Contestaţie la executare. Decizia nr. 67/2013. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 67/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 6493/229/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA
DECIZIA CIVILĂ NR. 67 R
Ședința publică din data de 29.01.2013
Tribunalul constituit din:
Președinte: D. C. – T.
Judecător: I. T.
Judecător: T. I.
Grefier: N. J.
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta-pârâtă S. G. – V., domiciliată în mun. Fetești, ., județul Ialomița împotriva sentinței civile nr. 3573/05.10.2012 pronunțată de Judecătoria Fetești, în contradictoriu cu intimata-contestatoare .. Fetești, având ca obiect contestație la executare + suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă S. G. – V. domnul avocat B. Valere, iar pentru societatea intimată .. Fetești domnul avocat S. M., prezent fiind și administratorul social al acesteia.
Procedura de citare fiind legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Avocat B. Valere, pentru recurenta-pârâtă, arată că nu mai sunt alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat.
Avocat S. M., pentru intimata-contestatoare, având cuvântul, de asemenea, arată că în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat.
Instanța ia act, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe rând apărătorilor părților.
Avocat B. Valere, pentru recurenta-pârâtă, având cuvântul, arată că hotărârea astfel pronunțată este nelegală și netemeinică întrucât a nesocotit voința părților cu privire la contractul încheiat, încălcându-se astfel dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă și pe cele ale art. 969 din vechiul Cod civil, în vigoare la data desfășurării operațiunilor comerciale dintre părți.
Întreaga motivare a instanței de fond se rezumă numai la faptul de a se reține că recurenta ar fi renunțat la plata arendei pentru anii 2009 – 2010, situație care ar face posibilă rezolvarea litigiului, iar în ceea ce privește plata penalităților de întârziere, aceasta nu ar mai fi îndreptățită să le solicite întrucât ar fi renunțat și la plata acestora, nesocotindu-se faptul că la dosar nu există nicio probă din care să rezulte renunțarea la plata penalităților de întârziere datorate de contestatoare pentru nelivrarea cantităților de grâu datorate cu titlu de arendă pentru anii 2009 – 2010.
De asemenea, s-a reținut de către instanță că atâta timp cât clauza privind calitatea grâului ar fi neclară, aceasta trebuie interpretată în favoarea debitoarei-contestatoare.
Și aici instanța a nesocotit faptul că prin cererile adresate contestatoarei, recurenta a acceptat ca plata arendei aferentă anilor 2009 – 2010 să se facă, datorită calității necorespunzătoare a grâului, din producția anului 2011.
Apărătorul recurentei arată că este necesar a se face o subliniere, în sensul că între părți a fost încheiat un alt contract valabil în perioada 2005 – 2010, cu condiția plății arendei pentru toți cei 4 ani, însă deoarece reclamanta nu a plătit această arendă recurentul a depus cerere la primărie prin care a arătat că denunță contractul pentru neplata arendei.
Această precizare a fost făcută pentru că grâul din 2009 era superior celui din 2008.
La momentul încheierii noului contract părțile au convenit asupra a două lucruri, și anume: grâul să fie de corespunzător calitativ și clauza penală stipulată la art. 9.
Nu s-a contestat caracterul clauzei penale, validitatea acesteia, ci modul de calcul al arendei datorată pentru anii 2009 – 2010.
În ceea ce privește calitatea grâului arată că s-a încercat inducerea în eroare a instanței pe acest aspect, știut fiind faptul că încă din anul 2002 România a aderat la stabilirea calității semințelor din producția agricolă, adică și a grâului.
S-au depus formulare de degradare pentru 2009 și 2010, negăsindu-se nicio cantitate care să îndeplinească indicii calitativi.
Apărătorul recurentei precizează că aceasta nu a renunțat niciodată la plata dreptului de arendă pentru anii agricoli 2009 – 2010, ci a respins în mod neechivoc ca plata să se facă în bani, impunând sau stabilind ca livrarea să se facă din producția anilor agricoli următori, cu îndeplinirea condițiilor de calitate prevăzute de standardele în vigoare.
De asemenea, aceasta nu a renunțat nici la plata penalităților de întârziere datorate pentru executarea necorespunzătoare a contractului.
Un ultim aspect care are legătură cu nelegalitatea hotărârii atacate este acela că instanța de fond a admis indirect o apărare în sensul că s-ar fi calculat greșit penalitățile de întârziere și că executorul a folosit ca bază de calcul datele de la Institutul Național de S., deși acest aspect nu a fost contestat de către contestatoare.
Ulterior, al pagina 180 se vine cu o hotărâre a Consiliului Județean prin care sunt prevăzute niște prețuri care să elimine evaziunea fiscală.
Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii contestației la executare, fără cheltuieli de judecată.
