Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 107/2013. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 107/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 5403/312/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA – SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.107 A
Ședința publică din data de 10 octombrie 2013
Completul constituit din:
Președinte - I. R. M.
Judecător – M. L. I.
Grefier – B. C.
Pe rol judecarea apelului civil – minori și familie, declarat de apelantul-reclamant T. R. S. G. împotriva sentinței civile nr.1060/04.04.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. R. M., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 3 octombrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, a amânat pronunțarea pentru a se depune concluzii scrise.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Cu privire la cauza civilă de față:
Prin sentința civilă nr.1060 din data de 04.04.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia s-a respins acțiunea precizată formulată de către reclamantul T.-R. S. G. în contradictoriu cu pârâta D. R. M..
S-a admis cererea reconvențională formulată de către pârâta D. R. M. în contradictoriu cu reclamantul T.-R. S. G. și s-a dispus exercitarea autorității părintești asupra minorului T.-R. Alessandro, născut la data de 18.01.2005, exclusiv de către mamă, stabilindu-se locuința minorului la mama pârâtă.
A fost obligat tatăl – reclamant la plata lunară a unei pensii de întreținere în favoarea minorului T.-R. Alessandro, în procent de 25%, procent ce va fi calculat din venitul salarial net pe care îl obține, cu începere de la data introducerii cererii reconvenționale (10.01.2013) și până la majoratul minorului.
De asemenea, a fost obligat reclamantul către pârâtă la cheltuieli de judecată în cuantum de 511 lei, reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art.46 din Legea nr.71/2011 potrivit cărora dispozițiile hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții lor divorțați înainte de . Codului civil pot fi modificate potrivit art. 403 Cod civil.
Raportându-se la art.400 alin.1 din Codul civil, potrivit căruia instanța stabilește locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic și reținând că în speță, minorul, de la data despărțirii în fapt a părților, a rămas în îngrijirea mamei (fiind încredințat acesteia printr-o sentință civilă în urma acordului părților) care se ocupă de creșterea și îngrijirea lui, în vederea asigurării unei continuități în mediul familial și a unui climat familial stabil, instanța a apreciat că se impune ca minorul să locuiască în continuare cu mama, care s-a ocupat foarte bine de creșterea și educarea lui, măsura venind în întâmpinarea principiilor stabilite în legislația privind protecția minorilor.
În acest sens, esențial pentru instanță a fost referatul anchetei sociale și referatul de evaluare psihologică nr. 2648/11.03.2013, care învederează că minorul este îngrijit și supravegheat de către mamă, atașamentul față de figura maternă fiind de tip securizant, iar față de tată anxios ezitant; în cadrul ședințelor la care a participat și tatăl, a stat lângă mamă, căreia i-a luat brațul și l-a trecut în jurul său, reclamând protecția.
Când i s-a cerut să stea singur pe un scaun, s-a poziționat suficient de departe de tată.
Pronunțându-se apoi asupra exercitării autorității părintești, raportându-se la art.397 și art.398 cod civil instanța a reținut că, deși nu există motive care să conducă la exercitarea autorității părintești numai de către unul dintre părinți, totuși având în vedere interesul superior al minorului, faptul că acesta urmează să înceapă o viață nouă în Canada, alături de mamă și de noua familie a acesteia, dar și atitudinea recalcitrantă a reclamantului care refuză sistematic să-și dea acordul pentru ca minorul să poată ieși din țară, instanța a admis solicitarea pârâtei și a dispus ca autoritatea părinteasca să fie exercitată exclusiv de către mama pârâtă.
Pentru a lua o astfel de decizie, instanța a avut în vedere întrevederea cu minorul din data de 14.02.2013 din camera de consiliu, dar și concluziile referatului de evaluare psihologică nr. 2648/11.03.2013, potrivit cărora copilul resimte durere și teamă atunci când vorbește despre reclamant, neputând să uite episodul în care a asistat la violențele exercitate de reclamant asupra pârâtei și asupra sa, dar și experiența negativă pe care a prelucrat-o afectiv reprezentată de vizita la tată. Mai mult, reclamantul este preocupat să interpreteze solicitarea minorului de a-și da acordul pentru ieșirea din țară ca o manipulare a pârâtei, considerând că minorul nu este capabil de un asemenea raționament (ceea ce este încă o dovadă a desconsiderării pe care o are față de personalitatea și sentimentele minorului), în loc să discute acest aspect cu reclamanta pentru a vedea dacă acest lucru este în interesul minorului.
