Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 2905/2013. Tribunalul IALOMIŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2905/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 2097/229/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA-SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 147/A
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – D. C. T.
JUDECĂTOR – T. I.
GREFIER – N. G.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de reclamantul F. I. M., împotriva sentinței civile nr. 2905/19.06.2013 și a încheierii din data de 06.12.2012, ambele pronunțate de Judecătoria Fetești, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. M. G., având ca obiect partaj bunuri comune – lichidarea regimului matrimonial.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul reclamant F. I. M. personal și asistat de avocat S. M. și intimata pârâtă C. M. G. personal și asistată de avocat B. D. E..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care.
Apărătorii părților, pe rând, arată că nu mai au cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat.
Tribunalul ia act că nu mai sunt cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat și acordă cuvântul în susținerea, respectiv combaterea motivelor de apel.
Apărătorul apelantului reclamant, având cuvântul arată că instanța de fond atât prin încheierea de admitere în principiu, cât și prin sentința civilă, a admis doar în parte cererea reclamantului, în sensul că a reținut o cotă de 80% la dobândirea bunurilor comune și nu de 100 % cum acesta solicitase și a dispus sistarea stării de indiviziune, stabilind în final ca acesta să plătească o sultă în valoare de 26.268 lei. Apreciază hotărârile instanței de fond ca fiind injuste, motivat de faptul că deși a reținut că înainte de căsătorie reclamantul a avut bani suficienți pentru cumpărarea terenului pe care a fost edificat imobilul, instanța a apreciat că față de existența contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, prin care se arăta că prețul a fost achitat la data încheierii contractului, a înlăturat această ipoteză a achitării prețului terenului încă dinainte de căsătorie și cu banii reclamantului.
De asemenea instanța de fond a reținut că imobilul construcție a fost edificat cu contribuția ambilor soți, lucru eronat, deoarece din probele existente rezultă că materialele de construcție au fost aduse din demolarea unui imobil al reclamantului și tot el a fost cel care a realizat venituri net substanțiale. Reclamantul nu este de acord nici cu faptul că instanța de fond a reținut că suma de 14.600 euro a fost dobândită de acesta în timpul căsătoriei și face parte din veniturile familiei, deoarece această sumă a fost câștigată de reclamant, dar însușită și cheltuită în interes propriu, nejustificat, fără acordul său, de către pârâtă. O ultimă critică adusă hotărârii instanței de fond este aceea că nu a inclus în masa partajabilă bicicleta pentru gimnastică, lanțul și cruciulița de aur și nici restituirea contravalorii autoturismului Dacia 1300, care a fost vândut fără acordul reclamantului.
În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea celor două hotărâri atacate, în sensul modificării componenței masei partajabile și cotei de contribuție, cu consecința anulării sultei de partaj la care a fost obligat către pârâtă, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei pârâte, având cuvântul solicită a se constata că apelul declarat de reclamant este în mod vădit nefondat, acesta bazându-se în exclusivitate pe critici aduse hotărârii instanței de fond raportat la modul de interpretare a probelor de către instanță. Modalitatea în care instanța de fond a pronunțat soluția este una obiectivă și argumentează fiecare măsură dispusă cu privire la bunurile reținute în masa partajabilă și la modurile în care părțile au înțeles să contribuie la dobândirea acestora. Solicită a se avea în vedere faptul că părțile fiind soți, au contribuit împreună la ridicarea construcției, intimata a rămas în țară alături de tatăl său ajutând la ridicarea construcției, au fost de altfel și materiale de construcție noi folosite la edificarea imobilului menținute și în raportul de expertiză. Cu privire la autoturismul Dacia 1300, cu suma pe care le solicită, dorește a se constata că acestea au fost absorbite în ceea ce privește valoarea lor în cheltuielile curente ale căsătoriei și în realizarea acelei construcții evaluate și expertizate.
În concluzie, solicită respingerea apelului declarat de reclamant și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Dezbaterile declarându-se încheiate cauza a rămas în pronunțare.
După deliberare.
TRIBUNALUL
Cu privire la cauza civilă de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Fetești la 24.07.2013 reclamantul F. I. M. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr.2905/19.06.2013 și a încheierii din 6 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Fetești în dosarul nr._ .
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Fetești sub nr._ /06.07.2012 reclamantul F. I. M. domiciliat în . a chemat în judecată pe pârâta C. (fosta F.) M.-G., domiciliată în municipiul Fetești, ./2, ., jud.Ialomița solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se constate că în timpul căsăstoriei au dobandit imobilul teren, situat în mun.Fetești, ., tarlaua 185/1, . edificată cu autorizația de construire nr.2/20.01.2009 emisă de Primăria mun.Fetești, să se constate cota de contribuție 100% la dobandirea imobilului și să dispună împărțirea prin atribuirea în natură reclamantului.
