Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 15-03-2013, Tribunalul HUNEDOARA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 9300/221/2012
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 248/R/2013 DOSAR NR._
Ședința publică din 15 martie 2013
PREȘEDINTE V. A. E.- judecător
R. I.- vicepreședinte tribunal
I. M.- judecător
C. I.- grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de către reclamanta-pârâtă reconvențională P. L. C. împotriva sentinței civile nr. 74/09.01.2013 pronunțată de Judecătoria D. (judecător B. A. E.), în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant reconvențional P. F. C.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat avocat T. E., pentru recurenta reclamantă-pârâtă reconvențională P. L. C. și intimatul pârât-reclamant reconvențional P. F. C., asistat de avocat D. T., lipsă fiind recurenta reclamantă-pârâtă reconvențională.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
S-a constatat că prin serviciul registratură s-a depus la dosar din partea reprezentantului recurentei reclamantă-pârâtă reconvențională, avocat T. E. cerere, prin care a solicitat strigarea cauzei după ora 11,30, deoarece este la Curtea de Apel Alba Iulia.
Reprezentanții părților au învederat că nu mai au alte cereri de probe de formulat.
Instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în susținerea recruuslui.
Reprezentantului recurentei reclamantă-pârâtă reconvențională, avocat T. E. a învederat faptul că nu mai susține recursul formulat de către reclamanta-pârâtă reconvențională P. L. C. împotriva sentinței civile nr. 74/09.01.2013 pronunțată de Judecătoria D. și solicită respingerea acestuia.
Reprezentantul intimatului pârât-reclamant reconvențional, avocat D. T. a solicitat respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
T R I B U N A LU L
Asupra recursului civil da față, constată:
Prin sentința civilă nr. 74/2013, pronunțată de Judecătoria D., în dosarul nr._, a fost admisă în parte cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta P. L. C. în contradictoriu cu pârâtul Pontinteu F. C.; a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant P. F. C. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă P. L. C..
S-a stabilit în mod provizoriu ca locuința minorei P. O. F., născută la data de 14.12.2010, să fie la tatăl pârât reclamant reconvențional, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de divorț ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul acestei instanțe.
S-a dispus ca autoritatea părintească asupra minorei P. O. F. să fie exercitată în comun de ambii părinți până la soluționarea irevocabilă a dosarului acestei instanțe nr._ .
A fost obligată pe mama reclamantă P. L. C. la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei P. O. F., născută la data de 14.12.2010, în cuantum lunar de 130 lei începând cu data introducerii cererii reconvenționale, respectiv 09.11.2012, și până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ .
A fost obligat pârâtul - reclamant reconvențional să permită reclamantei - pârâtă reconvențional păstrarea legăturilor părintești cu fiica sa minoră P. O. F., și a fost stabilit un program de vizitare al acesteia pe durata soluționării dosarului de divorț, astfel:
-în al doilea și al patrulea sfârșit de săptămână din lună, sâmbăta și duminica de la orele 09.00, la orele 19.00, cu obligația mamei de a aduce minora la domiciliul tatălui, în fiecare zi, la sfârșitul acestui interval de timp;
-prima zi de C. și prima zi de Sărbătorile P. în an par, și a doua zi de C. și a doua zi de Sărbătorile P. în an impar, între orele 09.00 - 19.00, cu obligația mamei de a aduce minora la domiciliul tatălui, în fiecare zi, la sfârșitul acestui interval de timp;
-de ziua minorei în an par, între orele 09.00 -19.00, cu obligația mamei de a aduce minora la domiciliul tatălui, în fiecare zi, la sfârșitul acestui interval de timp.
-în prima săptămână din vacanțele de iarnă și primăvară și în prima lună din vacanța de vară, între orele 09.00 - 19.00, cu obligația mamei de a aduce minora la domiciliul tatălui, în fiecare zi, la sfârșitul acestui interval de timp.
A fost obligat reclamanta pârâtă reconvențional la plata către pârât a sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că:
Din certificatul de naștere al minorei P. O. F., născută la data de 14.12.2010 (fila 22) a rezultat că aceasta este fiica reclamantei și a pârâtului, minor care, în prezent, datorită separației în fapt a părinților săi, a rămas în îngrijirea tatălui pârât.
Prin cerere adresată instanței la data de 17.10.2012, înregistrată sub nr._, reclamanta P. L. C. a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâtul P. F. C., cauza având prim termen de judecată la data de 31.01.2012.
Reglementând prin dispozițiile art. 581–582 C.proc.civ. procedura sumară a ordonanței președințiale, legiuitorul a stabilit condițiile de admisibilitate ce trebuie întrunite cumulativ pentru a justifica recurgerea la această cale rapidă.
