatei B. M..
Irevocabilă.
5
Pronunțată în ședința publică azi, 27.06.2013.
Președinte Judecător Judecător
N. C. A. C. M. A. V. A. E.
Grefier S. E. A.
NCA/SEA -2 ex
01.07.2013
Judecător fond - R. C. R.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 97/2013. Tribunalul HUNEDOARA | Servitute. Decizia nr. 190/2013. Tribunalul HUNEDOARA → |
|---|
