Contestaţie la executare. Decizia nr. 675/2013. Tribunalul HUNEDOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 675/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 22-08-2013 în dosarul nr. 5019/221/2012
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 675/R/2013 DOSAR NR._
Ședința publică din data de 22.08.2013
PREȘEDINTE: V. A. E. - judecător
R. C. R. - judecător
C. M. A. - președinte de secție
F. Ș. - grefier
Pe rol fiind judecarea recursului civil introdus de către intimata DIRECȚIA R. pentru ACCIZE și OPERAȚIUNI VAMALE TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr.1656/2013, pronunțată de Judecătoria D. (judecător C. A.).
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat reprezentantul intimatei domnul Perscar S. asistat de avocat C. Eneea M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul intimatei, avocat C. Eneea M., a declarat că nu are alte cereri de formulat în probațiune și a solicitat cuvântul în fond.
Instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în fond.
Reprezentantul intimatei, avocat C. Eneea M., a solicitat respingerea recursului, menținerea sentinței civile ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 2656/2013, pronunțată de Judecătoria D., în dosarul nr._ /2010, a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul B. A. a lui Dumnezeu – P. Săliște în contradictoriu cu intimata Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, în numele și pentru A. Națională a Vămilor; s-a constatat prescris dreptul de a cere executarea silită a creanței fiscale; s-au anulat actele de executare silită efectuate în dosar execuțional nr. 2145 al intimatei, în baza titlului executoriu Act constatator privind taxele vamale și alte drepturi cuvenite bugetului nr. 682/12.07.2001 și Proces verbal de majorări nr. 4/16.01.2002.
Pentru a hotărâ astfel, prima instanță a reținut că prin Actul constatator privind taxele vamale și alte drepturi cuvenite bugetului nr. 682/12.07.2001 – fila 113 dosar, s-a stabilit de intimată în sarcina debitorului B. A. a lui Dumnezeu – P. Săliște obligația de plată a sumei de_ lei ROL, achitată de debitor în luna decembrie a aceluiași an – fila 8 dosar.
Pentru majorările de întârziere aferente acestui debit, a fost emisă somația de plată nr. 3005/19.02.2002 – fila 58 dosar, recepționată de primire de debitor la data de 22.02.2002 – f. 57 dosar.
Ulterior, o nouă somație a fost emisă de organele de executare la data de 12.03.2007 – fila 47 dosar, trimisă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire – f. 46 dosar și, somația de plată nr._/07.05.2012 – recepționată la data de 11.05.2012 – fila 43 dosar.
În ce privește somația emisă în anul 2007, debitorul contestator, prin reprezentant, a arătat în fața instanței că nu a recepționat niciodată această somație, iar semnătura de pe confirmarea de primire poștală nu îi aparține.
În acest sens, s-a procedat în cauză la verificarea de scripte și ulterior la expertiză grafică – filele 205-208 dosar, ocazie cu care expertul a concluzionat că semnătura depusă pe confirmarea de primire în dreptul specificației confirm primirea semnătura destinatarului nu a fost executată de destinatarul corespondenței, ci de altă persoană – fila 208 dosar.
Prin contestația la executare formulată, contestatorul a invocat stingerea creanței fiscale urmare a împlinirii termenului de prescripție a dreptului de stabilire a obligațiilor fiscale.
Potrivit art. 91 alin. 1 C.pr.fiscală – “ obligația fiscală se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel”, iar potrivit art. 91 alin. 2 din același act normativ “termenul de prescripție începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel”.
În ce privește obligația fiscală principală de plată impusă în sarcina debitorului, aceasta a fost stinsă prin plată încă din anul 2001.
Potrivit Art. 131 C.pr.fiscală cu denumire marginală - Începerea termenului de prescripție – „(1) Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.”
Or în speța de față, raportat și la împrejurarea că somația din anul 2007 nu a fost recepționată de destinatar, se constată că nici un act de executare silită nu a fost efectuat de organul de executare din anul 2002 și până în anul 2012, când debitorul a primit somația nr._/07.05.2012, sens în care urmează a se constata ca fiind prescris dreptul de a cere executarea silită a creanței fiscale.