Potrivit dispozițiilor art.499 alin.1 din Cod civil, tatăl și mama sunt obligați, in solidar, să dea întreținere copiilor lor minori, asigurându-le cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională, motiv pentru care instanța l-a obligat pe pârât la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului în funcție de venitul salarial net pe care îl obține, cu începere de la data introducerii cererii reconvenționale (10.01.2013) și până la majoratul minorului.
În ceea ce privește cuantumul obligației de întreținere, instanța a avut în vedere prevederile art. 529 alin. 2 din Codul civil, potrivit cărora, când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul minim pe economie pentru un copil.
Potrivit art. 274 Cod proc. civ., a fost obligat reclamantul către pârâtă la cheltuieli de judecată în cuantum de 511 lei, reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul pârât, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului se expune motivarea reținută în cererea de chemare în judecată, apelantul criticând faptul că instanța de fond a reținut în mod nereal că acesta nu a mai reușit să ia legătura cu minorul, pârâta spunându-i că vor să se stabilească în Canada.
Solicită a se observa că nici pârâta nu menționează statul Canada și nu se fac probatorii în sensul stabilirii dacă este în interesul superior al minorului o eventuală emigrare în Canada, a condițiilor în care minorul ar urma să emigreze și să locuiască în Canada, întreaga motivare a instanței de fond fiind circumscrisă dreptului pârâtei de a emigra în acest stat.
Consideră că aceasta este eroarea de la care a plecat întreaga motivare a instanței de fond, care nu s-a informat dacă sentința pronunțată îi este de folos pârâtei pentru emigra fără acordul tatălui, aceasta fiind o condiție impusă de legislația statului canadian întrucât tatăl poate fi separat definitiv de fiul său.
În privința probelor administrate, arată că prima instanță nu s-a pronunțat în nici un fel asupra cererii de a se face aplicarea dispozițiilor art.225 C.pr.civ. întrucât intimata-pârâtă nu s-a prezentat la interogatoriu ceea ce echivalează cu o mărturisire deplină.
De asemenea, intimata-pârâtă nu a administrat proba cu un martor și nici cea cu interogatoriul apelantului iar ancheta socială s-a efectuat doar pe baza afirmațiilor intimatei și nu cu deplasare la domiciliul indicat. Mai mult, instanța de fond nu a reținut ca relevant faptul că pârâta nu mai locuiește la domiciliul indicat pentru efectuarea anchetei sociale și era în interesul minorului să se stabilească unde domiciliază, aceasta și pentru că urma să i se stabilească domiciliul.
Apreciază că instanța de fond a reținut în mod netemeinic faptul că minorul este bine îngrijit și supravegheat de mamă, cât timp intimata-pârâtă nu a administrat nici o probă în acest sens iar din probele administrate de apelant reiese chiar contrariul.
Susține că în motivarea sentinței atacate se fac aprecieri generale și pur teoretice în detrimentul apelantului și care nu reies din probatoriul administrat, reținând că intimata urmează să înceapă o viață nouă în Canada împreună cu fiul lor cu toate că nu s-a dovedit în nici un fel că aceasta ar avea o altă familie.
Apelantul-reclamant critică soluția instanței de fond că a fost dată fără un suport probator, întemeiată doar pe susținerile intimatei-pârâte, pe întrevederea cu minorul și pe evaluarea psihologică a acestuia, fără a se ține seama că minorul a locuit numai cu mama sa care l-a denigrat continuu pe apelant și nu l-a lăsat pe acesta să aibă legături personale cu copilul; face referire la violențe fizice și psihice deși din raportul de evaluare rezultă că a existat un singur episod când i-a dat o palmă copilului.
De asemenea, consideră că instanța de fond nu a reținut declarația martorului Soric N. D. tocmai pentru că acesta a relatat o . aspecte importante cauzei, la care a participat personal luând astfel cunoștință direct de cele relatate.
În privința stabilirii pensiei de întreținere apreciază că instanța s-a pronunțat asupra acesteia fără a fi învestită rezumând implicarea apelantului în creșterea și educarea minorului doar la plata pensiei de întreținere.
Totodată, solicită a se constata că instanța de fond a ignorat o . aspecte privind comportamentul părinților cu minorul în timpul cât aceștia au format un cuplu iar minorul era într-o strânsă și specială relație cu apelantul, relație ce s-a schimbat după despărțirea de intimata-pârâtă atât datorită timpului redus pe care acum îl putea petrece cu copilul cât și atitudinii intimatei care îi prezenta copilului situații nereale.