Astfel, stabilind că „instanța va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice”, art. 581 C.proc.civ. fixează două din condițiile de admisibilitate ale ordonanței: urgența și caracterul vremelnic al măsurii care se cere a fi luata pe această cale. Din această ultimă condiție decurge și o a treia cerință, și anume aceea ca prin măsura luată să nu se prejudece fondul cauzei.
Însă, în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 6132 C.proc.civ. potrivit cărora “Instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri vremelnice cu privire la încredințarea copiilor minori, la obligația de întreținere, la alocația pentru copii și la folosirea locuinței.”
Astfel, textul de lege menționat instituie o prezumție relativă în privința uneia dintre condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, respectiv condiția urgenței.
Referitor la celelalte două condiții, și anume caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului, instanța a apreciat că acestea sunt întrunite în cauză prin însăși natura măsurilor ce se cer a fi luate pe această cale și criteriile ce sunt avute în vedere la stabilirea temeiniciei acțiunii, ele urmând a-și produce efectele până la soluționarea irevocabilă a procesului privind desfacerea căsătoriei dintre cei doi soți.
Din punct de vedere al dispozițiilor legale, în adoptarea măsurilor ce se solicită a fi luate în prezenta procedură, primează prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, care stabilesc că toate măsurile luate trebuie să se subordoneze cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Acesta presupune respectarea dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socio-afectiv, la viața de familie, drept afirmat și prin art. 8 din Convenția europeană. În acest sens, jurisprudența europeană (cauza Poego împotriva Italiei, Johansen împotriva Norvegiei, Frette împotriva Franței), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în special, că interesul superior al minorului poate, în funcție de natura și de importanța sa, să prevaleze față de cel al părintelui.
Raportând aceste dispoziții legale la situația de fapt ce rezultă din administrarea probatoriului, instanța a apreciat că locuința minorei P. O. F., născută la data de 14.12.2010 se impune a fi stabilită la tatăl pârât reclamant reconvențional, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de divorț ce face obiectul dosarului nr._ .
Astfel, fără a prejudeca fondul cauzei, ce se va realiza în cadrul acțiunii de divorț, măsura stabilirii locuinței minorei la tatăl pârât are în vedere atât concluziile rapoartelor de anchetă socială și poziția părților, dar mai ales vârsta minorei și dispozițiile art.6 lit. i) din legea nr. 272/2004 potrivit cărora unul din principiile ce trebuie aplicat pentru respectarea și garantarea drepturilor copilului este acela de a asigura stabilitatea și continuitatea în îngrijirea, creșterea și educarea copilului, ținând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală și lingvistică.
Prin urmare, văzând că minora, în vârstă de numai doi ani, a fost crescut până în prezent în locuința tatălui pârât reclamant reconvențional, unde a dezvoltat o relație afectivă și cu bunica paternă, instanța a stabilit locuința acesteia la tatăl pârât, apreciind că, la momentul actual, această măsură corespunde interesului superior al copilului, asigurarea stabilității și constanța mediului familial în care crește un copil la această vârstă reprezentând elemente esențiale în dezvoltarea lui psiho-afectivă, orice schimbare bruscă și radicală în viața lui putând avea consecințe negative asupra dezvoltării armonioase a acestei laturi a personalității sale.
De asemenea, în adoptarea acestei măsuri, instanța a avut în vedere și condițiile concrete de creștere oferite de cei doi părinți, balanța închinând în mod favorabil către tatăl pârât-reclamant reconvențional, întrucât, din probele testimoniale administrate, a rezultat că situația locativă a reclamantei este instabilă, existând și perioade de timp în care aceasta a locuit la Hunedoara, iar în locuința părinților săi din Vorța, unde s-a efectuat ancheta socială, locuiesc ocazional nu doar membrii familiei, ci și persoane din afara acesteia (declarația martorului L. N. D.).
Instanța nu a putut reține cele arătate în cadrul concluziilor orale formulate pe fondul cauzei, în care s-a susținut că reclamanta va putea asigura o creștere mai bună minorei decât tatăl său întrucât copilul este de sex feminin.
O asemenea teorie înfrânge principiul egalității între părinți, determinând o discriminare a tatălui și nu ține cont de faptul că, în fiecare caz în parte, se impune analizarea unui ansamblu de circumstanțe pe baza cărora se poate conchide care este varianta ce corespunde cel mai bine interesului de moment al copilului. Simpla prezență maternă nu este suficientă prin ea însăși pentru a asigura dezvoltarea corespunzătoare a copilului, ci trebuie să se țină cont și de condițiile materiale și morale în care crește și se dezvoltă minorul.
