Contestaţie la executare. Decizia nr. 777/2013. Tribunalul HUNEDOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 777/2013 pronunțată de Tribunalul HUNEDOARA la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 6300/278/2012
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 777/R/2013
Ședința publică din data de o4 octombrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: - B. P. - judecător
- R. I. - vicepreședinte Tribunal
- I. M. - judecător
- Ș. R. - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil introdus de către contestatorul C. V. împotriva sentinței civile nr. 440/01.02.2013, pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul civil nr._ (judecător fond M. C. V.).
Instanța a constatat că dezbaterile asupra cauzei și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 27 septembrie 2013, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
TRIBUNALUL,
Deliberând constată:
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 440/01 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Petroșani în dosarul nr._ s-a respins excepția tardivității formulării contestației la executare invocată în cauză de intimat și s-a respins contestația la executare precizată introdusă de contestatorul C. V. împotriva titlului executor nr._ din 5.11.2010 și a actelor de executare silită emise în dosarul de executare nr._/2010 de intimatul M. V.- Primăria Municipiului V. prin Direcția Impozite și Taxe Locale în contradictoriu și cu terțul poprit C. Județeană de Pensii Hunedoara.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 5.11.2010, intimatul prin Direcția Impozite și Taxe Locale a întocmit dosarul de executare nr._ în care a emis titlul executoriu nr._ din 5.11.2010, prin care a calculat în sarcina debitorilor C. V. (contestator în cauză) și C. M., obligații fiscale în sumă totală de 2730,30 lei din care 79,87 lei reprezentând impozite pe clădiri, pe teren intravilan agricol, pe teren intravilan și pe teren extravilan iar 2650,43 lei reprezentând taxe pentru mijloace de transport pentru cele 2 autoturisme marca ARO 244 și Dacia 1310 TX, deținute în proprietate de contestatori. La aceeași dată, intimatul a emis somația nr._ din 5.11.2010 prin care l-a somat pe contestator și pe C. M., să achite suma de 2730,30 lei în termen de 15 zile de la primirea somației. Titlul executor și somația au fost trimise contestatorului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 9.12.2010, însă întrucât contestatorul nu a fost găsit la domiciliu în 9.12.2010 a fost avizat de factorul poștal să se prezinte și să-și ridice scrisoarea recomandată pentru data de 14.12.2010, dată la care neprezentându-se a fost reavizat în același scop. Peste 10 zile, respectiv la 24.12.2010, expirând termenul de păstrare a corespondenței s-a restituit intimatului scrisoarea recomandată cu mențiunea „ neprezentat – expirat termen de păstrare”, situație în care intimatul a procedat la afișarea unui anunț privitor la actele de executare pe pagina sa de internet nr. 343.
La data comunicării titlului executor nr._ și somației nr._, ambele emise la 5.11.2010, comunicarea actului administrativ fiscal era reglementată ca și în prezent în art.44 din OG nr.92/2003. Însă spre deosebire de reglementarea actuală, la data de 2 decembrie 2010, data afișării anunțului cu privire la cele 2 acte pe pagina de internet, articolul 44 alin.2 și 3 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală avea următorul conținut: „(2) Actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; c) prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; d) prin publicitate. (3) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului”.
Așadar, s-a reținut că intimatul a respectat întrutotul dispozițiile art.44 din OG nr. 92/2003, referitoare la comunicarea cu contestatorul a titlului executoriu și respectiv a somației.
După expirarea termenului de 15 zile de la afișarea anunțului 17.12.2010, intimatul a emis adresa de înființare a popririi nr._ din 11.02.2011 către C. Locală de Pensii Petroșani și în temeiul art.149 din OG nr.92/2003 a solicitat terțului să poprească suma de 2730,30 lei din sumele pe care le datorează contestatorul – debitor.
Din adresa nr._ din 7.12.2012/BJ/nr.2590/2012 a rezultat că intimata – terț poprit a primit adresa de înființare a popririi la data de 27 aprilie 2011 și în baza acesteia a procedat la poprirea pensiei contestatorului, iar în perioada august 2011- septembrie 2012 a fost reținută prin poprire întreaga sumă urmărită.
