Fond funciar. Decizia nr. 233/2013. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 233/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 3436/312/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA-SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 233R
Ședința publică de la 05 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – T. I.
Judecător – D. C. T.
Judecător – I. T.
Grefier – Z. N.
Pe rol judecarea recursurilor civile formulate de recurenta-reclamantă I. A., recurentul-pârât R. M. și recurenta-intervenientă R. DĂNUȚA G., împotriva sentinței civile nr.2876/01.11.2012 pronunțată de Judecătoria Slobozia, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. J. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR IALOMIȚA - PREFECTURA IALOMIȚA, având ca obiect fond funciar anulare partiala titlu proprietate.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26.02.2013, consemnate fiind în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea astăzi, 05.03.2013.
După deliberare.
INSTANȚA
Asupra recursului de fond funciar de față:
Din actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
P. sentința civilă nr.2876 din 1 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Slobozia s-a respins excepția decăderii invocată de pârâtul R. M., ca neîntemeiată.
S-a respins cererea principală formulată de reclamanta I. A., domiciliată în Râșnov, . nr.6, județul B., în contradictoriu cu pârâții C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomița, cu sediul în Slobozia, ..1, județul Ialomița și R. M. și intervenienta în interes propriu R. Dănuța G., ambii cu domiciliul în Căzănești, ..22, județul Ialomița, având domiciliul ales în București, ., ., ., sector 5.
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul R. M. și cererea de intervenție în interes propriu formulată de R. Dănuța G., ca neîntemeiată.
S-a respins cererea reclamantei de obligare a părților adverse la plata cheltuielilor de judecată și cererea pârâtului și a intervenientei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Excepția decăderii reclamantei I. A. din termenul de reconstituire în nume propriu a dreptului de proprietate pentru suprafața de 4,2475 ha, a fost respinsă motivat de faptul că cererea de reconstituire a dreptul de proprietate formulată de R. E. a fost semnată la data de 15.03.1991și de către reclamantă.
Pentru a respinge cererea principală, prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/_, cod_ emis la data de 06.06.1994 de pe urma defunctului R. C. M. și emiterea a noi titluri, instanța a reținut că prin probele administrate în cauză, reclamanta I. A. nu a probat susținerea sa că din suprafața de 9,7460 ha pentru care s-a eliberat titlul de proprietate menționat, suprafața de 4,2475 ha din care 4,0 ha extravilan și 0,2475 ha intravilan este proprietatea sa exclusivă, iar suprafața de 3,0 ha ar fi aparținut mamei sale R. E..
Înscrisul invocat de către reclamantă, pentru a dovedi susținerea că din terenul pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlul emis, o parte îi aparținea ei, iar o parte mamei sale, fiind dobândit de la N. T., tatăl reclamantei, respectiv primul soț al lui R. E., a fost apreciat de instanță ca necoroborându-se cu alte probe administrate în cauză, acesta evidențiind doar o situație de fapt, respectiv cu ce suprafață de teren figura R. M., alături de reclamantă și mama acesteia, persoane cu care gospodărea, în anul 1948.
Cum probele administrate nu dovedesc că reclamanta, în vârstă de 6 ani în 1948, ar fi avut în proprietate suprafața de 4,2475 ha, iar mama acesteia suprafața de 3 ha, față de evidențele existente, de faptul că R. E. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma lui R. M., iar nu în nume propriu, în raport și de dispozițiile art. 8 alin.2 și art. 11 alin.1 din Legea nr. 18/1991, instanța de fond a apreciat neîntemeiată cererea de privind constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr._/_, cod_ emis la data de 06.06.1994 de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomița.
Cererea reconvențională formulată de pârâtul R. M. și cererea de intervenție în nume propriu formulată de intervenienta R. Dănuța G., prin care s-a solicitat să se constate intervenită uzucapiunea de lungă durată, pentru imobilul teren – curți, construcții și arabil, în suprafață de 2460 mp din acte, 2205,05 mp rezultați din măsurători, a fost respinsă de către instanță, deoarece, prin probele administrate nu s-a dovedit că aceștia au exercitat o posesie utilă și că au intervertit calitatea de detentori precari în adevărați proprietari, cu privire la întreaga suprafață de teren.
