Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 201/2013. Tribunalul IALOMIŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 201/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 2/229/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA-SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 201R
Ședința publică de la 26 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – T. I.
Judecător – D. C. T.
Judecător – I. T.
Grefier – Z. N.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta S.C. R. S.A, împotriva încheierii nr.1 din data de 07.11.2013 pronunțată de Judecătoria Fetești, în contradictoriu cu intimații B.E.J. C. D. V. și C. E., având ca obiect încuviințare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recurenta a depus dovada consemnării taxei judiciare de timbru în sumă de 4,00 lei, cu chitanța . XWM_ PJ din data de 28.01.2013 și timbru judiciar de 0,15 lei. Se mai învederează că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța ia act cu recurenta . depus dovada consemnării taxei judiciare de timbru în sumă de 4,00 lei, cu chitanța . XWM_ PJ din data de 28.01.2013 și timbru judiciar de 0,15 lei, documentele de plată fiind anulate la dosar, și având in vedere actele si lucrările dosarului, faptul că recurenta solicită judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 Cod procedură civilă, constată cercetarea judecătorească terminată, cauza în stare de judecată si considerându-se lămurit, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și rămâne in pronunțare.
După deliberare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Din actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Prin încheierea nr. 1 din 07.01.2013 Judecătoria Fetești a respins, ca neîntemeiată, cererea de încuviințare a executării silite, formulată de Biroul Executorului Judecătoresc ”C. D. – V.”, pentru creditoarea S.C. R. S.A. împotriva debitoarei C. E., în temeiul sentinței civile nr. 4066 din 01.11.2012 pronunțată de Judecătoria Fetești în dosarul nr. 637_ /2012.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, că în cauză se solicită încuviințarea executării silite în baza unei sentințe civile care nu a fost investită cu formulă executorie și care nu face parte dintre acele hotărâri ce reprezintă titluri executorii ce se pot executa fără a fi investite cu formulă executorie, cărora le sunt aplicabile dispozițiile speciale reglementate de art. 7208 Cod procedură civilă.
Întrucât litigiul în care s-a pronunțat hotărârea pentru care s-a solicitat încuviințarea executării silite a fost declanșat ulterior datei de 01.10.2011, când a intrat în vigoare Noul Cod Civil, instanța a considerat că acestuia nu-i sunt aplicabile prevederile art. 223 din Legea nr. 71/2011, deci nici dispozițiile din codul de procedură civilă privind punerea în executare a hotărârilor în materie comercială, în redactarea anterioară datei de 01.10.2011.
Apreciind că litigiul este un litigiu civil, iar nu unul cu profesioniștii, pentru a-i fi aplicabile în cauză prevederile art. 7208 Cod procedură civilă, instanța a respins cererea considerând că sentința civilă în discuție nu reprezintă titlu executoriu în sensul art. 372 și art. 374 teza I-a Cod procedură civilă.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, prin cererea depusă la 23.01.2013 la Judecătoria Fetești, a declarat recurs motivat creditoarea S.C. R. S.A. C., susținând că instanța de fond a interpretat și aplicat dispozițiile legale în mod greșit, încheierea pronunțată fiind supusă modificării, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 309 pct. 9 Cod procedură civilă.
În esență, prin susținerile făcute pentru dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta arată că în mod greșit a considerat instanța că litigiului în care s-a pronunțat sentința civilă pentru care s-a solicitat încuviințarea executării silite, nu – i sunt aplicabile dispozițiile speciale cuprinse în Capitolul XIV din Codul de procedură civilă privind soluționarea litigiilor dintre profesioniști.
Consideră că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 7208 și art. 7209 precum și cele ale art. 374 alin. 1 teza finală, hotărârea fiind titlul executoriu și putând fi pusă în executare fără a fi investită cu formulă executorie.
Tribunalul, analizând încheierea pronunțată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de dispozițiile legale aplicabile, constată recursul ca fiind fondat pentru cele ce urmează:
Litigiul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 4066 din 01.11.2012 de către Judecătoria Fetești a fost pornit și s-a soluționat după . Noului Cod civil, astfel că, așa cum corect a reținut instanța de fond, nu îi sunt aplicabile, în conformitate cu prevederile art. 223 din Legea nr. 71/2011, dispozițiile Codului de procedură civilă privind punerea în executare a hotărârilor pronunțate în materia comercială, în redactarea anterioară datei de 01.10.2011.