Anunțul privind adresa de înființare a popririi din 11.02.2011 a fost afișat pe pagina de internet nr. 392 din 1.03.2011 a intimatului, împrejurare care rezultă din actele aflate la filele 41-42 din dosar, motiv pentru care instanța a constatat că, comunicarea prin publicitate a fost efectuată de intimat cu respectarea dispozițiilor legale.
Potrivit punctului 125 alin.1 din Normele Metodologice de aplicare a art.264 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobată prin HG nr.-44/2003 „ În cazul schimbării domiciliului, sediului sau a punctului de lucru pe teritoriul României, contribuabilii proprietari de mijloace de transport supuse impozitului au obligația să declare, conform art.246 alin.4 din Codul fiscal, în termen de 30 de zile, la compartimentul de specialitate al autorităților administrației publice locale din raza administrativ teritorială unde sunt înregistrate aceste mijloace de transport, data schimbării și noua adresă”. Întrucât contestatorul nu a respectat dispozițiile punctului 125 alin.1 din Normele Metodologice de aplicare a art.264 din Legea nr.571/2003, în sensul că contestatorul nu a comunicat intimatului noua sa adresă de rezident, contestatorul nu se poate prevala de propria sa culpă pentru a câștiga vreun drept.
Instanța a analizat modalitatea în care intimatul a procedat la comunicarea actelor atacate, pe de-o parte, întrucât contestatorul a solicitat anularea actelor pe motiv că nu au fost comunicate cu respectarea dispozițiilor legale și pe de altă parte pentru a verifica și excepția tardivității înregistrării contestației de față.
Așa cum s-a arătat titlul executor și cele 2 acte de executare silită atacate au fost comunicate cu respectarea dispozițiilor legale. Însă, conform adeverinței de înregistrare emisă de Căpitănia de district Amstetten – Austria, aflată la filele 36,37 din dosar, contestatorul C. V. este angajat din 28.11.2007 și are drept de rezidență pe teritoriul Austriei. Totodată din actul emis la 27.08.2012, a rezultat că contestatorul domiciliază în 3350 Haag, Siedlungspring, 2/2/10 Austria, fiind angajat al firmei Franz W. GesmbH și din data de 6 august 2012 până la data de 19 august 2012 a fost în concediu.
Potrivit dispozițiilor art.173 alin.1 lit. a din OG nr.92/2003 republicată ,,Contestația se poate face în termen de 15 zile, sub sancțiunea decăderii, de la data când contestatorul a luat cunoștință de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somației sau din altă înștiințare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod”. Avându-se în vedere că, contestatorul este rezident și lucrează efectiv în Austria și doar din data de 6 august 2012 s-a aflat în concediu, instanța a apreciat ca reală susținerea contestatorului conform căreia a luat cunoștință despre executarea silită începută împotriva sa prin poprire, doar la data de 8 august 2012 – aspect de altfel confirmat și de către intimat prin întâmpinare.
Cum, contestația a fost înregistrată prin fax la Judecătoria Petroșani la data de 22 august 2012, s-a apreciat că aceasta a fost promovată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art.173 alin.1 lit. a din OG nr.92/2003 republicată motiv pentru care instanța a constatat ca neîntemeiată excepția tardivității înregistrării contestației de față, excepția ce a fost respinsă.
Pe fondul contestației, s-a reținut că în prezentul litigiu s-a contestat parțial titlul executor nr._ din 5.11.2010 pentru suma de 2650,43 lei reprezentând taxe pentru mijloacele de transport – astfel cum s-a indicat în precizarea contestației depusă la fila 25 din dosar.
Potrivit art. 265 alin.1 din Legea nr.571/2003 republicată:,, Impozitul pe mijlocul de transport se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv.” Din interpretarea dispozițiilor legale susmenționate a rezultat că impozitul aferent mijloacelor de transport este o creanță bugetară care nu trebuie înserată într-un act administrativ fiscal ci prin împlinirea datelor de 31 martie și respectiv 30 septembrie ale fiecărui an, aceste creanțe ajung la scadență, acesta fiind motivul pentru care au fost înserate direct în titlul executoriu nr._ din 5.11.2010.
