Contestaţie la executare. Sentința nr. 1926/2013. Tribunalul HUNEDOARA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1926/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 18-01-2013 în dosarul nr. 11060/278/2011
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 43/R/2013 DOSAR NR._
Ședința publică din 18 ianuarie 2013
PREȘEDINTE I. M.- judecător
V. A. E.- judecător
R. I.- vicepreședinte
C. I.- grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de către contestatorii M. I. și M. I. Z. împotriva sentinței civile nr. 1926/2012 pronunțată de Judecătoria Petroșani, în dosarul civil nr._ (judecător I. G.).
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat avocat G. S. pentru recurenții contestatori M. I. și M. I. Z., lipsă fiind recurenții contestatori și intimata D. D..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
S-a constatat că prin serviciul registratură s-a depus la dosar din partea intimatei D. Doinas precizări și adeverința nr. 534/09.09.2008 emisă de Primăria Orașului Uricani.
Reprezentantul recurenților contestatori, avocat G. S. a învederat faptul că nu mai are alte cereri de probe de formulat.
Instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurenților contestatori, avocat G. S. a solicitat admiterea recursului, arătând că executarea nu avea obiect la data executării în ceea ce privește pe recurentul M. I. Z., iar în ceea ce privește pe recurentul M. I., acesta se pretinde proprietarul imobilului în litigiu, aspect ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentic nr. 2739/16.06.2006 depusă la dosar. Cu obligarea intimatei la plata cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat și taxele de timbru.
T R I B U N A LU L
Asupra recursului da față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1926/2012/ Judecătoria Petroșani a respins contestația la executare formulată de către contestatorii M. I. și M. I. Z.,- în prezent deținut în penitenciarul B. M.-, împotriva formelor de executare silită începute în baza Sentinței civile nr. 6839 din 26 noiembrie 2010 a Judecătoriei Petroșani, la cererea creditoarei D. D. de către Biroul Executorului judecătoresc P. A. N., în dosarul execuțional nr. 277/2011.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin sentința civilă nr. 6839 din 26 noiembrie 2010 Judecătoria Petroșani, așa cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 72/A a Tribunalului Hunedoara a admis acțiunea introdusă de reclamanta D. D. și a dispus evacuarea pârâtului M. I. Z. din imobilul situat în Valea de Brazi, nr. 155, jud. Hunedoara, înscris în CF nr._ UAT Uricani, nr. cadastral_, nr. top. 1235/5, 1326/5, 1332/5, 1333/5, 1334/5, 1335/5.
A reținut și motivat că, deoarece, pârâtul ocupă fără vreun drept imobilul proprietatea reclamantei, aceasta este îndreptățită să se bucure de toate prerogativele dreptului său de proprietar, conferite de art.480 din C. civ precum și de a solicita evacuarea pârâtului care îl folosește în mod abuziv.
A reținut că prin cererea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc P. A. N., sub nr. 277 din 16 iunie 2011, creditoarea D. D. a solicitat împotriva debitorului M. I.-Z., executarea silită a Sentinței civile nr. 6839/2010 a Judecătoriei Petroșani, - investită cu formulă executorie -, iar prin încheierea civilă nr. 2357 din 30 iunie 2011 același instanță, a încuviințat executarea silită a acesteia.
Că, la data de 27 iulie 2011 executorul judecătoresc a întocmit procesul verbal prin care a stabilit cheltuielile de executare și a comunicat contestatorului M. I.-Z. somația prin care i-a pus în vedere că, în termen de cinci zile, să se conformeze întocmai dispozitivului titlului executoriu, în sensul de a evacua imobilul situat în Valea de Brazi, nr. 155, dar acesta între timp a fost arestat și depus la Penitenciarul B. M., însă evacuarea acestuia nu se reduce numai la îndepărtarea sa, fizică din locuință, ci și la evacuarea bunurilor sale mobile, - multitudinea și diversitatea lor fiind reflectată în cele trei anexe la procesul verbal, întocmit la data de 17 noiembrie 2011 de către executorul judecătoresc.
În fine, instanța de fond a mai reținut că, contestatorul M. I. nu a fost parte în procesul în care s-a pronunțat hotărârea de evacuare, a cărei executare silită s-a cerut și nici în cauza de față nu a făcut dovada că ar avea vreun drept asupra imobilului în cauză, astfel că executarea silită începută de executorul judecătoresc s-a desfășurat cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale ce reglementează executarea silită.
Împotriva sentinței a declarat recurs contestatorii criticând-o ca netemeinică și nelegală și solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru administrarea de noi probe, ori reținerea cauzei spre rejudecare cu administrarea probei cu expertiză topografică.
În motivarea recursului contestatorii au arătat că obligația de evacuare prevăzută în titlu executor era îndeplinită astfel că executarea silită este lipsită de obiect, iar bunurile enumerate în procesul verbal și presupuse ca aparținând debitorului obligației nu sunt identificate ca apartenență și au rămas pe loc.
Sub aspectul drepturile procesuale ale contestatorului M. I., acesta și-a dovedit calitatea procesuală precum, și calitatea de proprietar al imobilului în litigiu prin depunerea contractului de vânzare-cumpărare a acestuia.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 3041 C.pr.civ.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor și criticilor aduse, precum și din oficiu, în condițiile art. 3041C.pr.civi., acest tribunal apreciază recursul nefondat, urmând a fi respins ca tare pentru următoarele motive.
Prin contestația la executare, contestatorii M. I. și M. I. Z., au solicitat anularea formelor de executare silită întocmite de executorul judecătoresc P. A. N. în dosarul nr. 277/2011, precum și întoarcerea executării silite efectuate în baza Sentinței civile nr. 6839/2010, - modificată, pe calea apelului de către Tribunalul Hunedoara, prin Decizia nr. 72/A/2011.
Nici unul din motivele dezvoltate în cuprinsul respectivei contestații nu vizează legalitatea și temeinicia actelor de executare silită interpuse de executor astfel că sub acest aspect soluția instanței de fond este corectă.
Sub aspectul întoarcerii executării silite, se constată că o atare cerere nu poate fi primită decât în condițiile art. 4041 și următoarele C.pr.civ., acesta presupunând desființarea titlului însăși.
În fine, văzând că motivele dezvoltate de contestatori vizează legalitatea sentinței civile a cărei executare silită face obiectul prezentului dosar, respectiv calitatea contestatorului M. I. de proprietar al imobilului în cauză, este de menționat că instanța de judecată, nu-i este îngăduit, ca, pe calea contestației la executare, să procedeze la reluarea judecății ori să examineze legalitatea și temeinicia unui hotărâri judecătorești, ce constituie titlu executoriu.
Așa fiind, în temeiul art. 312 C.pr.civ., în cauză se va aduce o soluție de respingere a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de contestatorii M. I. Z. și M. I. împotriva sentinței civile nr. 1926/2012 pronunțată de Judecătoria Petroșani, județul Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.01.2013
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR I. M. V. A. E. R. I.
GREFIER,
C. I.
IM/CI - 2 ex.
08.04.2013
Jud.fond. I. G.
← Actiune in regres. Decizia nr. 977/2013. Tribunalul HUNEDOARA | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 533/2013. Tribunalul HUNEDOARA → |
---|