În motivarea cererii reclamantul arata ca in timpul casatoriei a dobandit bunurile aratate in cerere. Înainte de a se căsăstori s-a înțeles cu familia P. D. și F. să cumpere de la ei suprafața de teren de 1000 mp situat în mun.Fetești, ., prețul plătit fiind de 45.000 lei, plătut exclusiv de el. Contractul de vanzare-cumpărare a fost încheiat după căsătoria cu parata.
Ridicarea construcției s-a realizat de el, cu materiale dobandite din demolarea unei alte construcții, iar parata a obținut venituri mici în timpul căsătoriei.
Parata a depus, la data de 29.09.2011 cerere reconventionala prin care a solicitat împărțirea în cote de ½ fiecare a bunrilor comune dobandite în timpul căsătoriei, respectiv teren, situat în mun.Fetești, ., în suprafață de 1015 mp și construcție edificată cu autorizația de construire nr.2/20.01.2009 emisă de Primăria mun.Fetești.
În motivarea cererii parata arată că a dobandit în timpul căsăstoriei cu paratul mai multe bunuri mobile și imobile. Pentru bunurile mobile s-a încheiat un partaj voluntar. Mai arată că pe timpul căsăstoriei a obținut venituri, iar casa nu a fost construită din materiale demolate.
La data de 23.01.2012 reclamantul a depus cerere completatoare prin care a solicitat ca parata să-i restituie banii sustrași din contul bancare, în sumă de 15.000 euro, un autoturism pe care parata l-a vandut cu suma de 10.000 lei și o butelie de aragaz.
La data de 16.02.2012, reclamantul a depus precizare la cererea completatoare prin care a solicitat să fie obligată parata la restituirea bunurilor personale sau la plata contravalorii acestora și să se dispună completarea masei bunurilor comune, în afara imobilului teren și construcție menționate în cererea introductivă.
În motivarea cererii reclamantul arata ca în anul 2009 a plecat la muncă în Olanda. P. la casătoria cu parata a avut unele bunuri proprii. După despărțirea în fapt de parată a recuperat de la aceasta unele bunuri. Solicită ca parata să-i restituie un autoturism Dacia papuc pe care aceasta l-a vandut cu suma de 10.000 lei și o butelie de aragaz în vlaorea de 50 lei.
Consideră că în masa partajabilă ar trebui inclusă și suma de 14.600 euro, sumă pe care a obținut-o pe perioada cat a muncit în Olanda, avand în vedere faptul că suma de 15.000 euro, bani caștigați a fost depusă în cont, iar la întoarcere nu a mai găsit decat suma de 400 euro.
Mai arată că pe timpul căsătoriei a mai dobandit și următoarele buniri: o bicicletă pentru fitness în valoare de 100 lei, un lanț de aur de 15 grame, în valoare de 300 lei, o cruciuliță de aur de 10 grame în valoare de 200 lei, mobile de dormitor cu șifonier cu 3 uși în valoare de 300 lei, două verghiete din aur de 15 grame, bunuri care au rămas în posesia paratei.
Prin încheierea din 6 decembrie 2012 Judecătoria Fetești a admis în principiu în parte cererea completată și precizată formulată de reclamantul-parat F. I. M. împotriva pârâtei-reclamante C. (fosta F.) M.-G..
A constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote de 80% pentru reclamantul-parat și 20% pentru parata-reclamantă, imobilul teren arabil intravilan în suprafață de 1000 mp (în acte), 1015 mp (conform măsurătorilor) situat în mun.Fetești, tarlaua 185/1, . nr.cadastral 3645 înscris în cartea funciară nr.5749 a municipiului Fetești, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.588/11.08.2008 la BNP P. L. I., cu următoarele vecinătăți: la Nord-De51, la sud-Md M. I., U. A., U. M. și U. D., la Est-A. E., la Vest-A. I., conform contractului de vanzare-cumpărare autentificat la BNP P. L. I. sub nr.588 din data de 11 august 2008 pe care se află o construcție conform autorizației de construcție nr.02 din data de 02.01.2009 emise de Primăria Municipiului Fetești, precum și următoarele bunuri mobile comune, aflate în posesia paratei -reclamante: șifonierul cu trei uși și două verighete din aur de 8 grame.