Instanța a avut în vedere că înscrisurile depuse la dosar, pe baza cărora a reținut că pentru terenul intravilan în litigiu figurează în registrul fiscal în calitate de titular, în perioada 1971 – 1973 R. M., în perioada 1974 – 1995 figurează R. E., iar în perioada 1996 – 2011 figurează R. M. cu 1230 mp și I. ana cu 1230 mp, iar din chitanțele de la filele 115 – 120 rezultă că I. A. a plătit impozitul pentru clădire, teren și teren extravilan.
De asemenea instanța de fond a reținut că până la data decesului numitei R. E., intervenit la data de 12.01.2003, pârâtul și intervenienta nu au putut exercita o posesie exclusivă și utilă asupra suprafeței de 2460 mp, deoarece posesia a fost exercitată în comun, astfel că aceasta a fost inaptă, în aprecierea instanței, să conducă la dobândirea dreptului de proprietate exclusivă prin uzucapiune.
Câtă vreme reclamanta este proprietara casei de locuit și a terenului intravilan aferent, în suprafață de 1.058 mp., conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3376 din 16.09.1993, teren ce face parte din suprafața totală de 2460 mp evidențiat în titlul de proprietate nr._/_, cod_ emis la data de 06.06.1994, instanța a considerat că este legală păstrarea reclamantei pe titlu respectiv, prin aceasta respectându-i - se dreptul de proprietate, urmând ca părțile să procedeze la partajarea terenului și a construcțiilor potrivit dreptului comun.
Împotriva sentinței pronunțate, în termen legal au declarat recurs motivat atât reclamanta I. A., prin cererea transmisă prin poștă la data de 17.12.2012 și înregistrată la Judecătoria Slobozia la 19.12.2012, cât și pârâtul R. M. și intervenienta R. Dănuța G., prin cererea transmisă prin poștă la data de 21.12.2012 și înregistrată la Judecătoria Slobozia la 27.12.2012.
Aceștia din urmă au declarat recurs și împotriva încheierii de ședință din data de 8 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Slobozia în același dosar.
Recurenta – reclamantă I. A. critică hotărârea pronunțată prin invocarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct.7 și 9, solicitând totodată analizarea sentinței sub toate aspectele conform art. 3041 cod procedură civilă.
În dezvoltarea primului motiv de recurs se susține că hotărârea cuprinde motive contradictorii, deoarece, deși reține că înscrisurile depuse la dosar de reclamantă probează o anumită situație de fapt, respectiv care este proveniența suprafețelor de teren în cadrul familiei părților, concluzionează că în ceea ce privește dreptul de proprietate asupra întregului teren pentru care s-a emis titlul de proprietate, acesta aparține lui R. M., întrucât acesta figurează ca introducându-l în cooperativa agricolă de producție.
Având în vedere forța probantă a înscrisurilor depuse la dosar, recurenta menționează că în condițiile în care datele din registrul agricol au doar valoare declarativă, cele emise pe baza mențiunilor din fostul Registru de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare având o forță doveditoare mai mare, în mod greșit instanța a reținut că R. M. a deținut în proprietate întreg terenul pentru care s-a emis titlul de proprietate, iar nu doar 3 ha, așa cum a susținut reclamanta.
Recurenta critică soluția și sub aspectul greșitei interpretări, de către instanța de fond, a cererii depuse inițial de către mama sa, interpretare potrivit căreia, dacă ar fi considerat că a deținut o suprafață de teren ca bun propriu, solicitarea de reconstituire s-ar fi făcut în nume propriu, iar nu în calitate de moștenitoare a defunctului, considerente valabile și pentru recurentă.
Se susține că interpretarea corectă era aceea că reconstituirea a fost solicitată pentru terenul trecut în CAP de către R. M., teren din care o parte aparținuse mamei sale la căsătoria cu acesta, iar o parte îi aparținea recurentei provenind din moștenirea după tatăl său N. T..
Ultima critică vizează aprecierea instanței, în susținerea soluției de respingere a cererii de constatare a nulității parțiale a titlului de proprietate, că pretenția reclamantei cum că ar fi avut în proprietate suprafața de 4 ha extravilan și 0,2475 ha intravilan este netemeinică, întrucât în anul 1948 avea vârsta de 6 ani, recurenta menționând că în condițiile în care a probat cu un înscris oficial dreptul de proprietate asupra terenului, dobândit ca urmare a decesului tatălui său, este irelevantă vârsta pe care o avea în anul 1948.
Apreciind că a probat susținerile din cererea principală formulată, recurenta – reclamantă menționează că titlul de proprietate a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale, astfel că se impune constatarea nulității acestuia în condițiile art. III lit. a din Legea nr. 169/1997, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.