Pentru aceste considerente, instanța a stabilit în mod provizoriu ca locuința minorei să fie la tatăl pârât reclamant reconvențional, condiții în care primul capăt al cererii principale este neîntemeiat, fiind întemeiată cererea reconvențională, pe care instanța o va admite.
Întrucât în speță s-a adoptat o soluție prin care locuința minorei nu se mai află la ambii părinți, ci doar la unul dintre aceștia, instanța a apreciat că se impune și stabilirea, cu caracter provizoriu până la soluționarea dosarului de divorț, a modalității de exercitare a autorității părintești, pentru a se înlătura orice dubiu ce ar putea plana cu privire la acest aspect până la stabilirea definitivă a măsurii de către instanța de fond. Față de datele speței, instanța a apreciat că autoritatea părintească, al cărei conținut este reglementat de art. 487 C.civ., se impune să fie exercitată în comun de ambii părinți, întrucât nu există nici un argument de natură a atrage sancționarea mamei în această privință, probele testimoniale demonstrând existența sentimentelor de afecțiune față de fiica sa și dorința de implicare în creșterea și educarea minorei. Mai mult soluția este în acord și cu regula de drept comun potrivit căreia, până la divorț, dacă nu există motive întemeiate, autoritatea părintească se exercită împreună și în mod egal de către ambii părinți.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 487 C.civ. ambilor părinți le este recunoscut dreptul și le revine responsabilitatea de a „crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia.”
Împrejurarea că locuința minorei va fi stabilită la tatăl pârât, a impus și aplicarea dispozițiilor art. 516 alin. 1 și art. 525 din Noul Cod Civil, potrivit cărora, pe de-o parte, părinții au obligația de a-și întreține copiii minori, legea prezumând starea de nevoie în care aceștia se află, iar, pe de altă parte, ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, ei având obligația de a a-i crește, îngrijindu-se de sănătatea și dezvoltarea lor fizică, de educarea și pregătirea profesională a acestora, întreținerea copiilor neputând fi influențată de starea conflictuală existentă între părinți.
La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere instanța a avut în vedere, în temeiul art. 529 Noul Cod Civil, atât nevoile celui care cere întreținere, nevoi corespunzătoare vârstei de 2 ani a minorei, cât și numărul persoanelor aflate în întreținerea debitorului obligației de întreținere și mijloacele materiale de care acesta dispune.
Instanța a constatat astfel, că minora O. F. este singurul descendent al reclamantei pentru care aceasta are obligația legală de a presta întreținere. În privința nevoilor creditorului pensiei de întreținere, instanța a amintit că în temeiul art. 525 al. 1 Noul cod civil starea de nevoie este prezumată și rezultă din incapacitatea de muncă a minorului.
Referitor la veniturile pârâtei, deși în prezent aceasta nu este încadrată în muncă, în condițiile în care nu a învederat o stare de boală care să o pună în incapacitate de a munci, instanța a considerat că aceasta este aptă de muncă, motiv pentru care poate fi prezumată realizarea unor venituri, apreciind că altfel nu s-ar explica modul în care acesta își asigură propria existență. Noțiunea de mijloace, vizată de textul art. 529 al. 1 Noul Cod Civil trebuie interpretată nu numai în sensul de mijloace materiale, dar și ca aptitudine de a munci a celui obligat la întreținere, care este izvorul obținerii mijloacelor materiale.
În acest caz, chiar în lipsa oricăror dovezi cu privire la veniturile și posibilitatea lor de realizare, pensia de întreținere se va stabili în sarcina debitorului întreținerii în limita unei contribuții minime, adică prin raportare la netul venitului minim pe economia națională. Potrivit art. 1 din H.G. nr. 1225/2011 începând cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 700 lei lunar, partea netă a acestuia fiind de 531 lei.
Prin raportare la această sumă, instanța a făcut aplicarea art. 529 al. 2 Noul Cod Civil și a obligat-o pe pârâtă la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 130 lei, în favoarea minorei O. F., începând cu data introducerii cererii reconvenționale, respectiv 09.11.2012 și până la soluționarea dosarului nr._ al acestei instanțe.
