Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 269/2013. Tribunalul HUNEDOARA

Decizia nr. 269/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 8921/221/2012

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 269/R/2013 DOSAR NR._

Ședința publică din data de 21.03.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R. I. - Vicepreședinte Tribunal

N. C. A. - Judecător

C. M. A. - Președinte secția I civilă

S. E. A. - Grefier

Prezentul complet de judecată a fost constituit potrivit dispozițiilor Hotărârii Colegiului de Conducere nr.117 /19.12.2012 și a procesului verbal din data de 20 .03.2013.

Pe rol se află judecarea recursului civil introdus de către reclamanta B. P. împotriva sentinței civile nr. 91/10.01.2013 pronunțată de Judecătoria D. (judecător fond - M. A. H. ).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta reclamantă, lipsă fiind intimatul pârât.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care.

Recurenta reclamantă a învederat faptul că renunță la recursul declarat, precum și faptul că a vândut casa. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța având în vedere că recurenta reclamantă a învederat faptul că renunță la recursul declarat, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare .

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr. 91/2013, Judecătoria D. a admis în parte cererea formulată pe cale de ordonanță președințială de reclamanta B. P., în contradictoriu cu pârâtul N. T., și a obligat pârâtul să se abtina de la orice act de natura a stopa alimentarea cu apa de la furnizorul S.C. Apa Prod S.A., la locuinta reclamantei din municipiul D. ..32, judetul

2

Hunedoara, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de drept comun.

A respins în rest cererea.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că reclamanta a solicitat obligarea paratului sa desfiinteze robinetul existent pe conducta de apa potabila a imobilului situat in D. ..32, precum si ca pe viitor sa se abtina de la orice act de natura a-i afecta aceasta alimentare de la furnizorul S.C. Apa Prod S.A., ca masura vremelnica pana la solutionarea cauzei pe fond ce face obiectul dosarului nr._ al Judecatoriei D..

În ceea ce priveste analiza de fapt si de drept a cererii formulate pe calea ordonantei presedintiale, instanta a retinut urmatoarele:

În conformitate cu dispozițiile art.581Cod procedura civila, se pot dispune pe cale de ordonanță președințială măsuri provizorii, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente ori pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Potrivit declaratiei martorului J. S., acesta s-a deplasat la locuinta reclamantei, urmare a reclamantiei inaintate de catre reclamanta la S.C. Apa Prod S.A., martotul lucrand la aceasta societatie ca si instalator, ocazie cu care a constatat ca reclamanta nu are apa, si verificand instalatia a dedus ca paratul a oprit apa, care dealtfel a si recunoscut martorului ca a oprit apa intrucat nu are presiune, oprire facuta printr-un robinet ce-l are in pivinta sa. A mai relevat martorul ca prin dispecerat au fost sesizati de catre reclamanta in legatura cu oprirea apei de trei ori in cursul lunilor iunie, iulie si august si de fiecare data deplasandu-se s-a constat aceeasi situatie. Potrivit declaratiei martorei R. G. E., vecina cu partile in aceeasi curte, paratul a oprit reclamantei apa din iulie si pana in septembrie, martora declarand ca o ajuta pe reclamanta sa aduca apa de pe . dandu-i si apa de baut de la sine.

S-a retinut in analiza solicitarii reclamantei de a se fi obligat paratul de a se abtine pe viitor de la oprirea apei, ca acesta are o antecedenta in manifestarile sale de o asemenea factura, probele administrate in cauza certificand o atare atitudine. Se retine ca reclamanta are incheiat cu furnizorul de apa S.C. Apa Prod S.A., contractul de furnizare servicii de apa si canalizare nr.7315/07.06.2011, in efectul caruia achita contravaloarea unui atare serviciu, si corelativ are caderea de a beneficia efectiv de apa, insa prin manifestarile paratului un atare drept ii este oprit in exercitiu. In cauza fiind vorba de apa potabila, se va retine caracterul deosebit de important al unui atare drept, cu atat mai mult cu cat, reclamanta nu are o alta sursa directa de aprovizionare cu apa potabila.

In acest context, retinand caracterul vremelnic al masurii ce se solicita, instanta urmeaza a dispus in sarcina paratului obligatia de a se abtine de la orice act de natura a stopa alimentarea cu apa de la furnizorul S.C. Apa Prod S.A., la locuinta reclamantei din municipiul D. ..32, judetul Hunedoara, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de drept comun.

In ceea ce priveste solicitarea de desfiintare a robinetului s-a retinut ca o atare masura are in esenta sa un caracter definitiv, ceea ce excede astfel cadrului legal statuat pe calea ordonantei presedintiale. Pe de alta parte, . a fondului cererii se va retine ca robinetul astfel cum a fost acesta montat, dupa cum releva si martorii audiati in cauza, are rolul de a bloca furnizarea apei pe conducta, in caz de avarie, manevrarea acestuia in alte situatii decat cele de avarii nefiind permisa, insa in egala masura s-a apreciat ca desfiintarea acestuia ar atrage riscuri in caz de avarii, normativele in materie permitand si in unele situatii chiar

3

impunand montarea unor asemenea dispozitive.

In lumina celor retinute mai sus, instanta a obligat pârâtul să se abtina de la orice act de natura a stopa alimentarea cu apa de la furnizorul S.C. Apa Prod S.A., la locuinta reclamantei din municipiul D. ..32, judetul Hunedoara, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de drept comun, și a respins ca neintemeiat capatul cererii prin care se solicita desfiintarea robinetului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B. P..

Prezentă în fața instanței de recurs, recurenta a declarat că renunță la calea de atac a recursului.

Față de manifestarea de voință a recurentei, urmează ca Tribunalul să ia act de renunțarea la recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de renunțarea la recursul formulat de reclamanta B. P. împotriva sentinței civile nr. 91/10.01.2013 pronunțată de Judecătoria D., conform art 246 C pr civilă. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 21.03.2013.

Președinte Judecător Judecător

R. I. N. C. A. C. M. A.

Eliberată din funcție

în urma pensionării

Vicepreședinte Tribunal

R. I.

Grefier V.(S.)E. A.

RI /VEA -2 ex

21.01.2014

Judecător fond - M. A. H.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 269/2013. Tribunalul HUNEDOARA