Recurenții R. M. și R. Dănuța G. critică soluția instanței de fond sub aspectul respingerii celor trei excepții invocate, respectiv excepția decăderii reclamantei din termenul de depunere a cererii de reconstituire în nume propriu a dreptului de proprietate, excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active.
În ceea ce privește prima excepție, recurenții susțin că în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada că ar fi solicitat printr-o cerere depusă în termen legal, reconstituirea dreptului de proprietate în nume propriu pentru suprafața de 4,2475 ha, după expirarea termenului prevăzut de art. 9 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, respectiv 31.12.1998, aceasta este decăzută din dreptul de a mai cere reconstituirea dreptului de proprietate.
Cererea avută în vedere de către instanța de fond, pentru a respinge excepția, respectiv cea datată 15.03.1991, susțin recurenții, nu este o cerere formulată distinct de reclamantă, prin care să solicite reconstituirea dreptului de proprietate în nume propriu, astfel că excepția decăderii trebuia admisă.
Pe cale de consecință, constatând că reclamanta este decăzută din dreptul de a formula o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, recurenții susțin că instanța trebuia să admită și excepția lipsei de interes și cea a lipsei calității procesuale active, întrucât interesul în formularea unei solicitări precum reconstituirea nu mai există, cât timp termenul a fost depășit, iar reclamanta nu a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului pentru care dorește să se facă reconstituire.
În ceea ce privește critica vizând soluția de respingere a cererii reconvenționale formulată de R. M. și cererea de intervenție formulată de R. Dănuța G., recurenții consideră că acestea au fost respinse fără nici un temei legal.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată că reclamanta a recunoscut în parte dreptul de proprietate pretins de R. M. și R. Dănuța G., respectiv cu privire la suprafața de teren de 250 mp, în acest sens fiind consemnarea din încheierea de ședință din 18.10.2012, astfel că, susțin recurenții, instanța trebuia să pronunțe o soluție de admitere măcar în parte a cererilor formulate de ei.
În condițiile în care instanța a considerat că reclamanta nu a recunoscut că pârâtul și intervenienta ar fi folosit în mod exclusiv terenul, recurenții arată că răspunsurile date de I. A. la interogatoriu au fost valorizate în mod greșit, instanța interpretându-le eronat.
Recurenții arată că prin coroborarea răspunsurilor date de reclamantă la interogatoriu cu înscrisurile depuse de ei, rezultă fără echivoc faptul că s-au comportat ca adevărați proprietari față de imobilul pentru care s-a invocat uzucapiunea ca mod de dobândire a proprietății, din anul 1976.
Faptul că reclamanta a recunoscut că în anul 1962 s-a mutat în B., iar ulterior venea în vizită în timpul vieții mamei sale, R. E., la locuința din Căzănești, probează că aceasta nu a mai avut grijă de imobil, nu a executat reparații și nu a cultivat terenul, acestea toate fiind făcute de recurenți.
Nici faptul că recurenții au locuit împreună cu R. E. nu poate constitui motiv de respingere a cererilor de constatare a intervenirii uzucapiunii de lungă durată, deoarece mama reclamantei și a pârâtului R. M. era foarte bolnavă, avea venituri reduse, ceea ce a făcut ca aceasta să locuiască împreună cu recurentul și soția acestuia, neputându-se îngriji singură, după cum nu putea nici să crească animale, să execute lucrări de reparații sau întreținere a imobilului.
Se menționează de către recurenți că, faptul că au edificat construcții noi, pe cheltuiala lor, au refăcut gardul, au suportat toate dotările imobilului, contractele de utilități fiind pe numele lor, probează că au exercitat o posesie exclusivă asupra casei și terenului aferent, pe care le-au folosit sub nume de proprietar neîntrerupt, peste 30 de ani, iar pentru a se constata dobândit dreptul de proprietate, nu este necesară recunoașterea posesiei utile exercitată de adevăratul proprietar.
Se precizează în dezvoltarea recursului că existența unui gard despărțitor între terenul în suprafață de 1058 mp aparținând reclamantei și cel de 1401 mp aferent casei ocupate de recurenți nu justifică reținerea de către instanță a lipsei exercitării unei posesii utile asupra întregului teren, gardul în discuție delimitând parțial terenul, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză.
Recurenții combat modul în care instanța a interpretat înscrisurile aflate la dosar, susținând că probele administrate conduc la concluzia că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se constata că au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan, intervertind în fapt posesia comună în posesie exclusivă față de moștenitorii cu care R. M. se află în indiviziune.