Pentru evaluarea și lotizarea bunurilor mobile și imobile arătate mai sus a numit experți tehnici mobiliari și imobiliari și a stabilit un onorariu estimativ de expertiză în cuantum de 200 lei pentru evaluarea și lotizarea bunurilor mobile și în cuantum de 500 de lei pentru identificarea, evaluarea și lotizarea bunurilor mobile pentru în sarcina reclamantului.
Urmare expertizei tehnice de evaluare a bunurilor mobile și imobile, Judecătoria Fetești, prin sentința civilă nr.2905/19.06.2013 a admis în parte cererea completată și precizată formulată de reclamantul-parat F. I. M. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă C. (fosta F.) M.-G..
A anulat ca insuficient timbrată cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă C. (fosta F.) M.-G. în contradictoriu cu reclamantul-parat F. I. M..
A constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote de 80% pentru reclamantul-parat și 20% pentru parata-reclamantă, imobilul teren arabil intravilan în suprafață de 1000 mp (în acte), 1015 mp (conform măsurătorilor) situat în mun.Fetești, tarlaua 185/1, . nr.cadastral 3645 înscris în cartea funciară nr.5749 a municipiului Fetești, cu următoarele vecinătăți: la Nord-De51, la sud-Md M. I., U. A., U. M. și U. D., la Est-A. E., la Vest-A. I., conform contractului de vanzare-cumpărare autentificat la BNP P. L. I. sub nr.588 din data de 11 august 2008 pe care se află o construcție conform autorizației de construcție nr.02 din data de 02.01.2009 emise de Primăria Municipiului Fetești, precum și următoarele bunuri mobile comune, aflate în posesia paratei -reclamante: șifonierul cu trei uși și două verghiete din aur de 8 grame.
A omologat raportul de expertiză bunuri imobile și raportul de expertiză bunuri mobile efectuate în cauză.
A dispus sistarea starii de devalmasie prin formarea si atribuirea de loturi dupa cum urmeaza:
A atribuit reclamantului-pârât lotul 1 din raportul de expertiză bunuri mobile, care cuprinde șifonier cu 3 uși, în valoare de 500 lei.
A atribuit pârâtei-reclamante lotul 2 din raportul de expertiză bunuri mobile, care cuprinde două verighete din aur de 14 K a 8 g fiecare, în valoare de 1192 lei.
A obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamantul-pârât cu titlu de sultă a sumei de 852 lei.
A atribuit reclamantului-pârât imobilul teren arabil intravilan în suprafață de 1000 mp (în acte), 1015 mp (conform măsurătorilor) situat în mun.Fetești, tarlaua 185/1, . nr.cadastral 3645 înscris în cartea funciară nr.5749 a municipiului Fetești, cu următoarele vecinătăți: la Nord-De51, la sud-Md M. I., U. A., U. M. și U. D., la Est-A. E., la Vest-A. I., conform contractului de vanzare-cumpărare autentificat la BNP P. L. I. sub nr.588 din data de 11 august 2008 pe care se află o construcție conform autorizației de construcție nr.02 din data de 02.01.2009 emise de Primăria Municipiului Fetești, identificată conform raportului de expertiză imobiliară care face parte integrantă din prezenta hotărâre, imobile în valoare de_ lei.
A obligat reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă cu titlu de sultă a sumei de 27.120 lei.
A compensat sulta pe care reclamantul-pârât o datorează pârâtei-reclamante cu sulta pe care pârâta-reclamantă o datorează reclamantului-pârât, urmând ca reclamantul pârât să plătească pârâtei-reclamante sulta de 26.268 lei.
A dispus ca suma de 1500 lei reprezentând ajutor public judiciar sub forma reducerii cuantumului taxei de timbru de care a beneficiat reclamantul-pârât rămâne în sarcina statului.
A obligat reclamantul-pârât către pârâta-reclamantă la plata sumei de 327,6 lei, cheltuieli judiciare reprezentând onorariu expert.
A compensat restul cheltuielilor de judecată.
În baza art. 29 alin. 5 din legea nr. 7/1996 se va comunica Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița prezenta hotărâre judecătorească, după rămânerea definitivă și irevocabilă.
În baza art. 771 alin.6 din Legea 571/2003 republicată, a dispus ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, un exemplar al acesteia cu documentatia aferenta să fie comunicat la organul fiscal competent, în vederea calculării impozitului pe veniturile din transferul proprietății imobilului.
Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut că părțile au folosit la construcția casei atât bunuri achiziționate în timpul căsătoriei cât și materiale de la altă construcție a pârâtului. Pe de altă parte, reclamantul a lucrat în străinătate, obținând venituri mai mari decât pârâta, dar nu se poate reține o contribuție exclusivă la dobândirea bunurilor comune întrucât și pârâta a avut serviciu contribuind la munca în gospodărie cât și mai ales la creșterea copiilor.