În ceea ce privește capătul subsidiar al acțiunii principale, respectiv solicitarea reclamantei pârâtă reconvențional de a stabili o modalitate de vizitare a minorei în cazul în care locuința acesteia va fi stabilită la tatăl pârât, instanța a apreciat că, deși textul art. 6132 C.proc.civ. nu prevede în mod expres posibilitatea luării unei asemenea măsuri cu caracter provizoriu pe timpul procesului de divorț, cererea de stabilire a unui program de vizitare a minorului, apt să mențină și să întrețină relațiile personale ale acestuia cu părintele cu care nu locuiește, este admisibilă din prisma dispozițiilor de drept comun în materie de ordonanță președințială – art.581 C.proc.civ., și constituie o necesitate în aplicarea principiului ce guvernează materia protecției drepturilor copilului, respectiv interesul superior al acestuia. Aceasta întrucât adoptarea unor măsuri menite să contribuie la menținerea și dezvoltarea relațiilor de familie dintre părinți și copii nu pot fi amânate până la un moment incert, cum este data soluționării cererii de divorț, cu atât mai mult cu cât în speță, dosarul având ca obiect desfacerea căsătoriei celor doi soți, părinți ai minorei, nici nu a avut primul termen de judecată, iar până la momentul pronunțării prezentei sentințe au trecut deja 5 luni în care contactele mamă – fiică au fost aproape inexistente.
Instanța a reținut că art. 401 alin.1 din NCC, consacră în mod expres dreptul părintelui separat de copilul său de a avea legături personale cu acesta, iar, în caz de neînțelegere între părinți instanța de tutelă decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept.
Dacă dispozițiile Noului Cod Civil consacră dreptul părintelui de a avea legături cu copilul său, Legea 272/2004 privind promovarea și protecția drepturilor copilului consfințește în art. 14 alin.1 dreptul copilului de a avea legături personale și contacte directe cu părinții săi Articolul 15 din acest act normativ prevede că exercitarea legături personale poate îmbrăca mai multe forme: întâlniri ale copilului cu părintele său, vizitarea copilului la domiciliul său, găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele cu care acesta nu locuiește în mod obișnuit.
Instanța este datoare ca, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte, să aleagă forma în care vor fi exercitate legăturile personale dintre părinte și copilul său.
In cauza de față, reclamanta solicită ca exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minora să aibă loc la domiciliul său, solicitând ca minora să rămână în locuința sa și în timpul nopților.
Cu privire la această cerere, pârâtul a învederat că este de acord că pârâta să o viziteze pe minoră oricând vrea ea, însă cu condiția că întâlnirile dintre cele două să se desfășoare la domiciliul pârâtului.
Având în vedere probele administrare, instanța a apreciat ca niciuna din variantele propuse de părți nu corespunde interesului superior al copilului.
Dacă întâlnirile cu minora ar avea loc doar la domiciliul pârâtului, acestea ar fi practic lipsite de conținut întrucât, având în vedere tensiunile și neînțelegerile existente în prezent între cei doi părinți, relația dintre mamă și copil ar fi puternic perturbată, iar faptul că fetița ar întâlni-o pe reclamantă doar pe un fond conflictual, nu ar face decât să o îndepărteze pe aceasta de mama sa. Este de reținut că fetița are vârsta de doar 2 ani, vârstă la care echilibrul emoțional al copilului este în formare, ea neputând să înțeleagă conflictele și relațiile dintre adulți, dar nici să facă abstracție de ele.
Pe de altă parte, nici luarea fetiței de către mamă peste noapte nu este oportună pentru moment, dat fiind mediul străin pentru minoră în care trăiește mama sa, în condițiile în care celelalte persoane cu care aceasta locuiește îi sunt necunoscute copilului, cu atât mai mult cu cât nici o probă nu a demonstrat o minimă apropiere a minorei de bunicii materni. Totodată, la acest moment există o perioadă de aproape jumătate de an în care contactele dintre cele două au fost reduse la minim, fiind necesară mai întâi o perioadă de acomodare a minorei cu mama sa. Tocmai de aceea, instanța a apreciat, că cel puțin pentru moment, ca măsură provizorie, nu ar fi oportun că minora să rămână peste noapte în locuința mamei sale și este imperios necesar ca adaptarea minorei la noul mediu în care trăiește mama să se facă treptat.
Prin urmare, instanța a considerat că interesul minorei reclamă ca întâlnirile minorei cu mama sa să se deruleze la domiciliul acesteia, dar numai în timpul zilei.
Față de toate aceste împrejurări, pentru moment, ca măsură imediată și provizorie, modalitatea cea mai potrivită de exercitare a legăturilor personale dintre mamă și copil este prin preluarea minorei de la domiciliul tatălui, astfel:
- în al doilea și al patrulea sfârșit de săptămână din lună, sâmbăta și duminica de la orele 09.00, la orele 19.00, cu obligația mamei de a aduce minora la domiciliul tatălui, în fiecare zi, la sfârșitul acestui interval de timp;
- prima zi de C. și prima zi de Sărbătorile P. în an par, și a doua zi de C. și a doua zi de Sărbătorile P. în an impar, între orele 09.00 - 19.00, cu obligația mamei de a aduce minora la domiciliul tatălui, în fiecare zi, la sfârșitul acestui interval de timp;
- de ziua minorei în an par, între orele 09.00 -19.00, cu obligația mamei de a aduce minora la domiciliul tatălui, în fiecare zi, la sfârșitul acestui interval de timp.
