Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 169/2013. Tribunalul HUNEDOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 169/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 6780/97/2010
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.169/2013 DOSAR NR._
Ședința publică din data de 31 mai 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE:I. I. E. - judecător
T. A. A.- grefier
Pentru astăzi fiind pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamantul B. T. A. G. împotriva pârâtului Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect pretenții – Legea nr.221/2009.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de amânare a pronunțării din 22 MAI 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.
TRIBUNALUL,
Asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ și precizată ulterior (fila 120-124 vol.1, fila 2-12 vol.2, 225-227 vol.2) reclamantul B. T. A. G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constată că reclamantul B. T. A. G. împreună cu părinții săi au fost supuși măsurii dislocării din localitatea Almașu M., la data de 04.08.1949 și strămutării lor în localitatea Hațeg unde li s-a stabilit domiciliul obligatoriu până în luna noiembrie 1954.
Să se constate caracterul politic al măsurii dislocării lor din Almașu M. și al strămutării în localitatea Hațeg și să fie obligat pârâtul să-i plătească despăgubiri în sumă de 1.500.000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume la data plății, pentru prejudiciul moral suferit de reclamant împreună cu părinții săi B. A. și B. Ghizella Irma, prin aplicarea asupra acestora a măsurii administrative cu caracter politic a dislocării și strămutării.
S-a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la plata sumei de 2.400.000 euro sau echivalentul în lei al acestei sume la data plății, cu titlu de despăgubiri materiale pentru prejudiciul moral suferit pentru bunurile confiscate de pârât de la familia reclamantului cu ocazia dislocării lor.
S-au cerut cheltuieli de judecată.
Prin precizări ulterioare s-a mai cerut să se constate caracterul politic al supunerii reclamantului și a părinților săi, măsurilor de exterminare fizică și psihică lentă prin retragerea pensiei tatălui reclamantului începând cu data de 1.06.1948 potrivit deciziei nr.100.618/27.08.1948; prin împiedicarea accesului la asistență sanitară și la tratament, prin vătămarea sănătății și pricinuirea decesului tatălui reclamantului B. A. din cauza lipsirii de acces la asistență medicală și tratament; prin refuzul de a-i acorda pensia de invaliditate de gradul II prin Decizia nr.327/1959; prin lipsirea de cele mai elementare condiții de viață și prin lipsirea de mijloace de subzintență în localitatea de domiciliu obligatoriu, de la data de 2 martie 1949.
S-a mai cerut să se constate caracterul politic al urmării reclamantului și al mamei acestuia prin intermediul informatorilor, în perioada de după încetarea domiciliului obligatoriu. S-a mai solicitat să se constate caracterul politic al exmatriculării reclamantului din Liceul R.-Catolic de Băieți din A.-I. la data de 2 martie 1949 când am fost strămutat la Hațeg. Să se constate caracterul politic al măsurilor mai sus arătate exercitate asupra reclamantului și a familiei acestuia, în contrarietate cu dispozițiile Constituționale în vigoare la data exercitării asupra lor a acestor măsuri cu caracter politic.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.221/2009 și ale art.4, 5, 6 și 14 din Convenția EDO, art.20 din Constituția României și art.8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În fapt s-a arătat că, reclamantul împreună cu părinții săi au fost ridicați în noaptea de 04.08.1949 de către forțele de constrângere ale statului român, sub amenințarea armei, de la reședința de vară din Almașu M., județul Hunedoara și duși la Hațeg, unde au fost obligați să rămână până în luna noiembrie 1954 când li s-au ridicat restricțiile domiciliare. Motivul ridicării acestora a fost acela că au făcut parte din categoria de „moșieri” astfel cum este precizat în adresa nr.76.177/9.04.1991 eliberată de către Ministerul de interne.
De la reședința din Almașu M. le-au fost confiscate construcțiile de locuit, construcțiile pentru animale, animalele, pădurile, terenurile și tot inventarul agricol, împreună cu mobilierul din ele, pe care le-a evaluat la suma de 1.200.000 euro. Terenurile, construcțiile și pădurile se regăsesc înscrise în CF nr.174 Almașu M. și CF 606. Deoarece în Almașu M. nu au mai avut nimic, familia reclamantului a continuat să locuiască în Hațeg și după ridicarea restricțiilor domiciliare.