Mai mult decât atât, se constată că organele fiscale au dat dovadă de pasivitate în ce privește executarea silită a unei creanțe fiscale stabilite în anul 2002 și pentru perioada 07.08.1996 până la data de 30.11.2001, singurele acte de executare silită fiind efectuate în cauză prin emiterea de somații din 5 în 5 ani. Și toate acestea, în condițiile în care obligația principală stabilită în sarcina contestatorului a fost stinsă prin plată încă din anul 2001. În ce privește solicitarea formulată de intimată de identificare a persoanei care a ridicat corespondența, aceasta nu este utilă și pertinentă soluționării cauzei, în condițiile în care este necesară in primul rând informarea debitorului cu privire la suma ce are a o plăti, informare pe care debitorul în cauză nu a primit-o, pe de altă parte documentele necesare verificării au o perioadă de arhivare de 2 ani, conform adresei emise de poștă – fila 181 dosar.
Față de starea de fapt reținută și având în vedere prevederile legale menționate, instanța apreciază că prezenta contestație la executare este întemeiată și urmează să o admită, dispunând, în temeiul art. 174 din Codul de procedură fiscală, anularea formelor de executare silită efectuate în dosar execuțional nr. 2145 al intimatei, în baza titlului executoriu Act constatator privind taxele vamale și alte drepturi cuvenite bugetului nr. 682/12.07.2001 și Proces verbal de majorări nr. 4/16.01.2002 și încetarea executării silite în acest dosar.
În temeiul art. 23 lit. e din Legea nr. 146/1997 se va dispune și restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru - în cuantum de 194,00 lei - achitată de acesta cu chitanța . nr. 1925/19.06.2012 emisă de Primăria comunei D., la data rămânerii irevocabile a prezentei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata în contestație Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, în numele și pentru A. Națională a Vămilor București prin care a solicitat casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii, cu consecința respingerii contestației la executare și menținerea ca legală și temeinică a actelor de executare.
În motivare, a arătat că în mod eronat a reținut prima instanță de fond că executarea silită este prescrisă, motivat de împrejurarea că somația din 2007 nu a fost recepționată de destinatar, de vreme ce autoritatea vamală a prezentat instanței confirmarea de primire a acesteia, document care provine din partea unei instituții publice, cum este Poșta Română.
A mai învederat că la o simplă observare a somație nr.7410/12.03.2007, la care s-a anexat și procesul-verbal de majorări nr. 4/1+.01.2002, care reia calculul accesoriilor de la data efectuării importului și până la data de 30.11.2001 și confirmată de primire la data de 16.03.2007 se constată că debitul menținat în somație îl reprezintă majorările de întârziere calculate prin procesul-verbal de majorări nr. 4/16.01.2002, suma reprezentând accesoriile fiind confirmate de primire la data de 18.01. 2002 de soția contestatorului.
În drept au fost invocate prev. art. 299, 3041 și 304 pct. 9 cpc, O.G. nr. 92/2003.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și sub toate aspectele, conform prev. art. 3041 cpc, raportat la probele administrate, Tribunalul reține următoarele:
Este întemeiată susținerea intimatei în contestație, c onform căreia soția contestatorului ar fi recepționat procesul-verbal de majorări nr. 4/16.01.2002, majorări aferente debitului achitat în luna decembrie 2001.
Cum debitorul nu a achitat în 2001 decât debitul principal aferent creanței din anul 1996, acesta a fost somat în 2002 să achite și penalitățile de întârziere, aspect reiterat de către intimată și prin somația din 12.03.2007. Numai că în anul 2007, somația nu a fost recepționată de către contestator, expertiza grafică efectuată în cauză, confirmând susținerea acestuia, motiv pentru care, în mod temeinic și legal, a apreciat prima instanță că somația de executare din anul 2007 nu poate fi considerată a întrerupe cursul prescripției extinctive în ceea ce privește executarea silită demarată în anul 1996 și continuată prin somația din anul 2002.
Cum din anul 2002 și până în anul 2012, când a fost emisă o nouă somație, a trecut termenul impus de prev. art.131 C.proc.fiscal, sentința pronunțată în cauză este legală și temeinică, motiv pentru care în baza art.312 alin.1 cpc, urmează a fi respins ca nefondat recursul promovat de către intimata în contestație.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul formulat de DIRECȚIA R. pentru ACCIZE și OPERAȚIUNI VAMALE TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr.1656/2013 pronunțată de Judecătoria D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.08.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. A. E. R. C. R. C. M. A.
GREFIER,
F. Ș.
VAE/.F.Ș
2 ex./17.09.2013
Jud.fond C. A.
| ← Succesiune. Decizia nr. 822/2013. Tribunalul HUNEDOARA | Pretenţii. Decizia nr. 244/2013. Tribunalul HUNEDOARA → |
|---|