- în prima săptămână din vacanțele de iarnă și primăvară și în prima lună din vacanța de vară, între orele 09.00 - 19.00, cu obligația mamei de a aduce minora la domiciliul tatălui, în fiecare zi, la sfârșitul acestui interval de timp.
Chiar dacă până la prima vacanță de care va beneficia minora există mai mult de un an de zile, instanța a cuprins și această perioadă în programul de vizitare a minorei, întrucât aceasta a fost solicitarea reclamantei, dar și față de durata incertă până la soluționarea dosarului de divorț. În acest interval de timp, minora se poate adapta modului de viață ales de mama sa, ori pot interveni alte modificări care să justifice rămânerea minorei la mamă și în timpul nopții. In cauza de față însă, instanța nu poate să aibă în vedere decât situația existentă în prezent, care impune ca minora să revină peste noapte la domiciliul tatălui său.
Instanța amintește că în această materie hotărârea are autoritate de lucru judecat relativă, deoarece soluția se raportează la împrejurările de fapt existente la data pronunțării, astfel că oricare dintre părți poate solicita instanței, în caz de dezacord între părinți, modificarea programului de desfășurare a legăturilor părinte – copil dacă interesul copilului o cere.
De altfel, întreg programul de exercitare a legăturilor personale dintre reclamantă și minoră stabilit prin prezenta hotărâre are caracter provizoriu, fiind valabil până la soluționarea acțiunii de drept comun, iar în acest interval se poate observa gradul de adaptabilitate al minorei la noua situație impusă de reclamantă, mediul în care locuiește mama sa putând deveni, în cele din urmă, familiar minorei.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că acțiunea principală formulată este numai în parte întemeiată, iar cererea reconvențională în totalitate, fiind admise corespunzător, și dispunându-se ca, în mod provizoriu, locuința minorei P. O. F., născută la data de 14.12.2010, să fie la tatăl pârât reclamant reconvențional până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de divorț ce face obiectul dosarului nr._, cu exercitarea autorității părintești în această perioadă în comun de către ambii părinți, obligarea reclamantei pârâtă reconvențional la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 130 lei lunar de la data formulării cererii reconvenționale și până la soluționarea acțiunii de divorț, și cu încuviințarea exercitării dreptului la legături personale dintre reclamantă și minoră, la domiciliul mamei, după programul sus stabilit.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta-pârâtă P. L. C. prin care a solicitat modificarea în parte a sentinței, în sensul de a se stabili în mod provizoriu locuința minorei la domiciliul său până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de divorț, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că a fost nevoită să părăsească domiciliul conjugal din luna septembrie 2012, ocazie cu care intimatul nu i-a permis să ia și minora; din declarațiile martorilor audiați în fața primei instanțe a rezultat interesul său față de minoră.
În drept au fost invocate prevederile art. 299-316 C.pr.civ.
Intimatul pârât-reclamant P. F. C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că minora se află în grija sa de la naștere și până în prezent, reclamanta nu a mai văzut-o pe fetiță din data de 29.08.2012, cu toate că hotărârea este executorie sub aspectul menținerii legăturilor personale.
A mai învederat că reclamanta nu are condiții pentru creșterea minorei, este tolerată când în locuința bunicii sale, unde mai există încă cinci persoane, când în locuința concubinului său.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu suma de 5 lei, taxă judiciară de timbru (f.12) și 0,15 lei, timbru judiciar.
În ședința publică din 15.02.2013, recurenta a învederat instanței de control judiciar că ar renunța la recurs în situația în care partea adversă nu ar solicita cheltuieli de judecată în recurs.
La termenul de judecată din data de 15.03.2013, reprezentantul recurentei a învederat faptul că nu mai susține recursul formulat de reclamanta-pârâtă, solicitând respingerea acestuia.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta-pârâtă reclamanta P. L. C..
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de către reclamanta P. L.-C. împotriva sentinței civile nr.74/2013, pronunțată de Judecătoria D., județul Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 15 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. A. E. R. I. I. M.
GREFIER,
C. I.
VAE/CI – 2 exp.
10.04.2013
Jud. fond B. A. E.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Reintegrare în familie. Sentința nr. 224/2013. Tribunalul... → |
|---|