S-a mai reținut că, contestatorul nu a depus la dosar nici un act cu care să facă dovada susținerilor sale că cele 2 autoturisme pe care le deține în proprietate și pentru care intimatul a calculat în sarcina sa suma de 2650,43 lei cu titlu de taxe pe mijloace de transport, au fost radiate din circulație, ori că fiind uzate, sunt improprii circulației.
Analizându-se din punct de vedere al condițiilor de formă și fond cele 3 acte atacate, instanța a constatat că acestea au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale privitoare la executarea silită și reglementate de dispozițiile art. 141,142, 145 alin.1 și 2 și 149 alin.4 și 5 din OG nr.92/2003 republicată, motiv pentru care, a fost apreciată ca nefondată contestația la executare.
Împotriva acestei sentințe, în termen și motivat, a formulat recurs contestatorul C. V., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii contestației la executare astfel cum a fost precizată, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, în esență, a arătat că instanța a apreciat în mod greșit caracterul cert al creanței, precum și procedura de stabilire și comunicare atât a titlului de creanță cât și a actelor de executare efectuate. Într-o primă ordine de idei, deși s-a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 265 alin. 1 din Legea 571/2003 privind impozitul pe mijloacele de transport, s-a apreciat greșit natura creanței supusă executării întrucât creanța executată nu cuprinde doar taxa propriu-zisă, ci și accesorii care trebuiau evidențiate distinct printr-un titlu de creanță. În același sens a subliniat că potrivit art. 45 actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului însă, în speță actul administrativ ce constituie titlul executoriu nu a fost emis pentru întreaga creanță executată și cu atât mai puțin comunicat.
Totodată, a subliniat că în mod eronat prima instanță a apreciat că modalitatea de comunicare a actelor de executare prevăzută de art. 44 alin. 2 și 3 din OG 92/2003 a fost respectată întrutotul. Din contră, a arătat că intimatul nu a procedat concomitent și la afișarea la sediul său a actului administrativ fiscal ci doar pe pagina de internet a autorității administrativ locale a unui tabel în care erau menționate actele de executare silită efectuate, deși potrivit dispozițiilor legale, procedura de afișare a actelor de creanță la sediu nu este prevăzută nici alternativ și nici facultativ, ci imperativ. Mai mult, a precizat că textul legal care permite comunicarea prin publicitate se referă la comunicarea actului administrativ fiscal, deci a titlului de creanță, înainte ca el să devină titlul executoriu și nicidecum după demararea procedurii de executare silită. În final, a concluzionat că titlul în temeiul căruia s-a făcut executarea nu este apt pentru a produce efecte juridice, creanța nefiind certă, iar întreaga procedură de executare silită este viciată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 3041, art. 379, art. 399 și urm., art. 403 alin. 1 Cod procedură civilă, Legea 571/2003 și OG 92/2003.
Intimatul M. V. – Primăria municipiului V. – Direcția Impozite și Taxe a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat și, pe cale de consecință, menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
În motivarea întâmpinării, în esență, a arătat că instanța de fond a apreciat în mod corect caracterul cert, lichid și exigibil al creanței bugetare, precum și procedura de stabilire și comunicare, atât a titlului de creanță cât și a actelor de executare silită constatându-se că acestea au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale privitoare la executare silită prevăzute de OG 92/2003.
În ce privește caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, a subliniat că în conformitate cu dispozițiile art. 265 alin. 1 din Legea 571/2003 impozitul pe mijlocul de transport se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv, astfel că în raport de textul legal menționat rezultă că impozitul aferent mijloacelor de transport este o creanță bugetară care nu trebuie inserată într-un act administrativ fiscal, ci devine scadentă la împlinirea termenelor prevăzute de lege. Cu referire la accesorii, a subliniat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 142 alin. 6.
Referitor la modalitatea de comunicare a actelor de executare a subliniat că, în mod corect prima instanță a constatat că au fost respectate întrutotul dispozițiile art. 44 din OG 92/2003, reiterând în acest sens argumentele prezentate de instanță în hotărârea recurată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-119 Cod procedură civilă.