S-a mai arătat că, din suprafețele confiscate la data ridicării lor, au primit înapoi la legea fondului funciar doar o parte din suprafețe și a rămas nerestituită suprafața de 10 ha teren arabil și 20 ha pădure precum și casa părintească pentru care s-a întocmit un dosar de despăgubiri la fondul proprietatea care a rămas nesoluționat de ani de zile. Pentru terenul prevăzut de sentința civilă nr.1405/1992 nu s-a emis titlu de proprietate.
Alături de proprietățile de la Almașu M., tatăl reclamantului deținea și imobilele construcții și terenuri în Hunedoara, înscrise în CF 2669 Hunedoara, preluate de la surorile sale, respectiv de la B. A. G., căsătorită cu B. V., născută B. și de la Fulepp Hortensia căsătorită Fulepp Dezideru, născută B.. Aceste proprietăți, de la surorile tatălui său au fost situate în Hunedoara pe . ale lui Fulepp Dezideru, și în . și . cu grădinile aferente aflate în intravilanul localității Hunedoara. Aceste proprietăți au venit, formal, pe numele reclamantului prin certificatul de moștenitor ODCP nr.1452/3.04.2008 a BNP L., deoarece familia reclamantului deținea posesia la data ridicării lor după care nu le-au mai posedat niciodată nici unii dintre ei și pe care le-a evaluat împreună cu mobilierul din ele, la suma de 1.000.000 euro.
De la mama reclamantului B. Ghizella Irma a fost confiscată suprafața de 8 ha teren în Silvașu de Sus și pădure, înscrise în CF nr.1632 S., pe care a evaluat-o la suma de 200.000 euro. S-a mai arătat că la data strămutării și fixării domiciliului obligatoriu, toate bunurile familiei au fost preluate de instituțiile statului și au dispus așa cum au considerat ele, deoarece familia reclamantului nu a mai avut dreptul să plece din Hațeg, localitate în care avea domiciliul obligatoriu.
De la tatăl reclamantului a fost confiscată și o cantitate de aproximativ 12 kg de cocoșei de aur care nu le-a fost nici restituită și nici nu au fost despăgubiri pentru ea.
Cu privire la regimul degradant la care au fost supuși s-a arătat că:
- au fost ridicați noaptea de la domiciliu îmbrăcați sumar, cu ceea ce aveau de ei;
- au fost duși la securitate, bătuți și intimidați;
- au fost găzduiți în grajduri de animale, fără cele mai elementare condiții de locuit;
- le-au fost ridicate părinților actele de identitate și li s-a interzis părăsirea domiciliului;
- au fost supuși la munci forțate, fără nici o legătură sau posibilitate de corespondență cu rudele sau cu prietenii;
- au răbdat foame și lipsuri de îmbrăcăminte și încălțăminte, au fost dezonorați și nu au mai reprimit niciodată bunurile de care au fost deposedați.
A mai arătat reclamantul că daunele morale în sumă de 1.500.000 lei pe care le solicită, sunt aferente celor 3 persoane strămutate și solicită câte 500.000 euro pentru fiecare dintre cei trei membrii ai familiei, respectiv tatăl, mama și reclamantul. Suma este calculată pentru perioada 04.08.1949 – până în luna noiembrie 1954, adică pentru un total de 1915 zile de strămutare și pentru efectele acesteia. A calculat câte 200 euro/zi de strămutare ceea ce echivalează cu sima de 383.000 euro aferentă celor 1915 zile, iar diferența până la 500.000 o solicită cu titlu de despăgubiri morale pentru efectele strămutării asupra persoanei strămutate.
A mai arătat reclamantul că de la prim pretor, tatăl său a ajuns muritor de foame și chiar a decedat la data de 15.10.1960, la vârsta de 65 ani.
Reclamantul și mama sa au rămas cu consecințe nefaste asupra sănătății, acesta fiind o perioadă îndelungată imobilizat la pat. Au suferit o marginalizare socială toată viața și au fost urmăriți de securitate.
