Contestaţie la executare. Decizia nr. 478/2013. Tribunalul HUNEDOARA

Decizia nr. 478/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 1234/272/2012

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 478/R/2013

Ședința publică din data de 24 mai 2013

Instanța constituită din:

Președinte: I. M. - judecător

B. P. - judecător

R. I. - vicepreședinte Tribunal

J. A. A. - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de către contestatoarea S.C. F. S. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 27/15.01.2013 pronunțată de Judecătoria Orăștie (judecător N. I.), în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații P. Orașului G. și Orașul G., prin Primar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta-contestatoare, avocat B. T., în substituire avocat T. P., cu împuternicire avocațială nr. 3791/23.V.2013 și delegație de substituire nr. 4472/24.05.2013, pe care le depune la dosar (filele 9-10), și pentru intimați, avocat R. R., cu împuternicire nr. 3063/24.05.2013, pe care o depune la dosar (fila 11).

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reprezentantul convențional al recurentei-contestatoare, avocat în substituire B. T., depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 97 lei, respectiv chitanța nr._ eliberată la data de 24.05.2013 de Primăria Municipiului A. I. (fila 12) și timbru judiciar aplicat în valoare de 0,15 lei (fila 12). Arată că nu solicită termen pentru studiul întâmpinării și că nu are alte cereri.

Reprezentanta convențională a intimaților, avocat R. R., depune la dosarul cauzei întâmpinare, însoțită de înscrisuri doveditoare, într-un singur exemplar. Arată că nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.

Reprezentantul convențional al recurentei-contestatoare, avocat în substituire B. T., solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate cu trimitere spre rejudecare la Judecătoria Orăștie. Arată că, dată fiind incidența art. 3041 Cod procedură civilă, în cauză, nu trebuie ca instanța să se limiteze la motivele de casare. Mai arată că sumele nu erau scadente la momentul înființării popririi și că nu constituie un motiv pentru a forma convingerea instanței că cererea ar fi lipsită de interes faptul că sumele ajung la scadență pe parcursul procesului, atitudine care ar încuraja creditorii în asemenea demersuri. Solicită anularea procesului-verbal de sechestru. Susține că recurenta-contestatoare a suferit un prejudiciu, constând în îngreunarea activității prin faptul că i-a fost blocat contul. Cu cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

Reprezentanta convențională a intimaților, avocat R. R., arată că, în ceea ce privește motivele de casare, este adevărat că în dispozitiv apare o altă societate, dar că lasă la aprecierea instanței acest motiv. Pe fondul recursului, arată că deși s-a dispus poprirea, societatea recurentă-contestatoare nu avea în cont la acel moment decât 126 lei, sens în care există înscrisuri la dosar. Mai arată că societatea a plătit de bunăvoie, fără ca intimații să facă vreun demers în acest sens. Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul convențional al recurentei-contestatoare, avocat în substituire B. T., având cuvântul în replică, arată că nu justifică decât buna credință a contestatoarei faptul că a plătit de bunăvoie, iar faptul că erau în cont doar 126 lei nu prezintă relevanță.

T R I B U N A LU L

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 27/15.01.2013 Judecătoria Orăștie a respins ca fără obiect contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. F. EUROPA S.R.L., în contradictoriu cu intimații P. Orașului G. și Orașul G. privind anularea adresei de înființare a popririi 4965/18.09.2012 emisă de intimatul Orașul G. și ca neîntemeiată contestația la executare privind anularea procesului verbal de sechestru cu nr. 5549/7/15.10.2012, a procesului verbal de identificare bunuri mobile cu nr. 5547/7/15.10.2012 și a somației privind executarea silită a bunurilor imobile nr. 5548/7/15.10.2012 întocmit de intimatul Orașul G..

Pentru a hotărî astfel s-au reținut următoarele:

„Din înscrisurile depuse la dosar și din susținerile ambelor părți, instanța reține că, contestatorul datora bugetului local impozitele pe teren și pe clădiri deținute în proprietate. La data de 18.09.2012 era scadentă doar suma de_ lei –debit, rămășițe și majorări de întârziere- așa cum rezultă din titlul executoriu 7/3987/23.07.2012 (f 26), însă intimata în calitate de organ fiscal competent să efectueze executarea silită a creanțelor datorate bugetului local, a procedat la înființarea popririi pentru_ lei (f 35) asupra conturilor deținute de intimată la BCR, sumă ce nu a putut fi încasată datorită lipsei disponibilului în cont (f 4).