Ulterior, după ce fiecare dintre ei și-au găsit alt partener de viață, situația s-a înrăutățit, intimata-pârâtă interzicându-i practic să aibă legături personale cu fiul său, culminând cu declarația ce i s-a cerut să o semneze, prin care accepta o separare definitivă de copil.
Solicită a se observa că intimata nu a oferit nicio informație cu privire la locul unde va sta cu copilul, despre sursa veniturilor și locul unde va învăța minorul și nici nu face dovada că s-ar fi recăsătorit în statul Canada.
Arată că apelantul a făcut dovada că este preocupat de creșterea și educarea copilului, deține un imobil în proprietate, realizează venituri și are garanții morale că se poate ocupa de minor prin stabilirea locuinței acestuia la el. Aceasta în detrimentul intimatei-pârâte care nu are o locuință proprie, locuind cu părinții, și nu realizează venituri.
Față de această situație apreciază că ambii părinți trebuie să exercite autoritatea părintească în comun, acesta fiind și principiul egalității părinților, ca regulă consacrată de dispozițiile art.397 și art.503 Cod civil.
În ce privește excepțiile de la această regulă, prevăzută în art.398 și art.399 Cod civil, conform cărora autoritatea părintească poate fi exercitată de un sigur părinte, consideră că acestea nu pot fi reținute de către instanță doar pe baza susținerilor unuia dintre părinți fără argumente probate.
Arată că intimata-pârâtă nu a invocat și nu a probat nicio situație din cele prevăzute ca situații de excepție, ca urmare se impune exercitarea autorității părintești de către ambii părinți.
Apreciind apelul ca întemeiat solicită admiterea acestuia.
În drept, își întemeiază cererea de apel pe dispozițiile art.282 și următoarele C.pr.civ. iar în dovedire a solicitat proba cu înscrisuri și reanalizarea probatoriului administrat la fond.
Intimata-pârâtă, legal citată, nu a depus întâmpinare dar prin apărător a solicitat în apărare proba cu înscrisuri și a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând sentința apelată în raport de motivele de apel invocate și având în vedere actele și lucrările dosarului tribunalul apreciază apelul ca fiind fondat reținând următoarele:
Critica privind greșita interpretare a întregului probatoriu administrat în cauză, nu este fondată.
În ceea ce privește proba cu interogatoriu și neaplicarea de către instanță art.225 cod procedură civilă tribunalul reține că instanța de fond, respingând cererea pârâtei reclamante de amânare a cauzei, apreciind că motivele invocate nu sunt concludente pentru a aprecia asupra motivelor temeinice privind imposibilitatea prezentării la interogatoriu, a menționat în practicaua hotărârii faptul că a dispus aplicarea dispozițiilor menționate. Acest lucru însă nu obligă instanța să aprecieze lipsa părții la interogatoriu ca și o mărturisire deplină ci oferă posibilitatea instanței de a considera această împrejurare ca un început de dovadă scrisă care trebuie coroborat cu celelalte probe administrate, ceea ce s-a și făcut în speță.
În ceea ce privește neadministrarea probei testimoniale și a celei cu interogatoriu, propuse de pârâta reclamantă, se reține că chiar apelantul s-a opus amânării judecății pentru administrarea acestora, în condițiile în care pârâta a solicitat amânarea judecății deoarece se afla în imposibilitate de a se prezenta la instanță deoarece de afla împreună cu soțul său, la decesul tatălui acestuia.
Pe de altă parte, în lipsa administrării acestor probe, nu se poate susține netemeinicia cererii pârâtei reclamante dacă la dosar sunt alte probe suficiente pentru a forma convingerea instanței cu privire la cauza dedusă judecății.
În cauză instanța de fond a și subliniat că determinante în luarea hotărârii au fost înscrisurile, și mai ales referatul anchetei sociale și raportul de evaluare psihologică a minorului.
În ceea ce privește conținutul referatului anchetei sociale efectuate la domiciliul pârâtei, reclamantul nu a formulat obiecțiuni la acesta și nu a solicitat refacerea acestuia, neindicând la momentul administrării acestei probe vreo lacună sau vreo neregulă.
În ceea ce privește declarația martorului propus de către reclamant, instanța de fond a arătat motivat de ce a înlăturat această probă, constatând în mod corect că declarația martorului nu se corobora cu alte probe și nu era credibilă în raport de împrejurările cauzei și chiar de afirmațiile părții care l-a propus.