Solicitând admiterea recursului declarat, recurenții R. M. și R. Dănuța G., au solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii cererilor făcute de ei, aceștia arătând și că instanța de fond ar fi putut admite cererile și numai în parte, prin reținerea intervenirii prescripției achizitive de lungă durată cel puțin în ceea ce privește suprafața de 1402 mp din acte, respectiv 1147 mp din măsurători, așa cum se evidențiază în expertiza efectuată.
Atât recurenta reclamantă I. A., cât și recurenții R. M. și R. Dănuța G. au depus întâmpinări, solicitând respingerea recursurile declarate de părțile adverse.
C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomița a depus întâmpinare la recursul declarat de recurenta I. A. solicitând respingerea acestuia, motivat de faptul că titlul de proprietate a cărui nulitate s-a cerut a se constata a fost emis legal, reclamanta neputând dovedi cu probele administrate susținerile sale că suprafețe de teren înscrise în titlul contestat au fost proprietatea sa și a mamei sale, iar numai o parte, respectiv 3 ha aparținut lui R. M., cel de pe urma căruia s-a reconstituit dreptul de proprietate.
Tribunalul, analizând sentința pronunțată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, susținerile părților și dispozițiile legale incidente, constată ambele recursuri ca fiind fondate pentru considerentele ce vor urma:
P. titlul de proprietate nr._/_ emis la data de 06.06.1994 de C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomița s-a reconstituit dreptul de proprietate de pe urma defunctului R. M. pentru suprafața de 9,50 ha teren extravilan și 2460 mp teren intravilan, pe raza localității Căzănești, pentru R. E., R. M. și I. A..
Pentru emiterea titlului de proprietate s-a avut în vedere cererea depusă de către R. E. la data de 14.03.1991, semnată și de către I. A. la data de 15.03.1991, în care este menționat și recurentul R. M., cerere prin care R. E. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului arabil ce a fost trecut în CAP în anul 1950 de către soțul său R. M., arătând și că are doi copii.
Față de conținutul cererii, în raport de faptul că aceasta a și fost semnată de I. A., fiind depusă în termenul legal, așa cum este el prevăzut în art. 9 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, tribunalul consideră că instanța de fond a apreciat corect că reclamanta nu este decăzută din dreptul de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate, chiar în nume propriu, astfel că întemeiat a respins excepția invocată, în acest sens, de către pârât.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes și a lipsei calității procesuale active, soluționate de instanța de fond prin încheierea din 18.03.2012, tribunalul reține că acestea au fost întemeiat respinse.
În condițiile în care reclamanta a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, aceasta figurând în titlul a cărei nulitate absolută parțială se solicită, față de motivul de fapt invocat în promovarea cererii, întemeiată în drept pe art. 3 din Legea nr. 169/1997, tribunalul consideră că I. A. justifică un interes legitim în promovarea acțiunii, acesta fiind real și imediat, câtă vreme urmărește dobândirea unui drept propriu asupra suprafeței de teren de 4, 2460 ha din totalul de 9,7460 ha menționat în titlu, interes care odată probat, îi legitimează și calitatea procesuală activă, conform alin. 2 al textului de lege menționat.
Față de considerentele enunțate, tribunalul va respinge, ca nefiind fondat, recursul declarat de recurenții R. M. și R. Dănuța G., împotriva încheierii din 8 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Slobozia, cât și împotriva sentinței pronunțate în ceea ce privește motivul ce vizează modul de soluționare a excepției decăderii, dispozițiile hotărârii în acest sens urmând a fi menținute.
Verificând legalitatea și temeinica sentinței pronunțate, în raport de criticile din recursul declarat de I. A., tribunalul consideră că instanța de fond a apreciat întemeiat că reclamanta nu a dovedit susținerile sale că este proprietară exclusivă asupra terenului extravilan în suprafață de 4 ha și că mama sa ar fi avut ca bun propriu suprafața de 3 ha, astfel că nu se impune constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate, în ce privește terenul extravilan și emiterea a noi titluri pentru menționatele suprafețe, pe numelor celor două.