Avocat S. M., pentru intimata-contestatoare, având cuvântul, solicită respingerea recursului, din punctul său de vedere sentința instanței de fond este una legală și temeinică, urmând a fi menținută, pentru cele arătate în întâmpinarea formulată în cauză.
În primul rând titlul executoriu este un contract de arendă prin care se cer penalități pentru neplata la timp a arendei, acestea având caracter accesoriu. Ar trebui să se vadă în ce măsură contestatoarea și-a îndeplinit obligațiile și cele stabilite prin art. 9 alin. 2 din contract.
Există mai multe acte adiționale încheiate, în cuprinsul cărora există acordul ambelor părți, recurenta personal solicitând prin cerere ca plata drepturilor de arendă să se facă din producția de grâu a anului următor. Ori, în această situație, i se poate imputa contestatoarei vreo culpă în neexecutarea obligațiilor principale, din moment ce chiar recurenta a dorit așa ?
În fond ce pretinde recurenta ? Care este motivarea pentru care nu a vrut să ia grâu în 2009 și 2010 ?
În articolul 6 alin. 2 teza a II-a se spune că produsul livrat va corespunde din punct de vedere calitativ.
Într-o adresă din 2010 trimisă de G. V. și S. G. se spune ”ne datorați în condițiile stipulate în contract, grâu pentru panificație”.
În judecățile de la Fetești s-a spus că nu s-a stabilit că grâul nu corespunde din punct de vedere calitativ, nefăcându-se vreo trimitere la cerințele de calitate menționate în Ordinul 321/12.05.2009 al M.A.P.D.R.
Mai mult decât atât, contractele de arendare au fost încheiate în luna martie, anterior acestui ordin.
În ceea ce privește interpretarea contractului, pentru că este vorba despre o obligație, solicită a se avea în vedere condițiile prevăzute de art. 983 Cod civil, respectiv faptul că nu toate titlurile sunt interpretabile în sensul celui obligat, în condițiile în care ai acceptat arenda pe toți anii 2009, 2010 și 2011.
Solicită menținerea sentinței pronunțată de către Judecătoria Fetești, ca fiind temeinică și legală, în ceea ce privește cheltuielile de judecată constând în plata onorariului, menționează că acesta va fi solicitat pe cale separată.
Dezbaterile declarându-se închise, recursul a rămas în pronunțare.
După deliberare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Din actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3573 din 5 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Fetești s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea .. în contradictoriu cu intimata S. G. V., s-a dispus anularea formelor de executare emise de Biroul Executorului Judecătoresc “C. D. V.” în dosarul de executare nr. 287/2012 și restituirea către contestatoare a cauțiunii în sumă de 2750 lei achitată la CEC Bank S.A. Fetești, potrivit recipisei de consemnare nr._/04.07.2012 depusă la Registrul de valori al instanței sub nr. 44/05.07.2012, după rămânerea irevocabilă a hotărârii.
A obligat intimata către contestatoare la plata sumei de 204,3 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța a reținut că în mod greșit s-au calculat penalități în dosarul de executare nr. 287/2012 al B. “C. D. V.” și s-a emis somație pentru suma de 31.048,30 lei cuprinzând penalități de întârziere contractuale datorate pentru anii agricoli 2009 și 2010, cheltuieli de executare și onorariu executare, deoarece contestatoarea a plătit arenda aferentă anilor 2009, 2010 și 2011 conform contractelor, la data de 29.07.2011, cu respectarea termenului de plată stabilit de părți.
Instanța a concluzionat în acest sens, ca urmare a analizării și interpretării dovezilor administrate în cauză, apreciind că actul prin care intimata a arătat că renunță la plata drepturilor de arendă pe anul agricol 2008 – 2009 ce i se cuvin conform contractului și prin care a solicitat ca plata drepturilor de arendă pentru acest an, să se facă din producția anului agricol 2009 – 2010 conform contractului de arendare, act aprobat de contestatoare, are semnificația unui nou termen de plată a dreptului de arendă, termen cu care ambele părți au fost de acord.
În același fel, respectiv stabilirea unui nou termen de plată a dreptului de arendă, a fost interpretată și cererea intimatei, adresată contestatoarei în anul 2010, prin care aceasta a propus ca grâul ce se cuvine, să-i fie atribuit conform contractelor din recolta anului 2011.
S-a considerat astfel, că penalitățile aferente contractului de arendă se cuveneau creditorului, pentru plata cu întârziere a obligației principale, de la data la care aceasta era exigibilă, însă, având în vedere că în cauză, părțile au stabilit ca drepturile de arendă pentru anii agricoli 2009, 2010 și 2011 să fie achitate în anul 2011, când s-a și făcut plata, penalitățile nu sunt datorate de contestatoare.