Împotriva încheierii din 6 decembrie 2013 și a sentinței civile nr.2905/19.06.2013 a formulat recurs, în termen legal și motivat, reclamantul F. I.-M..
În baza art.2821 Cod procedură civilă punând în discuție calificarea căii de atac față de valoarea obiectului pricinii, tribunalul a calificat calea de atac promovată de reclamant ca fiind apel.
Criticile aduse de reclamant sentinței instanței de fond și încheierii din 6 decembrie 2012 vizează componența masei partajabile și cota de contribuție a părților la dobândirea bunurilor comune.
Astfel, în mod greșit, instanța de fond nu a inclus în masa partajabilă bicicleta pentru gimnastică, lanțul de aur și cruciulița atașată și nici nu a dispus restituirea contravalorii autoturismului Dacia 1300, reținând acordul său pentru vânzarea autoturismului. De asemenea, în mod eronat nu a fost inclusă în masa partajabilă suma de 14.600 euro obținuți de el la muncă în străinătate și folosită exclusiv de pârâtă.
În ceea ce privește cota de participare a părților la dobândirea bunurilor comune concluzia instanței de fond este eronată, atâta timp cât terenul a fost achiziționat în timpul căsătoriei dar cu bani proprii, a folosit la construcția casei materiale din demolarea unui imobil proprietatea sa, și a avut venituri mult mai mari decât pârâta, apreciind că se impunea reținerea unei cote exclusive la dobândirea bunurilor comune.
Tribunalul, examinând sentința apelată și față de motivele de apel invocate, apreciază apelul ca nefondat pentru următoarele considerente.
Bicicleta pentru gimnastică cumpărată de reclamant pentru folosința proprie a pârâtei este un bun propriu al acesteia, ca și lănțișorul de aur și cruciulița, nefăcându-se dovada că obiectele de aur au fost achiziționate în scop de investiție, în mod obișnuit ele fiind destinate folosinței proprii a unuia din soți.
Cât privește cererea de restituire a cval autoturismului Dacia, deținut dinainte de căsătorie de reclamant și vândut de pârâtă, cu acordul soțului, în timpul căsătoriei, soluția instanței de fond este corectă. Singurele probe sunt răspunsurile părților la interogatoriu, din care rezultă că pârâtul a deținut anterior căsătoriei acest bun, care a fost vândut de soție în timpul căsătoriei cât el era în străinătate iar banii au fost cheltuiți pentru nevoile familiei. Declarațiile martorilor nu fac referiri concludente la acest aspect, iar cota mai mare a reclamantului la dobândirea bunurilor comune are o justificare și în această situație.
Nici cererea reclamantului de introducere în masa bunurilor comune în mod distinct, a sumei de 14.600 euro nu este fondată. În principiu, în masa bunurilor comune se introduc bunurile dobândite de părți în timpul căsătoriei aflate în patrimoniul părților la data divorțului. Este de netăgăduit și dovedit că reclamantul a depus la bancă această sumă obținând-o la muncă în străinătate, dar această sumă a fost cheltuită în timpul căsătoriei pentru nevoile acesteia, nemaiexistând în fapt la data divorțului. Și acest aspect poate fi apreciat ca un criteriu de stabilire a contribuției părților la dobândirea bunurilor comune. În legătură cu acest aspect, și având în vedere și alte aspecte reținute și de instanța de fond, cum ar fi banii deținuți de reclamant dinaintea căsătoriei, folosiți la achiziționarea terenului pentru casă, veniturile mai mari obținute din muncă, dar și faptul că pârâta a obținut venituri din muncă, la care se adaugă munca depusă în gospodărie și pentru creșterea copilului, justifică reținerea unei cote de 80 % pentru reclamant și de 20 % pentru pârâtă la dobândirea bunurilor comune.
În consecință, în baza art. 296 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul F. I. M. împotriva sentinței civile nr. 2905 din 19.06.2013 și a încheierii din 06 decembrie 2012 pronunțate de Judecătoria Fetești, pe care le păstrează.
Văzând și prevederile art.299 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 296 Cod procedură civilă respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul F. I. M., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 2905 din 19.06.2013 și a încheierii din 06 decembrie 2012 pronunțate de Judecătoria Fetești, pe care le păstrează.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, D. C. T. T. I.
Grefier,
N. G.
Red.T.I.
Tehnored.Z.N.
04 ex/02.12.2013
Jud.fond.M.C.
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 554/2013. Tribunalul IALOMIŢA | Pensie întreţinere. Decizia nr. 111/2013. Tribunalul IALOMIŢA → |
---|