În raport de prevederile art. 8 alin.2 din Legea nr. 18/199, potrivit cărora, de prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativa agricolă de producție sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și, în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, și ale art. 11 alin.1, care prevăd că suprafața adusă în cooperativă este cea care rezultă din actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în CAP, registrul agricol de la data intrării în cooperativă, evidențele sau în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori, tribunalul consideră că instanța de fond a făcut o aplicare întocmai a dispozițiilor legale și o interpretarea corectă a probelor administrate, atunci când a reținut că, terenul extravilan înscris în titlul de proprietate a fost trecut în CAP de către R. M., astfel că reconstituirea dreptului de proprietate s-a făcut legal de pe urma acestuia.
Înscrisul invocat de recurentă ca făcând dovada dreptului său de proprietate asupra suprafeței de 4, 2475 ha și al mamei sale asupra suprafeței de 3 ha, nu are această valoare probantă, câtă vreme în cuprinsul acestuia se menționează situația posedării și exploatării terenului, acesta atestând, așa cum a reținut și instanța de fond o situație de fapt, iar nu una de drept.
Așa fiind, titlul de proprietate a fost emis legal în ceea ce privește reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului extravilan, de pe urma defunctului R. M., întrucât în cauză nu s-a probat de către reclamanta - recurentă incidența vreunui motiv dintre cele prevăzute în art. 3 din Legea nr. 169/1997, pentru a constat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate în ceea ce privește acest teren.
În privința terenului intravilan însă, având în vedere probele administrate în cauză, tribunalul consideră că nelegal și netemeinic acesta a fost înscris în titlul de proprietate emis.
Aceasta deoarece, la data emiterii titlului de proprietate, din terenul intravilan în suprafață de 2450 mp, care, conform expertizei efectuate în cauză a rezultat la măsurători ca fiind de 2205 mp., suprafața de 1058 mp. era proprietatea reclamantei I. A. și a soțului acesteia, conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 3376 din 16.09.1993 de Biroul Notarului Public D. L., fiind intabulat dreptul de proprietate conform încheierii nr. 2705 din 21.07.2004, imobilul fiind înscris în cartea funciară nr.249/N a localității Căzănești, cu număr Cadastral 521.
În cuprinsul contractului de vânzare cumpărare s-a menționat de către vânzătoarea R. L. (E.) - mama reclamantei, că terenul este bun propriu, moștenire de la primul său soț, N. T., fiind indicat ca vecin al imobilului, la Sud – R. M..
În ceea ce privește diferența de 1147 mp, conform măsurătorilor, așa cum rezultă din raportul de expertiză, acest teren este aferent imobilului casă de locuit deținut în proprietate de către pârâtul R. M. și soția acestuia intervenienta R. Dănuța G., în baza contractului de vânzare – cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 1255/31.08.1989 de notariatul Public local Urziceni, județul Ialomița, încheiat cu R. E., teren pe care cei doi l-au folosit continuu și netulburați, în nume de proprietar încă din anul 1976.
Exercitarea unei posesii utile, neviciată și sub nume de proprietar asupra acestei suprafețe de teren rezultă fără echivoc din declarațiile martorilor audiați în cauză, care au relatat că în timpul vieții mamei reclamantei și a pârâtului R. M., acesta împreună cu soția a folosit casa de locuit pe care o ocupă și în prezent, cultivând întreaga suprafață de teren, însă după decesul acesteia reclamanta și pârâtul au împărțit terenul, soții R. utilizând cam jumătate, respectiv partea aferentă casei lor.
Față de probele administrate în cauză, inclusiv înscrisurile care atestă cum a figurat înscris în rol terenul intravilan cuprins în titlul de proprietate a cărui nulitate s-a solicitat de reclamantă și pentru care pârâtul și intervenienta au solicitat a li se constata dreptul de proprietate, dobândit prin uzucapiune, tribunalul consideră că terenul intravilan în suprafață totală de 2450 mp – 2205 mp rezultat la măsurători, a fost nelegal înscris în titlul de proprietate emis de pe urma defunctului R. M..
Aceasta deoarece, reclamanta a probat că suprafața de 1058 mp. nu a aparținut defunctului, ci tatălui său N. T., iar la data emiterii titlului era proprietatea sa și a soțului său, iar pârâtul și intervenienta au făcut dovada că suprafața de 1147 mp., au posedat-o continuu și netulburați de nimeni, în nume de proprietari, peste 30 de ani, devenind astfel proprietari prin uzucapiune, în condițiile art. 1890 Cod civil.