Instanța a considerat, prin interpretarea clauzelor contractului de arendă încheiat între părți, că terminologia folosită, respectiv grâul să corespundă din punct de vedere calitativ, nu echivalează cu faptul că părțile ar fi convenit ca grâul pe care trebuia să-l predea contestatoarea să fi fost grâu de panificație, clauza fiind îndoielnică, ea a fost interpretată în favoarea debitorului obligației, respectiv în favoarea contestatoarei.
Ca atare, refuzul intimatei de a prelua grâul de la contestatoare, pe motiv că nu este grâu de panificație, nu a fost considerat de instanță ca o dovadă a culpei societății debitoare în achitarea obligațiilor de predare a grâului, iar susținerea intimatei că grâul oferit în anul 2009 și 2010 nu îndeplinea condițiile minime pentru consum, s-a apreciat a nu fi de natură să schimbe înțelegerea dintre părți cu privire la stabilirea unui nou termen de plată a dreptului de arendă.
În sprijinul concluziei instanței, în sensul că părțile au stabilit un nou termen de plată a drepturilor ce îi reveneau intimatei din contractul de arendă, pentru anii 2009 și 2010, în anul 2011, a fost reținut și faptul că creditoarea nu a comunicat contestatoarei, ca răspuns la adresa nr. 32/22.07.2010 trimisă de aceasta, un cont în care să-i fie virate sumele reprezentând arendă pentru cei doi ani sau o adresă completă la care acestea să-i fie expediate prin mandat poștal, în condițiile în care plata arenzii se putea face și în bani.
Considerând că societatea contestatoare și-a îndeplinit obligația principală la termenul convenit cu intimata și că nu datorează penalitățile contractuale pentru care s-a încuviințat executarea silită, instanța a admis ca întemeiată contestația la executare și a anulat formele de executare în condițiile art. 399 și 401 Cod procedură civilă.
Împotriva sentinței pronunțate, în termen legal, prin cererea depusă la Judecătoria Fetești la data de 29.11.2012, a declarat recurs motivat S. G. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Într-un prim motiv de recurs s-a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea esențială a legii.
În dezvoltarea acestui motiv s-a arătat de către recurentă că prin reținerea, de către instanță, a faptului că părțile au stabilit un nou termen de plată a drepturilor de arendă pentru anii 2009 și 2010, aceasta a încălcat prevederile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, deoarece contestatoarea nu a invocat în cuprinsul contestației la executare formulată acest aspect.
Recurenta susține că toate argumentele arătate în considerentele hotărârii, cu referire la renunțarea recurentei la plata de penalități, la imputația plății sau la posibilitatea plății și în bani a drepturilor rezultând din contractul de arendă sunt lipsite de fundament real, contestatoarea invocând că livrarea cu întârziere a arendei aferente anilor 2009 și 2010 nu se datorează culpei sale.
Invocând încălcarea legii de către instanța de fond, recurenta menționează că prin interpretarea făcută clauzelor contractului, instanța a încălcat și spiritul și litera art. 969 Cod civil.
Aceasta deoarece, susține recurenta, întrucât părțile au stabilit încă de la încheierea contractului care este cuantumul prejudiciului creat prin executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate, modificarea acestor prevederi, respectiv art. 9 alin.2 din contracte, se putea face numai și exclusiv printr-un act adițional, în care să se stabilească lipsirea de eficiență a clauzei penale respective pentru perioada anterioară sau viitoare, ceea ce între părți nu s-a încheiat.
Se menționează de către recurentă că la dosarul cauzei nu există nici o probă din care să rezulte renunțarea de către ea la plata penalităților de întârziere datorate de contestatoare pentru nelivrarea cantității de grâu datorate cu titlu de arendă pentru anii 2009 și 2010, instanța nesocotind faptul că în cuprinsul contestației nu se invocă invaliditatea clauzei penale sub aspectul cuantumului, respectiv a condițiilor de aplicabilitate.
Recurenta susține că interpretarea greșită a probelor administrate, în contra voinței părților, reiese și din faptul că instanța a considerat că refuzul ei de a accepta plata arendei în anul 2009 și 2010 nu s-ar fi datorat faptului că grâul nu era corespunzător calitativ, iar acordul său ca plata arendei pentru acești ani să fie făcută în 2011, “conform contractului de arendă”, nu presupunea și plata penalităților de întârziere prevăzute în contract.
Reținerea de către instanța de fond a faptului că recurenta a renunțat la plata penalităților datorate conform art. 9 alin.2 din contract este lipsită de orice suport probator și echivalează cu golirea de conținut a acestor clauze contractuale.