În probațiune s-a cerut și administrat proba cu înscrisuri și s-au depus la dosar, în copie: adrese (fila 45, 8,32, 33,42, 43-45, 48, 96, 100, declarație (fila 8), decizia nr.398/1947 a Comisiei de reformă Agrară (fila 9-13), certificat (fila 14), titlu de proprietate (fila 22,26, 98, 172-174, vol.2, sentința civilă 1405/1992 (fila 23-24), contract de vânzare-cumpărare (fila 25), certificat de moștenitor (fila 27,29), adeverință Primăria Peștișu M. (fila 35), decizia civilă nr.2560/1999 a Curții de Apel A.-I. (fila 37-39), proces verbal de punere în posesie (fila 47), extrase CF și CF în extenso (fila 56-87, 93-95, 101, 71-86, vol.2, 90, 171) adresă AFDP (fila 125, vol.1), extras din dosarul CNSAS și acte de stare civilă (fila 206-233), declarație de martor extrajudiciare (fila 244-245), hotărârea nr.590/1991 a Comisiei de aplicare a Decretului-Lege nr.118/1990 (fila 13 vol.2), înscrisuri de arhivă CNSAS (fila 14-62, vol.2). S-a solicitat audierea martorilor P. M. (fila 182-183, vol.2), B. D. (fila 191, vol.2) și Ș. A. (fila 5, vol.3). S-a mai solicitat efectuarea unor expertize de evaluare mobiliară (fila 53-55 și fila 179 vol.3) și respectiv de evaluare imobiliară (fila 57-149, vol.3, 169-178, vol.3).
Prin întâmpinare și notele de ședință pârâtul S. R. a solicitat în principal respingerea acțiunii ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului și în subsidiar respingerea acțiunii ca nefondată (filele 115-119 vol.1, 142-143 vol.1, 196-197 vol.1, 186-190 vol.2, 234-236 vol.2)
În probațiune pentru pârât nu s-a cerut administrarea de probe.
La cererea reclamantului instanța a făcut demersuri în vederea reconstituirii dosarului informativ al reclamantului și a părinților săi, răspunsurile primite fiind anexate la dosar astfel: Serviciul județean Hunedoara al arhivelor naționale (fila 160-169 vol.1), Asociația Foștilor Deținuți Politici Hunedoara (fila 170 vol.1), Primăria municipiului Hunedoara (fila 172, vol.1), Casa Județeană de Pensii Hunedoara (fila 174 vol.1, 13 vol.2 ), CNSAS (fila 176-194 vol.1)
Din actele și lucrările de la dosar instanța reține următoarele:
Întrucât reclamantul B. T. A. G. împreună cu părinții săi A. T. și G. Irma deținea o mare avere personală și un statut social ridicat în perioada regimului comunist au fost considerați drept exploatatori și incluși în categoria socială a moșierilor, astfel că devenind persoane indezirabile regimului, au fost dislocați la data de 04.08.1949 și strămutați din localitatea Almașu M., județul Hunedoara în localitatea Hațeg, județul Hunedoara până în luna noiembrie 1954, în baza decretului nr.83/02.03.1949 (fila 32 vol.1). Cu aceeași ocazie familia reclamantului a fost forțată de împrejurări să predea întreaga avere mobilă și imobilă reprezentanților fermei de Stat înființată pe pământurile familiei B. (fila 161-169, vol.1, 200-203 vol.1).
Aceste aspecte au fost confirmate și de depozițiile martorilor audiați în cauză (fila 182-183, 191 vol.2 și fila 5 vol.3). Pe lângă aceste pierderi materiale, reclamantul și familia sa au fost nevoiți să îndure umilințe, sărăcia, foamea și desconsiderarea și excluderea socială, cauzate de statutul de „exploatatori” cu care au fost catalogați în mod nedrept de exponenții regimului comunist.
După ridicarea restricțiilor domiciliare reclamantul și familia sa nu și-au mai reprimit bunurile mobile și imobile deținute în patrimoniul și nu au fost reabilitați din punct de vedere social până la căderea regimului comunist în anul 1989.
Ulterior, în baza Legii nr.18/1991 reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unor terenuri.
Pentru aceste considerente și raportat la dispozițiile art.4 al.2 și art.1 al.3 din legea nr.221/2009, instanța va constata că măsura administrativă a strămutării din localitatea Almașu M., județul Hunedoara și a fixării domiciliului obligatoriu în localitatea Hațeg, ..16 aplicată reclamantului și familiei sale are caracter politic așa cum rezultă și din adeverința Asociației Foștilor Deținuți Politici Hunedoara (fila 170) și din restul probelor administrate în cauză, reclamantul fiind beneficiarul unei indemnizații lunare acordate în baza Decretului-Lege nr.118/1990, pe perioada 1990-2011 (fila 174, 13 vol.2).