Și în privința efectuării anchetei sociale la domiciliul pârâtei, aprecierea instanței cu privire la condițiile de trai pe care aceasta le oferă minorului în țară este corectă deoarece instanța nu a stabilit domiciliul copilului la mamă având în vedere domiciliul acesteia din Canada pentru a fi nevoie de efectuarea unei anchete sociale în Canada.
În ceea ce privește motivul de apel privind pronunțarea instanței și asupra pensiei de întreținere, deși nu a fost învestită cu o astfel de cerere, acesta nu este fondat.
În cauzele cu minori, instanța este obligată să se pronunțe din oficiu asupra drepturilor copilului, inclusiv a pensiei de întreținere, chiar dacă nu s-a formulat o astfel de cerere de către părți.
Motivul privind modalitatea de exercitare a autorității părintești este fondat.
Astfel, deși instanța a reținut că nu există motive care să conducă la exercitarea autorității părintești numai de către unul dintre părinți, totuși a dispus exercitarea autorității părintești numai de către mamă având în vedere interesul superior al minorului din prisma începerii unei vieți noi în Canada, alături de mamă și de noua familie a acesteia, dar și atitudinea recalcitrantă a reclamantului care refuză sistematic să-și dea acordul pentru ca minorul să poată ieși din țară.
Or, regula este că autoritatea părintească se exercită în comun de către părinți și numai pentru motive temeinice cum sunt cele prevăzute de art.507 cod civil sau când interesul superior al copilului o impune, se poate dispune exercitarea ei numai de către un părinte.
Când părinții nu conviețuiesc, exercitarea în comun a autorității părintești se concretizează în consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la creșterea și educarea copilului, actele curente privind creșterea și educarea acestuia fiind îndeplinite de părintele la care copilul locuiește.
În speță, hotărârea instanței de a acorda exercițiul autorității părintești numai mamei în considerarea stabilirii acesteia cu minorul în Canada, nu este temeinică deoarece stabilirea domiciliului copilului în Canada nu trebuie să limiteze drepturile și obligațiile reclamantului de a veghea la creșterea și educarea minorului, lucru posibil chiar și la o distanță foarte mare, având în vedere mijloacele tehnice de comunicare existente.
Refuzul tatălui de a-și da acordul pentru schimbarea domiciliului copilului, dacă este abuziv, poate fi cenzurat de instanța de tutelă atunci când schimbarea de domiciliu este în interesul superior al copilului dar nu poate constitui un motiv de a acorda exercițiul autorității părintești numai unui părinte.
Se apreciază că instanța de fond în mod greșit a dispus exercitarea autorității părintești numai de către mamă, având în vedere că tatăl nu a manifestat dezinteres față de minor iar situația de fapt reținută nu se încadrează printre motivele temeinice care să îndreptățească instanța să dispună astfel.
Pentru considerentele reținute tribunalul apreciază apelul ca fiind fondat, urmând să îl admită și să schimbe în parte sentința apelată, cât privește modul de soluționare a cererii principale și a celei reconvenționale, și mai exact aspectul referitor la exercițiul autorității părintești, ce se va acorda ambilor părinți; totodată, față de modul de soluționare a cererii principale dar și a celei reconvenționale, văzând și cheltuielile efectuate de părți la instanța de fond și cererile acestora, îl va obliga pe reclamant către pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 250 lei, păstrând celelalte dispoziții ale sentinței.
Văzând și dispozițiile art.399 cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
În baza art.296 cod procedură civilă admite apelul declarat de către apelantul T. R. S. G. – la Cabient avocat B. I. în București, ., ..B, . împotriva sentinței civile nr.1060 din 04.04.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia pe care o schimbă în parte, cât privește soluționarea cererii principale și a cererii reconvenționale și în consecință:
Admite în parte cererea principală, precizată, formulată de către reclamantul-pârât T.-R. S.-G. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă D. R.-M. domiciliată în Slobozia, .-24 județul Ialomița.
Admite în parte cererea reconvențională formulată de către pârâta-reclamantă D. R.-M. în contradictoriu cu reclamantul-pârât T.-R. S.-G..
Dispune exercitarea autorității părintești asupra minorului T.-R. Alessandro, născut la data de 18.01.2005, în comun, de către ambii părinți.
Obligă pe reclamantul pârât către pârâta reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 250 lei.
Păstrează celelalte dispoziții ale hotărârii.
Cu drept la recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.10.2013.
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
I. R. MarianaMunteanu L. I. B. C.
Red.tehnored. IMR
4 ex/22.11.2013com.2 ex/26.11.2013
Judecător fond S. P.
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 1003/2013. Tribunalul IALOMIŢA | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre... → |
|---|