Din creanțele de_ lei pentru care s-a înființat poprirea la data de 18.09.2012, suma de 502 lei aferentă impozitului pe teren și 9602 lei aferentă impozitului pe construcții nu erau încă scadente, scadența fiind doar la data de 30.09.2012, fapt ce a determinat-o pe contestatoare să introducă contestație la executare.

Contestatorea a expediat prin poștă contestația la executare la data de 04.10.2012, însă între timp și creanțele pentru care intimata a efectuat executarea silită au devenit scadente așa cum s-a arătat mai sus și cum și contestatoarea recunoaște.

Având în vedere că la data introducerii contestației la executare creanța executată de intimată era deja scadentă, contestatoarea nu mai poate cere anularea adresei de înființare a popririi întrucât suma respectivă este datorată bugetului local, și de fapt nici nu a putut fi executată din lipsă de disponibil.

Evident că în situația în care contestatoarea ar fi solicitat despăgubiri pentru pagubele aduse prin executarea înainte de termen a unei obligații, cererea sa ar fi fost admisibilă, însă în speță contestatoarea nu a solicitat astfel de despăgubiri.

Față de cele de mai sus, instanța va respinge ca fără obiect contestația la executare privind anularea adresei de înființare a popririi.

În ceea ce privește cerera de anulare a procesul verbal de sechestru și de identificare a bunurilor imobile, instanța constată că acestea au fost contestate prin prisma faptului că organul fiscal nu a descris în mod amănunțit bunurile sechestrate.

Analizând procesele verbale contestate (f 14-17) instanța constată că acestea descriu în mod detaliat bunurile ce fac obiectul sechestrului, menționând toate datele de carte funciară, locul situării bunurilor, felul lor precum și garanțiile și sarcinile care au fost instituite asupra acestora. De asemenea, evaluarea nu a preluat prețul de vânzare cumpărare a imobilului din contractul de vânzare cumpărare din anul 2005 (1.000.000 lei noi) așa cum susține contestatoarea, întrucât prin procesul verbal contestat s-a arătat că valoarea imobilului sechestrat este de 1.265.000 lei.

Contestatorea nici nu și-a motivat precizarea contestației la executare (f 41), respectiv din ce punct de vedere somația privind executarea imobiliară este neîntemeiată.

Față de cele de mai sus, instanța va respinge ca neîntemeiată precizarea contestației la executare.”

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs în termen legal contestatoarea ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, în esență, contestatoarea a arătat că existăș o contradicție între considerente și dispozitiv, deoarece în dispozitivul sentinței se face referire la o altă societate comercială, anume ., că poprirea a vizat sume care nu sunt exigibile, iar instanța de fond greșit a respins contestația ca rămasă fără obiect, deoarece scadența obligației trebuie raportată la momentul întocmirii titlului executoriu.

Se invocă faptul că a suferit un prejudiciu real prin blocarea conturilor, punându-se societatea în iposibilitate de a funcționa.

Totodată se menționează că procesul verbal de sechestru nu cuprinde descrierea amănunțită a bunurilor și nici indicarea valorii acestora, contrar disoizițiilor art. 496 raportat la art. 504 C.pr.civ., interesul societății fiind major în stabilirea acestor valori, vânzătorul fiind direct interesat în stabilirea unui preț real, în condițiile unei executări silite.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și următoarele C.pr.civ..

Intimata Orașul G. a formulat întâmpinare(f.13-15), prin care solicită respingerea recursului, iar în subsidiar, dacă se dispune admiterea acestuia să se modifice parțial sentința în sensul admiterii în parte a contestației la executare și anularea adresei de înființare a popririi nr. 4965/2012, doar pentru suma de 5.767 lei.

