Contestaţie la executare. Decizia nr. 744/2013. Tribunalul HUNEDOARA

Decizia nr. 744/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 9533/278/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL HUNEDOARA

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 744/R/2013

Ședința publică din data de 27 septembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: - B. P. - judecător

- R. I. - vicepreședinte Tribunal

- I. M. - judecător

- Ș. R. - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil introdus de către intimatul în contestație la executare N. S. N. împotriva încheierii civile din 05.11.2012 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul civil nr._ (judecător fond B. I. S. ).

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

S-a constatat că prin serviciul de registratură al instanței recurentul-intimat în contestația la executare a depus la dosarul cauzei adresa trimisă Primăriei Petroșani, rprin care a solicitat adresele intimaților B. S., S. M.-F. și S. M., precum și răspunsul primit.

Instanța din oficiu, a invocat excepția de netimbrare a recursului și a reținut-o în pronunțare pe această excepție.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față, constată:

Prin încheierea civilă din data de 5 noiembrie 2012, Judecătoria Petroșani a admis cererea formulată de petenții B. S., S. M. – F. și S. M. și a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 5.698,33 lei, achitată în data de 15 decembrie 2010.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința nr.6164 din 23 noiembrie 2011, Judecătoria Petroșani,în cauza ce a format obiectul dosarului nr._, a respins contestația la executare, formulată de contestatorii B. S., S. M. – F. și S. M., în contradictoriu cu intimatul N. S. – N., pentru anularea procesului-verbal de licitație din data de 21.09.2010 întocmit de Biroul Executorului Judecătoresc O. P., în dosarul execuțional nr. 566/2008.

Că, împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorii B. S., S. M. – F. și S. M., care s-a soluționat prin decizia nr. 837/R/2012 de către Tribunalul Hunedoara, în sensul anulării ca netimbrat a recursului, decizia fiind definitivă și irevocabilă.

Instanța de fond a apreciat că cererea contestatorilor B. S., S. M. – F. și S. M. pentru restituirea cauțiunii, achitată în dosarul de fond, în sumă de 5.698,33 lei, depusă cu chitanța nr._/1 din 15 decembrie 2010, se impune a fi admisă în condițiile art. 7231 alin. (3) din Codul de procedură civilă, conform căruia „Cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă s-a soluționat fondul cauzei, în condițiile în care hotărârea instanței de fond este irevocabilă conform deciziei nr. 837/R/2012 a Tribunalului Hunedoara, iar creditorul, personal sau prin intermediul executorului judecătoresc nu a solicitat îndestularea creanței din respectiva cauțiune .

Împotriva sentinței a declarat recurs intimatul N. S. – N.,solicitând desființarea încheierii atacate, în sensul respingerii cererii de restituire a cauțiunii, ca nelegală, în condițiile în care recursul declarat de contestator nu a fost soluționat definitiv.

Cererea de recurs nu s-a timbrat.

Ca atare, văzând că recurentul-intimat a fost în mod repetat citat expres cu mențiunea să depună dovada achitării taxei de timbru și nu s-a conformat, acest tribunal, în considerarea dispozițiilor imperative a art. 20 din Legea nr. 146/1997, va aplica sancțiunea expres prevăzute de legiuitor: anularea cererii sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de către intimatul în contestația la executare N. S. – Nalkiashar împotriva încheierii civile din 05.11._, pronunțată de Judecătoria Petroșani, județul Hunedoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.09.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

B. P. R. I. I. M.

- în concediu paternal –

VICEPREȘEDINTE TRIBUNAL

R. I.

GREFIER,

Ș. R.

IM/ȘR/2 ex.

Jud. fond B. I. S.

06.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 744/2013. Tribunalul HUNEDOARA