Cel de-al doilea motiv de recurs invocat se referă la interpretarea greșită a actului dedus judecății, schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Dezvoltând acest motiv recurenta susține în esență că prin raportarea conținutului celor două cereri/adrese la clauzele contractului de arendă generator al litigiului, interpretându-le unele prin altele, rezultă că instanța a schimbat înțelesul acestora, în condițiile în care a reținut că recurenta ar fi renunțat în anul 2009 și 2010 la plata dreptului de arendă și la plata penalităților de întârziere, în realitate voința recurentei, așa cum ea rezultă printr-o corectă interpretare a actelor deduse judecății, fiind de a exclude primirea în cei doi ani a dreptului de arendă în bani și de a opta pentru livrarea din producția anilor următori cu îndeplinirea standardelor de calitate și menținerea plății penalităților de întârziere de către societatea care nu și-a onorat obligația corespunzător.
Tribunalul, analizând sentința pronunțată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate și din oficiu conform art. 3041 Cod procedură civilă, constată recursul ca nefiind fondat, urmând a-l respinge pentru cele ce urmează:
Soluționând contestația la executare formulată de către contestatoarea .. instanța de fond s-a limitat, cu ocazia verificării legalității și temeiniciei executării, la motivele invocate în contestație, aceasta respectând prevederile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, în sensul că a hotărât numai asupra aspectelor cu care a fost investită.
Astfel, pentru a stabili dacă este legală executarea pornită pentru suma de 27.500 lei reprezentând penalități de întârziere, calculate în baza titlului executoriu contractul de arendă nr. 39/18.03.2009 încheiat între părți, instanța în mod corect a procedat la analizarea și interpretarea clauzelor contractului, prin prisma actelor ulterioare, reținând întemeiat că voința reală a recurentei S. G. V. cu care contestatoarea a fost de acord, a fost ca drepturile din arendă aferente anilor 2009 și 2010 să fie achitate din producția anului 2011, sub acest aspect părțile convenind asupra unui alt termen de plată decât cel stabilit în contract.
Considerând întemeiat, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, că în ceea ce privește termenul de plată a arendei datorată de .. pentru anii 2009, 2010 a operat o prorogare până în anul 2011, când, potrivit facturii nr. 003/29.07.2011 și avizelor de însoțire a mărfii, arendașul a executat obligația principală și a achitat drepturile de arendă aferente anilor 2009, 2010 și 2011, tribunalul apreciază că justificat instanța a reținut că societatea contestatoare nu datorează penalitățile de executare pentru care s-a început executarea.
Această concluzie, care se bazează pe faptul că arendașul nu a întârziat în plata arendei, este rezultatul unei interpretări corecte a prevederilor art. 9 alin.2 din contractul încheiat între părți și a convențiilor ulterioare, dar și a probelor administrate în cauză, tribunalul apreciind că toate considerentele prin care instanța de fond și-a argumentat soluția pronunțată sunt bazate pe o întocmai a actului dedus judecății și o aplicare întocmai a legii.
Câtă vreme în cuprinsul contractului nu s-a stabilit că grâul ce trebuie predat de arendaș să fie grâu de consum care să îndeplinească anumite calități, întemeiat a reținut instanța că nu se poate considera că refuzul recurentei de a ridica produsul oferit echivalează cu o culpă a contestatoarei în executarea obligației.
În măsura în care părțile au prevăzut că arenda poate fi achitată în natură, în natură și bani sau numai în bani, în acest sens art. 6.3 din contract, recurenta putea primi suma de bani oferită de către arendaș, în acest sens adresa nr. 32/22.07.2010, pentru diferență, până la achitarea integrală a obligației, în măsura în care considera că suma oferită nu reprezintă contravaloarea cantității de grâu ce i se cuvenea pentru anii 2009 și 2010, putând să precizeze că solicită și penalități de întârziere conform art. 9 alin.2 din contract.
Faptul că recurenta a acceptat, fără obiecții ca în anul 2011 să-i fie livrată o cantitate de grâu reprezentând drepturi de arendă aferente celor trei ani, fără alte obiecțiuni, probează în plus că aceasta a considerat, la acel moment că societatea contestatoare și-a îndeplinit obligația principală ce-i revenea conform contractului, la termenul stabilit de comun acord.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă tribunalul respinge, ca nefiind fondat, recursul declarat de recurenta S. G. V. împotriva sentinței civile nr. 3573/05.10.2012 pronunțată de Judecătoria Fetești.
Văzând și dispozițiile art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 312 Cod procedură civilă respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta S. G. – V., domiciliată în mun. Fetești, ., județul Ialomița împotriva sentinței civile nr. 3573 din 5.10.2012 pronunțată de Judecătoria Fetești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. / tehnored.: D.C.T.
2 ex. / 20.02.2013
Jud. fond: R. I.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 66/2013. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 873/2013. Tribunalul... → |
|---|
