Pretenţii. Sentința nr. 281/2013. Tribunalul HUNEDOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 281/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 2912/97/2010
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 281/2012 DOSAR NR_
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2013
PREȘEDINTE:I. M.- judecător
I. A. M.- grefier
P. de pe lângă Tribunalul Hunedoara a fost reprezentat de Procuror D. Ioanela .
Pe rol fiind pronunțarea cauzei civile formulată de către reclamanții A. S., T. L. S. și A. S. C. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect pretenții.
S-a constat că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16 octombrie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei civile de față:
Prin acțiunea civilă precizată, înregistrată la acest tribunal, la nr._ / din 11.06.2010, reclamanții A. S., T. L. S. – născută A. – și A. S. au chemat în judecată, în calitate procesuală de pârât, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că, în baza Legii nr. 221/2009, condamnarea suferită de A. H. I., decedat la 06.09.2001, prin Sentința penală nr. 45/1950 a fostului Tribunalul M. Sibiu, constituie, de drept, condamnare cu caracter politic și a se menționa pe respectiva hotărâre, acest caracter și a fi obligat pârâtul ca în baza art. 504-506 Cod procedură penală, să le plătească suma de 330.000 euro cu titlu de daune morale și materiale sau, în subsidiar, să le plătească aceeași sumă, în baza Legii nr. 221/2009.
Au solicitat cheltuieli de judecată. (f. 1-2; 11-12)
În motivarea cererii astfel precizate, reclamanții au arătat, în esență, că defunctul lor soț și tată, A. H. I., a fost condamnat la 4 ani închisoare și un an interdicție corecțională, de către Tribunalul M. Sibiu, pentru săvârșirea unei infracțiuni al cărui caracter politic este prevăzut, expres, ca atare, prin art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009, ca de drept având caracter politic și, că, solicită obligarea pârâtului ca în temeiul art. 5 alin. 1 din respectivul act normativ, să-i plătească despăgubirile morale și materiale pretinse.
De asemenea, a arătat că solicită obligarea pârâtului la plata aceleiași sume, în temeiul art. 504-506 Cod procedură penală, întrucât, recent a luat cunoștință de faptul că antecesorul lor, - după 30 ani de la executarea pedepsei -, prin Decizia nr. 2606/1998, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare promovat de Procurorul General și a casat Sentința penală nr. 45/1950 a fostului Tribunalul M. Sibiu și a dispus, - în baza art. 11 pct. 2 combinat cu art. 10 lit. d Cod procedură penală -, achitarea acestuia.
Au arătat că suferințele îndurate de acesta sub durata executării pedepsei de 4 ani prin închisorile comuniste, privarea abuzivă de libertate pe această perioadă, care l-a lipsit de posibilitatea finalizării studiilor în medicină, la care se adaugă suferințele membrilor de familie, justifică suma de 380.000 euro pretinsă cu titlu de despăgubiri.
În fine, reclamanții au arătat că pretențiile lor au la bază dispozițiile art. 504-506 Cod procedură penală, susținând, că, față de data la care au luat cunoștință despre hotărârea de achitare, nu este împlinit termenul de 18 luni și, că, în subsidiar, solicită aceeași sumă - de 380.000 euro - cu titlu de despăgubiri și în temeiul Legii nr. 221/2009, deși textul de lege care reglementa acest drept, a fost declarat neconstituțional. (f. 11-12)
Pârâtul - Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara - a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nefondată.
Raportat la precizarea de acțiune formulată de către reclamanți după comunicarea extrasului deciziei de achitare a antecesorului lor și în împrejurările declarării neconstituționalității art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, pârâtul nu a mai efectuat vreun demers procedural care să reflecte poziția sa, în apărare.
Din examinarea actelor dosarului, instanța retine următoarele:
Reclamanta A. S., are calitatea de soție supraviețuitoarea defunctului A. H. I., iar reclamanții T. L. S. – născută A. – și A. S. C., sunt fiica și, respectiv, fiul acestuia. (f. 9-19)
A. H. I. – student de 21 ani – a fost judecat într-un lot de inculpați și condamnat prin Sentința nr. 45/1950 de către Tribunalul M. Sibiu, la 4 ani închisoare, un an interdicție corecțională și 4000 lei amendă corecțională + 1000 lei cheltuieli de judecată, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, prev. de art. 209 pct. IV Cod penal în vigoare. (f. 57-65)
Sentința a fost modificată de Curtea Militară de Casare și Justiție, care în soluționarea recursurilor promovate, a decis și confiscarea întregii averi mobile a condamnatului. (f. 45-74)
Pedeapsa s-a executat integral, acesta fiind eliberat la expirarea pedepsei.
Condamnarea respectivă a atras exmatricularea acestuia de la Facultatea de Medicină, unde era student. (f. 83; 87; 129-130)
Prin art. 1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009, condamnările pentru faptele prevăzute de 209 Cod penal, constituie, de drept, condamnări cu caracter politic.