Susținerea recurentului pârât și a recurentei interveniente că au posedat continuu și ca proprietari întregul teren, nu poate fi primită de tribunal, din probele administrate rezultând că pe timpul vieții numitei R. E., aceasta a înțeles să și se comporte ca proprietar al terenului pe care se aflau construcțiile ocupate de ea, dovadă fiind și faptul că în anul 1993 a înțeles să înstrăineze reclamantei partea din teren asupra căreia s-a considerat proprietară.
Apreciind pentru toate considerentele enunțate că se impune constatarea nulității parțiale a titlului de proprietate nr._/_ emis la data de 05.06.1994 de pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomița, în ceea ce privește înscrierea în acesta a suprafeței de 2450 mp teren intravilan situat în Orașul Căzănești, județul Ialomița, și constatarea dreptului de proprietate al pârâtului și intervenientei asupra suprafeței de 1147 mp din acest teren, identificat în raportul de expertiză ca fiind pe .. 22, cu următorii vecini: la nord I. A. cu latura de 49,76 m, la est V. E. cu latura de 28,18 m, la sud M. P. cu latura de 52,87 m și la vest . 889) cu latura de 20,04 m., tribunalul privește ca întemeiate recursurile declarate de părți, urmând ca în condițiile art. 312 Cod procedură civilă să le admită și să modifice în parte sentința civilă nr. nr. 2876 din 1 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Slobozia, în ceea ce privește soluționarea pe fond a cererilor formulate.
Pe cale de consecință, va admite în parte atât cererea principală formulată de reclamanta I. A., cât și cererea reconvențională formulată de pârâtul R. M. și cererea de intervenție în nume propriu formulată de intervenienta R. Dănuța G., urmând a dispune în sensul celor constatate.
Întrucât cheltuielile procesuale efectuate de reclamantă nu au fost determinate de culpa procesuală a pârâtului și a intervenientei, după cum acestea nu se datorează nici culpei Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ialomița, eliberarea titlului fiind conform hotărârii nr. 23 din 15.07.1991 neatacată în cu plângere în condițiile Legii 18/1991, cererea recurentei de obligare a părților adverse la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată.
Văzând și dispozițiile art. 377 alin.2 pct.4 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 312 alin.2 Cod procedură civilă admite ca fondate, recursurile declarate de recurenta – reclamantă I. A., domiciliată în Râșnov, . nr.6, județul B., recurentul – pârât R. M. și recurenta – intervenientă R. DĂNUȚA G., ambii cu domiciliul în Căzănești, ..22, județul Ialomița, având domiciliul ales în București, ., ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 2876 din 1 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Slobozia, pe care o modifică în parte, cât privește soluționarea pe fond a cererilor formulate și în consecință:
Admite în parte cerere principală formulată de reclamanta I. A. în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR IALOMIȚA, pârâtul R. M. și intervenienta în interes propriu R. DĂNUȚA G..
Constată nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/_ emis la data de 05.06.1994 de pârâta C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomița, în ceea ce privește înscrierea în acesta a suprafeței de 2450 mp teren intravilan situat în Orașul Căzănești, județul Ialomița.
Dispune înlăturării din cuprinsul acestuia a terenului intravilan în suprafață de 2450 mp (2205 mp rezultat la măsurători) din care reclamanta I. A. are în proprietate suprafața de 1058 mp. conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.3376 din 16.09.1993 de Biroul Notarului Public D. L..
Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul R. M. și cererea de intervenție în nume propriu formulată de intervenienta R. Dănuța G..
Constată că pârâtul R. M. și intervenienta R. Dănuța G. sunt proprietarii suprafeței de 1.147 mp. teren intravilan situat în Orașul Căzănești, .. 22, având următoarele vecinătăți: la nord I. A. cu latura de 49,76 m, la est V. E. cu latura de 28,18 m, la sud M. P. cu latura de 52,87 m și la vest . 889) cu latura de 20,04 m.
Menține dispozițiile sentinței recurate privind respingerea excepției decăderii invocată de pârâtul R. M..
Respinge recursul declarat de recurentul – pârât R. M. și recurenta – intervenientă R. DĂNUȚA G. împotriva încheierii din 8 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Slobozia în același dosar.
Respinge ca neîntemeiată cererea recurentei reclamante I. A. de obligare a părților adverse la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2013.
Președinte JudecătorJudecătorGrefier
T. I. D. C. T. I. T. Z. N.
Red./Tehonred. D.C.T.
2 ex/20.03.2013
Jud fond Ș. N.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 201/2013.... | Fond funciar. Decizia nr. 47/2013. Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|
