Partaj judiciar. Decizia nr. 255/2013. Tribunalul HUNEDOARA

Decizia nr. 255/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 15-03-2013 în dosarul nr. 6568/278/2012

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 255/R/2013 DOSAR NR._

Ședința publică din 15 martie 2013

PREȘEDINTE V. A. E.- judecător

R. I.- vicepreședinte tribunal

I. M.- judecător

C. I.- grefier

Pe rol fiind judecarea recursului civil introdus de către pârâtul L. I. împotriva încheierii civile nr. 5614/19.11.2012 pronunțată de Judecătoria D.,în dosarul nr._ (judecător Z. M. ).

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Conform art.103 al.1 indice 1 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.387/2005, cu modificările și completările ulterioare,ca urmare a verificării dacă există alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect, s-a constatat că nu există pe rolul instanței alte dosare formate ca urmare a unei cereri formulate de aceleași persoane, împotriva acelorași persoane și având același obiect.

Având în vedere că recurentul pârât L. I. nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul de a timbra recursul, deși a fost citat cu această mențiune, instanța invocă excepția de netimbrare a recursului și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

T R I B U N A LU L

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 5614/2012 a Judecătoriei Petroșani, s-a luat act de renunțarea la judecata a reclamantei L. G. împotriva pârâtului L. I., având ca obiect partajarea imobilului bun comun dobândit în timpul căsătoriei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că ulterior introducerii acțiunii, prin cerere scrisă depusă la dosar, reclamanta a solicitat instanței să se ia act că renunță la judecarea ei, motivată de faptul că s-a înțeles cu pârâtul cu privire la bunurile comune. (f.15 – dosar fond).

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal pârâtul L. I., pe care nu l-a timbrat corespunzător potrivit art. 11 al.1 teza 1 raportat la art. 13 din Legea nr. 146/1997.

Analizând recursul formulat se rețin următoarele:

Recurentul pârât L. I. avea obligația legală ca potrivit art.20 alin.1 din Legea nr. 146/1997 să achite anticipat la înregistrarea recursului suma de 4 lei taxă timbru și 0,15 lei timbru judiciar, raportat la dispozițiile art.11 al.1 teza 1 și art. 13 din Legea nr.146/1997 și art.3 din Legea nr. 123/1997.

Deși i s-a pus în vedere să își îndeplinească această obligație, prin citație, recurentul nu s-a conformat, motiv pentru care instanța va da eficiență dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 anulând ca netimbrat recursul formulat.

În baza art.274 Cod procedură civilă, văzând că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul civil declarat de către pârâtul L. I. împotriva încheierii civile nr.5614/2012 pronunțată de Judecătoria Petroșani județul Hunedoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 15 martie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR

V. A. E. R. I. I. M.

GREFIER,

C. I.

RI/CI -2 ex.

09.12.2013

Jud.fond Z. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 255/2013. Tribunalul HUNEDOARA