De altfel, prin Hotărârea nr. 518/1991, comisia abilitată, înființată în baza Decretului - Lege nr. 118/1990, a confirmat caracterul politic al condamnării acesteia, acordându-i indemnizația cuvenită. (f. 17)
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. a și b, din Legea nr. 221/2009, legiuitorul român a prevăzut dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, - iar în caz de deces dreptul soțului supraviețuitor și al descendenților până la gradul II, inclusiv -, de a solicita obligarea statului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, precum și despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, urmând ca instanța să țină seama de măsurile reparatorii acordate deja, în temeiul Decretului - Lege nr. 118/1990.
Cum, teroarea regimului comunist și, respectiv a regimului de detenție la care erau supuși deținuții politici, considerați dușmani ai poporului, - a cărui metode de tratament și reeducare inumane, degradante, asimilabile torturii, în care excelau bătaia, înfometarea, supunerea la munci grele, șantajul, frica, frigul, lipsa asistenței medicale -, sunt de notorietate, instanța apreciind, sub acest aspect, suficient probatoriu administrat în cauză. (f. 44-73; 83; 87)
În mod evident, suportând acest regim de penitență, defunctului A. H. I., i-au fost afectate grav nu numai drepturile primordiale - ca viața, libertatea, sănătatea, integritatea fizică și psihică -, dar și cele personal nepatrimoniale ce definesc personalitatea umană, - ca demnitatea, onoarea, reputația -, astfel că se justifică repararea prejudiciului suferit prin condamnare, prin compensări pecuniare pe criteriul echității. La această reparațiune impunându-se a fi avută în vedere și suferința cauzată de faptul exmatriculării sale de la Facultatea de Medicină, ceea ce, în mod evident, echivalează cu blocarea definitivă a carierei sale vocaționale și îngrădirea oricărei perspective de a se realiza profesional, funcție de aptitudinile și aspirațiile pe care le avea.
Ca atare, raportat la cele ce preced, reclamanții în calitate de soție supraviețuitoare și descendenți gradul I, în temeiul textului de lege arătat, au vocație la despăgubirile morale după defunctul lor soț și tată, care, precum s-a constatat în cele ce preced, a suferit o condamnare penală, considerat, de drept, ca având caracter politic.
Prin Decizia nr. 1358/2010, Curtea Constituțională a admis, însă, excepția de neconstituționalitate, - invocată de pârâtul în cauză – a normei juridice conținute de articolul 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Decizia respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010.
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituția României, coroborat cu cele ale art. 31 alin. 3 a Legii nr. 47/1992, republicată, dispozițiile legale declarate neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, în Monitorul Oficial, dacă în acest interval de timp, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu a reglementat situația creată, în sensul că nu a pus de acord normele juridice declarate neconstituționale, cu prevederile Constituției.
Cum, în intervalul celor 45 de zile, legiuitorul român nu a reglementat situația creată, în sensul că nu a pus de acord prevederile art. 5 alin. 1 lit. a, cu prevederile Constituției, norma juridică respectivă a fost lipsită de eficacitate, astfel că, - în considerarea Deciziei nr. 12/2012, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a României, a statuat cu putere de lege că nu se mai pot acorda despăgubiri morale în temeiul respectivei norme de drept -, acest tribunal apreciază că cererea reclamanților sub aspectul despăgubirilor morale pretinse, se impune a fi respinsă.
Sub aspectul despăgubirilor materiale, acest tribunal are în vedere că prin Decizia nr. 6/2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu putere de lege, că, în categoria bunurilor pentru care se acordă asemenea despăgubiri, în baza art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, sunt incluse doar bunurile imobile ( terenuri și construcții) ce nu s-au restituit în natură sau prin echivalent, în baza legilor reparatorii adoptate de legiuitor după evenimentele din decembrie 1989, respectiv, Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005.
După evenimentele din decembrie 1989 și căderea regimului politic comunist, Procurorul General al Republicii, a declarat recurs în anulare împotriva Sentinței nr. 45/1950 a Tribunalului M. Sibiu, iar instanța supremă, în soluționarea acestuia –prin Decizia nr. 2606/14.10.1998, comunicată în extras de instituția statului abilitată cu păstrarea și conservarea acestor documente - a casat această hotărâre și l-a achitat pe defunctul A. H. I., acest document determinând, de altfel, reclamanții să-și precizeze acțiunea pe temeiul art. 504-506 Cod procedură penală și să solicite obligarea statului la despăgubiri pentru eroare judiciară.
Or, se apreciază – raportat la acest context procesual – că dosarul politic comunicat în extras de către CNSAS, precum și depozițiile martorilor audiați, au valoare probatorie sub aspectul suferințelor îndurate de defunctul A. H. I. în perioada regimului de detenție la care a fost supus – ca deținut politic în penitenciare redutabile prin duritatea metodelor punitive și de „ reeducare”, precum: Pitești, Aiud și Coloniile de Muncă de la Canalul D. – Marea N., se apreciază cauza lămurită, întrutotul, sub aspectul îndeplinirii condițiilor impuse de instituția ce reglementează răspunderea statului pentru erori judiciare.
