Contestaţie la executare. Decizia nr. 1287/2013. Tribunalul IALOMIŢA

Decizia nr. 1287/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 1536/312/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IALOMIȚA-SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1287/R

Ședința din data de 19 noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – D. C. T.

JUDECĂTOR – C. G.

JUDECĂTOR – T. I.

GREFIER – N. G.

Pe rol judecarea cauzei recursului civil formulat recurentul-contestator I. DE P. AL JUDETULUI I., împotriva sentinței civile nr. 1329/07.05.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia, în contradictoriu cu intimatul pârât LECHINȚEANU M., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, ca arată că au fost înaintate de către recurentul contestator relațiile solicitate de către instanță la termenul anterior, după care;

Tribunalul ia act și, față de actele și lucrările dosarului, apreciază procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și socotindu-se lămurită, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare.

După deliberare,

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Slobozia la data de 18.06.2013 contestatoarea IPJ Ialomița cu sediul în loc. Slobozia, .. 13-15, jud. Ialomița a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1329/07.05.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._ .

Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Slobozia la nr._ contestatorul IPJ Ialomița a chemat în judecată pe intimatul – creditor Lechințeanu M. domiciliat în mun. Slobozia, .. 160, ., ., cu domiciliul ales la C.. De Avocat „P. C. G.”, cu sediul in Slobozia, ., .. . solicitând anularea formelor de executare emise împotriva sa în baza titlului executoriu sentința civilă nr. 639/F/04.06.2009 emisă de Tribunalul Ialomița, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 223/25.01.2010 a C. București.

În motivarea contestației recurentul a arătat că plata drepturilor salariale consfințite prin hotărâre judecătorească se face, conform prevederilor OUG 17/2009 și OUG 92/2012 eșalonat pe o perioadă de 5 ani, perioadă în care procedura de executare silită este suspendată de drept.

Judecătoria Slobozia prin sentința civilă nr. 1329/07.05.2013 a respins contestația la executare, reținând că în cauză sunt incidente prevederile OUG 71/2009 conform cărora în anul 2012 intimatul-creditor trebuia să primească 5% din valoarea titlului executoriu, în 2013, 10%, în 2014 și 2015 25% din valoarea titlului, iar în 2016 35% din valoarea titlului, lucru nerealizat de către creditoare, care nu a dat dovadă de o diligență rezonabilă în plata debitelor datorate.

Împotriva acestei sentințe a formulat prezentul recurs, în termen legal și motivat, contestatoarea IPJ Ialomița.

În recursul său aceasta critică sentința instanței de fond invocând aspecte ale fondului cauzei, nestabilirea de către instanța care a pronunțat hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu, a sumelor restante pe care le datorează intimaților, activitate care desfășurată la data punerii în executare a acestei hotărâri ar bloca activitatea creditoarei.

Totodată, prin adresa nr. 15.929 din data de 07.11.2013 contestatoarea IPJ Ialomița arată că în conformitate cu prevederile OUG 71/2009 i s-au achitat intimatului suma de 354,8 lei și de 709,6 lei, urmând ca restul sumelor să fie achitate în anii 2014 – suma de 1774 lei, 2015 suma de 1774 lei și 2016 suma de 2483,6 lei.

Cum, debitul scadent, conform OUG 71/2009, aferent anilor 2012 și 2013 a fost achitat urmează ca în baza art. 312 alin (1) C.p.c a se admite recursul declarat de contestatoare împotriva sentinței civile nr. 1329/07.05.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia, pe care o va modifica în tot, în sensul că va admite contestația la executare formulată și va constata achitat debitul datorat de IPJ Ialomița către creditorul Lechințeanu M., aferent anului 2012.

Văzând si dispozițiile prev. de art. 377 alin 2 pct. 4 Cod proc. civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 312 (1) Cod procedură civilă admite recursul declarat de I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE IALOMIȚA, cu sediul în mun. Slobozia, ..13-15, jud. Ialomița împotriva sentinței civile nr. 1329/07.05.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia pe care o modifică în tot, în sensul că admite contestația la executare formulată de IPJ Ialomița împotriva formelor de executare din dosarul nr. 38/2013 – B.E.J. M. A..

Constată achitat debitul datorat de IPJ Ialomița către creditorul Lechințeanu M. domiciliat în mun. Slobozia, .. 160, ., ., cu domiciliul ales la C.. De Avocat „P. C. G.”, cu sediul in Slobozia, ., .. . cu domiciliul în jud. Ialomița aferent anului 2012.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.11.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

D. C. T. C. G. T. I. N. G.

Red. T.I./tehnored. S.R.D.

02 exemplar/26.11.2013

Judecător fond: R. E. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1287/2013. Tribunalul IALOMIŢA