Referitor la posibilitatea de a acorda reclamantului despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de el și familia sa, ca urmare a măsurii administrative suferite, ce a generat încălcarea unor drepturi fundamentale ale omului și cetățeanului astfel cum au fost consfințite de art.4, 5, 13, 14 din Convenția EDO, drepturi ce își regăsesc ocrotire juridică și în conținutul art. 23, 25, 34, 42 și 44 din Constituția României revizuită, instanța raportat la dispozițiile art.330 indice 7 al.4 cod procedură civilă, va avea în vedere soluția pronunțată în Recursul în interesul legii, ce face obiectul Deciziei nr.12/19.09.2011 pronunțată de Înalta Curte de Justiție și Casație, potrivit căruia s-a stabilit că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 al.1 lit.a teza I-a din Legea nr.221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării acestor decizii în Monitorul Oficial, respectiv 15.11.2010.
Mai mult, din considerentele acestei decizii se reține printre altele, că dispozițiile Convenției EDO nu se aplică în cazul unei proceduri judiciare ce tinde la recunoașterea unui drept, care nu mai are nici un fundament legal în legislația internă a unui stat semnatar al Convenției la data pronunțării hotărârii, o soluție contrară echivalând cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Față de aceste considerente, capătul de cerere privind acordarea daunelor morale în sumă totală de 1.500.000 euro va fi respins ca inadmisibil.
În ceea ce privește cererea de despăgubiri materiale formulată de reclamant se reține că potrivit raportului de evaluare a bunurilor mobile deținute de reclamant și familia sa la data strămutării, acestea au fost evaluate la suma de 46.773 lei de către expertul V. I. F. (fila 53-55, 179 vol.3).
Instanța, având în vedere dispozițiile Deciziei nr.6/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care în soluționarea unui recurs în interesul legii a stabilit cu caracter obligatoriu, că în interpretarea și aplicarea disp.art.5 al.1 lit.b din Legea nr.221/2009, pot fi acordate despăgubiri numai pentru acele categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative de reparație, respectiv Legea nr.10/2001 și Legea nr.247/2005, sub imperiul cărora partea interesată nu a obținut deja o reparație, adică doar pentru terenurile și construcțiile (imobile prin natură) precum și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație) și constatând că bunurile mobile expertizate nu se încadrează în această categorie, nu va putea acorda despăgubiri pentru acestea.
În ce privește bunurile imobile deținute de reclamant și familia sa la data strămutării se reține că potrivit raportului de evaluare imobiliară și completarea la acesta întocmit de expertul Hogman I. (fila 57-150, 169-178, vol.3), construcțiile, atât cele existente în prezent cât și cele care nu se mai regăsesc în teren au fost evaluate la suma de 219.278 lei, iar terenurile care nu au fost încă retrocedate reclamantului, în suprafață de 138.172 mp au fost evaluate la suma de 200.170 lei (fila 170 vol.3).
Având în vedere că aceste bunuri imobile se încadrează în obiectul de reglementare a art.5 al.1 lit.b din legea nr.221/2009 instanța va obliga pe pârâtul S. R. să acorde despăgubiri materiale reclamantului în sumă de 419.448 lei.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de pârât prin întâmpinare, se reține că este neîntemeiată întrucât acesta a dovedit pe deplin că este moștenitorul averii tatălui și mamei sale, doar aceste bunuri fiind avute în vedere la întocmirea rapoartelor de evaluare mobiliară și imobiliară.
În baza art.274 cod procedură civilă pârâtul va fi obligat să plătească reclamantului suma de 6.250 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond reprezentând onorariu de avocat (fila 145 vol.1) și onorariu pentru experți (fila 154 vol.3 și 192-195 vol.2).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului B. T. A. G..
Admite în parte acțiunea civilă precizată a reclamantului B. T. A. G. domiciliat în Hațeg, ., ., județul Hunedoara și cu domiciliul ales în localitatea Săcel, nr.18, . Hunedoara formulată împotriva pârâtului S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., nr. 17, și în fond:
Constată caracterul politic al măsurii administrative a strămutării reclamantului B. T. A. G. și a părinților săi B. A. și B. Ghizella Irma din localitatea Almașul M., județul Hunedoara în orașul Hațeg, județul Hunedoara pe perioada 04.08.1949 - noiembrie 1954.
Obligă pârâtul S. R. să plătească reclamantului suma de 419.448 lei cu titlu de daune materiale precum și suma de 6250 lei cheltuieli de judecată în fond.
Respinge în rest acțiunea.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 31 mai 2013.
Președinte, Grefier,
I. I. E. T. A. A.
IIE/TA/6 ex.
23.09.2013
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2481/2013. Tribunalul HUNEDOARA | Fond funciar. Hotărâre din 29-03-2013, Tribunalul HUNEDOARA → |
|---|
