Fond funciar. Decizia nr. 866/2013. Tribunalul IALOMIŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 866/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 7864/229/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 866/R
Ședința publică de la 19 Septembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: L. M.
JUDECĂTOR: C. D.
JUDECĂTOR: M. B.
GREFIER: M. I.
Pe rol soluționarea recursului civil declarat de recurenta-reclamantă I. I., cu domiciliul în loc. Bordușani, jud. Ialomița, împotriva sentinței civile nr. 2633/29.05.2012 pronunțată de Judecătoria Fetești în dosarul acesteia nr._, în contradictoriu cu intimatele C. JUDEȚEANĂ IALOMIȚA DE FOND FUNCIAR, cu sediul în mun. Slobozia, Piața Revoluției, nr. 1, jud. Ialomița, C. L. DE FOND FUNCIAR A COMUNEI BORDUȘANI, jud. Ialomița și G. I., cu domiciliul în loc. Bordușani, jud. Ialomița, având ca obiect fond funciar- constatare nulitate absolută parțială a titlului de proprietate.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-reclamantă, personal, lipsind intimatele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recurenta-contestatoare nu a depus motivele de recurs și că intimata C.J.S.D.P.T. Ialomița a înaintat la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând și judecarea cauzei în lipsă în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care;
Tribunalul din oficiu, în temeiul art. 306 alin.1 cod procedură civilă, invocă excepția nulității recursului, care nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege și pune în discuție această excepție .
Recurenta-reclamantă I. Ilana arată că nu a știut că trebuie să motiveze recursul într-un anumit termen.
Tribunalul ia act și rămâne în pronunțare cu privire la excepția invocată din oficiu .
După deliberare,
TRIBUNALUL
Cu privire la recursul civilă de față:
Prin sentința civilă nr. 2633 din data de 29 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Fetești, s-a respins cererea formulată de reclamanta I. I. împotriva pârâtelor C.J.S.D.P.P.T. Ialomița, C.L.S.D.P.T. Bordușani și G. I., ca neîntemeiată.
În motivarea sentinței s-a reținut că numita C. M. M. este soția supraviețuitoare a autorului terenului, defunctul C. N. C., și în această calitate vine la moștenirea soțului împreună cu fiica acestuia, reclamanta I. I., precum și faptul că aceasta a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în termen legal.
Împotriva aceste sentințe a declarat recurs recurenta-reclamantă I. I., recurs care nu a fost motivat conform dispozițiilor legale .
La termenul de judecată din data de 19.09.2013, tribunalul din oficiu a invocat excepția nulității recursului, cu privire la care reține următoarele:
Potrivit art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal, cu excepția cazurilor prevăzute de alin. 2.
Tribunalul, având în vedere dispozițiile legale menționate, reținând că recurenta nu s-a conformat acestora cât privește motivele de recurs și întrucât nu sunt motive de ordine publică, ce pot fi invocate din oficiu de instanță, urmează a admite excepția nulității recursului, excepție invocată de instanță din oficiu și în condițiile art. 306 alin. 1 cod procedură civilă, urmează a constata nul recursul declarat de recurenta-reclamantă I. I. împotriva sentinței civile nr. 2633 din 29.05.2013 pronunțată de Judecătoria Fetești.
Văzând și dispozițiile art. 377 alin. 2 pct. 4 cod procedură civilă .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția nulității recursului, excepție invocată de instanță din oficiu.
În baza art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă I. I., împotriva sentinței civile nr. 2633 din 29.05.2013 pronunțată de Judecătoria Fetești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
M. L. I. D. C. T. B. M. I. M.
Red.M.L.I.
Tehnored.I.M.
2 ex./30.09.2013
Jud.fond.A. C. D.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1264/2013. Tribunalul... | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 41/2013. Tribunalul IALOMIŢA → |
---|