Cererea de recurs a fost timbrată cu suma de 97,00 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
În recurs au fost încuviințate și s-au administrat probe cu înscrisuri.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și sub toate aspectele, conform prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, raportat la probele administrate, tribunalul apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:
Sub un prim aspect, contestatorul a criticat hotărârea primei instanțe pentru faptul că s-a făcut o apreciere greșită a naturii creanței supusă executării în ce privește impozitul și accesoriile calculate neplății la termen a impozitului datorat pentru mijloacele de transport deținute în proprietate. Însă, aceste susțineri nu pot fi primite față de dispozițiile art. 265 alin. 1 din Legea 571/2003 potrivit cu care impozitul pe mijlocul de transport se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv și pct. 107.1 din HG 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OG 92/2003 potrivit cu care – „ Titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. Asemenea titluri pot fi: …b) declarația fiscală, angajamentul de plată sau documentul întocmit de plătitor prin care acesta declară obligațiile fiscale, în cazul în care acestea se stabilesc de către plătitor, potrivit legii”. În speță, la înregistrarea în evidențele fiscale a celor două autoturisme deținute de contestator s-au încheiat procese-verbale pentru stabilirea taxei asupra mijloacelor de transport (filele 23-24 dosar recurs) în care s-a inserat și mențiunea că acestea constituie titlu de creanță atât pentru debitul datorat cât și pentru accesoriile acestuia, fără comunicarea vreunei somații.
În mod similar și criticile privind modul de comunicare a titlurilor de creanță sunt neîntemeiate atâta timp cât procesele-verbale pentru stabilirea taxei asupra mijloacelor de transport ce constituie titluri de creanță au fost comunicate contestatorului, pe bază de semnătură, la înregistrarea în evidențele fiscale a autovehiculelor deținute în proprietate. În ce privește actele de executare contestate și care reprezintă acte administrativ fiscale în sensul dispozițiilor art. 41 Cod procedură fiscală, în mod corect, prima instanță a constatat că fiind respectate dispozițiile art. 44 din OG 92/2003. Astfel, împrejurarea că actele de executare, după ce în prealabil au fost comunicate prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, au fost publicate doar pe pagina de internet a unității administrativ locale nu și prin afișare la sediul acesteia, nu poate conduce la anularea actului administrativ fiscal decât în cazul producerii unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel, concluzie ce se desprinde din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 172 Cod procedură fiscală și art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă. În speță contestatorul s-a mărginit doar la a invoca acest viciu, fără să indice în concret vătămarea ce i-a fost cauzată. Ori, atâta timp cât din momentul comunicării actelor de executare fiscală începe să curgă termenul de formulare a contestației la executare și întrucât prezenta contestație nu a fost respinsă de instanța de fond ca tardivă, orice pretinsă vătămare a fost înlăturată.
Prin urmare, procedând la analizarea legalității executării silite în dosarul de față, instanța de fond, în mod corect a constatat că aceasta se desfășoară în baza unui titlu executoriu emis cu respectarea dispozițiilor art. 141,142, 145 alin.1 și 2 și 149 alin.4 și 5 din OG nr. 92/2003.
În aceste condiții, prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia, Tribunalul constată că susținerile din cuprinsul cererii de recurs nu sunt susceptibile de a fi încadrate în cazurile de modificare prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
Prin urmare, nefiind motive de nelegalitate care să poată fi invocate din oficiu și întrucât instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și a făcut o corectă aplicare a legii, pronunțând o soluție legală și temeinică, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul civil formulat de contestatorul C. V. împotriva sentinței civile nr. 440/2013 pronunțată de Judecătoria Petroșani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de către contestatorul C. V. împotriva sentinței civile nr. 440/2013 pronunțată de Judecătoria Petroșani, județul Hunedoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. P. R. I. I. M.
GREFIER,
Ș. R.
RI/ȘR/2 ex./25.03.2014
Jud. fond M. C. V.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 256/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 478/2013. Tribunalul... → |
|---|