Astfel, prin art. 504 Cod procedură penală, este reglementat dreptul persoanei care a fost condamnată definitiv, de a solicita repararea de către stat a pagubelor suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
Potrivit art. 505 din același cod, la stabilirea întinderii reparației, se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă, aceasta putând fi stabilită prin plata unei sume de bani sau în constituirea unei rente viagere ori în obligația ca, pe cheltuiala statului, cel în cauză să fie încredințat unui institut de asistență socială ori medicală.
Sub acest aspect, se constată că Decizia nr. 2606 a Curții Supreme de Justiție, s-a pronunțat la data de 14.10.1998, fiind incidente în cauză atât prevederile CEDO – ratificate de România prin Legea nr. 30/1994 – cât și prevederile art. 20 din Constituție, raportat la faptul că această decizie s-a comunicat doar în facsimil cu ocazia reconstituirii dosarului politic al defunctului A. H. I., astfel că se apreciază că cererea în despăgubiri pentru eroare judiciară, s-a formulat în termenul de 18 luni prevăzut de art. 306 alin. 2. (f. 104-105; 132; 107-108; 51-52)
Așadar, suferințele îndurate pe perioada de detenție, lipsirea de libertate pe perioada celor 4 ani, sănătatea ruinată în închisorile comuniste, munca grea și neplătită în coloniile de muncă cu regim penitenciar, batjocura și umilințele la care a fost supus tânărul, de 21 de ani, - A. H. I. – „ca dușman al regimului comunist”, marginalizarea, persecuțiile și supravegherea permanentă care a urmat, faptul că atât lui cât și familiei sale le-au fost blocate definitiv căi de acces în cariera profesională și în ocuparea unor funcții de conducere, fiind siliți să poarte până căderea regimului totalitar, stigmatul de deținut politic, respectiv, de descendenți a unui deținut politic, toate acestea justifică despăgubiri în condițiile art. 504-505 Cod procedură penală.
Însă, admisibilitatea acestei acțiuni, poate fi pornită, potrivit art. 506 de persoana îndreptățită, victimă a erorii judiciare, iar, după moartea acesteia, poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreținerea sa.
Or, la momentul condamnării dispuse prin Sentința nr. 45/1950 a Tribunalului M. Sibiu, numitul A. H. I. – decedat la data de 06.09.2001 -, nu era căsătorit și nu avea descendenți în întreținere, astfel că, în cauză, nu este îndeplinită de către reclamanți condiția prevăzută de art. 506 alin. 1 Cod procedură penală, aceea de persoane aflate în întreținerea sa. (f. 8-16)
Deci, față de cele arătate, acțiunea reclamanților pentru despăgubiri morale în temeiul art. 504-506 Cod procedură penală, urmează a fi respinsă.
Pe cale de consecință, în cauză, se va aduce o soluție de admitere în parte a acțiunii, respectiv, sub aspectul constatării carterului politic al condamnării la pedeapsa de 4 ani închisoare și un an interdicție corecțională a defunctului A. H. I., prin Sentința nr. 45/1950 a Tribunalului M. Sibiu, urmând a fi respinsă, în rest, pe ambele temeiuri de drept.
În fine, văzând că s-a invocat excepția de tardivitate a acțiunii și, că, potrivit art. 137 Cod procedură civilă, instanța de judecată are obligația de a se pronunța asupra excepțiilor de procedură ce se ridică înaintea sa, acest tribunal apreciază că, în condițiile în care decizia de achitare a defunctului A. H. I., nu i-a fost comunicată vreodată, termenul de 18 luni impus de art. 506 Cod procedură penală, nu este împlinit, dreptul la acțiune începând să curgă doar de la momentul comunicării acesteia, iar raportat la deciziile de principiu ale Înaltei Curți de Casație și Justiție a României și la faptul că acest termen este considerat a fi unul de prescripție, fiindu-i aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958, se constată că potrivit art. 21 din acest act normativ, despăgubirile morale sunt prevăzute expres ca imprescriptibile, considerente pentru care excepția invocată se va respinge. (f. 93)
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă și că se justifică cheltuieli de judecată în sumă de 700 lei (f. 136).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția de tardivitate a introducerii acțiunii în despăgubiri pentru eroare judiciară.
Admite, în parte, cererea formulată de către reclamanții A. S., T. L. S. și A. S. C., toți domiciliați în Orăștie, ., jud. Hunedoara, împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, reprezentant de Direcția Finanțelor Publice a județului Hunedoara și în consecință:
Constată caracterul politic al condamnării la pedeapsa de 4 ani închisoare și un an interdicție corecțională a numitului A. H. I.– decedat la data de 06.09.2001 -, prin Sentința nr. 45/1950 a Tribunalului M. Sibiu
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 700 lei, cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 6 noiembrie 2013.
Președinte, Grefier,
I. M. I. A.-M.
IM/IAM/7 ex.
20.02.2014
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 288/2013. Tribunalul... | Expropriere. Sentința nr. 47/2013. Tribunalul HUNEDOARA → |
|---|