Se arată că soluția instanței de fond este legală, că obligația în cunatum de 190.306 lei era certă, lichidă și exigibilă, iar în prezent este achitată, că poprirea poate fi înființată și asupra sumelor de bani viitoare, cu condiția păstrării lichidității și certitudinii creanței, că prin porprire nu s-a produs blocarea activității contestatoarei.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocat, precum și sub toate aspectele, conform art. 304 al.1 Cod procedură civilă, se rețin următoarele:

Primul motiv de recurs invocat de contestatoare este reprezentat de referirea în dispozitivul sentinței recurate la o altă societate comercială, anume ..

Este real faptul că deși în considerente instanța analizează contestația formulată de ., în dispozitiv menționează ca și contestator pe ., însă aceasta nu reprezintă decât o eroare materială care poate fi îndreptată conform procedurii prevăzute de art. 281 C.pr.civ., chiar și din oficiu.

Mai mult decât atât, conform art. 2812a C.pr.civ., dacă partea nu a uzat de procedura îndrepării erorii materiale, existența unei erori în cuprinsul hotărârii nu poate constitui motiv de recurs.

Un alt motiv de recurs este acela că instanța de fond a respins contestația la executare ca fiind lipsită de obiect. Aceste motiv este întemeiat.

Astfel, validitatea unor acte de executare se apreciază prin raportare la momentul emiterii actului. Prin urmare, sumele menționate în titlul executoriu, precum și în adresa de înființare a popririi, trebuie să fie certe, lichide și exigibile la momentul întocmirii respectivului act.

Analizând titlul executoriu nr. 7/3987/23.07.2012, precum și adresa de înfiintare a popririi nr. 4965/18.09.2012, se observă faptul că acestea cuprind două creanțe care nu erau exigibile la momentul emiterii acestor acte de executare silită, scadența sumei de 502 lei, reprezentând impozit pe teren, fiind la data de 30.09.2012, iar a sumei de 9.602 lei, reprezentând impozit pe clădiri, fiind la data de 30.09.2012.

Chiar dacă pe parcursul executării silite aceste sume au devenit exigibile, această împrejurarea nu validează actul de executare emis aneterior datei de scadență, astfel că suma de 10.104 lei(502+9602) este în mod nelegat înscrisă în titlul executoriu și adresa de înființare a popririi.

În ceea ce privește procesul verbal de sechestru se observă că acesta cuprinde evaluarea bunurilor sechestrate și sunt suficient descrise, prin raportare la indicarea titlurilor de proprietate ale contestatoarei.

În plus, având în vedere că întreaga datorie este în prezent achitată, nu se mai poate ajunge la o executare silită prin vânzare la licitație a bunurilor sechestrate, astfel că un minus în descrierea acestor bunuri nu poate produce vreo vătămare contestatoarei.

Raportat la toate cele expuse, instanța va admite recursul contesttaorei . împotriva sentinței civile nr. 27/2013 a Judecătoriei Orăștie și va modifica parțial sentința recurată în sensul că va admite contestația la executare silită și va anula parțial adresa de înființare a popririi nr. 4965/18.09.2012 emisă de intimați în dosarul execuțional nr._ privind pe contestatoare, pentru suma de 10.104 lei.

Se vor menține în rest dispozițiile sentinței nr. 27/2012.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., întrucât a căzut în pretenții, vot fi obligați intimații la plata către contestatoare a sumei de 1089,30 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în fond și în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbu, timbru judiciar și onorariu apărător.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite ca fondat recursul introdus de contestatoarea S.C. F. SEVICE S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 27/2013 pronunțată de Judecătoria Orăștie, județul Hunedoara, pe care o modifică parțial în sensul că admite contestație la executare silită și în consecință:

Anulează parțial adresa de înființare a popririi nr. 4965/18.09.2012 emisă de intimați în dosarul execuțional nr._ privind pe contestatoarea S.C. F. S. S.R.L., pentru suma de_ lei.

Menține în rest dispozițiile sentinței civile nr. 27/2013.

Obligă intimații să plătească recurentei contestatoare suma de 1089,30 cheltuieli de judecată în fond și recurs.

Irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 24.05.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

I. M. B. P. R. I.

GREFIER,

J. A. A.

Concediu medical

Semnează grefier șef de secție

C. I.

RI/JAA

2 ex./19.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 478/2013. Tribunalul HUNEDOARA