Cum însă din cuprinsul hotărârii rezultă că instanța care a soluționat litigiul a analizat, cu ocazia judecării cauzei, respectarea de către reclamanta S.C. R. S.A. a dispozițiile art. 7201 Cod procedură civilă, privind procedura convocării la conciliere, prevederi care, după data de 01.10.2011, sunt aplicabile proceselor și cererilor dintre profesioniști evaluabile în bani, tribunalul consideră că litigiul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 4066/01.11.2012 a fost judecat potrivit dispozițiilor procedurale speciale cuprinse în Capitolul XIV, fiind calificat ca un proces între profesioniști.
Acest aspect rezultă și din informațiile generale despre dosar, așa cum sunt ele evidențiate în sistemul ECRIS, potrivit cărora dosarul nr. 637_ /2012 a fost înregistrat ca litigiu cu profesioniștii.
În atare situație, în mod greșit instanța de fond a considerat, cu ocazia analizării cererii de încuviințare a executării silite, că litigiul în care s-a pronunțat sentința nr. 4066 nu este un litigiu cu profesioniștii și deci nu sunt aplicabile în cauză prevederile art. 7208 Cod procedură civilă, în forma în vigoare la data formulării cererii.
De altfel, tribunalul consideră ca neîntemeiată o reconsiderare a naturii litigiului cu ocazia soluționării cererii de încuviințare a executării silite, deoarece, faza executării silite este o componentă a procesului civil, astfel că materia juridică în care a fost încadrată etapa judecății unui litigiu trebuie să fie aceeași și pentru etapa executării.
În caz contrar se poate ajunge, asemenea situației din prezentul dosar, ca un proces să fie supus în faza judecății normelor de procedură speciale aplicabile litigiilor dintre profesioniști (art. 7201 și următoarele Cod procedură civilă), iar în faza executării normelor de procedură de drept comun, care exclud aplicarea dispozițiilor speciale ( art. 7208 – 7209 Cod procedură civilă).
Având în vedere considerentele enunțate, tribunalul reține că sentința civilă nr. 4066 din 01.11.2012 pronunțată de Judecătoria Fetești într-un litigiu cu profesioniști este executorie, conform art. 7208 Cod procedură civilă, constituind titlu executoriu ce se aduce la îndeplinire prin executare silită fără vreo altă formalitate, potrivit art. 7209 Cod procedură civilă.
În consecință, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de recurenta S.C. R. S.A. împotriva încheierii nr. 1 din 07.01.2013 pronunțată de Judecătoria Fetești, pe care o modifică în tot și în consecință:
Va admite cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc “C. D. V.” pentru creditoarea S.C. R. S.A.
Va încuviința executarea silită a debitoarei Crețul E. pornită de creditoarea S.C. R. S.A. în baza titlului executoriu – sentința civilă nr. 4066 din 1 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Fetești, până la concurența sumei de 342,06 lei reprezentând debit, cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare.
Văzând și dispozițiile art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.312 Cod procedură civilă admite, ca fondat, recursul declarat de recurenta . sediul în C., .-24, județul C., împotriva încheierii nr. 1/07.01.2013 pronunțată de Judecătoria Fetești, pe care o modifică în tot și în consecință:
Admite cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc “C. D. V.” pentru creditoarea S.C. R. S.A.
Încuviințează executarea silită a debitoarei CREȚUL E., domiciliată în Țăndărei, ., ., ., pornită de creditoarea S.C. R. S.A. în baza titlului executoriu – sentința civilă nr. 4066 din 1 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Fetești, până la concurența sumei de 342,06 lei reprezentând debit, cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2013.
PreședinteJudecătorJudecătorGrefier
T. I. D. C. T. I. T. Z. N.
Red./Tehnored. D.C.T.
2 ex/04.03.2013
Jud fond R. I.
← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 70/2013.... | Fond funciar. Decizia nr. 233/2013. Tribunalul IALOMIŢA → |
---|